LOKREN 20 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Lokren 20 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de betaxolol 20 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 100 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate albe, rotunde, biconvexe, cu o linie de diviziune pe o faţă şi inscripţionate cu „KE 20”
pe cealaltă faţă.
Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Profilaxia crizelor de angină pectorală de efort
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Lokren este rezervat adulţilor.
Doza uzuală pentru cele două indicaţii este de un comprimat filmat Lokren (20 mg clorhidrat de betaxolol)
administrat o dată pe zi.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi. Prin urmare, utilizarea
betaxololului nu este recomandată la copii şi adolescenţi.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Se recomandă ajustarea dozelor în funcţie de gradul insuficienţei renale: ajustarea dozelor nu este necesară
dacă clearance-ul creatininei este mai mare de 20 ml/min. Cu toate acestea, se recomandă monitorizare
clinică la începutul tratamentului, până la echilibrarea concentraţiilor plasmatice (4 zile, în medie).
2
La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min), doza iniţială recomandată
este 10 mg clorhidrat de betaxolol/zi (indiferent de frecvenţa şi durata şedinţelor de dializă la pacienţii supuşi
dializei).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică nu este necesară ajustarea dozelor; cu toate acestea, se recomandă
supraveghere clinică la începutul tratamentului.
Vârstnici
La vârstnici, este obligatorie respectarea absolută a contraindicaţiilor. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză
mică, asigurându-se o supraveghere atentă.
Mod de administrare
Lokren se administrează pe cale orală, într-o singură priză.
Comprimatul se înghite întreg, nemestecat, cu puţină apă.
În cazul în care se recomandă doze mai mici, comprimatele pot fi divizate în doze egale.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la betaxolol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- Forme severe de astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă
- Insuficienţă cardiacă necontrolată prin tratament
- Şoc cardiogen
- Bloc atrioventricular de gradul II şi III, la pacienţii fără implant de pacemaker
- Angină variantă Prinzmetal (în formele tipice şi ca monoterapie)
- Disfuncţie sinoatrială (inclusiv bloc sinoatrial)
- Bradicardie (frecvenţă cardiacă < 45-50 bătăi/minut)
- Forme severe de sindrom Raynaud şi boli arteriale periferice
- Feocromocitom netratat
- Hipotensiune arterială
- Istoric de reacţii anafilactice
- Acidoză metabolică
- În asociere cu floctafenină (vezi pct. 4.5)
- În asociere cu sultopridă (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenţionări
Tratamentul nu trebuie niciodată întrerupt brusc la pacienţii cu angină pectorală: oprirea bruscă a
tratamentului poate determina tulburări grave de ritm cardiac, infarct miocardic sau moarte subită.
Precauţii pentru utilizare
Întreruperea tratamentului
La toate categoriile de pacienţi tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu boală
coronariană. Doza trebuie scăzută treptat, de exemplu pe parcursul a 1 până la 2 săptămâni, iar începerea
unui tratament de substituţie, dacă este necesar, se va face concomitent, pentru a evita agravarea anginei
pectorale.
Astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă
Beta-blocantele pot fi administrate numai pacienţilor cu forme uşoare, alegându-se un beta-blocant
cardioselectiv, utilizat iniţial în doză mică. Se recomandă efectuarea testelor funcţionale respiratorii înaintea
începerii tratamentului.
În cazul apariţiei crizei de astm bronşic în timpul tratamentului, pot fi administrate bronhodilatatoarele
2-
agoniste.
3
Insuficienţă cardiacă
La pacienţii a căror insuficienţă cardiacă este controlată prin tratament, dacă este neapărat necesar,
betaxololul poate fi administrat, dar în doze foarte mici, care se vor creşte progresiv, sub supraveghere
medicală strictă.
Bradicardie
Doza trebuie scăzută dacă frecvenţa cardiacă de repaus a pacientului scade sub 50-55 de bătăi/minut şi
pacientul prezintă simptome determinate de bradicardie.
Bloc atrioventricular de gradul I
Datorită efectului dromotrop negativ al beta-blocantelor, betaxololul trebuie administrat doar cu prudenţă la
pacienţii cu bloc atrioventricular de gradul I.
Angină variantă Prinzmetal
La pacienţii cu angină variantă Prinzmetal, frecvenţa şi durata crizelor anginoase pot fi crescute de beta-
blocante. Un beta
1-blocant cardioselectiv poate fi utilizat pentru formele uşoare şi intricate, cu condiţia
administrării concomitente a unui vasodilatator.
Afecţiuni arteriale periferice
Beta-blocantele pot determina o agravare a stării pacienţilor cu afecţiuni arteriale periferice (boală sau
sindrom Raynaud, arterită sau boală arterială cronică obliterantă a membrelor inferioare).
Feocromocitom
Utilizarea beta-blocantelor în tratamentul hipertensiunii arteriale, în cazul feocromocitomului pentru care se
administrează tratament, necesită o supraveghere atentă a tensiunii arteriale a pacientului.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi. Prin urmare, utilizarea
betaxololului nu este recomandată la copii şi adolescenţi.
Vârstnici (vezi pct. 4.2)
La vârstnici, este obligatorie respectarea absolută a contraindicaţiilor. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză
mică, asigurându-se o supraveghere atentă.
Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2)
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de concentraţia plasmatică a creatininei
sau în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2).
Pacienţi cu diabet zaharat (vezi pct. 4.5 şi pct. 4.8)
Pacientul trebuie avertizat şi instruit să-şi urmărească singur valoarea glicemiei de la începerea tratamentului.
Semnele de avertizare ale hipoglicemiei pot fi mascate de tratamentul cu beta-blocante, în special tahicardia,
palpitaţiile şi hipersudoraţia.
Psoriazis (vezi pct. 4.8)
Beneficiul administrării beta-blocantelor la pacienţii cu psoriazis trebuie evaluat atent, deoarece s-a raportat
că determină o agravare a acestuia.
Reacţii alergice
La pacienţii predispuşi să dezvolte o reacţie anafilactică severă, indiferent de etiologie, în special la substanţe
de contrast care conţin iod sau la floctafenină (vezi pct. 4.5) sau în cursul terapiei de desensibilizare,
tratamentul cu beta-blocante poate conduce la exacerbarea reacţiei şi la ineficienţa tratamentului cu
adrenalină în dozele uzuale.
4
Anestezie generală
Beta-blocantele determină atenuarea tahicardiei reflexe şi un risc crescut de hipotensiune arterială.
Continuarea tratamentului cu beta-blocante scade riscul de aritmie, ischemie miocardică şi crize hipertensive.
Medicul anestezist trebuie informat că pacientul este tratat cu un beta-blocant.
Dacă întreruperea tratamentului este considerată necesară, se apreciază că întreruperea 48 de ore este
suficientă pentru restabilirea sensibilităţii la catecolamine.
În unele cazuri, tratamentul cu beta-blocante nu poate fi întrerupt:
- la pacienţi cu insuficienţă coronariană, este de dorit ca tratamentul să continue până în momentul
intervenţiei, având în vedere riscul legat de întreruperea bruscă a beta-blocantelor.
- în caz de urgenţă sau dacă întreruperea tratamentului nu este posibilă, pacientul trebuie protejat de
efectele predominanţei vagale printr-o premedicaţie adecvată cu atropină, repetată dacă este necesar.
- trebuie utilizate anestezicele cu cele mai mici efecte deprimante miocardice şi trebuie compensate
pierderile de sânge. Trebuie avut în vedere riscul de apariţie a unei reacţii anafilactice.
Oftalmologie
Blocarea beta-adrenergică scade presiunea intraoculară şi poate interfera cu testele de screening pentru
glaucom. Medicul oftalmolog trebuie informat că pacientul este tratat cu betaxolol. Pacienţii care primesc
tratament pe cale generală şi intraoculară cu un beta-blocant trebuie monitorizaţi, datorită posibilităţii adiţiei
efectelor.
Tireotoxicoză
Beta-blocantele pot masca semnele cardiovasculare ale tireotoxicozei.
Sportivi
Acest medicament conţine clorhidrat de betaxolol care poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Lactoză
Acest medicament conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze
acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Numeroase medicamente pot induce bradicardie. Acestea includ beta-blocante, antiaritmice din clasa Ia
(chinidină, disopiramidă), clasa III (amiodaronă şi sotalol), clasa IV (diltiazem şi verapamil), digitalice,
clonidină, guanfacină, meflochină şi medicamente anticolinesterazice indicate în tratamentul bolii
Alzheimer.
Asocieri contraindicate:
- Floctafenină
În caz de şoc sau hipotensiune arterială determinate de floctafenină, beta-blocantele determină o reducere
a reacţiilor compensatorii cardiovasculare.
- Sultopridă
Tulburări ale automatismului (bradicardie excesivă), datorită adiţiei efectelor bradicardizante.
Asocieri nerecomandate:
- Amiodaronă
Tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii (suprimarea mecanismelor compensatorii
simpatice).
5
- Digitalice
Asociere care poate prelungi timpul de conducere atrioventriculară şi poate determina bradicardie.
- Betaxololul nu trebuie utilizat în asociere cu verapamilul sau timp de câteva zile după întreruperea
tratamentului cu verapamil (şi invers).
- Fingolimod
Administrarea concomitentă de fingolimod cu beta-blocante poate potenţa efectele bradicardizante şi nu
este recomandată. Atunci când co-administrarea este considerată necesară, se recomandă monitorizarea
adecvată la iniţierea tratamentului, adică, se recomandă supravegherea cel puţin în timpul nopţii.
Asocieri care necesită precauţii:
- Anestezice inhalatorii halogenate
Beta-blocantele determină o reducere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare (blocarea beta-
adrenergică poate fi anulată în timpul intervenţiei chirurgicale prin utilizarea de agonişti beta-
adrenergici). Ca regulă generală, tratamentul beta-blocant nu trebuie întrerupt: întreruperea bruscă
trebuie evitată în toate cazurile. Informaţi anestezistul despre tratamentul beta-blocant.
- Blocante ale canalelor de calciu (bepridil, diltiazem şi mebefradil):
Tulburări ale automatismului (bradicardie marcată, stop cardiac), tulburări ale conducerii sino-atriale şi
atrioventriculare şi insuficienţă cardiacă (efecte sinergice).
