FROMILID 125 mg/5 ml
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2286/2009/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
Rezumatul caracteristicilor produsului
1. Denumirea comercială a medicamentului
Fromilid 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală
2. Compoziţia calitativă şi cantitativă
5 ml suspensie orală conţin claritromicină 125 mg.
Excipienţi: zahăr 1650,30 mg şi ulei de ricin 11,45 mg per 5 ml suspensie orală.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. Forma farmaceutică
Granule pentru suspensie orală
Granule fine de culoare albă până la aproape albă, neuniforme ca dimensiune, cu miros de banane.
După reconstituire: suspensie de culoare alb-gălbuie, cu miros de banane.
4. Date clinice
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili la claritromicină ale căilor respiratorii superioare (angină,
otită medie, sinuzită acută), căilor respiratorii inferioare (bronşită acută bacteriană, exacerbări ale
bronşitei cronice, pneumonie şi pneumonie atipică), infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi.
Tratamentul infecţiilor cu micobacterii (M. avium, M. kansasii, M. marinum, M. leprae), precum şi
prevenirea diseminării acestor infecţii la pacienţii cu SIDA.
Eradicarea infecţiei cu H. pylori la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal (întotdeauna în asociere în
cadrul terapiei triple).
4.2. Doze şi mod de administrare
Adulţi şi adolescenţi: doza uzuală este de 250 mg claritromicină, administrată oral la intervale de
12 ore.
Pentru tratamentul sinuzitei, al infecţiilor severe şi în cazul în care agentul patogen este Haemophilus
influenzae, se administrează oral câte 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore.
Pentru eradicarea infecţiei cu H. pylori, se recomandă 250 - 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi, de
regulă timp de 7 zile, în asociere, în cadrul terapiei triple.
La copiii cu vârsta sub 12 ani se recomandă, de obicei, o doză de 15 mg/kg şi zi, administrată în două
prize. După administrarea suspensiei orale, copiii vor bea puţin lichid. Suspensia orală conţine granule
mici, care nu trebuie zdrobite, deoarece conţinutul este amar.
În ambalaj este ataşată o seringă pentru administrarea suspensiei orale. O seringă plină conţine 5 ml
suspensie, care corespunde la 125 mg claritromicină.
2
La copii, dozele depind de greutatea corporală. Tabelul de mai jos indică această corespondenţă.
Greutatea
corporală a
copilului Doza în ml suspensie orală
125 mg/5 ml (seringă) Doza în mg
33 kg 10 ml de 2 ori pe zi (2) 250 mg
24 kg 7,5 ml de 2 ori pe zi (1½) 187,5 mg
16 kg 5 ml de 2 ori pe zi (1) 125 mg
8 kg 2,5 ml de 2 ori pe zi (½) 62,5 mg
La copii cu greutatea corporală sub 8 kg, doza trebuie calculată per kg (aproximativ 7,5 mg/kg de 2 ori
pe zi).
Durata obişnuită a tratamentului este de 5 până la 10 zile, în funcţie de agentul patogen implicat şi de
gravitatea afecţiunii.
Pentru tratamentul şi prevenirea diseminării infecţiei cu micobacterii se recomandă administrarea orală
a 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore. La nevoie, doza poate fi crescută. Doza maximă este de
2 g claritromicină pe zi. La copii se administrează 15 mg/kg, în doză prize pe zi. Doza maximă la copii
este de 1 g claritromicină pe zi. Tratamentul infecţiei cu micobacterii este de lungă durată.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică
În caz de insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, dacă funcţia renală este normală, nu este necesară
ajustarea dozei.
Insuficienţă renală
În caz de insuficienţă renală, dacă clearance-ul creatininei este sub 0,5 ml/s (30 ml/min) sau
creatininemia este mai mare de 290 μmol/l (3,3 mg/100 ml), se recomandă reducerea dozei la jumătate
sau dublarea intervalului dintre doze.
Copii
Nu există studii privind eficacitatea şi siguranţa administrării claritromicinei la copii cu vârsta sub
20 de luni infectaţi cu complexul Mycobacterium avium.
Prepararea suspensiei
Se utilizează 42 ml apă fiartă şi răcită. Se adaugă aproximativ jumătate din volumul de apă şi se agită;
se adaugă restul de apă, până la linia marcată pe sticlă, după care se agită din nou. După utilizare,
seringa dozatoare va fi spălată cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţi.
Insuficienţă hepatică severă.
Administrarea concomitentă cu alcaloizi de secară cornută (dihidroergotamină, ergotamină).
Administrarea concomitentă cu terfenadină, cisapridă, pimozidă, astemizol.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Claritromicina este excretată, în special, la nivel hepatic şi renal. Prin urmare, acest antibiotic trebuie
administrat cu precauţie pacienţilor cu funcţie hepatică şi renală alterată.
Administrare claritromicinei trebuie evitată la pacienţii cu porfirie.
Utilizarea claritromicinei o perioadă mai lungă de timp sau utilizarea repetată poate duce la
favorizarea dezvoltării bacteriilor rezistente sau la apariţia micozelor. Dacă apar suprainfecţii,
administrarea claritromicinei trebuie întreruptă şi se va institui terapia adecvată.
3
În cazul utilizarii antibioticelor cu spectru larg a fost raportată apariţia colitei pseudomembranoase,
care pot varia în severitate de la forme uşoare la forme care pot pune în pericol viaţa pacienţilor. Este
important ca acest diagnostic să fie luat în considerare la pacienţii care dezvoltă diaree severă în
timpul sau la scurt timp după tratamentul cu claritromicină.
În cazul unui număr mic de pacienţi, Helicobacter pylori a dezvoltat rezistenţă la claritromicină.
Datorită riscului de prelungire a intervalului QT, claritromicina trebuie utilizată cu prudenţă în cazul
pacienţilor cu boală coronariană, antecedente de aritmii ventriculare, cu interval QT prelungit
congenital sau dobândit, insuficienţă cardiacă severă, hipokaliemie necompensată şi/sau
hipomagnezemie, bradicardie (< 50 bătăi pe minut) sau când sunt administrate concomitent
medicamente cu efect de prelungire a intervalului QT.
