FUROSEMID ZENTIVA 40 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Furosemid Zentiva 40 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine furosemidă 40 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 79,37 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, rotunde, prevăzute cu linie mediană pe una dintre feţe.
Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Furosemida este indicată în tratamentul edemelor din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică sau
afecţiunile renale. Poate fi utilizată în edemele grave şi în cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual
în asociere cu acestea. De asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiu.
Furosemida este activă şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficienţă
renală severă.
Este indicată în formele uşoare şi moderate de hipertensiune arterială, în monoterapie sau în asociere
cu alte antihipertensive.
De asemenea, este indicată în unele cazuri de insuficienţă renală acută cu oligurie: poate înlătura
oliguria dar, probabil, nu influenţează evoluţia insuficienţei renale.
Acest medicament este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.
4.2 Doze şi mod de administrare
Dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de gravitatea afecţiunii. Trebuie utilizată
cea mai mică doză care este suficientă pentru a atinge efectul dorit.
La adulţi, doza zilnică maximă de furosemidă, pentru ambele căi de administrare (orală şi
intravenoasă), este de 1500 mg.
Durata tratamentului depinde de indicaţie şi trebuie stabilită în mod individual, pentru fiecare pacient
în parte.
2
Doze
Adulţi
Edeme din insuficienţa cardiacă congestivă cronică
Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic. Este recomandat ca doza zilnică să fie divizată în 2 – 3 prize.
Edeme din ciroza hepatică
Furosemida este utilizată ca tratament suplimentar celui cu antagonişti ai aldosteronului, în cazul în
care doar efectul acestora nu este suficient.
Pentru a evita complicaţiile cum sunt hipotensiunea arterială ortostatică, dezechilibrele electrolitice şi
acido-bazice, doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală. La
adulţi, aceasta corespunde unei doze care determină o scădere cu aproximativ 0,5 kg pe zi a greutăţii
corporale.
Doza iniţială recomandată este cuprinsă între 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi
ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza zilnică poate fi administrată în
una sau mai multe prize.
Edeme asociate insuficienţei renale cronice
Efectul natriuretic al furosemidei depinde de mai mulţi factori, inclusiv de severitatea insuficienţei
renale şi echilibrul sodic; în consecinţă, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu acurateţe. La
pacienţii cu insuficienţă renală cronică, doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de
lichid să fie graduală. La adulţi, aceasta corespunde unei doze care determină o scădere cu aproximativ
2 kg pe zi a greutăţii corporale (aproximativ 280 mmoli Na
+).
Doza iniţială recomandată este cuprinsă între 40 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi
ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza se poate creşte cu 80 mg
furosemidă pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.Doza zilnică totală poate fi administrată în una
sau două prize.
La pacienţii care efectuează dializă, doza de întreţinere uzuală, pentru administrare orală, este de
250 mg - 1500 mg pe zi.
În insuficienţa renală sunt necesare uneori doze mai mari: 500 – 1000 mg furosemidă pe zi.
Menţinerea diurezei în insuficienţa renală acută
Înainte de a începe tratamentul cu furosemidă, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arterială,
dezechilibrul electrolitic semnificativ şi dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomandă ca
trecerea de la administrarea intravenoasă la administrarea orală să se efectueze cât mai curând posibil
(la 3 ore după ultima injectare).
Edeme din sindromul nefrotic
Doza iniţială recomandată este de 40 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza zilnică totală poate fi administrată în una
sau mai multe prize (vezi pct. 4.4).
Hipertensiune arterială
Doza uzuală de întreţinere recomandată este de 20 mg furosemidă pe zi, administrată dimineaţa.
În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida
poate fi asociată cu un alt antihipertensiv.
În cazul hipertensiunii arteriale asociată cu insuficienţă
renală cronică, pot fi necesare doze mai mari.
3
Copii şi adolescenţi
Doza trebuie scăzută în funcţie de greutatea corporală. La copii şi adolescenţi cu vârsta peste 6 ani,
doza uzuală recomandată este de 1–2 mg furosemidă/kg şi zi. În cazul unui răspuns terapeutic
insuficient, doza poate fi crescută cu 1-2 mg/kg, dar nu mai devreme de 6-8 ore de la administrarea
precedentă. Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 40 mg.
Mod de administrare
Administrare orală. Comprimatele se înghit întregi, cu o cantitate suficientă de apă, pe nemâncate.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Hipersensibilitate la sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau sulfoniluree), deoarece
poate apărea hipersensibilitate încrucişată la furosemidă.
Obstrucţie a căilor urinare cu oligurie.
Hipovolemie sau deshidratare.
Insuficienţă renală cu anurie.
Hipokaliemie severă (<3 mEq/l).
Hiponatremie severă (<130 mEq/l).
Encefalopatie hepatică (inclusiv stări pre-comatoase sau comatoase asociate).
Alăptare (vezi pct. 4.6).
Copii cu vârsta sub 6 ani.
Intoxicaţia cu digitalice.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
La iniţierea tratamentului cu furosemidă, se recomandă corectarea hipotensiunii arteriale sau a
hipovolemiei preexistente.
Precauţii speciale și/sau reducerea dozei:
La pacienţii trataţi cu furosemidă poate apărea hipotensiunea arterială simptomatică ce determină
ameţeli, lipotimie sau pierderea cunoştinţei, mai ales la vârstnici, la pacienţii cărora li se administrează
alte medicamente care pot determina hipotensiune arterială şi la pacienţii cu alte afecţiuni medicale
care presupun risc de hipotensiune arterială.
Pacienţii vârstnici prezintă un risc mai mare de apariţie a colapsului sau a tromboemboliei şi, din
cauza vârstei, au funcţiile renale modificate, ceea ce impune ajustarea dozei.
În tratamentul cu furosemidă, în special dacă se administrează doze mari, este necesar încă din primele
zile şi apoi periodic, monitorizarea electroliţilor plasmatici (natremie, kaliemie), monitorizarea
uremiei, creatininemiei şi a debitului urinar. Trebuie asigurat fluxul urinar. Furosemida poate
determina depleţie de sodiu şi de potasiu, cu posibile consecinţe grave. În special, este necesară
supraveghere strictă la pacienţii cu risc crescut de apariţie a dezechilibrului electrolitic sau în cazul
unei depleţii hidrice semnificative (de exemplu din cauza vărsăturilor, diareei sau transpiraţiei
abundente). Trebuie corectate hipovolemia şi deshidratarea, precum şi orice dezechilibru electrolitic
sau acido-bazic semnificativ. Este posibil ca acestea să necesite întreruperea temporară a administrării
furosemidei.
La pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu pacienţi cu tulburări de micţiune,
hiperplazie de prostată sau stricturi uretrale), creşterea producţiei de urină poate provoca sau agrava
simptomatologia; aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie, mai ales la începutul tratamentului.
Trebuie evitat pe cât posibil tratamentul prelungit, cu doze mari sau însoţit de o dietă strictă, deoarece
există riscul deshidratării cu hiperazotemie şi hipovolemie.
Apariţia semnelor de deshidratare şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea tratamentului sau
scăderea dozei.
4
La pacienţii cu ciroză hepatică, administrarea de furosemidă trebuie făcută cu prudenţă, monitorizând
strict natremia, kaliemia şi funcţia renală, pentru a evita apariţia encefalopatiei hepatice. Apariţia
manifestărilor acesteia impune întreruperea imediată a tratamentului.
Supravegherea kaliemiei se impune la vârstnici şi la pacienţii care urmează tratament asociat cu alte
medicamente: digitalice, diuretice tiazidice, antiaritmice chinidinice, corticosteroizi sau laxative
stimulante. La aceşti pacienţi, precum şi la cei cu malnutriţie, anorexie, diaree cronică sau
hipokaliemie, se recomandă un aport suplimentar de potasiu sub formă de clorură sau asocierea
furosemidei cu un diuretic care economiseşte potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren).
Se recomandă supraveghere strictă în cazul administrării furosemidei la pacienţii cu sindrom
hepatorenal, de exemplu cu insuficienţă renală asociată cu boală hepatică severă.
