NEO-ANGIN FARA ZAHAR


Substanta activa: COMBINATII
Clasa ATC: R02AA20
Forma farmaceutica: PASTILE
Prescriptie: OTC
Tip ambalaj: Cutie x 2 blist. PVC-PVDC/Al x 12 pastile
Producator: DIVAPHARMA GMBH - GERMANIA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Neo-Angin fără zahăr, pastile


2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare pastilă conţine alcool 2,4 diclorobenzilic 1,2 mg, amilmetacrezol 0,6 mg şi levomentol 5,72 mg.
Excipienţi : izomalt 2579,65 mg şi roşu coşenilă A (E 124) 0,44 mg.




3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pastilă.
Pastile rotunde, de culoare roşie, uşor biconvexe şi uşor transparente.


4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Tratament adjuvant în infecţii ale cavităţii bucale şi faringelui.


4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani: doza recomandată este de o pastilă Neo-Angin fără zahăr la 2 – 3 ore.
Doza maximă este de 6 pastile pe zi.

Fără recomandarea medicului, Neo-Angin fără zahăr nu trebuie administrat mai mult de 4-5 zile.

Copii şi adolescenţi
Neo-angin fără zahăr nu se administrează copiilor cu vârsta sub 6 ani.

Mod de administrare

Pastila trebuie lăsată să se dizolve încet în cavitatea bucală.


4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
- Copii cu vârsta sub 6 ani.


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
2

Dacă simptomatologia persistă mai mult de 4-5 zile, se recomandă reevaluarea diagnosticului şi a
tratamentului.

Neo-Angin fără zahăr conţine 2,58 g izomalt (substitut de zahăr) (echivalent cu aproximativ 0,22 unităţi
carbohidrat). Acest fapt trebuie luat în considerare în cazul pacienţilor cu diabet zaharat.

Izomaltul poate avea un uşor efect laxativ; valoarea caloricã este de 25 kJ (5,9 kcal).
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Neo-Angin fără zahăr conţine roşu coşenilă A (E 124) care poate provoca reacţii alergice.


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu se cunosc.


4.6. Sarcina şi alăptarea

Pentru Neo-Angin fără zahăr nu sunt disponibile date clinice privind expunerea la gravide.

Studiile la animale nu au demonstrat efecte toxice directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării
embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării postnatale.

Datorită informaţiilor insuficiente, nu pot fi eliminate total riscurile asupra fătului, de aceea, prescrierea
medicamentului trebuie făcută cu precauţie la gravide şi în timpul alăptării.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Neo-Angin fără zahăr nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.


4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Pentru frecvenţă,
este utilizată următoarea convenţie : foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 până la <1/10), mai puţin
frecvente (≥1/1000 până la <1/100), rare (≥1/10000 până la <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

După utilizarea Neo-Angin fără zahăr au fost observate următoarele reacţii adverse:

Tulburări gastrointestinale
Foarte rare : iritaţii ale mucoasei bucale şi gastrice.

Teoretic, pot să apară, de asemenea, reacţii alergice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
3


4.9 Supradozaj

Nu s-au semnalat cazuri de supradozaj la om.


5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: preparate pentru zona oro-faringiană, antiseptice, combinaţii, codul ATC:
R02AA20

Mecanism de acţiune
Neo-Angin este un antiseptic cu efect slab analgezic, determinat de combinaţia a trei substanţe active:
alcool 2,4 diclorobenzilic, amilmetacrezol şi levomentol. Efectul antiseptic al alcoolului 2,4
diclorobenzilic şi al amilmetacrezolului se datorează acţiunii la suprafaţa mucoaselor. Ambele substanţe
interacţionează cu membranele celulare, respectiv cu lipidele membranare, ceea ce explică eficacitatea
medicamentului împotriva bacteriilor şi fungilor.

Efecte farmacodinamice
Efectele farmacologice ale antisepticelor conţinute se exercită asupra agenţilor patogeni din mucoasa
bucală şi faringiană. În faringite, cel mai frecvent sunt întâlniţi germeni Gram pozitivi şi Gram negativi,
cum sunt: stafilococi, pneumococi, fusobacterii, în special Staphylococcus aureus, Pseudomonas
aeruginosa, Haemophilus influenzae şi Branhamella catarrhalis. Ocazional sunt implicaţi fungi patogeni,
în special Candida albicans.
Levomentolul completează efectul celor două antiseptice prin acţiunea sa analgezică determinată de
stimularea receptorilor pentru sensibilitatea termică (rece) din mucoasă.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie
Substanţele active din Neo-Angin fără zahăr au efect antiseptic local şi un uşor efect anestezic atunci când
pastilele se dizolvă în cavitatea bucală. Adeziunea substanţelor active la mucoasă este bună datorită
proprietăţilor lor tensioactive, care le prelungesc acţiunea asupra mucoasei. Toate componentele
medicamentului se absorb şi se excretă rapid.

Eliminare
Alcoolul 2,4 diclorobenzilic se descompune pe calea acidului diclorobenzoic, care este eliminat fie ca
acid benzoic, fie după conjugare cu glicină prin rinichi. Amilmetacrezolul este parţial oxidat la acidul
carboxilic corespunzător şi este eliminat prin rinichi ca glucuronoconjugat. Levomentolul este eliminat
prin rinichi şi prin bilă sub formă de glucuronoconjugat.


5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om .

Studii cu alcool 2,4 diclorobenzilic şi amilmetacresol au dus la concluzia ca aceste două antiseptice
administrate separat sau în combinaţie nu au efecte toxice sau mutagene. Studiile de toxicitate cu alcool
2,4 diclorobenzilic şi amilmetacresol nu au evidenţiat potenţial mutagen. Având în vedere cantităţile mici
conţinute în pastile şi valorile mari ale DL
50, nu există riscuri în cazul administrării corecte a
medicamentului.
4

Levomentolul este bine cunoscut ca fiind netoxic. Studiile privind toxicitatea mentolului asupra funcţiei
de reproducere nu au evidenţiat efecte teratogene sau embriotoxice.


6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Ulei de anason
Ulei de mentă
Izomalt
Roşu coşenilă A (E 124)
Acid tartric


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 12 pastile.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.


7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

DIVAPHARMA GmbH
Motzener Strasse 41, D-12277, Berlin, Germania


8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

618/2008/01


9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2008

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2016