FLUTAN
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
FLUTAN
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine flutamidă 250 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- tratamentul carcinomului de prostată în stadiu avansat sau metastatic în care este indicată
supresia efectelor testosteronului;
- ca tratament iniţial, în combinaţie cu un agonist LHRH sau ca terapie adjuvantă la
pacienţii cărora li se administrează deja tratament cu agonist LHRH;
- la pacienţii supuşi castrării chirurgicale;
- tratamentul pacienţilor care nu au răspuns la alte forme de tratament hormonal sau la
pacienţii care nu pot tolera un astfel de tratament.
Flutan este indicat pentru tratamentul carcinomului de prostată localizat, în stadii B2-C2
(T2b-T4) pentru scăderea volumului tumoral, controlul sporit al tumorii şi extinderea
perioadei de supravieţuire în afara bolii.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza recomandată este de 250 mg flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi,
administrată oral la intervale de 8 ore.
Atunci când flutamida este utilizată ca tratament iniţial în asociere cu un agonist LHRH,
poate să apară o scădere mai accentuată a incidenţei şi severităţii reacţiei inflamatorii
determinată de acesta, dacă flutamida este administrată înainte şi nu concomitent cu
agonistul. De aceea, se recomandă ca administrarea flutamidei, 250 mg flutamidă (un
comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, să înceapă simultan sau cu cel puţin 3 zile înaintea
iniţierii terapiei cu agonistul LHRH şi să fie apoi continuată cu aceeaşi doză.
Pentru tratamentul carcinomului de prostată localizat, doza recomandată este de 250 mg
flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, la intervale de 8 ore. Dacă agonistul LHRH
este inclus în schema terapeutică, Flutan trebuie administrat simultan sau cu cel puţin 3 zile
înaintea introducerii agonistului LHRH. Administrarea flutamidei trebuie să înceapă cu 8
săptămâni înaintea tratamentului radioterapic şi să continue pe întreg parcursul acestuia (de
obicei aproximativ 8 săptămâni), în total o durată de aproximativ 16 săptămâni.
2
Insuficienţă renală
Principala cale de excreţie a flutamidei şi a metaboliţilor săi este cea renală. Se recomandă
prudenţă la pacienţii cu afecţiuni renale, dar scăderea dozei este puţin probabil să fie
necesară.
Insuficienţă hepatică
Nu se recomandă utilizarea flutamidei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Se
recomandă evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu în cazul administrării de flutamidă
timp îndelungat la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la flutamidă sau la oricare dintre excipienţii produsului.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
Flutan este indicat exclusiv utilizării la bărbaţi.
Nu se recomandă administrarea în caz de insuficienţă hepatică severă sau antecedente de
afectare hepatică determinată de administrarea de flutamidă.
În timpul tratamentului cu flutamidă au fost raportate creşteri ale transaminazelor serice,
icter colestatic, necroză hepatică şi encefalopatie hepatică. De obicei, modificările hepatice
au fost reversibile la întreruperea tratamentului sau scăderea dozei, deşi, ocazional, au fost
raportate decese în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă trataţi cu flutamidă.
Se recomandă monitorizarea funcţiei hepatice în timpul tratamentului, în special la
pacienţii care urmează tratament îndelungat. Monitorizarea testelor de laborator trebuie
efectuată lunar în primele 4 luni urmând ca după aceea să se efectueze periodic, precum şi
la primul semn de afectare hepatică (de exemplu prurit, icter, urini hipercrome, greaţă,
vărsături, anorexie persistentă, durere la nivelul hipocondrului drept sau simptome pseudo-
gripale inexplicabile). Creşterea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor la valori de
3 ori limita superioară a normalului impune întreruperea tratamentului.
Dacă pacientul prezintă rezultate ale testelor de laborator care indică leziuni hepatice sau
icter, în absenţa metastazelor hepatice confirmate de biopsie, tratamentul cu Flutan trebuie
întrerupt.
În timpul tratamentului de lungă durată la pacienţii care nu au suferit castrare medicală sau
chirurgicală, trebuie efectuată periodic spermograma. La aceşti pacienţi, administrarea de
flutamidă tinde să crească concentraţiile plasmatice de testosteron şi estradiol.
