MEGLIMID 4 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MEGLIMID 1 mg comprimate
MEGLIMID 2 mg comprimate
MEGLIMID 3 mg comprimate
MEGLIMID 4 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Meglimid 1 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 1 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 138,95 mg.
Meglimid 2 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 2 mg .
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 137,2 mg.
Meglimid 3 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă mg .
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 136,95 mg.
Meglimid 4 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 4 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 135,85 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Meglimid 1 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare roz, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
Meglimid 2 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare verde, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
Meglimid 3 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare galben pal, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
2
Meglimid 4 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare albastru deschis, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meglimid este indicat în tratamentul diabetului zaharat tip 2 insulinoindependent, în cazul în care
dieta, exerciţiile fizice şi diminuarea greutăţii corporale nu sunt suficiente.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Baza unui tratament eficient al diabetului zaharat este o dietă adecvată, activitate fizică regulată, precum şi
testarea regulată a glucozei sanguine şi urinare.
Antidiabeticele orale sau insulina nu pot compensa afecţiunea pacientului, dacă acesta nu urmează o dietă
adecvată.
Doza de Meglimid va fi stabilită de către medic pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de rezultatele
testelor metabolice (determinarea glicemiei şi glicozuriei).
Doza iniţială recomandată este de 1 mg glimepiridă pe zi.
Dacă se obţine un control adecvat, dozele iniţiale recomandate se menţin ca tratament de întreţinere.
Dacă dozele sunt insuficiente, se vor creşte treptat, în funcţie de controlul glicemiei, la un interval de
aproximativ 1-2 săptămâni între doze, până la 2, 3 sau 4 mg glimepiridă pe zi.
Doze de peste 4 mg glimepiridă pe zi dau rezultate mai bune numai în cazuri excepţionale.
Doza maximă recomandată este de 6 mg glimepiridă pe zi.
La pacienţii la care nu se obţine un control adecvat cu doza maximă recomandată de metformin, poate fi
iniţiată terapia concomitentă cu glimepirid.
Menţinând doza de metformin, tratamentul cu glimepirid se iniţiază cu doze scăzute, fiind ulterior ajustate
până la obţinerea nivelului de control metabolic necesar, fără a depăşi doza maximă recomandată.
Tratamentul combinat va fi iniţiat sub control medical strict.
Dacă este necesar, la pacienţii la care doza maximă recomandată de Meglimid nu dă rezultate adecvate, poate
fi iniţiată terapia cu insulină.
Menţinând doza de glimepiridă, tratamentul cu insulină este iniţiat cu doze mici, care sunt apoi crescute, în
funcţie de nivelul de control metabolic dorit.
Tratamentul combinat se efectuează sub supraveghere medicală strictă.
Dacă un pacient are reacţie hipoglicemică la 1 mg glimepiridă pe zi, înseamnă că afecţiunea poate fi
controlată fară alt tratament, doar prin dietă.
Ca urmare a tratamentului, ameliorarea controlului diabetului este asociată cu creşterea sensibilităţii la
insulină, de aceea necesarul de glimepiridă poate scădea.
Pentru evitarea hipoglicemiei este necesară fie reducerea dozelor, fie întreruperea tratamentului.
În cazul modificărilor de greutate corporală, de stil de viaţă al pacientului, sau ale altor factori care cresc
riscul de hipoglicemie sau de hiperglicemie, pot fi, de asemenea, necesare ajustări ale dozelor.
Trecerea de la alte hipoglicemiante la Meglimid
În general, se poate face trecerea de la alte agenţi hipoglicemiante orale la Meglimid.
3
La trecerea la tratamentul cu Meglimid, trebuie avute în vedere dozele prescrise şi timpul de înjumătăţire
plasmatică ale medicamentului administrat anterior.
În unele cazuri, în special la antidiabeticele cu un timp de înjumătaţire plasmatică prelungit (de exemplu
clorpropamid), pentru minimizarea riscului hipoglicemic prin efect aditiv, se recomandă o perioadă liberă de
tratament de câteva zile.
Doza recomandată de iniţiere a tratamentului cu glimepiridă este de 1 mg pe zi.
În funcţie de răspunsul clinic, dozele de glimepiridă pot fi crescute treptat, după indicaţiile prezentate
anterior.
Trecerea de la tratamentul cu insulină la Meglimid
În cazuri excepţionale, în care pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 sunt în tratament cu insulină, se poate
indica trecerea la tratamentul cu Meglimid.
Modificarea terapiei trebuie efectuată sub strictă supraveghere medicală.
Administrarea în insuficienţă renală sau hepatică
A se consulta paragraful 4.3.
Vârstnici (peste 65 ani), subnutriţi, pacienţi cu o alterare marcată a stării generale
Stabilirea dozei iniţiale şi de întreţinere, precum şi creşterea dozei, se vor face cu atenţie deosebită pentru
evitarea reacţiilor hipoglicemice.
Mod de administrare
Administrare orală.
În mod obişnuit, administrarea unei doze unice de glimepiridă pe zi este suficientă. Se recomandă ca
administrarea medicamentului să se facă imediat după sau în timpul unui mic dejun substanţial.
În cazul în care pacietul nu serveşte de obicei micul dejun, doza va fi administrată imediat după sau în timpul
primei mese principale a zilei.
În cazul pierderii unei doze, nu se va administra o doză compensatorie dublă.
Comprimatele vor fi înghiţite cu o cantitate suficientă de lichid.
4.3 Contraindicaţii
Contraindicaţii absolute:
- hipersensibilitate la glimepiridă, la alţi derivaţi de sulfoniluree sau sulfonamide sau la oricare
dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
- diabetul dependent de insulină;
- coma diabetică;
- cetoacidoza;
- pancreatectomia;
- tulburări severe ale funcţiei renale sau hepatice; în cazul tulburărilor severe ale funcţiei renale sau
hepatice este necesară trecerea pe tratamentul cu insulină.
Contraindicaţii relative:
- sarcina şi alăptarea.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Meglimid trebuie administrat imediat înainte sau în timpul mesei.
Dacă mesele sunt neregulate, administrarea Meglimid
poate duce la hipoglicemie.
Simptomele posibile ale hipoglicemiei includ: cefalee, foame imperioasă, greaţă, vărsături, moleşeală,
somnolenţă, tulburări ale somnului, agitaţie, agresivitate, modificări ale concentrării, ale stării de alertă şi ale
timpului de reacţie, depresie, confuzie, tulburări de vorbire şi vizuale, afazie, tremor, paralizii, tulburări
senzoriale, ameţeli, neajutorare, pierderea autocontrolului, delir, convulsii cerebrale şi pierderea conştienţei
până la apariţia comei, respiraţii superficiale şi bradicardie.
