GLIMEPIRIDE 2 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
GLIMEPIRIDE 2 mg comprimate
GLIMEPIRIDE 3 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Glimepiride 2 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 2 mg .
Excipienţi cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 140 mg, tartrazină (E102), galben amurg (E110).
Glimepiride 3 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 3 mg .
Excipienţi cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 139 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
GLIMEPIRIDE 2 mg comprimate
Compri mate oblongi, de culoare verde, cu feţe plane şi margini rotunjite, cu câte o linie de divizare pe o faţă
şi marcate cu “G” pe cealaltă faţă.
GLIMEPIRIDE 3 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare galbenă, cu feţe plane şi margini rotunjite, cu câte o linie de divizare pe o
faţă şi marcate cu “G” pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Glimepiride este indicat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 atunci când regimul alimentar, exerciţiile
fizice regulate şi scăderea greutăţii corporale nu realizează un control adecvat al glicemiei.
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru administrare orală
Baza unui tratament eficace pentru diabetul zaharat o constituie dieta adecvată, o activitate fizică practicată
cu regularitate, precu m şi efectuarea periodică a analizelor de sânge şi de urină. Antidiabeticele orale sau
insulina nu pot controla glicemia, dacă pacientul nu respectă dieta recomandată.
2
Doze
Doza se stabileşte în funcţie de rezultatele determinărilor valorilor glicemiei şi glicozuriei.
Doza iniţială recomandată este 1 mg glimepiridă pe zi. Dacă se obţine un control eficient al glicemiei,
această doză trebuie utilizată pentru tratamentul de întreţinere.
Pentru diferite scheme de tratament, sunt disponibile concentraţii ade cvate.
În cazul în care nu se obţine un control satisfăcător al bolii, doza trebuie crescută pe baza controlului
glicemic, în etape cu un interval de circa 1 -2 săptămâni între ele, până la 2, 3 sau 4 mg glimepiridă pe zi.
O doză mai mare de 4 mg glimepiri dă pe zi determină rezultate mai bune doar în cazuri excepţionale.
Doza maximă recomandată este 6 mg glimepiridă pe zi.
La pacienţii care nu sunt controlaţi adecvat cu doza zilnică maximă de metformină, poate fi iniţiat tratament
concomitent cu glimepir idă.
În timp ce se menţine doza de metformină, tratamentul cu glimepiridă se începe cu o doză mică şi apoi se
creşte treptat până la doza zilnică maximă, în funcţie de nivelul de control metabolic dorit. Tratamentul
asociat trebuie început sub strictă supr aveghere medicală.
La pacienţii care nu sunt controlaţi adecvat cu doza zilnică maximă de Glimepirid e, poate fi iniţiat tratament
concomitent cu insulină, dacă este necesar. În timp ce se menţine doza de glimepiridă, tratamentul cu
insulină se începe cu o doză mică şi apoi se creşte treptat, în funcţie de nivelul de control metabolic dorit.
Tratamentul asociat trebuie început sub strictă supraveghere medicală.
În mod normal , este suficientă o doză zilnică unică de glimepiridă. Se recomandă ca această doză să fie
administrată cu puţin timp înainte sau în timpul unui mic dejun substanţial sau, dacă micul dejun este omis,
cu puţin timp înainte de prima masă principală sau în timpul acesteia.
Dacă o doză este omisă, acest lucru nu trebuie corectat crescând doza următoare.
Dacă pacientul are o reacţie hipoglicemică la doza de 1 mg glimepiridă pe zi, acest fapt arată că diabetul
poate fi controlat numai prin dietă .
În timpul tratamentului, deoarece o îmbunătăţire a controlului diabetului zaharat este asociată cu creşterea
sensibilităţii la insulină, necesarul de glimepiridă poate să scadă. Prin urmare, pentru a evita hipoglicemia,
trebuie luată în considerare reducerea în timp a dozei sau întreruperea tratamentului. De asemenea, poate fi
necesară modificarea d ozei, dacă apar modificări ale greutăţii sau ale stilului de viaţă al pacientului sau alţi
factori care cresc riscul de hipoglicemie sau hiperglicemie.
Trecerea de la alte antidiabetice orale la Glimepiride
În general, se poate trece de la alte antidiabet ice orale la Glimepiride . Pentru trecerea la Glimepiride , trebuie
luate în considerare concentraţia şi timpul de înjumătăţire plasmatică ale medicamentului utilizat anterior. În
unele cazuri, mai ales pentru antidiabeticele orale cu timp de înjumătăţire lu ng (de exemplu, clorpropamidă),
se recomandă un interval liber de câteva zile, pentru a reduce la minimum riscul de reacţii hipoglicemice
cauzate de efectul aditiv.
Doza iniţială recomandată este 1 mg glimepiridă pe zi. În funcţie de răspunsul la glimepi ridă, doza poate fi
crescută treptat, dup ă cum s -a men ţionat mai sus.
Trecerea de la insulină la Glimepiride
În cazuri excepţionale, în care la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 s -a obţinut controlul glicemiei cu
insulină, poate fi indicată schimbarea tratamentului la Glimepiride. Schimbarea tratamentului trebuie
efectuată sub strictă supraveghere medicală.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică:
Vezi pct. 4.3.
3
Copii şi adolescenţi
Nu există date disponibile privind ut ilizarea glimepiridei la pacienţi cu vârsta sub 8 ani. Pentru copii cu
vârste cuprinse între 8 şi 17 ani există date limitate privind utilizarea glimepiridei în monoterapie (vezi pct.
5.1 şi 5.2).
Datele disponibile privind siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi sunt insuficiente şi, de aceea,
utilizarea la aceşti pacienţi nu este recomandată.
Mod de administrare
Comprimatele trebuie înghiţite fără a fi mestecate, cu puţin lichid.
4.3 Contraindicaţii
Administrarea de Glimepiride este contraindicată în următoarele cazuri:
- hipersensibilitate la glimepiridă, alte sulfonilureice sau sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii
enumeraţi la pct. 6.1 ;
- diabet zaharat insulino- dependent;
- coma diabetică;
- cetoacidoză;
- boală severă renală sau hep atică;
În cazul unor tulburări funcţionale renale sau hepatice severe, este necesară trecerea la insulină.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Glimepiride trebuie administrat cu puţin timp înainte sau în timpul mesei.
Dac ă mesele nu sunt luate la ore regulate sau sunt omise, tratamentul cu Glimepiride poate determina
hipoglicemie. Simptomele posibile ale hipoglicemiei includ: cefalee, foame intensă, greaţă, vărsături, astenie,
somnolenţă, tulburări ale somnului, nelinişte, agresivita te, tulburări de concentrare, ale atenţiei şi ale
timpului de reacţie, depresie, confuzie, tulburări vizuale şi de vorbire, afazie, tremor, pareză, tulburări
senzoriale, ameţeală, senzaţie de slăbiciune, pierderea auto -controlului, delir, convulsii cerebra le, somnolenţă
şi pierderea conştienţei mergând până la şi incluzând comă , respiraţie superficială şi bradicardie.
În plus, pot fi prezente semne de contrareglare adrenergică, cum sunt transpiraţii, tegumente reci şi umede,
anxietate, tahicardie, hiperten siune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.
Tabloul clinic al unei crize hipoglicemice severe poate fi asemănător cu cel al unui accident vascular
cerebral.
Aproape întotdeauna, simptomele pot fi controlate prompt prin ingestia imediată de carbohidraţi (zahăr).
Îndulcitorii artificiali nu au niciun efect.