Se recomandă realizarea unei audiograme şi se va avea în vedere reducerea dozelor în cazul apariţiei
acufenelor sau a scăderii acuităţii auditive.
Medicamentul conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de
malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
De asemenea, medicamentul conţine ulei de ricin care poate provoca jenă gastrică şi diaree.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Este contraindicată administrarea concomitentă cu alcaloizi de secară cornută (dihidroergotamină,
ergotamină) (vezi pct. 4.3).
Claritromicina poate inhiba activitatea enzimelor citocromului P450. Concentraţiile plasmatice ale
medicamentelor metabolizate prin acest sistem pot creşte în timpul tratamentului concomitent cu
claritromicina, putând să apară reacţii adverse. Prin urmare, terfenadina, cisaprida, pimozida şi
astemizolul nu trebuie administrate concomitent cu claritromicina. În perioada după punerea pe piaţă
s-a demonstrat că administrarea concomitentă cu claritromicină a acestor medicamente poate prelungi
intervalul QT, produce tahicardie ventriculară, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor.
În cazul administrării concomitente a claritromicinei cu carbamazepină, ciclosporină, digoxină,
disopiramida, fenitoină, lovastatină, simvastatină, tacrolimus, rifabutină, itraconazol, teofilină,
triazolam, midazolam şi valproat, se recomandă măsurarea concentraţiilor plasmatice ale acestora,
deoarece pot creşte.
S-a raportat intoxicaţie cu colchicină în cazul utilizării concomitente a acesteia cu claritromicină, mai
ales la pacienţii vârstnici, unii dintre aceştia având insuficienţă renală.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi medicamente hipocolesterolemiante sau
hipolipemiante (lovastatină şi simvastatină) poate produce mialgii şi miopatii, care pot duce la
rabdomioliză. În timpul tratamentului cu claritromicină nu se recomandă administrarea acestor
medicamente.
Timpul de protrombină trebuie determinat periodic la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi
warfarină sau alte anticoagulante orale.
Administrarea claritromicinei concomitent cu digoxina poate duce la potenţarea efectului digoxinei.
Trebuie luată în considerare monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Prin reducerea vitezei de excreţie, claritromicina poate potenţa efectul carbamazepinei.
La pacienţii infectaţi cu HIV, administrarea concomitentă de cl
aritromicină şi zidovudină poate
determina concentraţii constante scăzute de zidovudină la starea de echilibru. Aceasta poate fi evitată
prin asigurarea unui interval de 1-2 ore între administrarea de claritromicinei şi a zidovudinei.
4
Atunci când se administrează concomitent, ritonavirul creşte aria de sub curba concentraţiei
plasmatice în funcţie de timp (ASC), C
max şi Cmin ale claritromicinei. Datorită indicelui terapeutic mare
al claritromicinei, nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. Cu toate
acestea, la pacienţii cu afectarea funcţiei renale trebuie făcută următoarea ajustare a dozelor: pentru
pacienţii cu clearance-ul creatininei cuprins între 30 şi 60 ml/min, doza de claritromicină trebuie
redusă cu 50%. Pentru pacienţii cu clearance-ul creatininei <30 ml/min, doza de claritromicină trebuie
redusă cu 75%. În cazul administrării concomitente cu ritonavirul nu trebuie utilizate doze de
claritromicină mai mari de 1 g pe zi.
Chiar dacă concentraţiile plasmatice de claritromicină şi omeprazol pot creşte în cazul administrării
concomitente, nu este necesară ajustarea dozelor celor două medicamente. La dozele recomandate, nu
s-au raportat interacţiuni semnificative clinic între claritromicină şi lansoprazol. Concentraţiile
plasmatice ale claritromicinei pot creşte şi în cazul administrării concomitente cu antiacide, compuşi
de aluminiu şi magneziu sau ranitidină; în acest caz nu este necesară ajustarea dozelor.
Claritromicina nu se va asocia cu un alt medicament ototoxic.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu a fost stabilită siguranţa administrării claritromicinei în timpul sarcinii şi alăptării. Unele studii la
animale au evidenţiat un efect embriotoxic, dar numai la doze toxice materne. Claritromicina a fost
evidenţiată în laptele animalelor şi laptele uman.
Prin urmare, dacă o pacientă aflată la vârsta fertilă rămâne gravidă, nu se recomandă utilizarea
claritromicinei în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazului în care beneficiul terapeutic matern
este mai mare decât riscul potenţial pentru făt, respectiv sugar.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu există date disponibile privind efectul claritromicinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau
de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de posibila apariţie a unor reacţii adverse ca
ameţeli, vertij, confuzie şi dezorientare.
4.8 Reacţii adverse
Pentru clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de frecvenţă s-a utilizat următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Investigaţii diagnostice
Frecvente: creşterea uremiei.
Mai puţin frecvente: prelungirea timpului de protrombină, creşterea creatininemiei, alterarea testelor
funcţionale hepatice (creşterea valorilor serice ale transaminazelor).
Foarte rare: hipoglicemia a fost observată, în special după administrarea concomitentă de antidiabetice
orale şi insulină.
Tulburări cardiace
Foarte rare: prelungirea intervalului QT, tahicardie ventriculară şi torsada vârfurilor.
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: leucopenie.
Foarte rare: trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee, alterarea simţului olfactiv.
Foarte rare: ameţeli, vertij, parestezie, convulsii.
5
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tinitus.
Foarte rare: pierderi reversibile ale auzului.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, diaree, vărsături, durere abdominală, dispepsie, stomatită, glosită, modificări
reversibile de culoare ale dinţilor şi limbii, tulburări ale simţului gustativ, cum este gust metalic sau
amar.