În plus, pot fi prezente semne de reacţie adrenergică, ca transpiraţii, piele umedă, anxietate, tahicardie,
hipertensiune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.
4
Aspectul clinic al unei crize hipoglicemice poate semăna cu cel al unei accident vascular cerebral.
Simptomele pot fi prompt controlate prin ingestia imediată de hidrocarbonaţi (zahăr).
Îndulcitorii artificiali nu au niciun efect.
Se ştie din experienţa utilizării altor derivaţi de sulfoniluree că, în ciuda unor măsuri iniţiale eficiente,
hipoglicemia poate reveni.
Hipoglicemia severă sau prelungită, sub control temporar prin ingestie de zahăr, necesită tratament medical
imediat şi uneori, spitalizare.
Factorii ce favorizează apariţia hipoglicemiei includ:
- refuzul sau incapacitatea pacienţilor de a coopera (mai ales la pacienţii vârstnici);
- subnutriţia, orar neregulat de masă sau post;
- dezechilibrul dintre activitatea fizică şi cantitatea de hidrocarbonaţi administrată;
- modificări ale dietei;
- consumul de alcool etilic în special asociat cu alimentaţia neregulată;
- funcţie renală alterată;
- disfuncţii hepatice severe;
- supradozarea Meglimid;
- tulburări ale sistemului endocrin, care afectează metabolismul hidrocarbonaţilor sau reglarea glicemiei
(de exemplu anumite afecţiuni tiroidiene, afecţiuni ale glandei pituitare anterioare sau insuficienţa
adrenocorticalei);
- adminitrarea concomitentă a anumitor medicamente (a se consulta paragraful 4.5);
Tratamentul cu Meglimid necesită monitorizarea regulată a nivelurilor glucozei în sânge şi urină.
De asemenea, se recomandă şi determinarea procentului de hemoglobină glicozilată.
Tratamentul cu Meglimid necesită monitorizare regulată hepatică şi hematologică (în special leucocite şi
trombocite).
În situaţii de stres (de exemplu accidente, traumatisme, intervenţii chirurgicale, infecţii febrile), se poate
indica trecerea temporară pe insulină.
La pacienţii cu deficienţă G6PD, tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la anemie hemolitică.
Deoarece glimepirida aparţine clasei de derivaţi de sulfoniluree, se recomandă precauţie la utilizarea la
pacienţi cu deficienţă G6PD şi trebuie luată în considerare utilizarea unor medicamente care nu sunt derivate
de sulfoniluree.
Nu există experienţă clinică asupra utilizării glimepiridei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau la
pacienţii dializaţi. La aceşti pacienţi este recomandat tratamentul cu insulină.
Informaţii importante privind unele componente ale Meglimid
Meglimid conţine lactoză. Nu se recomandă administrarea medicamentului la pacienţii cu afecţiuni ereditare
rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie la glucoză-galactoză.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
La administrarea concomitentă de Meglimid şi anumite medicamente, pot apărea creşteri sau scăderi nedorite
ale acţiunii hipoglicemiante a glimepiridei.
De aceea, asocierea altor medicamente la tratamentul cu Meglimid
se va face numai la indicaţia medicului.
Glimepirida este metabolizată de citocromul P450 2C9 (CYP2C9).
Se ştie că metabolismul său este influenţat de administrarea concomitentă de inductori CYP2C9 (de exemplu
rifampicina) sau inhibitori CYP2C9 (de exemplu fluconazolul).
Rezultatele unui studiu de interacţiune in vivo au arătat că AUC al glimepiridei este crescută de aproximativ
2 ori de către fluconazol, unul dintre cei mai potenţi inhibitori ai CYP2C9.
Au fost menţionate următoarele interacţiuni ale glimeripidei (în funcţie şi de experienţa clinică şi cu alţi
derivaţi de sulfoniluree):
5
Potenţarea efectului hipoglicemiant, existând situaţii în care hipoglicemia poate apărea la administrarea
concomitentă a unuia dintre următoarele medicamente:
- fenilbutazona, azapropazona şi oxifenbutazona
- insulina şi antidiabetice orale;
- metforminul;
- salicilaţi şi acid paraaminosalicilic;
- steroizi anabolizanţi şi hormoni masculini;
- cloramfenicol;
- anticoagulante cumarinice;
- fenfluramina;
- fibraţi;
- inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei;
- fluoxetina;
- alopurinol;
- simpatolitice;
- ciclofosfamida, trofosfamida şi ifosfamida;
- sulfinpirazona;
- anumite sulfonamide cu acţiune prelungită;
- tetracicline;
- inhibitori MAO;
- chinolone;
- probenecid;
- miconazol;
- pentoxifilina (administrare parenterală, în doze mari);
- tritocvalina;
- fluconazol;
Scăderea efectului hipoglicemiant, ce duce la creşterea glicemiei, poate apărea la administrarea
concomitentă a următoarelor substanţe active:
- estrogeni şi progestative;
- saluretice, diuretice tiazidice;
- stimulante tiroidiene, glucocorticoizi;
- derivaţi de fenotiazină, clorpromazină;
- adrenalină şi simpatomimetice;
- acid nicotinic (doze mari) şi derivaţi de acid nicotinic;
- laxative (utilizare îndelungată);
- fenitoină, diazoxid;
- glucagon;
- barbiturice;
- rifampicină;
- acetazolamidă;
Antagoniştii H
2, betablocantele, clonidina şi rezerpina pot fie să crească, fie să scadă acţiunea
hipoglicemiantă a Meglimid.
Sub influenţa substanţelor active simpatolitice, cum ar fi betablocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina,
semnele de corectare adrenergică a hipoglicemiei se pot reduce sau chiar dispar.
Ingestia de alcool etilic poate potenţa sau reduce în mod aleator activitatea hipoglicemiantă a glimepiridei.
Glimepirida poate fie să crească, fie să scadă efectele derivaţilor de cumarină.
6
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Riscuri ce depind de diabet
Nivelele anormale ale glicemiei din timpul sarcinei sunt asociate cu o incidenţă crescută a anomaliilor
congenitale şi a mortalităţii perinatale.
Nivelul glicemiei trebuie monitorizat strict în timpul sarcinii, pentru evitarea oricărui risc teratogen.
În aceste cazuri, se recomandă utilizarea insulinei.
Pacientele care intenţionează să rămână însărcinate trebuie să informeze medicul.
Riscuri ce depind de glimepiridă
Nu există date adecvate referitoare la utilizarea glimepiridei în timpul sarcinii.