Se cunoaşte de la alte sulfoniluree că, în pofida contra -măsurilor iniţiale aplicate cu succes, hipoglicemia
poate reapărea .
Hipoglicemia severă sau prelungită, controlată doar temporar prin ingestia unor cantităţi obişnuite de zahăr,
necesită asistenţă medicală imediată şi, ocazional, spitalizare.
Factorii care favorizează hipoglicemia includ:
- lipsa cooperării sau incapacitatea pacientului de a coopera (mai frecvent la pacienţ ii vârstnici),
- malnutriţie, orar neregulat al meselor sau mese omise sau perioadele de post alimentar,
- modificări ale dietei,
- dezechilibru între efortul fizic şi aportul de carbohidraţi,
- consumul de alcool etilic, în special în asociere cu mese omise,
- insu ficienţă renală,
- disfuncţie hepatică gravă,
4
- supradozaj cu Glimepiride ,
- anumite tulburări endocrine decompensate, care afectează metabolismul glucidic sau contrareglarea
hipoglicemiei (de exemplu, în anumite tulburări ale funcţiei tiroidei şi în insuficie nţa hipofizară
anterioară sau în insuficienţa corticosuprarenală),
- administrare concomitentă a altor medicamente (vezi pct. 4.5).
Tratamentul cu Glimepiride necesită o monitorizare regulată a glicemiei şi glicozuriei. În plus, se recomandă
determinarea he moglobinei glicozilate.
În timpul tratamentului cu Glimepiride este necesară monitorizarea periodică hepatică şi hematologică (mai
ales leucocite şi trombocite).
În condiţii de stres (de exemplu, accidente, urgenţe chirugicale, infecţii însoţite de febr ă etc), poate fi
indicată trecerea temporară la tratamentul cu insulină.
Nu a fost dobândită experienţă privind utilizarea Glimepiride la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau
la pacienţi dializaţi. La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică severe este indicată trecerea la
tratamentul cu insulină.
La pacienţii cu deficit de G6PD, tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la apariţia anemiei
hemolitice. Având în vedere faptul că glimepirida aparţine clasei derivaţilor de sulfonilure e, este necesară
prudenţă la pacienţii cu deficit de G6PD şi trebuie luată în considerare ca alternativă utilizarea unui
medicament non- sulfonilureic.
Glimepiride comprimate de 2 mg şi Glimepiride comprimate de 3 mg conţin lactoză monohidrat.
Pacienţii c u afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficienţa de lactază (Lapp) sau sindrom de
malabsorbţie la glucozei -galactozei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Comprimatele de Glimepiride 2 mg conţin coloranţii Sunset Yellow FCF (E 110) şi tartrazină (E 102) care
pot cauza reacţii alergice.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Dacă glimepirida este administrată concomitent cu anumite alte medicamente, pot să apară atât o creştere
nedorită, cât şi o scădere nedorită a acţiunii hipoglicemiante a glimepiridei. Din acest motiv, alte
medicamente trebuie să se administreze numai după ce a fost informat medicul (sau dacă sunt prescrise de
către medic).
Glimepirida este metabolizată de către izoenzima 2C9 a citocromului P450 (CYP2C9). Este cunoscut că
metabolizarea sa este influenţată de administrarea concomitentă de inductori (de exemplu, rifampicina) sau
de inhibitori ai CYP2C9 (de exemplu, fluconazolul).
Rezultatele unui studiu de interacţiune in vivo, raportat în literatură, arată că ASC a glimepiridei este crescută
de aproximativ 2 ori de către fluconazol, unul dintre cei mai puternici inhibitori CYP2C9.
Pe baza experienţei cu glimepiridă şi cu alte sulfoniluree, trebuie menţionate interacţiunile enumerate ma i
jos.
Poate să apară potenţarea efectului de scădere a glicemiei şi, în consecinţă, în unele situaţii poate apărea
hipoglicemia, atunci când se administrează unul din următoarele medicamente, ca de exemplu:
- fenilbutazonă, azapropazonă şi oxifenbutazonă,
- insulină şi medicamente antidiabetice orale, cum este metformina,
- salicilaţi şi acid p -aminosalicilic,
- steroizi anabolizanţi şi hormoni sexuali masculini,
- cloramfenicol, anumite sulfonamide cu acţiune lungă, tetracicline, antibiotice chinolonice şi
clari tromicina,
- anticoagulante cumarinice,
5
- fenfluramină,
- disopiramidă,
- fibraţi,
- inhibitori ECA,
- fluoxetină, inhibitori MAO,
- alopurinol, probenecid, sulfinpirazonă,
- simpatolitice,
- ciclofosfamidă, trofosfamidă şi ifosfamidă,
- miconazol, fluconazol,
- pentoxifilină (doze mari administrate parenteral),
- tritoqualină.
Diminuarea efectului de scădere a glicemiei şi, în consecinţă, valori crescute ale glicemiei pot să apară atunci
când se administrează unul dintre următoarele medicamente, ca de exemplu:
- estrogeni sau p rogestogeni,
- diuretice saluretice, diuretice tiazidice,
- medicamente stimulante ale funcţiei tiroidiene, glucocorticoizi,
- derivaţi fenotiazinici, clorpromazină,
- adrenalină şi simpatomimetice,
- acid nicotinic (doze mari) şi derivaţi de acid nicotinic,
- laxative (utilizare îndelungată),
- fenitoină, diazoxid,
- glucagon, barbiturice şi rifampicină,
- acetazolamidă.
Antagoniştii H
2, beta -blocantele, clonidina şi rezerpina pot determina fie o potenţare, fie o diminuare a
efectului de scădere a glicemiei.
Sub influenţa medicamentelor simpatolitice, cum sunt beta -blocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina,
semnele contrareglării adrenergice a hipoglicemiei pot fi reduse sau absente.
Aportul de alcool etilic poate potenţa sau diminua acţiunea hipoglicemiantă a glime piridei într-un mod
imprevizibil.
Glimepirida poate fie să potenţeze, fie să reducă efectele derivaţilor cumarinici.
Colesevelam se leagă de glimepiridă și reduce absorbția glimepiridei din tractul gastro -intestinal. Nu a fost
observată nicio interacțiun e atunci când glimepirida a fost luată cu cel puțin 4 ore înainte de colesevelam.
Prin urmare, glimepirida trebuie administrată cu cel puțin 4 ore înainte de colesevelam.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Riscuri legate de diabetul zaharat
V alorile anormale ale glicemiei din timpul sarcinii sunt asociate cu o incidenţă mai mare a anomaliilor
congenitale şi mortalităţii perinatale. De aceea, valoarea glicemiei trebuie monitorizată cu atenţie în timpul
sarcinii, pentru a evita riscul teratogen. În asemenea situaţii, este necesar să se utilizeze insulina.
Pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie să comunice medicului acest lucru.
Riscuri legate de glimepiridă
Nu există date adecvate privind utilizarea glimepiridei la gravide. Stu diile la animale au evidenţiat efecte
toxice asupra funcţiei de reproducere, care sunt probabil legate de acţiunea farmacologică (hipoglicemie) a
glimepiridei (vezi pct. 5.3).
În consecinţă, glimepirida nu trebuie utilizată pe toată perioada sarcinii.
6
În cazul tratamentului cu glimepiridă, dacă pacienta intenţionează să rămână gravidă sau dacă este
diagnosticată o sarcină, trebuie să se treacă cât mai curând posibil la tratamentul cu insulină.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă substanţa se excretă în laptele uman. Glimepirida se excretă în laptele femelelor de
şobolan. Deoarece alte sulfoniluree se excretă în laptele uman şi deoarece există risc de hipoglicemie la
sugari, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu glimepiridă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s -au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Capacitatea de concentrare şi de reacţie a pacienţilor poate fi afectată ca urmare a hipog licemiei sau
hiperglicemiei sau, de exemplu, ca urmare a tulburărilor de vedere. Aceasta poate constitui un risc în situaţii
în care aceste capacităţi au o importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea de
utilaje).