Această asociere nu trebuie realizată decât sub monitorizare atentă clinică şi electrocardiografică, mai
ales la vârstnici şi la începutul tratamentului.
- Medicamente care pot produce torsada vârfurilor (cu excepţia sultopridei) - antiaritmice din clasa Ia
(chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) şi din clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, sotalol), unele
neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină), benzamidice
(amisulpridă, sulpiridă, tiapridă), butirofenonice (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice (pimozidă) şi
alte medicamente (cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, moxifloxacină,
pentamidină, spiramicină i.v., vincamină i.v.: risc crescut de tulburări de ritm ventricular, în special
torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant). Este necesară monitorizare clinică şi
electrocardiografică.
- Medicamente antiaritmice (propafenonă şi antiaritmice din clasa Ia: chinidină, hidrochinidină şi
disopiramidă)
Tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii (suprimarea mecanismelor compensatorii
simpatice). Este necesară monitorizare clinică şi electrocardiografică.
- Baclofen
Creşterea efectului antihipertensiv; tensiunea arterială trebuie supravegheată şi, dacă este necesar, trebuie
ajustată doza de medicament antihipertensiv.
- Insulina şi antidiabetice orale (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8)
Toate beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, cum sunt palpitaţiile şi tahicardia.
Pacientul trebuie avertizat şi convins să îşi intensifice monitorizarea glicemiei, în special la începutul
tratamentului.
- Anticolinesterazice (ambenomiu, donepezil, galantamină, neostigmină, piridostigmină, rivastigmină,
tacrin)
Risc de bradicardie marcată (adiţia efectelor bradicardizante). Este necesară monitorizare clinică.
- Pacienţii la care urmează să se întrerupă tratamentul cu clonidină (sau alte medicamente antihipertensive
cu acţiune centrală, cum sunt apraclonidină, alfametildopa, guanfacină, moxonidină, rilmenidină) şi care
primesc în asociere un medicament beta-blocant, trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia
6
hipertensiunii arteriale. Tratamentul cu beta-blocant trebuie întrerupt cu câteva zile înainte de scăderea
treptată a dozelor de clonidină.
- Lidocaină
Interacţiuni descrise cu propranolol, metoprolol şi nadolol.
Creşterea concentraţiei plasmatice a lidocainei, cu posibila accentuare a reacţiilor adverse neurologice şi
cardiace (prin reducerea metabolizării hepatice a lidocainei).
Doza de lidocaină trebuie ajustată. În timpul tratamentului cu beta-blocant şi după întreruperea acestuia
trebuie efectuate monitorizare clinică, electrocardiografică şi, eventual, monitorizarea concentraţiei
plasmatice a lidocainei.
- Substanţele de contrast care conţin iod
În cazurile de şoc sau hipotensiune arterială datorate substanţelor de contrast care conţin iod, beta-
blocantele determină o reducere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare.
Când este posibil, tratamentul beta-blocant trebuie întrerupt înaintea investigaţiei radiologice. Dacă este
obligatorie continuarea tratamentului, medicul trebuie să dispună de măsurile de terapie intensivă
adecvate.
Asocieri care trebuie luate în considerare:
- Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi de COX-2: reducerea efectului
antihipertensiv (prin inhibarea de către AINS a sintezei prostaglandinelor vasodilatatoare şi prin retenţia
hidrosalină determinată de AINS cu structură de pirazolonă).
- Blocante ale canalelor de calciu: dihidropiridine, cum este nifedipina
Hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată
(efectul inotrop negativ al dihidropiridinelor variază ca intensitate in vitro în funcţie de medicamentul în
cauză şi este posibil să se adiţioneze efectelor inotrop negative ale beta-blocantelor). De asemenea,
tratamentul beta-blocant concomitent poate reduce reacţiile simpatice reflexe determinate de modificările
hemodinamice exagerate.
- Antidepresive triciclice (de exemplu: imipramină), neuroleptice
Creşterea efectului antihipertensiv şi risc de hipotensiune ortostatică (prin efect aditiv).
- Glucocorticoizii şi tetracosactidul
Scădere a efectului antihipertensiv (retenţie hidrosalină determinată de glucocorticoizi).
- Meflochină
Risc de bradicardie (adiţia efectelor bradicardizante).
- Medicamente simpatomimetice
Risc de scădere a efectelor medicamentelor beta-blocante.
- Dipiridamol (administrat i.v.): creşterea efectului antihipertensiv.
- Alfa-blocante utilizate în urologie (alfuzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin): creşterea
efectului antihipertensiv. Risc crescut de hipotensiune ortostatică.
- Amifostină: creşterea efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Teratogenitate
La animale nu s-au semnalat efecte teratogene. Până în prezent, nu s-au raportat efecte teratogene la om, iar
rezultatele studiilor controlate prospective nu au relevat apariţia malformaţiilor congenitale. Medicamentele
7
beta-blocante reduc perfuzia placentară, ceea ce poate conduce la deces fetal intrauterin, naşteri imature şi
premature. În plus, pot apărea la făt reacţii adverse (în special hipoglicemie şi bradicardie).