Foarte rare: pancreatită. Colita pseudomembranoasă a fost raportată, foarte rar, în cazul claritromicinei
şi poate fi de intensitate moderată până la severă.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: nefrită interstiţială, insuficienţă renală.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgii, mialgii.
Infectii şi infestări
Frecvente: candidoză orală.
Similar altor antibiotice, utilizarea prelungită poate determina selecţia tulpinilor rezistente.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, cum sunt urticaria şi erupţia cutanată tranzitorie. Au fost raportate
şi cazuri de anafilaxie.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: disfuncţii hepatice care sunt, de obicei, tranzitorii şi reversibile, hepatită şi
colestază cu sau fără icter.
Foarte rare: insuficienţa hepatică letală a fost raportată, în special, la pacienţii cu tulburări hepatice
preexistente sau care utilizează alte medicamente hepatotoxice.
Tulburări psihice
Foarte rare: anxietate, insomnie, halucinaţii, psihoze, dezorientare, depersonalizare, coşmaruri şi
confuzie.
4.9 Supradozaj
Rapoartele arată că ingerarea unor cantităţi mari de claritromicină poate produce manifestări gastro-
intestinale. În caz de supradozaj se recomandă lavaj gastric şi instituirea tratamentului de susţinere a
funcţiilor vitale. Similar altor macrolide, nu este de aşteptat ca hemodializa sau dializa peritoneală să
scadă semnificativ concentraţia plasmatică de claritromicină.
5. Proprietăţi farmacologice
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, lincosamide si streptogramine, macrolide, codul ATC:
J01FA09.
Mecanism de acţiune
Claritromicina este un macrolid, derivat de semisinteză al eritromicinei. Macrolidele se leagă de situl P
al subunităţii ribozomale 50S şi inhibă sinteza de proteine. Rezultă inhibarea activităţii normale a
celulei bacteriene. Datorită structurii foarte variate a ribozomilor celulelor umane, macrolidele nu se
6
leagă de aceşti ribozomi, ceea ce poate constitui explicaţia toxicităţii reduse a macrolidelor la om.
Cloramfenicolul şi lincosamidele se află în competiţie cu macrolidele pentru legarea la situl P în
anumite bacterii, ceea ce determină apariţia efectelor antagonice.
Pe lângă claritromicină, metabolitul său, 14-hidroxiclaritromicina, prezintă eficacitate clinică. Acesta
este de două ori mai eficace împotriva Haemophilus influenzae decât claritromicina.
Acţiunea primară a macrolidelor este bacteriostatică. Activitatea depinde de concentraţie, numărul de
bacterii şi faza în care se află acestea în momentul tratamentului. Claritromicina, ca şi alte macrolide,
este şi bactericidă, în special asupra Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae şi Moraxella
catarrhalis. Se consideră că indicatorul principal al eficacităţii macrolidelor este timpul în care
concentraţia antibioticului se menţine peste CMI (concentraţia minimă inhibitorie).
Eficacitate antibacteriană
Claritromicina are acţiune bacteriostatică şi bactericidă pe numeroase bacterii Gram-pozitiv şi Gram-
negativ cu importanţă clinică, cum sunt bacterii aerobe, anaerobe sau facultativ anaerobe, alte bacterii
(micoplasme, ureaplasme, chlamidii, legionele) şi micobacterii atipice.
Sensibilitatea in vitro variază geografic; există diferenţe legate de metodele de laborator.
Tabelul 1 Bacterii sensibile la claritromicină
Bacterii aerobe Gram-pozitiv Bacterii aerobe Gram-negativ Bacterii anaerobe
Bacillus spp. Bordetella pertussis Bacterii Gram-pozitiv
Corynebacterium spp. Campylobacter jejuni Eubacterium spp.
Listeria monocytogenes H. influenzae Clostridium perfringens
S. aureus sensibil la meticilină Helicobacter pylori Peptococcus spp.
Streptococcus agalactiae Legionella pneumophila Peptostreptococcus spp.
Streptococcus pneumoniae Moraxella catarrhalis Propionibacterium acnes
Streptococcus pyogenes Neisseria gonorrhoeae Bacterii Gram-negativ
Streptococcus viridans Neisseria meningitidis Bacteroides spp.
Pasteurella multocidaBacteroides fragilis
Prevotella melaninogenica
Alte microorganisme
Chlamydia pneumoniae
Chlamydia trachomatis
Mycoplasma pneumoniae
Ureaplasma urealyticum
Borrelia burgdorferi
Toxoplasma gondii
Mycobacterium avium complex
Mycobacterium fortuitum
Mycobacterium chelonae
Mycobacterium kansasii
Mycobacterium xenopi
Mycobacterium leprae
Pentru determinarea sensibilităţii bacteriene la claritromicină se utilizează un procedeu standardizat
(NCCLS), bazat pe metoda diluţiei. O bacterie este sensibilă la claritromicină dacă CMI este ≤2 µg/ml
şi rezistentă dacă CMI este ≥8 µg/ml. În cazul streptococilor, inclusiv Streptococcus pneumoniae,
limita pentru sensibilitate este CMI ≤0,25 µg/ml, iar limita pentru rezistenţă este CMI ≥1,0 µg/ml.
Haemophilus influenzae este sensibil la CMI ≤8 µg/ml şi rezistent la CMI ≥32 µg/ml.
În 2004, Sistemul European de Supraveghere a Rezistenţei Microbiene (EARSS), la care participă 28
ţări, a publicat date asupra rezistenţei tulpinilor de Streptococcus pneumoniae în perioada 1999-2002.
Rezistenţa totală la penicilină a pneumococilor era de 10%, la eritromicină de 17%, iar la penicilină şi
eritromicină de 6%. Rezistenţa la penicilină şi eritromicină a fost de peste 25% în ţările Europei de
Sud, în special în Spania şi Franţa.
7
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Claritromicina este acido-rezistentă. Biodisponibilitatea pentru doza orală este de aproximativ 55%.
Alimentele încetinesc absorbţia, dar nu afectează substanţial biodisponibilitatea claritromicinei.