Studiile la animal au demonstrat apariţia toxicităţii asupra funcţiei de reproducere, ca urmare a acţiunii
farmacologice hipoglicemiante a glimepiridei (a se consulta paragraful 5.3).
În concecinţă, nu se recomandă utilizarea glimepiridei pe toată perioada sarcinii.
În cazul apariţiei unei sarcini sau a planificării unei sarcini în perioada tratamentului cu glimepiridă, este
recomandată trecerea la tratamentul cu insulină.
Alăptare
Nu se cunoaşte dacă Meglimid se elimină în laptele matern uman.
Glimepirida este excretată în laptele de şobolan.
Deoarece şi alţi derivaţi de sulfoniluree sunt excretaţi în laptele matern şi datorită riscului hipoglicemic la
copiii alăptaţi, în timpul tratamentului cu glimepiridă nu se recomandă alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Datorită hipoglicemiei, a hiperglicemiei sau a tulburărilor vizuale, capacitatea de concentrare şi reacţie a
pacienţilor cu diabet se poate altera.
Acest lucru constituie un risc pentru persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje.
Pacienţii trebuie sfătuiţi să evite hipoglicemia când conduc vehicule. Acest lucru are o mare importanţă mai
ales pentru cei la care simptomele de apariţie a hipoglicemiei sunt reduse sau absente sau la cei cu episoade
frecvente de hipoglicemie. În aceste condiţii, se pune în discuţie oportunitatea condusului maşinilor sau a
folosirii utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
Evaluarea recţiilor adverse se bazează pe următoarea clasificare a frecvenţei:
Foarte frecvente (> 1/10)
Frecvente (> 1/100, < 1/10)
Mai puţin frecvente (> 1/1000, < 1/100)
Rare (> 1/10000, < 1/1000)
Foarte rare (< 1/10000)
Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare (> 1/10000, < 1/1000): trombocitopenie, leucopenie, eritropenie, granulocitopenie,
agranulocitoză, anemie hemolitică, pancitopenie; aceste modificări sunt de obicei reversibile după
întreruperea tratamentului.
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare (< 1/10000): vasculită alergică, reacţii alergice încrucişate cu alţi derivaţi de sulfoniluree,
sulfonamide sau substanţe înrudite; pot apărea reacţii de hipersensibilitate uşoare, care se pot agrava cu
dispnee, scăderea presiunii arteriale şi uneori şoc.
7
Frecvenţă necunoscută: reacţii alergice încrucişate cu alţi derivaţi de sulfoniluree, sulfonamide sau substanţe
înrudite.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare (> 1/10000, < 1/1000): hipoglicemie; această reacţie apare deseori imediat după administrarea
medicamentului, poate fi severă şi nu este întotdeauna uşor de tratat.
Apariţia hipoglicemiei depindede factori individuali ca, de exemplu, obiceiurile alimentare şi dozarea
medicamentelor (vezi pct. 4.4).
Tulburări oculare
Frecvenţă necunoscută: în special la începutul tratamentului, din cauza modificării nivelelor glicemiei, pot
apărea tulburări vizuale tranzitorii.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare (< 1/10000): greaţă, vărsături, diaree, senzaţie de stomac plin, durere abdominală.
Această simptomatologie necesită rareori întreruperea tratamentului.
Tulburări hepatobiliare
Frecvente (> 1/100, < 1/10): creşterea valorilor enzimelor hepatice.
Foarte rare (< 1/10000): alterarea funcţiei hepatice (colestază şi icter), hepatită, insuficienţă hepatică.
Frecvenţă necunoscută: creşterea valorilor enzimelor hepatice.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: fotosensibilitate.
Frecvenţă necunoscută: reacţii de hipersensibilitate cutanată cum ar fi pruritul, erupţiile cutanate
tranzitorii şi urticaria.
Foarte rare (< 1/10000): fotosensibilitate.
Investigaţii diagnostice
Foarte rare (< 1/10000): scăderea natremiei.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
După supradozare, poate apare hipoglicemia, ce durează de la 12 la 72 ore şi poate reapare după recuperarea
iniţială.
Simptomele pot apărea la un interval de până la 24 ore de la supradozare.
Se recomandă monitorizarea pacientului în spital.
Hipoglicemia poate fi acompaniată de simptome neurologice, cum ar fi agitaţie, tremor, tulburări vizuale,
tulburări de coordonare, somnolenţă, comă şi convulsii.
Tratament
Tratamentul iniţial constă în prevenirea absorbţiei, prin administrarea de cărbune activ (adsorbant) şi sulfat
de sodiu (laxativ).
În cazul ingestiei unor cantităţi mari de medicament, este recomandat lavajul gastric, urmat de administrarea
cărbunelui activ şi a sulfatului de sodiu.
În cazul supradozării severe, pacientul va fi internat într-o unitate de terapie intensivă.
8
Dacă este necesar, se va administra imediat glucoză, în bolus i.v. de 50 ml glucoză soluţie 50%, urmată de
glucoză soluţie 10% administrată în perfuzie, cu monitorizarea concomitentă a glicemiei. Tratamentul
ulterior este simptomatic.
În particular, în cazul tratamentului hipoglicemiei apărute ca urmare a ingestiei accidentale de Meglimid de
către copii, cantitatea de glucoză administrată trebuie controlată cu atenţie, pentru evitarea apariţiei
hiperglicemiei. Glicemia va fi strict monitorizată.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice orale, sulfonamide, derivaţi de uree, codul ATC: A10BB12.
Mecanism de acţiune
Glimepirida acţionează în principal prin stimularea eliberării de insulină din celulele pancreatice beta.
Ca şi la alţi derivaţi de sulfoniluree, acest efect se bazează pe creşterea responsivităţii celulelor pancreatice
beta la stimularea fiziologică prin glucoză.
În plus, se pare că glimepirida determină efecte extrapancreatice pronunţate, prezente şi la alţi derivaţi de
sulfoniluree.
Efecte farmacodinamice
Eliberarea de insulină:
Derivaţii de sulfoniluree controlează secreţia de insulină prin închiderea canalelor de potasiu sensibile la
ATP din membrana celulelor beta. Închiderea canalelor de potasiu induce depolarizarea celulei beta, ce
determină deschiderea canalelor de calciu, urmată de creşterea influxului de calciu în celulă.
Aceasta duce la eliberarea de insulină prin exocitoză.
Glimepirida se leagă, cu o rată mare de schimb, de o proteină din membrana celulei beta, asociată canalelor
de potasiu sensibile la ATP, diferită de locul normal de legare a sulfonilureei.