Pacienţii trebui e sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timp ce conduc vehicule.
Acest aspect este deosebit de important mai ales în cazul persoanelor cu simptome reduse sau absente de
avertizare a hipoglicemiei sau care au episoade frecvente de hipoglicemie. În aceste situaţii, trebuie să se ia
în considerare oportunitatea recomandării de a nu conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost menţionate atât din experienţa cu glimepiridă cât şi cu alte sulfonilureice.
Reacţiile adverse au fost clasificate pe grupe de frecvenţă utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi 1/1000 şi 1/10000 şi
1/1000)
Foarte rare
(<1/10000,
incluzând
raportări izolate)
Frecvenţă
necunoscută
(care nu poate fi estimată din
datele
disponibile)
Tulburări
hematologice şi
limfatice
trombocitopenie,
leucopenie,
granulocitopenie,
agranulocitoză,
eritrocitopenie,
anemie
hemolitică,
pancitopenie, care
au fost în genera l
reversibile după
întreruperea
tratamentului
Trombocitopenie
severă, cu număr
de trombocite sub
10000/µl şi
purpură
trombocitopenică
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Vasculită
leucocitoclastică.
Reacţii de
hipersensibilitate
uşoară, care se pot
dezvolta până la
reacţii severe cu
dispnee, scăderea
bruscă a tensiunii
Sunt posibile
reacţii alergice
încrucişate cu
agenţi
sulfonilureici,
sulfonamide sau
substanţe înrudite
7
arteriale şi şoc.
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie
Reacţii
hipoglicemice1
Tulburări oculare Tulburări vizuale
tranzitorii pot să
apară în special la
iniţierea
tratamentului,
datorită
modificărilor
nivelurilor
glicemiei.
Tulburări gastro-
intestinale
Greaţă, vărsături,
diaree, distensie
abdominală,
disconfort
abdominal şi
durere abdominală,
care duc rareori la
întreruperea
tratamentului
Tulburări
hepatobiliare
Funcţie hepatică
alterată (de
exemplu cu
colestază şi icter,
hepatite şi
insuficienţă
hepatică)
Creşterea
concentraţiei
plasmatice a
enzimelor
hepatice
Afecţiuni cutanate
şi ţesutului
subcutanat
Reacţii cutanate
alergice, cum ar
fi: prurit, erupţii
cutanate
tranzitorii,
urticarie şi
fotosensibilitate.
Investigaţii
diagnostice
Scăderea
concentraţiilor
plasmatice ale
sodiului
1 Aceste reacţii hipoglicemi ce apar adesea imediat, pot fi importante şi nu sunt întotdeauna uşor de corectat.
Incidenţa reacţiilor hipoglicemice depinde de parametrii individuali, cum ar fi obiceiurile alimentare şi de dozaj
(vezi, de asemenea, pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raportez e orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
8
4.9 Supradozaj
Simptome
După ingestia unei supradoze, poate să apară hipoglicemie, cu durată de 12 până la 72 de ore şi care poate să
reapară după recuperarea iniţială. Simptomele pot să nu fie prezente timp de până la 24 de ore după ingestie.
În general , se recomandă supravegherea în spital. Pot apărea greaţă, vărsături şi dureri epigastrice.
În general, hipoglicemia poate fi însoţită de simptome neurologice, cum sunt nelinişte, tremor, tulburări
vizuale, tulburări de coordonare, somnolenţă, comă şi convulsii.
Tratament
Tratamentul constă, în principal, în prevenția absorbţiei prin inducerea de vărsături, apoi administrarea de
apă sau limonadă cu cărbune activat (adsorbant) şi sulfat de sodiu (laxativ). Dacă au fost ingerate cantităţi
mari, este indicat lavajul gastric, urmat de administrarea de cărbune activat şi sulfat de sodiu. În caz de
supradozaj (sever), se recomandă spitalizarea într -o unitate de terapie intensivă.
Se începe administrarea de glucoză cât mai curând posibil, dacă este necesar print r-o injecţie intravenoasă în
bolus de 50 ml soluţie 50%, urmată de administrarea de soluţie 10%, în perfuzie, cu monitorizarea strictă a
glicemiei. În continuare, tratamentul trebuie să fie simptomatic.
În mod special, în cazul tratamentului hipoglicemiei la sugari şi copii mici, cauzate de ingestia accidentală de
Glimepiride , doza de glucoză administrată trebuie atent monitorizată, pentru a evita posibilitatea producerii
unei hiperglicemii periculoase. Glicemia trebuie monitorizată atent.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice, exclusiv insuline: sulfonamide, derivaţi de uree, codul ATC:
A10BB12.
Glimepirida este o substanţă cu acţiune de scădere a glicemiei, activă pe cale orală, care apa rţine clasei
sulfoniluree. Poate fi utilizată în diabetul zaharat non- insulinodependent.
Glimepirida acţionează, în principal, prin stimularea eliberării de insulină din celulele beta pancreatice.
Similar altor sulfoniluree, acest efect se bazează pe creşterea sensibilităţii celulelor beta pancreatice la
stimulul fiziologic, glucoza. În plus, glimepirida pare să aibă efecte extrapancreatice pronunţate, menţionate
şi în cazul altor sulfoniluree.
Eliberarea de insulină
Sulfonilureele reglează secreţia de in sulină prin închiderea canalelor de potasiu ATP -dependente din
membrana celulelor beta. Închiderea canalelor de potasiu induce depolarizarea membranei celulei beta,
determinând – prin deschiderea canalelor de calciu – un influx crescut al calciului în celu lă. Aceasta
determină eliberarea de insulină prin exocitoză.
Glimepirida se leagă cu o viteză mare de disociere de o proteină a membranei celulei beta, care este asociată
cu canalele de potasiu ATP -dependente, dar care este diferită de locul obişnuit de l egare al sulfonilureelor.
Activitate extrapancreatică
Efectele extrapancreatice sunt reprezentate, de exemplu, de o îmbunătăţire a sensibilităţii ţesuturilor
periferice la insulină şi o scădere a captării insulinei de către ficat.
Captarea de glucoză din sânge în muşchiul periferic şi ţesutul adipos are loc cu ajutorul unor proteine
speciale de transport, localizate în membrana celulară. Transportul glucozei în aceste ţesuturi constituie etapa
limitantă în utilizarea glucozei. Glimepirida creşte foarte re pede numărul moleculelor de transport activ al
glucozei prin membranele celulelor musculare şi adipoase, determinând stimularea captării glucozei.
Glimepirida creşte activitatea fosfolipazei C glicozil -fosfatidilinozitol specifice, ceea ce poate fi corelat cu
lipogeneza şi glicogenogeneza induse medicamentos în celulele adipoase şi în celulele musculare izolate.
9
Glimepirida inhibă sinteza de glucoză la nivelul ficatului prin creşterea concentraţiei intracelulare de
fructozo -2,6 -bifosfat, care la rândul său inhibă gluconeogeneza.
Consideraţii generale
La persoanele sănătoase, doza orală minimă eficace este de aproximativ 0,6 mg. Efectul glimepiridei este
dependent de doză şi reproductibil. Răspunsul fiziologic la exerciţiile fizice intense, scăderea secreţi ei de
insulină, este încă prezent sub tratament cu glimepiridă.
