MILURIT 100 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MILURIT 100 mg comprimate
MILURIT 300 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Milurit 100 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine alopurinol 100 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 50 mg.
Milurit 300 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine alopurinol 300 mg.
Pentru lista tuturor excipienților vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate
Milurit 100 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu ”E 351” pe una din fețe și cu o linie
mediană pe cealaltă față, cu diametrul de aproximativ 8 mm.
Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.
Milurit 300 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu ”E 352” pe una din fețe și cu o linie
mediană pe cealaltă față, cu diametrul de aproximativ 10 mm.
Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- Alopurinolul este indicat în reducerea formării uraţilor/acidului uric în situaţiile în care există deja depozite
formate de uraţi/acid uric (de exemplu gută, tofi gutoşi, nefrolitiază) sau există un risc clinic predictibil (de
exemplu tratamentul unei malignităţi potenţial legată de o nefropatie acută a acidului uric).
Principalele situaţii clinice în care poate apărea depozitul de uraţi/acid uric sunt:
- Gută idiopatică;
- Litiază urică;
2
- Nefropatie acută a acidului uric;
- Boală neoplazică și boală mieloproliferativă cu rată mare de circulație a celulelor, în care nivelele crescute
de urați sunt fie spontane fie datorate unei terapii citotoxice;
- Tulburări ale unor enzime legate de o producţie mărită de uraţi, cum este de exemplu hipoxantin-guanin
fosforiboziltransferaza, incluzând sindromul Lesch-Nyhan; glucozo-6-fosfataza incluzând boala stocării de
glicogen ; fosforibozilpirofosfat sintetaza, fosforibozilpirofosfat amidotransferaza, adenin
fosforiboziltransferaza.
Alopurinolul este indicat în tratamentul litiazei renale 2,8-dihidroxiadenina (2,8-DHA) relaţionată cu
activitatea deficitară a adenin-fosforiboziltransferazei.
Alopurinolul este indicat în profilaxia urolitiazei şi a formării de calculi de oxalat de calciu, asociate cu
hiperuricozurie, atunci când administrarea de fluide, dieta și alte măsuri similare au eșuat.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Tratamentul cu alopurinol trebuie inițiat cu doze mici de ex. 100 mg/zi pentru a reduce riscul reacțiilor
adverse și doza trebuie crescută doar dacă nivelul uraților serici este nesatisfăcător. În cazul în care funcția
renală este deficitară se recomandă precauție suplimentară (vezi Administrarea în insuficiența renală).
Se recomandă următoarele scheme de dozaj:
100 mg până la 200 mg pe zi în cazuri uşoare,
300 mg până la 600 mg în cazuri moderat-severe,
700 mg până la 900 mg în cazurile grave.
Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutății corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg corp/zi.
Copii și adolescenți (cu vârsta sub 15 ani)
Doza recomandată este de 10 mg până la 20 mg/kg corp/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg.
Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele
tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan.
Administrarea la vârstnici:
Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai
mici doze care determină nivele satisfăcătoare de urați serici. O atenţie deosebită trebuie acordată la dozele
administrate în cazul insuficienţei renale şi situaţiilor de la pct. 4.4 (vezi pct. 4.4).
Administrarea în insuficienţă renală:
Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale
poate duce la retenţia medicamentului şi a metaboliţilor săi cu prelungirea timpului de înjumătăţire
plasmatică. În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100
mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la un interval mai mare de o zi.
Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel
plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l).
Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializați de 2-3 ori pe săptămână
trebuie luată în considerare o schemă de tratament alternativă cu administrarea de 300-400 mg alopurinol
imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară.
La pacienții cu insuficiență renală, adminstrarea concomitentă de alopurinol și diuretice tiazidice trebuie să
se facă cu precauție deosebită. Trebuie administrată cea mai mică doză eficace de alopurinol, cu o
3
monitorizare atentă a funcției renale (vezi pct. 4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de
interacțiune).
Administrarea în insuficienţă hepatică
La pacienții cu insuficiență hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse. Se recomandă efectuarea periodică a
testelor de funcţionalitate hepatică la inițierea tratamentului.
Tratamentul afecțiunilor de circulare mare a uraţilor ex. neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan
Înainte de inițierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Milurit pentru corectarea
hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a
menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinii pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric.
Doza de Milurit trebuie să fie la nivelul minim recomandat.
În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie
continuat aşa cum este recomandat în Administrarea în insuficienţă renală.
Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină sau acid uric care pot complica tabloul
clinic (vezi, de asemenea, pct. 4.5 şi 4.8).
Monitorizare:
Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de urați
şi concentrațiilor urinare de uraţi/acid uric.
Mod de administrare
Administrare orală.
Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este
administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastro-intestinale doza
zilnică trebuie divizată.
4.3 Contraindicaţii
- hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sindrom de hipersensibilitate, sindromul Stevens Johnson (SSJ) şi necroliza epidermică toxică (NET)
La utilizarea Milurit au fost raportate reacții adverse cutanate care pun viața în pericol ca sindromul Stevens-
Johnson (SSJ) și necroliza epidermică toxică (NET). Pacienții trebuie informați asupra semnelor și
simptomelor și monitorizați cu atenție în cazul reacțiilor cutanate. Cel mai mare risc de apariție a SSJ sau
NET este în primele săptămâni de tratament. Tratamentul cu Milurit trebuie întrerupt dacă apar simptome
sau semne ale SSJ sau NET (de ex. erupție tranzitorie cutanată progresivă adesea cu vezicule sau leziuni ale
mucoaselor). Cel mai mare risc de a prezenta SSJ sau NET este în prima săptămână de tratament. Cele mai
bune rezultate în tratarea SSJ sau NET pot fi obţinute în cazul unei diagnosticări precoce şi întreruperii
imediate a administrării oricărui medicament suspectat. Întreruperea precoce a tratamentului este asociată cu
o prognoză mai bună. Dacă pacientul prezintă SSJ sau NET la utilizarea Milurit, tratamentul cu Milurit nu
mai trebuie reînceput niciodată la acest pacient.
Reacţiile de hipersensibilitate la alopurinol se pot manifesta în moduri diferite, incluzând exantem
maculopapular, sindrom de hipersensibilitate (cunoscut de asemenea ca DRESS) şi SSJ/NET. Tratamentul cu
alopurinol trebuie IMEDIAT întrerupt dacă apar erupții cutanate tranzitorii sau alte simptome de
hipersensibilitate deoarece acestea pot determina reacții de hipersensibilitate grave (incluzând SSJ/NET și
DRESS) (vezi pct. 4.8).
4
Alela HLA-B
*5801
În cadrul unor studii farmacogenetice retrospective, caz-controlate, alela HLA-B*5801 a fost identificată ca
fiind un factor de risc genetic de a dezvolta SSJ/NET la alopurinol (posibil și alte reacții de hipersensibilitate
grave) la pacienți chinezi HAN, Thai, coreeni, japonezi și europeni. Până la 20-30% din populația chineză
HAN, africani și indieni sunt purtători de alelă HLA-B*5801 în timp ce numai 1-2% din nord europeni, US
europeni și japonezi se estimează a fi purtători de alelă HLA-B*5801. Înainte de începerea tratamentului cu
alopurinol trebuie luat în considerare efectuarea screening-ului pentru HLA-B*5801 la subgrupele de
pacienți la care prevalența acestor alele se presupune a fi ridicată. Dacă testele individuale sunt pozitive
tratamentul cu alopurinol nu trebuie inițiat decât dacă nu există altă alternativă terapeutică și beneficiile
utilizării depășesc potențialele riscuri. Pacienții care prezintă un test negativ pentru HLA-B*5801 prezintă un
risc scăzut de a dezvolta SSJ/NET.