Aproximativ 20% din claritromicină este rapid metabolizată în 14-hidroxiclaritromicină, care prezintă
un efect biologic similar claritromicinei. La voluntarii sănătoşi, concentraţiile plasmatice sunt
dependente de dozele orale. Concentraţiile plasmatice maxime se ating în mai puţin de 3 ore. După o
doză unică orală de 250 mg claritromicină, concentraţiile medii sunt de 0,62 – 0,84 µg/ml; după o doză
unică orală de 500 mg claritromicină, concentraţiile ating 1,77 – 1,89 µg/ml. Concentraţiile
corespunzătoare pentru metabolitul 14-hidroxi sunt de 0,4 – 0,7 µg/ml după doza orală de 250 mg, şi
de 0,67 – 0,8 µg/ml după doza de 500 mg. Valorile ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în
funcţie de timp (ASC) sunt de 4 µg/ml x h după doza orală de 250 mg şi de 11 µg/ml x h după doza de
500 mg. Concentraţiile constante se ating după cinci doze de 250 mg claritromicină, de 2 ori pe zi;
concentraţia maximă de claritromicină este de 1 µg/ml, iar de 14-hidroxiclaritromicină, de 0,6 µg/ml.
La copiii care primesc forma de suspensie orală, 7,5 mg/kg la interval de 12 ore, concentraţii maxime
constante sunt de 3 - 7 µg/ml, iar pentru 14-hidroxiclaritromicină de 1 - 2 µg/ml.
Distribuţie
Macrolidele prezintă un grad scăzut de ionizare şi sunt liposolubile, ceea ce le asigură o penetrare
bună în fluidele şi ţesuturile organismului. În general, concentraţiile de claritromicină atinse în ţesuturi
sunt de 10 ori mai mari decât cele plasmatice. Concentraţii mari se regăsesc în plămâni (8,8 mg/kg),
amigdale (1,6 mg/kg), mucoasa nazală, piele, salivă, celulele alveolare, spută şi urechea medie. La
voluntari sănătoşi, după administrarea unei singure doze de 250 mg sau 500 mg claritromicină,
volumul aparent de distribuţie este de 226 - 266 l. Volumul de distribuţie al 14-hidroxiclaritromicinei
este de 304 – 309 l. Legarea claritromicinei de proteinele plasmatice este scăzută şi reversibilă.
Metabolizare
Claritromicina este metabolizată hepatic. S-au descoperit cel puţin 7 metaboliţi. Cel mai important este
14-hidroxiclaritromicina.
Eliminare
Claritromicina este excretată în urină sub formă metabolizată sau nemodificată şi, în cantitate mai
mică, în fecale (4%). Aproximativ 20% din doza de 250 mg şi 30% din doza de 500 mg se excretă prin
urină sub formă nemodificată. 10 - 15% este reprezentat de 14-hidroxiclaritromicină.
Timpul de înjumătăţire plasmatică al unei doze de 250 mg/12 ore claritromicină este de 3 - 4 ore, iar la
doza de 500 mg/12 ore, de 5 - 7 ore.
Influenţa vârstei şi patologiei asupra farmacocineticii
Copii: conform studiilor, farmacocinetica claritromicinei la copii, în doză de 7,5 mg/kg, de 2 ori pe zi,
este similară adulţilor.
Pacienţi vârstnici: rezultatele arată că nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia
cazurilor de insuficienţă renală severă.
Influenţa afecţiunilor asupra farmacocineticii: după administrarea a 200 mg de claritromicină la
pacienţii cu insuficienţă renală severă, cresc concentraţia plasmatică maximă şi ASC şi scade
eliminarea claritromicinei, comparativ cu voluntarii sănătoşi. La pacienţii cu insuficienţă renală
severă, comparativ cu voluntarii sănătoşi, eliminarea totală a claritromicinei a scăzut de la 26,5% la
3,3%. La pacienţii cu insuficienţă renală severă aceste rezultate indică necesitatea de a scădea doza sau
de a mări intervalul dintre administrări.
Concentraţiile claritromicinei la starea de echilibru nu diferă la pacienţii cu insuficienţă hepatică
comparativ cu voluntarii sănătoşi, în timp ce concentraţiile metabolitului 14-hidroxiclaritromicină sunt
mai mici.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de toxicitate acută efectuate la animalele de laborator au indicat o toxicitate mică a
claritromicinei. Valorile DL
50 au fost de la 1,5 la peste 5 g/kg după administrare orală, respectiv de la
8
0,7 la peste 5,0 g/kg după administrare parenterală. Administrarea repetată a unor doze foarte mari a
evidenţiat efecte toxice asupra ficatului, rinichiului şi tractului gastro-intestinal. Deşi s-a dovedit o
legătură între claritromicină şi dezvoltarea embrio-fetală, nu s-au evidenţiat efecte teratogene.
Numeroase studii in vitro şi in vivo au demonstrat lipsa potenţialului mutagen. Nu există date în
literatură privind potenţialul carcinogen. Anumite forme farmaceutice au provocat iritaţii locale.
Claritromicina nu induce dezvoltarea de antigen specific.
6 Proprietăţi farmaceutice
6.1 Lista excipienţilor
Carbomer
Povidonă
Ftalat de hipromeloză
Talc
Ulei de ricin
Gumă Xanthan
Aromă de banane
Acid citric anhidru
Sorbat de potasiu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Dioxid de titan (E 171)
Zahăr
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale de păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
Suspensia reconstituită se poate păstra maximum 14 zile la temperaturi sub 25°C, în ambalajul
original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă brună marcat pentru volumul de 60 ml, cu capacitate nominală de 100 ml
conţinând granule pentru suspensie orală, închis cu capac din PE şi inel de siguranţă din PE, prevăzut
cu seringă dozatoare din PEÎD.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
9
8. Numărul autorizaţiei de punere pe piaţă
2286/2009/01
9. Data primei autorizări sau a reînnoirii autorizaţiei
Autorizare- Decembrie 2009
10. Data revizuirii textului
Noiembrie, 2015
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2286/2009/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
Rezumatul caracteristicilor produsului
1. Denumirea comercială a medicamentului
Fromilid 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală
2. Compoziţia calitativă şi cantitativă
5 ml suspensie orală conţin claritromicină 125 mg.
