TEOTARD 200mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
TEOTARD 200 mg
TEOTARD 350 mg
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Teotard 200 mg
O capsulă cu eliberare prelungită conţine teofilină 200 mg.
Teotard 350 mg
O capsulă cu eliberare prelungită conţine teofilină 350 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsule cu eliberare prelungită.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Astm bronşic la copii şi adulţi, bronhopneumopatie cronică obstructivă, emfizem
pulmonar, hipertensiune pulmonară asociată cordului pulmonar cronic, tulburări
respiratorii în timpul somnului cu origine neurologică centrală.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza administrată trebuie ajustată în conformitate cu vârsta pacientului şi cerinţele
individuale şi, de aceea, acest lucru trebuie făcut de către medicul curant. Doza trebuie
determinată în funcţie de greutatea ideală a pacientului, deoarece teofilina nu este
distribuită în ţesutul adipos.
Doza uzuală recomandată pentru adulţi şi adolescenţi cu greutate peste 40 kg este de 350
mg teofilină de câte 2 ori pe zi.
Doza uzuală recomandată pentru copiii peste 6 ani, cu greutate peste 20 kg, adolescenţi şi
adulţi cu deficit ponderal este de 200 mg teofilină administrată de câte 2 ori pe zi.
Pacienţii cu crize nocturne de astm bronşic sau cu tulburări respiratorii în timpul somnului
pot fi trataţi cu o doză unică de Teotard, administrată seara, înainte de culcare. De obicei,
doza de 500-700 mg Teotard este suficientă. La adolescenţi şi fumători se pot administra
doze zilnice inegale, de exemplu doza mai mare este administrată seara şi doza mai mică
dimineaţa.
Efectul terapeutic şi tolerabiliatea teofilinei sunt evaluate în a treia zi a tratamentului. Dacă
efectul terapeutic este bun, tretamentul este continuat cu aceeaşi doză. Dacă efectul
terapeutic nu este bun, doza este crescută. Dacă se constată apariţia reacţiilor adverse, doza
trebuie redusă.
Doza de teofilină este determinată în funcţie de evoluţia clinică a pacientului, concentraţia
plasmatică a teofilinei şi apariţia reacţiilor adverse. Concentraţia plasmatică de teofilină
dorită este de 55-110 μmol/l (10-20 mg/l).
2
Concentraţia plasmatică de teofilină la care se manifestă efectul terapeutic este determinată
în laborator. La pacienţii care primesc Teotard de 2 ori pe zi, valoarea exactă a
concentraţiei plasmatice de teofilină poate fi determinată la 4 ore după administrarea dozei
de dimineaţă; la cei care primesc o singură doză zilnică de Teotard, valoarea exactă a
concentraţiei plasmatice de teofilină poate fi determinată după 12 ore de la administrarea
dozei de seară.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la oricare dintre componenţii produsului şi la produse ce conţin xantine
(de exemplu cafeină, teobromină, pentoxifilină), infarct miocardic recent, tulburări acute
ale ritmului cardiac (tahiaritmii acute).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
Pacienţii trebuie atenţionaţi că nu este recomandat ca în timpul tratamentului cu Teotard să
consume băuturi şi alimente ce conţin metilxantine (de exemplu cafea, ceai, cacao,
ciocolată, cola şi alte băuturi similare).
Teotard trebuie administrat cu deosebită atenţie şi doar dacă este neapărat necesar la
pacienţii cu angină pectorală instabilă, boli cardiace în care se pot produce tahiaritmii,
tensiune arterială foarte crescută, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, epilepsie,
disfuncţie hepatică sau renală, porfirie, la pacienţii cu ulcer gastroduodenal sau cu
antecedente patologice de ulcer gastroduodenal şi la cei peste 60 ani.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică (mai ales ciroză), concentraţie
plasmatică redusă de oxigen (hipoxemie), hipertermie persistentă, pneumonie, infecţii
virale (mai ales gripă), disfuncţii tiroidiene (mai ales hipertiroidie) şi la cei care utilizează
anumite medicamente (vezi pct. 4.5 ,,Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte
interacţiuni”) doza de teofilină trebuie redusă.
Utilizarea teofilinei trebuie evitată în ultimul trimestru de sarcină, deoarece teofilina poate
scade contractilitatea uterului.
Dacă unui pacient i se schimbă produsul de teofilină administrat cu un altul, trebuie
monitorizată cu atenţie modificarea efectelor clinice şi apariţia reacţiilor adverse, şi, dacă
este necesar, trebuie ajustată doza administrată.