Diagnosticul clinic de SSJ/NET, și alte reacții de hipersensibilitate stă la baza deciziei terapeutice. Dacă
astfel de reacţii apar în oricare moment al tratamentului, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă
imediat și definitiv. Utilizarea corticosteroizilor poate fi recomandată pentru tratarea reacțiilor de
hipersensibilitate cutanată (vezi pct. Reacții adverse -Tulburări ale sistemului imunitar și Afecțiuni cutanate
și ale țesutului subcutanat).
Insuficiență renală cronică
Pacienții cu insuficiență renală cronică și utilizarea concomitentă de diuretice sub tratament cu alopurinol pot
prezenta risc crescut de a dezvolta reacții de hipersensibilitate, inclusiv SSJ/NET. Este necesară o
monitorizare specială pentru detectarea simptomelor de apariţie a sindromului de hipersensibilitate sau
SSJ/NET şi pacientul trebuie informat de necesitatea întreruperii tratamentului imediat ce apar primele
simptome (vezi pct. 4.8).
Insuficiență hepatică sau renală
Doza de alopurinol trebuie redusă în cazul insuficienţei hepatice sau renale (vezi pct. 4.2). Pacienţii care
primesc tratament antihipertensiv sau pentru insuficienţă cardiacă, de exemplu diuretice sau inhibitori ECA
pot avea concomitent o insuficienţă renală şi alopurinolul trebuie administrat cu precauţie la această
categorie de pacienţi.
Hiperuricemia asimptomatică în sine nu este în general considerată ca indicaţie terapeutică pentru
tratamentul cu alopurinol. Aportul de fluide şi modificarea dietei cu gestionarea cauzei care stă la baza
acestui proces pot ameliora această situaţie.
Atacul acut de gută:
Tratamentul cu alopurinol nu poate fi iniţiat în timpul unui atac de gută deoarece poate precipita apariţia de
noi atacuri.
În stadiile incipiente ale tratamentului cu Milurit ca medicament uricozuric, acesta poate precipita un atac
acut de artrită gutoasă. De aceea se recomandă administrarea profilactică de antiinflamatoare nesteroidiene,
sau de colchicină cel puţin 1 lună la inițierea tratamentului. Pentru detalii privind dozele, precauţii şi
atenţionări trebuie consultată literatura de specialitate.
Dacă apare un atac acut de gută în timpul tratamentului cu alopurinol, tratamentul trebuie continuat cu
aceleaşi doze, în plus se va administra concomitent un antiinflamator nesteroidian pentru a trata atacul de
gută.
Depozite de xantină:
În cazul în care formarea uraților este puternic crescută (de exemplu în bolile maligne şi tratamentul lor,
sindromul Lesch-Nyhan), concentraţia absolută de xantină în urină poate rareori să crească astfel încât să
determine formarea de depozite în ţesuturi la nivelul tractului urinar. Acest risc poate fi micşorat printr-o
hidratare adecvată pentru a obţine o diluare optimă a urinii.
5
Impactul litiazei renale și al acidului uric:
Tratamentul adecvat cu Milurit poate conduce la dizolvarea semnificativă a pietrelor renale de acid uric de la
nivelul pelvisului, cu posibilitatea de a îndepărta posibilul impact la nivel de ureter.
Hemocromatoză:
Acţiunea primară a alopurinolului în tratamentul gutei este de inhibare a enzimei xantin oxidază. Xantin
oxidaza poate fi implicată în reducerea şi lichidarea depozitului hepatic de fer. În câteva studii făcute pe
rozătoare s-a constatat creşterea depozitului de fer la animalele tratate cu alopurinol în timp ce la altele nu s-a
întâmplat acest lucru. În cadrul unui studiu pe 28 voluntari sănătoşi trataţi cu alopurinol nu s-au observat
schimbări ale depozitului de fer hepatic. Nu există studii la om care să demonstreze siguranţa administrării
alopurinolului la pacienţi cu hemocromatoză. Administrarea alopurinolului la pacienţi cu hemocromatoză
sau la rudele apropiate trebuie să se facă cu precauţie.
Milurit 100 mg conţine lactoză. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
6-mercaptopurina şi azatioprina:
Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină care este inactivată de enzima xantin oxidază. În
momentul administrării concomitente a 6-mercaptopurinei şi azotioprinei cu Milurit trebuie administrată un
sfert din doza recomandată de 6-mercaptopurină sau azotioprină deoarece este inhibată xantin oxidaza astfel
prelungindu-se activitatea acestora.
Vidarabina (Adenin Arabinozida):
Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătățire al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului.
Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a
recunoaşte efectele toxice.
Salicilaţii şi agenţii uricozurici:
Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală similar
uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi
în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice
a comprimatelor de Milurit, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual.
Clorpropamida:
Dacă Milurit este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul
de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor
renali.
Anticoagulantele cumarinice:
S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante la administrarea concomitentă cu
alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.
Fenitoina:
Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută.
Teofilina:
A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea
xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Nivelele teofilinei trebuie monitorizate atunci când se
inițiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor.
6
Ampicilina/amoxicilina:
A fost raportată creşterea erupțiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină
concomitent cu alopurinol comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această asociere. Cauza acestei
interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau
amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol.
Ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, mecloretamina:
A fost raportată o consolidare a scăderii funcţiei măduvei osoase la pacienţii cu boli neoplazice (altele decât
leucemia) sub tratament cu ciclofosfamidă sau alte medicamente citostatice şi alopurinol. Totuşi în cadrul
unor studii controlate cu pacienţi trataţi cu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină şi/sau
mecloroetamină (clormetin clorhidrat), alopurinolul nu pare a creşte efectul toxic al acestor medicamente
citotoxice.
Ciclosporina:
Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei la tratamentul
concomitent cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei dacă
este administrată concomitent cu alopurinol.
Didanosina:
La voluntari sănătoşi şi la pacienţi bolnavi SIDA care utilizează didanosină, C
max plasmatică a acesteia şi
valorile ASC au fost dublate la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa
timpul de înjumătăţire. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente este în general
contraindicată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea dozei de
didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului.
Inhibitori ai ECA:
Utilizarea concomitentă cu alopurinol este asociată cu un risc crescut de a dezvolta leucopenie. De aceea, se
recomandă precauție.
S-a raportat o creștere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu inhibitori ai
ECA mai ales în cazul pacienților cu insuficiență renală.
Diuretice tiazidice:
S-a raportat o interacțiune între alopurinol și furosemid ceea ce a condus la o creștere a concentrației
plasmatice de urați și oxipurinol.
S-a raportat o creștere a riscului de reacții adverse de sensibilitate la administrarea alopurinolului
concomitent cu diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienții cu insuficiență renală.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există probe suficiente privind siguranţa utilizării Milurit la femei gravide, deşi a fost utilizat timp
îndelungat aparent fără consecinţe privind starea de sănătate.
Se utilizează în sarcină doar în cazul în care nu există altă alternativă terapeutică mai sigură și atunci când
boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt.
Alăptarea
Raportările indică faptul că alopurinolul şi oxipurinolul sunt excretaţi în laptele matern. S-a demonstrat
existenţa unei concentraţii de 1,4 mg/l alopurinol şi 53,7 mg/l oxipurinol în laptele matern la administrarea
de Milurit 300 mg/zi. Totuşi nu există date privind efectele alopurinolului şi ale metaboliţilor săi asupra
sugarilor alăptaţi.
De aceea Milurit nu trebuie administrat în timpul perioadei de alăptare.
7
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Deoarece au fost raportate reacţii adverse cum sunt somnolenţă, vertij şi ataxie în timpul tratamentului cu
alopurinol, pacienții trebuie să fie precauți înainte de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a participa
la activități periculoase până când nu există convingerea că alopurinolul nu le afectează abilităţile necesare
acestor activităţi.
4.8 Reacţii adverse
Pentru acest medicament nu există documentaţie clinică modernă care să susţină determinarea frecvenţei
reacţiilor adverse. Frecvenţa reacţiilor adverse poate varia dependent de doza administrată sau în cazul
administrării concomitente cu alte medicamente.
