BIOFEN 100mg/5ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Biofen 100 mg/5 ml suspensie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare mililitru suspensie orală conţine ibuprofen 20 mg.
5 ml suspensie orală conţin ibuprofen 100 mg.
Excipienţi: maltitol lichid (E 965) 1447,5 mg, p-hidroximetil benzoat de sodiu 9,0 mg şi p-
hidroxipropil benzoat de sodiu 1,0 mg per 5 ml suspensie orală.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Suspensie orală.
Suspensie omogenă, de culoare albă, cu gust şi miros de căpşuni.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ameliorarea simptomatică a febrei, inclusiv a febrei post-imunizare şi a durerilor de intensitate
moderată, cum este durerea în gât, durerea asociată erupţiei dentare, dureri dentare, otalgie, cefalee şi
durerea asociată luxaţiilor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Durere sau febră
Doza zilnică recomandată de Biofen este de 20-30 mg ibuprofen/kg administrată pe cale orală, în mai
multe prize. În funcţie de vârsta copilului, se administrează următoarele doze, utilizând linguriţa
dozatoare:
Sugari cu vârsta între 3-12 luni
Doza recomandată este de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta între 1-3 ani
Doza recomandată este de 100 mg ibuprofen (5 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta între 4-6 ani
Doza recomandată este de 150 mg ibuprofen (7,5 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta între 7-9 ani
Doza recomandată este de 200 mg ibuprofen (10 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
2
Copii cu vârsta între 10-12 ani
Doza recomandată este de 250 mg ibuprofen (15 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Profilul de siguranţă şi de eficacitate în cazul administrării Biofen suspensie orală la copii cu vârsta
sub 3 luni nu a fost stabilit. Ca urmare, nu se recomandă administrarea Biofen la această grupă de
vârstă.
Tratamentul febrei post-imunizare
Doza recomandată este de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală Biofen) urmată, la nevoie, de o altă
doză de 50 mg ibuprofen (2,5 ml Biofen suspensie orală), la interval de 6 ore. Nu trebuie administrate
mai mult de 5 ml suspensie orală Biofen (100 mg ibuprofen) într-un interval de 24 de ore.
Tratamentul cu Biofen trebuie să fie de scurtă durată.
În cazul administrării Biofen suspensie orală la copii cu vârsta peste 6 luni, dacă simptomele persistă
mai mult de 3 zile, trebuie consultat medicul.
În cazul administrării Biofen suspensie orală la copii cu vârsta între 3-6 luni, dacă simptomele persistă
mai mult de 24 de ore, trebuie consultat medicul.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (pentru
pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).
4.3 Contraindicaţii
- hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţi
- reacţii de hipersensibilitate la acid acetilsalicilic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS) în antecedente, de exemplu astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie
- ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal
recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii
dovedite)
- antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de tratamentul anterior cu
AINS
- deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide)
- hemoragie cerebro-vasculară sau altă hemoragie activă
- tulburări ale hematopoiezei de etiologie necunoscută
- insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă severă (vezi pct. 4.4)
- ultimul trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Utilizarea ibuprofen concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitoare selective ale ciclooxigenazei-2
(COX-2), trebuie evitată.
Administrarea ibuprofenului la pacienţii cu astm bronşic trebuie făcută numai la recomandarea
medicului.
Ibuprofenul se administrează cu precauţie la pacienţii cu:
- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
- tulburări congenitale ale metabolismului porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- primul şi al doilea trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani);
- alăptare (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).
3
Se recomandă precauţie în special în caz de:
- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiuni intestinale inflamatorii cronice (rectocolita ulcero-
hemoragică, boala Crohn);
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- funcţie renală redusă;
- disfuncţie hepatică;
- tulburări ale hematopoiezei;
- deficite de coagulare a sângelui;
- alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide sau astm
bronşic;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate pune în pericol viaţa, a fost raportată
pentru toate AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau
antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie
sau perforaţie (vezi pct. 4.3). La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză
disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici
de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie
luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de
pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).