Teotard nu trebuie administrat la copiii sub 6 ani sau cu greutate sub 20 kg.
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
Pacienţii trebuie sfătuiţi să nu consume etanol în timpul tratamentului cu Teotard şi nici
băuturi şi alimente ce conţin metilxantine (de exemplu cafea, ceai, cacao, ciocolată, cola şi
alte băuturi similare, băuturi tonice) sau să utilizeze medicamente din aceeaşi categorie cu
teofilina (cafeină, teobromină, pentoxifilină), deoarece aceste substanţe pot potenţa efectul
stimulator al teofilinei asupra sistemului nervos central.
Efectul teofilinei poate fi potenţat de administrarea concomitentă de alopurinol, cimetidină,
disulfiram, fenilbutazonă, fluvoxamină, fluoroquinolone, furosemid, imipenem, interferon-
α, izoniazidă, blocante ale canalelor de calciu, lincomicină, macrolide, mexiletină,
paracetamol, pentoxifilină, contraceptive orale, probenecid, propafenonă, propranolol
(interacţiune farmacocinetică ce scade clearance-ul prin metabolizare al teofilinei cu 30-
50%), ranitidină, tacrin, tiabendazol, ticlopidină, viloxazină sau vaccin gripal. La pacienţii
care sunt trataţi cu teofilină, concomitent cu unul sau mai multe dintre aceste medicamente,
trebuie monitorizată concentraţia plasmatică a teofilinei şi, dacă este necesar, trebuie
redusă doza administrată.
Dacă este administrată concomitent cu ciprofloxacina, doza de teofilină trebuie redusă cu
cel puţin 60% şi cu 30% dacă este administrată concomitent cu enoxacina.
3
Efectul teofilinei poate fi diminuat dacă este administrată concomitent cu antiepileptice (de
exemplu fenitoină, carbamazepină, primidonă), barbiturice (mai ales fenobarbital şi
pentobarbital), isoproterenol, hidroxid de magneziu, morizicină, rifampicină, ritonavir sau
sulfinpirazonă. În plus, efectul teofilinei poate fi scăzut la fumători. La pacienţii care sunt
trataţi cu teofilină, concomitent cu unul sau mai multe din medicamentele de mai sus,
trebuie monitorizată concentraţia plasmatică a teofilinei şi, dacă este necesar, trebuie
crescută doza administrată.
Teofilina poate potenţa efectul β-agoniştilor, diureticelor şi rezerpinei.
Teofilina poate diminua efectul adenozinei, carbonatului de litiu şi β-antagoniştilor (efectul
celor din urmă asupra cordului poate fi diminuat ca un rezultat al stimulării receptrilor β-
adrenergici datorită inhibării fosfodiesterazei).
Tratamentul concomitent cu teofilină şi β-antagonişti trebuie evitat, deoarece aceştia pot
contracara efectul teofilinei (β-antagoniştii, mai ales cei neselectivi, pot creşte rezistenţa
bronşică, sau creşte tonusul musculaturii netede a bronhiilor – interacţiune
farmacodinamică).
La pacienţii trataţi cu teofilină, anestezia cu halotan poate produce tulburări de ritm cardiac
severe.
Teofilina poate modifica rezultatele unor teste de laborator: poate creşte cantitatea de acizi
graşi şi concentraţia de catecolamine din urină. În timpul tratamentului cu teofilină, poate
să apară hipopotasemie, mai ales în cazul tratamentului concomitent cu α-agonişti,
diuretice tiazidice, furosemid, glucocorticooizi şi în condiţii de hipoxemie; de aceea, este
recomandată determinarea ocazională a concentraţiei plasmatice a potasiului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Teofilina traversează placenta şi este excretată în laptele matern. La gravide, teofilina
trebuie administrată doar dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetal.
La acest grup de pacienţi, trebuie monitorizată mai des concentraţia plasmatică a teofilinei
şi trebuie ajustată doza administrată, dacă este necesar. Administrarea teofilinei în ultimul
trimestru de sarcină trebuie evitată, deoarece aceasta poate reduce contractilitatea uterină.
Mamele care alăptează trebuie să îşi observe cu atenţie copiii. Dacă aceştia devin sensibili,
iritabili sau nu pot dormi, trebuie să se adreseze medicului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Despre acest medicament se ştie că nu afectează în mod semnificativ capacitatea de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
La începutul tratamentului pot să apară reacţii adverse tranzitorii şi de intensitate moderată
precum: cefalee, agitaţie, iritabilitate, vertij, insomnie, palpitaţii, dureri abdominale, greaţă,
vărsături, diaree şi reacţii alergice.