Excipienţi: zahăr 1650,30 mg şi ulei de ricin 11,45 mg per 5 ml suspensie orală.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. Forma farmaceutică
Granule pentru suspensie orală
Granule fine de culoare albă până la aproape albă, neuniforme ca dimensiune, cu miros de banane.
După reconstituire: suspensie de culoare alb-gălbuie, cu miros de banane.
4. Date clinice
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili la claritromicină ale căilor respiratorii superioare (angină,
otită medie, sinuzită acută), căilor respiratorii inferioare (bronşită acută bacteriană, exacerbări ale
bronşitei cronice, pneumonie şi pneumonie atipică), infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi.
Tratamentul infecţiilor cu micobacterii (M. avium, M. kansasii, M. marinum, M. leprae), precum şi
prevenirea diseminării acestor infecţii la pacienţii cu SIDA.
Eradicarea infecţiei cu H. pylori la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal (întotdeauna în asociere în
cadrul terapiei triple).
4.2. Doze şi mod de administrare
Adulţi şi adolescenţi: doza uzuală este de 250 mg claritromicină, administrată oral la intervale de
12 ore.
Pentru tratamentul sinuzitei, al infecţiilor severe şi în cazul în care agentul patogen este Haemophilus
influenzae, se administrează oral câte 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore.
Pentru eradicarea infecţiei cu H. pylori, se recomandă 250 - 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi, de
regulă timp de 7 zile, în asociere, în cadrul terapiei triple.
La copiii cu vârsta sub 12 ani se recomandă, de obicei, o doză de 15 mg/kg şi zi, administrată în două
prize. După administrarea suspensiei orale, copiii vor bea puţin lichid. Suspensia orală conţine granule
mici, care nu trebuie zdrobite, deoarece conţinutul este amar.
În ambalaj este ataşată o seringă pentru administrarea suspensiei orale. O seringă plină conţine 5 ml
suspensie, care corespunde la 125 mg claritromicină.
2
La copii, dozele depind de greutatea corporală. Tabelul de mai jos indică această corespondenţă.
Greutatea
corporală a
copilului Doza în ml suspensie orală
125 mg/5 ml (seringă) Doza în mg
33 kg 10 ml de 2 ori pe zi (2) 250 mg
24 kg 7,5 ml de 2 ori pe zi (1½) 187,5 mg
16 kg 5 ml de 2 ori pe zi (1) 125 mg
8 kg 2,5 ml de 2 ori pe zi (½) 62,5 mg
La copii cu greutatea corporală sub 8 kg, doza trebuie calculată per kg (aproximativ 7,5 mg/kg de 2 ori
pe zi).
Durata obişnuită a tratamentului este de 5 până la 10 zile, în funcţie de agentul patogen implicat şi de
gravitatea afecţiunii.
Pentru tratamentul şi prevenirea diseminării infecţiei cu micobacterii se recomandă administrarea orală
a 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore. La nevoie, doza poate fi crescută. Doza maximă este de
2 g claritromicină pe zi. La copii se administrează 15 mg/kg, în doză prize pe zi. Doza maximă la copii
este de 1 g claritromicină pe zi. Tratamentul infecţiei cu micobacterii este de lungă durată.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică
În caz de insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, dacă funcţia renală este normală, nu este necesară
ajustarea dozei.
Insuficienţă renală
În caz de insuficienţă renală, dacă clearance-ul creatininei este sub 0,5 ml/s (30 ml/min) sau
creatininemia este mai mare de 290 μmol/l (3,3 mg/100 ml), se recomandă reducerea dozei la jumătate
sau dublarea intervalului dintre doze.
Copii
Nu există studii privind eficacitatea şi siguranţa administrării claritromicinei la copii cu vârsta sub
20 de luni infectaţi cu complexul Mycobacterium avium.
Prepararea suspensiei
Se utilizează 42 ml apă fiartă şi răcită. Se adaugă aproximativ jumătate din volumul de apă şi se agită;
se adaugă restul de apă, până la linia marcată pe sticlă, după care se agită din nou. După utilizare,
seringa dozatoare va fi spălată cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţi.
Insuficienţă hepatică severă.
Administrarea concomitentă cu alcaloizi de secară cornută (dihidroergotamină, ergotamină).
Administrarea concomitentă cu terfenadină, cisapridă, pimozidă, astemizol.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Claritromicina este excretată, în special, la nivel hepatic şi renal. Prin urmare, acest antibiotic trebuie
administrat cu precauţie pacienţilor cu funcţie hepatică şi renală alterată.
Administrare claritromicinei trebuie evitată la pacienţii cu porfirie.
Utilizarea claritromicinei o perioadă mai lungă de timp sau utilizarea repetată poate duce la
favorizarea dezvoltării bacteriilor rezistente sau la apariţia micozelor. Dacă apar suprainfecţii,
administrarea claritromicinei trebuie întreruptă şi se va institui terapia adecvată.
3
În cazul utilizarii antibioticelor cu spectru larg a fost raportată apariţia colitei pseudomembranoase,
care pot varia în severitate de la forme uşoare la forme care pot pune în pericol viaţa pacienţilor. Este
important ca acest diagnostic să fie luat în considerare la pacienţii care dezvoltă diaree severă în
timpul sau la scurt timp după tratamentul cu claritromicină.
În cazul unui număr mic de pacienţi, Helicobacter pylori a dezvoltat rezistenţă la claritromicină.
Datorită riscului de prelungire a intervalului QT, claritromicina trebuie utilizată cu prudenţă în cazul
pacienţilor cu boală coronariană, antecedente de aritmii ventriculare, cu interval QT prelungit
congenital sau dobândit, insuficienţă cardiacă severă, hipokaliemie necompensată şi/sau
hipomagnezemie, bradicardie (< 50 bătăi pe minut) sau când sunt administrate concomitent
medicamente cu efect de prelungire a intervalului QT.