Se recomandă precauţie şi trebuie raportat orice simptom abdominal neobişnuit (în special hemoragia
gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului la pacienţii cu antecedente de toxicitate
gastro-intestinală.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente
care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii cu administrare orală,
heparina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Dacă în timpul administrării Biofen apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale, tratamentul trebuie
întrerupt.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,
prezentate mai jos).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie de lichide, hipertensiune arterială şi edeme.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg pe zi) şi în tratament cronic, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În
general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu,
≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă, boală
cardiacă ischemică diagnosticată, trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare
similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă
factori de risc pentru apariţia unor evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială,
hiperlipidemie, diabet zaharat).
4
Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele cu evoluţie letală, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul
Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea
de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în
faza iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de
tratament. Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt imediat dacă apar erupţii cutanate tranzitorii,
leziuni mucoase sau orice semn de hipersensibilitate.
Efect renal
Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi de lichide la pacienţii care nu au suferit
anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţi
cu predispoziţie, ibuprofenul poate determina apariţia edemelor sau poate determina chiar insuficienţă
cardiacă sau hipertensiune arterială.
Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză
papilară renală şi alte modificări morfo-patologice renale. La om, au fost raportate cazuri de nefrită
interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat
cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea
perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de
doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita
decompensarea renală manifestă. Cel mai mare risc pentru această reacţie este prezent la pacienţii cu
insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, cei care iau diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei (IECA). Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la
starea anterioară tratamentului.
Alte precauţii
Bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în
antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.
Ibuprofenul poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefalee, care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a
analgezicelor, în special asocierea mai multor substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni
renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).
Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt
redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu boli
autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).
Ibuprofenul poate inhiba temporar agregarea plachetară şi poate prelungi timpul de sângerare. Ca
urmare, pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent
monitorizaţi.
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei
hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc crescut.
Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în
special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.
Acest medicament conţine p-hidroximetil benzoat de sodiu şi p-hidroxipropil benzoat de sodiu care
pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
Biofen conţine maltitol lichid (E 965). Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu
trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:
5
Acid acetilsalicilic, doză mică: datele experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,
ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate
acestea, deoarece informaţiile sunt limitate iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt
nesigure nu poate fi formulatǎ o concluzie definitivǎ în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este
puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct.
5.1).
Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul
apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Ca urmare, administrarea concomitentă de
ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct.
4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice
pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea Biofen în decurs de
24 de ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate determina o concentraţie mărită de
metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Ca urmare, administrarea concomitentă de
AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un
tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.
Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:
Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte
concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de
filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă
monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi IECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce
efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al IECA şi al beta-blocantelor. La pacienţii cu
funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi cu funcţie renală redusă), administrarea
concomitentă a unui IECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor al ciclooxigenazei
poate determina deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În
mod obişnuit, aceasta este reversibilă. Ca urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu
prudenţă. Se recomandă consumul suficient de lichide şi, în perioada imediat următoare iniţierii
terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau IECA poate
determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de
creştere a excreţiei de sodiu.
Aminoglicozide: AINS pot încetini excreţia aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-
intestinale (vezi pct. 4.4).
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită
şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul
de celălalt.
6
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii
cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se
recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8 până la 12 zile după mifepristonă, administrarea
lor poate reduce efectul mifepristonei.