Când concentraţia plasmatică de teofilină depăşeşte valoarea terapeutică (la pacienţii cu
hipersensibilitate chiar mai devreme), pot să apară următoarele reacţii adverse: tulburări ale
somnului, diureză crescută, vărsături recurente, tremor, hipertermie, delir, tulburări de ritm
cardiac (tahiaritmii), hipotensiune arterială instalată brusc şi convulsii.
Hipopotasemia şi/sau hipercalcemia, hipreglicemia şi hiperuricemia pot să apară în timpul
tratamentului cu teofilină.
4
4.9 Supradozaj
Supradozajul apare când concentraţia plasmatică de teofilină depăşeşte 110 μmol/l.
Apariţia reacţiilor adverse denotă, de obicei, producerea unui supradozaj moderat. Dacă
acestea apar, trebuie determinată imediat concentraţia plasmatică a teofilinei şi trebuie
redusă în mod adecvat doza de Teotard.
În cazurile severe de supradozaj cronic, semnele clinice sunt mai pronunţate şi includ, de
obicei, tremor, greaţă, vărsături, diaree şi delir şi, în cazuri foarte grave, tulburări de ritm
cardiac (tahiaritmii), hipotensiune arterială instalată brusc şi convulsii. Tahiaritmiile şi
spasmele pot să apară frecvent şi fără semnele tipice ale supradozajului moderat (de
exemplu greaţă şi vărsături). De obicei, este suficient să se reducă doza sau să se întrerupă
o perioadă de timp administrarea Teotard.
Ingestia unui număr mare de capsule poate avea ca rezultat hipotensiune arterială, agitaţie,
tremor, delir, convulsii şi tulburări de ritm cardiac grave.
Tratamentul intoxicaţiei: lavaj gastric şi administrare de cărbune activat. Pacienţul trebuie
monitorizat, mai ales tensiunea arterială, ritmul cardiac, respiraţia şi concentraţiile
plasmatice ale potasiului şi teofilinei.
Tratamentul este simptomatic.
Tratamentul convulsiilor se face cu diazepam în doze de 0,1-0,3 mg/kg, administrat
intravenos. Doza totală administrată nu trebuie să depăşească 10 mg. Trebuie menţinută
permeabilitatea căilor respiratorii şi se efectuează oxigenoterapie.
Coma ce poate surveni în urma convulsiilor se tratează cu oxigenoterapie şi, dacă este
necesar, intubaţie oro-traheală.
Tulburările grave de ritm cardiac sunt tratate cu propranolol administrat intravenos, în doză
de 1 mg (0,02 mg/kg la copii). Dacă este necesar, doza poate fi administrată din nou la
intervale de 5-10 minute, până când este restabilit ritmul cardiac normal sau este atinsă
doza maximă de 0,1 mg/kg.
Pacienţii cu astm bronşic trebuie trataţi cu verapamil în loc de propranolol.
Cazurile foarte grave de supradozaj (şi intoxicaţie) cu concentraţii plasmatice ale teofilinei
foarte mari, ce nu pot fi controlate prin măsurile terapeutice descrise mai sus, pot fi
abordate urgent şi eficace prin hemoperfuzie sau hemodializă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente pentru tratamentul bolilor obstructive ale
căilor respiratorii, sistemice, derivaţi xantinici
Cod ATC: R03D A04
Teofilina are efect relaxant muscular şi antiinflamator şi posedă activitate hemodinamică şi
extrapulmonară.
Efecte relaxante musculare: relaxarea musculaturii netede a bronhiilor, a arterelor
coronare, a vaselor sanguine musculare şi renale, a tractului urinar, a sfincterului cardio-
esofagian şi a tractului biliar.
5
Efecte antiinflamatorii: atenuarea reacţiilor alergice întârziate la alergenii specifici inhalaţi,
inhibarea proliferării limfocitelor T, inhibarea secreţiei de cytokine (de exemplu IL2,
TNF), inhibarea activităţii eozinofilelor, macrofagelor şi a mastocitelor. Aceste efecte duc
la reducerea inflamaţiei mucoasei bronşice.
Efecte hemodinamice: efect inotrop şi cronotrop pozitiv, creşterea fracţiei de ejecţie a
ventriculului drept, creşterea debitului cardiac, reducerea rezistenţei vaselor pulmonare şi
scăderea hipertensiunii pulmonare.
Efecte extrapulmonare: stimularea centrului respirator, creşterea forţei de contracţie a
diafragmului şi a muşchilor respiratori, potenţarea efectului inotrop al aminelor
simpatomimetice, creşterea secreţiei suprarenaliene de catecolamine.