Nu a existat o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte efectul, indiferent dacă glimepirida a fost
administrată cu 30 de minute înainte de masă sau imediat înainte de masă. La pacienţii cu diabet zaharat, se
poate obţine un control metabolic bun pe parcursul a 24 de ore, cu o doză zilnică unică .
Deşi metabolitul hidroxilat al glimepiridei determină o mică, dar semnificativă, scădere a glicemiei la
persoanele sănătoase, acesta este răspun zător numai de o mică parte din efectul total al medicamentului.
Tratament asociat cu metformină
În cadrul unui studiu, s -a demonstrat un control metabolic îmbunătăţit în cazul tratamentului asociat cu
glimepiridă comparativ cu metformina administrată în monoterapie la pacienţii cu control glicemic inadecvat
la doza zilnică maximă de metformină.
Tratament asociat cu insulină
Datele privind tratamentul asociat cu insulină sunt limitate. La pacienţii cu control glicemic inadecvat la
doza maximă de glimepiri dă, poate fi iniţiată asocierea cu insulină. În două studii, cu această asociere s -a
obţinut aceeaşi îmbunătăţire a controlului metabolic ca în cazul insulinei în monoterapie; totuşi, în asocieri a
fost necesară o doză medie mai mică de insulină.
Grupe sp eciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Un studiu clinic controlat activ (glimepiridă până la 8 mg pe zi sau metformină până la 2000 mg pe zi) cu
durata de 24 de săptămâni a fost efectuat la 285 de copii (cu vârstele cuprinse între 8- 17 ani) cu diabet
zah arat de tip 2.
Atât glimepirida cât şi metformina au arătat o scădere semnificativă a HbA
1c faţă de valoarea iniţială
[ glimepirida – 0,95 (se 0,4 1); metformina -1,39 (se 0,40)]. Totuşi, glimepirida nu a întrunit criteriul de non -
inferioritate faţă de metfo rmină în ceea ce priveşte modificarea medie a HbA
1c faţă de valoarea iniţială..
Diferenţa între tratamente a fost de 0,44% în favoarea metforminei. Limita superioară (1,05) a intervalului de
încredere de 95% pentru diferenţă nu a fost sub limita de 0,3% a non- inferiorităţii.
După tratamentul cu glimepiridă, nu s -au observat probleme noi de siguranţă la copii comparativ cu adulţii
cu diabet zaharat de tip 2. Nu sunt disponibile date de siguranţă şi eficacitate pe termen lung, la copii şi
adolescenţi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Biodisponibilitatea glimepiridei este completă după administrarea orală. Ingestia alimentelor nu are influenţă
relevantă asupra absorbţiei, doar viteza de absorbţie este uşor diminuată . Concentraţiile plasmatice maxime
(C
max) sunt atinse după aproximativ 2,5 ore de la administrarea orală (cu o medie de 0,3 µg/ml la
administrarea repetată a 4 mg pe zi) şi există o relaţie liniară între doză şi C
max şi ASC (aria de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp).
D istribuţie
Glimepirida are un volum de distribuţie foarte mic (aproximativ 8,8 litri), aproape egal cu spaţiul de
distribuţie al albuminei, se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (peste 99%) şi are un clearance
mic (circa 48 ml/min).
La animale, glimepirida se excretă în lapte. Glimepirida traversează bariera feto -placentară. Trecerea barierei
hemato -encefalice se face în proporţie mică.
10
Metabolizare şi eliminare
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică, care este relevant pentru concentraţi ile plasmatice în condiţiile
administrării de doze repetate, este în jur de 5 până la 8 ore. După doze mari, au fost observaţi timpi de
înjumătăţire plasmatică uşor prelungiţi.
După administrarea unei doze unice de glimepiridă marcată cu izotop radioactiv, 58% din radioactivitate s -a
regăsit în urină şi 35% în materiile fecale. În urină nu s -a detectat substanţă sub formă nemodificată. Atât în
urină, cât şi în materiile fecale, au fost identificaţi doi metaboliţi – cel mai probabil rezultaţi din
metabolizar ea hepatică (principala enzimă este CYP2C9) - metabolitul hidroxi şi metabolitul carboxi. După
administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al acestor metaboliţi a
fost de la 3 la 6 ore şi, respectiv, de la 5 la 6 or e.
Compararea dozelor unice cu cele repetate, nu a evidenţiat diferenţe semnificative ale parametrilor
farmacocinetici, iar variabilitatea intraindividuală a fost foarte mică. Nu există acumulare relevantă.
Grupe speciale de pacienţi
Parametrii farmacoci netici au fost similari la bărbaţi şi femei şi, de asemenea, la pacienţii tineri şi vârstnici
(peste 65 de ani). La pacienţii cu clearance mic al creatininei, a fost observată o tendinţă de creştere a
clearance- ului glimepiridei şi de scădere a concentraţi ei plasmatice medii, rezultând, cel mai probabil ca
urmare a unei eliminări mai rapide datorită unei legări în proporţie mai mică de proteinele plasmatice.
Eliminarea renală a celor doi metaboliţi a fost afectată. În general, la aceşti pacienţi nu se aşteaptă niciun risc
suplimentar de acumulare.
La cinci pacienţi fără diabet zaharat după o intervenţie chirurgicală de canal biliar, parametrii farmacocinetici
au fost similari cu cei observaţi la persoanele sănătoase.
Copii şi adolescenţi
Un studiu în condiţ ii de aport alimentar, care a investigat farmacocinetica, siguranţa şi tolerabilitatea unei
doze unice de 1 mg glimepiridă la 30 de copii şi adolescenţi (4 copii cu vârstele cuprinse între 10- 12 ani şi 26
de adolescenţi cu vârstele cuprinse între 12 -17 ani ) cu diabet zaharat de tip 2, a arătat valorile medii ale
A SC
(0 -last), Cmax şi t1/2 similare cu cele observate anterior la adulţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Efectele preclinice observate au apărut la expuneri semnificativ mai mari decât expunerea maximă la om,
astfel încât prezintă relevanţă mică pentru utilizarea clinică, sau acestea au fost determinate de acţiunea
farmacodinamică a substanţei (hipoglicemie). Această constatare se bazează pe studii convenţionale
farmacologice privind evaluarea sig uranţei, studii de toxicitate după doze repetate, genotoxicitate,
carcinogenitate şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de
reproducere (de embriotoxicitate, teratogenitate şi toxicitate asupra dezvoltării), reacţiile adverse observate
au fost considerate a fi secundare efectului hipoglicemiant indus de substanţă la mamă şi la descendenţi.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Glimepiride 2 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Celuloză microcr istalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Povidonă K 29- 32
Stearat de magneziu
Amestec pigment PB -21096 conține:
lactoză monohidrat
oxid galben de fer (E172)
tartrazină lac d e aluminiu (E102)
briliant blue FCF lac de aluminiu (E133)
11
galben amurg FCF l ac de aluminiu (E110)
Glimepiride 3 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Povidonă K 29-32
Stearat de magneziu
Amestec pigment PB-22865 conține:
lactoză monohidrat,
oxid galben de fer (E172).
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a câte 10 compr imate.
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Cutie cu 6 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Cutie cu 8 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilo r
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTO RIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ACTAVIS GROUP Hf.
Reykjavikurvegur 76 -78
IS -220 Hafnarfjordur,
Islanda
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7325/2015/01- 07
7326/2015/01- 07
12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ulti mei reînnoiri a autorizaţiei : Ianuarie 2015.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2015 .
