SEFTRION 2 g
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Seftrion 2 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 2 g sub formă de ceftriaxonă
sodic ă.
Excipient : sodiu.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru solu ţie perfuzabilă
Pulbere de culoare albă până la gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
S eftrion este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţii la termen (de la naştere), pentru
tratamentul următoarelor infecţii :
• Meningită bacteriană
• Pneumonie comunitară dobândită
• Pneumonie dobândită în spital
• Otită medie acută
• Infecţii intraabdominale
• Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
• Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
• Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
• Gonoree
• Sifilis
• Endocardită bacteriană
Seftrion poate fi utilizat:
Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.
Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (st adii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (stadiul
III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţi cu vârsta peste 15 zile.
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.
În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie
bacteriană.
Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu , sau care se suspectează a fi asociată cu
oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Seftrion trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu
se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze
Doza depinde de severitatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei
hepato- renale ale pacientului .
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În
cazuri sev ere particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al
intervalului de doze recomandat.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)
Doza de ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară
dobândită
Exacerbări acute ale bolii
pulmonare obstructive cronice
Infecţii intraabdominale,
Infecţii complicate ale
tractului urinar
(inclusiv pielonefrită)
2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital
Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de
o infecţie bacteriană
Endocardită bacteriană
Meningită bacter iană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci c ând se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de
tratament specifice:
Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1- 2 g Seftrion. Date limitate sugerează faptul că în
cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Seftrion poate fi eficace
dacă se administrează intramuscular o doză de 1- 2 g pe zi, timp de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 2 g ca doză unică
administrată preoperator.
Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.
Sifilis
3
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg-1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe z i în
cazul neurosifilisului, timp de 10- 14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru
tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
2 g o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie
luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Copii şi adolescenţi
No u-născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
50-80 mg/kg o dată pe zi
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale
tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
50-100 mg/kg o dată pe zi
Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
I nfecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de
o
infecţie bacteriană
80-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi
Meningită bacteriană
100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită
scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei m edii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Seftrion.
Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial
aeşuat, Seftrion poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp de
3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
50- 80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75 -100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10-14 zile.
4
Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe
date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50- 80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi
trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Nou -născuţi cu vârsta între 0- 14 zile
Seftrion este contrai ndicat la nou-născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni
(vârsta gestaţională + vârsta cronologică).
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului
Indicaţii
20-50 mg/kg o dată pe zi
Infecţii intraabdominale
Infe cţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii complicate ale
tractului urinar (inclusiv
pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febr ă, care este
suspectată a fi determinată de
o infecţie bacteriană
50 mg/kg o dată pe zi
Meningită bacteriană
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.
Indicaţii pentru nou- născuţii cu vârsta între 0 -14 zile care necesită scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se admi nistrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg
Seftrion.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 20- 50 mg/kg ca doză
unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind
doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.
Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice ,
administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după ce pacientul devine afebril sau
au fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene .
Pacienţi vâr stnici
5
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi
funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia
hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance- ul
creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii car e efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea
dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată
monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitat ea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în
ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Mod de administrare
Seftrion poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de
administrare preferată) sau sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute.
Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în decurs de 5 minute, de
preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12 ani, dozele de 50
mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou- născuţi, dozele trebuie administrate
intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de apariţie a encefalopatiei
bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Pentru alte căi de administrare sunt disponibile alte concentraţii de Seftrion.
Ceftriaxona este contraindicată la nou- născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să
necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin
calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei
(vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuza bile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit
pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un prec ipitat. Precipitatul de calciu-
ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin
calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin
calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale,
ceftriaxonatrebuie administrată cu 30 -90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instr ucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de
antibiotic beta -lactamic ( peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Ceftriaxona este contraindicată la:
- Nou -născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională +
vârsta cronologică)*
- Nou -născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):
• cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste
afecţiuni este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*
• - dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu
6
perfuzii care conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei
(vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea
ce determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie
luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din
rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administ rate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta -lactamice, au fost raportate reacţii de
hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de
hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de
urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are
antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la orice alt
tip de antibiotic beta -lactamic. Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu
antecedente de reacţii de hipersensibilitate non- severe la alte antibiotice beta-lactamice.
Au fost raportate reacţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom
Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută
(vezi pct. 4.8).
Interacţiuni cu produse care conţin calciu
La prematuri şi la nou- născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii
letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu -ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia
dintre ei i s -au administrat c eftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare
intravenoase diferite. În datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări
intravasculare la pacienţi, alţii decât nou- născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau
orice alte produse care conţin calciu. Studiile in vitro au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc
crescut de formare a precipitatelor de calciu -ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.