Activitate extrapancreatică:
Efectele extrapancreatice sunt de ameliorare a sensibilităţii ţesuturilor periferice la insulină şi de scădere a
captării şi metabolizării hepatice a insulinei.
Captarea glucozei din sânge în musculatura periferică şi ţesutul adipos se produce prin intermediul unor
proteine speciale de transport, localizate în membrana celulară. Transportul glucozei în aceste ţesuturi
limitează utilizarea glucozei.
Glimepirida creşte rapid numărul de molecule active de transport a glucozei din membranele plasmatice
musculare şi adipocitare, stimulând captarea glucozei.
Glimepirida creşte activitatea glicozil-fosfatidilinozitol-specific fosfolipazei C, care poate fi corelată cu
lipogeneza şi glicogeneza indusă medicamentos în celulele adipoase izolate şi în celulele musculare.
Glimepirida inhibă producţia de glucoză la nivel hepatic, prin creşterea concentraţiei intracelulare de
fructoză-2,6-bisfosfat, care inhibă gluconeogeneza.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Efecte generale
La persoanele sănătoase, doza orală minimă eficientă este de ap
roximativ 0,6 mg Meglimid.
Efectul glimepiridei este dependent de doză şi este reproductibil.
Răspunsul fiziologic la activitatea fizică, reprezentat de reducerea secreţiei de insulină este prezent şi în cazul
tratamentului cu glimepiridă.
Nu există diferenţe semnificative ale efectului în funcţie de administrarea cu 30 minute înainte sau imediat
înaintea administrării de alimente.
La persoanele diabetice, prin administrarea unei doze zilnice unice se obţine un control metabolic adecvat
pentru o perioadă de 24 ore.
9
Cu toate că metabolitul hidroxilat al glimepiridei a produs o scădere redusă, dar semnificativă, a glicemiei la
persoanele sănătoase, acesta participă în proporţie scăzută la efectul general al medicamentului.
Tratamentul combinat cu metformin
Într-un studiu clinic s-a demonstrat un control metabolic mai bun al terapiei combinate, la pacienţii la care
eficienţa tratamentului cu metformin, administrat în doza maximă recomandată zilnic, era scăzută.
Tratamentul combinat cu insulină
Există date limitate asupra tratamentului combinat cu insulină.
La pacienţii care nu prezintă un control eficient cu doze maxime recomandate de glimepiridă, se poate
administra concomitent insulină.
În două studii, tratamentul combinat a produs aceeaşi ameliorare a controlului metabolic ca şi tratamentul
unic cu insulină; totuşi, în cazul tratamentului combinat, a fost necesară o doză medie mai scăzută de
insulină.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Biodisponibilitatea glimepiridei după administrarea orală a fost completă.
Administrarea de alimente nu influenţează absorbţia, numai rata de absorbţie este uşor diminuată.
Concentraţia maximă plasmatică (C
max) este atinsă după aproximativ 2,5 ore de la administrarea orală (în
medie 0,3 µg/ml în tratament cu doze multiple de 4 mg pe zi) şi există o relaţie lineară între doză şi C
max şi
ASC (aria de sub curba concentraţiei în funcţie de timp).
Distribuţie
Glimepirida are un volum de distribuţie foarte scăzut (aprox. 8,8 l) care este aproape egal cu spaţiul de
distribuţie al albuminei.
Glimepirida se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99 %) şi are un clearance renal scăzut
(aprox. 48 ml/min).
La animale, glimepirida este excretată în laptele matern. Glimepirida trece prin placentă. Pasajul prin bariera
hematoencefalică este scăzut.
Biotransformare şi eliminare
Timpul de înjumătăţire prin eliminare mediu, relevant pentru concentraţiile plasmatice în timpul unui
tratament cu doze multiple este de aproximativ 5-8 ore.
După doze mai mari, timpul de înjumătăţire prin eliminare a crescut uşor.
După o doză unică de glimepiridă marcată radioactiv, 58% din substanţa marcată radioactiv a fost detectată
în urină, iar 35% în fecale. În urină nu a fost detectată substanţă nemodificată.
Doi metaboliţi, cel mai probabil rezultaţi din metabolismul hepatic (mai ales prin intermediul CYP2C9), au
fost identificaţi în urină şi fecale: derivatul hidroxil şi carboxil.
După administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătăţire prin eliminare terminal al acestor metaboliţi
a fost de 3-6 ore, respectiv 5-6 ore.
Comparaţia dintre tratamentul cu doză unică şi cel cu doze multiple, nu a evidenţiat diferenţe semnificative
în farmacocinetică, iar variabilitatea intraindividuală a fost foarte scăzută.
Nu s-a evidenţiat o acumulare relevantă.
Proprietăţile farmacocinetice au fost similare la femei şi bărbaţi, precum şi la tineri şi vârstnici (peste 65 ani).
La pacienţii cu clearance-ul creatininei scăzut, a existat o tendinţă de creştere a clearance-ului glimepiridei,
iar pentru concentraţiile plasmatice medii, o tendinţă de scădere, cel mai probabil datorită unei eliminări mai
rapide, datorată legării mai scăzute de proteinele plasmatice.
Eliminarea renală a celor doi metaboliţi a fost afectată.
La aceşti pacienţi, nu s-a constatat prezenţa unui risc adiţional de acumulare.
Farmacocinetica la 5 pacienţi non-diabetici în status post-chirurgical după intervenţie pe tractul biliar, a fost
similară persoanelor sănătoase.
10
5.3 Date preclinice de siguranţă
Efectele preclinice toxice observate, au apărut la expuneri la doze mult peste dozele maxime la om şi
prezintă o relevanţă clinică minimă.
Efectele preclinice toxice s-au datorat probabil acţiunii farmacodinamice hipoglicemiante a Meglimid.
S-au efectuat studii convenţionale de siguranţă farmacologică, genotoxicitate, carcinogenitate şi de toxicitate
asupra funcţiei de reproducere la doze repetate.
În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, ce cuprind embriotoxicitatea, teratogenicitatea şi
toxicitatea dezvoltării, reacţiile adverse observate au fost considerate secundare hipoglicemiei induse de
substanţă la femele şi pui.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Meglimid 1 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Oxid roşu de fer (E172)
Meglimid 2 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Oxid galben de fer (E172)
Indigo carmin (E132)
Meglimid 3 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Oxid galben de fer (E172)
Meglimid 4 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Indigo carmin (E132)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
11
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 6 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 9 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA d.d.,
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8044/2015/01-03
8045/2015/01-03
8046/2015/01-03
8047/2015/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2015
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MEGLIMID 1 mg comprimate
MEGLIMID 2 mg comprimate
MEGLIMID 3 mg comprimate
MEGLIMID 4 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Meglimid 1 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 1 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 138,95 mg.