Se recomandă realizarea unei audiograme şi se va avea în vedere reducerea dozelor în cazul apariţiei
acufenelor sau a scăderii acuităţii auditive.
Medicamentul conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de
malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
De asemenea, medicamentul conţine ulei de ricin care poate provoca jenă gastrică şi diaree.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Este contraindicată administrarea concomitentă cu alcaloizi de secară cornută (dihidroergotamină,
ergotamină) (vezi pct. 4.3).
Claritromicina poate inhiba activitatea enzimelor citocromului P450. Concentraţiile plasmatice ale
medicamentelor metabolizate prin acest sistem pot creşte în timpul tratamentului concomitent cu
claritromicina, putând să apară reacţii adverse. Prin urmare, terfenadina, cisaprida, pimozida şi
astemizolul nu trebuie administrate concomitent cu claritromicina. În perioada după punerea pe piaţă
s-a demonstrat că administrarea concomitentă cu claritromicină a acestor medicamente poate prelungi
intervalul QT, produce tahicardie ventriculară, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor.
În cazul administrării concomitente a claritromicinei cu carbamazepină, ciclosporină, digoxină,
disopiramida, fenitoină, lovastatină, simvastatină, tacrolimus, rifabutină, itraconazol, teofilină,
triazolam, midazolam şi valproat, se recomandă măsurarea concentraţiilor plasmatice ale acestora,
deoarece pot creşte.
S-a raportat intoxicaţie cu colchicină în cazul utilizării concomitente a acesteia cu claritromicină, mai
ales la pacienţii vârstnici, unii dintre aceştia având insuficienţă renală.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi medicamente hipocolesterolemiante sau
hipolipemiante (lovastatină şi simvastatină) poate produce mialgii şi miopatii, care pot duce la
rabdomioliză. În timpul tratamentului cu claritromicină nu se recomandă administrarea acestor
medicamente.
Timpul de protrombină trebuie determinat periodic la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi
warfarină sau alte anticoagulante orale.
Administrarea claritromicinei concomitent cu digoxina poate duce la potenţarea efectului digoxinei.
Trebuie luată în considerare monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Prin reducerea vitezei de excreţie, claritromicina poate potenţa efectul carbamazepinei.
La pacienţii infectaţi cu HIV, administrarea concomitentă de cl
aritromicină şi zidovudină poate
determina concentraţii constante scăzute de zidovudină la starea de echilibru. Aceasta poate fi evitată
prin asigurarea unui interval de 1-2 ore între administrarea de claritromicinei şi a zidovudinei.
4
Atunci când se administrează concomitent, ritonavirul creşte aria de sub curba concentraţiei
plasmatice în funcţie de timp (ASC), C
max şi Cmin ale claritromicinei. Datorită indicelui terapeutic mare
al claritromicinei, nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. Cu toate
acestea, la pacienţii cu afectarea funcţiei renale trebuie făcută următoarea ajustare a dozelor: pentru
pacienţii cu clearance-ul creatininei cuprins între 30 şi 60 ml/min, doza de claritromicină trebuie
redusă cu 50%. Pentru pacienţii cu clearance-ul creatininei <30 ml/min, doza de claritromicină trebuie
redusă cu 75%. În cazul administrării concomitente cu ritonavirul nu trebuie utilizate doze de
claritromicină mai mari de 1 g pe zi.
Chiar dacă concentraţiile plasmatice de claritromicină şi omeprazol pot creşte în cazul administrării
concomitente, nu este necesară ajustarea dozelor celor două medicamente. La dozele recomandate, nu
s-au raportat interacţiuni semnificative clinic între claritromicină şi lansoprazol. Concentraţiile
plasmatice ale claritromicinei pot creşte şi în cazul administrării concomitente cu antiacide, compuşi
de aluminiu şi magneziu sau ranitidină; în acest caz nu este necesară ajustarea dozelor.
Claritromicina nu se va asocia cu un alt medicament ototoxic.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu a fost stabilită siguranţa administrării claritromicinei în timpul sarcinii şi alăptării. Unele studii la
animale au evidenţiat un efect embriotoxic, dar numai la doze toxice materne. Claritromicina a fost
evidenţiată în laptele animalelor şi laptele uman.
Prin urmare, dacă o pacientă aflată la vârsta fertilă rămâne gravidă, nu se recomandă utilizarea
claritromicinei în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazului în care beneficiul terapeutic matern
este mai mare decât riscul potenţial pentru făt, respectiv sugar.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu există date disponibile privind efectul claritromicinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau
de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de posibila apariţie a unor reacţii adverse ca
ameţeli, vertij, confuzie şi dezorientare.
4.8 Reacţii adverse
Pentru clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de frecvenţă s-a utilizat următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Investigaţii diagnostice
Frecvente: creşterea uremiei.
Mai puţin frecvente: prelungirea timpului de protrombină, creşterea creatininemiei, alterarea testelor
funcţionale hepatice (creşterea valorilor serice ale transaminazelor).
Foarte rare: hipoglicemia a fost observată, în special după administrarea concomitentă de antidiabetice
orale şi insulină.
Tulburări cardiace
Foarte rare: prelungirea intervalului QT, tahicardie ventriculară şi torsada vârfurilor.
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: leucopenie.
Foarte rare: trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee, alterarea simţului olfactiv.
Foarte rare: ameţeli, vertij, parestezie, convulsii.
5
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tinitus.
Foarte rare: pierderi reversibile ale auzului.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, diaree, vărsături, durere abdominală, dispepsie, stomatită, glosită, modificări
reversibile de culoare ale dinţilor şi limbii, tulburări ale simţului gustativ, cum este gust metalic sau
amar.
Foarte rare: pancreatită. Colita pseudomembranoasă a fost raportată, foarte rar, în cazul claritromicinei
şi poate fi de intensitate moderată până la severă.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: nefrită interstiţială, insuficienţă renală.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgii, mialgii.