Teofilina amplifică transportul mucociliar, prin stimularea secreţiei de mucus şi surfactant
pulmonar şi are efect stimulator asupra mişcărilor cililor epiteliali.
Mecanismul de acţiune al teofilinei nu este încă pe deplin înţeles. Efectele teofilinei sunt
atribuite inhibiţiei fosfodiesterazei şi creşterii consecutive a concentraţiei de AMPc,
afectării distribuţiei intracelulare a ionilor de calciu, efectului de antagonizare a
prostaglandinelor sau inhibiţiei receptorilor adenozinei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Producerea Teotard se realizează printr-un proces tehnologic special. Capsulele conţin
pelete mici din care teofilina este eliberată lent. De aceea, administrarea produsului nu este
asociată cu creşteri sau scăderi importante ale concentraţiei.
Teofilina este complet absorbită din tractul gastrointestinal. Valoarea cea mai mare a
concentraţiei plasmatice de teofilină este atinsă la aproximativ 7 ore de la administrare şi
valoarea terapeutică a concentraţiei plasmatice la starea de echilibru apare la 2-3 zile de
administrare regulată. În organism, este distribuită în toate organele şi compartimentele
lichidiene. Este metabolizată hepatic. Unul dintre metaboliţii săi (3-metilxantina) posedă
efect bronhodilatator. Teofilina şi metaboliţii săi sunt eliminaţi pe cale renală.
Teofilina traversează placenta şi este excretată în laptele matern.
Teofilina poate fi eliminată din circulaţia sanguină prin hemoperfuzie sau hemodializă.
Administrarea teofilinei imediat după masă poate întârzia absorbţia dar nu îi afectează
proporţia.
Timpul de înjumătăţire al teofilinei la adulţi şi nefumători este de 7-9 ore. Acesta este
redus la fumători şi copii şi prelungit la pacienţii cu afectare hepatică şi insuficienţă
cardiacă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
DL50 adminstrată oral a teofilinei este de 252 mg/kg la şoareci şi 244 mg/kg la şobolani.
După administrarea unei doze de teofilină de 30 de ori mai mare decât cea utilizată la om
la femele de şoarece gestante, a putut fi observată la pui apariţia palatoschizisului, a
micrognaţiei şi a malformaţiilor degetelor, precum şi scăderea numărului de nou născuţi
vii. La şobolani nu sau observat efecte teratogene.
Într-un studiu de toxicitate subcronică la şobolani şi şoareci, desfăşurat timp de 13
săptămâni, teofilina nu a produs modificări ale mortalităţii şi nu a cauzat scăderea greutăţii;
totuşi, a produs, periarterita arterelor şi arteriolelor mezenterice şi pancreatice. La şoareci a
fost observată scăderea semnificativă a greutăţii testiculelor.
6
Administrarea pe termen îndelungat a dozelor mari de teofilină a avut efect nefavorabil
asupra capacităţii de reproducere la rozătoare. Totuşi, nu se poate afirma cu certitudine că
aceste rezultate obţinute pot fi relevante în ceea ce priveşte utilizarea teofilinei la om.
În studiile de mutagenitate, teofilina a crescut în mod semnificativ inducţia cromatidelor
surori şi a rupturilor cromozomiale la culturile de celule la concentraţii de teofilină similare
celor atinse în cazul utilizării la om. În absenţa fracţiunii enzimatice microzomiale S9,
teofilina a avut un efect mutagen foarte redus asupra celulelor bacteriene şi ale
mamiferelor.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei – pelete: povidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, trietilcitrat,
copolimer metacrilat de amoniu tip A, copolimer metacrilat de amoniu tip B, talc.
Învelişul capsulei:
Cap: gelatină, dioxid de titan (E 171), indigotină (E 132), galben de chinolină (E 104)
Corp: gelatină, indigotină (E 132), galben de chinolină (E 104)
6.2 Incompatibilităţi
Nu se cunosc.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se pastra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Teotard 200 mg
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule cu eliberare prelungită.
Teotard 350 mg
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule cu eliberare prelungită.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Produsul trebuie administrat după masă, cu o cantitate suficientă de lichid. Capsulele nu
trebuie mestecate, ci înghiţite întregi. Se recomandă ca prima doză de Teotard să fie
administrată seara înainte de culcare. Doza trebuie stabilită în funcţie de greutatea ideală a
pacientului.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., NOVO MESTO,
Smarjeska cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
Teotard 200 mg
5129/2005/01
Teotard 350 mg
5130/2005/01
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Reautorizare, Februarie 2005
7
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai, 2013
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
TEOTARD 200 mg
TEOTARD 350 mg
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Teotard 200 mg
O capsulă cu eliberare prelungită conţine teofilină 200 mg.