Meglimid 2 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 2 mg .
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 137,2 mg.
Meglimid 3 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă mg .
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 136,95 mg.
Meglimid 4 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 4 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 135,85 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Meglimid 1 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare roz, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
Meglimid 2 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare verde, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
Meglimid 3 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare galben pal, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
2
Meglimid 4 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare albastru deschis, cu câte un şanţ de divizare pe ambele feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meglimid este indicat în tratamentul diabetului zaharat tip 2 insulinoindependent, în cazul în care
dieta, exerciţiile fizice şi diminuarea greutăţii corporale nu sunt suficiente.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Baza unui tratament eficient al diabetului zaharat este o dietă adecvată, activitate fizică regulată, precum şi
testarea regulată a glucozei sanguine şi urinare.
Antidiabeticele orale sau insulina nu pot compensa afecţiunea pacientului, dacă acesta nu urmează o dietă
adecvată.
Doza de Meglimid va fi stabilită de către medic pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de rezultatele
testelor metabolice (determinarea glicemiei şi glicozuriei).
Doza iniţială recomandată este de 1 mg glimepiridă pe zi.
Dacă se obţine un control adecvat, dozele iniţiale recomandate se menţin ca tratament de întreţinere.
Dacă dozele sunt insuficiente, se vor creşte treptat, în funcţie de controlul glicemiei, la un interval de
aproximativ 1-2 săptămâni între doze, până la 2, 3 sau 4 mg glimepiridă pe zi.
Doze de peste 4 mg glimepiridă pe zi dau rezultate mai bune numai în cazuri excepţionale.
Doza maximă recomandată este de 6 mg glimepiridă pe zi.
La pacienţii la care nu se obţine un control adecvat cu doza maximă recomandată de metformin, poate fi
iniţiată terapia concomitentă cu glimepirid.
Menţinând doza de metformin, tratamentul cu glimepirid se iniţiază cu doze scăzute, fiind ulterior ajustate
până la obţinerea nivelului de control metabolic necesar, fără a depăşi doza maximă recomandată.
Tratamentul combinat va fi iniţiat sub control medical strict.
Dacă este necesar, la pacienţii la care doza maximă recomandată de Meglimid nu dă rezultate adecvate, poate
fi iniţiată terapia cu insulină.
Menţinând doza de glimepiridă, tratamentul cu insulină este iniţiat cu doze mici, care sunt apoi crescute, în
funcţie de nivelul de control metabolic dorit.
Tratamentul combinat se efectuează sub supraveghere medicală strictă.
Dacă un pacient are reacţie hipoglicemică la 1 mg glimepiridă pe zi, înseamnă că afecţiunea poate fi
controlată fară alt tratament, doar prin dietă.
Ca urmare a tratamentului, ameliorarea controlului diabetului este asociată cu creşterea sensibilităţii la
insulină, de aceea necesarul de glimepiridă poate scădea.
Pentru evitarea hipoglicemiei este necesară fie reducerea dozelor, fie întreruperea tratamentului.
În cazul modificărilor de greutate corporală, de stil de viaţă al pacientului, sau ale altor factori care cresc
riscul de hipoglicemie sau de hiperglicemie, pot fi, de asemenea, necesare ajustări ale dozelor.
Trecerea de la alte hipoglicemiante la Meglimid
În general, se poate face trecerea de la alte agenţi hipoglicemiante orale la Meglimid.
3
La trecerea la tratamentul cu Meglimid, trebuie avute în vedere dozele prescrise şi timpul de înjumătăţire
plasmatică ale medicamentului administrat anterior.
În unele cazuri, în special la antidiabeticele cu un timp de înjumătaţire plasmatică prelungit (de exemplu
clorpropamid), pentru minimizarea riscului hipoglicemic prin efect aditiv, se recomandă o perioadă liberă de
tratament de câteva zile.
Doza recomandată de iniţiere a tratamentului cu glimepiridă este de 1 mg pe zi.
În funcţie de răspunsul clinic, dozele de glimepiridă pot fi crescute treptat, după indicaţiile prezentate
anterior.
Trecerea de la tratamentul cu insulină la Meglimid
În cazuri excepţionale, în care pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 sunt în tratament cu insulină, se poate
indica trecerea la tratamentul cu Meglimid.
Modificarea terapiei trebuie efectuată sub strictă supraveghere medicală.
Administrarea în insuficienţă renală sau hepatică
A se consulta paragraful 4.3.
Vârstnici (peste 65 ani), subnutriţi, pacienţi cu o alterare marcată a stării generale
Stabilirea dozei iniţiale şi de întreţinere, precum şi creşterea dozei, se vor face cu atenţie deosebită pentru
evitarea reacţiilor hipoglicemice.
Mod de administrare
Administrare orală.
În mod obişnuit, administrarea unei doze unice de glimepiridă pe zi este suficientă. Se recomandă ca
administrarea medicamentului să se facă imediat după sau în timpul unui mic dejun substanţial.
În cazul în care pacietul nu serveşte de obicei micul dejun, doza va fi administrată imediat după sau în timpul
primei mese principale a zilei.
În cazul pierderii unei doze, nu se va administra o doză compensatorie dublă.
Comprimatele vor fi înghiţite cu o cantitate suficientă de lichid.
4.3 Contraindicaţii
Contraindicaţii absolute:
- hipersensibilitate la glimepiridă, la alţi derivaţi de sulfoniluree sau sulfonamide sau la oricare
dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
- diabetul dependent de insulină;
- coma diabetică;
- cetoacidoza;
- pancreatectomia;
- tulburări severe ale funcţiei renale sau hepatice; în cazul tulburărilor severe ale funcţiei renale sau
hepatice este necesară trecerea pe tratamentul cu insulină.
Contraindicaţii relative:
- sarcina şi alăptarea.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Meglimid trebuie administrat imediat înainte sau în timpul mesei.
Dacă mesele sunt neregulate, administrarea Meglimid
poate duce la hipoglicemie.
Simptomele posibile ale hipoglicemiei includ: cefalee, foame imperioasă, greaţă, vărsături, moleşeală,
somnolenţă, tulburări ale somnului, agitaţie, agresivitate, modificări ale concentrării, ale stării de alertă şi ale
timpului de reacţie, depresie, confuzie, tulburări de vorbire şi vizuale, afazie, tremor, paralizii, tulburări
senzoriale, ameţeli, neajutorare, pierderea autocontrolului, delir, convulsii cerebrale şi pierderea conştienţei
până la apariţia comei, respiraţii superficiale şi bradicardie.
