HALOPERIDOL-RICHTER 2 mg/ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
HALOPERIDOL-RICHTER 2 mg/ml picături orale, soluţie
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare mililitru (20 de picături) conţine haloperidol 2 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: p-hidroxibenzoat de metil (E 218) 0,5 mg şi p-hidroxibenzoat de n-propil
(E 216) 0,05 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Picături orale, soluţie.
Soluţie limpede, incoloră.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Adulţi:
- Schizofrenie: tratamentul simptomelor şi prevenirea recăderilor.
- Alte psihoze: în special de tip paranoid.
- Manie şi hipomanie.
- Tulburări psihice sau comportamentale precum agresivitate, hiperactivitate şi automutilare la
pacienţii cu retard mental şi la cei cu traume cerebrale organice.
- Pe termen scurt, ca adjuvant în controlul agitaţiei psihomotorii moderate pâna la severe, al
surescitării şi al comportamentului periculos, violent sau impulsiv.
- Singultus (sughiţ) intractabil.
- Nelinişte şi agitaţie la vârstnici.
- Sindromul Gilles de la Tourette şi ticuri severe.
La copii cu vârsta peste 3 ani în:
- Tulburări de comportament în copilărie, în special în cele asociate cu hiperactivitate şi agresivitate.
- Sidromul Gilles de la Tourette.
- Schizofrenie cu debut în copilărie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru administrare orală.
20 picături orale, soluţie conţin 2 mg haloperidol.
2
Administrarea se face sub supraveghere medicală. Doza trebuie ajustată individual. La determinarea
dozei trebuie luate în considerare vârsta pacientului, severitatea simptomatologiei şi răspunsul
pacientului la tratamentele anterioare cu alte neuroleptice.
Trebuie administrată doza minimă eficace pentru fiecare pacient.
Întreruperea tratamentului trebuie făcută treptat, în special în cazul administrării dozelor mari.
La pacienţii vârstnici, debilitaţi sau cu reacţii adverse anterioare la neuroleptice poate fi necesară
administrarea unor doze mai mici de haloperidol. În aceste cazuri ca doză iniţială se administrează
aproximativ jumătate din doza adultului, apoi această doză se ajustează treptat până la obţinerea
efectului dorit.
Adulţi
Psihoze şi tulburări de comportament asociate
Doza iniţială
Simptomatologie moderată: 1,5 – 3 mg de 2 - 3 ori pe zi.
Simptomatologie severă/rezistenţă la tratament: 3 – 5 mg de 2 – 3 ori pe zi.
Aceeaşi doză iniţială poate fi administrată şi la adolescenţi, iar pacienţii cu schizofrenie rezistentă pot
necesita doze de până la 30 mg pe zi.
Doză de întreţinere
După obţinerea unui control adecvat al simptomelor, doza trebuie scăzută treptat până la doza minimă
eficace (de obicei 5 – 10 mg pe zi). Trebuie evitată scăderea bruscă a dozelor.
Tratamentul agitaţiei la pacienţii vârstnici
Doza iniţială este de 1,5 – 3 mg de 2 – 3 ori pe zi, apoi doza se ajustează treptat, în funcție de
necesitate, până la obținerea unei doze de întreţinere eficace (1,5 – 3 mg pe zi).
Sindromul Gilles de la Tourette, ticuri severe, singultus
Doza iniţială este de 1,5 mg de 3 ori pe zi, apoi doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul
pacientului. Ca doză de întreţinere pot fi necesare 10 mg haloperidol pe zi.
Copii cu vârsta sub 3 ani
Haloperidolul nu este recomandat la copii cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale).
Copii cu vârsta peste 3 ani
Tulburări comportamentale, schizofrenie
Doza de întreţinere este de 0,025 – 0,05 mg/kg şi zi, în două prize (dimineaţa şi seara). Doza maximă
admisă este de 10 mg pe zi.
Sindromul Gilles de la Tourette
La majoritatea pacienţilor doza de întreţinere este de până la 10 mg pe zi.
Soluţia se poate administra ca atare, diluată într-un lichid sau cu alimente. Administrarea cu lapte sau
alimente reduce reacţiile adverse gastrice (nu trebuie administrat cu ceai sau cafea).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- Comă.
- Deprimarea sistemului nervos central.
3
- Boala Parkinson.
- Leziuni ale ganglionilor bazali.
- Tulburări cardiace semnificative clinic, prelungirea intervalului QT, aritmii cardiace. Similar
altor neuroleptice, haloperidolul poate să determine rar prelungirea intervalului QT. De aceea,
administrarea haloperidolului este contraindicată pacienţilor cu afecţiuni cardiace semnificative
clinic, cum sunt infarct miocardic acut recent, insuficienţă cardiacă decompensată, aritmii tratate
cu antiaritmice de clasa IA şi III, prelungirea intervalului QTc, antecedente de aritmi
ventriculară sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativă clinic, bloc cardiac de gradul 2 sau
3 şi hipokalemie necorectată.
- Haloperidolul nu trebuie administrat în asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul
QT (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
La pacientii trataţi cu medicamente antipsihotice, inclusiv haloperidol, s-au semnalat cazuri rare de
moarte subită.
Mortalitate crescută la pacienţii vârstnici cu demenţă
Datele din două studii observaţionale largi au arătat că pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi cu
antipsihotice sunt supuşi unui risc uşor crescut de deces în comparaţie cu cei care nu primesc astfel de
medicamente.
Haloperidol Richter nu este autorizat pentru a fi utilizat în tratamentul tulburărilor de comportament
asociate demenţei.
Efecte cardiovasculare
Pe lângă cazurile rare de moarte subită s-au raportat, foarte rar, cazuri de prelungire a intervalului QT
şi/sau aritmii ventriculare asociate utilizării de haloperidol. Acestea pot apărea mai frecvent la
pacienţii predispuşi şi în cazul utilizării unor doze mari.
Înainte de iniţierea tratamentului cu haloperidol, trebuie făcută o evaluare atentă a raportului risc-
beneficiu şi pacienţii care prezintă factori de risc pentru afecţiuni cardiace, cum sunt aritmii
ventriculare, antecedente familiale de moarte subită şi/sau prelungire a intervalului QT; dezechilibre
electrolitice necorectate; hemoragie subarahnoidală; deprivare de alimente sau abuz de alcool trebuie
atent monitorizaţi (monitorizarea ECG şi a kaliemiei), în special în faza iniţială a tratamentului pentru
a obţine niveluri plasmatice constante. Riscul de prelungire a intervalului QT şi/sau aritmii
ventriculare poate creşte în cazul dozelor mari (vezi pct. 4.8 şi 4.9).
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cunoscuţi ca metabolizatori lenţi ai CYP2D6
şi în timpul administrării inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Trebuie evitată administrarea
în asociere cu alte antipsihotice (vezi pct. 4.5).
Se recomandă efectuarea ECG înainte de iniţierea tratamentului la toţi pacienţii, în special la pacienţii
vârstnici şi la pacienţii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. Necesitatea
monitorizării ECG în timpul tratamentului (de exemplu la escaladarea dozei) trebuie stabilită pentru
fiecare individ. Doza trebuie scăzută dacă în timpul tratamentului apare prelungirea intervalului QT şi
tratamentul cu haloperidol trebuie întrerupt dacă intervalul QTc depăşeşte 500 milisecunde.