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website- ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
GLIMEPIRIDE 2 mg comprimate
GLIMEPIRIDE 3 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Glimepiride 2 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 2 mg .
Excipienţi cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 140 mg, tartrazină (E102), galben amurg (E110).
Glimepiride 3 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine glimepiridă 3 mg .
Excipienţi cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 139 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
GLIMEPIRIDE 2 mg comprimate
Compri mate oblongi, de culoare verde, cu feţe plane şi margini rotunjite, cu câte o linie de divizare pe o faţă
şi marcate cu “G” pe cealaltă faţă.
GLIMEPIRIDE 3 mg comprimate
Comprimate oblongi, de culoare galbenă, cu feţe plane şi margini rotunjite, cu câte o linie de divizare pe o
faţă şi marcate cu “G” pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Glimepiride este indicat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 atunci când regimul alimentar, exerciţiile
fizice regulate şi scăderea greutăţii corporale nu realizează un control adecvat al glicemiei.
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru administrare orală
Baza unui tratament eficace pentru diabetul zaharat o constituie dieta adecvată, o activitate fizică practicată
cu regularitate, precu m şi efectuarea periodică a analizelor de sânge şi de urină. Antidiabeticele orale sau
insulina nu pot controla glicemia, dacă pacientul nu respectă dieta recomandată.
2
Doze
Doza se stabileşte în funcţie de rezultatele determinărilor valorilor glicemiei şi glicozuriei.
Doza iniţială recomandată este 1 mg glimepiridă pe zi. Dacă se obţine un control eficient al glicemiei,
această doză trebuie utilizată pentru tratamentul de întreţinere.
Pentru diferite scheme de tratament, sunt disponibile concentraţii ade cvate.
În cazul în care nu se obţine un control satisfăcător al bolii, doza trebuie crescută pe baza controlului
glicemic, în etape cu un interval de circa 1 -2 săptămâni între ele, până la 2, 3 sau 4 mg glimepiridă pe zi.
O doză mai mare de 4 mg glimepiri dă pe zi determină rezultate mai bune doar în cazuri excepţionale.
Doza maximă recomandată este 6 mg glimepiridă pe zi.
La pacienţii care nu sunt controlaţi adecvat cu doza zilnică maximă de metformină, poate fi iniţiat tratament
concomitent cu glimepir idă.
În timp ce se menţine doza de metformină, tratamentul cu glimepiridă se începe cu o doză mică şi apoi se
creşte treptat până la doza zilnică maximă, în funcţie de nivelul de control metabolic dorit. Tratamentul
asociat trebuie început sub strictă supr aveghere medicală.
La pacienţii care nu sunt controlaţi adecvat cu doza zilnică maximă de Glimepirid e, poate fi iniţiat tratament
concomitent cu insulină, dacă este necesar. În timp ce se menţine doza de glimepiridă, tratamentul cu
insulină se începe cu o doză mică şi apoi se creşte treptat, în funcţie de nivelul de control metabolic dorit.
Tratamentul asociat trebuie început sub strictă supraveghere medicală.
În mod normal , este suficientă o doză zilnică unică de glimepiridă. Se recomandă ca această doză să fie
administrată cu puţin timp înainte sau în timpul unui mic dejun substanţial sau, dacă micul dejun este omis,
cu puţin timp înainte de prima masă principală sau în timpul acesteia.
Dacă o doză este omisă, acest lucru nu trebuie corectat crescând doza următoare.
Dacă pacientul are o reacţie hipoglicemică la doza de 1 mg glimepiridă pe zi, acest fapt arată că diabetul
poate fi controlat numai prin dietă .
În timpul tratamentului, deoarece o îmbunătăţire a controlului diabetului zaharat este asociată cu creşterea
sensibilităţii la insulină, necesarul de glimepiridă poate să scadă. Prin urmare, pentru a evita hipoglicemia,
trebuie luată în considerare reducerea în timp a dozei sau întreruperea tratamentului. De asemenea, poate fi
necesară modificarea d ozei, dacă apar modificări ale greutăţii sau ale stilului de viaţă al pacientului sau alţi
factori care cresc riscul de hipoglicemie sau hiperglicemie.
Trecerea de la alte antidiabetice orale la Glimepiride
În general, se poate trece de la alte antidiabet ice orale la Glimepiride . Pentru trecerea la Glimepiride , trebuie
luate în considerare concentraţia şi timpul de înjumătăţire plasmatică ale medicamentului utilizat anterior. În
unele cazuri, mai ales pentru antidiabeticele orale cu timp de înjumătăţire lu ng (de exemplu, clorpropamidă),
se recomandă un interval liber de câteva zile, pentru a reduce la minimum riscul de reacţii hipoglicemice
cauzate de efectul aditiv.
Doza iniţială recomandată este 1 mg glimepiridă pe zi. În funcţie de răspunsul la glimepi ridă, doza poate fi
crescută treptat, dup ă cum s -a men ţionat mai sus.
Trecerea de la insulină la Glimepiride
În cazuri excepţionale, în care la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 s -a obţinut controlul glicemiei cu
insulină, poate fi indicată schimbarea tratamentului la Glimepiride. Schimbarea tratamentului trebuie
efectuată sub strictă supraveghere medicală.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică:
Vezi pct. 4.3.
3
Copii şi adolescenţi
Nu există date disponibile privind ut ilizarea glimepiridei la pacienţi cu vârsta sub 8 ani. Pentru copii cu
vârste cuprinse între 8 şi 17 ani există date limitate privind utilizarea glimepiridei în monoterapie (vezi pct.
5.1 şi 5.2).
Datele disponibile privind siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi sunt insuficiente şi, de aceea,
utilizarea la aceşti pacienţi nu este recomandată.
Mod de administrare
Comprimatele trebuie înghiţite fără a fi mestecate, cu puţin lichid.
4.3 Contraindicaţii
Administrarea de Glimepiride este contraindicată în următoarele cazuri:
- hipersensibilitate la glimepiridă, alte sulfonilureice sau sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii
enumeraţi la pct. 6.1 ;
- diabet zaharat insulino- dependent;
- coma diabetică;
- cetoacidoză;
- boală severă renală sau hep atică;
În cazul unor tulburări funcţionale renale sau hepatice severe, este necesară trecerea la insulină.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Glimepiride trebuie administrat cu puţin timp înainte sau în timpul mesei.
Dac ă mesele nu sunt luate la ore regulate sau sunt omise, tratamentul cu Glimepiride poate determina
hipoglicemie. Simptomele posibile ale hipoglicemiei includ: cefalee, foame intensă, greaţă, vărsături, astenie,
somnolenţă, tulburări ale somnului, nelinişte, agresivita te, tulburări de concentrare, ale atenţiei şi ale
timpului de reacţie, depresie, confuzie, tulburări vizuale şi de vorbire, afazie, tremor, pareză, tulburări
senzoriale, ameţeală, senzaţie de slăbiciune, pierderea auto -controlului, delir, convulsii cerebra le, somnolenţă
şi pierderea conştienţei mergând până la şi incluzând comă , respiraţie superficială şi bradicardie.
În plus, pot fi prezente semne de contrareglare adrenergică, cum sunt transpiraţii, tegumente reci şi umede,
anxietate, tahicardie, hiperten siune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.
Tabloul clinic al unei crize hipoglicemice severe poate fi asemănător cu cel al unui accident vascular
cerebral.
Aproape întotdeauna, simptomele pot fi controlate prompt prin ingestia imediată de carbohidraţi (zahăr).
Îndulcitorii artificiali nu au niciun efect.