La pacienţii în cazul cărora scăderea pronunţată a tensiunii arteriale îi supune unui risc deosebit, de
exemplu pacienţii cu stenoză semnificativă a arterelor coronare sau carotidiene.
La pacienţii cu hipoproteinemie, de exemplu cea asociată sindromului nefrotic (efectul furosemidei
poate fi redus şi ototoxicitatea sa potenţată), este necesară ajustarea cu precauţie a dozelor.
La pacienţii cu diabet zaharat manifest sau la cei cu diabet zaharat latent, trataţi cu furosemidă, trebuie
monitorizate periodic glicemia şi glucozuria.
La pacienţii cu gută, furosemida se administrează cu prudenţă, deoarece creşte uşor concentraţia
plasmatică a acidului uric; furosemida favorizează declanşarea atacurilor de gută.
Administrare concomitentă cu risperidonă
În studiile placebo-controlate efectuate cu risperidonă la pacienţii vârstnici cu demenţă, a fost
observată o creştere a mortalităţii în cazul pacienţilor trataţi concomitent cu furosemidă şi risperidonă
(7,3%; vârsta medie de 89 de ani, interval 79 – 97 ani), comparativ cu pacienţii trataţi doar cu
risperidonă (3,1%; vârsta medie de 84 de ani, interval 70 – 96 ani) sau doar cu furosemidă (4,1%;
vârsta medie de 80 de ani, interval 67 – 90 ani).
Utilizarea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze
mici) nu a condus la rezultate similare.
Nu a fost identificat un mecanism fiziopatologic care să explice această constatare şi nu au fost
observate anumite caracteristici care să apară constant pentru cauza decesului. Cu toate acestea, este
necesară prudenţă la asocierea acestor medicamente şi, înainte de a lua decizia de a o utiliza, trebuie
evaluate riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice
potente. La pacienţii trataţi cu alte diuretice concomitent cu risperidonă, a existat o creştere a
mortalităţii. Indiferent de tratament, deshidratarea a reprezentat un factor de risc global pentru
mortalitate şi, prin urmare, trebuie evitată la pacienţii vârstnici cu demenţă (vezi pct. 4.3).
Este posibilă agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Sportivi: furosemida poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Excipienţi
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Cloralhidrat: administrarea intravenoasă de furosemidă, în decurs de 24 de ore de la utilizarea de
cloralhidrat, poate duce la hiperemie facială, transpiraţie, agitaţie, greaţă, creşterea tensiunii arteriale şi
tahicardie. În consecinţă, nu este recomandată utilizarea concomitentă de furosemidă şi cloralhidrat.
5
Antihipertensive
Asocierea cu alte medicamente antihipertensive poate conduce la accentuarea efectului hipotensiv.
La pacienţii trataţi cu diuretice, pot apărea hipotensiune arterială severă şi deteriorarea funcţiei renale,
inclusiv cazuri de insuficienţă renală, în special atunci când se administrează pentru prima dată sau
pentru prima dată în doză crescută în asociere cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA) sau cu un antagonist al receptorilor pentru angiotensină II. Se recomandă oprirea administrării
de furosemidă cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu IECA sau ARA-II.
De asemenea, asocierea cu alfa-blocanţi postsinaptici (de exemplu prazosin) induce o creştere a
riscului de hipotensiune arterială de primă doză.
Antipsihotice
Hipokaliemia indusă de furosemidă poate creşte riscul de cardiotoxicitate. Este de evitat asocierea cu
pimozidă, amisulpridă sau sertindol, din cauza creşterii riscului de aritmii ventriculare. Asocierea cu
fenotiazinele poate creşte riscul de hipotensiune arterială.
În studiile placebo-controlate efectuate la pacienţi vârstnici cu demenţă, a fost observată o creştere a
mortalităţii în cazul pacienţilor trataţi concomitent cu furosemidă şi risperidonă (vezi pct. 4.4). Este
necesară precauţie la asocierea celor două medicamente, iar decizia de a o folosi trebuie luată numai
după o evaluare riguroasă a potenţialelor riscuri şi beneficii.
Antiaritmice
Din cauza hipokaliemiei indusă de utilizarea furosemidei, creşte riscul de cardiotoxicitate la asocierea
acesteia cu medicamente antiaritmice (inclusiv amiodaronă, sotalol, disopiramidă, flecainidă).
Furosemida poate antagoniza efectul lidocainei, tocainidei şi mexiletinei.
Glicozide cardiotonice
Hipokaliemia şi celelalte tulburări electrolitice (inclusiv hipomagneziemia) induse de furosemidă cresc
riscul de cardiotoxicitate în cazul asocierii.
Medicamente care prelungesc intervalul QT
Anumite tulburări electrolitice (de exemplu hipokaliemia, hipomagneziemia) induse de furosemidă
cresc riscul de toxicitate a asocierii cu unele medicamente care determină sindrom de interval QT
prelungit.
Vasodilatatoare
Efect hipotensiv accentuat la asocierea cu timoxamină sau hidralazină.
Alte diuretice
Creşterea marcată a diurezei când furosemida este co-administrată cu metolazonă.
Asocierea cu diureticele tiazidice (cum este hidroclorotiazida) conduce la creşterea riscului de
hipopotasemie.
În cazul asocierii cu alte diuretice, trebuie anticipată o scădere mai pronunţată a tensiunii arteriale.
Tetracicline
Asocierea poate mări riscul de creştere a uremiei.
Inhibitorii de renină
Aliskirenul reduce concentraţia plasmatică a furosemidei.
Nitraţi
Efect hipotensiv aditiv.
Litiu
Furosemida scade excreţia litiului şi creşte concentraţia plasmatică a acestuia, ceea ce determină
creşterea riscului de toxicitate a litiului, inclusiv creşterea riscului de cardiotoxicitate şi
neurotoxicitate. În consecinţă, nu este recomandată această asociere în condiţiile în care nu este
posibilă monitorizarea concentraţiei plasmatice a litiului.
6
Agenţi chelatori
Sucralfatul poate scădea absorbţia intestinală a furosemidei şi diminua efectul acesteia. Între
administrarea celor două medicamente trebuie respectat un interval de minimum 2 ore.
Levotiroxină
Dozele mari de furosemidă pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele transportoare şi pot
conduce astfel la o creştere iniţială tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmată de o scădere
globală a valorilor totale a hormonilor tiroidieni. Trebuie monitorizate valorile hormonilor tiroidieni.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
Administrarea concomitentă cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv cu acid
acetilsalicilic, poate diminua efectul furosemidei. Asocierea are un risc crescut de nefrotoxicitate, cu
apariţia insuficienţei renale acute (mai ales în condiţiile preexistenţei hipovolemiei sau deshidratării).
Indometacinul şi ketorolacul pot antagoniza efectul furosemidei.
Salicilaţi
Furosemida poate potenţa efectul salicilaţilor şi accentua toxicitatea acestora. Pot creşte toxicitatea
furosemidei.
Antibiotice
Asocierea cu aminoglicozide, polimixine, vancomicină şi cu alte medicamente ototoxice poate potenţa
efectul ototoxic. Deoarece acesta poate duce la leziuni ireversibile, asocierea va fi recomandată numai
dacă este absolut necesară. Asocierea cu cefaloridină sau aminoglicozide creşte riscul de
nefrotoxicitate. Furosemida poate scădea concentraţia plasmatică a vancomicinei post-intervenţie
chirurgicală cardiacă. Asocierea cu trimetoprim creşte riscul de hiponatriemie.
La pacienţii trataţi cu furosemidă şi anumite cefalosporine administrate în doze mari, se poate instala
insuficienţă renală.
Antivirale
Ritonavirul, saquinavirul şi nelfinavirul pot creşte concentraţia plasmatică a diureticelor.
Antidepresive
Asocierea cu inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO) creşte efectul hipotensiv. Riscul de
hipotensiune ortostatică în asociere cu antidepresivele triciclice. Asocierea cu reboxetină creşte riscul
de hipokaliemie.