Antibiotice chinolonice: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta
convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament
concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Acidul acetilsalicilic creşte riscul de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic: poate potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi
ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcină
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La
animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea
numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele
cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost
raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi a
celui de al doilea trimestru de sarcină, ibuprofenul nu trebuie administrat decât dacă este absolut
necesar. Dacă ibuprofenul este administrat în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină,
doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune
• fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;
• mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar
şi la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, ibuprofenul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
Alăptare
7
Ibuprofenul este excretat în lapte, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată,
riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de
lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Ibuprofenul poate determina ameţeli şi tulburări de vedere. Ca urmare, capacitatea de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa este
definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai
puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
În urma administrării ibuprofen în doze de maxim 1200 mg pe zi, pe o perioadă scurtă de timp au fost
raportate următoarele reacţii adverse:
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: - tulburări ale hematopoiezei (leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie,
agranulocitoză), anemie hemolitică; simptomele de debut sunt: febră, dureri
în gât, ulceraţii orale, simptome pseudogripale, extenuare, sângerări
spontane şi echimoze
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: - reacţii alergice nespecifice cu urticarie şi prurit.
Foarte rare: - reacţii severe de hipersensibilitate: anafilaxie, angioedem sau şoc, care
determină simptome cum sunt edem al feţei, limbii şi laringelui, dispnee,
tahicardie, hipotensiune arterială, (anafilaxie, angioedem sau şoc)
- hipereactivitate bronşică (astm bronşic, exacerbare a astmului bronşic,
bronhospasm)
La pacienţii cu afecţiuni autoimune preexistente (cum sunt lupus eritematos sistemic, boala mixtă de
ţesut conjunctiv) în timpul tratamentului cu ibuprofen au fost raportate cazuri singulare care au
prezentat simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră
sau dezorientare (vezi pct. 4.4).
Pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau alte boli de colagen, prezintă risc crescut de apariţie a
reacţiilor de hipersensibilitate.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: - cefalee
Foarte rare: - cazuri singulare de meningită aseptică
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, tulburări de auz şi de vedere
Tulburări cardiace
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, insuficienţa cardiacă,
angină pectorală.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral)(vezi
pct. 4.4).
Tulburări gastro-intestinale
8
Sunt cel mai frecvent raportate reacţii adverse.
Mai puţin frecvente: - dureri abdominale, greaţă şi dispepsie
Rare: - diaree, flatulenţă, constipaţie şi vărsături.
Foarte rare - ulcer peptic, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, melenă,
hematemeză, uneori cu evoluţie fatală, în special la vârstnici, stomatite
ulceroase, gastrită, exacerbare a simptomelor colitei ulceroase şi a bolii lui
Crohn (vezi pct. 4.4)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: - insuficienţă renală acută, necroză papilară, în special în tratamentul de
lungă durată, asociate cu creşterea uremiei şi edeme.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: - afecţiuni hepatice
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: - diferite erupţii cutanate tranzitorii
Foarte rare: - pot apărea forme severe de reacţii cutanate cum sunt reacţii buloase,
inclusiv sindromul Stevens-Johnson, eritem multiform şi necroliză
epidermică toxică.
Cu frecvenţă necunoscută: purpură.
Administrarea ibuprofen pentru perioade mai mari, pentru tratamentul afecţiunilor cronice, poate
determina apariţia de reacţii adverse suplimentare.
4.9 Supradozaj
Simptomele supradozajului includ: greaţă, vărsături, hipotensiune arterială şi, rar, pierderea
conştienţei.
Administrarea dozelor mari este, de obicei, bine tolerată, dacă nu sunt utilizate concomitent şi alte
medicamente.
Nu există un antidot specific. În cazul supradozajului, se recomandă susţinerea funcţiilor vitale.
Tratamentul constă în lavaj gastric şi, dacă este necesar, corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de
acid propionic, codul ATC: M01AE01.
Ibuprofenul este un inhibitor al sintezei prostaglandinelor, cu proprietăţi analgezice, antipiretice şi
antiinflamatoare.
S-a demonstrat că efectele analgezic şi antipiretic ale ibuprofenului apar în decursul a 30 de minute de
la administrare.
Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic
asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt utilizate concomitent.