Categoriile de frecvenţe atribuite reacţiilor adverse sunt bazate pe estimări: pentru majoritatea acestora, nu
există date adecvate pentru calculul incidenţei. Reacţiile adverse atribuite alopurinolului au fost raportate
rareori sau foarte rar în timpul supravegherii după punerea pe piaţă.
Clasificarea frecvenţei se bazează pe următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10) ;
Frecvente (≥1/100 şi <1/10) ;
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi ≤1/100) ;
Rare (≥1/10000 şi ≤1/1000) ;
Foarte rare (≤1/10000) ;
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Reacţiile adverse asociate administrării alopurinolului sunt în general rare şi minore. Incidenţa acestora este
mai ridicată în cazul prezenţei insuficienţei renale şi/sau hepatice.
Tabel 1 Reacții adverse
Aparate, sisteme și organe Frecvența Reacția adversă
Infecții și infestări Foarte rare furunculoză
Tulburări hematologice și
limfatice Foarte rare agranulocitoză1,
anemie aplastică1,
trombocitopenie1,
granulocitoză,
leucopenie,
leucocitoză,
eozinofilie și aplazie a
celulelor roșii.
Tulburări ale sistemului
imunitar Mai puțin frecvente reacții de hipersensibilitate2
Foarte rare limfadenopatie
angioimunoblastică3
Tulburări metabolice și de
nutriție Foarte rare diabet zaharat,
hiperlipidemie
Tulburări psihice Foarte rare depresie
Tulburări ale sistemului nervos Foarte rare comă,
paralizie,
ataxie,
neuropatie periferică,
parestezii,
somnolență,
cefalee,
8
disgeuzie
Tulburări oculare Foarte rare cataractă,
tulburări vizuale,
modificări maculare
Tulburări acustice și
vestibulare Foarte rare vertij
Tulburări cardiace Foarte rare angină pectorală,
bradicardie
Tulburări vasculare Foarte rare hipertensiune arterială
Tulburări gastro-intestinale Mai puțin frecvente vărsături4,
greață4,
diaree
Foarte rare hematemeză recurentă,
steatoree,
stomatită,
modificarea peristalticii
colonului
Cu frecvență necunoscută dureri abdominale
Tulburări hepatobiliare Mai puțin frecvente teste funcționale hepatice
anormale
Rare hepatită (incluzînd necroză
hepatocelulară și hepatită
granulomatoasă)
5
Afecțiuni cutanate și ale
țesutului subcutanat Frecvente erupții cutanate tranzitorii,
Rare Sindrom Stevens-
Johnson/necroliză epidermică
toxică
6
Foarte rare angioedem7,
erupții medicamentoase fixe,
alopecie,
decolorarea părului
Tulburări musculo-scheletice şi
ale ţesutului conjunctiv Foarte rare dureri musculare
Tulburări renale și ale căilor
urinare Foarte rare hematurie,
azotemie
Cu frecvență necunoscută urolitiază
Tulburări ale aparatului genital
și sânului Foarte rare infertilitate la bărbați,
disfuncție erectilă,
ginecomastie
Tulburări generale și la nivelul
locului de administrare Foarte rare edeme,
stare generală de rău,
astenie,
pirexie
8
1
Au fost raportate foarte rar trombocitopenie, agranulocitoză și anemie aplastică, în special la pacienţii cu
insuficienţă renală şi/sau hepatică, susținând necesitatea unei atenții deosebite la acest grup de pacienți (Vezi
pct. 4.2 şi 4.4).
2 Rareori au fost semnalate reacții de hipersensibilitate, incluzând reacții cutanate asociate cu exfoliere,
pirexie, limfadenopatie, artralgie și/sau eozinofilie, incluzând sindromul Stevens-Johnson (SSJ) și Necroliză
Epidermică Toxică (NET) (vezi Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat). Vasculita secundară și
reacțiile tisulare asociate se pot manifesta clinic diferit incluzând hepatită, insuficiență renală, colangită
acută, calculi de xantină și extrem de rar convulsii. De asemenea extrem de rar a fost raportat și șocul
9
anafilactic. Dacă apar asemenea reacții în orice moment al tratamentului cu alopurinol, acesta trebuie
întrerupt imediat și definitiv.
A fost raportată apariția unei tulburări de hipersensibilitate întârziată multi-organ (cunoscută sub denumirea
de sindrom de hipersensibilitate sau DRESS), cu manifestări variabile: pirexie, erupții cutanate tranzitorii,
vasculită, limfadenopatie, pseudolimfom, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepatosplenomegalie, anomalii
ale testelor hepatice și sindromul dispariției ductelor biliare intrahepatice (distrugerea și dispariția căilor
biliare intrahepatice). Pot fi afectate și alte organe (de ex. ficat, plămâni, rinichi, pancreas, miocard și colon).
Dacă apar asemenea reacții în orice moment al tratamentului cu Milurit, acesta trebuie întrerupt imediat și
definitiv.
Tratamentul nu trebuie reluat la pacienții cu sindrom de hipersensibilitate și SSJ/NET. Utilizarea
corticosteroizilor poate fi recomandată pentru tratarea reacțiilor de hipersensibilitate cutanată.
Dacă apar reacții de sensibilitate generalizate, acestea au fost asociate cu tulburări renale și/sau hepatice mai
ales în cazul unui sfârșit letal (vezi pct. 4.4).
3 Limfadenopatia angioimunoblastică a fost descrisă foarte rar ca urmare a unei biopsii în cadrul unei
limfadenopatii generalizate. Pare a fi reversibilă la întreruperea tratamentului cu alopurinol.
4 În cadrul unor studii clinice de început au fost raportate reacţii ca greaţă şi vărsături. Rapoarte suplimentare
au sugerat că aceste reacţii nu sunt semnificative şi pot fi evitate prin administrarea alopurinolului după
mese.
5 Disfuncţia hepatică poate evolua fără alte semne de hipersensibilitate generalizată.
6 Reacțiile cutanate sunt cele mai frecvente reacții de hipersensibilitate și pot să apară oricând pe durata
tratamentului. Pot fi pruriginoase, maculo-papulare, uneori supranivelate sau purpurice și rar alterări
exfoliative, ca în cazul sindromului Stevens Johnson și necrolizei epidermice toxice (SSJ/NET). Cel mai
ridicat risc de apariție a SSJ și NET, sau a altor reacții de hipersensibilitate grave, este în primele săptămâni
de tratament. Cele mai bune rezultate în abordarea acestor reacții este prin diagnosticarea precoce și
întreruperea imediată a utilizării oricărui medicament suspectat. Tratamentul cu Milurit trebuie oprit imediat
dacă apar astfel de reacții. Dacă reacţiile cutanate sunt de intensitate uşoară, după ameliorarea simptomelor
se poate reîncepe tratamentul cu alopurinol cu doze mai mici (ex. 50 mg/zi), doze care apoi pot fi crescute.
Dacă reacţiile cutanate reapar, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă pentru totdeauna deoarece pot
să apară reacţii de hipersensibilitate grave (vezi Tulburări ale sistemului imunitar). Dacă SSJ/NET, sau alte
reacții de hipersensibilitate grave nu pot fi excluse, nu reluați utilizarea alopurinolului datorită potențialului
de reacții grave sau reacții cu sfârșit letal. Diagnosticul clinic de SSJ/NET și alte reacții de hipersensibilitate
stă la baza deciziei terapeutice. Dacă astfel de reacţii apar în oricare moment al tratamentului, administrarea
alopurinolului trebuie întreruptă imediat și definitiv.
7 Angioedemul a fost raportat singur sau în asociere cu semne și simptome de hipersensibilitate generalizată.
8 Pirexia a fost raportată ca atare sau însoțită de semne și simptome de hipersensibilitate generalizată (vezi
Tulburări ale sistemului imunitar).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
A fost raportată ingestia de până la 22,5 g alopurinol fără apariția reacțiilor adverse.
Simptome și semne cum sunt greaţa, vărsăturile, diareea și amețelile au fost raportate la pacienți după
administrarea a 20 g alopurinol. Pacienții au fost recuperați după administrarea unor măsuri suportive.
10
Supradozajul masiv cu alopurinol poate conduce la inhibarea considerabilă a activităţii xantin- oxidazei, care
nu are drept consecinţă decât afectarea medicaţiei concomitente în special 6 mercatopurina şi/sau azatioprina.
Tratament:
Nu se cunoaște un antidot specific.
Se recomandă o hidratare adecvată pentru a menţine o diureză optimă care facilitează eliminarea
alopurinolului și a metaboliților săi. Se poate proceda la hemodializă dacă este necesar.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antigutoase, medicamente care inhibă formarea de acid uric,
codul ATC: M04AA01.
Alopurinolul este un inhibitor al xantinoxidazei. Alopurinolul şi principalul său metabolit oxipurinolul scad
nivelul plasmatic și urinar al acidului uric prin inhibarea xantinoxidazei, o enzimă care catalizează oxidarea
hipoxantinei în xantină şi a xantinei în acid uric. În plus la inhibarea catabolismului purinei la unii pacienţii
cu hiperuricemie, inhibarea de novo a biosintezei purinei este scăzută prin inhibarea hipoxantin-guanin
fosforiboziltransferazei, prin mecanism de feedback. Alți metaboliți ai alopurinolului includ ribosid-
alopurinol şi ribosid-7 alopurinol.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Alopurinolul este activ administrat pe cale orală şi este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. În urma
studiilor alopurinolul a fost detectat în sânge după 30-60 minute după administrare. Biodisponbilitatea sa
estimată variază între 67% şi 90%. Concentraţia maximă plasmatică a alopurinolului este atinsă în general
după aproximativ 1,5 ore după administrarea orală, dar scade rapid şi este foarte puţin detectabil după 6 ore.
Nivelele plasmatice maxime ale oxipurinolului sunt atinse în general după 3-5 ore după administrarea orală
şi scad mult mai lent.
Distribuţie
Alopurinolul este legat de proteinele plasmatice în cantităţi neglijabile, prin urmare legarea de proteinele
plasmatice nu influenţează semnificativ clearance-ul. Volumul de distribuţie aparent al alopurinolului este de
aproximativ 1,6 l/kg, ceea ce sugerează o captare relativ extinsă la nivelul ţesuturilor. Concentraţia tisulară
nu a fost raportată la oameni, dar este posibil ca alopurinolul şi oxipurinolul să fie prezenţi în concentraţii
mari în ficat şi mucoasa intestinală unde activitatea xantin oxidazei este mare.
Metabolizare
Principalul metabolit al alopurinolului este oxipurinolul. Alți metaboliți ai alopurinolului includ alopurinol-
ribosid și oxipurinol-7-ribosid.
Eliminare
Aproximativ 20% din doza administrată de alopurinol este eliminată nemodificată prin fecale. Eliminarea
alopurinolului se face în principal prin conversia metabolică la oxipurinol de către enzimele xantin-oxidază
şi aldehid-oxidază, și mai puțin de 10% din medicamentul nemodificat este excretat în urină. Alopurinolul
are un timp de înjumătățire plasmatică de aproximativ 0,5 până la 1,5 ore.
Oxipurinolul are o acţiune inhibitorie mai slabă asupra xantin-oxidazei decît alopurinolul, dar timpul de
înjumătăţire plasmatic este mai mare. Estimările la om variază între 13 și 30 de ore. În consecinţă acţiunea
inhibitorie a xantin-oxidazei se menţine timp de 24 ore după administrarea unei doze unice zilnice de
alopurinol. La pacienţii cu funcţie renală normală oxipurinolul este acumulat treptat până la obţinerea
concentraţiei plasmatice la starea de echilibru. La aceşti pacienţi concentraţiile plasmatice de oxipurinol sunt
de 5-10 mg/l după administrarea unei doze de 300 mg alopurinol pe zi.
11
Oxipurinolul este eliminat sub formă nemodificată în urină, dar are un timp de înjumătățire la eliminare lung,
datorită reabsorbției tubulare. Valorile raportate ale timpului de înjumătățire la eliminare variază între 13,6
ore și 29 ore. Variațiile în designul studiului și/sau clearance-ul creatininei la pacienți pot justifica
discrepanțele considerabile ale acestor valori.
Farmacocinetica la pacienții cu insuficienţă renală
La pacienţii cu funcţie renală afectată clearance-ul alopurinolului şi oxipurinolului poate să scadă ceea ce
duce la creşterea concentraţiei plasmatice în cazul unui tratament de lungă durată. Pacienţii cu insuficienţă
renală cu clearance-ul creatininei între 10 şi 20 ml/min, prezintă concentraţii plasmatice de oxipurinol de
aproximativ 30 mg/l după un tratament prelungit cu alopurinol 300 mg/zi. Aceste concentraţii pot fi atinse la
pacienţii cu funcţie renală normală după administrarea unei doze de 600 mg alopurinol pe zi. În consecinţă la
pacienţii cu insuficienţă renală dozele de alopurinol trebuie reduse.
Farmacocinetica la pacienții vârstnici
La pacienţii vârstnici farmacocinetica alopurinolului nu pare a fi modificată semnificativ, decât în situaţia
prezenţei unei insuficienţe renale (vezi Farmacocinetica la pacienții cu insuficienţă renală).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Mutagenitate
Studii citogenetice in vitro au arătat că alopurinolul nu induce aberaţii cromozomiale la nivelul celulelor
sanguine umane la concentraţii până la 100µg/ml şi in vivo la doze până la 600 mg/zi pe o perioadă de 40
luni.
Alopurinolul nu produce nitroso compuşi şi nu afectează transformarea limfocitelor in vitro.
Dovezile investigaţiilor citologice şi biochimice sugerează că alopurinolul nu are efecte de deteriorare a
ADN în orice stagiu al ciclului celular şi nu are efect mutagenic.
Carcinogenitate
În studiile pe şoareci şi şobolani nu au fost puse în evidenţă probe de carcinogenitate după un tratament de 2
ani cu alopurinol.
Teratogenitate
În cadrul unui studiu pe şoareci care au primit intraperitoneal doze de 50 mg sau 100 mg/kg pe zi în zilele 10
sau 13 de gestaţie au rezultat anormalităţi fetale. Totuşi într-un studiu similar pe şobolani care au primit 120
mg/kg pe zi în ziua 12 de gestaţie nu au fost observate anormalităţi. Studii extinse cu doze orale mari de
alopurinol la şoareci 100 mg/kg/zi, la şobolani până la 200 mg/kg/zi şi iepuri până la 150 mg/kg/zi
administrate în ziua 8 până în ziua 16 de gestaţie nu au produs efecte teratogene.
În cadrul unui studiu in vitro în care s-a utilizat glandă salivară fetală de la şoarece în cultură pentru a detecta
embriotoxicitatea a indicat faptul că alopurinolul nu este de aşteptat să producă embriotoxicitate, în afara
cazurilor în care s-a produs o toxicitate maternă.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Milurit 100 mg
Amidonglicolat de sodiu tip A
Stearat de magneziu
Talc
Povidonă K 25
Amidon de cartof
Lactoză monohidrat
12
Milurit 300 mg
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Gelatină
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25
oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Milurit 100 mg
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 50 comprimate.
Milurit 300 mg
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 30 comprimate.
6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Egis Pharmaceuticals PLC.
Keresztúri út 30 – 38, H - 1106 Budapesta,
Ungaria
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Milurit 100 mg
8881/2016/01
Milurit 300 mg
8882/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data reînnoirii autorizaţiei: Aprilie 2016
13
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MILURIT 100 mg comprimate
MILURIT 300 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Milurit 100 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine alopurinol 100 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 50 mg.