Antidiabetice
Furosemida reduce efectul hipoglicemiant.
Antiepileptice
Asocierea cu carbamazepină creşte riscul de hiponatriemie. Fenitoina scade efectul diuretic al
furosemidei.
Antihistaminice
Co-administrarea produce hipokaliemie cu risc crescut de cardiotoxicitate.
Antifungice
Co-administrarea cu amfotericină creşte riscul de hipokaliemie şi nefrotoxicitate.
Anxiolitice şi hipnotice
Asocierea are efect hipotensiv aditiv. Triclofosul poate disloca hormonii tiroidieni de la nivelul
situsurilor de legare.
Stimulatante ale sistemului nervos central (SNC)
Scăderea potasemiei creşte riscul de aritmii ventriculare.
7
Corticosteroizi
Antagonizează efectul diuretic (retenţie de sodiu) şi cresc riscul de hipokaliemie.
Citotoxice
Asocierea cu sărurile de platină creşte riscul de ototoxicitate şi nefrotoxicitate. În plus, nefortoxicitatea
cisplatinei poate fi accentuată în cazul în care furosemida nu este administrată în doze mici (de
exemplu 40 mg la pacienţi cu funcţie renală normală) şi cu balanţă hidrică pozitivă atunci când este
utilizată pentru a efectua diureză forţată în timpul tratamentului cu cisplatină.
Metotrexatul reduce efectul furosemidei, iar furosemida poate reduce clearance-ul renal al
metotrexatului.
Dopaminergice
Levodopa accentuează efectul hipotensiv.
Imunomodulatoare
Aldesleukina asociată cu furosemida accentuează efectul hipotensiv.
Ciclosporina şi tacrolimusul asociate cu furosemida cresc riscul de hiperkaliemie.
Asocierea dintre furosemidă şi ciclosporină creşte riscul de artrită gutoasă secundară hiperuricemiei
provocată de furosemidă şi afectării excreţiei renale de urat de către ciclosporină.
Miorelaxante
Tizanidina şi baclofen pot genera efect hipotensiv aditiv. Efectul miorelaxantelor curarizante este
accentuat de furosemidă.
Estrogeni
Efectul diuretic al furosemidei este antagonizat.
Progestogeni
Risc crescut de hipokaliemie.
Prostaglandine
Alprostadil – creşte efectul hipotensiv.
Simpatomimetice
Beta-2 simpatomimeticele în doze mari cresc riscul de hipokaliemie. Efectul de creştere a tensiunii
arteriale al simpatomimeticelor (cum sunt epinefrina, norepinefrina) poate fi diminuat.
Teofilina
Efect hipotensiv accentuat. Pot creşte efectele teofilinei.
Probenecid
Probenecidul ca şi alte medicamente care se elimină în proporţie semnificativă pe cale renală,
asemănător furosemidei, poate scădea efectul furosemidei. Şi invers, furosemida poate reduce
clearance-ul renal al probenecidului. În cazul tratamentului cu doze mari (în special al ambelor
medicamente), poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice şi a riscului de reacţii adverse
determinate de furosemidă sau de medicamentul administrat concomitent.
Anestezice
Pot creşte efectul hipotensiv al furosemidei. Efectul curarizantelor poate fi accentuat de furosemidă.
Warfarină şi clofibrat
Competiţionează cu furosemida la legarea de albumina serică, acest fenomen devenind semnificativ în
cazul pacienţilor cu hipoalbuminemie, cum este cazul celor cu sindrom nefrotic.
Aminoglutetimidă
Utilizarea concomitentă creşte riscul de hipoalbuminemie.
8
Alcool
Creşte efectul hipotensor.
Laxative
Abuzul de laxative creşte riscul de hipopotasemie.
Carbenoxolonă
Administrarea concomitentă cu carbenoxolonă poate creşte riscul de hipokaliemie.
Preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra
Preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra administrate în doze mari pot creşte riscul de
hipokaliemie.
Pot creşte efectele toxice renale ale medicamentelor nefrotoxice, în cazul administrării concomitente
cu furosemidă.
Substanţe de contrast radiologic
Pacienţii cu risc crescut de nefropatie la substanţele de contrast radiologic, trataţi cu furosemidă, au
prezentat o incidenţă mai mare a deteriorării funcţiei renale după administrarea substanţei de contrast
radiologic, comparativ cu pacienţii cu risc crescut cărora li s-a efectuat numai hidratare intravenoasă
înainte de administrarea substanţei de contrast radiologic.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Furosemida traversează bariera feto-placentară. Studiile non-clinice nu au evidenţiat niciun efect
teratogen. În clinică nu există suficiente date pentru a evalua eventualele efecte malformative sau
fetotoxice ale furosemidei administrate în timpul sarcinii.
Furosemida nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut
necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul terapeutic matern
justifică riscul potenţial pentru făt. Tratamentul în timpul sarcinii impune monitorizarea dezvoltării
fetale.
Alăptarea
Furosemida se excretă în laptele uman. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De
aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Furosemid Zentiva are influenţă moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Anumite reacţii adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale) pot
afecta capacitatea pacientului de a se concentra sau reacţiona şi, prin urmare, prezintă un risc în
situaţiile în care aceste capacităţi au importanţă deosebită (de exemplu conducerea vehiculelor şi
folosirea utilajelor).
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie (vezi pct. 4.4)
Foarte frecvente: tulburări electrolitice (inclusiv simptomatice), deshidratare şi hipovolemie, în
special la pacienţii vârstnici, creşterea valorilor creatininemiei, creşterea concentraţiei plasmatice a
trigliceridelor.
9
Frecvente: hiponatremie, hipocloremie, hipokaliemie, creşterea concentraţiei plasmatice a
colesterolului, creşterea valorilor acidului uric în sânge şi atacuri de gută.
Mai puţin frecvente: modificarea toleranţei la glucoză. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest
(vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: hipocalcemie, hipomagneziemie, creşterea uremiei, alcaloză metabolică,
sindrom Pseudo-Bartter în contextul utilizării abuzive şi/sau al utilizării de lungă durată a furosemidei.
Tulburări vasculare
Foarte frecvente: hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).
Rare: vasculite.
Cu frecvenţă necunoscută: tromboză.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Frecvente: creşterea volumului de urină.
Rare: nefrită tubulo-interstiţială.
Cu frecvenţă necunoscută:
- valori crescute ale sodiului şi clorului în urină, retenţie urinară (la pacienţii cu obstrucţie parţială a
căilor urinare (vezi pct. 4.3 şi 4.4);
- nefrocalcinoză / nefrolitiază la copiii prematuri;
- insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: greaţă.
Rare: vărsături, diaree.
Foarte rare: pancreatită acută.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: colestază, creşterea valorilor transaminazelor.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: tulburări de auz, de obicei tranzitorii, în special la pacienţii cu insuficienţă
renală, hipoproteinemie (de exemplu cu sindrom nefrotic) şi/sau atunci când administrarea
intravenoasă de furosemidă s-a efectuat prea rapid.
Surditate (uneori ireversibilă).
Rare: tinitus.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: prurit, urticarie, erupţii cutanate, dermatite buloase, eritem polimorf,
pemfigoid,dermatită exfoliativă, purpură, reacţii de fotosensibilitate.
Cu frecvenţă necunoscută: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustulo
ză
exantematică acută generalizată (PEAG), erupţie cutanată la medicament cu eozinofilie şi simptome
sistemice (DRESS).
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: reacţii anafilactice severe sau anafilactoide (de exemplu cu şoc).
Cu frecvenţă necunoscută: agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: encefalopatie hepatică la pacienţii cu insuficienţă hepatocelulară (vezi pct. 4.3).
Rare: parestezii.
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, lipotimie şi pierderea cunoştinţei (determinate de hipotensiune
arterială simptomatică).
Tulburări hematologice şi limfatice
Frecvente: hemoconcentraţie.
Mai puţin frecvente: trombocitopenie.