Se cunoaşte de la alte sulfoniluree că, în pofida contra -măsurilor iniţiale aplicate cu succes, hipoglicemia
poate reapărea .
Hipoglicemia severă sau prelungită, controlată doar temporar prin ingestia unor cantităţi obişnuite de zahăr,
necesită asistenţă medicală imediată şi, ocazional, spitalizare.
Factorii care favorizează hipoglicemia includ:
- lipsa cooperării sau incapacitatea pacientului de a coopera (mai frecvent la pacienţ ii vârstnici),
- malnutriţie, orar neregulat al meselor sau mese omise sau perioadele de post alimentar,
- modificări ale dietei,
- dezechilibru între efortul fizic şi aportul de carbohidraţi,
- consumul de alcool etilic, în special în asociere cu mese omise,
- insu ficienţă renală,
- disfuncţie hepatică gravă,
4
- supradozaj cu Glimepiride ,
- anumite tulburări endocrine decompensate, care afectează metabolismul glucidic sau contrareglarea
hipoglicemiei (de exemplu, în anumite tulburări ale funcţiei tiroidei şi în insuficie nţa hipofizară
anterioară sau în insuficienţa corticosuprarenală),
- administrare concomitentă a altor medicamente (vezi pct. 4.5).
Tratamentul cu Glimepiride necesită o monitorizare regulată a glicemiei şi glicozuriei. În plus, se recomandă
determinarea he moglobinei glicozilate.
În timpul tratamentului cu Glimepiride este necesară monitorizarea periodică hepatică şi hematologică (mai
ales leucocite şi trombocite).
În condiţii de stres (de exemplu, accidente, urgenţe chirugicale, infecţii însoţite de febr ă etc), poate fi
indicată trecerea temporară la tratamentul cu insulină.
Nu a fost dobândită experienţă privind utilizarea Glimepiride la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau
la pacienţi dializaţi. La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică severe este indicată trecerea la
tratamentul cu insulină.
La pacienţii cu deficit de G6PD, tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la apariţia anemiei
hemolitice. Având în vedere faptul că glimepirida aparţine clasei derivaţilor de sulfonilure e, este necesară
prudenţă la pacienţii cu deficit de G6PD şi trebuie luată în considerare ca alternativă utilizarea unui
medicament non- sulfonilureic.
Glimepiride comprimate de 2 mg şi Glimepiride comprimate de 3 mg conţin lactoză monohidrat.
Pacienţii c u afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficienţa de lactază (Lapp) sau sindrom de
malabsorbţie la glucozei -galactozei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Comprimatele de Glimepiride 2 mg conţin coloranţii Sunset Yellow FCF (E 110) şi tartrazină (E 102) care
pot cauza reacţii alergice.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Dacă glimepirida este administrată concomitent cu anumite alte medicamente, pot să apară atât o creştere
nedorită, cât şi o scădere nedorită a acţiunii hipoglicemiante a glimepiridei. Din acest motiv, alte
medicamente trebuie să se administreze numai după ce a fost informat medicul (sau dacă sunt prescrise de
către medic).
Glimepirida este metabolizată de către izoenzima 2C9 a citocromului P450 (CYP2C9). Este cunoscut că
metabolizarea sa este influenţată de administrarea concomitentă de inductori (de exemplu, rifampicina) sau
de inhibitori ai CYP2C9 (de exemplu, fluconazolul).
Rezultatele unui studiu de interacţiune in vivo, raportat în literatură, arată că ASC a glimepiridei este crescută
de aproximativ 2 ori de către fluconazol, unul dintre cei mai puternici inhibitori CYP2C9.
Pe baza experienţei cu glimepiridă şi cu alte sulfoniluree, trebuie menţionate interacţiunile enumerate ma i
jos.
Poate să apară potenţarea efectului de scădere a glicemiei şi, în consecinţă, în unele situaţii poate apărea
hipoglicemia, atunci când se administrează unul din următoarele medicamente, ca de exemplu:
- fenilbutazonă, azapropazonă şi oxifenbutazonă,
- insulină şi medicamente antidiabetice orale, cum este metformina,
- salicilaţi şi acid p -aminosalicilic,
- steroizi anabolizanţi şi hormoni sexuali masculini,
- cloramfenicol, anumite sulfonamide cu acţiune lungă, tetracicline, antibiotice chinolonice şi
clari tromicina,
- anticoagulante cumarinice,
5
- fenfluramină,
- disopiramidă,
- fibraţi,
- inhibitori ECA,
- fluoxetină, inhibitori MAO,
- alopurinol, probenecid, sulfinpirazonă,
- simpatolitice,
- ciclofosfamidă, trofosfamidă şi ifosfamidă,
- miconazol, fluconazol,
- pentoxifilină (doze mari administrate parenteral),
- tritoqualină.
Diminuarea efectului de scădere a glicemiei şi, în consecinţă, valori crescute ale glicemiei pot să apară atunci
când se administrează unul dintre următoarele medicamente, ca de exemplu:
- estrogeni sau p rogestogeni,
- diuretice saluretice, diuretice tiazidice,
- medicamente stimulante ale funcţiei tiroidiene, glucocorticoizi,
- derivaţi fenotiazinici, clorpromazină,
- adrenalină şi simpatomimetice,
- acid nicotinic (doze mari) şi derivaţi de acid nicotinic,
- laxative (utilizare îndelungată),
- fenitoină, diazoxid,
- glucagon, barbiturice şi rifampicină,
- acetazolamidă.
Antagoniştii H
2, beta -blocantele, clonidina şi rezerpina pot determina fie o potenţare, fie o diminuare a
efectului de scădere a glicemiei.
Sub influenţa medicamentelor simpatolitice, cum sunt beta -blocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina,
semnele contrareglării adrenergice a hipoglicemiei pot fi reduse sau absente.
Aportul de alcool etilic poate potenţa sau diminua acţiunea hipoglicemiantă a glime piridei într-un mod
imprevizibil.
Glimepirida poate fie să potenţeze, fie să reducă efectele derivaţilor cumarinici.
Colesevelam se leagă de glimepiridă și reduce absorbția glimepiridei din tractul gastro -intestinal. Nu a fost
observată nicio interacțiun e atunci când glimepirida a fost luată cu cel puțin 4 ore înainte de colesevelam.
Prin urmare, glimepirida trebuie administrată cu cel puțin 4 ore înainte de colesevelam.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Riscuri legate de diabetul zaharat
V alorile anormale ale glicemiei din timpul sarcinii sunt asociate cu o incidenţă mai mare a anomaliilor
congenitale şi mortalităţii perinatale. De aceea, valoarea glicemiei trebuie monitorizată cu atenţie în timpul
sarcinii, pentru a evita riscul teratogen. În asemenea situaţii, este necesar să se utilizeze insulina.
Pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie să comunice medicului acest lucru.
Riscuri legate de glimepiridă
Nu există date adecvate privind utilizarea glimepiridei la gravide. Stu diile la animale au evidenţiat efecte
toxice asupra funcţiei de reproducere, care sunt probabil legate de acţiunea farmacologică (hipoglicemie) a
glimepiridei (vezi pct. 5.3).
În consecinţă, glimepirida nu trebuie utilizată pe toată perioada sarcinii.
6
În cazul tratamentului cu glimepiridă, dacă pacienta intenţionează să rămână gravidă sau dacă este
diagnosticată o sarcină, trebuie să se treacă cât mai curând posibil la tratamentul cu insulină.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă substanţa se excretă în laptele uman. Glimepirida se excretă în laptele femelelor de
şobolan. Deoarece alte sulfoniluree se excretă în laptele uman şi deoarece există risc de hipoglicemie la
sugari, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu glimepiridă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s -au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Capacitatea de concentrare şi de reacţie a pacienţilor poate fi afectată ca urmare a hipog licemiei sau
hiperglicemiei sau, de exemplu, ca urmare a tulburărilor de vedere. Aceasta poate constitui un risc în situaţii
în care aceste capacităţi au o importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea de
utilaje).