Într-un studiu, administrarea unei doze unice de 400 mg ibuprofen cu eliberare imediată cu 8 ore
anterior sau la 30 de minute după administrarea concomitentă a unei doze de 81 mg acid acetilsalicilic,
a determinat scăderea efectului acidului acetilsalicilic asupra formării tromboxanului sau asupra
agregării plachetare. Totuşi, deoarece informaţiile sunt limitate şi extrapolările observaţiilor ex vivo în
practica clinică sunt nesigure, nu poate fi formulatǎ o concluzie definitivǎ în cazul administrării
ibuprofenului pe o perioadă mai lungă de timp şi este puţin probabilă apariţia unui efect cu
semnificaţie clinică în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
9
Ibuprofenul este rapid absorbit după administrare şi este rapid distribuit la nivelul întregului organism.
Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.
Concentraţiile plasamtice maxime apar la aproximativ 1-2 ore după ingestia împreună cu alimentele
sau în timp de 45 de minute dacă este administrat în condiţii de repaus alimentar. Aceste intervale pot
varia în funcţie de diferitele forme de dozaj.
Excreţia este rapidă şi completă la nivel renal.
Timpul de înjumătăţire plasmatică este aproximativ de 2 ore.
În studii limitate, ibuprofenul este excretat în laptele matern în concentraţii foarte mici.
Este metabolizat în doi metaboliţi inactivi care sunt în mod rapid excretaţi prin urină. Aproximativ
1% este excretat în formă neschimbată şi aproximativ 14% ca ibuprofen conjugat.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Glicerol
Gumă Xanthan
Polisorbat 80
Maltitol lichid (E 965)
Zaharină sodică
Acid citric monohidrat
p-Hidroximetil benzoat de sodiu
p-Hidroxipropil benzoat de sodiu
Aromă de căpşuni
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
A nu se utiliza mai mult de 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă brună, prevăzut cu sistem de închidere securizat pentru copii, conţinând
100 ml suspensie orală şi o linguriţă dozatoare dublă a 2,5 ml, respectiv a 5 ml.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
10
S.C. Biofarm S.A.
Str. Logofătul Tăutu nr. 99, sector 3, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
687/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRII SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare-Aprilie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2010
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Biofen 100 mg/5 ml suspensie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare mililitru suspensie orală conţine ibuprofen 20 mg.
5 ml suspensie orală conţin ibuprofen 100 mg.
Excipienţi: maltitol lichid (E 965) 1447,5 mg, p-hidroximetil benzoat de sodiu 9,0 mg şi p-
hidroxipropil benzoat de sodiu 1,0 mg per 5 ml suspensie orală.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Suspensie orală.
Suspensie omogenă, de culoare albă, cu gust şi miros de căpşuni.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ameliorarea simptomatică a febrei, inclusiv a febrei post-imunizare şi a durerilor de intensitate
moderată, cum este durerea în gât, durerea asociată erupţiei dentare, dureri dentare, otalgie, cefalee şi
durerea asociată luxaţiilor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Durere sau febră
Doza zilnică recomandată de Biofen este de 20-30 mg ibuprofen/kg administrată pe cale orală, în mai
multe prize. În funcţie de vârsta copilului, se administrează următoarele doze, utilizând linguriţa
dozatoare:
Sugari cu vârsta între 3-12 luni
Doza recomandată este de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta între 1-3 ani
Doza recomandată este de 100 mg ibuprofen (5 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta între 4-6 ani
Doza recomandată este de 150 mg ibuprofen (7,5 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta între 7-9 ani
Doza recomandată este de 200 mg ibuprofen (10 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
2
Copii cu vârsta între 10-12 ani
Doza recomandată este de 250 mg ibuprofen (15 ml suspensie orală Biofen), de 3 ori pe zi.
Profilul de siguranţă şi de eficacitate în cazul administrării Biofen suspensie orală la copii cu vârsta
sub 3 luni nu a fost stabilit. Ca urmare, nu se recomandă administrarea Biofen la această grupă de
vârstă.
Tratamentul febrei post-imunizare
Doza recomandată este de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală Biofen) urmată, la nevoie, de o altă
doză de 50 mg ibuprofen (2,5 ml Biofen suspensie orală), la interval de 6 ore. Nu trebuie administrate
mai mult de 5 ml suspensie orală Biofen (100 mg ibuprofen) într-un interval de 24 de ore.