Deoarece poate să apară retenţia hidrosalină, acest medicament trebuie administrat cu
prudenţă la pacienţii cu afecţiuni cardiace.
Datorită conţinutului în lactoză, se recomandă prudenţă în caz de galactozemie congenitală,
sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei, prin deficit de lactază.
În caz de cianoză, trebuie determinată methemoglobinemia. Tratamentul trebuie întrerupt
dacă methemoglobinemia are valori > 5%.
La unii pacienţi a fost raportată modificarea de culoare a urinii (în verde – gălbui), datorată
flutamidei şi/sau metaboliţilor acesteia.
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
La pacienţii trataţi timp îndelungat cu warfarină s-au înregistrat creşteri ale timpului de
protrombină după începerea administrării flutamidei în monoterapie. De aceea, se
recomandă o monitorizare atentă a timpului de coagulare în timpul şi până la 8 zile după
întreruperea tratamentului cu flutamidă. Poate fi necesară ajustarea dozei de anticoagulant
oral dacă flutamida se administrează concomitent cu warfarina.
3
4.6 Sarcina şi alăptarea
Flutan este indicat numai pentru utilizarea la pacienţii de sex masculin. Nu s-au efectuat
studii în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează. Trebuie avută în vedere posibilitatea
ca Flutan să afecteze fătul dacă este administrat la gravide sau ca acesta să fie prezent în
laptele matern.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Flutan nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar
pacienţii trebuie atenţionaţi asupra posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse (somnolenţă,
tulburări de acuitate vizuală) care pot afecta aceste capacităţi.
4.8 Reacţii adverse
Tratament în monoterapie
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate la administrarea flutamidei sunt ginecomastie
şi/sau durere la nivelul glandelor mamare, uneori însoţite de galactoree. Aceste reacţii sunt
reversibile la scăderea dozei sau întreruperea tratamentului.
Flutamida are un potenţial redus de a produce tulburări cardiovasculare, iar, în comparaţie
cu dietilstilbestrolul, acest potenţial este semnificativ mai mic.
Reacţii adverse rare: diaree, greaţă, vărsături, creşterea apetitului, insomnie, oboseală,
disfuncţie hepatică tranzitorie şi hepatită (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).
Reacţii adverse foarte rare: scăderea libidoului, disconfort abdominal, anorexie, dureri de
tip ulceros, pirozis, constipaţie, edem, echimoze, herpes zoster, prurit, sindrom
pseudolupic, cefalee, ameţeli, stare de slăbiciune, stare generală de rău, tulburări de
acuitate vizuală, sete, durere toracică, anxietate, depresie, limfedem.
Rareori, s-a semnalat scăderea numărului de spermatozoizi.
Tratament asociat
În studiile clinice, reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul administrării de
flutamidă în asociere cu un agonist LHRH au fost: bufeuri, scăderea libidoului, impotenţă,
diaree, greaţă şi vărsături. Cu excepţia diareei, celelalte reacţii adverse apar şi la
administrarea în monoterapie a agonistului LHRH, având o frecvenţă comparabilă.
Incidenţa crescută a ginecomastiei observată la administrarea flutamidei în monoterapie s-a
redus considerabil în cazul administrării terapiei asociate.
Rareori, pacienţii au prezentat anemie, leucopenie, tulburări gastro-intestinale nespecifice,
anorexie, iritaţie şi eritem la locul injecţiei, edem, simptome neuromusculare, icter,
simptome la nivelul tractului genito-urinar, hipertensiune arterială, reacţii adverse la nivelul
sistemului nervos central (somnolenţă, depresie, stare de confuzie, anxietate, stare de
nervozitate) şi trombocitopenie.
Foarte rar, au apărut manifestări pulmonare, hepatită şi fotosensibilizare.
Alte reacţii adverse
Tulburări hepatice: encefalopatie hepatică, necroză hepatică şi icter colestatic.
Foarte rar, au fost raportate cazuri de hepatită severă, cu evoluţie letală. De obicei,
modificările hepatice au fost reversibile la întreruperea tratamentului sau scăderea dozei.
Tulburări imunologice: reacţii de fotosensibilitate de diferite tipuri, erupţii veziculare,
necroze epidermice, eritem şi ulceraţii.
Tulburări genito-urinare: urini de culoare verde–galbui, datorită flutamidei şi/sau
metaboliţilor acesteia.
