LOPERAMID SOLACIUM 2 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Loperamid Solacium 2 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 126 mg, p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-
hidroxibenzoat de propil (E216).
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă
Capsulă cu cap albastru şi corp roz, conţinând o pulbere de culoare albă sau aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Tratamentul simptomatic al episoadelor acute de diaree asociată sindromului de colon iritabil la
adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani, după confirmarea diagnosticului.
4.2 Doze şi mod de administrare
În textul referitor la dozele recomandate, Loperamid Solacium 2 mg capsule va fi numit
Loperamid Solacium.
Diaree acută
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Solacium),
urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Solacium) după fiecare scaun diareic.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loperamid
Solacium).
Diaree acută asociată sindromului de colon iritabil, după confirmarea diagnosticului
2
Adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Solacium),
urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Solacium) după fiecare scaun diareic
sau la recomandarea medicului. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de
loperamidă (6 capsule Loperamid Solacium).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii cu vârsta sub 12 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi din cauza metabolizării reduse la primul pasaj
hepatic (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă, indiferent de orarul meselor.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).
Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, incluzând
Salmonella, Shigella şi Campylobacter;
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea
peristaltismului din cauza posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi
megacolon toxic.
Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau
ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareei cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată
etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific.
În cazul diareei acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului,
trebuie întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.
În diaree, organismul pierde multe lichide şi poate să apară deshidratarea. Incidenţa şi riscurile
asociate deshidratării sunt mai mari în cazul copiilor mici, vârstnicilor şi persoanelor cu boli cronice
şi cresc în funcţie de severitatea deshidratării. Necesarul de lichide, precum şi calea de administrare
3
a diareei, vârsta şi starea clinică a
pacientului. Pentru prevenirea deshidratării se recomandă pacienţilor cu diaree, atunci când este
posibil, să crească consumul de lichide, eventual să utilizeze săruri de rehidratare orală.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la
apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA şi colită de etiologie
infecţioasă sau virală cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de
constipaţie şi risc crescut de megacolon toxic.
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi din cauza unei metabolizări reduse la primul pasaj.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de
toxicitate la nivelul SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări
renale.
În cazul pacienţilor la care se administrează loperamidă pentru controlul episoadelor de diaree
asociate sindromului de colon iritabil diagnosticat, dacă după 48 de ore nu se obţine o îmbunatăţire a
stării clinice tratamentul cu loperamidă trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie informaţi asupra acestui
lucru şi trebuie avertizaţi să consulte medicul, mai ales dacă:
au scaune cu sânge;
prezintă constipaţie, stare generală de rău, vărsături sau dureri/dificultăţi la urinare;
fac febră;
au călătorit de curând în ţări îndepărtate;
au peste 40 ani şi manifestările bolii s-au modificat comparativ cu cele precedente sau a
trecut mai mult timp de la ultimul episod diareic.
Loperamid Solacium 2 mg capsule conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă
la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să
utilizeze acest medicament.
Loperamid Solacium 2 mg capsule conţine şi p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-hidroxibenzoat de
propil (E216). Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau
asemănătoare.
Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea
concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare
de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei.
Nu se cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei
P în cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată. Administrarea concomitentă de
loperamidă (o doză unică de 4 mg) şi itraconazol, un inhibitor al
CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3-4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă.
În acelaşi studiu, asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ
două ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nivelul concentraţiei plasmatice maxime a
loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică
totală a fost de 13 ori mai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate cu manifestări la nivelul sistemului
nervos central (SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de ex. somnolenţa subiectivă şi testul Digit
Symbol Substitution Test).
4
Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al
CYP3A4 şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei.
Această creştere nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin
pupilometrie.
Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice
ale acesteia, probabil din cauza unei motilităţi gastro-intestinale încetinite.
Este posibil ca medicamentele cu proprietăți farmacologice similare să potențeze efectul loperamidei,
iar medicamentele care accelerează tranzitul gastrointestinal să scadă efectul său.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om,
loperamida se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în
timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, putând influenţa negativ capacitatea de
a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratamentul diareei acute a fost evaluată în 26
de studii clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi şi adolescenţi cu vârsta
peste 12 ani.