Tratamentul cu Biofen trebuie să fie de scurtă durată.
În cazul administrării Biofen suspensie orală la copii cu vârsta peste 6 luni, dacă simptomele persistă
mai mult de 3 zile, trebuie consultat medicul.
În cazul administrării Biofen suspensie orală la copii cu vârsta între 3-6 luni, dacă simptomele persistă
mai mult de 24 de ore, trebuie consultat medicul.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (pentru
pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).
4.3 Contraindicaţii
- hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţi
- reacţii de hipersensibilitate la acid acetilsalicilic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS) în antecedente, de exemplu astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie
- ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal
recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii
dovedite)
- antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de tratamentul anterior cu
AINS
- deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide)
- hemoragie cerebro-vasculară sau altă hemoragie activă
- tulburări ale hematopoiezei de etiologie necunoscută
- insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă severă (vezi pct. 4.4)
- ultimul trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Utilizarea ibuprofen concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitoare selective ale ciclooxigenazei-2
(COX-2), trebuie evitată.
Administrarea ibuprofenului la pacienţii cu astm bronşic trebuie făcută numai la recomandarea
medicului.
Ibuprofenul se administrează cu precauţie la pacienţii cu:
- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
- tulburări congenitale ale metabolismului porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- primul şi al doilea trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani);
- alăptare (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).
3
Se recomandă precauţie în special în caz de:
- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiuni intestinale inflamatorii cronice (rectocolita ulcero-
hemoragică, boala Crohn);
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- funcţie renală redusă;
- disfuncţie hepatică;
- tulburări ale hematopoiezei;
- deficite de coagulare a sângelui;
- alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide sau astm
bronşic;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate pune în pericol viaţa, a fost raportată
pentru toate AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau
antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie
sau perforaţie (vezi pct. 4.3). La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză
disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici
de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie
luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de
pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).
Se recomandă precauţie şi trebuie raportat orice simptom abdominal neobişnuit (în special hemoragia
gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului la pacienţii cu antecedente de toxicitate
gastro-intestinală.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente
care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii cu administrare orală,
heparina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Dacă în timpul administrării Biofen apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale, tratamentul trebuie
întrerupt.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,
prezentate mai jos).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie de lichide, hipertensiune arterială şi edeme.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg pe zi) şi în tratament cronic, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În
general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu,
≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă, boală
cardiacă ischemică diagnosticată, trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare
similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă
factori de risc pentru apariţia unor evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială,
hiperlipidemie, diabet zaharat).
4
Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele cu evoluţie letală, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul
Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea
de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în
faza iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de
tratament. Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt imediat dacă apar erupţii cutanate tranzitorii,
leziuni mucoase sau orice semn de hipersensibilitate.
Efect renal
Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi de lichide la pacienţii care nu au suferit
anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţi
cu predispoziţie, ibuprofenul poate determina apariţia edemelor sau poate determina chiar insuficienţă
cardiacă sau hipertensiune arterială.
Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză
papilară renală şi alte modificări morfo-patologice renale. La om, au fost raportate cazuri de nefrită
interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat
cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea
perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de
doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita
decompensarea renală manifestă. Cel mai mare risc pentru această reacţie este prezent la pacienţii cu
insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, cei care iau diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei (IECA). Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la
starea anterioară tratamentului.
Alte precauţii
Bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în
antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.
Ibuprofenul poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefalee, care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a
analgezicelor, în special asocierea mai multor substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni
renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).
Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt
redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu boli
autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).
Ibuprofenul poate inhiba temporar agregarea plachetară şi poate prelungi timpul de sângerare. Ca
urmare, pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent
monitorizaţi.
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei
hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc crescut.
Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în
special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.