În plus, pot fi prezente semne de reacţie adrenergică, ca transpiraţii, piele umedă, anxietate, tahicardie,
hipertensiune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.
4
Aspectul clinic al unei crize hipoglicemice poate semăna cu cel al unei accident vascular cerebral.
Simptomele pot fi prompt controlate prin ingestia imediată de hidrocarbonaţi (zahăr).
Îndulcitorii artificiali nu au niciun efect.
Se ştie din experienţa utilizării altor derivaţi de sulfoniluree că, în ciuda unor măsuri iniţiale eficiente,
hipoglicemia poate reveni.
Hipoglicemia severă sau prelungită, sub control temporar prin ingestie de zahăr, necesită tratament medical
imediat şi uneori, spitalizare.
Factorii ce favorizează apariţia hipoglicemiei includ:
- refuzul sau incapacitatea pacienţilor de a coopera (mai ales la pacienţii vârstnici);
- subnutriţia, orar neregulat de masă sau post;
- dezechilibrul dintre activitatea fizică şi cantitatea de hidrocarbonaţi administrată;
- modificări ale dietei;
- consumul de alcool etilic în special asociat cu alimentaţia neregulată;
- funcţie renală alterată;
- disfuncţii hepatice severe;
- supradozarea Meglimid;
- tulburări ale sistemului endocrin, care afectează metabolismul hidrocarbonaţilor sau reglarea glicemiei
(de exemplu anumite afecţiuni tiroidiene, afecţiuni ale glandei pituitare anterioare sau insuficienţa
adrenocorticalei);
- adminitrarea concomitentă a anumitor medicamente (a se consulta paragraful 4.5);
Tratamentul cu Meglimid necesită monitorizarea regulată a nivelurilor glucozei în sânge şi urină.
De asemenea, se recomandă şi determinarea procentului de hemoglobină glicozilată.
Tratamentul cu Meglimid necesită monitorizare regulată hepatică şi hematologică (în special leucocite şi
trombocite).
În situaţii de stres (de exemplu accidente, traumatisme, intervenţii chirurgicale, infecţii febrile), se poate
indica trecerea temporară pe insulină.
La pacienţii cu deficienţă G6PD, tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la anemie hemolitică.
Deoarece glimepirida aparţine clasei de derivaţi de sulfoniluree, se recomandă precauţie la utilizarea la
pacienţi cu deficienţă G6PD şi trebuie luată în considerare utilizarea unor medicamente care nu sunt derivate
de sulfoniluree.
Nu există experienţă clinică asupra utilizării glimepiridei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau la
pacienţii dializaţi. La aceşti pacienţi este recomandat tratamentul cu insulină.
Informaţii importante privind unele componente ale Meglimid
Meglimid conţine lactoză. Nu se recomandă administrarea medicamentului la pacienţii cu afecţiuni ereditare
rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie la glucoză-galactoză.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
La administrarea concomitentă de Meglimid şi anumite medicamente, pot apărea creşteri sau scăderi nedorite
ale acţiunii hipoglicemiante a glimepiridei.
De aceea, asocierea altor medicamente la tratamentul cu Meglimid
se va face numai la indicaţia medicului.
Glimepirida este metabolizată de citocromul P450 2C9 (CYP2C9).
Se ştie că metabolismul său este influenţat de administrarea concomitentă de inductori CYP2C9 (de exemplu
rifampicina) sau inhibitori CYP2C9 (de exemplu fluconazolul).
Rezultatele unui studiu de interacţiune in vivo au arătat că AUC al glimepiridei este crescută de aproximativ
2 ori de către fluconazol, unul dintre cei mai potenţi inhibitori ai CYP2C9.
Au fost menţionate următoarele interacţiuni ale glimeripidei (în funcţie şi de experienţa clinică şi cu alţi
derivaţi de sulfoniluree):
5
Potenţarea efectului hipoglicemiant, existând situaţii în care hipoglicemia poate apărea la administrarea
concomitentă a unuia dintre următoarele medicamente:
- fenilbutazona, azapropazona şi oxifenbutazona
- insulina şi antidiabetice orale;
- metforminul;
- salicilaţi şi acid paraaminosalicilic;
- steroizi anabolizanţi şi hormoni masculini;
- cloramfenicol;
- anticoagulante cumarinice;
- fenfluramina;
- fibraţi;
- inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei;
- fluoxetina;
- alopurinol;
- simpatolitice;
- ciclofosfamida, trofosfamida şi ifosfamida;
- sulfinpirazona;
- anumite sulfonamide cu acţiune prelungită;
- tetracicline;
- inhibitori MAO;
- chinolone;
- probenecid;
- miconazol;
- pentoxifilina (administrare parenterală, în doze mari);
- tritocvalina;
- fluconazol;
Scăderea efectului hipoglicemiant, ce duce la creşterea glicemiei, poate apărea la administrarea
concomitentă a următoarelor substanţe active:
- estrogeni şi progestative;
- saluretice, diuretice tiazidice;
- stimulante tiroidiene, glucocorticoizi;
- derivaţi de fenotiazină, clorpromazină;
- adrenalină şi simpatomimetice;
- acid nicotinic (doze mari) şi derivaţi de acid nicotinic;
- laxative (utilizare îndelungată);
- fenitoină, diazoxid;
- glucagon;
- barbiturice;
- rifampicină;
- acetazolamidă;
Antagoniştii H
2, betablocantele, clonidina şi rezerpina pot fie să crească, fie să scadă acţiunea
hipoglicemiantă a Meglimid.
Sub influenţa substanţelor active simpatolitice, cum ar fi betablocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina,
semnele de corectare adrenergică a hipoglicemiei se pot reduce sau chiar dispar.
Ingestia de alcool etilic poate potenţa sau reduce în mod aleator activitatea hipoglicemiantă a glimepiridei.
Glimepirida poate fie să crească, fie să scadă efectele derivaţilor de cumarină.
6
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Riscuri ce depind de diabet
Nivelele anormale ale glicemiei din timpul sarcinei sunt asociate cu o incidenţă crescută a anomaliilor
congenitale şi a mortalităţii perinatale.
Nivelul glicemiei trebuie monitorizat strict în timpul sarcinii, pentru evitarea oricărui risc teratogen.
În aceste cazuri, se recomandă utilizarea insulinei.
Pacientele care intenţionează să rămână însărcinate trebuie să informeze medicul.
Riscuri ce depind de glimepiridă
Nu există date adecvate referitoare la utilizarea glimepiridei în timpul sarcinii.