4
Au fost raporatate 2 cazuri de carcinom mamar la pacienţii cărora li s-a administrat
flutamidă. Într-unul dintre cazuri a fost semnalată agravarea unui nodul preexistent, care a
fost detectat înaintea iniţierii monoterapiei cu flutamidă la un pacient cu hipertrofie
prostatică benignă. După excizie, s-a stabilit diagnosticul de carcinom ductal slab
diferenţiat. Cel de-al doilea caz raportat a semnalat prezenţa ginecomastiei şi a unui nodul
observat la 2, respectiv 6 luni după iniţierea monoterapiei cu flutamidă pentru carcinom de
prostată în stadiu avansat. La 9 luni după instituirea terapiei, nodulul a fost excizat şi
diagnosticat ca tumoră ductală invazivă moderat diferenţiată, în stadiul T4N0M0, G3, fără
metastaze.
De asemenea, au fost raportate valorile anormale ale rezultatelor testelor de laborator,
inclusiv modificări ale funcţiei hepatice, concentraţii crescute ale azotului ureic în sânge şi,
rareori, concentraţii crescute ale creatininemiei.
4.9 Supradozaj
Administrarea unor doze mari de flutamidă la animale a determinat: hipoactivitate,
piloerecţie, bradipnee, ataxie şi/sau lăcrimare, anorexie, sedare, vărsături şi
methemoglobinemie.
Nu s-a stabilit doza unică de flutamidă asociată în mod curent simptomelor de supradozaj
sau considerată a pune în pericol viaţa pacientului.
În caz de supradozaj se recomandă monitorizarea pacientului. Deoarece flutamida se leagă
în proporţie mare de proteinele plasmatice, este posibil ca dializa să nu fie eficace în
tratamentul supradozajului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antihormoni; antiandrogeni.
Cod ATC: L02B B01.
Flutamida este un antiandrogen anilidic, nesteroidian, cu administrare pe cale orală. În
studiile efectuate la animale, flutamida a demonstrat efect antiandrogenic puternic.
Flutamida se leagă la nivelul receptorilor androgenici din citosol şi inhibă competitiv
captarea şi/sau legarea androgenilor în ţesuturile ţintă, interferând astfel cu acţiunea
androgenilor la nivel celular. Când flutamida se administrează pacienţilor supuşi castrării
medicale sau chirurgicale, se obţine supresia activităţii androgenice testiculare şi
suprarenaliene.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Flutamida se absoarbe rapid şi complet după administrare pe cale orală. Se leagă în
proporţie mare de proteinele plasmatice (94-96% pentru flutamidă, 92-94% pentru
metabolitul său activ, 2-hidroxiflutamida, la starea de echilibru).
Studiile asupra flutamidei marcate cu izotopi radioactivi arată o metabolizare rapidă şi
marcată. Au fost identificaţi cel puţin 6 metaboliţi. Metabolitul principal este derivatul alfa-
hidroxilat, 2-hidroxiflutamida, care este activ. Alt metabolit este 4-nitro-3-fluoro-
metilanilina, care poate determina efecte toxice anilinice, de exemplu icter colestatic,
anemie hemolitică, methemoglobinemie la persoanele susceptibile.
Timpul de înjumătăţire plasmatică al flutamidei la starea de echilibru, este de aproximativ
7,8 ore. Timpul de înjumătăţire plasmatică al metabolitului activ - 2-hidroxiflutamida - este
de aproximativ 6 ore. Valori mai mari se obţin la vârstnici, aproximativ 8 ore de la
administrarea unei doze unice şi aproximativ 9,6 ore la starea de echilibru, şi la pacienţii cu
insuficienţă renală cronică (clearance al creatininei <28 ml/min). Aproximativ 94% din
doza administrată se excretă în urină şi 4% în materiile fecale, în primele 3 zile.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Într-o serie de teste de screening, flutamida nu a demonstrat potenţial mutagen.
5
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Croscarmeloză sodică, povidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, lactoză monohidrat,
celuloză microcristalină, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC.
A se ţine blisterul în cutie pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 10 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Nu este cazul.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Medochemie Ltd.