Acest medicament conţine p-hidroximetil benzoat de sodiu şi p-hidroxipropil benzoat de sodiu care
pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
Biofen conţine maltitol lichid (E 965). Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu
trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:
5
Acid acetilsalicilic, doză mică: datele experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,
ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate
acestea, deoarece informaţiile sunt limitate iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt
nesigure nu poate fi formulatǎ o concluzie definitivǎ în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este
puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct.
5.1).
Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul
apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Ca urmare, administrarea concomitentă de
ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct.
4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice
pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea Biofen în decurs de
24 de ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate determina o concentraţie mărită de
metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Ca urmare, administrarea concomitentă de
AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un
tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.
Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:
Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte
concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de
filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă
monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi IECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce
efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al IECA şi al beta-blocantelor. La pacienţii cu
funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi cu funcţie renală redusă), administrarea
concomitentă a unui IECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor al ciclooxigenazei
poate determina deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În
mod obişnuit, aceasta este reversibilă. Ca urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu
prudenţă. Se recomandă consumul suficient de lichide şi, în perioada imediat următoare iniţierii
terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau IECA poate
determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de
creştere a excreţiei de sodiu.
Aminoglicozide: AINS pot încetini excreţia aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-
intestinale (vezi pct. 4.4).
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită
şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul
de celălalt.
6
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii
cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se
recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8 până la 12 zile după mifepristonă, administrarea
lor poate reduce efectul mifepristonei.
Antibiotice chinolonice: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta
convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament
concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Acidul acetilsalicilic creşte riscul de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic: poate potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi
ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcină
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La
animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea
numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele
cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost
raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi a
celui de al doilea trimestru de sarcină, ibuprofenul nu trebuie administrat decât dacă este absolut
necesar. Dacă ibuprofenul este administrat în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină,
doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune
• fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;
• mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar
şi la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, ibuprofenul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
Alăptare
7
Ibuprofenul este excretat în lapte, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată,
riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de
lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Ibuprofenul poate determina ameţeli şi tulburări de vedere. Ca urmare, capacitatea de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa este
definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai
puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
În urma administrării ibuprofen în doze de maxim 1200 mg pe zi, pe o perioadă scurtă de timp au fost
raportate următoarele reacţii adverse:
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: - tulburări ale hematopoiezei (leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie,
agranulocitoză), anemie hemolitică; simptomele de debut sunt: febră, dureri
în gât, ulceraţii orale, simptome pseudogripale, extenuare, sângerări
spontane şi echimoze
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: - reacţii alergice nespecifice cu urticarie şi prurit.
Foarte rare: - reacţii severe de hipersensibilitate: anafilaxie, angioedem sau şoc, care
determină simptome cum sunt edem al feţei, limbii şi laringelui, dispnee,
tahicardie, hipotensiune arterială, (anafilaxie, angioedem sau şoc)
- hipereactivitate bronşică (astm bronşic, exacerbare a astmului bronşic,
bronhospasm)
La pacienţii cu afecţiuni autoimune preexistente (cum sunt lupus eritematos sistemic, boala mixtă de
ţesut conjunctiv) în timpul tratamentului cu ibuprofen au fost raportate cazuri singulare care au
prezentat simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră
sau dezorientare (vezi pct. 4.4).
Pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau alte boli de colagen, prezintă risc crescut de apariţie a
reacţiilor de hipersensibilitate.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: - cefalee
Foarte rare: - cazuri singulare de meningită aseptică
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, tulburări de auz şi de vedere
Tulburări cardiace
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, insuficienţa cardiacă,
angină pectorală.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral)(vezi
pct. 4.4).
Tulburări gastro-intestinale
8
Sunt cel mai frecvent raportate reacţii adverse.
Mai puţin frecvente: - dureri abdominale, greaţă şi dispepsie
Rare: - diaree, flatulenţă, constipaţie şi vărsături.