Teotard 350 mg
O capsulă cu eliberare prelungită conţine teofilină 350 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsule cu eliberare prelungită.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Astm bronşic la copii şi adulţi, bronhopneumopatie cronică obstructivă, emfizem
pulmonar, hipertensiune pulmonară asociată cordului pulmonar cronic, tulburări
respiratorii în timpul somnului cu origine neurologică centrală.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza administrată trebuie ajustată în conformitate cu vârsta pacientului şi cerinţele
individuale şi, de aceea, acest lucru trebuie făcut de către medicul curant. Doza trebuie
determinată în funcţie de greutatea ideală a pacientului, deoarece teofilina nu este
distribuită în ţesutul adipos.
Doza uzuală recomandată pentru adulţi şi adolescenţi cu greutate peste 40 kg este de 350
mg teofilină de câte 2 ori pe zi.
Doza uzuală recomandată pentru copiii peste 6 ani, cu greutate peste 20 kg, adolescenţi şi
adulţi cu deficit ponderal este de 200 mg teofilină administrată de câte 2 ori pe zi.
Pacienţii cu crize nocturne de astm bronşic sau cu tulburări respiratorii în timpul somnului
pot fi trataţi cu o doză unică de Teotard, administrată seara, înainte de culcare. De obicei,
doza de 500-700 mg Teotard este suficientă. La adolescenţi şi fumători se pot administra
doze zilnice inegale, de exemplu doza mai mare este administrată seara şi doza mai mică
dimineaţa.
Efectul terapeutic şi tolerabiliatea teofilinei sunt evaluate în a treia zi a tratamentului. Dacă
efectul terapeutic este bun, tretamentul este continuat cu aceeaşi doză. Dacă efectul
terapeutic nu este bun, doza este crescută. Dacă se constată apariţia reacţiilor adverse, doza
trebuie redusă.
Doza de teofilină este determinată în funcţie de evoluţia clinică a pacientului, concentraţia
plasmatică a teofilinei şi apariţia reacţiilor adverse. Concentraţia plasmatică de teofilină
dorită este de 55-110 μmol/l (10-20 mg/l).
2
Concentraţia plasmatică de teofilină la care se manifestă efectul terapeutic este determinată
în laborator. La pacienţii care primesc Teotard de 2 ori pe zi, valoarea exactă a
concentraţiei plasmatice de teofilină poate fi determinată la 4 ore după administrarea dozei
de dimineaţă; la cei care primesc o singură doză zilnică de Teotard, valoarea exactă a
concentraţiei plasmatice de teofilină poate fi determinată după 12 ore de la administrarea
dozei de seară.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la oricare dintre componenţii produsului şi la produse ce conţin xantine
(de exemplu cafeină, teobromină, pentoxifilină), infarct miocardic recent, tulburări acute
ale ritmului cardiac (tahiaritmii acute).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
Pacienţii trebuie atenţionaţi că nu este recomandat ca în timpul tratamentului cu Teotard să
consume băuturi şi alimente ce conţin metilxantine (de exemplu cafea, ceai, cacao,
ciocolată, cola şi alte băuturi similare).
Teotard trebuie administrat cu deosebită atenţie şi doar dacă este neapărat necesar la
pacienţii cu angină pectorală instabilă, boli cardiace în care se pot produce tahiaritmii,
tensiune arterială foarte crescută, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, epilepsie,
disfuncţie hepatică sau renală, porfirie, la pacienţii cu ulcer gastroduodenal sau cu
antecedente patologice de ulcer gastroduodenal şi la cei peste 60 ani.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică (mai ales ciroză), concentraţie
plasmatică redusă de oxigen (hipoxemie), hipertermie persistentă, pneumonie, infecţii
virale (mai ales gripă), disfuncţii tiroidiene (mai ales hipertiroidie) şi la cei care utilizează
anumite medicamente (vezi pct. 4.5 ,,Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte
interacţiuni”) doza de teofilină trebuie redusă.
Utilizarea teofilinei trebuie evitată în ultimul trimestru de sarcină, deoarece teofilina poate
scade contractilitatea uterului.
Dacă unui pacient i se schimbă produsul de teofilină administrat cu un altul, trebuie
monitorizată cu atenţie modificarea efectelor clinice şi apariţia reacţiilor adverse, şi, dacă
este necesar, trebuie ajustată doza administrată.
Teotard nu trebuie administrat la copiii sub 6 ani sau cu greutate sub 20 kg.