Perioada neonatală
Dacă mama este tratată cu beta-blocante, acţiunea acestora se menţine la nou-născut timp de câteva zile după
naştere: în perioada postnatală, există un risc crescut de apariţie a complicaţiilor cardiace şi pulmonare la
nou-născut. În cazul apariţiei insuficienţei cardiace, este necesară spitalizarea nou-născutului într-o unitate de
terapie intensivă (vezi pct. 4.9), situaţie în care utilizarea substituenţilor de plasmă trebuie evitată (risc de
edem pulmonar acut). Au fost raportate şi bradicardie, detresă respiratorie şi hipoglicemie. Ca urmare, se
recomandă supravegherea atentă a nou-născutului (frecvenţa cardiacă şi glicemia în primele 3-5 zile de
viaţă), într-o unitate specializată.
Prin urmare, nu este recomandată utilizarea betaxololului în timpul sarcinii, decât dacă beneficiul terapeutic
depăşeşte posibilele riscuri.
Alăptarea
Clorhidratul de betaxolol se excretă în laptele uman (vezi pct. 5.2). Nu au fost evaluate riscurile de apariţie a
hipoglicemiei şi bradicardiei: în consecinţă, ca o măsură de precauţie, alăptarea nu este recomandată pe
durata tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu există studii privind efectul betaxololului asupra capacităţii de a conduce vehicule. Pacienţii trebuie
avertizaţi că Lokren 20 mg poate produce ocazional ameţeli sau fatigabilitate, ceea ce poate influenţa negativ
capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos, utilizând convenţia MedDRA de clasificare pe aparate, sisteme şi
organe, şi în ordinea descrescătoare a frecvenţei: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai
puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Foarte rare: hipoglicemie, hiperglicemie
Tulburări psihice
Frecvente: astenie, insomnie
Rare: depresie
Foarte rare: halucinaţii, confuzie, coşmaruri
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeli, cefalee
Foarte rare: parestezii distale
Cu frecvenţă necunoscută: letargie
Tulburări oculare
Foarte rare: tulburări vizuale, senzaţie de uscăciune a ochilor
Tulburări cardiace
Frecvente: bradicardie, posibil severă
Rare: insuficienţă cardică, scăderea tensiunii arteriale, încetinirea conducerii atrioventriculare sau agravarea
unui bloc atrioventricular preexistent
Tulburări vasculare
Frecvente: extremităţi reci
Rare: sindrom Raynaud, agravarea claudicaţiei intermitente preexistente
8
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: bronhospasm
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: gastralgii, diaree, greaţă şi vărsături.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subutanat
Rare: reacţii cutanate, inclusiv erupţii psoriaziforme sau exacerbarea psoriazisului (vezi pct. 4.4)
Cu frecvenţă necunoscută: urticarie, prurit, hiperhidroză
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Frecvente: impotenţă
Investigaţii diagnostice
În cazuri rare s-a observat apariţia anticorpilor antinucleari: aceştia sunt însoţiţi numai în cazuri excepţionale
de semne clinice, cum sunt cele ale lupusului eritematos sistemic, şi se ameliorează la întreruperea
tratamentului.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, cele mai frecvente reacţii adverse sunt: bradicardia, hipotensiunea arterială, insuficienţa
cardiacă, bronhospasmul şi hipoglicemia. Nu există un antidot specific. Tratamentul trebuie să fie
simptomatic şi suportiv.
În caz de bradicardie sau de scădere excesivă a tensiunii arteriale, trebuie administrate:
- atropină 1 până la 2 mg intravenos,
- glucagon 1 mg (repetat la nevoie),
- dacă este necesar, ulterior se administrează izoprenalină în doză de 25 g, injectată lent sau dobutamină
în doză de 2,5 - 10 g/kg şi minut.
În caz de decompensare cardiacă la nou-născuţii ai căror mame au primit tratament cu beta-blocante:
- glucagon 0,3 mg/kg,
- spitalizare într-o unitate de terapie intensivă,
- izoprenalină şi dobutamină: tratamentul prelungit şi, în general, dozele crescute necesită supraveghere
specializată.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: agenţi beta-blocanţi selectivi, codul ATC: C07AB05.
Betaxololul se caracterizează prin trei proprietăţi farmacologice:
- este un beta-blocant cardioselectiv;
- nu are acţiune de tip agonist parţial (este lipsit de activitate simpatomimetică intrinsecă);
- are un slab efect stabilizator de membrană (de tip chinidinic sau anestezic local) la concentraţii mai mari
decât cele terapeutice.
9
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare orală, betaxololul este absorbit rapid şi complet, cu o metabolizare minimă la primul pasaj
hepatic; biodisponibilitatea mare, de aproximativ 85%, determină o variabilitate mică a concentraţiei
sanguine inter- şi intra-individuale în timpul tratamentului cronic.
Betaxololul este legat de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 50%.
Metabolizare
Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 6 l/kg. Cea mai mare parte din doza administrată se
metabolizează, rezultând predominant compuşi inactivi; 10-15% din doză se elimină sub formă nemodificată
prin urină.
Eliminare
Betaxololul are un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 15-20 ore.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 400
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
10
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 6 blistere PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
SANOFI-AVENTIS FRANCE
82, avenue Raspail
94250 Gentilly, Franţa
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7016/2014/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Octombrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie, 2017
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Lokren 20 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de betaxolol 20 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 100 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate albe, rotunde, biconvexe, cu o linie de diviziune pe o faţă şi inscripţionate cu „KE 20”
pe cealaltă faţă.
Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Profilaxia crizelor de angină pectorală de efort
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Lokren este rezervat adulţilor.
Doza uzuală pentru cele două indicaţii este de un comprimat filmat Lokren (20 mg clorhidrat de betaxolol)
administrat o dată pe zi.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi. Prin urmare, utilizarea
betaxololului nu este recomandată la copii şi adolescenţi.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Se recomandă ajustarea dozelor în funcţie de gradul insuficienţei renale: ajustarea dozelor nu este necesară
dacă clearance-ul creatininei este mai mare de 20 ml/min. Cu toate acestea, se recomandă monitorizare
clinică la începutul tratamentului, până la echilibrarea concentraţiilor plasmatice (4 zile, în medie).
2
La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min), doza iniţială recomandată
este 10 mg clorhidrat de betaxolol/zi (indiferent de frecvenţa şi durata şedinţelor de dializă la pacienţii supuşi
dializei).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică nu este necesară ajustarea dozelor; cu toate acestea, se recomandă
supraveghere clinică la începutul tratamentului.
Vârstnici
La vârstnici, este obligatorie respectarea absolută a contraindicaţiilor. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză
mică, asigurându-se o supraveghere atentă.
Mod de administrare
Lokren se administrează pe cale orală, într-o singură priză.
Comprimatul se înghite întreg, nemestecat, cu puţină apă.
În cazul în care se recomandă doze mai mici, comprimatele pot fi divizate în doze egale.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la betaxolol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- Forme severe de astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă
- Insuficienţă cardiacă necontrolată prin tratament
- Şoc cardiogen
- Bloc atrioventricular de gradul II şi III, la pacienţii fără implant de pacemaker
- Angină variantă Prinzmetal (în formele tipice şi ca monoterapie)
- Disfuncţie sinoatrială (inclusiv bloc sinoatrial)
- Bradicardie (frecvenţă cardiacă < 45-50 bătăi/minut)
- Forme severe de sindrom Raynaud şi boli arteriale periferice
- Feocromocitom netratat
- Hipotensiune arterială
- Istoric de reacţii anafilactice
- Acidoză metabolică
- În asociere cu floctafenină (vezi pct. 4.5)
- În asociere cu sultopridă (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenţionări
Tratamentul nu trebuie niciodată întrerupt brusc la pacienţii cu angină pectorală: oprirea bruscă a
tratamentului poate determina tulburări grave de ritm cardiac, infarct miocardic sau moarte subită.
Precauţii pentru utilizare
Întreruperea tratamentului
La toate categoriile de pacienţi tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu boală
coronariană. Doza trebuie scăzută treptat, de exemplu pe parcursul a 1 până la 2 săptămâni, iar începerea
unui tratament de substituţie, dacă este necesar, se va face concomitent, pentru a evita agravarea anginei
pectorale.
Astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă
Beta-blocantele pot fi administrate numai pacienţilor cu forme uşoare, alegându-se un beta-blocant
cardioselectiv, utilizat iniţial în doză mică. Se recomandă efectuarea testelor funcţionale respiratorii înaintea
începerii tratamentului.
În cazul apariţiei crizei de astm bronşic în timpul tratamentului, pot fi administrate bronhodilatatoarele
2-
agoniste.
3
Insuficienţă cardiacă
La pacienţii a căror insuficienţă cardiacă este controlată prin tratament, dacă este neapărat necesar,
betaxololul poate fi administrat, dar în doze foarte mici, care se vor creşte progresiv, sub supraveghere
medicală strictă.
Bradicardie
Doza trebuie scăzută dacă frecvenţa cardiacă de repaus a pacientului scade sub 50-55 de bătăi/minut şi
pacientul prezintă simptome determinate de bradicardie.
Bloc atrioventricular de gradul I
Datorită efectului dromotrop negativ al beta-blocantelor, betaxololul trebuie administrat doar cu prudenţă la
pacienţii cu bloc atrioventricular de gradul I.
Angină variantă Prinzmetal
La pacienţii cu angină variantă Prinzmetal, frecvenţa şi durata crizelor anginoase pot fi crescute de beta-
blocante. Un beta
1-blocant cardioselectiv poate fi utilizat pentru formele uşoare şi intricate, cu condiţia
administrării concomitente a unui vasodilatator.
Afecţiuni arteriale periferice
Beta-blocantele pot determina o agravare a stării pacienţilor cu afecţiuni arteriale periferice (boală sau
sindrom Raynaud, arterită sau boală arterială cronică obliterantă a membrelor inferioare).
Feocromocitom
Utilizarea beta-blocantelor în tratamentul hipertensiunii arteriale, în cazul feocromocitomului pentru care se
administrează tratament, necesită o supraveghere atentă a tensiunii arteriale a pacientului.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi. Prin urmare, utilizarea
betaxololului nu este recomandată la copii şi adolescenţi.
Vârstnici (vezi pct. 4.2)
La vârstnici, este obligatorie respectarea absolută a contraindicaţiilor. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză
mică, asigurându-se o supraveghere atentă.
Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2)
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de concentraţia plasmatică a creatininei
sau în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2).
Pacienţi cu diabet zaharat (vezi pct. 4.5 şi pct. 4.8)
Pacientul trebuie avertizat şi instruit să-şi urmărească singur valoarea glicemiei de la începerea tratamentului.
Semnele de avertizare ale hipoglicemiei pot fi mascate de tratamentul cu beta-blocante, în special tahicardia,
palpitaţiile şi hipersudoraţia.
Psoriazis (vezi pct. 4.8)
Beneficiul administrării beta-blocantelor la pacienţii cu psoriazis trebuie evaluat atent, deoarece s-a raportat
că determină o agravare a acestuia.
Reacţii alergice
La pacienţii predispuşi să dezvolte o reacţie anafilactică severă, indiferent de etiologie, în special la substanţe
de contrast care conţin iod sau la floctafenină (vezi pct. 4.5) sau în cursul terapiei de desensibilizare,
tratamentul cu beta-blocante poate conduce la exacerbarea reacţiei şi la ineficienţa tratamentului cu
adrenalină în dozele uzuale.
4
Anestezie generală
Beta-blocantele determină atenuarea tahicardiei reflexe şi un risc crescut de hipotensiune arterială.
Continuarea tratamentului cu beta-blocante scade riscul de aritmie, ischemie miocardică şi crize hipertensive.
Medicul anestezist trebuie informat că pacientul este tratat cu un beta-blocant.
Dacă întreruperea tratamentului este considerată necesară, se apreciază că întreruperea 48 de ore este
suficientă pentru restabilirea sensibilităţii la catecolamine.
În unele cazuri, tratamentul cu beta-blocante nu poate fi întrerupt:
- la pacienţi cu insuficienţă coronariană, este de dorit ca tratamentul să continue până în momentul
intervenţiei, având în vedere riscul legat de întreruperea bruscă a beta-blocantelor.
- în caz de urgenţă sau dacă întreruperea tratamentului nu este posibilă, pacientul trebuie protejat de
efectele predominanţei vagale printr-o premedicaţie adecvată cu atropină, repetată dacă este necesar.
- trebuie utilizate anestezicele cu cele mai mici efecte deprimante miocardice şi trebuie compensate
pierderile de sânge. Trebuie avut în vedere riscul de apariţie a unei reacţii anafilactice.
Oftalmologie
Blocarea beta-adrenergică scade presiunea intraoculară şi poate interfera cu testele de screening pentru
glaucom. Medicul oftalmolog trebuie informat că pacientul este tratat cu betaxolol. Pacienţii care primesc
tratament pe cale generală şi intraoculară cu un beta-blocant trebuie monitorizaţi, datorită posibilităţii adiţiei
efectelor.
Tireotoxicoză
Beta-blocantele pot masca semnele cardiovasculare ale tireotoxicozei.
Sportivi
Acest medicament conţine clorhidrat de betaxolol care poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Lactoză
Acest medicament conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze
acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Numeroase medicamente pot induce bradicardie. Acestea includ beta-blocante, antiaritmice din clasa Ia
(chinidină, disopiramidă), clasa III (amiodaronă şi sotalol), clasa IV (diltiazem şi verapamil), digitalice,
clonidină, guanfacină, meflochină şi medicamente anticolinesterazice indicate în tratamentul bolii
Alzheimer.
Asocieri contraindicate:
- Floctafenină
În caz de şoc sau hipotensiune arterială determinate de floctafenină, beta-blocantele determină o reducere
a reacţiilor compensatorii cardiovasculare.
- Sultopridă
Tulburări ale automatismului (bradicardie excesivă), datorită adiţiei efectelor bradicardizante.
Asocieri nerecomandate:
- Amiodaronă
Tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii (suprimarea mecanismelor compensatorii
simpatice).
5
- Digitalice
Asociere care poate prelungi timpul de conducere atrioventriculară şi poate determina bradicardie.
- Betaxololul nu trebuie utilizat în asociere cu verapamilul sau timp de câteva zile după întreruperea
tratamentului cu verapamil (şi invers).
- Fingolimod
Administrarea concomitentă de fingolimod cu beta-blocante poate potenţa efectele bradicardizante şi nu
este recomandată. Atunci când co-administrarea este considerată necesară, se recomandă monitorizarea
adecvată la iniţierea tratamentului, adică, se recomandă supravegherea cel puţin în timpul nopţii.
Asocieri care necesită precauţii:
- Anestezice inhalatorii halogenate
Beta-blocantele determină o reducere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare (blocarea beta-
adrenergică poate fi anulată în timpul intervenţiei chirurgicale prin utilizarea de agonişti beta-
adrenergici). Ca regulă generală, tratamentul beta-blocant nu trebuie întrerupt: întreruperea bruscă
trebuie evitată în toate cazurile. Informaţi anestezistul despre tratamentul beta-blocant.
- Blocante ale canalelor de calciu (bepridil, diltiazem şi mebefradil):
Tulburări ale automatismului (bradicardie marcată, stop cardiac), tulburări ale conducerii sino-atriale şi
atrioventriculare şi insuficienţă cardiacă (efecte sinergice).