Se recomandă monitorizarea periodică a electroliţilor, în special la pacienţii cărora li se administrează
diuretice sau în cazul existenţei concomitente a altor afecţiuni.
În studiile clinice randomizate, placebo-controlate s-a observat o creştere de aproximativ 3 ori a
riscului de evenimente adverse cerebrovasculare asociată cu utilizarea unor antipsihotice atipice la
pacienţii cu demenţă. Mecanismul acestei creşteri a riscului nu este cunoscută. Nu poate fi exclusă
existenţa unui risc crescut asociat altor antipsihotice la alte populaţii de pacienţi. Haloperidolul se
administrează cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut pentru accidente vasculare cerebrale.
4
Sindromul neuroleptic malign
Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu apariţia sindromului
neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară
generalizată, instabilitate vegetativă, stare de conştienţă alterată. Frecvent, hipertermia este un semn
precoce al sindromului.
Tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt imediat şi trebuie luate măsuri de susţinere a funcţiilor vitale
şi monitorizare atentă.
Dischinezia tardivă
Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivă poate apărea la unii pacienţi care au primit tratament pe
termen lung sau după întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizează, în principal, prin
mişcări involuntare ritmice ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. La unii pacienţi manifestările pot fi
permanente. Sindromul poate fi mascat la reiniţierea tratamentului, când doza este crescută sau când se
trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie întrerupt cât mai curând posibil.
Simptome extrapiramidale
Similar altor neuroleptice pot apărea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate,
hipersalivaţie, bradichinezie, acatizie, distonie acută.
Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic pot fi prescrise după necesităţi, dar nu trebuie
prescrise de rutină ca o măsură preventivă. Dacă este necesară administrarea în asociere a medicaţiei
antiparkinsoniene, acesta trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă
excreţia medicamentului antiparkinsonian este mai rapidă decât cea a haloperidolului, pentru a evita
apariţia sau agravarea simptomelor extrapiramidale.
Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când haloperidolul
se administrează concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente
antiparkinsoniene.
Convulsii
S-au semnalat cazuri de convulsii declanşate de haloperidol. Se recomandă precauţie în cazul
pacienţilor cu epilepsie şi în situaţii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenţă
alcoolică şi leziuni cerebrale), deoarece poate să scadă pragul convulsivant.
Efecte hepato-biliare
Se recomandă prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice, deoarece haloperidolul se metabolizează în
ficat. S-au raportat izolat valori anormale ale testelor funcţiilor hepatice sau cazuri de hepatită, cel mai
frecvent colestatică. În cursul tratamentului cronic se recomandă monitorizarea funcţiei hepatice.
Efecte endocrine
La pacienţii cu hipertiroidie tratamentul antipsihotic trebuie utilizat cu deosebită prudenţă şi trebuie
însoţit întotdeauna de un tratament care să asigure statusul de eutiroidie.
Efectele hormonale ale medicamentelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care poate determina
galactoree, ginecomastie, oligo- şi amenoree. Foarte rar, au fost raportate cazuri de hipoglicemie şi
sindrom al secreţiei inadecvate de ADH (SIADH).
Tromboembolism venos
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos (TEV), asociate administrării cu medicamente
antipsihotice. Deoarece pacienţii trataţi cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc pentru TEV,
înaintea şi în timpul tratamentului cu haloperidol trebuie identificaţi toţi factorii de risc pentru TEV şi
trebuie luate măsuri preventive.
Consideraţii suplimentare
În schizofrenie răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi intârziat. De asemenea, recurenţa
simptomelor după întreruperea tratamentului cu haloperidol poate să devină aparentă numai după
săptămâni sau luni. Foarte rar, după întreruperea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice,
s-au semnalat simptome acute de sevraj, care includ greaţă, vărsături şi insomnie. Este posibilă
recăderea, de aceea se recomandă întreruperea treptată a tratamentului.
5
Similar tuturor agenţilor antipsihotici, haloperidolul nu trebuie utilizat în monoterapie în cazurile unor
tulburări complexe de psihoză cu depresie, dacă predomină depresia. În aceste cazuri se recomandă
asocierea haloperidolului cu antidepresive.
Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală şi feocromocitom.
Deoarece conţine p-hidroxibenzoaţi, Haloperidol-Richter poate provoca reacţii alergice, chiar
întârziate.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea haloperidolului în asociere cu medicamente care prelungesc intervalul QT poate creşte
riscul de aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, utilizarea concomitentă a acestor
medicamente este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Astfel de medicamente includ unele antiaritmice: cele de clasa IA (chinidină, disopiramidă şi
procainamidă) şi de clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă şi bretiliu), unele medicamente
antimicrobiene (sparfloxacină, moxifloxacină, eritromicină IV), antidepresivele triciclice (de exemplu
amitriptilină), unele antidepresive tetraciclice (de exemplu maprotilină), alte neuroleptice (de exemplu
fenotiazine, pimozidă, sertindol), unele antihistaminice (de exemplu terfenadină), cisapridă, şi unele
antimalarice, cum ar fi chinină şi meflochină. Această listă nu este completă.
Administrarea haloperidolului în asociere cu medicamente care determină dezechilibru electrolitic
poate creşte riscul aritmiei ventriculare şi, de aceea nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Diureticele, în
special cele care determină hipokaliemie, trebuie evitate, dar, dacă totuşi este necesar, se preferă
diureticele care economisesc potasiu.
Haloperidolul este metabolizat pe mai multe căi, inclusiv prin glucuronidare şi metabolizare prin
intermediul sistemului enzimatic al citocromului P450 (CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea
metabolizării pe aceste căi de către alte medicamente sau o scădere a activităţii enzimatice a CYP2D6
poate să determine concentraţii crescute ale haloperidolului şi risc crescut de evenimente adverse,
inclusiv prelungirea intervalului QT. În studii farmacocinetice, s-au raportat creşteri uşoare sau
moderate ale concentraţiei haloperidolului, în cazul administrării concomitente cu medicamente
considerate substrat al izoenzimelor CYP3A4 sau CYP2D6 sau cu medicamente inhibitoare ale acestor
izoenzime, cum sunt itraconazol, buspironă, venlafaxină, alprazolam, fluvoxamină, chinină,
fluoxetină, sertralină, clorpromazină şi prometazină. La administrarea haloperidolului în asociere cu o
combinaţie de inhibitori metabolici, şi anume ketoconazol (400 mg pe zi) şi paroxetină (20 mg pe zi),
au fost observate creşteri ai intervalului QTc şi simptome extrapiramidale. Poate fi necesară scăderea
dozei de haloperidol.
Efectele altor medicamente asupra haloperidolului
Asocierea haloperidolului cu tratamente de lungă durată cu medicamente inductoare enzimatice (cum
sunt carbamazepină, fenobarbital şi rifampicină), determină scăderea semnificativă a concentraţiilor
plasmatice ale haloperidolului. Din acest motiv, dacă este necesar, în timpul tratamentului în asociere
dozele de haloperidol trebuie ajustate. După întreruperea administrării acestor inductoare enzimatice,
poate fi necesară reducerea dozelor de haloperidol.
Valproatul de sodiu, care inhibă glucuronidarea, nu afectează concentraţiile plasmatice ale
haloperidolului.