Foarte rare - ulcer peptic, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, melenă,
hematemeză, uneori cu evoluţie fatală, în special la vârstnici, stomatite
ulceroase, gastrită, exacerbare a simptomelor colitei ulceroase şi a bolii lui
Crohn (vezi pct. 4.4)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: - insuficienţă renală acută, necroză papilară, în special în tratamentul de
lungă durată, asociate cu creşterea uremiei şi edeme.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: - afecţiuni hepatice
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: - diferite erupţii cutanate tranzitorii
Foarte rare: - pot apărea forme severe de reacţii cutanate cum sunt reacţii buloase,
inclusiv sindromul Stevens-Johnson, eritem multiform şi necroliză
epidermică toxică.
Cu frecvenţă necunoscută: purpură.
Administrarea ibuprofen pentru perioade mai mari, pentru tratamentul afecţiunilor cronice, poate
determina apariţia de reacţii adverse suplimentare.
4.9 Supradozaj
Simptomele supradozajului includ: greaţă, vărsături, hipotensiune arterială şi, rar, pierderea
conştienţei.
Administrarea dozelor mari este, de obicei, bine tolerată, dacă nu sunt utilizate concomitent şi alte
medicamente.
Nu există un antidot specific. În cazul supradozajului, se recomandă susţinerea funcţiilor vitale.
Tratamentul constă în lavaj gastric şi, dacă este necesar, corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de
acid propionic, codul ATC: M01AE01.
Ibuprofenul este un inhibitor al sintezei prostaglandinelor, cu proprietăţi analgezice, antipiretice şi
antiinflamatoare.
S-a demonstrat că efectele analgezic şi antipiretic ale ibuprofenului apar în decursul a 30 de minute de
la administrare.
Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic
asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt utilizate concomitent.
Într-un studiu, administrarea unei doze unice de 400 mg ibuprofen cu eliberare imediată cu 8 ore
anterior sau la 30 de minute după administrarea concomitentă a unei doze de 81 mg acid acetilsalicilic,
a determinat scăderea efectului acidului acetilsalicilic asupra formării tromboxanului sau asupra
agregării plachetare. Totuşi, deoarece informaţiile sunt limitate şi extrapolările observaţiilor ex vivo în
practica clinică sunt nesigure, nu poate fi formulatǎ o concluzie definitivǎ în cazul administrării
ibuprofenului pe o perioadă mai lungă de timp şi este puţin probabilă apariţia unui efect cu
semnificaţie clinică în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
9
Ibuprofenul este rapid absorbit după administrare şi este rapid distribuit la nivelul întregului organism.
Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.
Concentraţiile plasamtice maxime apar la aproximativ 1-2 ore după ingestia împreună cu alimentele
sau în timp de 45 de minute dacă este administrat în condiţii de repaus alimentar. Aceste intervale pot
varia în funcţie de diferitele forme de dozaj.
Excreţia este rapidă şi completă la nivel renal.
Timpul de înjumătăţire plasmatică este aproximativ de 2 ore.
În studii limitate, ibuprofenul este excretat în laptele matern în concentraţii foarte mici.
Este metabolizat în doi metaboliţi inactivi care sunt în mod rapid excretaţi prin urină. Aproximativ
1% este excretat în formă neschimbată şi aproximativ 14% ca ibuprofen conjugat.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Glicerol
Gumă Xanthan
Polisorbat 80
Maltitol lichid (E 965)
Zaharină sodică
Acid citric monohidrat
p-Hidroximetil benzoat de sodiu
p-Hidroxipropil benzoat de sodiu
Aromă de căpşuni
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
A nu se utiliza mai mult de 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă brună, prevăzut cu sistem de închidere securizat pentru copii, conţinând
100 ml suspensie orală şi o linguriţă dozatoare dublă a 2,5 ml, respectiv a 5 ml.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
10
S.C. Biofarm S.A.
Str. Logofătul Tăutu nr. 99, sector 3, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
687/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRII SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare-Aprilie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2010