Această asociere nu trebuie realizată decât sub monitorizare atentă clinică şi electrocardiografică, mai
ales la vârstnici şi la începutul tratamentului.
- Medicamente care pot produce torsada vârfurilor (cu excepţia sultopridei) - antiaritmice din clasa Ia
(chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) şi din clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, sotalol), unele
neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină), benzamidice
(amisulpridă, sulpiridă, tiapridă), butirofenonice (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice (pimozidă) şi
alte medicamente (cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, moxifloxacină,
pentamidină, spiramicină i.v., vincamină i.v.: risc crescut de tulburări de ritm ventricular, în special
torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant). Este necesară monitorizare clinică şi
electrocardiografică.
- Medicamente antiaritmice (propafenonă şi antiaritmice din clasa Ia: chinidină, hidrochinidină şi
disopiramidă)
Tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii (suprimarea mecanismelor compensatorii
simpatice). Este necesară monitorizare clinică şi electrocardiografică.
- Baclofen
Creşterea efectului antihipertensiv; tensiunea arterială trebuie supravegheată şi, dacă este necesar, trebuie
ajustată doza de medicament antihipertensiv.
- Insulina şi antidiabetice orale (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8)
Toate beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, cum sunt palpitaţiile şi tahicardia.
Pacientul trebuie avertizat şi convins să îşi intensifice monitorizarea glicemiei, în special la începutul
tratamentului.
- Anticolinesterazice (ambenomiu, donepezil, galantamină, neostigmină, piridostigmină, rivastigmină,
tacrin)
Risc de bradicardie marcată (adiţia efectelor bradicardizante). Este necesară monitorizare clinică.
- Pacienţii la care urmează să se întrerupă tratamentul cu clonidină (sau alte medicamente antihipertensive
cu acţiune centrală, cum sunt apraclonidină, alfametildopa, guanfacină, moxonidină, rilmenidină) şi care
primesc în asociere un medicament beta-blocant, trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia
6
hipertensiunii arteriale. Tratamentul cu beta-blocant trebuie întrerupt cu câteva zile înainte de scăderea
treptată a dozelor de clonidină.
- Lidocaină
Interacţiuni descrise cu propranolol, metoprolol şi nadolol.
Creşterea concentraţiei plasmatice a lidocainei, cu posibila accentuare a reacţiilor adverse neurologice şi
cardiace (prin reducerea metabolizării hepatice a lidocainei).
Doza de lidocaină trebuie ajustată. În timpul tratamentului cu beta-blocant şi după întreruperea acestuia
trebuie efectuate monitorizare clinică, electrocardiografică şi, eventual, monitorizarea concentraţiei
plasmatice a lidocainei.
- Substanţele de contrast care conţin iod
În cazurile de şoc sau hipotensiune arterială datorate substanţelor de contrast care conţin iod, beta-
blocantele determină o reducere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare.
Când este posibil, tratamentul beta-blocant trebuie întrerupt înaintea investigaţiei radiologice. Dacă este
obligatorie continuarea tratamentului, medicul trebuie să dispună de măsurile de terapie intensivă
adecvate.
Asocieri care trebuie luate în considerare:
- Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi de COX-2: reducerea efectului
antihipertensiv (prin inhibarea de către AINS a sintezei prostaglandinelor vasodilatatoare şi prin retenţia
hidrosalină determinată de AINS cu structură de pirazolonă).
- Blocante ale canalelor de calciu: dihidropiridine, cum este nifedipina
Hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată
(efectul inotrop negativ al dihidropiridinelor variază ca intensitate in vitro în funcţie de medicamentul în
cauză şi este posibil să se adiţioneze efectelor inotrop negative ale beta-blocantelor). De asemenea,
tratamentul beta-blocant concomitent poate reduce reacţiile simpatice reflexe determinate de modificările
hemodinamice exagerate.
- Antidepresive triciclice (de exemplu: imipramină), neuroleptice
Creşterea efectului antihipertensiv şi risc de hipotensiune ortostatică (prin efect aditiv).
- Glucocorticoizii şi tetracosactidul
Scădere a efectului antihipertensiv (retenţie hidrosalină determinată de glucocorticoizi).
- Meflochină
Risc de bradicardie (adiţia efectelor bradicardizante).
- Medicamente simpatomimetice
Risc de scădere a efectelor medicamentelor beta-blocante.
- Dipiridamol (administrat i.v.): creşterea efectului antihipertensiv.
- Alfa-blocante utilizate în urologie (alfuzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin): creşterea
efectului antihipertensiv. Risc crescut de hipotensiune ortostatică.
- Amifostină: creşterea efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Teratogenitate
La animale nu s-au semnalat efecte teratogene. Până în prezent, nu s-au raportat efecte teratogene la om, iar
rezultatele studiilor controlate prospective nu au relevat apariţia malformaţiilor congenitale. Medicamentele
7
beta-blocante reduc perfuzia placentară, ceea ce poate conduce la deces fetal intrauterin, naşteri imature şi
premature. În plus, pot apărea la făt reacţii adverse (în special hipoglicemie şi bradicardie).