Efectele haloperidolului asupra altor medicamente
Similar tuturor neurolepticelor, haloperidolul potenţează deprimarea sistemului nervos central (SNC)
produsă de alte deprimante nervos centrale: alcool etilic, hipn
otice, sedative sau analgezice opioide. În
cazul asocierii cu metildopa s-a raportat efect marcat asupra SNC.
6
Haloperidolul poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi simpatomimetici şi poate inversa
acţiunea antihipertensivă a blocanţilor adrenergici, precum guanetidina.
Haloperidolul poate reduce efectele antiparkinsoniene ale levodopa.
Haloperidolul, fiind un inhibitor al CYP2D6, inhibă metabolizarea antidepresivelor triciclice crescând
astfel concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente.
Alte forme de interacţiune
Rar, în cazul administrării în asociere a haloperidolului cu litiu, s-a raportat un sindrom de tip
encefalopatic. Este încă neclar dacă aceste cazuri reprezintă o entitate clinică distinctă sau dacă sunt,
de fapt, cazuri de sindrom neuroleptic malign şi/sau neurotoxicitate a litiului. Semnele acestui sindrom
includ confuzie, dezorientare, cefalee, tulburări de echilibru şi somnolenţă. Un raport despre apariţia
unor tulburări EEG asimptomatice, asociate utilizării concomitente de haloperidol şi litiu, a sugerat
necesitatea monitorizării EEG în timpul tratamentului combinat. În cazul utilizării concomitente cu
litiu, haloperidolul trebuie utilizat în doză minimă eficientă şi nivelurile de litiu trebuie monitorizate şi
menţinute sub 1 mmol/l. Dacă apar simptome ale sindromului encefalopatic, tratamentul trebuie
întrerupt imediat.
A fost raportată antagonizarea efectului anticoagulant al fenindionei de către haloperidol.
Poate fi nevoie de creşterea dozelor de anticonvulsivante din cauza scăderii pragului convulsivant.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Siguranţa administrării haloperidolului în timpul sarcinii nu a fost stabilită. În unele studii la animale
au fost evidenţiate efecte dăunătoare. În urma expunerii fetale la haloperidol au fost raportate
malformaţii congenitale pentru care nu poate fi exclusă o relaţie cauzală cu haloperidol. La nou-
născuţii expuşi la haloperidol în timpul ultimului trimestru de sarcină au fost observate simptome
extrapiramidale reversibile. Haloperidolul poate fi utilizat în timpul sarcinii doar dacă beneficiile
anticipate justifică potenţialele riscuri asupra fătului, iar doza administrată trebuie să fie cât mai mică
şi durata tratamentului cât mai scurtă.
Haloperidolul se excretă în laptele matern. La sugari au apărut cazuri izolate de simptome
extrapiramidale. Dacă utilizarea haloperidolului este absolut necesară, trebuie întreruptă alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Haloperidolul poate să determine într-o anumită măsură sedare şi scăderea vigilenţei, mai ales în cazul
utilizării dozelor mari şi la iniţierea tratamentului. Aceste efecte pot fi potenţate de alcool şi alte
deprimante ale SNC. Pacienţii trebuie sfătuiţi ca în timpul tratamentului să nu participe la activităţi
care necesită vigilenţă, cum ar fi conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor, până când nu se
cunoaşte sensibilitatea lor individuală la tratament.
4.8 Reacţii adverse
Datele prezentate mai jos acoperă toate formulările de haloperidol, inclusiv cea cu decanoat de
haloperidol.
Siguranţa administrării haloperidolului a fost evaluată la 284 pacienţi trataţi cu haloperidol care au
participat la 3 studii placebo-controlate, şi la 1295 pacienţi
trataţi cu haloperidol care au participat la
16 studii clinice dublu-orb controlate cu comparator activ. Siguranţa administrării decanoatului de
haloperidol a fost evaluată la 410 pacienţi care au participat la 3 studii clinice comparative (un studiu
comparând haloperidolul cu flufenazină şi două studii comparând decanoatul cu forma orală), 9 studii
deschise şi un studiu doză-răspuns. Pe baza rezultatelor acestor studii reacţiile adverse cel mai frecvent
raportate (incidenţa exprimată în procente) sunt: tulburări extrapiramidale (34), insomnie (19), agitaţie
7
(15), hiperchinezie (13), cefalee (12), tulburări psihotice (9), depresie (8), scăderea greutăţii corporale
(8), hipotensiune ortostatică (7) şi somnolenţă (5).
Următoarele reacţii adverse au fost observate în cursul studiilor clinice şi al supravegherii post-
marketing. În tabelul de mai jos sunt incluse şi reacţiile adverse menţionate anterior. Reacţiile adverse
sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10),
frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000),
foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Aparate,
sisteme şi
organe Reacţii adverse
Categorii de frecvenţă
Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecventeRare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
hematologice
şi limfatice Leucopenie Agranulocitoză,
neutropenie,
pancitopenie,
trombocitopenie
Tulburări
ale
sistemului
imunitar Hipersensibili
tate Reacţie
anafilactică
Tulburări
endocrine Hiperprolac
tinemie Secreţie
inadecvată a
hormonului
antidiuretic
(SIADH)
Tulburări
metabolice şi
de nutriţie Hipoglicemie
Tulburări
psihice Agitaţie,
insomnie Depresie,
tulburări
psihotice Confuzie,
scăderea
libidoului,
lipsa
libidoului,
nelinişte
Tulburări
ale
sistemului
nervos Tulburări
extrapiramidale
hiperchinezie,
cefalee Dischinezie
tardivă, criză
oculogiră,
distonie,
dischinezie,
acatizie,
bradichinezie,
hipochinezie,
hipertonie,
somnolenţă,
faţă rigidă de
mască,
tremor,
ameţeală Convulsii,
parkinsonism,
achinezie,
rigiditate în
roată dinţată,
sedare,
contracţii
musculare
involuntare Disfuncţie
motorică,
sindrom
neuroleptic
malign,
nistagmus
Tulburări
oculare Tulburări de
vedere Vedere
înceţoşată
Tulburări
cardiace Tahicardie Fibrilaţie
ventriculară,
torsada vârfurilor,
tahicardie
8
ventriculară,
extrasistole
Tulburări
vasculare Hipotensiune
ortostatică,
hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Dispnee Bronhospas
m Edem laringian,
laringospasm
Tulburări
gastro-
intestinale Constipaţie,
xerostomie,
hipersecreţie
salivară,
greaţă,
vărsături
Tulburări
hepatobiliare Teste
funcţionale
hepatice
anormale Hepatită, icter Insuficienţă
hepatică acută,
colestază
Afecţiuni
cutanate şi
ale ţesutului
subcutanat Erupţii
cutanate
tranzitorii Reacţie de
fotosensibilita
te, urticarie,
prurit,
hiperhidroză Vasculită
leucocitoclastică,
dermatită
exfoliativă
Tulburări
musculo-
scheletice şi
ale ţesutului
conjunctiv Torticolis,
rigiditate
musculară,
spasm
muscular,
rigiditate
musculo-
scheletală Trismus,
convulsii
Tulburări
renale şi ale
căilor
urinare Retenţie
urinară
Tulburări
ale
aparatului
genital şi ale
sânului Disfuncţie
erectilă Amenoree,
dismenoree,
galactoree,
senzaţie de
disconfort la
nivelul
sânului,
durere la
nivelul
sânuluiMenoragie,
tulburări
menstruale,
disfuncţie
sexuală Ginecomastie,
priapism
Tulburări
generale şi la
nivelul
locului de
administrare Tulburări de
mers,
hipertermie,
edem Moarte subită,
edem facial,
hipotermie
Investigaţii
diagnostice Creşterea
greutăţii
corporale,
scăderea Prelungirea
intervalului
QT al ECG
9
greutăţii
corporale
Informaţii suplimentare
Au fost raportate tulburări cardiace cum sunt prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor, aritmie
ventriculară (inclusiv fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară) şi stop cardiac. Aceste reacţii
apar cel mai frecvent la doze mari şi la pacienţii predispuşi.