Studiile la animal au demonstrat apariţia toxicităţii asupra funcţiei de reproducere, ca urmare a acţiunii
farmacologice hipoglicemiante a glimepiridei (a se consulta paragraful 5.3).
În concecinţă, nu se recomandă utilizarea glimepiridei pe toată perioada sarcinii.
În cazul apariţiei unei sarcini sau a planificării unei sarcini în perioada tratamentului cu glimepiridă, este
recomandată trecerea la tratamentul cu insulină.
Alăptare
Nu se cunoaşte dacă Meglimid se elimină în laptele matern uman.
Glimepirida este excretată în laptele de şobolan.
Deoarece şi alţi derivaţi de sulfoniluree sunt excretaţi în laptele matern şi datorită riscului hipoglicemic la
copiii alăptaţi, în timpul tratamentului cu glimepiridă nu se recomandă alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Datorită hipoglicemiei, a hiperglicemiei sau a tulburărilor vizuale, capacitatea de concentrare şi reacţie a
pacienţilor cu diabet se poate altera.
Acest lucru constituie un risc pentru persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje.
Pacienţii trebuie sfătuiţi să evite hipoglicemia când conduc vehicule. Acest lucru are o mare importanţă mai
ales pentru cei la care simptomele de apariţie a hipoglicemiei sunt reduse sau absente sau la cei cu episoade
frecvente de hipoglicemie. În aceste condiţii, se pune în discuţie oportunitatea condusului maşinilor sau a
folosirii utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
Evaluarea recţiilor adverse se bazează pe următoarea clasificare a frecvenţei:
Foarte frecvente (> 1/10)
Frecvente (> 1/100, < 1/10)
Mai puţin frecvente (> 1/1000, < 1/100)
Rare (> 1/10000, < 1/1000)
Foarte rare (< 1/10000)
Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare (> 1/10000, < 1/1000): trombocitopenie, leucopenie, eritropenie, granulocitopenie,
agranulocitoză, anemie hemolitică, pancitopenie; aceste modificări sunt de obicei reversibile după
întreruperea tratamentului.
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare (< 1/10000): vasculită alergică, reacţii alergice încrucişate cu alţi derivaţi de sulfoniluree,
sulfonamide sau substanţe înrudite; pot apărea reacţii de hipersensibilitate uşoare, care se pot agrava cu
dispnee, scăderea presiunii arteriale şi uneori şoc.
7
Frecvenţă necunoscută: reacţii alergice încrucişate cu alţi derivaţi de sulfoniluree, sulfonamide sau substanţe
înrudite.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare (> 1/10000, < 1/1000): hipoglicemie; această reacţie apare deseori imediat după administrarea
medicamentului, poate fi severă şi nu este întotdeauna uşor de tratat.
Apariţia hipoglicemiei depindede factori individuali ca, de exemplu, obiceiurile alimentare şi dozarea
medicamentelor (vezi pct. 4.4).
Tulburări oculare
Frecvenţă necunoscută: în special la începutul tratamentului, din cauza modificării nivelelor glicemiei, pot
apărea tulburări vizuale tranzitorii.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare (< 1/10000): greaţă, vărsături, diaree, senzaţie de stomac plin, durere abdominală.
Această simptomatologie necesită rareori întreruperea tratamentului.
Tulburări hepatobiliare
Frecvente (> 1/100, < 1/10): creşterea valorilor enzimelor hepatice.
Foarte rare (< 1/10000): alterarea funcţiei hepatice (colestază şi icter), hepatită, insuficienţă hepatică.
Frecvenţă necunoscută: creşterea valorilor enzimelor hepatice.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: fotosensibilitate.
Frecvenţă necunoscută: reacţii de hipersensibilitate cutanată cum ar fi pruritul, erupţiile cutanate
tranzitorii şi urticaria.
Foarte rare (< 1/10000): fotosensibilitate.
Investigaţii diagnostice
Foarte rare (< 1/10000): scăderea natremiei.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
După supradozare, poate apare hipoglicemia, ce durează de la 12 la 72 ore şi poate reapare după recuperarea
iniţială.
Simptomele pot apărea la un interval de până la 24 ore de la supradozare.
Se recomandă monitorizarea pacientului în spital.
Hipoglicemia poate fi acompaniată de simptome neurologice, cum ar fi agitaţie, tremor, tulburări vizuale,
tulburări de coordonare, somnolenţă, comă şi convulsii.
Tratament
Tratamentul iniţial constă în prevenirea absorbţiei, prin administrarea de cărbune activ (adsorbant) şi sulfat
de sodiu (laxativ).
În cazul ingestiei unor cantităţi mari de medicament, este recomandat lavajul gastric, urmat de administrarea
cărbunelui activ şi a sulfatului de sodiu.
În cazul supradozării severe, pacientul va fi internat într-o unitate de terapie intensivă.
8
Dacă este necesar, se va administra imediat glucoză, în bolus i.v. de 50 ml glucoză soluţie 50%, urmată de
glucoză soluţie 10% administrată în perfuzie, cu monitorizarea concomitentă a glicemiei. Tratamentul
ulterior este simptomatic.
În particular, în cazul tratamentului hipoglicemiei apărute ca urmare a ingestiei accidentale de Meglimid de
către copii, cantitatea de glucoză administrată trebuie controlată cu atenţie, pentru evitarea apariţiei
hiperglicemiei. Glicemia va fi strict monitorizată.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice orale, sulfonamide, derivaţi de uree, codul ATC: A10BB12.
Mecanism de acţiune
Glimepirida acţionează în principal prin stimularea eliberării de insulină din celulele pancreatice beta.
Ca şi la alţi derivaţi de sulfoniluree, acest efect se bazează pe creşterea responsivităţii celulelor pancreatice
beta la stimularea fiziologică prin glucoză.
În plus, se pare că glimepirida determină efecte extrapancreatice pronunţate, prezente şi la alţi derivaţi de
sulfoniluree.
Efecte farmacodinamice
Eliberarea de insulină:
Derivaţii de sulfoniluree controlează secreţia de insulină prin închiderea canalelor de potasiu sensibile la
ATP din membrana celulelor beta. Închiderea canalelor de potasiu induce depolarizarea celulei beta, ce
determină deschiderea canalelor de calciu, urmată de creşterea influxului de calciu în celulă.
Aceasta duce la eliberarea de insulină prin exocitoză.
Glimepirida se leagă, cu o rată mare de schimb, de o proteină din membrana celulei beta, asociată canalelor
de potasiu sensibile la ATP, diferită de locul normal de legare a sulfonilureei.