La pacienţii de ori ce vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio
soluţie intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de
perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi
soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de
perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu
soluţie de ser fizio logic, pentru a se evita precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu
soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii
pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc
similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au
nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de
perfuzare diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuziei de soluţie NPT ar putea fi
oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de
perfuzare între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6. 2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Seftrion la nou- născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise la
Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor
cefalosporine, poate depla sa bilirubina de pe albuminele plasmatice.
Seftrion este contraindicat la prematuri şi la nou- născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta
encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).
Anemia hemolitică mediată imun
O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s -au administrat medicamente
antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Seftrion (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu
7
Seftrion au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât şi
la copii.
Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare
diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie
întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.
Tratamentul pe termen lung
În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale
regulate.
Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente
Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape
în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca
severitate,de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este i mportant să fie luat în
considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de
ceftriaxonă (vezi pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi
administrarea tratamentului specifi c pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medicamente
care inhibă peristaltismul.
Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.
Insuficienţă renală şi hepatică severe
În cazul insuficie nţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).
Interferenţa cu testarea serologică
Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Seftrion poate conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Seftrion poate conduce la obţinerea de
rezultate fals -pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).
Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu Seftrion trebuie efectuată
prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).
Sodiu
Fiecare gram de Seftrion conţine 3,6 mmoli sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii
careurmează o dietă cu aport controlat de sodiu.
Spectru antibacterian
Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru
utilizarea ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea
patogenului (vezi pct. 4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi
includmicroorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administrarea unui
antibiotic suplimentar.
Utilizarea lidocainei
În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie
administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare
contraindicaţiile, atenţionările şi alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul
caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).
Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.
Litiază biliară
Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca
acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost
detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fo st observate mai
frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă
mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tratamentului cu
ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În
8
cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non-invaziv, iar decizia de întrerupere a
tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţe i beneficiu-risc
(vezi pct. 4.8).
Stază biliară
La pacienţii trataţi cu Seftrion au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic fiind
obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi
microlitiază biliară , de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie
parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Seftrion, în raport cu
formarea de precipitate biliare.
Litiază renală
Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării
ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de utilizare
la pacienţi cu antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza
evaluării balanţei beneficiu -risc pentru fiecare pacient.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau sol uţia Hartmann, nu
trebuieutilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Seftrion sau pentru a dilua ulterior
conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un
precipitat.
Precipitatul de calciu -ceft riaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este
amestecatăcu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu
trebuie administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calc iu, inclusiv cu
perfuziile continue care conţin calciu, cum sunt perfuziile pen tru nutriţie parenterală prin intermediul
unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate
secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou- născuţilor, dacă liniile de
perfu zare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au
utilizatplasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou- născuţilor au demonstrat
că nounăscuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitate lor de calciu-ceftriaxonă (vezi pct. 4.2,
4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul
de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, v aloarea
Raportului Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentului
cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicită ţii renale a aminoglicozidelor atunci
când se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă
monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într -un studiu in vitro, au fost obs ervate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în
asociere cu ceftriaxona. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare
orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu
(administrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals -pozitive ale testului Coombs.
Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals -pozitive ale testului pentru
galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals -pozitive.
De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin
metode enzimatice.
Nu a fost observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de
ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de pr obenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
9
Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la
femeile gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare
asupra dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi
administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul
tratamentulu i depăşeşte riscul acestuia.
Alăptarea
Ceftriaxona se excretează în laptele uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează
niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi
a i nfecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării. Trebuie
luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă,
ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.
Fertilitatea
Studiile asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei
sau bărbaţi.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) care pot afecta
abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când
conduc sau folosesc utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie ,
leucopenie, trombocitopenie , diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor
hepatice .
Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice.