Au fost raportate cazuri de necroliză epidermică toxică şi sindrom Stevens-Johnson. Incidenţa reală a
acestor cazuri nu este cunoscută.
Au fost raportate cu frecvenţă necunoscută cazuri de tromboembolism venos, incluzând cazuri de
embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă asociate cu administrarea medicamentelor
antipsihotice.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
În general, manifestările supradozajului cu haloperidol reprezintă o exagerare a efectelor sale
farmacologice. Cele mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe, hipotensiune arterială şi
indiferenţă psihică cu tranziţie către somn. Trebuie luat în considerare riscul aritmiilor ventriculare,
posibil asociate cu prelungirea intervalului QT. Pacientul poate intra în comă cu deprimare respiratorie
şi hipotensiune arterială, care poate fi atât de gravă încât să producă o stare asemănătoare şocului.
Paradoxal, este mai posibil să apară hipertensiune arterială decât hipotensiune arterială.
De asemenea, pot să apară convulsii.
Tratament
Nu există antidot specific pentru haloperidol. Dacă este necesar, trebuie asigurată o cale respiratorie
liberă şi menţinută cu ajutorul ventilaţiei mecanice. Ţinând cont de raportările izolate de aritmie, se
recomandă în mod special monitorizarea ECG. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator trebuie
contracarate prin expansiunea volumului plasmatic şi prin alte măsuri adecvate. Adrenalina nu trebuie
utilizată. Pacientul trebuie monitorizat cu atenţie timp de 24 de ore sau mai mult, fiind necesare
menţinerea temperaturii corporale şi un aport adecvat de lichide.
În cazul unor reacţii extrapiramidale severe, trebuie administrată o medicaţie antiparkinsoniană
corespunzătoare.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antipsihotice, derivaţi de butirofenonă, codul ATC: N05AD01.
Haloperidolul acţionează ca un antagonist al receptorilor dopaminergici centrali. Prezintă şi o
activitate anticolinergică şi se leagă de receptorii opioizi. Acţionează, de asemenea, pe receptorii
dopaminergici periferici.
Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenţă mare. Acţiunile farmacodinamice sunt atribuite în
principal blocării receptorilor dopaminergici la nivelul sistem
elor dopaminergice din creier.
10
Ca o consecinţă directă a efectului de blocare a dopaminei, la nivelul central, haloperidolul are atât
acţiune incisivă asupra ideilor delirante şi halucinaţiilor (probabil datorită interacţiunilor la nivelul
ţesutului mezocortical şi limbic), cât şi acţiune pe ganglionii bazali (corpi nigrostriaţi). Haloperidolul
determină sedare psihomotorie moderată, care explică efectul său favorabil în manie şi alte stări
agitaţionale (vezi pct. 4.1).
Acţiunea pe ganglionii bazali stă la baza efectelor motorii extrapiramidale (distonie, acatizie,
parkinsonism), tulburările motorii fiind relativ frecvente şi intense. Acţiunile antidopaminergice
periferice explică efectul său antiemetic (pe calea zonei chemoreceptoare), relaxarea sfincterului
gastrointestinal şi creşterea prolactinei (prin inhibarea activităţii factorului inhibitor al prolactinei (PIF
– dopamină) la nivelul adenohipofizei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Haloperidolul se absoarbe rapid. Concentraţiile plasmatice maxime ale haloperidolului se realizează în
2 - 6 ore de la administrarea orală. Biodisponibilitatea după administrarea orală este de circa 38 – 86%
(în medie 58%). Răspunsul terapeutic se obţine la concentraţii plasmatice de haloperidol între 4µg/l si
20 – 25 µg/1.
Distribuţie
Haloperidolul se distribuie rapid în ţesuturile extravasculare, mai ales în ficat şi ţesut adipos. Se leagă
de proteine plasmatice în proporţie de 92%. La starea de echilibru, volumul aparent de distribuţie (V
d)
este de 7,9 ±2,5 l/kg. Haloperidolul traversează uşor bariera hematoencefalică.
Metabolizare şi eliminare
Epurarea se face prin metabolizare, cu formare de metaboliţi inactivi. Timpul de înjumătăţire mediu
este de aproximativ 20 ore (12 - 38 ore). Excreţia se face prin scaun (60%) şi urină (40%).
Aproximativ 1% din doza administrată se excretă sub formă nemodificată prin urină.
S-a observat o variabilitate interindividuală mare, dar o variabilitate individuală mică a concentraţiilor
plasmatice şi a majorităţii parametrilor farmacocinetici ai haloperidolului. Ca şi în cazul altor
medicamente care sunt metabolizate în ficat, această variabilitate poate fi explicată parţial prin
activitatea căii metabolice de oxidare / reducere reversibile din ficat. Alte căi metabolice includ N-
dezalchilarea oxidativă şi glucuronoconjugarea.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
Datele din tabelul 1 indică un interval larg de siguranţă, între valorile DL
50 din studiile de toxicitate
acută la animale şi dozele recomandate la om. De exemplu, în cazul administrării orale DL
50 cele mai
mici (la şoarece 71 mg / kg) şi cele mai mari (la şobolan 128 mg / kg) sunt de 237 şi respectiv 427 de
ori mai mari decât doza maximă zilnică orală recomandată unui adult cu greutate corporală medie (0,3
mg / kg).
Tabelul 1
Valori DL
50 (mg / kg) în studii de toxicitate acută, în funcţie de căile de
administrare
Specie Intravenos
Subcutanat
Oral
Şoarece 13 41 71
Şobolan 15 nu sunt date 128
11
Iepure 8 nu sunt date nu sunt date
Câine 18 >80 90
Toxicitate cronică
În urma administrării haloperidolului timp de 12 luni pe cale orală la şobolan, s-au observat modificări
degenerative la nivelul sistemului nervos.
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării
Toxicitatea asupra funcţiei de reproducere s-a evaluat în urma administrării haloperidolului la şoarece,
şobolan şi câine. Administrat în doze cuprinse între 0,5 şi 9 mg / kg, pe diferite căi s-au observat avort,
scăderea numărului de pui, malformaţii congenitale şi tulburări de comportament.
Genotoxicitate, carcinogenitate
Studiile in vitro nu au pus în evidenţă efecte mutagene şi carcinogene ale haloperidolului.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Acid lactic
Apă purificată.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25° C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon picurător din sticlă brună conţinând 10 ml picături orale, soluţie.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă nr. 99 - 105, 540306, Târgu-Mureş
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12
8349/2015/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
HALOPERIDOL-RICHTER 2 mg/ml picături orale, soluţie
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare mililitru (20 de picături) conţine haloperidol 2 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: p-hidroxibenzoat de metil (E 218) 0,5 mg şi p-hidroxibenzoat de n-propil
(E 216) 0,05 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Picături orale, soluţie.
Soluţie limpede, incoloră.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Adulţi:
- Schizofrenie: tratamentul simptomelor şi prevenirea recăderilor.
- Alte psihoze: în special de tip paranoid.
- Manie şi hipomanie.
- Tulburări psihice sau comportamentale precum agresivitate, hiperactivitate şi automutilare la
pacienţii cu retard mental şi la cei cu traume cerebrale organice.
- Pe termen scurt, ca adjuvant în controlul agitaţiei psihomotorii moderate pâna la severe, al
surescitării şi al comportamentului periculos, violent sau impulsiv.
- Singultus (sughiţ) intractabil.
- Nelinişte şi agitaţie la vârstnici.
- Sindromul Gilles de la Tourette şi ticuri severe.
La copii cu vârsta peste 3 ani în:
- Tulburări de comportament în copilărie, în special în cele asociate cu hiperactivitate şi agresivitate.
- Sidromul Gilles de la Tourette.
- Schizofrenie cu debut în copilărie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru administrare orală.
20 picături orale, soluţie conţin 2 mg haloperidol.
2
Administrarea se face sub supraveghere medicală. Doza trebuie ajustată individual. La determinarea
dozei trebuie luate în considerare vârsta pacientului, severitatea simptomatologiei şi răspunsul
pacientului la tratamentele anterioare cu alte neuroleptice.
Trebuie administrată doza minimă eficace pentru fiecare pacient.
Întreruperea tratamentului trebuie făcută treptat, în special în cazul administrării dozelor mari.
La pacienţii vârstnici, debilitaţi sau cu reacţii adverse anterioare la neuroleptice poate fi necesară
administrarea unor doze mai mici de haloperidol. În aceste cazuri ca doză iniţială se administrează
aproximativ jumătate din doza adultului, apoi această doză se ajustează treptat până la obţinerea
efectului dorit.
Adulţi
Psihoze şi tulburări de comportament asociate
Doza iniţială
Simptomatologie moderată: 1,5 – 3 mg de 2 - 3 ori pe zi.
Simptomatologie severă/rezistenţă la tratament: 3 – 5 mg de 2 – 3 ori pe zi.
Aceeaşi doză iniţială poate fi administrată şi la adolescenţi, iar pacienţii cu schizofrenie rezistentă pot
necesita doze de până la 30 mg pe zi.
Doză de întreţinere
După obţinerea unui control adecvat al simptomelor, doza trebuie scăzută treptat până la doza minimă
eficace (de obicei 5 – 10 mg pe zi). Trebuie evitată scăderea bruscă a dozelor.
Tratamentul agitaţiei la pacienţii vârstnici
Doza iniţială este de 1,5 – 3 mg de 2 – 3 ori pe zi, apoi doza se ajustează treptat, în funcție de
necesitate, până la obținerea unei doze de întreţinere eficace (1,5 – 3 mg pe zi).
Sindromul Gilles de la Tourette, ticuri severe, singultus
Doza iniţială este de 1,5 mg de 3 ori pe zi, apoi doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul
pacientului. Ca doză de întreţinere pot fi necesare 10 mg haloperidol pe zi.
Copii cu vârsta sub 3 ani
Haloperidolul nu este recomandat la copii cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale).
Copii cu vârsta peste 3 ani
Tulburări comportamentale, schizofrenie
Doza de întreţinere este de 0,025 – 0,05 mg/kg şi zi, în două prize (dimineaţa şi seara). Doza maximă
admisă este de 10 mg pe zi.
Sindromul Gilles de la Tourette
La majoritatea pacienţilor doza de întreţinere este de până la 10 mg pe zi.
Soluţia se poate administra ca atare, diluată într-un lichid sau cu alimente. Administrarea cu lapte sau
alimente reduce reacţiile adverse gastrice (nu trebuie administrat cu ceai sau cafea).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- Comă.
- Deprimarea sistemului nervos central.
3
- Boala Parkinson.
- Leziuni ale ganglionilor bazali.
- Tulburări cardiace semnificative clinic, prelungirea intervalului QT, aritmii cardiace. Similar
altor neuroleptice, haloperidolul poate să determine rar prelungirea intervalului QT. De aceea,
administrarea haloperidolului este contraindicată pacienţilor cu afecţiuni cardiace semnificative
clinic, cum sunt infarct miocardic acut recent, insuficienţă cardiacă decompensată, aritmii tratate
cu antiaritmice de clasa IA şi III, prelungirea intervalului QTc, antecedente de aritmi
ventriculară sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativă clinic, bloc cardiac de gradul 2 sau
3 şi hipokalemie necorectată.
- Haloperidolul nu trebuie administrat în asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul
QT (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
La pacientii trataţi cu medicamente antipsihotice, inclusiv haloperidol, s-au semnalat cazuri rare de
moarte subită.
Mortalitate crescută la pacienţii vârstnici cu demenţă
Datele din două studii observaţionale largi au arătat că pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi cu
antipsihotice sunt supuşi unui risc uşor crescut de deces în comparaţie cu cei care nu primesc astfel de
medicamente.
Haloperidol Richter nu este autorizat pentru a fi utilizat în tratamentul tulburărilor de comportament
asociate demenţei.
Efecte cardiovasculare
Pe lângă cazurile rare de moarte subită s-au raportat, foarte rar, cazuri de prelungire a intervalului QT
şi/sau aritmii ventriculare asociate utilizării de haloperidol. Acestea pot apărea mai frecvent la
pacienţii predispuşi şi în cazul utilizării unor doze mari.
Înainte de iniţierea tratamentului cu haloperidol, trebuie făcută o evaluare atentă a raportului risc-
beneficiu şi pacienţii care prezintă factori de risc pentru afecţiuni cardiace, cum sunt aritmii
ventriculare, antecedente familiale de moarte subită şi/sau prelungire a intervalului QT; dezechilibre
electrolitice necorectate; hemoragie subarahnoidală; deprivare de alimente sau abuz de alcool trebuie
atent monitorizaţi (monitorizarea ECG şi a kaliemiei), în special în faza iniţială a tratamentului pentru
a obţine niveluri plasmatice constante. Riscul de prelungire a intervalului QT şi/sau aritmii
ventriculare poate creşte în cazul dozelor mari (vezi pct. 4.8 şi 4.9).
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cunoscuţi ca metabolizatori lenţi ai CYP2D6
şi în timpul administrării inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Trebuie evitată administrarea
în asociere cu alte antipsihotice (vezi pct. 4.5).
Se recomandă efectuarea ECG înainte de iniţierea tratamentului la toţi pacienţii, în special la pacienţii
vârstnici şi la pacienţii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. Necesitatea
monitorizării ECG în timpul tratamentului (de exemplu la escaladarea dozei) trebuie stabilită pentru
fiecare individ. Doza trebuie scăzută dacă în timpul tratamentului apare prelungirea intervalului QT şi
tratamentul cu haloperidol trebuie întrerupt dacă intervalul QTc depăşeşte 500 milisecunde.
Se recomandă monitorizarea periodică a electroliţilor, în special la pacienţii cărora li se administrează
diuretice sau în cazul existenţei concomitente a altor afecţiuni.
În studiile clinice randomizate, placebo-controlate s-a observat o creştere de aproximativ 3 ori a
riscului de evenimente adverse cerebrovasculare asociată cu utilizarea unor antipsihotice atipice la
pacienţii cu demenţă. Mecanismul acestei creşteri a riscului nu este cunoscută. Nu poate fi exclusă
existenţa unui risc crescut asociat altor antipsihotice la alte populaţii de pacienţi. Haloperidolul se
administrează cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut pentru accidente vasculare cerebrale.
4
Sindromul neuroleptic malign
Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu apariţia sindromului
neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară
generalizată, instabilitate vegetativă, stare de conştienţă alterată. Frecvent, hipertermia este un semn
precoce al sindromului.
Tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt imediat şi trebuie luate măsuri de susţinere a funcţiilor vitale
şi monitorizare atentă.
Dischinezia tardivă
Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivă poate apărea la unii pacienţi care au primit tratament pe
termen lung sau după întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizează, în principal, prin
mişcări involuntare ritmice ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. La unii pacienţi manifestările pot fi
permanente. Sindromul poate fi mascat la reiniţierea tratamentului, când doza este crescută sau când se
trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie întrerupt cât mai curând posibil.
Simptome extrapiramidale
Similar altor neuroleptice pot apărea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate,
hipersalivaţie, bradichinezie, acatizie, distonie acută.
Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic pot fi prescrise după necesităţi, dar nu trebuie
prescrise de rutină ca o măsură preventivă. Dacă este necesară administrarea în asociere a medicaţiei
antiparkinsoniene, acesta trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă
excreţia medicamentului antiparkinsonian este mai rapidă decât cea a haloperidolului, pentru a evita
apariţia sau agravarea simptomelor extrapiramidale.
Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când haloperidolul
se administrează concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente
antiparkinsoniene.
Convulsii
S-au semnalat cazuri de convulsii declanşate de haloperidol. Se recomandă precauţie în cazul
pacienţilor cu epilepsie şi în situaţii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenţă
alcoolică şi leziuni cerebrale), deoarece poate să scadă pragul convulsivant.
Efecte hepato-biliare
Se recomandă prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice, deoarece haloperidolul se metabolizează în
ficat. S-au raportat izolat valori anormale ale testelor funcţiilor hepatice sau cazuri de hepatită, cel mai
frecvent colestatică. În cursul tratamentului cronic se recomandă monitorizarea funcţiei hepatice.
Efecte endocrine
La pacienţii cu hipertiroidie tratamentul antipsihotic trebuie utilizat cu deosebită prudenţă şi trebuie
însoţit întotdeauna de un tratament care să asigure statusul de eutiroidie.
Efectele hormonale ale medicamentelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care poate determina
galactoree, ginecomastie, oligo- şi amenoree. Foarte rar, au fost raportate cazuri de hipoglicemie şi
sindrom al secreţiei inadecvate de ADH (SIADH).
Tromboembolism venos
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos (TEV), asociate administrării cu medicamente
antipsihotice. Deoarece pacienţii trataţi cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc pentru TEV,
înaintea şi în timpul tratamentului cu haloperidol trebuie identificaţi toţi factorii de risc pentru TEV şi
trebuie luate măsuri preventive.
Consideraţii suplimentare
În schizofrenie răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi intârziat. De asemenea, recurenţa
simptomelor după întreruperea tratamentului cu haloperidol poate să devină aparentă numai după
săptămâni sau luni. Foarte rar, după întreruperea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice,
s-au semnalat simptome acute de sevraj, care includ greaţă, vărsături şi insomnie. Este posibilă
recăderea, de aceea se recomandă întreruperea treptată a tratamentului.
5
Similar tuturor agenţilor antipsihotici, haloperidolul nu trebuie utilizat în monoterapie în cazurile unor
tulburări complexe de psihoză cu depresie, dacă predomină depresia. În aceste cazuri se recomandă
asocierea haloperidolului cu antidepresive.
Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală şi feocromocitom.
Deoarece conţine p-hidroxibenzoaţi, Haloperidol-Richter poate provoca reacţii alergice, chiar
întârziate.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea haloperidolului în asociere cu medicamente care prelungesc intervalul QT poate creşte
riscul de aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, utilizarea concomitentă a acestor
medicamente este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Astfel de medicamente includ unele antiaritmice: cele de clasa IA (chinidină, disopiramidă şi
procainamidă) şi de clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă şi bretiliu), unele medicamente
antimicrobiene (sparfloxacină, moxifloxacină, eritromicină IV), antidepresivele triciclice (de exemplu
amitriptilină), unele antidepresive tetraciclice (de exemplu maprotilină), alte neuroleptice (de exemplu
fenotiazine, pimozidă, sertindol), unele antihistaminice (de exemplu terfenadină), cisapridă, şi unele
antimalarice, cum ar fi chinină şi meflochină. Această listă nu este completă.
Administrarea haloperidolului în asociere cu medicamente care determină dezechilibru electrolitic
poate creşte riscul aritmiei ventriculare şi, de aceea nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Diureticele, în
special cele care determină hipokaliemie, trebuie evitate, dar, dacă totuşi este necesar, se preferă
diureticele care economisesc potasiu.
Haloperidolul este metabolizat pe mai multe căi, inclusiv prin glucuronidare şi metabolizare prin
intermediul sistemului enzimatic al citocromului P450 (CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea
metabolizării pe aceste căi de către alte medicamente sau o scădere a activităţii enzimatice a CYP2D6
poate să determine concentraţii crescute ale haloperidolului şi risc crescut de evenimente adverse,
inclusiv prelungirea intervalului QT. În studii farmacocinetice, s-au raportat creşteri uşoare sau
moderate ale concentraţiei haloperidolului, în cazul administrării concomitente cu medicamente
considerate substrat al izoenzimelor CYP3A4 sau CYP2D6 sau cu medicamente inhibitoare ale acestor
izoenzime, cum sunt itraconazol, buspironă, venlafaxină, alprazolam, fluvoxamină, chinină,
fluoxetină, sertralină, clorpromazină şi prometazină. La administrarea haloperidolului în asociere cu o
combinaţie de inhibitori metabolici, şi anume ketoconazol (400 mg pe zi) şi paroxetină (20 mg pe zi),
au fost observate creşteri ai intervalului QTc şi simptome extrapiramidale. Poate fi necesară scăderea
dozei de haloperidol.
Efectele altor medicamente asupra haloperidolului
Asocierea haloperidolului cu tratamente de lungă durată cu medicamente inductoare enzimatice (cum
sunt carbamazepină, fenobarbital şi rifampicină), determină scăderea semnificativă a concentraţiilor
plasmatice ale haloperidolului. Din acest motiv, dacă este necesar, în timpul tratamentului în asociere
dozele de haloperidol trebuie ajustate. După întreruperea administrării acestor inductoare enzimatice,
poate fi necesară reducerea dozelor de haloperidol.
Valproatul de sodiu, care inhibă glucuronidarea, nu afectează concentraţiile plasmatice ale
haloperidolului.