În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de
loperamidă au fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă, (1,7%), cefalee (1,2 %) şi greaţă(1,1%).
O parte dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a
loperamidei sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere
abdominală, greaţă, vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă).
Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.
În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute
şi
după punerea pe piaţă au fost raportate următoarele reacţii adverse:
Clasificarea MedDRA pe
aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Tipul reacţiei adverse
Tulburări ale sistemului
imunitar Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) hipersensibilitate, reacţii anafilactice
(inclusiv şoc anafilactic), reacţii
anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos Frecvente (afectează mai
puțin de 1 din 10
utilizatori) dureri de cap
Mai puţin frecvente
(afectează mai puțin de 1
din 100 utilizatori) ameţeală, somnolenţă
5
Clasificarea MedDRA pe
aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Tipul reacţiei adverse
Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) pierderea sau scăderea stării de
conştienţă, stupoare, hipertonie,
probleme de coordonare
Tulburări oculare Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) mioză
Tulburări gastro-intestinale Frecvente (afectează mai
puțin de 1 din 10
utilizatori) constipaţie, flatulenţă, stare de rău
(greaţă)
Mai puţin frecvente
(afectează mai puțin de 1
din 100 utilizatori) durere abdominală, disconfort
abdominal, xerostomie, dureri
stomacale sau abdominale, vărsături,
dispepsie
Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) ileus (inclusiv ileus paralitic),
megacolon (inclusiv megacolon
toxic, vezi pct. 4.4), distensie
abdominală
Afecţiuni cutanate şi ale
ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente
(afectează mai puţin de 1
din 100 utilizatori) erupţie cutanată tranzitorie
Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) angioedem, erupţii buloase
(incluzând sindrom Stevens-Johnson,
eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică), angioedem,
urticarie, prurit
Tulburări renale şi ale căilor
urinare Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) retenţie urinară
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) senzaţie de oboseală generală
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest
lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, Agențiea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale:
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011487- RO
Tel: +4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară:
simptome neurologice (stupoare, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi
6
deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi
mult mai susceptibili la efectele asupra SNC.
Abordare terapeutică
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune
a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea
repetată a antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din
timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul
de tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi
nevoia imperioasă de a defeca.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul
pasaj hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.
Într-un studiu clinic randomizat dublu orb la care au participat 56 de pacienţi care au primit
loperamidă pentru diaree acută, după administrarea unei doze unice de 4 mg efectul antidiareic s-a
instalat în aproximativ o oră. Comparaţia clinică cu alte medicamente antidiareice a confirmat
instalarea rapidă a efectului loperamidei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv. Se
leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (95%). Suferă un important proces de metabolizare
la primul pasaj hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore.
Studiile de distribuţie a medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele
intestinului, cu o predilecţie de legare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se
produce în principal prin N-demetilare oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei.
Excreţia loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal, prin materiile fecale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la
18 luni, efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oarecare în
câştigul în greutate corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg/zi (de 30 de
ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg/zi (de
240 de ori MHUL). Concentraţiile la care nu apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels
(NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg/zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg/zi (de 60 de ori
MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat
faptul că loperamida nu este genotoxică. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere,
efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg/zi – de
240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat supravieţuirea fătului. Doze mai mici nu au
determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au
afectat dezvoltarea peri- şi post-natală.
7
În studiile non-clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Amidon de porumb
Lactoză monohidrat
Talc
Stearat de magneziu
Capsula:
Dioxid de titan (E171)
Albastru strălucitor FCF (E133)
Carmoisină (E122)
p-hidroxibenzoat de metil (E218)
p-hidroxibenzoat de propil (E216)
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Solacium Pharma S.R.L.
Calea Rahovei nr.266 – 268,
corp 63, et. 2, sector 5,
Bucureşti,
România
8
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2294/2009/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2017
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Loperamid Solacium 2 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 126 mg, p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-
hidroxibenzoat de propil (E216).