Infectii şi infestări
Frecvente: candidoză orală.
Similar altor antibiotice, utilizarea prelungită poate determina selecţia tulpinilor rezistente.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, cum sunt urticaria şi erupţia cutanată tranzitorie. Au fost raportate
şi cazuri de anafilaxie.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: disfuncţii hepatice care sunt, de obicei, tranzitorii şi reversibile, hepatită şi
colestază cu sau fără icter.
Foarte rare: insuficienţa hepatică letală a fost raportată, în special, la pacienţii cu tulburări hepatice
preexistente sau care utilizează alte medicamente hepatotoxice.
Tulburări psihice
Foarte rare: anxietate, insomnie, halucinaţii, psihoze, dezorientare, depersonalizare, coşmaruri şi
confuzie.
4.9 Supradozaj
Rapoartele arată că ingerarea unor cantităţi mari de claritromicină poate produce manifestări gastro-
intestinale. În caz de supradozaj se recomandă lavaj gastric şi instituirea tratamentului de susţinere a
funcţiilor vitale. Similar altor macrolide, nu este de aşteptat ca hemodializa sau dializa peritoneală să
scadă semnificativ concentraţia plasmatică de claritromicină.
5. Proprietăţi farmacologice
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, lincosamide si streptogramine, macrolide, codul ATC:
J01FA09.
Mecanism de acţiune
Claritromicina este un macrolid, derivat de semisinteză al eritromicinei. Macrolidele se leagă de situl P
al subunităţii ribozomale 50S şi inhibă sinteza de proteine. Rezultă inhibarea activităţii normale a
celulei bacteriene. Datorită structurii foarte variate a ribozomilor celulelor umane, macrolidele nu se
6
leagă de aceşti ribozomi, ceea ce poate constitui explicaţia toxicităţii reduse a macrolidelor la om.
Cloramfenicolul şi lincosamidele se află în competiţie cu macrolidele pentru legarea la situl P în
anumite bacterii, ceea ce determină apariţia efectelor antagonice.
Pe lângă claritromicină, metabolitul său, 14-hidroxiclaritromicina, prezintă eficacitate clinică. Acesta
este de două ori mai eficace împotriva Haemophilus influenzae decât claritromicina.
Acţiunea primară a macrolidelor este bacteriostatică. Activitatea depinde de concentraţie, numărul de
bacterii şi faza în care se află acestea în momentul tratamentului. Claritromicina, ca şi alte macrolide,
este şi bactericidă, în special asupra Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae şi Moraxella
catarrhalis. Se consideră că indicatorul principal al eficacităţii macrolidelor este timpul în care
concentraţia antibioticului se menţine peste CMI (concentraţia minimă inhibitorie).
Eficacitate antibacteriană
Claritromicina are acţiune bacteriostatică şi bactericidă pe numeroase bacterii Gram-pozitiv şi Gram-
negativ cu importanţă clinică, cum sunt bacterii aerobe, anaerobe sau facultativ anaerobe, alte bacterii
(micoplasme, ureaplasme, chlamidii, legionele) şi micobacterii atipice.
Sensibilitatea in vitro variază geografic; există diferenţe legate de metodele de laborator.
Tabelul 1 Bacterii sensibile la claritromicină
Bacterii aerobe Gram-pozitiv Bacterii aerobe Gram-negativ Bacterii anaerobe
Bacillus spp. Bordetella pertussis Bacterii Gram-pozitiv
Corynebacterium spp. Campylobacter jejuni Eubacterium spp.
Listeria monocytogenes H. influenzae Clostridium perfringens
S. aureus sensibil la meticilină Helicobacter pylori Peptococcus spp.
Streptococcus agalactiae Legionella pneumophila Peptostreptococcus spp.
Streptococcus pneumoniae Moraxella catarrhalis Propionibacterium acnes
Streptococcus pyogenes Neisseria gonorrhoeae Bacterii Gram-negativ
Streptococcus viridans Neisseria meningitidis Bacteroides spp.
Pasteurella multocidaBacteroides fragilis
Prevotella melaninogenica
Alte microorganisme
Chlamydia pneumoniae
Chlamydia trachomatis
Mycoplasma pneumoniae
Ureaplasma urealyticum
Borrelia burgdorferi
Toxoplasma gondii
Mycobacterium avium complex
Mycobacterium fortuitum
Mycobacterium chelonae
Mycobacterium kansasii
Mycobacterium xenopi
Mycobacterium leprae
Pentru determinarea sensibilităţii bacteriene la claritromicină se utilizează un procedeu standardizat
(NCCLS), bazat pe metoda diluţiei. O bacterie este sensibilă la claritromicină dacă CMI este ≤2 µg/ml
şi rezistentă dacă CMI este ≥8 µg/ml. În cazul streptococilor, inclusiv Streptococcus pneumoniae,
limita pentru sensibilitate este CMI ≤0,25 µg/ml, iar limita pentru rezistenţă este CMI ≥1,0 µg/ml.
Haemophilus influenzae este sensibil la CMI ≤8 µg/ml şi rezistent la CMI ≥32 µg/ml.
În 2004, Sistemul European de Supraveghere a Rezistenţei Microbiene (EARSS), la care participă 28
ţări, a publicat date asupra rezistenţei tulpinilor de Streptococcus pneumoniae în perioada 1999-2002.
Rezistenţa totală la penicilină a pneumococilor era de 10%, la eritromicină de 17%, iar la penicilină şi
eritromicină de 6%. Rezistenţa la penicilină şi eritromicină a fost de peste 25% în ţările Europei de
Sud, în special în Spania şi Franţa.
7
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Claritromicina este acido-rezistentă. Biodisponibilitatea pentru doza orală este de aproximativ 55%.
Alimentele încetinesc absorbţia, dar nu afectează substanţial biodisponibilitatea claritromicinei.