Rare: leucopenie, eozinofilie.
10
Foarte rare: agranulocitoză, anemie aplastică sau anemie hemolitică.
Tulburări congenitale, familiale şi genetice
Cu frecvenţă necunoscută: risc crescut de persistenţă a canalului arterial, atunci când furosemida este
administrată la nou-născuţi în primele săptămâni de viaţă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare: febră.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
În caz de supradozaj acut şi cronic, tabloul clinic depinde, în principal, de gradul şi consecinţele
depleţiei de electroliţi şi lichide, de exemplu hipovolemie, deshidratare, hemoconcentraţie, aritmii
cardiace (inclusiv bloc atrio-ventricular şi fibrilaţie ventriculară). Simptomele acestor tulburări includ
hipotensiune arterială severă (cu evoluţie până la şoc), insuficienţă renală acută, tromboză, delir,
paralizie flască, apatie şi confuzie.
Abordare terapeutică
Nu se cunoaşte un antidot specific pentru furosemidă. Dacă ingestia tocmai a avut loc, pot fi luate
măsuri pentru a limita absorbţia suplimentară a substanţei active, cum este lavajul gastric, sau măsuri
destinate scăderii absorbţiei (de exemplu administrarea de cărbune activat).
Pacientul se internează de urgenţă şi se instituie imediat un tratament care să corecteze dezechilibrele
electrolitice şi hidrice. Împreună cu prevenţia şi tratamentul complicaţiilor grave care pot apărea ca
urmare a acestor dezechilibre şi a altor efecte asupra organismului, tratamentul corectiv poate necesita
măsuri terapeutice intensive şi de monitorizare medicală intensivă, generale şi specifice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: diuretice de ansă cu acţiune intensă, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.
Furosemida este un derivat sulfonamidbenzoic din grupul diureticelor de ansă cu acţiune saliuretică
intensă. La doze terapeutice obişnuite, odată ajunsă în lumenul tubular, acţionează în principal la
nivelul epiteliului porţiunii ascendente a ansei Henle, unde inhibă reabsorbţia sării fără apă.
Consecutiv, la nivelul tubului contort distal sunt stimulate schimburile sodiu - potasiu şi sodiu -
hidrogen, crescând eliminarea ionilor de potasiu şi de hidrogen. Furosemida acţionează şi la nivelul
tubului contort proximal inhibând reabsorbţia izoosmotică.
Diureza indusă de furosemidă este intensă, cu un volum mare de urină izotonă sau uşor hipotonă, cu
reacţie acidă, bogată în ioni de sodiu, potasiu, clor, magneziu, calciu, hidrogen şi amoniu.
Acţiunea saliuretică creşte direct proporţional cu doza administrată şi persistă chiar în cazul
insuficienţei renale.
Creşte fluxul sanguin renal în favoarea corticalei renale.
Datorită efectului saliuretic, determină scăderea tensiunii arteriale.
11
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Furosemida administrată oral se absoarbe rapid din tubul digestiv, în proporţie convenabilă. Se leagă
de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.
Distribuţia se face în lichidul extracelular.
Timpul de înjumătăţire plasmatică creşte la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală. La nou–născut
este prelungit, probabil datorită clearance-ului renal şi hepatic scăzut.
Eliminarea se face rapid, în principal pe cale renală, dar şi biliar/fecal.
Furosemida nu este dializabilă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor farmacologice
privind carcinogenitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.
Toxicitate acută
Studiile efectuate cu furosemidă administrată oral sau intravenos la diferită specii de rozătoare şi la
câine au evidenţiat toxicitate acută scăzută. La şoarece şi şobolan, DL
50 după administrarea orală a
furosemidei este cuprinsă între 1050 şi 4600 mg/kg corp, iar la cobai de 243 mg/kg corp. La câine,
DL
50 după administrarea orală a furosemidei este de aproximativ 2000 mg/kg corp, iar după
administrarea intravenoasă DL
50 este mai mare de 400 mg/kg corp.
Toxicitate cronică
La şobolan şi câine, după administrarea timp de 6 luni şi 12 luni, au fost observate modificări la nivel
renal (inclusiv fibroză focală, calcificări) în grupurile cu dozele cele mai mari (de 10 până la de 20 ori
mai mari decât doza terapeutică la om).
Carcinogenitate
Furosemida în doză de aproximativ 200 mg/kg corp pe zi a fost administrată la şoareci şi şobolani
femele, pe parcursul a 2 ani, împreună cu alimentaţia. S-a observat o creştere a incidenţei
adenocarcinomului mamar la şoarece, dar nu şi la şobolan. Această doză este considerabil mai mare
decât doza terapeutică administrată la om. În plus, aceste tumori au fost identice din punct de vedere
morfologic cu tumorile apărute spontan, observate la 2% până la 8% din animalele din grupul de
control.
Cu toate acestea, pare a fi puţin probabil ca această incidenţă a tumorilor să fie relevantă pentru
tratamentul la om. Nu există dovezi ale creşterii incidenţei adenocarcinomului mamar la om, după
utilizarea furosemidei. Pe baza studiilor epidemiologice, nu este posibilă clasificarea carcinogenităţii
furosemidei la om.
Într-un studiu de carcinogenitate, furosemida a fost administrată la şobolan în doză zilnică de
15 mg/kg sau 30 mg/kg corp. Şobolanii masculi din grupul la care s-a administrat doza de 15 mg/kg au
prezentat o creştere marginală a tumorilor nespecifice, care nu s-a observat în grupul la care s-a
administrat doza de 30 mg/kg. Aceste rezultate sunt considerate a fi incidentale.
Testul de carcinogeneză la nivelul vezicii urinare, indusă cu nitrozamină, efectuat la şobolan, nu a
evidenţiat date care să sugereze că furosemida este un factor promotor.
Mutagenitate
La testele efectuate in vitro, la bacterii şi pe celule de mamifer, au fost obţinute atât rezultate pozitive,
cât şi negative. Cu toate acestea, inducţia mutaţiilor genice şi cromozomiale a fost observată numai în
cazurile în care furosemida a atins concentraţii citotoxice.
Teratogeneză
12
La diferite specii de mamifer, inclusiv şoarece, şobolan, pisică, iepure şi câine, nu au fost evidenţiate
efecte embriotoxice sau teratogene după tratamentul cu furosemidă. Întârzierea dezvoltării renale –
scăderea numărului de glomeruli diferenţiaţi – a fost descrisă la puii şobolanilor trataţi cu 75 mg
furosemidă pe kg corp, în timpul perioadei cuprinse între ziua a 7-a şi a 11-a de sarcină şi al perioadei
cuprinse între ziua a 14-a şi a 18-a de sarcină.
Furosemida traversează bariera feto-placentară şi se obţine în sângele din cordonul ombilical 100%
din concentraţia plasmatică maternă. Până în prezent, nu au fost raportate malformaţii la om, care să
fie corelate cu expunerea la furosemidă. Cu toate acestea, nu există suficientă experienţă pentru a
permite o evaluare concludentă a posibilelor efecte dăunătoare asupra embrionului/fătului. Producţia
de urină a fătului poate fi stimulată in utero.
La prematuri, a fost observată apariţia urolitiazei şi nefrocalcinozei ca urmare a tratamentului cu
furosemidă.
Nu au fost efectuate studii pentru a evalua efectele furosemidei la sugari, în cazul ingestiei cu laptele
matern.
Ototoxicitate
Furosemida poate influenţa procesele de conducere ale stria vascularis, de la nivelul urechii interne,
ceea ce poate duce la tulburări auditive, în general, reversibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Amestec lactoză monohidrat cu amidon de porumb*
Amidon de porumb
Celuloză microcristalină tip 101
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
Povidonă K30.
*conţine: 85 părţi lactoză monohidrat şi 15 părţi amidon de porumb.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 20 comprimate, închis cu dop şi compensator din PEJD.
Cutie cu un blister din PVC/Al cu 25 de comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
13
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Zentiva S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50, Sector 3, 032266 Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 317 31 36
Fax: + 40 21 317 31 34
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8646/2016/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Furosemid Zentiva 40 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine furosemidă 40 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 79,37 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, rotunde, prevăzute cu linie mediană pe una dintre feţe.
Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Furosemida este indicată în tratamentul edemelor din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică sau
afecţiunile renale. Poate fi utilizată în edemele grave şi în cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual
în asociere cu acestea. De asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiu.
Furosemida este activă şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficienţă
renală severă.
Este indicată în formele uşoare şi moderate de hipertensiune arterială, în monoterapie sau în asociere
cu alte antihipertensive.
De asemenea, este indicată în unele cazuri de insuficienţă renală acută cu oligurie: poate înlătura
oliguria dar, probabil, nu influenţează evoluţia insuficienţei renale.
Acest medicament este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.
4.2 Doze şi mod de administrare
Dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de gravitatea afecţiunii. Trebuie utilizată
cea mai mică doză care este suficientă pentru a atinge efectul dorit.
La adulţi, doza zilnică maximă de furosemidă, pentru ambele căi de administrare (orală şi
intravenoasă), este de 1500 mg.
Durata tratamentului depinde de indicaţie şi trebuie stabilită în mod individual, pentru fiecare pacient
în parte.
2
Doze
Adulţi
Edeme din insuficienţa cardiacă congestivă cronică
Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic. Este recomandat ca doza zilnică să fie divizată în 2 – 3 prize.
Edeme din ciroza hepatică
Furosemida este utilizată ca tratament suplimentar celui cu antagonişti ai aldosteronului, în cazul în
care doar efectul acestora nu este suficient.
Pentru a evita complicaţiile cum sunt hipotensiunea arterială ortostatică, dezechilibrele electrolitice şi
acido-bazice, doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală. La
adulţi, aceasta corespunde unei doze care determină o scădere cu aproximativ 0,5 kg pe zi a greutăţii
corporale.
Doza iniţială recomandată este cuprinsă între 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi
ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza zilnică poate fi administrată în
una sau mai multe prize.
Edeme asociate insuficienţei renale cronice
Efectul natriuretic al furosemidei depinde de mai mulţi factori, inclusiv de severitatea insuficienţei
renale şi echilibrul sodic; în consecinţă, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu acurateţe. La
pacienţii cu insuficienţă renală cronică, doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de
lichid să fie graduală. La adulţi, aceasta corespunde unei doze care determină o scădere cu aproximativ
2 kg pe zi a greutăţii corporale (aproximativ 280 mmoli Na
+).
Doza iniţială recomandată este cuprinsă între 40 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi
ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza se poate creşte cu 80 mg
furosemidă pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.Doza zilnică totală poate fi administrată în una
sau două prize.
La pacienţii care efectuează dializă, doza de întreţinere uzuală, pentru administrare orală, este de
250 mg - 1500 mg pe zi.
În insuficienţa renală sunt necesare uneori doze mai mari: 500 – 1000 mg furosemidă pe zi.
Menţinerea diurezei în insuficienţa renală acută
Înainte de a începe tratamentul cu furosemidă, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arterială,
dezechilibrul electrolitic semnificativ şi dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomandă ca
trecerea de la administrarea intravenoasă la administrarea orală să se efectueze cât mai curând posibil
(la 3 ore după ultima injectare).
Edeme din sindromul nefrotic
Doza iniţială recomandată este de 40 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza zilnică totală poate fi administrată în una
sau mai multe prize (vezi pct. 4.4).
Hipertensiune arterială
Doza uzuală de întreţinere recomandată este de 20 mg furosemidă pe zi, administrată dimineaţa.
În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida
poate fi asociată cu un alt antihipertensiv.
În cazul hipertensiunii arteriale asociată cu insuficienţă
renală cronică, pot fi necesare doze mai mari.
3
Copii şi adolescenţi
Doza trebuie scăzută în funcţie de greutatea corporală. La copii şi adolescenţi cu vârsta peste 6 ani,
doza uzuală recomandată este de 1–2 mg furosemidă/kg şi zi. În cazul unui răspuns terapeutic
insuficient, doza poate fi crescută cu 1-2 mg/kg, dar nu mai devreme de 6-8 ore de la administrarea
precedentă. Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 40 mg.
Mod de administrare
Administrare orală. Comprimatele se înghit întregi, cu o cantitate suficientă de apă, pe nemâncate.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Hipersensibilitate la sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau sulfoniluree), deoarece
poate apărea hipersensibilitate încrucişată la furosemidă.
Obstrucţie a căilor urinare cu oligurie.
Hipovolemie sau deshidratare.
Insuficienţă renală cu anurie.
Hipokaliemie severă (<3 mEq/l).
Hiponatremie severă (<130 mEq/l).
Encefalopatie hepatică (inclusiv stări pre-comatoase sau comatoase asociate).
Alăptare (vezi pct. 4.6).
Copii cu vârsta sub 6 ani.
Intoxicaţia cu digitalice.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
La iniţierea tratamentului cu furosemidă, se recomandă corectarea hipotensiunii arteriale sau a
hipovolemiei preexistente.
Precauţii speciale și/sau reducerea dozei:
La pacienţii trataţi cu furosemidă poate apărea hipotensiunea arterială simptomatică ce determină
ameţeli, lipotimie sau pierderea cunoştinţei, mai ales la vârstnici, la pacienţii cărora li se administrează
alte medicamente care pot determina hipotensiune arterială şi la pacienţii cu alte afecţiuni medicale
care presupun risc de hipotensiune arterială.
Pacienţii vârstnici prezintă un risc mai mare de apariţie a colapsului sau a tromboemboliei şi, din
cauza vârstei, au funcţiile renale modificate, ceea ce impune ajustarea dozei.
În tratamentul cu furosemidă, în special dacă se administrează doze mari, este necesar încă din primele
zile şi apoi periodic, monitorizarea electroliţilor plasmatici (natremie, kaliemie), monitorizarea
uremiei, creatininemiei şi a debitului urinar. Trebuie asigurat fluxul urinar. Furosemida poate
determina depleţie de sodiu şi de potasiu, cu posibile consecinţe grave. În special, este necesară
supraveghere strictă la pacienţii cu risc crescut de apariţie a dezechilibrului electrolitic sau în cazul
unei depleţii hidrice semnificative (de exemplu din cauza vărsăturilor, diareei sau transpiraţiei
abundente). Trebuie corectate hipovolemia şi deshidratarea, precum şi orice dezechilibru electrolitic
sau acido-bazic semnificativ. Este posibil ca acestea să necesite întreruperea temporară a administrării
furosemidei.
La pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu pacienţi cu tulburări de micţiune,
hiperplazie de prostată sau stricturi uretrale), creşterea producţiei de urină poate provoca sau agrava
simptomatologia; aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie, mai ales la începutul tratamentului.
Trebuie evitat pe cât posibil tratamentul prelungit, cu doze mari sau însoţit de o dietă strictă, deoarece
există riscul deshidratării cu hiperazotemie şi hipovolemie.
Apariţia semnelor de deshidratare şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea tratamentului sau
scăderea dozei.
4
La pacienţii cu ciroză hepatică, administrarea de furosemidă trebuie făcută cu prudenţă, monitorizând
strict natremia, kaliemia şi funcţia renală, pentru a evita apariţia encefalopatiei hepatice. Apariţia
manifestărilor acesteia impune întreruperea imediată a tratamentului.
Supravegherea kaliemiei se impune la vârstnici şi la pacienţii care urmează tratament asociat cu alte
medicamente: digitalice, diuretice tiazidice, antiaritmice chinidinice, corticosteroizi sau laxative
stimulante. La aceşti pacienţi, precum şi la cei cu malnutriţie, anorexie, diaree cronică sau
hipokaliemie, se recomandă un aport suplimentar de potasiu sub formă de clorură sau asocierea
furosemidei cu un diuretic care economiseşte potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren).
Se recomandă supraveghere strictă în cazul administrării furosemidei la pacienţii cu sindrom
hepatorenal, de exemplu cu insuficienţă renală asociată cu boală hepatică severă.