Pentru clasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥ 1/10)
Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000)
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile)
Clasificarea
pe
aparate,
sisteme
şi organe
Frecvente Mai puţin
frecvente
Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Infecţii şi
infestări
Infecţii fungice
ale aparatului
genital
Colită
pseudomembranoasăb
Suprainfecţiib
Tulburări
hematologice
şi
limfatice
Eozinofilie
Leucopenie
Trombocitopenie
Granulocitopenie
Anemie
Coagulopatie
Anemie
Hemoliticăb
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Şoc anafilactic
Reacţie
anafilactică
Reacţie
anafilactoidă
10
Hipersensibilitateb
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Convulsii
Tulburări
acustice
şi vestibulare
Vertij
Clasificarea
pe
aparate,
sisteme
şi organe
Frecvente Mai puţin
frecvente
Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Bronhospasm
Tulburări
gastrointestin
ale
Diareeb
Scaune moi
Greaţă
Vărsături
Pancreatităb
Stomatită
Glosită
Tulburări
hepatobiliare
Creştere a
valorilor
enzimelor
hepatice
Precipitare la
nivelul vezicii
biliareb
Kernicter
Afecţiuni
cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie
Prurit Urticarie Sindrom Stevens-
Johnsonb
Necroliză
epidermică toxicăb
Eritem polimorf
Pustuloză
generalizată acută
exantematoasă
Tulburări
renale şi
ale căilor
urinare
Hematurie
Glucozurie
Oligurie
Precipitare la
nivel renal
(reversibilă)
Tulburări
generale
şi la nivelul
locului de
administrare
Flebită
Durere la locul de
injectare
Pirexie
Investigaţii
diagnostice
Creştere a
creatinemiei
Test Coombs
falspozitivb
Test de
galactozemie fals-
pozitiv
b
Metode
neenzimatice
11
pentru
determinarea
glucozei cu
rezultate fals -
pozitive
b
a
Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt
raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi
estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută.
b
Vezi pct. 4.4
Infecţii şi infe stări
Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium
difficile. Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftr iaxonei
Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou- născuţii prematuri şi la cei la
termen (cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.
Precipitatele sare de calciu -ceftri axonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.
Riscul mare de precipitare la nou -născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de timpul de
înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţil or (vezi pct. 4.3, 4.4 şi
5.2).
Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copii i cu vârsta de peste 3
ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu , ≥ 80 mg /kg şi zi) sau cu doze totale care
depăşesc 1 0 g şi care au prezentat alţi factori de risc ( de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau
imobilizare la pat). Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau
deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asi mptomatică, poate conduce la insuficienţă
renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii
tra taţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o
incidenţă variabilă a precipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa
pare să fie mai mică în cazul administrării lente a perfuziei (20-30 de minute). Această reacţie este de
obicei asimptomatică, precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi
vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este
revers ibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicam entului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu
poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz
desupradozaj, tratamentul este simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
12
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:
J01DD04
Mod de acţiune
Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a
penicilinei(PLP). Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celular (peptidoglican), ceea ce
determină în final liza şi moartea celulei bacteriene.
Rezistenţă
Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre
mecanismeleurmătoare:
• hidroliza de către beta -lactamaze, inclusiv beta- lactamaze cu spectru extins (BLSE),
carbapenemaze şi en zime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii de
bacterii aerobe Gram -negative.
• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.
• impermeabilitatea membranei externe a microorganismelor Gram -ne gative.
• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.
Valori critice pentru testarea sensibilităţii
Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind
Testarea Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2
Staphylococcus sp. a. a.
Streptococcus sp.
(Grup A, B, C şi G)
b. b.
Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5
Haemophilus influenzae ≤ 12c > 0,12
Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2
Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12
Neisseria meningitidis ≤ 12c > 0,12
Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2
a. Sensibilitate ded usă din sensibilitatea cefoxitinei.
b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.
c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilitate sunt rare şi, dacă sunt
observate, acestea trebuie retestate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de
referinţă.
d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2
g x 1, administrate intravenos.
Eficacitate clinică împotriva patogenilor specifici
P entru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic
şi temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel local privind rezistenţa , în special în cazul
tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile
13
în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului,
cel puţin în unele tipuri de infecţii .
Specii frecvent sensibile
Microorganisme aerobe G ram-pozitive
Staphylococcus aureus (meticilino -sensibil)£
Staphylococci coagulazo -negativi (meticilino -sensibili)£
Streptococcus pyogenes (Grup A)
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Streptococcus pneumoniae
Streptococci din grupul Viridans
Microorganisme aerobe Gram -negative
Borrelia burgdorferi
Haemophilus influenzae
Haemophilus parainfluenzae
Moraxella catarrhalis
Neisseria gonorrhoea
Neisseria meningitidis
Proteus mirabilis
Providencia sp.
Treponema pallidum
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus epidermidis+
Staphylococcus haemolyticus+
Staphylococcus hominis+
Microorganisme aerobe Gram -negative
Citrobacter freundii
Enterobacter aerogenes
Enterobacter cloacae
Escherichia coli
%
Klebsiella pneumoniae%
Klebsiella oxytoca%
Morganella morganii
Proteus vulgaris
Serratia marcescens
Microorganisme anaerobe
Bacteroides sp.
Fusobacterium sp.
Peptostreptococcus sp.
Clostridium perfringens
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-pozitive
14
Enterococcus sp.
Listeria monocytogenes
Microorganisme aerobe Gram -negative
Acinetobacter baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile
Altele:
Chlamydi a sp.
Chlamydophila sp.
Mycoplasma sp.
Legionella sp.
Ureaplasma urealyticum
£ Toate speciile de stafilococi meticilino -rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă.
+ Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune
%
Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriaxonă, media
concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproxi mativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După
administrarea prin perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile
plasmatice de ceftriaxonă sunt de aproximativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea
injectabilă intra musculară, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt
aproximativ jumătate din cele observate după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente.
Concentraţia plasmatică maximă după administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81
mg/l şi este atinsă la 2 -3 ore după administrare.
După administrarea intramusculară, aria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este
echivalentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echi valente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7- 12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile
minime inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni,
inimă, tract biliar/ficat, amigdale , ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural,
prostatic şi sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime
(Cmax) cu 8- 15% după administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă
în decurs de 48- 72 de ore, în funcţie de calea de administrare.
Penetrarea anumitor ţesuturi
Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este
inflamat. Valorile medii ale concentraţiilor maxim e de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la
pacienţii cu meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile
plasmatice, comparativ cu 2% din concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost
inflamat . Concentraţiile maxime de ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4 -6 ore după
administrarea intravenoasă a injecţiei. Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se excretă în lapte
la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).
15
Legarea de proteinele plasmatice
Ceftriaxona se leag ă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l, procentul de
legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar
procentul de legare scade o dată cu creşterea conc entraţiei (până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l ).
Metabolizare
Ceftriaxona nu este metabolizată sistemic, dar este transformată într-un metabolit inactiv cu ajutorul
flor ei intestinale.
Eliminare
Clearance- ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10-22 ml/minut. Clearance -ul
renal este de 5 -12 ml/minut. 50- 60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în
primă fază prin filtrare glomerulară , în timp ce 40-50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La
adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproximativ 8 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatic ă
La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doa r în
proporţie mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul
valorii sale normale), chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.
Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei
renale se explică printr -o creştere compensatorie a clearance- ului non-renal, ceea ce rezultă dintr -o
scădere a legării de proteinele plasmatice şi o creştere corespunzătoare a clearance- ului non-renal al
ceftriaxonei totale.
La p acienţii cu insuficienţă hepatică , timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este crescut
datorită unei creşteri compensatorii a clearance- ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei
creşteri a fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă , ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a
clearance- ului total al medicamentului, justificată prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plas matică prin
eliminareeste de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.
Copii şi adolescenţi
La nou- născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,
concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării
glomerurale şi afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei , timpul de înjumătăţire
plasmatică este mai scăzut decât la nou- născuţi sau adulţi.
Clearance- ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou- născuţi,
sugari şi copii decât la adulţi.
Linearitate/non- linearitate
Farmacocinetica ceftriaxonei este non -lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decât
proporţional cu doza. Non- linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele
plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxo na totală din plasmă şi nu pentru
ceftriaxona liberă (nelegată).
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Ca şi în cazul altor antibiotice beta -lactamice, parametrul farmacocinetic- farmacodinamic care
demonstrează cel mai bine corelarea cu eficacitatea in v ivo este procentul din intervalul de dozare în
care concentraţia medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de
ceftriaxonă pentru fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).
5.3 Date preclinice de siguranţă
16
Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriaxonei au condus
la formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea
dovedindu-se a fi reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate
asupra reproducerii şi de genotoxicitate. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina,
fluconazolul şi aminoglicozidele.
Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte
medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6. În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin
calciu (de exemplu soluţia Ringer, soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui
ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea
intravenoasă , deoarece se poate forma un precipitat. Ceftriaxona nu trebuie amestecată sau
administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu, inclusiv cu soluţiile pentru nutriţie parenterală
totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 şi 4.8).
6.3 Perioada de valabilitate
30 luni .
Perioada de valabilitate după deschiderea flaconului şi reconstituire
A fost demonstrată stabilitatea fizico -chimică din cursul perioadei de utilizare pentru 24 ore la
temperaturi cuprinse între 2°C- 8°C.
Din punct de vedere microbiologic, medic amentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat
imediat , condiţiile ş i timpul de păstrare înaintea utilizării sunt responsabilitatea utilizatorului şi nu
trebuie să depă şească 24 ore la 2°C - 8°C, altfel solu ţia rămasă neutilizată se aruncă.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip II, cu capacitatea de 15 ml, închis cu dop din cauciuc pre -
sterilizat, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
perfuzabilă .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementăr ile
locale.