Activitate extrapancreatică:
Efectele extrapancreatice sunt de ameliorare a sensibilităţii ţesuturilor periferice la insulină şi de scădere a
captării şi metabolizării hepatice a insulinei.
Captarea glucozei din sânge în musculatura periferică şi ţesutul adipos se produce prin intermediul unor
proteine speciale de transport, localizate în membrana celulară. Transportul glucozei în aceste ţesuturi
limitează utilizarea glucozei.
Glimepirida creşte rapid numărul de molecule active de transport a glucozei din membranele plasmatice
musculare şi adipocitare, stimulând captarea glucozei.
Glimepirida creşte activitatea glicozil-fosfatidilinozitol-specific fosfolipazei C, care poate fi corelată cu
lipogeneza şi glicogeneza indusă medicamentos în celulele adipoase izolate şi în celulele musculare.
Glimepirida inhibă producţia de glucoză la nivel hepatic, prin creşterea concentraţiei intracelulare de
fructoză-2,6-bisfosfat, care inhibă gluconeogeneza.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Efecte generale
La persoanele sănătoase, doza orală minimă eficientă este de ap
roximativ 0,6 mg Meglimid.
Efectul glimepiridei este dependent de doză şi este reproductibil.
Răspunsul fiziologic la activitatea fizică, reprezentat de reducerea secreţiei de insulină este prezent şi în cazul
tratamentului cu glimepiridă.
Nu există diferenţe semnificative ale efectului în funcţie de administrarea cu 30 minute înainte sau imediat
înaintea administrării de alimente.
La persoanele diabetice, prin administrarea unei doze zilnice unice se obţine un control metabolic adecvat
pentru o perioadă de 24 ore.
9
Cu toate că metabolitul hidroxilat al glimepiridei a produs o scădere redusă, dar semnificativă, a glicemiei la
persoanele sănătoase, acesta participă în proporţie scăzută la efectul general al medicamentului.
Tratamentul combinat cu metformin
Într-un studiu clinic s-a demonstrat un control metabolic mai bun al terapiei combinate, la pacienţii la care
eficienţa tratamentului cu metformin, administrat în doza maximă recomandată zilnic, era scăzută.
Tratamentul combinat cu insulină
Există date limitate asupra tratamentului combinat cu insulină.
La pacienţii care nu prezintă un control eficient cu doze maxime recomandate de glimepiridă, se poate
administra concomitent insulină.
În două studii, tratamentul combinat a produs aceeaşi ameliorare a controlului metabolic ca şi tratamentul
unic cu insulină; totuşi, în cazul tratamentului combinat, a fost necesară o doză medie mai scăzută de
insulină.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Biodisponibilitatea glimepiridei după administrarea orală a fost completă.
Administrarea de alimente nu influenţează absorbţia, numai rata de absorbţie este uşor diminuată.
Concentraţia maximă plasmatică (C
max) este atinsă după aproximativ 2,5 ore de la administrarea orală (în
medie 0,3 µg/ml în tratament cu doze multiple de 4 mg pe zi) şi există o relaţie lineară între doză şi C
max şi
ASC (aria de sub curba concentraţiei în funcţie de timp).
Distribuţie
Glimepirida are un volum de distribuţie foarte scăzut (aprox. 8,8 l) care este aproape egal cu spaţiul de
distribuţie al albuminei.
Glimepirida se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99 %) şi are un clearance renal scăzut
(aprox. 48 ml/min).
La animale, glimepirida este excretată în laptele matern. Glimepirida trece prin placentă. Pasajul prin bariera
hematoencefalică este scăzut.
Biotransformare şi eliminare
Timpul de înjumătăţire prin eliminare mediu, relevant pentru concentraţiile plasmatice în timpul unui
tratament cu doze multiple este de aproximativ 5-8 ore.
După doze mai mari, timpul de înjumătăţire prin eliminare a crescut uşor.
După o doză unică de glimepiridă marcată radioactiv, 58% din substanţa marcată radioactiv a fost detectată
în urină, iar 35% în fecale. În urină nu a fost detectată substanţă nemodificată.
Doi metaboliţi, cel mai probabil rezultaţi din metabolismul hepatic (mai ales prin intermediul CYP2C9), au
fost identificaţi în urină şi fecale: derivatul hidroxil şi carboxil.
După administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătăţire prin eliminare terminal al acestor metaboliţi
a fost de 3-6 ore, respectiv 5-6 ore.
Comparaţia dintre tratamentul cu doză unică şi cel cu doze multiple, nu a evidenţiat diferenţe semnificative
în farmacocinetică, iar variabilitatea intraindividuală a fost foarte scăzută.
Nu s-a evidenţiat o acumulare relevantă.
Proprietăţile farmacocinetice au fost similare la femei şi bărbaţi, precum şi la tineri şi vârstnici (peste 65 ani).
La pacienţii cu clearance-ul creatininei scăzut, a existat o tendinţă de creştere a clearance-ului glimepiridei,
iar pentru concentraţiile plasmatice medii, o tendinţă de scădere, cel mai probabil datorită unei eliminări mai
rapide, datorată legării mai scăzute de proteinele plasmatice.
Eliminarea renală a celor doi metaboliţi a fost afectată.
La aceşti pacienţi, nu s-a constatat prezenţa unui risc adiţional de acumulare.
Farmacocinetica la 5 pacienţi non-diabetici în status post-chirurgical după intervenţie pe tractul biliar, a fost
similară persoanelor sănătoase.
10
5.3 Date preclinice de siguranţă
Efectele preclinice toxice observate, au apărut la expuneri la doze mult peste dozele maxime la om şi
prezintă o relevanţă clinică minimă.
Efectele preclinice toxice s-au datorat probabil acţiunii farmacodinamice hipoglicemiante a Meglimid.
S-au efectuat studii convenţionale de siguranţă farmacologică, genotoxicitate, carcinogenitate şi de toxicitate
asupra funcţiei de reproducere la doze repetate.
În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, ce cuprind embriotoxicitatea, teratogenicitatea şi
toxicitatea dezvoltării, reacţiile adverse observate au fost considerate secundare hipoglicemiei induse de
substanţă la femele şi pui.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Meglimid 1 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Oxid roşu de fer (E172)
Meglimid 2 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Oxid galben de fer (E172)
Indigo carmin (E132)
Meglimid 3 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Oxid galben de fer (E172)
Meglimid 4 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Celuloză microcristalină
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Indigo carmin (E132)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
11
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 6 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 9 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA d.d.,
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8044/2015/01-03
8045/2015/01-03
8046/2015/01-03
8047/2015/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2015
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