Milurit 300 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine alopurinol 300 mg.
Pentru lista tuturor excipienților vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate
Milurit 100 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu ”E 351” pe una din fețe și cu o linie
mediană pe cealaltă față, cu diametrul de aproximativ 8 mm.
Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.
Milurit 300 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu ”E 352” pe una din fețe și cu o linie
mediană pe cealaltă față, cu diametrul de aproximativ 10 mm.
Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- Alopurinolul este indicat în reducerea formării uraţilor/acidului uric în situaţiile în care există deja depozite
formate de uraţi/acid uric (de exemplu gută, tofi gutoşi, nefrolitiază) sau există un risc clinic predictibil (de
exemplu tratamentul unei malignităţi potenţial legată de o nefropatie acută a acidului uric).
Principalele situaţii clinice în care poate apărea depozitul de uraţi/acid uric sunt:
- Gută idiopatică;
- Litiază urică;
2
- Nefropatie acută a acidului uric;
- Boală neoplazică și boală mieloproliferativă cu rată mare de circulație a celulelor, în care nivelele crescute
de urați sunt fie spontane fie datorate unei terapii citotoxice;
- Tulburări ale unor enzime legate de o producţie mărită de uraţi, cum este de exemplu hipoxantin-guanin
fosforiboziltransferaza, incluzând sindromul Lesch-Nyhan; glucozo-6-fosfataza incluzând boala stocării de
glicogen ; fosforibozilpirofosfat sintetaza, fosforibozilpirofosfat amidotransferaza, adenin
fosforiboziltransferaza.
Alopurinolul este indicat în tratamentul litiazei renale 2,8-dihidroxiadenina (2,8-DHA) relaţionată cu
activitatea deficitară a adenin-fosforiboziltransferazei.
Alopurinolul este indicat în profilaxia urolitiazei şi a formării de calculi de oxalat de calciu, asociate cu
hiperuricozurie, atunci când administrarea de fluide, dieta și alte măsuri similare au eșuat.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Tratamentul cu alopurinol trebuie inițiat cu doze mici de ex. 100 mg/zi pentru a reduce riscul reacțiilor
adverse și doza trebuie crescută doar dacă nivelul uraților serici este nesatisfăcător. În cazul în care funcția
renală este deficitară se recomandă precauție suplimentară (vezi Administrarea în insuficiența renală).
Se recomandă următoarele scheme de dozaj:
100 mg până la 200 mg pe zi în cazuri uşoare,
300 mg până la 600 mg în cazuri moderat-severe,
700 mg până la 900 mg în cazurile grave.
Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutății corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg corp/zi.
Copii și adolescenți (cu vârsta sub 15 ani)
Doza recomandată este de 10 mg până la 20 mg/kg corp/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg.
Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele
tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan.
Administrarea la vârstnici:
Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai
mici doze care determină nivele satisfăcătoare de urați serici. O atenţie deosebită trebuie acordată la dozele
administrate în cazul insuficienţei renale şi situaţiilor de la pct. 4.4 (vezi pct. 4.4).
Administrarea în insuficienţă renală:
Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale
poate duce la retenţia medicamentului şi a metaboliţilor săi cu prelungirea timpului de înjumătăţire
plasmatică. În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100
mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la un interval mai mare de o zi.
Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel
plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l).
Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializați de 2-3 ori pe săptămână
trebuie luată în considerare o schemă de tratament alternativă cu administrarea de 300-400 mg alopurinol
imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară.
La pacienții cu insuficiență renală, adminstrarea concomitentă de alopurinol și diuretice tiazidice trebuie să
se facă cu precauție deosebită. Trebuie administrată cea mai mică doză eficace de alopurinol, cu o
3
monitorizare atentă a funcției renale (vezi pct. 4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de
interacțiune).
Administrarea în insuficienţă hepatică
La pacienții cu insuficiență hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse. Se recomandă efectuarea periodică a
testelor de funcţionalitate hepatică la inițierea tratamentului.
Tratamentul afecțiunilor de circulare mare a uraţilor ex. neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan
Înainte de inițierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Milurit pentru corectarea
hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a
menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinii pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric.
Doza de Milurit trebuie să fie la nivelul minim recomandat.
În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie
continuat aşa cum este recomandat în Administrarea în insuficienţă renală.
Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină sau acid uric care pot complica tabloul
clinic (vezi, de asemenea, pct. 4.5 şi 4.8).
Monitorizare:
Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de urați
şi concentrațiilor urinare de uraţi/acid uric.
Mod de administrare
Administrare orală.
Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este
administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastro-intestinale doza
zilnică trebuie divizată.
4.3 Contraindicaţii
- hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sindrom de hipersensibilitate, sindromul Stevens Johnson (SSJ) şi necroliza epidermică toxică (NET)
La utilizarea Milurit au fost raportate reacții adverse cutanate care pun viața în pericol ca sindromul Stevens-
Johnson (SSJ) și necroliza epidermică toxică (NET). Pacienții trebuie informați asupra semnelor și
simptomelor și monitorizați cu atenție în cazul reacțiilor cutanate. Cel mai mare risc de apariție a SSJ sau
NET este în primele săptămâni de tratament. Tratamentul cu Milurit trebuie întrerupt dacă apar simptome
sau semne ale SSJ sau NET (de ex. erupție tranzitorie cutanată progresivă adesea cu vezicule sau leziuni ale
mucoaselor). Cel mai mare risc de a prezenta SSJ sau NET este în prima săptămână de tratament. Cele mai
bune rezultate în tratarea SSJ sau NET pot fi obţinute în cazul unei diagnosticări precoce şi întreruperii
imediate a administrării oricărui medicament suspectat. Întreruperea precoce a tratamentului este asociată cu
o prognoză mai bună. Dacă pacientul prezintă SSJ sau NET la utilizarea Milurit, tratamentul cu Milurit nu
mai trebuie reînceput niciodată la acest pacient.
Reacţiile de hipersensibilitate la alopurinol se pot manifesta în moduri diferite, incluzând exantem
maculopapular, sindrom de hipersensibilitate (cunoscut de asemenea ca DRESS) şi SSJ/NET. Tratamentul cu
alopurinol trebuie IMEDIAT întrerupt dacă apar erupții cutanate tranzitorii sau alte simptome de
hipersensibilitate deoarece acestea pot determina reacții de hipersensibilitate grave (incluzând SSJ/NET și
DRESS) (vezi pct. 4.8).
4
Alela HLA-B
*5801
În cadrul unor studii farmacogenetice retrospective, caz-controlate, alela HLA-B*5801 a fost identificată ca
fiind un factor de risc genetic de a dezvolta SSJ/NET la alopurinol (posibil și alte reacții de hipersensibilitate
grave) la pacienți chinezi HAN, Thai, coreeni, japonezi și europeni. Până la 20-30% din populația chineză
HAN, africani și indieni sunt purtători de alelă HLA-B*5801 în timp ce numai 1-2% din nord europeni, US
europeni și japonezi se estimează a fi purtători de alelă HLA-B*5801. Înainte de începerea tratamentului cu
alopurinol trebuie luat în considerare efectuarea screening-ului pentru HLA-B*5801 la subgrupele de
pacienți la care prevalența acestor alele se presupune a fi ridicată. Dacă testele individuale sunt pozitive
tratamentul cu alopurinol nu trebuie inițiat decât dacă nu există altă alternativă terapeutică și beneficiile
utilizării depășesc potențialele riscuri. Pacienții care prezintă un test negativ pentru HLA-B*5801 prezintă un
risc scăzut de a dezvolta SSJ/NET.