Pacienţii trebui e sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timp ce conduc vehicule.
Acest aspect este deosebit de important mai ales în cazul persoanelor cu simptome reduse sau absente de
avertizare a hipoglicemiei sau care au episoade frecvente de hipoglicemie. În aceste situaţii, trebuie să se ia
în considerare oportunitatea recomandării de a nu conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost menţionate atât din experienţa cu glimepiridă cât şi cu alte sulfonilureice.
Reacţiile adverse au fost clasificate pe grupe de frecvenţă utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi 1/1000 şi 1/10000 şi
1/1000)
Foarte rare
(<1/10000,
incluzând
raportări izolate)
Frecvenţă
necunoscută
(care nu poate fi estimată din
datele
disponibile)
Tulburări
hematologice şi
limfatice
trombocitopenie,
leucopenie,
granulocitopenie,
agranulocitoză,
eritrocitopenie,
anemie
hemolitică,
pancitopenie, care
au fost în genera l
reversibile după
întreruperea
tratamentului
Trombocitopenie
severă, cu număr
de trombocite sub
10000/µl şi
purpură
trombocitopenică
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Vasculită
leucocitoclastică.
Reacţii de
hipersensibilitate
uşoară, care se pot
dezvolta până la
reacţii severe cu
dispnee, scăderea
bruscă a tensiunii
Sunt posibile
reacţii alergice
încrucişate cu
agenţi
sulfonilureici,
sulfonamide sau
substanţe înrudite
7
arteriale şi şoc.
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie
Reacţii
hipoglicemice1
Tulburări oculare Tulburări vizuale
tranzitorii pot să
apară în special la
iniţierea
tratamentului,
datorită
modificărilor
nivelurilor
glicemiei.
Tulburări gastro-
intestinale
Greaţă, vărsături,
diaree, distensie
abdominală,
disconfort
abdominal şi
durere abdominală,
care duc rareori la
întreruperea
tratamentului
Tulburări
hepatobiliare
Funcţie hepatică
alterată (de
exemplu cu
colestază şi icter,
hepatite şi
insuficienţă
hepatică)
Creşterea
concentraţiei
plasmatice a
enzimelor
hepatice
Afecţiuni cutanate
şi ţesutului
subcutanat
Reacţii cutanate
alergice, cum ar
fi: prurit, erupţii
cutanate
tranzitorii,
urticarie şi
fotosensibilitate.
Investigaţii
diagnostice
Scăderea
concentraţiilor
plasmatice ale
sodiului
1 Aceste reacţii hipoglicemi ce apar adesea imediat, pot fi importante şi nu sunt întotdeauna uşor de corectat.
Incidenţa reacţiilor hipoglicemice depinde de parametrii individuali, cum ar fi obiceiurile alimentare şi de dozaj
(vezi, de asemenea, pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raportez e orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
8
4.9 Supradozaj
Simptome
După ingestia unei supradoze, poate să apară hipoglicemie, cu durată de 12 până la 72 de ore şi care poate să
reapară după recuperarea iniţială. Simptomele pot să nu fie prezente timp de până la 24 de ore după ingestie.
În general , se recomandă supravegherea în spital. Pot apărea greaţă, vărsături şi dureri epigastrice.
În general, hipoglicemia poate fi însoţită de simptome neurologice, cum sunt nelinişte, tremor, tulburări
vizuale, tulburări de coordonare, somnolenţă, comă şi convulsii.
Tratament
Tratamentul constă, în principal, în prevenția absorbţiei prin inducerea de vărsături, apoi administrarea de
apă sau limonadă cu cărbune activat (adsorbant) şi sulfat de sodiu (laxativ). Dacă au fost ingerate cantităţi
mari, este indicat lavajul gastric, urmat de administrarea de cărbune activat şi sulfat de sodiu. În caz de
supradozaj (sever), se recomandă spitalizarea într -o unitate de terapie intensivă.
Se începe administrarea de glucoză cât mai curând posibil, dacă este necesar print r-o injecţie intravenoasă în
bolus de 50 ml soluţie 50%, urmată de administrarea de soluţie 10%, în perfuzie, cu monitorizarea strictă a
glicemiei. În continuare, tratamentul trebuie să fie simptomatic.
În mod special, în cazul tratamentului hipoglicemiei la sugari şi copii mici, cauzate de ingestia accidentală de
Glimepiride , doza de glucoză administrată trebuie atent monitorizată, pentru a evita posibilitatea producerii
unei hiperglicemii periculoase. Glicemia trebuie monitorizată atent.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice, exclusiv insuline: sulfonamide, derivaţi de uree, codul ATC:
A10BB12.
Glimepirida este o substanţă cu acţiune de scădere a glicemiei, activă pe cale orală, care apa rţine clasei
sulfoniluree. Poate fi utilizată în diabetul zaharat non- insulinodependent.
Glimepirida acţionează, în principal, prin stimularea eliberării de insulină din celulele beta pancreatice.
Similar altor sulfoniluree, acest efect se bazează pe creşterea sensibilităţii celulelor beta pancreatice la
stimulul fiziologic, glucoza. În plus, glimepirida pare să aibă efecte extrapancreatice pronunţate, menţionate
şi în cazul altor sulfoniluree.
Eliberarea de insulină
Sulfonilureele reglează secreţia de in sulină prin închiderea canalelor de potasiu ATP -dependente din
membrana celulelor beta. Închiderea canalelor de potasiu induce depolarizarea membranei celulei beta,
determinând – prin deschiderea canalelor de calciu – un influx crescut al calciului în celu lă. Aceasta
determină eliberarea de insulină prin exocitoză.
Glimepirida se leagă cu o viteză mare de disociere de o proteină a membranei celulei beta, care este asociată
cu canalele de potasiu ATP -dependente, dar care este diferită de locul obişnuit de l egare al sulfonilureelor.
Activitate extrapancreatică
Efectele extrapancreatice sunt reprezentate, de exemplu, de o îmbunătăţire a sensibilităţii ţesuturilor
periferice la insulină şi o scădere a captării insulinei de către ficat.
Captarea de glucoză din sânge în muşchiul periferic şi ţesutul adipos are loc cu ajutorul unor proteine
speciale de transport, localizate în membrana celulară. Transportul glucozei în aceste ţesuturi constituie etapa
limitantă în utilizarea glucozei. Glimepirida creşte foarte re pede numărul moleculelor de transport activ al
glucozei prin membranele celulelor musculare şi adipoase, determinând stimularea captării glucozei.
Glimepirida creşte activitatea fosfolipazei C glicozil -fosfatidilinozitol specifice, ceea ce poate fi corelat cu
lipogeneza şi glicogenogeneza induse medicamentos în celulele adipoase şi în celulele musculare izolate.
9
Glimepirida inhibă sinteza de glucoză la nivelul ficatului prin creşterea concentraţiei intracelulare de
fructozo -2,6 -bifosfat, care la rândul său inhibă gluconeogeneza.
Consideraţii generale
La persoanele sănătoase, doza orală minimă eficace este de aproximativ 0,6 mg. Efectul glimepiridei este
dependent de doză şi reproductibil. Răspunsul fiziologic la exerciţiile fizice intense, scăderea secreţi ei de
insulină, este încă prezent sub tratament cu glimepiridă.