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă
Capsulă cu cap albastru şi corp roz, conţinând o pulbere de culoare albă sau aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Tratamentul simptomatic al episoadelor acute de diaree asociată sindromului de colon iritabil la
adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani, după confirmarea diagnosticului.
4.2 Doze şi mod de administrare
În textul referitor la dozele recomandate, Loperamid Solacium 2 mg capsule va fi numit
Loperamid Solacium.
Diaree acută
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Solacium),
urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Solacium) după fiecare scaun diareic.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loperamid
Solacium).
Diaree acută asociată sindromului de colon iritabil, după confirmarea diagnosticului
2
Adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Solacium),
urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Solacium) după fiecare scaun diareic
sau la recomandarea medicului. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de
loperamidă (6 capsule Loperamid Solacium).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii cu vârsta sub 12 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi din cauza metabolizării reduse la primul pasaj
hepatic (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă, indiferent de orarul meselor.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).
Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, incluzând
Salmonella, Shigella şi Campylobacter;
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea
peristaltismului din cauza posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi
megacolon toxic.
Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau
ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareei cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată
etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific.
În cazul diareei acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului,
trebuie întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.
În diaree, organismul pierde multe lichide şi poate să apară deshidratarea. Incidenţa şi riscurile
asociate deshidratării sunt mai mari în cazul copiilor mici, vârstnicilor şi persoanelor cu boli cronice
şi cresc în funcţie de severitatea deshidratării. Necesarul de lichide, precum şi calea de administrare
3
a diareei, vârsta şi starea clinică a
pacientului. Pentru prevenirea deshidratării se recomandă pacienţilor cu diaree, atunci când este
posibil, să crească consumul de lichide, eventual să utilizeze săruri de rehidratare orală.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la
apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA şi colită de etiologie
infecţioasă sau virală cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de
constipaţie şi risc crescut de megacolon toxic.
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi din cauza unei metabolizări reduse la primul pasaj.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de
toxicitate la nivelul SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări
renale.
În cazul pacienţilor la care se administrează loperamidă pentru controlul episoadelor de diaree
asociate sindromului de colon iritabil diagnosticat, dacă după 48 de ore nu se obţine o îmbunatăţire a
stării clinice tratamentul cu loperamidă trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie informaţi asupra acestui
lucru şi trebuie avertizaţi să consulte medicul, mai ales dacă:
au scaune cu sânge;
prezintă constipaţie, stare generală de rău, vărsături sau dureri/dificultăţi la urinare;
fac febră;
au călătorit de curând în ţări îndepărtate;
au peste 40 ani şi manifestările bolii s-au modificat comparativ cu cele precedente sau a
trecut mai mult timp de la ultimul episod diareic.
Loperamid Solacium 2 mg capsule conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă
la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să
utilizeze acest medicament.
Loperamid Solacium 2 mg capsule conţine şi p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-hidroxibenzoat de
propil (E216). Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau
asemănătoare.
Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea
concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare
de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei.
Nu se cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei
P în cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată. Administrarea concomitentă de
loperamidă (o doză unică de 4 mg) şi itraconazol, un inhibitor al
CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3-4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă.
În acelaşi studiu, asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ
două ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nivelul concentraţiei plasmatice maxime a
loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică
totală a fost de 13 ori mai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate cu manifestări la nivelul sistemului
nervos central (SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de ex. somnolenţa subiectivă şi testul Digit
Symbol Substitution Test).
4
Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al
CYP3A4 şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei.
Această creştere nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin
pupilometrie.
Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice
ale acesteia, probabil din cauza unei motilităţi gastro-intestinale încetinite.
Este posibil ca medicamentele cu proprietăți farmacologice similare să potențeze efectul loperamidei,
iar medicamentele care accelerează tranzitul gastrointestinal să scadă efectul său.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om,
loperamida se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în
timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, putând influenţa negativ capacitatea de
a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratamentul diareei acute a fost evaluată în 26
de studii clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi şi adolescenţi cu vârsta
peste 12 ani.