Perioada neonatală
Dacă mama este tratată cu beta-blocante, acţiunea acestora se menţine la nou-născut timp de câteva zile după
naştere: în perioada postnatală, există un risc crescut de apariţie a complicaţiilor cardiace şi pulmonare la
nou-născut. În cazul apariţiei insuficienţei cardiace, este necesară spitalizarea nou-născutului într-o unitate de
terapie intensivă (vezi pct. 4.9), situaţie în care utilizarea substituenţilor de plasmă trebuie evitată (risc de
edem pulmonar acut). Au fost raportate şi bradicardie, detresă respiratorie şi hipoglicemie. Ca urmare, se
recomandă supravegherea atentă a nou-născutului (frecvenţa cardiacă şi glicemia în primele 3-5 zile de
viaţă), într-o unitate specializată.
Prin urmare, nu este recomandată utilizarea betaxololului în timpul sarcinii, decât dacă beneficiul terapeutic
depăşeşte posibilele riscuri.
Alăptarea
Clorhidratul de betaxolol se excretă în laptele uman (vezi pct. 5.2). Nu au fost evaluate riscurile de apariţie a
hipoglicemiei şi bradicardiei: în consecinţă, ca o măsură de precauţie, alăptarea nu este recomandată pe
durata tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu există studii privind efectul betaxololului asupra capacităţii de a conduce vehicule. Pacienţii trebuie
avertizaţi că Lokren 20 mg poate produce ocazional ameţeli sau fatigabilitate, ceea ce poate influenţa negativ
capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos, utilizând convenţia MedDRA de clasificare pe aparate, sisteme şi
organe, şi în ordinea descrescătoare a frecvenţei: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai
puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Foarte rare: hipoglicemie, hiperglicemie
Tulburări psihice
Frecvente: astenie, insomnie
Rare: depresie
Foarte rare: halucinaţii, confuzie, coşmaruri
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeli, cefalee
Foarte rare: parestezii distale
Cu frecvenţă necunoscută: letargie
Tulburări oculare
Foarte rare: tulburări vizuale, senzaţie de uscăciune a ochilor
Tulburări cardiace
Frecvente: bradicardie, posibil severă
Rare: insuficienţă cardică, scăderea tensiunii arteriale, încetinirea conducerii atrioventriculare sau agravarea
unui bloc atrioventricular preexistent
Tulburări vasculare
Frecvente: extremităţi reci
Rare: sindrom Raynaud, agravarea claudicaţiei intermitente preexistente
8
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: bronhospasm
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: gastralgii, diaree, greaţă şi vărsături.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subutanat
Rare: reacţii cutanate, inclusiv erupţii psoriaziforme sau exacerbarea psoriazisului (vezi pct. 4.4)
Cu frecvenţă necunoscută: urticarie, prurit, hiperhidroză
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Frecvente: impotenţă
Investigaţii diagnostice
În cazuri rare s-a observat apariţia anticorpilor antinucleari: aceştia sunt însoţiţi numai în cazuri excepţionale
de semne clinice, cum sunt cele ale lupusului eritematos sistemic, şi se ameliorează la întreruperea
tratamentului.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, cele mai frecvente reacţii adverse sunt: bradicardia, hipotensiunea arterială, insuficienţa
cardiacă, bronhospasmul şi hipoglicemia. Nu există un antidot specific. Tratamentul trebuie să fie
simptomatic şi suportiv.
În caz de bradicardie sau de scădere excesivă a tensiunii arteriale, trebuie administrate:
- atropină 1 până la 2 mg intravenos,
- glucagon 1 mg (repetat la nevoie),
- dacă este necesar, ulterior se administrează izoprenalină în doză de 25 g, injectată lent sau dobutamină
în doză de 2,5 - 10 g/kg şi minut.
În caz de decompensare cardiacă la nou-născuţii ai căror mame au primit tratament cu beta-blocante:
- glucagon 0,3 mg/kg,
- spitalizare într-o unitate de terapie intensivă,
- izoprenalină şi dobutamină: tratamentul prelungit şi, în general, dozele crescute necesită supraveghere
specializată.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: agenţi beta-blocanţi selectivi, codul ATC: C07AB05.
Betaxololul se caracterizează prin trei proprietăţi farmacologice:
- este un beta-blocant cardioselectiv;
- nu are acţiune de tip agonist parţial (este lipsit de activitate simpatomimetică intrinsecă);
- are un slab efect stabilizator de membrană (de tip chinidinic sau anestezic local) la concentraţii mai mari
decât cele terapeutice.
9
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare orală, betaxololul este absorbit rapid şi complet, cu o metabolizare minimă la primul pasaj
hepatic; biodisponibilitatea mare, de aproximativ 85%, determină o variabilitate mică a concentraţiei
sanguine inter- şi intra-individuale în timpul tratamentului cronic.
Betaxololul este legat de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 50%.
Metabolizare
Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 6 l/kg. Cea mai mare parte din doza administrată se
metabolizează, rezultând predominant compuşi inactivi; 10-15% din doză se elimină sub formă nemodificată
prin urină.
Eliminare
Betaxololul are un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 15-20 ore.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 400
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
10
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 6 blistere PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
SANOFI-AVENTIS FRANCE
82, avenue Raspail
94250 Gentilly, Franţa
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7016/2014/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Octombrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie, 2017
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