Nu a existat o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte efectul, indiferent dacă glimepirida a fost
administrată cu 30 de minute înainte de masă sau imediat înainte de masă. La pacienţii cu diabet zaharat, se
poate obţine un control metabolic bun pe parcursul a 24 de ore, cu o doză zilnică unică .
Deşi metabolitul hidroxilat al glimepiridei determină o mică, dar semnificativă, scădere a glicemiei la
persoanele sănătoase, acesta este răspun zător numai de o mică parte din efectul total al medicamentului.
Tratament asociat cu metformină
În cadrul unui studiu, s -a demonstrat un control metabolic îmbunătăţit în cazul tratamentului asociat cu
glimepiridă comparativ cu metformina administrată în monoterapie la pacienţii cu control glicemic inadecvat
la doza zilnică maximă de metformină.
Tratament asociat cu insulină
Datele privind tratamentul asociat cu insulină sunt limitate. La pacienţii cu control glicemic inadecvat la
doza maximă de glimepiri dă, poate fi iniţiată asocierea cu insulină. În două studii, cu această asociere s -a
obţinut aceeaşi îmbunătăţire a controlului metabolic ca în cazul insulinei în monoterapie; totuşi, în asocieri a
fost necesară o doză medie mai mică de insulină.
Grupe sp eciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Un studiu clinic controlat activ (glimepiridă până la 8 mg pe zi sau metformină până la 2000 mg pe zi) cu
durata de 24 de săptămâni a fost efectuat la 285 de copii (cu vârstele cuprinse între 8- 17 ani) cu diabet
zah arat de tip 2.
Atât glimepirida cât şi metformina au arătat o scădere semnificativă a HbA
1c faţă de valoarea iniţială
[ glimepirida – 0,95 (se 0,4 1); metformina -1,39 (se 0,40)]. Totuşi, glimepirida nu a întrunit criteriul de non -
inferioritate faţă de metfo rmină în ceea ce priveşte modificarea medie a HbA
1c faţă de valoarea iniţială..
Diferenţa între tratamente a fost de 0,44% în favoarea metforminei. Limita superioară (1,05) a intervalului de
încredere de 95% pentru diferenţă nu a fost sub limita de 0,3% a non- inferiorităţii.
După tratamentul cu glimepiridă, nu s -au observat probleme noi de siguranţă la copii comparativ cu adulţii
cu diabet zaharat de tip 2. Nu sunt disponibile date de siguranţă şi eficacitate pe termen lung, la copii şi
adolescenţi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Biodisponibilitatea glimepiridei este completă după administrarea orală. Ingestia alimentelor nu are influenţă
relevantă asupra absorbţiei, doar viteza de absorbţie este uşor diminuată . Concentraţiile plasmatice maxime
(C
max) sunt atinse după aproximativ 2,5 ore de la administrarea orală (cu o medie de 0,3 µg/ml la
administrarea repetată a 4 mg pe zi) şi există o relaţie liniară între doză şi C
max şi ASC (aria de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp).
D istribuţie
Glimepirida are un volum de distribuţie foarte mic (aproximativ 8,8 litri), aproape egal cu spaţiul de
distribuţie al albuminei, se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (peste 99%) şi are un clearance
mic (circa 48 ml/min).
La animale, glimepirida se excretă în lapte. Glimepirida traversează bariera feto -placentară. Trecerea barierei
hemato -encefalice se face în proporţie mică.
10
Metabolizare şi eliminare
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică, care este relevant pentru concentraţi ile plasmatice în condiţiile
administrării de doze repetate, este în jur de 5 până la 8 ore. După doze mari, au fost observaţi timpi de
înjumătăţire plasmatică uşor prelungiţi.
După administrarea unei doze unice de glimepiridă marcată cu izotop radioactiv, 58% din radioactivitate s -a
regăsit în urină şi 35% în materiile fecale. În urină nu s -a detectat substanţă sub formă nemodificată. Atât în
urină, cât şi în materiile fecale, au fost identificaţi doi metaboliţi – cel mai probabil rezultaţi din
metabolizar ea hepatică (principala enzimă este CYP2C9) - metabolitul hidroxi şi metabolitul carboxi. După
administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al acestor metaboliţi a
fost de la 3 la 6 ore şi, respectiv, de la 5 la 6 or e.
Compararea dozelor unice cu cele repetate, nu a evidenţiat diferenţe semnificative ale parametrilor
farmacocinetici, iar variabilitatea intraindividuală a fost foarte mică. Nu există acumulare relevantă.
Grupe speciale de pacienţi
Parametrii farmacoci netici au fost similari la bărbaţi şi femei şi, de asemenea, la pacienţii tineri şi vârstnici
(peste 65 de ani). La pacienţii cu clearance mic al creatininei, a fost observată o tendinţă de creştere a
clearance- ului glimepiridei şi de scădere a concentraţi ei plasmatice medii, rezultând, cel mai probabil ca
urmare a unei eliminări mai rapide datorită unei legări în proporţie mai mică de proteinele plasmatice.
Eliminarea renală a celor doi metaboliţi a fost afectată. În general, la aceşti pacienţi nu se aşteaptă niciun risc
suplimentar de acumulare.
La cinci pacienţi fără diabet zaharat după o intervenţie chirurgicală de canal biliar, parametrii farmacocinetici
au fost similari cu cei observaţi la persoanele sănătoase.
Copii şi adolescenţi
Un studiu în condiţ ii de aport alimentar, care a investigat farmacocinetica, siguranţa şi tolerabilitatea unei
doze unice de 1 mg glimepiridă la 30 de copii şi adolescenţi (4 copii cu vârstele cuprinse între 10- 12 ani şi 26
de adolescenţi cu vârstele cuprinse între 12 -17 ani ) cu diabet zaharat de tip 2, a arătat valorile medii ale
A SC
(0 -last), Cmax şi t1/2 similare cu cele observate anterior la adulţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Efectele preclinice observate au apărut la expuneri semnificativ mai mari decât expunerea maximă la om,
astfel încât prezintă relevanţă mică pentru utilizarea clinică, sau acestea au fost determinate de acţiunea
farmacodinamică a substanţei (hipoglicemie). Această constatare se bazează pe studii convenţionale
farmacologice privind evaluarea sig uranţei, studii de toxicitate după doze repetate, genotoxicitate,
carcinogenitate şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de
reproducere (de embriotoxicitate, teratogenitate şi toxicitate asupra dezvoltării), reacţiile adverse observate
au fost considerate a fi secundare efectului hipoglicemiant indus de substanţă la mamă şi la descendenţi.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Glimepiride 2 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Celuloză microcr istalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Povidonă K 29- 32
Stearat de magneziu
Amestec pigment PB -21096 conține:
lactoză monohidrat
oxid galben de fer (E172)
tartrazină lac d e aluminiu (E102)
briliant blue FCF lac de aluminiu (E133)
11
galben amurg FCF l ac de aluminiu (E110)
Glimepiride 3 mg comprimate
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu tip A
Povidonă K 29-32
Stearat de magneziu
Amestec pigment PB-22865 conține:
lactoză monohidrat,
oxid galben de fer (E172).
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a câte 10 compr imate.
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Cutie cu 6 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
Cutie cu 8 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilo r
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTO RIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ACTAVIS GROUP Hf.
Reykjavikurvegur 76 -78
IS -220 Hafnarfjordur,
Islanda
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7325/2015/01- 07
7326/2015/01- 07
12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ulti mei reînnoiri a autorizaţiei : Ianuarie 2015.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2015 .
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website- ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro .