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
Pacienţii trebuie sfătuiţi să nu consume etanol în timpul tratamentului cu Teotard şi nici
băuturi şi alimente ce conţin metilxantine (de exemplu cafea, ceai, cacao, ciocolată, cola şi
alte băuturi similare, băuturi tonice) sau să utilizeze medicamente din aceeaşi categorie cu
teofilina (cafeină, teobromină, pentoxifilină), deoarece aceste substanţe pot potenţa efectul
stimulator al teofilinei asupra sistemului nervos central.
Efectul teofilinei poate fi potenţat de administrarea concomitentă de alopurinol, cimetidină,
disulfiram, fenilbutazonă, fluvoxamină, fluoroquinolone, furosemid, imipenem, interferon-
α, izoniazidă, blocante ale canalelor de calciu, lincomicină, macrolide, mexiletină,
paracetamol, pentoxifilină, contraceptive orale, probenecid, propafenonă, propranolol
(interacţiune farmacocinetică ce scade clearance-ul prin metabolizare al teofilinei cu 30-
50%), ranitidină, tacrin, tiabendazol, ticlopidină, viloxazină sau vaccin gripal. La pacienţii
care sunt trataţi cu teofilină, concomitent cu unul sau mai multe dintre aceste medicamente,
trebuie monitorizată concentraţia plasmatică a teofilinei şi, dacă este necesar, trebuie
redusă doza administrată.
Dacă este administrată concomitent cu ciprofloxacina, doza de teofilină trebuie redusă cu
cel puţin 60% şi cu 30% dacă este administrată concomitent cu enoxacina.
3
Efectul teofilinei poate fi diminuat dacă este administrată concomitent cu antiepileptice (de
exemplu fenitoină, carbamazepină, primidonă), barbiturice (mai ales fenobarbital şi
pentobarbital), isoproterenol, hidroxid de magneziu, morizicină, rifampicină, ritonavir sau
sulfinpirazonă. În plus, efectul teofilinei poate fi scăzut la fumători. La pacienţii care sunt
trataţi cu teofilină, concomitent cu unul sau mai multe din medicamentele de mai sus,
trebuie monitorizată concentraţia plasmatică a teofilinei şi, dacă este necesar, trebuie
crescută doza administrată.
Teofilina poate potenţa efectul β-agoniştilor, diureticelor şi rezerpinei.
Teofilina poate diminua efectul adenozinei, carbonatului de litiu şi β-antagoniştilor (efectul
celor din urmă asupra cordului poate fi diminuat ca un rezultat al stimulării receptrilor β-
adrenergici datorită inhibării fosfodiesterazei).
Tratamentul concomitent cu teofilină şi β-antagonişti trebuie evitat, deoarece aceştia pot
contracara efectul teofilinei (β-antagoniştii, mai ales cei neselectivi, pot creşte rezistenţa
bronşică, sau creşte tonusul musculaturii netede a bronhiilor – interacţiune
farmacodinamică).
La pacienţii trataţi cu teofilină, anestezia cu halotan poate produce tulburări de ritm cardiac
severe.
Teofilina poate modifica rezultatele unor teste de laborator: poate creşte cantitatea de acizi
graşi şi concentraţia de catecolamine din urină. În timpul tratamentului cu teofilină, poate
să apară hipopotasemie, mai ales în cazul tratamentului concomitent cu α-agonişti,
diuretice tiazidice, furosemid, glucocorticooizi şi în condiţii de hipoxemie; de aceea, este
recomandată determinarea ocazională a concentraţiei plasmatice a potasiului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Teofilina traversează placenta şi este excretată în laptele matern. La gravide, teofilina
trebuie administrată doar dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetal.
La acest grup de pacienţi, trebuie monitorizată mai des concentraţia plasmatică a teofilinei
şi trebuie ajustată doza administrată, dacă este necesar. Administrarea teofilinei în ultimul
trimestru de sarcină trebuie evitată, deoarece aceasta poate reduce contractilitatea uterină.
Mamele care alăptează trebuie să îşi observe cu atenţie copiii. Dacă aceştia devin sensibili,
iritabili sau nu pot dormi, trebuie să se adreseze medicului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Despre acest medicament se ştie că nu afectează în mod semnificativ capacitatea de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
La începutul tratamentului pot să apară reacţii adverse tranzitorii şi de intensitate moderată
precum: cefalee, agitaţie, iritabilitate, vertij, insomnie, palpitaţii, dureri abdominale, greaţă,
vărsături, diaree şi reacţii alergice.