Diagnosticul clinic de SSJ/NET, și alte reacții de hipersensibilitate stă la baza deciziei terapeutice. Dacă
astfel de reacţii apar în oricare moment al tratamentului, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă
imediat și definitiv. Utilizarea corticosteroizilor poate fi recomandată pentru tratarea reacțiilor de
hipersensibilitate cutanată (vezi pct. Reacții adverse -Tulburări ale sistemului imunitar și Afecțiuni cutanate
și ale țesutului subcutanat).
Insuficiență renală cronică
Pacienții cu insuficiență renală cronică și utilizarea concomitentă de diuretice sub tratament cu alopurinol pot
prezenta risc crescut de a dezvolta reacții de hipersensibilitate, inclusiv SSJ/NET. Este necesară o
monitorizare specială pentru detectarea simptomelor de apariţie a sindromului de hipersensibilitate sau
SSJ/NET şi pacientul trebuie informat de necesitatea întreruperii tratamentului imediat ce apar primele
simptome (vezi pct. 4.8).
Insuficiență hepatică sau renală
Doza de alopurinol trebuie redusă în cazul insuficienţei hepatice sau renale (vezi pct. 4.2). Pacienţii care
primesc tratament antihipertensiv sau pentru insuficienţă cardiacă, de exemplu diuretice sau inhibitori ECA
pot avea concomitent o insuficienţă renală şi alopurinolul trebuie administrat cu precauţie la această
categorie de pacienţi.
Hiperuricemia asimptomatică în sine nu este în general considerată ca indicaţie terapeutică pentru
tratamentul cu alopurinol. Aportul de fluide şi modificarea dietei cu gestionarea cauzei care stă la baza
acestui proces pot ameliora această situaţie.
Atacul acut de gută:
Tratamentul cu alopurinol nu poate fi iniţiat în timpul unui atac de gută deoarece poate precipita apariţia de
noi atacuri.
În stadiile incipiente ale tratamentului cu Milurit ca medicament uricozuric, acesta poate precipita un atac
acut de artrită gutoasă. De aceea se recomandă administrarea profilactică de antiinflamatoare nesteroidiene,
sau de colchicină cel puţin 1 lună la inițierea tratamentului. Pentru detalii privind dozele, precauţii şi
atenţionări trebuie consultată literatura de specialitate.
Dacă apare un atac acut de gută în timpul tratamentului cu alopurinol, tratamentul trebuie continuat cu
aceleaşi doze, în plus se va administra concomitent un antiinflamator nesteroidian pentru a trata atacul de
gută.
Depozite de xantină:
În cazul în care formarea uraților este puternic crescută (de exemplu în bolile maligne şi tratamentul lor,
sindromul Lesch-Nyhan), concentraţia absolută de xantină în urină poate rareori să crească astfel încât să
determine formarea de depozite în ţesuturi la nivelul tractului urinar. Acest risc poate fi micşorat printr-o
hidratare adecvată pentru a obţine o diluare optimă a urinii.
5
Impactul litiazei renale și al acidului uric:
Tratamentul adecvat cu Milurit poate conduce la dizolvarea semnificativă a pietrelor renale de acid uric de la
nivelul pelvisului, cu posibilitatea de a îndepărta posibilul impact la nivel de ureter.
Hemocromatoză:
Acţiunea primară a alopurinolului în tratamentul gutei este de inhibare a enzimei xantin oxidază. Xantin
oxidaza poate fi implicată în reducerea şi lichidarea depozitului hepatic de fer. În câteva studii făcute pe
rozătoare s-a constatat creşterea depozitului de fer la animalele tratate cu alopurinol în timp ce la altele nu s-a
întâmplat acest lucru. În cadrul unui studiu pe 28 voluntari sănătoşi trataţi cu alopurinol nu s-au observat
schimbări ale depozitului de fer hepatic. Nu există studii la om care să demonstreze siguranţa administrării
alopurinolului la pacienţi cu hemocromatoză. Administrarea alopurinolului la pacienţi cu hemocromatoză
sau la rudele apropiate trebuie să se facă cu precauţie.
Milurit 100 mg conţine lactoză. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
6-mercaptopurina şi azatioprina:
Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină care este inactivată de enzima xantin oxidază. În
momentul administrării concomitente a 6-mercaptopurinei şi azotioprinei cu Milurit trebuie administrată un
sfert din doza recomandată de 6-mercaptopurină sau azotioprină deoarece este inhibată xantin oxidaza astfel
prelungindu-se activitatea acestora.
Vidarabina (Adenin Arabinozida):
Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătățire al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului.
Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a
recunoaşte efectele toxice.
Salicilaţii şi agenţii uricozurici:
Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală similar
uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi
în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice
a comprimatelor de Milurit, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual.
Clorpropamida:
Dacă Milurit este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul
de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor
renali.
Anticoagulantele cumarinice:
S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante la administrarea concomitentă cu
alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.
Fenitoina:
Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută.
Teofilina:
A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea
xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Nivelele teofilinei trebuie monitorizate atunci când se
inițiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor.
6
Ampicilina/amoxicilina:
A fost raportată creşterea erupțiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină
concomitent cu alopurinol comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această asociere. Cauza acestei
interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau
amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol.
Ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, mecloretamina:
A fost raportată o consolidare a scăderii funcţiei măduvei osoase la pacienţii cu boli neoplazice (altele decât
leucemia) sub tratament cu ciclofosfamidă sau alte medicamente citostatice şi alopurinol. Totuşi în cadrul
unor studii controlate cu pacienţi trataţi cu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină şi/sau
mecloroetamină (clormetin clorhidrat), alopurinolul nu pare a creşte efectul toxic al acestor medicamente
citotoxice.
Ciclosporina:
Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei la tratamentul
concomitent cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei dacă
este administrată concomitent cu alopurinol.
Didanosina:
La voluntari sănătoşi şi la pacienţi bolnavi SIDA care utilizează didanosină, C
max plasmatică a acesteia şi
valorile ASC au fost dublate la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa
timpul de înjumătăţire. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente este în general
contraindicată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea dozei de
didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului.
Inhibitori ai ECA:
Utilizarea concomitentă cu alopurinol este asociată cu un risc crescut de a dezvolta leucopenie. De aceea, se
recomandă precauție.
S-a raportat o creștere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu inhibitori ai
ECA mai ales în cazul pacienților cu insuficiență renală.
Diuretice tiazidice:
S-a raportat o interacțiune între alopurinol și furosemid ceea ce a condus la o creștere a concentrației
plasmatice de urați și oxipurinol.
S-a raportat o creștere a riscului de reacții adverse de sensibilitate la administrarea alopurinolului
concomitent cu diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienții cu insuficiență renală.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există probe suficiente privind siguranţa utilizării Milurit la femei gravide, deşi a fost utilizat timp
îndelungat aparent fără consecinţe privind starea de sănătate.
Se utilizează în sarcină doar în cazul în care nu există altă alternativă terapeutică mai sigură și atunci când
boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt.
Alăptarea
Raportările indică faptul că alopurinolul şi oxipurinolul sunt excretaţi în laptele matern. S-a demonstrat
existenţa unei concentraţii de 1,4 mg/l alopurinol şi 53,7 mg/l oxipurinol în laptele matern la administrarea
de Milurit 300 mg/zi. Totuşi nu există date privind efectele alopurinolului şi ale metaboliţilor săi asupra
sugarilor alăptaţi.
De aceea Milurit nu trebuie administrat în timpul perioadei de alăptare.
7
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Deoarece au fost raportate reacţii adverse cum sunt somnolenţă, vertij şi ataxie în timpul tratamentului cu
alopurinol, pacienții trebuie să fie precauți înainte de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a participa
la activități periculoase până când nu există convingerea că alopurinolul nu le afectează abilităţile necesare
acestor activităţi.
4.8 Reacţii adverse
Pentru acest medicament nu există documentaţie clinică modernă care să susţină determinarea frecvenţei
reacţiilor adverse. Frecvenţa reacţiilor adverse poate varia dependent de doza administrată sau în cazul
administrării concomitente cu alte medicamente.