P.O. Box 51409 Limassol, CY-3505, Cipru
8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
4469/2004/01
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Reautorizare, Iunie 2004
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie, 2007
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
FLUTAN
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine flutamidă 250 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- tratamentul carcinomului de prostată în stadiu avansat sau metastatic în care este indicată
supresia efectelor testosteronului;
- ca tratament iniţial, în combinaţie cu un agonist LHRH sau ca terapie adjuvantă la
pacienţii cărora li se administrează deja tratament cu agonist LHRH;
- la pacienţii supuşi castrării chirurgicale;
- tratamentul pacienţilor care nu au răspuns la alte forme de tratament hormonal sau la
pacienţii care nu pot tolera un astfel de tratament.
Flutan este indicat pentru tratamentul carcinomului de prostată localizat, în stadii B2-C2
(T2b-T4) pentru scăderea volumului tumoral, controlul sporit al tumorii şi extinderea
perioadei de supravieţuire în afara bolii.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza recomandată este de 250 mg flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi,
administrată oral la intervale de 8 ore.
Atunci când flutamida este utilizată ca tratament iniţial în asociere cu un agonist LHRH,
poate să apară o scădere mai accentuată a incidenţei şi severităţii reacţiei inflamatorii
determinată de acesta, dacă flutamida este administrată înainte şi nu concomitent cu
agonistul. De aceea, se recomandă ca administrarea flutamidei, 250 mg flutamidă (un
comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, să înceapă simultan sau cu cel puţin 3 zile înaintea
iniţierii terapiei cu agonistul LHRH şi să fie apoi continuată cu aceeaşi doză.
Pentru tratamentul carcinomului de prostată localizat, doza recomandată este de 250 mg
flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, la intervale de 8 ore. Dacă agonistul LHRH
este inclus în schema terapeutică, Flutan trebuie administrat simultan sau cu cel puţin 3 zile
înaintea introducerii agonistului LHRH. Administrarea flutamidei trebuie să înceapă cu 8
săptămâni înaintea tratamentului radioterapic şi să continue pe întreg parcursul acestuia (de
obicei aproximativ 8 săptămâni), în total o durată de aproximativ 16 săptămâni.
2
Insuficienţă renală
Principala cale de excreţie a flutamidei şi a metaboliţilor săi este cea renală. Se recomandă
prudenţă la pacienţii cu afecţiuni renale, dar scăderea dozei este puţin probabil să fie
necesară.
Insuficienţă hepatică
Nu se recomandă utilizarea flutamidei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Se
recomandă evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu în cazul administrării de flutamidă
timp îndelungat la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la flutamidă sau la oricare dintre excipienţii produsului.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
Flutan este indicat exclusiv utilizării la bărbaţi.
Nu se recomandă administrarea în caz de insuficienţă hepatică severă sau antecedente de
afectare hepatică determinată de administrarea de flutamidă.
În timpul tratamentului cu flutamidă au fost raportate creşteri ale transaminazelor serice,
icter colestatic, necroză hepatică şi encefalopatie hepatică. De obicei, modificările hepatice
au fost reversibile la întreruperea tratamentului sau scăderea dozei, deşi, ocazional, au fost
raportate decese în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă trataţi cu flutamidă.
Se recomandă monitorizarea funcţiei hepatice în timpul tratamentului, în special la
pacienţii care urmează tratament îndelungat. Monitorizarea testelor de laborator trebuie
efectuată lunar în primele 4 luni urmând ca după aceea să se efectueze periodic, precum şi
la primul semn de afectare hepatică (de exemplu prurit, icter, urini hipercrome, greaţă,
vărsături, anorexie persistentă, durere la nivelul hipocondrului drept sau simptome pseudo-
gripale inexplicabile). Creşterea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor la valori de
3 ori limita superioară a normalului impune întreruperea tratamentului.
Dacă pacientul prezintă rezultate ale testelor de laborator care indică leziuni hepatice sau
icter, în absenţa metastazelor hepatice confirmate de biopsie, tratamentul cu Flutan trebuie
întrerupt.
În timpul tratamentului de lungă durată la pacienţii care nu au suferit castrare medicală sau
chirurgicală, trebuie efectuată periodic spermograma. La aceşti pacienţi, administrarea de
flutamidă tinde să crească concentraţiile plasmatice de testosteron şi estradiol.
Deoarece poate să apară retenţia hidrosalină, acest medicament trebuie administrat cu
prudenţă la pacienţii cu afecţiuni cardiace.
Datorită conţinutului în lactoză, se recomandă prudenţă în caz de galactozemie congenitală,
sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei, prin deficit de lactază.
În caz de cianoză, trebuie determinată methemoglobinemia. Tratamentul trebuie întrerupt
dacă methemoglobinemia are valori > 5%.
La unii pacienţi a fost raportată modificarea de culoare a urinii (în verde – gălbui), datorată
flutamidei şi/sau metaboliţilor acesteia.
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
La pacienţii trataţi timp îndelungat cu warfarină s-au înregistrat creşteri ale timpului de
protrombină după începerea administrării flutamidei în monoterapie. De aceea, se
recomandă o monitorizare atentă a timpului de coagulare în timpul şi până la 8 zile după
întreruperea tratamentului cu flutamidă. Poate fi necesară ajustarea dozei de anticoagulant
oral dacă flutamida se administrează concomitent cu warfarina.
3
4.6 Sarcina şi alăptarea
Flutan este indicat numai pentru utilizarea la pacienţii de sex masculin. Nu s-au efectuat
studii în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează. Trebuie avută în vedere posibilitatea
ca Flutan să afecteze fătul dacă este administrat la gravide sau ca acesta să fie prezent în
laptele matern.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Flutan nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar
pacienţii trebuie atenţionaţi asupra posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse (somnolenţă,
tulburări de acuitate vizuală) care pot afecta aceste capacităţi.
4.8 Reacţii adverse
Tratament în monoterapie
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate la administrarea flutamidei sunt ginecomastie
şi/sau durere la nivelul glandelor mamare, uneori însoţite de galactoree. Aceste reacţii sunt
reversibile la scăderea dozei sau întreruperea tratamentului.
Flutamida are un potenţial redus de a produce tulburări cardiovasculare, iar, în comparaţie
cu dietilstilbestrolul, acest potenţial este semnificativ mai mic.
Reacţii adverse rare: diaree, greaţă, vărsături, creşterea apetitului, insomnie, oboseală,
disfuncţie hepatică tranzitorie şi hepatită (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).
Reacţii adverse foarte rare: scăderea libidoului, disconfort abdominal, anorexie, dureri de
tip ulceros, pirozis, constipaţie, edem, echimoze, herpes zoster, prurit, sindrom
pseudolupic, cefalee, ameţeli, stare de slăbiciune, stare generală de rău, tulburări de
acuitate vizuală, sete, durere toracică, anxietate, depresie, limfedem.
Rareori, s-a semnalat scăderea numărului de spermatozoizi.
Tratament asociat
În studiile clinice, reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul administrării de
flutamidă în asociere cu un agonist LHRH au fost: bufeuri, scăderea libidoului, impotenţă,
diaree, greaţă şi vărsături. Cu excepţia diareei, celelalte reacţii adverse apar şi la
administrarea în monoterapie a agonistului LHRH, având o frecvenţă comparabilă.
Incidenţa crescută a ginecomastiei observată la administrarea flutamidei în monoterapie s-a
redus considerabil în cazul administrării terapiei asociate.
Rareori, pacienţii au prezentat anemie, leucopenie, tulburări gastro-intestinale nespecifice,
anorexie, iritaţie şi eritem la locul injecţiei, edem, simptome neuromusculare, icter,
simptome la nivelul tractului genito-urinar, hipertensiune arterială, reacţii adverse la nivelul
sistemului nervos central (somnolenţă, depresie, stare de confuzie, anxietate, stare de
nervozitate) şi trombocitopenie.
Foarte rar, au apărut manifestări pulmonare, hepatită şi fotosensibilizare.
Alte reacţii adverse
Tulburări hepatice: encefalopatie hepatică, necroză hepatică şi icter colestatic.
Foarte rar, au fost raportate cazuri de hepatită severă, cu evoluţie letală. De obicei,
modificările hepatice au fost reversibile la întreruperea tratamentului sau scăderea dozei.
Tulburări imunologice: reacţii de fotosensibilitate de diferite tipuri, erupţii veziculare,
necroze epidermice, eritem şi ulceraţii.
Tulburări genito-urinare: urini de culoare verde–galbui, datorită flutamidei şi/sau
metaboliţilor acesteia.