În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de
loperamidă au fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă, (1,7%), cefalee (1,2 %) şi greaţă(1,1%).
O parte dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a
loperamidei sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere
abdominală, greaţă, vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă).
Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.
În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute
şi
după punerea pe piaţă au fost raportate următoarele reacţii adverse:
Clasificarea MedDRA pe
aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Tipul reacţiei adverse
Tulburări ale sistemului
imunitar Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) hipersensibilitate, reacţii anafilactice
(inclusiv şoc anafilactic), reacţii
anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos Frecvente (afectează mai
puțin de 1 din 10
utilizatori) dureri de cap
Mai puţin frecvente
(afectează mai puțin de 1
din 100 utilizatori) ameţeală, somnolenţă
5
Clasificarea MedDRA pe
aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Tipul reacţiei adverse
Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) pierderea sau scăderea stării de
conştienţă, stupoare, hipertonie,
probleme de coordonare
Tulburări oculare Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) mioză
Tulburări gastro-intestinale Frecvente (afectează mai
puțin de 1 din 10
utilizatori) constipaţie, flatulenţă, stare de rău
(greaţă)
Mai puţin frecvente
(afectează mai puțin de 1
din 100 utilizatori) durere abdominală, disconfort
abdominal, xerostomie, dureri
stomacale sau abdominale, vărsături,
dispepsie
Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) ileus (inclusiv ileus paralitic),
megacolon (inclusiv megacolon
toxic, vezi pct. 4.4), distensie
abdominală
Afecţiuni cutanate şi ale
ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente
(afectează mai puţin de 1
din 100 utilizatori) erupţie cutanată tranzitorie
Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) angioedem, erupţii buloase
(incluzând sindrom Stevens-Johnson,
eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică), angioedem,
urticarie, prurit
Tulburări renale şi ale căilor
urinare Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) retenţie urinară
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare Rare (afectează mai puțin
de 1 din 1 000 utilizatori) senzaţie de oboseală generală
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest
lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, Agențiea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale:
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011487- RO
Tel: +4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară:
simptome neurologice (stupoare, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi
6
deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi
mult mai susceptibili la efectele asupra SNC.
Abordare terapeutică
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune
a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea
repetată a antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din
timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul
de tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi
nevoia imperioasă de a defeca.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul
pasaj hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.
Într-un studiu clinic randomizat dublu orb la care au participat 56 de pacienţi care au primit
loperamidă pentru diaree acută, după administrarea unei doze unice de 4 mg efectul antidiareic s-a
instalat în aproximativ o oră. Comparaţia clinică cu alte medicamente antidiareice a confirmat
instalarea rapidă a efectului loperamidei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv. Se
leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (95%). Suferă un important proces de metabolizare
la primul pasaj hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore.
Studiile de distribuţie a medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele
intestinului, cu o predilecţie de legare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se
produce în principal prin N-demetilare oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei.
Excreţia loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal, prin materiile fecale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la
18 luni, efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oarecare în
câştigul în greutate corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg/zi (de 30 de
ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg/zi (de
240 de ori MHUL). Concentraţiile la care nu apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels
(NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg/zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg/zi (de 60 de ori
MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat
faptul că loperamida nu este genotoxică. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere,
efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg/zi – de
240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat supravieţuirea fătului. Doze mai mici nu au
determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au
afectat dezvoltarea peri- şi post-natală.
7
În studiile non-clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Amidon de porumb
Lactoză monohidrat
Talc
Stearat de magneziu
Capsula:
Dioxid de titan (E171)
Albastru strălucitor FCF (E133)
Carmoisină (E122)
p-hidroxibenzoat de metil (E218)
p-hidroxibenzoat de propil (E216)
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Solacium Pharma S.R.L.
Calea Rahovei nr.266 – 268,
corp 63, et. 2, sector 5,
Bucureşti,
România
8
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2294/2009/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2017
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