Categoriile de frecvenţe atribuite reacţiilor adverse sunt bazate pe estimări: pentru majoritatea acestora, nu
există date adecvate pentru calculul incidenţei. Reacţiile adverse atribuite alopurinolului au fost raportate
rareori sau foarte rar în timpul supravegherii după punerea pe piaţă.
Clasificarea frecvenţei se bazează pe următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10) ;
Frecvente (≥1/100 şi <1/10) ;
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi ≤1/100) ;
Rare (≥1/10000 şi ≤1/1000) ;
Foarte rare (≤1/10000) ;
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Reacţiile adverse asociate administrării alopurinolului sunt în general rare şi minore. Incidenţa acestora este
mai ridicată în cazul prezenţei insuficienţei renale şi/sau hepatice.
Tabel 1 Reacții adverse
Aparate, sisteme și organe Frecvența Reacția adversă
Infecții și infestări Foarte rare furunculoză
Tulburări hematologice și
limfatice Foarte rare agranulocitoză1,
anemie aplastică1,
trombocitopenie1,
granulocitoză,
leucopenie,
leucocitoză,
eozinofilie și aplazie a
celulelor roșii.
Tulburări ale sistemului
imunitar Mai puțin frecvente reacții de hipersensibilitate2
Foarte rare limfadenopatie
angioimunoblastică3
Tulburări metabolice și de
nutriție Foarte rare diabet zaharat,
hiperlipidemie
Tulburări psihice Foarte rare depresie
Tulburări ale sistemului nervos Foarte rare comă,
paralizie,
ataxie,
neuropatie periferică,
parestezii,
somnolență,
cefalee,
8
disgeuzie
Tulburări oculare Foarte rare cataractă,
tulburări vizuale,
modificări maculare
Tulburări acustice și
vestibulare Foarte rare vertij
Tulburări cardiace Foarte rare angină pectorală,
bradicardie
Tulburări vasculare Foarte rare hipertensiune arterială
Tulburări gastro-intestinale Mai puțin frecvente vărsături4,
greață4,
diaree
Foarte rare hematemeză recurentă,
steatoree,
stomatită,
modificarea peristalticii
colonului
Cu frecvență necunoscută dureri abdominale
Tulburări hepatobiliare Mai puțin frecvente teste funcționale hepatice
anormale
Rare hepatită (incluzînd necroză
hepatocelulară și hepatită
granulomatoasă)
5
Afecțiuni cutanate și ale
țesutului subcutanat Frecvente erupții cutanate tranzitorii,
Rare Sindrom Stevens-
Johnson/necroliză epidermică
toxică
6
Foarte rare angioedem7,
erupții medicamentoase fixe,
alopecie,
decolorarea părului
Tulburări musculo-scheletice şi
ale ţesutului conjunctiv Foarte rare dureri musculare
Tulburări renale și ale căilor
urinare Foarte rare hematurie,
azotemie
Cu frecvență necunoscută urolitiază
Tulburări ale aparatului genital
și sânului Foarte rare infertilitate la bărbați,
disfuncție erectilă,
ginecomastie
Tulburări generale și la nivelul
locului de administrare Foarte rare edeme,
stare generală de rău,
astenie,
pirexie
8
1
Au fost raportate foarte rar trombocitopenie, agranulocitoză și anemie aplastică, în special la pacienţii cu
insuficienţă renală şi/sau hepatică, susținând necesitatea unei atenții deosebite la acest grup de pacienți (Vezi
pct. 4.2 şi 4.4).
2 Rareori au fost semnalate reacții de hipersensibilitate, incluzând reacții cutanate asociate cu exfoliere,
pirexie, limfadenopatie, artralgie și/sau eozinofilie, incluzând sindromul Stevens-Johnson (SSJ) și Necroliză
Epidermică Toxică (NET) (vezi Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat). Vasculita secundară și
reacțiile tisulare asociate se pot manifesta clinic diferit incluzând hepatită, insuficiență renală, colangită
acută, calculi de xantină și extrem de rar convulsii. De asemenea extrem de rar a fost raportat și șocul
9
anafilactic. Dacă apar asemenea reacții în orice moment al tratamentului cu alopurinol, acesta trebuie
întrerupt imediat și definitiv.
A fost raportată apariția unei tulburări de hipersensibilitate întârziată multi-organ (cunoscută sub denumirea
de sindrom de hipersensibilitate sau DRESS), cu manifestări variabile: pirexie, erupții cutanate tranzitorii,
vasculită, limfadenopatie, pseudolimfom, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepatosplenomegalie, anomalii
ale testelor hepatice și sindromul dispariției ductelor biliare intrahepatice (distrugerea și dispariția căilor
biliare intrahepatice). Pot fi afectate și alte organe (de ex. ficat, plămâni, rinichi, pancreas, miocard și colon).
Dacă apar asemenea reacții în orice moment al tratamentului cu Milurit, acesta trebuie întrerupt imediat și
definitiv.
Tratamentul nu trebuie reluat la pacienții cu sindrom de hipersensibilitate și SSJ/NET. Utilizarea
corticosteroizilor poate fi recomandată pentru tratarea reacțiilor de hipersensibilitate cutanată.
Dacă apar reacții de sensibilitate generalizate, acestea au fost asociate cu tulburări renale și/sau hepatice mai
ales în cazul unui sfârșit letal (vezi pct. 4.4).
3 Limfadenopatia angioimunoblastică a fost descrisă foarte rar ca urmare a unei biopsii în cadrul unei
limfadenopatii generalizate. Pare a fi reversibilă la întreruperea tratamentului cu alopurinol.
4 În cadrul unor studii clinice de început au fost raportate reacţii ca greaţă şi vărsături. Rapoarte suplimentare
au sugerat că aceste reacţii nu sunt semnificative şi pot fi evitate prin administrarea alopurinolului după
mese.
5 Disfuncţia hepatică poate evolua fără alte semne de hipersensibilitate generalizată.
6 Reacțiile cutanate sunt cele mai frecvente reacții de hipersensibilitate și pot să apară oricând pe durata
tratamentului. Pot fi pruriginoase, maculo-papulare, uneori supranivelate sau purpurice și rar alterări
exfoliative, ca în cazul sindromului Stevens Johnson și necrolizei epidermice toxice (SSJ/NET). Cel mai
ridicat risc de apariție a SSJ și NET, sau a altor reacții de hipersensibilitate grave, este în primele săptămâni
de tratament. Cele mai bune rezultate în abordarea acestor reacții este prin diagnosticarea precoce și
întreruperea imediată a utilizării oricărui medicament suspectat. Tratamentul cu Milurit trebuie oprit imediat
dacă apar astfel de reacții. Dacă reacţiile cutanate sunt de intensitate uşoară, după ameliorarea simptomelor
se poate reîncepe tratamentul cu alopurinol cu doze mai mici (ex. 50 mg/zi), doze care apoi pot fi crescute.
Dacă reacţiile cutanate reapar, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă pentru totdeauna deoarece pot
să apară reacţii de hipersensibilitate grave (vezi Tulburări ale sistemului imunitar). Dacă SSJ/NET, sau alte
reacții de hipersensibilitate grave nu pot fi excluse, nu reluați utilizarea alopurinolului datorită potențialului
de reacții grave sau reacții cu sfârșit letal. Diagnosticul clinic de SSJ/NET și alte reacții de hipersensibilitate
stă la baza deciziei terapeutice. Dacă astfel de reacţii apar în oricare moment al tratamentului, administrarea
alopurinolului trebuie întreruptă imediat și definitiv.
7 Angioedemul a fost raportat singur sau în asociere cu semne și simptome de hipersensibilitate generalizată.
8 Pirexia a fost raportată ca atare sau însoțită de semne și simptome de hipersensibilitate generalizată (vezi
Tulburări ale sistemului imunitar).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
A fost raportată ingestia de până la 22,5 g alopurinol fără apariția reacțiilor adverse.