4
Au fost raporatate 2 cazuri de carcinom mamar la pacienţii cărora li s-a administrat
flutamidă. Într-unul dintre cazuri a fost semnalată agravarea unui nodul preexistent, care a
fost detectat înaintea iniţierii monoterapiei cu flutamidă la un pacient cu hipertrofie
prostatică benignă. După excizie, s-a stabilit diagnosticul de carcinom ductal slab
diferenţiat. Cel de-al doilea caz raportat a semnalat prezenţa ginecomastiei şi a unui nodul
observat la 2, respectiv 6 luni după iniţierea monoterapiei cu flutamidă pentru carcinom de
prostată în stadiu avansat. La 9 luni după instituirea terapiei, nodulul a fost excizat şi
diagnosticat ca tumoră ductală invazivă moderat diferenţiată, în stadiul T4N0M0, G3, fără
metastaze.
De asemenea, au fost raportate valorile anormale ale rezultatelor testelor de laborator,
inclusiv modificări ale funcţiei hepatice, concentraţii crescute ale azotului ureic în sânge şi,
rareori, concentraţii crescute ale creatininemiei.
4.9 Supradozaj
Administrarea unor doze mari de flutamidă la animale a determinat: hipoactivitate,
piloerecţie, bradipnee, ataxie şi/sau lăcrimare, anorexie, sedare, vărsături şi
methemoglobinemie.
Nu s-a stabilit doza unică de flutamidă asociată în mod curent simptomelor de supradozaj
sau considerată a pune în pericol viaţa pacientului.
În caz de supradozaj se recomandă monitorizarea pacientului. Deoarece flutamida se leagă
în proporţie mare de proteinele plasmatice, este posibil ca dializa să nu fie eficace în
tratamentul supradozajului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antihormoni; antiandrogeni.
Cod ATC: L02B B01.
Flutamida este un antiandrogen anilidic, nesteroidian, cu administrare pe cale orală. În
studiile efectuate la animale, flutamida a demonstrat efect antiandrogenic puternic.
Flutamida se leagă la nivelul receptorilor androgenici din citosol şi inhibă competitiv
captarea şi/sau legarea androgenilor în ţesuturile ţintă, interferând astfel cu acţiunea
androgenilor la nivel celular. Când flutamida se administrează pacienţilor supuşi castrării
medicale sau chirurgicale, se obţine supresia activităţii androgenice testiculare şi
suprarenaliene.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Flutamida se absoarbe rapid şi complet după administrare pe cale orală. Se leagă în
proporţie mare de proteinele plasmatice (94-96% pentru flutamidă, 92-94% pentru
metabolitul său activ, 2-hidroxiflutamida, la starea de echilibru).
Studiile asupra flutamidei marcate cu izotopi radioactivi arată o metabolizare rapidă şi
marcată. Au fost identificaţi cel puţin 6 metaboliţi. Metabolitul principal este derivatul alfa-
hidroxilat, 2-hidroxiflutamida, care este activ. Alt metabolit este 4-nitro-3-fluoro-
metilanilina, care poate determina efecte toxice anilinice, de exemplu icter colestatic,
anemie hemolitică, methemoglobinemie la persoanele susceptibile.
Timpul de înjumătăţire plasmatică al flutamidei la starea de echilibru, este de aproximativ
7,8 ore. Timpul de înjumătăţire plasmatică al metabolitului activ - 2-hidroxiflutamida - este
de aproximativ 6 ore. Valori mai mari se obţin la vârstnici, aproximativ 8 ore de la
administrarea unei doze unice şi aproximativ 9,6 ore la starea de echilibru, şi la pacienţii cu
insuficienţă renală cronică (clearance al creatininei <28 ml/min). Aproximativ 94% din
doza administrată se excretă în urină şi 4% în materiile fecale, în primele 3 zile.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Într-o serie de teste de screening, flutamida nu a demonstrat potenţial mutagen.
5
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Croscarmeloză sodică, povidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, lactoză monohidrat,
celuloză microcristalină, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC.
A se ţine blisterul în cutie pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 10 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Nu este cazul.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Medochemie Ltd.
P.O. Box 51409 Limassol, CY-3505, Cipru
8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
4469/2004/01
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Reautorizare, Iunie 2004
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie, 2007