La pacienţii în cazul cărora scăderea pronunţată a tensiunii arteriale îi supune unui risc deosebit, de
exemplu pacienţii cu stenoză semnificativă a arterelor coronare sau carotidiene.
La pacienţii cu hipoproteinemie, de exemplu cea asociată sindromului nefrotic (efectul furosemidei
poate fi redus şi ototoxicitatea sa potenţată), este necesară ajustarea cu precauţie a dozelor.
La pacienţii cu diabet zaharat manifest sau la cei cu diabet zaharat latent, trataţi cu furosemidă, trebuie
monitorizate periodic glicemia şi glucozuria.
La pacienţii cu gută, furosemida se administrează cu prudenţă, deoarece creşte uşor concentraţia
plasmatică a acidului uric; furosemida favorizează declanşarea atacurilor de gută.
Administrare concomitentă cu risperidonă
În studiile placebo-controlate efectuate cu risperidonă la pacienţii vârstnici cu demenţă, a fost
observată o creştere a mortalităţii în cazul pacienţilor trataţi concomitent cu furosemidă şi risperidonă
(7,3%; vârsta medie de 89 de ani, interval 79 – 97 ani), comparativ cu pacienţii trataţi doar cu
risperidonă (3,1%; vârsta medie de 84 de ani, interval 70 – 96 ani) sau doar cu furosemidă (4,1%;
vârsta medie de 80 de ani, interval 67 – 90 ani).
Utilizarea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze
mici) nu a condus la rezultate similare.
Nu a fost identificat un mecanism fiziopatologic care să explice această constatare şi nu au fost
observate anumite caracteristici care să apară constant pentru cauza decesului. Cu toate acestea, este
necesară prudenţă la asocierea acestor medicamente şi, înainte de a lua decizia de a o utiliza, trebuie
evaluate riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice
potente. La pacienţii trataţi cu alte diuretice concomitent cu risperidonă, a existat o creştere a
mortalităţii. Indiferent de tratament, deshidratarea a reprezentat un factor de risc global pentru
mortalitate şi, prin urmare, trebuie evitată la pacienţii vârstnici cu demenţă (vezi pct. 4.3).
Este posibilă agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Sportivi: furosemida poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Excipienţi
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Cloralhidrat: administrarea intravenoasă de furosemidă, în decurs de 24 de ore de la utilizarea de
cloralhidrat, poate duce la hiperemie facială, transpiraţie, agitaţie, greaţă, creşterea tensiunii arteriale şi
tahicardie. În consecinţă, nu este recomandată utilizarea concomitentă de furosemidă şi cloralhidrat.
5
Antihipertensive
Asocierea cu alte medicamente antihipertensive poate conduce la accentuarea efectului hipotensiv.
La pacienţii trataţi cu diuretice, pot apărea hipotensiune arterială severă şi deteriorarea funcţiei renale,
inclusiv cazuri de insuficienţă renală, în special atunci când se administrează pentru prima dată sau
pentru prima dată în doză crescută în asociere cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA) sau cu un antagonist al receptorilor pentru angiotensină II. Se recomandă oprirea administrării
de furosemidă cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu IECA sau ARA-II.
De asemenea, asocierea cu alfa-blocanţi postsinaptici (de exemplu prazosin) induce o creştere a
riscului de hipotensiune arterială de primă doză.
Antipsihotice
Hipokaliemia indusă de furosemidă poate creşte riscul de cardiotoxicitate. Este de evitat asocierea cu
pimozidă, amisulpridă sau sertindol, din cauza creşterii riscului de aritmii ventriculare. Asocierea cu
fenotiazinele poate creşte riscul de hipotensiune arterială.
În studiile placebo-controlate efectuate la pacienţi vârstnici cu demenţă, a fost observată o creştere a
mortalităţii în cazul pacienţilor trataţi concomitent cu furosemidă şi risperidonă (vezi pct. 4.4). Este
necesară precauţie la asocierea celor două medicamente, iar decizia de a o folosi trebuie luată numai
după o evaluare riguroasă a potenţialelor riscuri şi beneficii.
Antiaritmice
Din cauza hipokaliemiei indusă de utilizarea furosemidei, creşte riscul de cardiotoxicitate la asocierea
acesteia cu medicamente antiaritmice (inclusiv amiodaronă, sotalol, disopiramidă, flecainidă).
Furosemida poate antagoniza efectul lidocainei, tocainidei şi mexiletinei.
Glicozide cardiotonice
Hipokaliemia şi celelalte tulburări electrolitice (inclusiv hipomagneziemia) induse de furosemidă cresc
riscul de cardiotoxicitate în cazul asocierii.
Medicamente care prelungesc intervalul QT
Anumite tulburări electrolitice (de exemplu hipokaliemia, hipomagneziemia) induse de furosemidă
cresc riscul de toxicitate a asocierii cu unele medicamente care determină sindrom de interval QT
prelungit.
Vasodilatatoare
Efect hipotensiv accentuat la asocierea cu timoxamină sau hidralazină.
Alte diuretice
Creşterea marcată a diurezei când furosemida este co-administrată cu metolazonă.
Asocierea cu diureticele tiazidice (cum este hidroclorotiazida) conduce la creşterea riscului de
hipopotasemie.
În cazul asocierii cu alte diuretice, trebuie anticipată o scădere mai pronunţată a tensiunii arteriale.
Tetracicline
Asocierea poate mări riscul de creştere a uremiei.
Inhibitorii de renină
Aliskirenul reduce concentraţia plasmatică a furosemidei.
Nitraţi
Efect hipotensiv aditiv.
Litiu
Furosemida scade excreţia litiului şi creşte concentraţia plasmatică a acestuia, ceea ce determină
creşterea riscului de toxicitate a litiului, inclusiv creşterea riscului de cardiotoxicitate şi
neurotoxicitate. În consecinţă, nu este recomandată această asociere în condiţiile în care nu este
posibilă monitorizarea concentraţiei plasmatice a litiului.
6
Agenţi chelatori
Sucralfatul poate scădea absorbţia intestinală a furosemidei şi diminua efectul acesteia. Între
administrarea celor două medicamente trebuie respectat un interval de minimum 2 ore.
Levotiroxină
Dozele mari de furosemidă pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele transportoare şi pot
conduce astfel la o creştere iniţială tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmată de o scădere
globală a valorilor totale a hormonilor tiroidieni. Trebuie monitorizate valorile hormonilor tiroidieni.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
Administrarea concomitentă cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv cu acid
acetilsalicilic, poate diminua efectul furosemidei. Asocierea are un risc crescut de nefrotoxicitate, cu
apariţia insuficienţei renale acute (mai ales în condiţiile preexistenţei hipovolemiei sau deshidratării).
Indometacinul şi ketorolacul pot antagoniza efectul furosemidei.
Salicilaţi
Furosemida poate potenţa efectul salicilaţilor şi accentua toxicitatea acestora. Pot creşte toxicitatea
furosemidei.
Antibiotice
Asocierea cu aminoglicozide, polimixine, vancomicină şi cu alte medicamente ototoxice poate potenţa
efectul ototoxic. Deoarece acesta poate duce la leziuni ireversibile, asocierea va fi recomandată numai
dacă este absolut necesară. Asocierea cu cefaloridină sau aminoglicozide creşte riscul de
nefrotoxicitate. Furosemida poate scădea concentraţia plasmatică a vancomicinei post-intervenţie
chirurgicală cardiacă. Asocierea cu trimetoprim creşte riscul de hiponatriemie.
La pacienţii trataţi cu furosemidă şi anumite cefalosporine administrate în doze mari, se poate instala
insuficienţă renală.
Antivirale
Ritonavirul, saquinavirul şi nelfinavirul pot creşte concentraţia plasmatică a diureticelor.
Antidepresive
Asocierea cu inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO) creşte efectul hipotensiv. Riscul de
hipotensiune ortostatică în asociere cu antidepresivele triciclice. Asocierea cu reboxetină creşte riscul
de hipokaliemie.
Antidiabetice
Furosemida reduce efectul hipoglicemiant.
Antiepileptice
Asocierea cu carbamazepină creşte riscul de hiponatriemie. Fenitoina scade efectul diuretic al
furosemidei.
Antihistaminice
Co-administrarea produce hipokaliemie cu risc crescut de cardiotoxicitate.
Antifungice
Co-administrarea cu amfotericină creşte riscul de hipokaliemie şi nefrotoxicitate.
Anxiolitice şi hipnotice
Asocierea are efect hipotensiv aditiv. Triclofosul poate disloca hormonii tiroidieni de la nivelul
situsurilor de legare.
Stimulatante ale sistemului nervos central (SNC)
Scăderea potasemiei creşte riscul de aritmii ventriculare.
7
Corticosteroizi
Antagonizează efectul diuretic (retenţie de sodiu) şi cresc riscul de hipokaliemie.
Citotoxice
Asocierea cu sărurile de platină creşte riscul de ototoxicitate şi nefrotoxicitate. În plus, nefortoxicitatea
cisplatinei poate fi accentuată în cazul în care furosemida nu este administrată în doze mici (de
exemplu 40 mg la pacienţi cu funcţie renală normală) şi cu balanţă hidrică pozitivă atunci când este
utilizată pentru a efectua diureză forţată în timpul tratamentului cu cisplatină.
Metotrexatul reduce efectul furosemidei, iar furosemida poate reduce clearance-ul renal al
metotrexatului.
Dopaminergice
Levodopa accentuează efectul hipotensiv.
Imunomodulatoare
Aldesleukina asociată cu furosemida accentuează efectul hipotensiv.
Ciclosporina şi tacrolimusul asociate cu furosemida cresc riscul de hiperkaliemie.
Asocierea dintre furosemidă şi ciclosporină creşte riscul de artrită gutoasă secundară hiperuricemiei
provocată de furosemidă şi afectării excreţiei renale de urat de către ciclosporină.
Miorelaxante
Tizanidina şi baclofen pot genera efect hipotensiv aditiv. Efectul miorelaxantelor curarizante este
accentuat de furosemidă.
Estrogeni
Efectul diuretic al furosemidei este antagonizat.
Progestogeni
Risc crescut de hipokaliemie.
Prostaglandine
Alprostadil – creşte efectul hipotensiv.
Simpatomimetice
Beta-2 simpatomimeticele în doze mari cresc riscul de hipokaliemie. Efectul de creştere a tensiunii
arteriale al simpatomimeticelor (cum sunt epinefrina, norepinefrina) poate fi diminuat.
Teofilina
Efect hipotensiv accentuat. Pot creşte efectele teofilinei.
Probenecid
Probenecidul ca şi alte medicamente care se elimină în proporţie semnificativă pe cale renală,
asemănător furosemidei, poate scădea efectul furosemidei. Şi invers, furosemida poate reduce
clearance-ul renal al probenecidului. În cazul tratamentului cu doze mari (în special al ambelor
medicamente), poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice şi a riscului de reacţii adverse
determinate de furosemidă sau de medicamentul administrat concomitent.
Anestezice
Pot creşte efectul hipotensiv al furosemidei. Efectul curarizantelor poate fi accentuat de furosemidă.
Warfarină şi clofibrat
Competiţionează cu furosemida la legarea de albumina serică, acest fenomen devenind semnificativ în
cazul pacienţilor cu hipoalbuminemie, cum este cazul celor cu sindrom nefrotic.
Aminoglutetimidă
Utilizarea concomitentă creşte riscul de hipoalbuminemie.
8
Alcool
Creşte efectul hipotensor.
Laxative
Abuzul de laxative creşte riscul de hipopotasemie.
Carbenoxolonă
Administrarea concomitentă cu carbenoxolonă poate creşte riscul de hipokaliemie.
Preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra
Preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra administrate în doze mari pot creşte riscul de
hipokaliemie.
Pot creşte efectele toxice renale ale medicamentelor nefrotoxice, în cazul administrării concomitente
cu furosemidă.
Substanţe de contrast radiologic
Pacienţii cu risc crescut de nefropatie la substanţele de contrast radiologic, trataţi cu furosemidă, au
prezentat o incidenţă mai mare a deteriorării funcţiei renale după administrarea substanţei de contrast
radiologic, comparativ cu pacienţii cu risc crescut cărora li s-a efectuat numai hidratare intravenoasă
înainte de administrarea substanţei de contrast radiologic.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Furosemida traversează bariera feto-placentară. Studiile non-clinice nu au evidenţiat niciun efect
teratogen. În clinică nu există suficiente date pentru a evalua eventualele efecte malformative sau
fetotoxice ale furosemidei administrate în timpul sarcinii.
Furosemida nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut
necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul terapeutic matern
justifică riscul potenţial pentru făt. Tratamentul în timpul sarcinii impune monitorizarea dezvoltării
fetale.
Alăptarea
Furosemida se excretă în laptele uman. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De
aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Furosemid Zentiva are influenţă moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Anumite reacţii adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale) pot
afecta capacitatea pacientului de a se concentra sau reacţiona şi, prin urmare, prezintă un risc în
situaţiile în care aceste capacităţi au importanţă deosebită (de exemplu conducerea vehiculelor şi
folosirea utilajelor).
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie (vezi pct. 4.4)
Foarte frecvente: tulburări electrolitice (inclusiv simptomatice), deshidratare şi hipovolemie, în
special la pacienţii vârstnici, creşterea valorilor creatininemiei, creşterea concentraţiei plasmatice a
trigliceridelor.
9
Frecvente: hiponatremie, hipocloremie, hipokaliemie, creşterea concentraţiei plasmatice a
colesterolului, creşterea valorilor acidului uric în sânge şi atacuri de gută.
Mai puţin frecvente: modificarea toleranţei la glucoză. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest
(vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: hipocalcemie, hipomagneziemie, creşterea uremiei, alcaloză metabolică,
sindrom Pseudo-Bartter în contextul utilizării abuzive şi/sau al utilizării de lungă durată a furosemidei.
Tulburări vasculare
Foarte frecvente: hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).
Rare: vasculite.
Cu frecvenţă necunoscută: tromboză.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Frecvente: creşterea volumului de urină.
Rare: nefrită tubulo-interstiţială.
Cu frecvenţă necunoscută:
- valori crescute ale sodiului şi clorului în urină, retenţie urinară (la pacienţii cu obstrucţie parţială a
căilor urinare (vezi pct. 4.3 şi 4.4);
- nefrocalcinoză / nefrolitiază la copiii prematuri;
- insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: greaţă.
Rare: vărsături, diaree.
Foarte rare: pancreatită acută.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: colestază, creşterea valorilor transaminazelor.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: tulburări de auz, de obicei tranzitorii, în special la pacienţii cu insuficienţă
renală, hipoproteinemie (de exemplu cu sindrom nefrotic) şi/sau atunci când administrarea
intravenoasă de furosemidă s-a efectuat prea rapid.
Surditate (uneori ireversibilă).
Rare: tinitus.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: prurit, urticarie, erupţii cutanate, dermatite buloase, eritem polimorf,
pemfigoid,dermatită exfoliativă, purpură, reacţii de fotosensibilitate.
Cu frecvenţă necunoscută: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustulo
ză
exantematică acută generalizată (PEAG), erupţie cutanată la medicament cu eozinofilie şi simptome
sistemice (DRESS).
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: reacţii anafilactice severe sau anafilactoide (de exemplu cu şoc).
Cu frecvenţă necunoscută: agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: encefalopatie hepatică la pacienţii cu insuficienţă hepatocelulară (vezi pct. 4.3).
Rare: parestezii.
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, lipotimie şi pierderea cunoştinţei (determinate de hipotensiune
arterială simptomatică).
Tulburări hematologice şi limfatice
Frecvente: hemoconcentraţie.
Mai puţin frecvente: trombocitopenie.
Rare: leucopenie, eozinofilie.