Simptome și semne cum sunt greaţa, vărsăturile, diareea și amețelile au fost raportate la pacienți după
administrarea a 20 g alopurinol. Pacienții au fost recuperați după administrarea unor măsuri suportive.
10
Supradozajul masiv cu alopurinol poate conduce la inhibarea considerabilă a activităţii xantin- oxidazei, care
nu are drept consecinţă decât afectarea medicaţiei concomitente în special 6 mercatopurina şi/sau azatioprina.
Tratament:
Nu se cunoaște un antidot specific.
Se recomandă o hidratare adecvată pentru a menţine o diureză optimă care facilitează eliminarea
alopurinolului și a metaboliților săi. Se poate proceda la hemodializă dacă este necesar.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antigutoase, medicamente care inhibă formarea de acid uric,
codul ATC: M04AA01.
Alopurinolul este un inhibitor al xantinoxidazei. Alopurinolul şi principalul său metabolit oxipurinolul scad
nivelul plasmatic și urinar al acidului uric prin inhibarea xantinoxidazei, o enzimă care catalizează oxidarea
hipoxantinei în xantină şi a xantinei în acid uric. În plus la inhibarea catabolismului purinei la unii pacienţii
cu hiperuricemie, inhibarea de novo a biosintezei purinei este scăzută prin inhibarea hipoxantin-guanin
fosforiboziltransferazei, prin mecanism de feedback. Alți metaboliți ai alopurinolului includ ribosid-
alopurinol şi ribosid-7 alopurinol.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Alopurinolul este activ administrat pe cale orală şi este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. În urma
studiilor alopurinolul a fost detectat în sânge după 30-60 minute după administrare. Biodisponbilitatea sa
estimată variază între 67% şi 90%. Concentraţia maximă plasmatică a alopurinolului este atinsă în general
după aproximativ 1,5 ore după administrarea orală, dar scade rapid şi este foarte puţin detectabil după 6 ore.
Nivelele plasmatice maxime ale oxipurinolului sunt atinse în general după 3-5 ore după administrarea orală
şi scad mult mai lent.
Distribuţie
Alopurinolul este legat de proteinele plasmatice în cantităţi neglijabile, prin urmare legarea de proteinele
plasmatice nu influenţează semnificativ clearance-ul. Volumul de distribuţie aparent al alopurinolului este de
aproximativ 1,6 l/kg, ceea ce sugerează o captare relativ extinsă la nivelul ţesuturilor. Concentraţia tisulară
nu a fost raportată la oameni, dar este posibil ca alopurinolul şi oxipurinolul să fie prezenţi în concentraţii
mari în ficat şi mucoasa intestinală unde activitatea xantin oxidazei este mare.
Metabolizare
Principalul metabolit al alopurinolului este oxipurinolul. Alți metaboliți ai alopurinolului includ alopurinol-
ribosid și oxipurinol-7-ribosid.
Eliminare
Aproximativ 20% din doza administrată de alopurinol este eliminată nemodificată prin fecale. Eliminarea
alopurinolului se face în principal prin conversia metabolică la oxipurinol de către enzimele xantin-oxidază
şi aldehid-oxidază, și mai puțin de 10% din medicamentul nemodificat este excretat în urină. Alopurinolul
are un timp de înjumătățire plasmatică de aproximativ 0,5 până la 1,5 ore.
Oxipurinolul are o acţiune inhibitorie mai slabă asupra xantin-oxidazei decît alopurinolul, dar timpul de
înjumătăţire plasmatic este mai mare. Estimările la om variază între 13 și 30 de ore. În consecinţă acţiunea
inhibitorie a xantin-oxidazei se menţine timp de 24 ore după administrarea unei doze unice zilnice de
alopurinol. La pacienţii cu funcţie renală normală oxipurinolul este acumulat treptat până la obţinerea
concentraţiei plasmatice la starea de echilibru. La aceşti pacienţi concentraţiile plasmatice de oxipurinol sunt
de 5-10 mg/l după administrarea unei doze de 300 mg alopurinol pe zi.
11
Oxipurinolul este eliminat sub formă nemodificată în urină, dar are un timp de înjumătățire la eliminare lung,
datorită reabsorbției tubulare. Valorile raportate ale timpului de înjumătățire la eliminare variază între 13,6
ore și 29 ore. Variațiile în designul studiului și/sau clearance-ul creatininei la pacienți pot justifica
discrepanțele considerabile ale acestor valori.
Farmacocinetica la pacienții cu insuficienţă renală
La pacienţii cu funcţie renală afectată clearance-ul alopurinolului şi oxipurinolului poate să scadă ceea ce
duce la creşterea concentraţiei plasmatice în cazul unui tratament de lungă durată. Pacienţii cu insuficienţă
renală cu clearance-ul creatininei între 10 şi 20 ml/min, prezintă concentraţii plasmatice de oxipurinol de
aproximativ 30 mg/l după un tratament prelungit cu alopurinol 300 mg/zi. Aceste concentraţii pot fi atinse la
pacienţii cu funcţie renală normală după administrarea unei doze de 600 mg alopurinol pe zi. În consecinţă la
pacienţii cu insuficienţă renală dozele de alopurinol trebuie reduse.
Farmacocinetica la pacienții vârstnici
La pacienţii vârstnici farmacocinetica alopurinolului nu pare a fi modificată semnificativ, decât în situaţia
prezenţei unei insuficienţe renale (vezi Farmacocinetica la pacienții cu insuficienţă renală).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Mutagenitate
Studii citogenetice in vitro au arătat că alopurinolul nu induce aberaţii cromozomiale la nivelul celulelor
sanguine umane la concentraţii până la 100µg/ml şi in vivo la doze până la 600 mg/zi pe o perioadă de 40
luni.
Alopurinolul nu produce nitroso compuşi şi nu afectează transformarea limfocitelor in vitro.
Dovezile investigaţiilor citologice şi biochimice sugerează că alopurinolul nu are efecte de deteriorare a
ADN în orice stagiu al ciclului celular şi nu are efect mutagenic.
Carcinogenitate
În studiile pe şoareci şi şobolani nu au fost puse în evidenţă probe de carcinogenitate după un tratament de 2
ani cu alopurinol.
Teratogenitate
În cadrul unui studiu pe şoareci care au primit intraperitoneal doze de 50 mg sau 100 mg/kg pe zi în zilele 10
sau 13 de gestaţie au rezultat anormalităţi fetale. Totuşi într-un studiu similar pe şobolani care au primit 120
mg/kg pe zi în ziua 12 de gestaţie nu au fost observate anormalităţi. Studii extinse cu doze orale mari de
alopurinol la şoareci 100 mg/kg/zi, la şobolani până la 200 mg/kg/zi şi iepuri până la 150 mg/kg/zi
administrate în ziua 8 până în ziua 16 de gestaţie nu au produs efecte teratogene.
În cadrul unui studiu in vitro în care s-a utilizat glandă salivară fetală de la şoarece în cultură pentru a detecta
embriotoxicitatea a indicat faptul că alopurinolul nu este de aşteptat să producă embriotoxicitate, în afara
cazurilor în care s-a produs o toxicitate maternă.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Milurit 100 mg
Amidonglicolat de sodiu tip A
Stearat de magneziu
Talc
Povidonă K 25
Amidon de cartof
Lactoză monohidrat
12
Milurit 300 mg
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Gelatină
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25
oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Milurit 100 mg
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 50 comprimate.
Milurit 300 mg
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 30 comprimate.
6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Egis Pharmaceuticals PLC.
Keresztúri út 30 – 38, H - 1106 Budapesta,
Ungaria
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Milurit 100 mg
8881/2016/01
Milurit 300 mg
8882/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data reînnoirii autorizaţiei: Aprilie 2016
13
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