Aproximativ 20% din claritromicină este rapid metabolizată în 14-hidroxiclaritromicină, care prezintă
un efect biologic similar claritromicinei. La voluntarii sănătoşi, concentraţiile plasmatice sunt
dependente de dozele orale. Concentraţiile plasmatice maxime se ating în mai puţin de 3 ore. După o
doză unică orală de 250 mg claritromicină, concentraţiile medii sunt de 0,62 – 0,84 µg/ml; după o doză
unică orală de 500 mg claritromicină, concentraţiile ating 1,77 – 1,89 µg/ml. Concentraţiile
corespunzătoare pentru metabolitul 14-hidroxi sunt de 0,4 – 0,7 µg/ml după doza orală de 250 mg, şi
de 0,67 – 0,8 µg/ml după doza de 500 mg. Valorile ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în
funcţie de timp (ASC) sunt de 4 µg/ml x h după doza orală de 250 mg şi de 11 µg/ml x h după doza de
500 mg. Concentraţiile constante se ating după cinci doze de 250 mg claritromicină, de 2 ori pe zi;
concentraţia maximă de claritromicină este de 1 µg/ml, iar de 14-hidroxiclaritromicină, de 0,6 µg/ml.
La copiii care primesc forma de suspensie orală, 7,5 mg/kg la interval de 12 ore, concentraţii maxime
constante sunt de 3 - 7 µg/ml, iar pentru 14-hidroxiclaritromicină de 1 - 2 µg/ml.
Distribuţie
Macrolidele prezintă un grad scăzut de ionizare şi sunt liposolubile, ceea ce le asigură o penetrare
bună în fluidele şi ţesuturile organismului. În general, concentraţiile de claritromicină atinse în ţesuturi
sunt de 10 ori mai mari decât cele plasmatice. Concentraţii mari se regăsesc în plămâni (8,8 mg/kg),
amigdale (1,6 mg/kg), mucoasa nazală, piele, salivă, celulele alveolare, spută şi urechea medie. La
voluntari sănătoşi, după administrarea unei singure doze de 250 mg sau 500 mg claritromicină,
volumul aparent de distribuţie este de 226 - 266 l. Volumul de distribuţie al 14-hidroxiclaritromicinei
este de 304 – 309 l. Legarea claritromicinei de proteinele plasmatice este scăzută şi reversibilă.
Metabolizare
Claritromicina este metabolizată hepatic. S-au descoperit cel puţin 7 metaboliţi. Cel mai important este
14-hidroxiclaritromicina.
Eliminare
Claritromicina este excretată în urină sub formă metabolizată sau nemodificată şi, în cantitate mai
mică, în fecale (4%). Aproximativ 20% din doza de 250 mg şi 30% din doza de 500 mg se excretă prin
urină sub formă nemodificată. 10 - 15% este reprezentat de 14-hidroxiclaritromicină.
Timpul de înjumătăţire plasmatică al unei doze de 250 mg/12 ore claritromicină este de 3 - 4 ore, iar la
doza de 500 mg/12 ore, de 5 - 7 ore.
Influenţa vârstei şi patologiei asupra farmacocineticii
Copii: conform studiilor, farmacocinetica claritromicinei la copii, în doză de 7,5 mg/kg, de 2 ori pe zi,
este similară adulţilor.
Pacienţi vârstnici: rezultatele arată că nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia
cazurilor de insuficienţă renală severă.
Influenţa afecţiunilor asupra farmacocineticii: după administrarea a 200 mg de claritromicină la
pacienţii cu insuficienţă renală severă, cresc concentraţia plasmatică maximă şi ASC şi scade
eliminarea claritromicinei, comparativ cu voluntarii sănătoşi. La pacienţii cu insuficienţă renală
severă, comparativ cu voluntarii sănătoşi, eliminarea totală a claritromicinei a scăzut de la 26,5% la
3,3%. La pacienţii cu insuficienţă renală severă aceste rezultate indică necesitatea de a scădea doza sau
de a mări intervalul dintre administrări.
Concentraţiile claritromicinei la starea de echilibru nu diferă la pacienţii cu insuficienţă hepatică
comparativ cu voluntarii sănătoşi, în timp ce concentraţiile metabolitului 14-hidroxiclaritromicină sunt
mai mici.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de toxicitate acută efectuate la animalele de laborator au indicat o toxicitate mică a
claritromicinei. Valorile DL
50 au fost de la 1,5 la peste 5 g/kg după administrare orală, respectiv de la
8
0,7 la peste 5,0 g/kg după administrare parenterală. Administrarea repetată a unor doze foarte mari a
evidenţiat efecte toxice asupra ficatului, rinichiului şi tractului gastro-intestinal. Deşi s-a dovedit o
legătură între claritromicină şi dezvoltarea embrio-fetală, nu s-au evidenţiat efecte teratogene.
Numeroase studii in vitro şi in vivo au demonstrat lipsa potenţialului mutagen. Nu există date în
literatură privind potenţialul carcinogen. Anumite forme farmaceutice au provocat iritaţii locale.
Claritromicina nu induce dezvoltarea de antigen specific.
6 Proprietăţi farmaceutice
6.1 Lista excipienţilor
Carbomer
Povidonă
Ftalat de hipromeloză
Talc
Ulei de ricin
Gumă Xanthan
Aromă de banane
Acid citric anhidru
Sorbat de potasiu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Dioxid de titan (E 171)
Zahăr
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale de păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
Suspensia reconstituită se poate păstra maximum 14 zile la temperaturi sub 25°C, în ambalajul
original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă brună marcat pentru volumul de 60 ml, cu capacitate nominală de 100 ml
conţinând granule pentru suspensie orală, închis cu capac din PE şi inel de siguranţă din PE, prevăzut
cu seringă dozatoare din PEÎD.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
9
8. Numărul autorizaţiei de punere pe piaţă
2286/2009/01
9. Data primei autorizări sau a reînnoirii autorizaţiei
Autorizare- Decembrie 2009
10. Data revizuirii textului
Noiembrie, 2015