10
Foarte rare: agranulocitoză, anemie aplastică sau anemie hemolitică.
Tulburări congenitale, familiale şi genetice
Cu frecvenţă necunoscută: risc crescut de persistenţă a canalului arterial, atunci când furosemida este
administrată la nou-născuţi în primele săptămâni de viaţă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare: febră.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
În caz de supradozaj acut şi cronic, tabloul clinic depinde, în principal, de gradul şi consecinţele
depleţiei de electroliţi şi lichide, de exemplu hipovolemie, deshidratare, hemoconcentraţie, aritmii
cardiace (inclusiv bloc atrio-ventricular şi fibrilaţie ventriculară). Simptomele acestor tulburări includ
hipotensiune arterială severă (cu evoluţie până la şoc), insuficienţă renală acută, tromboză, delir,
paralizie flască, apatie şi confuzie.
Abordare terapeutică
Nu se cunoaşte un antidot specific pentru furosemidă. Dacă ingestia tocmai a avut loc, pot fi luate
măsuri pentru a limita absorbţia suplimentară a substanţei active, cum este lavajul gastric, sau măsuri
destinate scăderii absorbţiei (de exemplu administrarea de cărbune activat).
Pacientul se internează de urgenţă şi se instituie imediat un tratament care să corecteze dezechilibrele
electrolitice şi hidrice. Împreună cu prevenţia şi tratamentul complicaţiilor grave care pot apărea ca
urmare a acestor dezechilibre şi a altor efecte asupra organismului, tratamentul corectiv poate necesita
măsuri terapeutice intensive şi de monitorizare medicală intensivă, generale şi specifice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: diuretice de ansă cu acţiune intensă, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.
Furosemida este un derivat sulfonamidbenzoic din grupul diureticelor de ansă cu acţiune saliuretică
intensă. La doze terapeutice obişnuite, odată ajunsă în lumenul tubular, acţionează în principal la
nivelul epiteliului porţiunii ascendente a ansei Henle, unde inhibă reabsorbţia sării fără apă.
Consecutiv, la nivelul tubului contort distal sunt stimulate schimburile sodiu - potasiu şi sodiu -
hidrogen, crescând eliminarea ionilor de potasiu şi de hidrogen. Furosemida acţionează şi la nivelul
tubului contort proximal inhibând reabsorbţia izoosmotică.
Diureza indusă de furosemidă este intensă, cu un volum mare de urină izotonă sau uşor hipotonă, cu
reacţie acidă, bogată în ioni de sodiu, potasiu, clor, magneziu, calciu, hidrogen şi amoniu.
Acţiunea saliuretică creşte direct proporţional cu doza administrată şi persistă chiar în cazul
insuficienţei renale.
Creşte fluxul sanguin renal în favoarea corticalei renale.
Datorită efectului saliuretic, determină scăderea tensiunii arteriale.
11
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Furosemida administrată oral se absoarbe rapid din tubul digestiv, în proporţie convenabilă. Se leagă
de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.
Distribuţia se face în lichidul extracelular.
Timpul de înjumătăţire plasmatică creşte la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală. La nou–născut
este prelungit, probabil datorită clearance-ului renal şi hepatic scăzut.
Eliminarea se face rapid, în principal pe cale renală, dar şi biliar/fecal.
Furosemida nu este dializabilă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor farmacologice
privind carcinogenitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.
Toxicitate acută
Studiile efectuate cu furosemidă administrată oral sau intravenos la diferită specii de rozătoare şi la
câine au evidenţiat toxicitate acută scăzută. La şoarece şi şobolan, DL
50 după administrarea orală a
furosemidei este cuprinsă între 1050 şi 4600 mg/kg corp, iar la cobai de 243 mg/kg corp. La câine,
DL
50 după administrarea orală a furosemidei este de aproximativ 2000 mg/kg corp, iar după
administrarea intravenoasă DL
50 este mai mare de 400 mg/kg corp.
Toxicitate cronică
La şobolan şi câine, după administrarea timp de 6 luni şi 12 luni, au fost observate modificări la nivel
renal (inclusiv fibroză focală, calcificări) în grupurile cu dozele cele mai mari (de 10 până la de 20 ori
mai mari decât doza terapeutică la om).
Carcinogenitate
Furosemida în doză de aproximativ 200 mg/kg corp pe zi a fost administrată la şoareci şi şobolani
femele, pe parcursul a 2 ani, împreună cu alimentaţia. S-a observat o creştere a incidenţei
adenocarcinomului mamar la şoarece, dar nu şi la şobolan. Această doză este considerabil mai mare
decât doza terapeutică administrată la om. În plus, aceste tumori au fost identice din punct de vedere
morfologic cu tumorile apărute spontan, observate la 2% până la 8% din animalele din grupul de
control.
Cu toate acestea, pare a fi puţin probabil ca această incidenţă a tumorilor să fie relevantă pentru
tratamentul la om. Nu există dovezi ale creşterii incidenţei adenocarcinomului mamar la om, după
utilizarea furosemidei. Pe baza studiilor epidemiologice, nu este posibilă clasificarea carcinogenităţii
furosemidei la om.
Într-un studiu de carcinogenitate, furosemida a fost administrată la şobolan în doză zilnică de
15 mg/kg sau 30 mg/kg corp. Şobolanii masculi din grupul la care s-a administrat doza de 15 mg/kg au
prezentat o creştere marginală a tumorilor nespecifice, care nu s-a observat în grupul la care s-a
administrat doza de 30 mg/kg. Aceste rezultate sunt considerate a fi incidentale.
Testul de carcinogeneză la nivelul vezicii urinare, indusă cu nitrozamină, efectuat la şobolan, nu a
evidenţiat date care să sugereze că furosemida este un factor promotor.
Mutagenitate
La testele efectuate in vitro, la bacterii şi pe celule de mamifer, au fost obţinute atât rezultate pozitive,
cât şi negative. Cu toate acestea, inducţia mutaţiilor genice şi cromozomiale a fost observată numai în
cazurile în care furosemida a atins concentraţii citotoxice.
Teratogeneză
12
La diferite specii de mamifer, inclusiv şoarece, şobolan, pisică, iepure şi câine, nu au fost evidenţiate
efecte embriotoxice sau teratogene după tratamentul cu furosemidă. Întârzierea dezvoltării renale –
scăderea numărului de glomeruli diferenţiaţi – a fost descrisă la puii şobolanilor trataţi cu 75 mg
furosemidă pe kg corp, în timpul perioadei cuprinse între ziua a 7-a şi a 11-a de sarcină şi al perioadei
cuprinse între ziua a 14-a şi a 18-a de sarcină.
Furosemida traversează bariera feto-placentară şi se obţine în sângele din cordonul ombilical 100%
din concentraţia plasmatică maternă. Până în prezent, nu au fost raportate malformaţii la om, care să
fie corelate cu expunerea la furosemidă. Cu toate acestea, nu există suficientă experienţă pentru a
permite o evaluare concludentă a posibilelor efecte dăunătoare asupra embrionului/fătului. Producţia
de urină a fătului poate fi stimulată in utero.
La prematuri, a fost observată apariţia urolitiazei şi nefrocalcinozei ca urmare a tratamentului cu
furosemidă.
Nu au fost efectuate studii pentru a evalua efectele furosemidei la sugari, în cazul ingestiei cu laptele
matern.
Ototoxicitate
Furosemida poate influenţa procesele de conducere ale stria vascularis, de la nivelul urechii interne,
ceea ce poate duce la tulburări auditive, în general, reversibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Amestec lactoză monohidrat cu amidon de porumb*
Amidon de porumb
Celuloză microcristalină tip 101
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
Povidonă K30.
*conţine: 85 părţi lactoză monohidrat şi 15 părţi amidon de porumb.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 20 comprimate, închis cu dop şi compensator din PEJD.
Cutie cu un blister din PVC/Al cu 25 de comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
13
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Zentiva S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50, Sector 3, 032266 Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 317 31 36
Fax: + 40 21 317 31 34
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8646/2016/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