Efectele haloperidolului asupra altor medicamente
Similar tuturor neurolepticelor, haloperidolul potenţează deprimarea sistemului nervos central (SNC)
produsă de alte deprimante nervos centrale: alcool etilic, hipn
otice, sedative sau analgezice opioide. În
cazul asocierii cu metildopa s-a raportat efect marcat asupra SNC.
6
Haloperidolul poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi simpatomimetici şi poate inversa
acţiunea antihipertensivă a blocanţilor adrenergici, precum guanetidina.
Haloperidolul poate reduce efectele antiparkinsoniene ale levodopa.
Haloperidolul, fiind un inhibitor al CYP2D6, inhibă metabolizarea antidepresivelor triciclice crescând
astfel concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente.
Alte forme de interacţiune
Rar, în cazul administrării în asociere a haloperidolului cu litiu, s-a raportat un sindrom de tip
encefalopatic. Este încă neclar dacă aceste cazuri reprezintă o entitate clinică distinctă sau dacă sunt,
de fapt, cazuri de sindrom neuroleptic malign şi/sau neurotoxicitate a litiului. Semnele acestui sindrom
includ confuzie, dezorientare, cefalee, tulburări de echilibru şi somnolenţă. Un raport despre apariţia
unor tulburări EEG asimptomatice, asociate utilizării concomitente de haloperidol şi litiu, a sugerat
necesitatea monitorizării EEG în timpul tratamentului combinat. În cazul utilizării concomitente cu
litiu, haloperidolul trebuie utilizat în doză minimă eficientă şi nivelurile de litiu trebuie monitorizate şi
menţinute sub 1 mmol/l. Dacă apar simptome ale sindromului encefalopatic, tratamentul trebuie
întrerupt imediat.
A fost raportată antagonizarea efectului anticoagulant al fenindionei de către haloperidol.
Poate fi nevoie de creşterea dozelor de anticonvulsivante din cauza scăderii pragului convulsivant.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Siguranţa administrării haloperidolului în timpul sarcinii nu a fost stabilită. În unele studii la animale
au fost evidenţiate efecte dăunătoare. În urma expunerii fetale la haloperidol au fost raportate
malformaţii congenitale pentru care nu poate fi exclusă o relaţie cauzală cu haloperidol. La nou-
născuţii expuşi la haloperidol în timpul ultimului trimestru de sarcină au fost observate simptome
extrapiramidale reversibile. Haloperidolul poate fi utilizat în timpul sarcinii doar dacă beneficiile
anticipate justifică potenţialele riscuri asupra fătului, iar doza administrată trebuie să fie cât mai mică
şi durata tratamentului cât mai scurtă.
Haloperidolul se excretă în laptele matern. La sugari au apărut cazuri izolate de simptome
extrapiramidale. Dacă utilizarea haloperidolului este absolut necesară, trebuie întreruptă alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Haloperidolul poate să determine într-o anumită măsură sedare şi scăderea vigilenţei, mai ales în cazul
utilizării dozelor mari şi la iniţierea tratamentului. Aceste efecte pot fi potenţate de alcool şi alte
deprimante ale SNC. Pacienţii trebuie sfătuiţi ca în timpul tratamentului să nu participe la activităţi
care necesită vigilenţă, cum ar fi conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor, până când nu se
cunoaşte sensibilitatea lor individuală la tratament.
4.8 Reacţii adverse
Datele prezentate mai jos acoperă toate formulările de haloperidol, inclusiv cea cu decanoat de
haloperidol.
Siguranţa administrării haloperidolului a fost evaluată la 284 pacienţi trataţi cu haloperidol care au
participat la 3 studii placebo-controlate, şi la 1295 pacienţi
trataţi cu haloperidol care au participat la
16 studii clinice dublu-orb controlate cu comparator activ. Siguranţa administrării decanoatului de
haloperidol a fost evaluată la 410 pacienţi care au participat la 3 studii clinice comparative (un studiu
comparând haloperidolul cu flufenazină şi două studii comparând decanoatul cu forma orală), 9 studii
deschise şi un studiu doză-răspuns. Pe baza rezultatelor acestor studii reacţiile adverse cel mai frecvent
raportate (incidenţa exprimată în procente) sunt: tulburări extrapiramidale (34), insomnie (19), agitaţie
7
(15), hiperchinezie (13), cefalee (12), tulburări psihotice (9), depresie (8), scăderea greutăţii corporale
(8), hipotensiune ortostatică (7) şi somnolenţă (5).
Următoarele reacţii adverse au fost observate în cursul studiilor clinice şi al supravegherii post-
marketing. În tabelul de mai jos sunt incluse şi reacţiile adverse menţionate anterior. Reacţiile adverse
sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10),
frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000),
foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Aparate,
sisteme şi
organe Reacţii adverse
Categorii de frecvenţă
Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecventeRare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
hematologice
şi limfatice Leucopenie Agranulocitoză,
neutropenie,
pancitopenie,
trombocitopenie
Tulburări
ale
sistemului
imunitar Hipersensibili
tate Reacţie
anafilactică
Tulburări
endocrine Hiperprolac
tinemie Secreţie
inadecvată a
hormonului
antidiuretic
(SIADH)
Tulburări
metabolice şi
de nutriţie Hipoglicemie
Tulburări
psihice Agitaţie,
insomnie Depresie,
tulburări
psihotice Confuzie,
scăderea
libidoului,
lipsa
libidoului,
nelinişte
Tulburări
ale
sistemului
nervos Tulburări
extrapiramidale
hiperchinezie,
cefalee Dischinezie
tardivă, criză
oculogiră,
distonie,
dischinezie,
acatizie,
bradichinezie,
hipochinezie,
hipertonie,
somnolenţă,
faţă rigidă de
mască,
tremor,
ameţeală Convulsii,
parkinsonism,
achinezie,
rigiditate în
roată dinţată,
sedare,
contracţii
musculare
involuntare Disfuncţie
motorică,
sindrom
neuroleptic
malign,
nistagmus
Tulburări
oculare Tulburări de
vedere Vedere
înceţoşată
Tulburări
cardiace Tahicardie Fibrilaţie
ventriculară,
torsada vârfurilor,
tahicardie
8
ventriculară,
extrasistole
Tulburări
vasculare Hipotensiune
ortostatică,
hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Dispnee Bronhospas
m Edem laringian,
laringospasm
Tulburări
gastro-
intestinale Constipaţie,
xerostomie,
hipersecreţie
salivară,
greaţă,
vărsături
Tulburări
hepatobiliare Teste
funcţionale
hepatice
anormale Hepatită, icter Insuficienţă
hepatică acută,
colestază
Afecţiuni
cutanate şi
ale ţesutului
subcutanat Erupţii
cutanate
tranzitorii Reacţie de
fotosensibilita
te, urticarie,
prurit,
hiperhidroză Vasculită
leucocitoclastică,
dermatită
exfoliativă
Tulburări
musculo-
scheletice şi
ale ţesutului
conjunctiv Torticolis,
rigiditate
musculară,
spasm
muscular,
rigiditate
musculo-
scheletală Trismus,
convulsii
Tulburări
renale şi ale
căilor
urinare Retenţie
urinară
Tulburări
ale
aparatului
genital şi ale
sânului Disfuncţie
erectilă Amenoree,
dismenoree,
galactoree,
senzaţie de
disconfort la
nivelul
sânului,
durere la
nivelul
sânuluiMenoragie,
tulburări
menstruale,
disfuncţie
sexuală Ginecomastie,
priapism
Tulburări
generale şi la
nivelul
locului de
administrare Tulburări de
mers,
hipertermie,
edem Moarte subită,
edem facial,
hipotermie
Investigaţii
diagnostice Creşterea
greutăţii
corporale,
scăderea Prelungirea
intervalului
QT al ECG
9
greutăţii
corporale
Informaţii suplimentare
Au fost raportate tulburări cardiace cum sunt prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor, aritmie
ventriculară (inclusiv fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară) şi stop cardiac. Aceste reacţii
apar cel mai frecvent la doze mari şi la pacienţii predispuşi.