Când concentraţia plasmatică de teofilină depăşeşte valoarea terapeutică (la pacienţii cu
hipersensibilitate chiar mai devreme), pot să apară următoarele reacţii adverse: tulburări ale
somnului, diureză crescută, vărsături recurente, tremor, hipertermie, delir, tulburări de ritm
cardiac (tahiaritmii), hipotensiune arterială instalată brusc şi convulsii.
Hipopotasemia şi/sau hipercalcemia, hipreglicemia şi hiperuricemia pot să apară în timpul
tratamentului cu teofilină.
4
4.9 Supradozaj
Supradozajul apare când concentraţia plasmatică de teofilină depăşeşte 110 μmol/l.
Apariţia reacţiilor adverse denotă, de obicei, producerea unui supradozaj moderat. Dacă
acestea apar, trebuie determinată imediat concentraţia plasmatică a teofilinei şi trebuie
redusă în mod adecvat doza de Teotard.
În cazurile severe de supradozaj cronic, semnele clinice sunt mai pronunţate şi includ, de
obicei, tremor, greaţă, vărsături, diaree şi delir şi, în cazuri foarte grave, tulburări de ritm
cardiac (tahiaritmii), hipotensiune arterială instalată brusc şi convulsii. Tahiaritmiile şi
spasmele pot să apară frecvent şi fără semnele tipice ale supradozajului moderat (de
exemplu greaţă şi vărsături). De obicei, este suficient să se reducă doza sau să se întrerupă
o perioadă de timp administrarea Teotard.
Ingestia unui număr mare de capsule poate avea ca rezultat hipotensiune arterială, agitaţie,
tremor, delir, convulsii şi tulburări de ritm cardiac grave.
Tratamentul intoxicaţiei: lavaj gastric şi administrare de cărbune activat. Pacienţul trebuie
monitorizat, mai ales tensiunea arterială, ritmul cardiac, respiraţia şi concentraţiile
plasmatice ale potasiului şi teofilinei.
Tratamentul este simptomatic.
Tratamentul convulsiilor se face cu diazepam în doze de 0,1-0,3 mg/kg, administrat
intravenos. Doza totală administrată nu trebuie să depăşească 10 mg. Trebuie menţinută
permeabilitatea căilor respiratorii şi se efectuează oxigenoterapie.
Coma ce poate surveni în urma convulsiilor se tratează cu oxigenoterapie şi, dacă este
necesar, intubaţie oro-traheală.
Tulburările grave de ritm cardiac sunt tratate cu propranolol administrat intravenos, în doză
de 1 mg (0,02 mg/kg la copii). Dacă este necesar, doza poate fi administrată din nou la
intervale de 5-10 minute, până când este restabilit ritmul cardiac normal sau este atinsă
doza maximă de 0,1 mg/kg.
Pacienţii cu astm bronşic trebuie trataţi cu verapamil în loc de propranolol.
Cazurile foarte grave de supradozaj (şi intoxicaţie) cu concentraţii plasmatice ale teofilinei
foarte mari, ce nu pot fi controlate prin măsurile terapeutice descrise mai sus, pot fi
abordate urgent şi eficace prin hemoperfuzie sau hemodializă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente pentru tratamentul bolilor obstructive ale
căilor respiratorii, sistemice, derivaţi xantinici
Cod ATC: R03D A04
Teofilina are efect relaxant muscular şi antiinflamator şi posedă activitate hemodinamică şi
extrapulmonară.
Efecte relaxante musculare: relaxarea musculaturii netede a bronhiilor, a arterelor
coronare, a vaselor sanguine musculare şi renale, a tractului urinar, a sfincterului cardio-
esofagian şi a tractului biliar.
5
Efecte antiinflamatorii: atenuarea reacţiilor alergice întârziate la alergenii specifici inhalaţi,
inhibarea proliferării limfocitelor T, inhibarea secreţiei de cytokine (de exemplu IL2,
TNF), inhibarea activităţii eozinofilelor, macrofagelor şi a mastocitelor. Aceste efecte duc
la reducerea inflamaţiei mucoasei bronşice.
Efecte hemodinamice: efect inotrop şi cronotrop pozitiv, creşterea fracţiei de ejecţie a
ventriculului drept, creşterea debitului cardiac, reducerea rezistenţei vaselor pulmonare şi
scăderea hipertensiunii pulmonare.
Efecte extrapulmonare: stimularea centrului respirator, creşterea forţei de contracţie a
diafragmului şi a muşchilor respiratori, potenţarea efectului inotrop al aminelor
simpatomimetice, creşterea secreţiei suprarenaliene de catecolamine.