Au fost raportate cazuri de necroliză epidermică toxică şi sindrom Stevens-Johnson. Incidenţa reală a
acestor cazuri nu este cunoscută.
Au fost raportate cu frecvenţă necunoscută cazuri de tromboembolism venos, incluzând cazuri de
embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă asociate cu administrarea medicamentelor
antipsihotice.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
În general, manifestările supradozajului cu haloperidol reprezintă o exagerare a efectelor sale
farmacologice. Cele mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe, hipotensiune arterială şi
indiferenţă psihică cu tranziţie către somn. Trebuie luat în considerare riscul aritmiilor ventriculare,
posibil asociate cu prelungirea intervalului QT. Pacientul poate intra în comă cu deprimare respiratorie
şi hipotensiune arterială, care poate fi atât de gravă încât să producă o stare asemănătoare şocului.
Paradoxal, este mai posibil să apară hipertensiune arterială decât hipotensiune arterială.
De asemenea, pot să apară convulsii.
Tratament
Nu există antidot specific pentru haloperidol. Dacă este necesar, trebuie asigurată o cale respiratorie
liberă şi menţinută cu ajutorul ventilaţiei mecanice. Ţinând cont de raportările izolate de aritmie, se
recomandă în mod special monitorizarea ECG. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator trebuie
contracarate prin expansiunea volumului plasmatic şi prin alte măsuri adecvate. Adrenalina nu trebuie
utilizată. Pacientul trebuie monitorizat cu atenţie timp de 24 de ore sau mai mult, fiind necesare
menţinerea temperaturii corporale şi un aport adecvat de lichide.
În cazul unor reacţii extrapiramidale severe, trebuie administrată o medicaţie antiparkinsoniană
corespunzătoare.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antipsihotice, derivaţi de butirofenonă, codul ATC: N05AD01.
Haloperidolul acţionează ca un antagonist al receptorilor dopaminergici centrali. Prezintă şi o
activitate anticolinergică şi se leagă de receptorii opioizi. Acţionează, de asemenea, pe receptorii
dopaminergici periferici.
Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenţă mare. Acţiunile farmacodinamice sunt atribuite în
principal blocării receptorilor dopaminergici la nivelul sistem
elor dopaminergice din creier.
10
Ca o consecinţă directă a efectului de blocare a dopaminei, la nivelul central, haloperidolul are atât
acţiune incisivă asupra ideilor delirante şi halucinaţiilor (probabil datorită interacţiunilor la nivelul
ţesutului mezocortical şi limbic), cât şi acţiune pe ganglionii bazali (corpi nigrostriaţi). Haloperidolul
determină sedare psihomotorie moderată, care explică efectul său favorabil în manie şi alte stări
agitaţionale (vezi pct. 4.1).
Acţiunea pe ganglionii bazali stă la baza efectelor motorii extrapiramidale (distonie, acatizie,
parkinsonism), tulburările motorii fiind relativ frecvente şi intense. Acţiunile antidopaminergice
periferice explică efectul său antiemetic (pe calea zonei chemoreceptoare), relaxarea sfincterului
gastrointestinal şi creşterea prolactinei (prin inhibarea activităţii factorului inhibitor al prolactinei (PIF
– dopamină) la nivelul adenohipofizei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Haloperidolul se absoarbe rapid. Concentraţiile plasmatice maxime ale haloperidolului se realizează în
2 - 6 ore de la administrarea orală. Biodisponibilitatea după administrarea orală este de circa 38 – 86%
(în medie 58%). Răspunsul terapeutic se obţine la concentraţii plasmatice de haloperidol între 4µg/l si
20 – 25 µg/1.
Distribuţie
Haloperidolul se distribuie rapid în ţesuturile extravasculare, mai ales în ficat şi ţesut adipos. Se leagă
de proteine plasmatice în proporţie de 92%. La starea de echilibru, volumul aparent de distribuţie (V
d)
este de 7,9 ±2,5 l/kg. Haloperidolul traversează uşor bariera hematoencefalică.
Metabolizare şi eliminare
Epurarea se face prin metabolizare, cu formare de metaboliţi inactivi. Timpul de înjumătăţire mediu
este de aproximativ 20 ore (12 - 38 ore). Excreţia se face prin scaun (60%) şi urină (40%).
Aproximativ 1% din doza administrată se excretă sub formă nemodificată prin urină.
S-a observat o variabilitate interindividuală mare, dar o variabilitate individuală mică a concentraţiilor
plasmatice şi a majorităţii parametrilor farmacocinetici ai haloperidolului. Ca şi în cazul altor
medicamente care sunt metabolizate în ficat, această variabilitate poate fi explicată parţial prin
activitatea căii metabolice de oxidare / reducere reversibile din ficat. Alte căi metabolice includ N-
dezalchilarea oxidativă şi glucuronoconjugarea.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
Datele din tabelul 1 indică un interval larg de siguranţă, între valorile DL
50 din studiile de toxicitate
acută la animale şi dozele recomandate la om. De exemplu, în cazul administrării orale DL
50 cele mai
mici (la şoarece 71 mg / kg) şi cele mai mari (la şobolan 128 mg / kg) sunt de 237 şi respectiv 427 de
ori mai mari decât doza maximă zilnică orală recomandată unui adult cu greutate corporală medie (0,3
mg / kg).
Tabelul 1
Valori DL
50 (mg / kg) în studii de toxicitate acută, în funcţie de căile de
administrare
Specie Intravenos
Subcutanat
Oral
Şoarece 13 41 71
Şobolan 15 nu sunt date 128
11
Iepure 8 nu sunt date nu sunt date
Câine 18 >80 90
Toxicitate cronică
În urma administrării haloperidolului timp de 12 luni pe cale orală la şobolan, s-au observat modificări
degenerative la nivelul sistemului nervos.
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării
Toxicitatea asupra funcţiei de reproducere s-a evaluat în urma administrării haloperidolului la şoarece,
şobolan şi câine. Administrat în doze cuprinse între 0,5 şi 9 mg / kg, pe diferite căi s-au observat avort,
scăderea numărului de pui, malformaţii congenitale şi tulburări de comportament.
Genotoxicitate, carcinogenitate
Studiile in vitro nu au pus în evidenţă efecte mutagene şi carcinogene ale haloperidolului.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Acid lactic
Apă purificată.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25° C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon picurător din sticlă brună conţinând 10 ml picături orale, soluţie.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă nr. 99 - 105, 540306, Târgu-Mureş
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12
8349/2015/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2015