Teofilina amplifică transportul mucociliar, prin stimularea secreţiei de mucus şi surfactant
pulmonar şi are efect stimulator asupra mişcărilor cililor epiteliali.
Mecanismul de acţiune al teofilinei nu este încă pe deplin înţeles. Efectele teofilinei sunt
atribuite inhibiţiei fosfodiesterazei şi creşterii consecutive a concentraţiei de AMPc,
afectării distribuţiei intracelulare a ionilor de calciu, efectului de antagonizare a
prostaglandinelor sau inhibiţiei receptorilor adenozinei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Producerea Teotard se realizează printr-un proces tehnologic special. Capsulele conţin
pelete mici din care teofilina este eliberată lent. De aceea, administrarea produsului nu este
asociată cu creşteri sau scăderi importante ale concentraţiei.
Teofilina este complet absorbită din tractul gastrointestinal. Valoarea cea mai mare a
concentraţiei plasmatice de teofilină este atinsă la aproximativ 7 ore de la administrare şi
valoarea terapeutică a concentraţiei plasmatice la starea de echilibru apare la 2-3 zile de
administrare regulată. În organism, este distribuită în toate organele şi compartimentele
lichidiene. Este metabolizată hepatic. Unul dintre metaboliţii săi (3-metilxantina) posedă
efect bronhodilatator. Teofilina şi metaboliţii săi sunt eliminaţi pe cale renală.
Teofilina traversează placenta şi este excretată în laptele matern.
Teofilina poate fi eliminată din circulaţia sanguină prin hemoperfuzie sau hemodializă.
Administrarea teofilinei imediat după masă poate întârzia absorbţia dar nu îi afectează
proporţia.
Timpul de înjumătăţire al teofilinei la adulţi şi nefumători este de 7-9 ore. Acesta este
redus la fumători şi copii şi prelungit la pacienţii cu afectare hepatică şi insuficienţă
cardiacă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
DL50 adminstrată oral a teofilinei este de 252 mg/kg la şoareci şi 244 mg/kg la şobolani.
După administrarea unei doze de teofilină de 30 de ori mai mare decât cea utilizată la om
la femele de şoarece gestante, a putut fi observată la pui apariţia palatoschizisului, a
micrognaţiei şi a malformaţiilor degetelor, precum şi scăderea numărului de nou născuţi
vii. La şobolani nu sau observat efecte teratogene.
Într-un studiu de toxicitate subcronică la şobolani şi şoareci, desfăşurat timp de 13
săptămâni, teofilina nu a produs modificări ale mortalităţii şi nu a cauzat scăderea greutăţii;
totuşi, a produs, periarterita arterelor şi arteriolelor mezenterice şi pancreatice. La şoareci a
fost observată scăderea semnificativă a greutăţii testiculelor.
6
Administrarea pe termen îndelungat a dozelor mari de teofilină a avut efect nefavorabil
asupra capacităţii de reproducere la rozătoare. Totuşi, nu se poate afirma cu certitudine că
aceste rezultate obţinute pot fi relevante în ceea ce priveşte utilizarea teofilinei la om.
În studiile de mutagenitate, teofilina a crescut în mod semnificativ inducţia cromatidelor
surori şi a rupturilor cromozomiale la culturile de celule la concentraţii de teofilină similare
celor atinse în cazul utilizării la om. În absenţa fracţiunii enzimatice microzomiale S9,
teofilina a avut un efect mutagen foarte redus asupra celulelor bacteriene şi ale
mamiferelor.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei – pelete: povidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, trietilcitrat,
copolimer metacrilat de amoniu tip A, copolimer metacrilat de amoniu tip B, talc.
Învelişul capsulei:
Cap: gelatină, dioxid de titan (E 171), indigotină (E 132), galben de chinolină (E 104)
Corp: gelatină, indigotină (E 132), galben de chinolină (E 104)
6.2 Incompatibilităţi
Nu se cunosc.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se pastra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Teotard 200 mg
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule cu eliberare prelungită.
Teotard 350 mg
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule cu eliberare prelungită.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Produsul trebuie administrat după masă, cu o cantitate suficientă de lichid. Capsulele nu
trebuie mestecate, ci înghiţite întregi. Se recomandă ca prima doză de Teotard să fie
administrată seara înainte de culcare. Doza trebuie stabilită în funcţie de greutatea ideală a
pacientului.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., NOVO MESTO,
Smarjeska cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
Teotard 200 mg
5129/2005/01
Teotard 350 mg
5130/2005/01
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Reautorizare, Februarie 2005
7
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai, 2013