Instrucţiuni de utilizare şi manipulare
Injectare intravenoasă
Seftrion 2 g trebuie dizolvat în 40 ml apă pentru preparate injectabile (rezultând un volum final de
41,0 ml, cu concentraţia 49 mg/ml). Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2- 4 minute direct în
venă sau se va introduce în flaconul pentru perfuzie intravenoasă (vezi pct. 4.2).
17
Perfuzie intravenoasă
Seftrion 2 g trebuie dizolvat în una d in următoarele soluţ ii, care nu conţin calciu :
- clorură de sodiu 0,9 %;
- clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză (2,5%) ;
- glucoză 5 %;
- glucoză 10 %;
- dextran 6 % în glucoză 5 %;
- hidroxietil amidon 6-10 %.
S oluţi a reconstituită trebuie administrată imediat sub forma unei perfuzii scurte, timp de 30 minute.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E .I.P .I .C .O . MED S .R.L.
B -dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc.1, ap 9
Sector 4, Bucur eşti, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2937/20 10/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
A utorizare – Oct ombrie 20 10
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Seftrion 2 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 2 g sub formă de ceftriaxonă
sodic ă.
Excipient : sodiu.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru solu ţie perfuzabilă
Pulbere de culoare albă până la gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
S eftrion este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţii la termen (de la naştere), pentru
tratamentul următoarelor infecţii :
• Meningită bacteriană
• Pneumonie comunitară dobândită
• Pneumonie dobândită în spital
• Otită medie acută
• Infecţii intraabdominale
• Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
• Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
• Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
• Gonoree
• Sifilis
• Endocardită bacteriană
Seftrion poate fi utilizat:
Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.
Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (st adii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (stadiul
III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţi cu vârsta peste 15 zile.
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.
În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie
bacteriană.
Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu , sau care se suspectează a fi asociată cu
oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Seftrion trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu
se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze
Doza depinde de severitatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei
hepato- renale ale pacientului .
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În
cazuri sev ere particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al
intervalului de doze recomandat.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)
Doza de ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară
dobândită
Exacerbări acute ale bolii
pulmonare obstructive cronice
Infecţii intraabdominale,
Infecţii complicate ale
tractului urinar
(inclusiv pielonefrită)
2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital
Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de
o infecţie bacteriană
Endocardită bacteriană
Meningită bacter iană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci c ând se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de
tratament specifice:
Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1- 2 g Seftrion. Date limitate sugerează faptul că în
cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Seftrion poate fi eficace
dacă se administrează intramuscular o doză de 1- 2 g pe zi, timp de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 2 g ca doză unică
administrată preoperator.
Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.
Sifilis
3
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg-1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe z i în
cazul neurosifilisului, timp de 10- 14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru
tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
2 g o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie
luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Copii şi adolescenţi
No u-născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
50-80 mg/kg o dată pe zi
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale
tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
50-100 mg/kg o dată pe zi
Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
I nfecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de
o
infecţie bacteriană
80-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi
Meningită bacteriană
100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită
scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei m edii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Seftrion.
Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial
aeşuat, Seftrion poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp de
3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
50- 80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75 -100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10-14 zile.
4
Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe
date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50- 80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi
trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Nou -născuţi cu vârsta între 0- 14 zile
Seftrion este contrai ndicat la nou-născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni
(vârsta gestaţională + vârsta cronologică).
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului
Indicaţii
20-50 mg/kg o dată pe zi
Infecţii intraabdominale
Infe cţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii complicate ale
tractului urinar (inclusiv
pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febr ă, care este
suspectată a fi determinată de
o infecţie bacteriană
50 mg/kg o dată pe zi
Meningită bacteriană
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.
Indicaţii pentru nou- născuţii cu vârsta între 0 -14 zile care necesită scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se admi nistrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg
Seftrion.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 20- 50 mg/kg ca doză
unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind
doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.
Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice ,
administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după ce pacientul devine afebril sau
au fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene .
Pacienţi vâr stnici
5
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi
funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia
hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance- ul
creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii car e efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea
dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată
monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitat ea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în
ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Mod de administrare
Seftrion poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de
administrare preferată) sau sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute.
Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în decurs de 5 minute, de
preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12 ani, dozele de 50
mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou- născuţi, dozele trebuie administrate
intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de apariţie a encefalopatiei
bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Pentru alte căi de administrare sunt disponibile alte concentraţii de Seftrion.
Ceftriaxona este contraindicată la nou- născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să
necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin
calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei
(vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuza bile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit
pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un prec ipitat. Precipitatul de calciu-
ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin
calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin
calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale,
ceftriaxonatrebuie administrată cu 30 -90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instr ucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de
antibiotic beta -lactamic ( peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Ceftriaxona este contraindicată la:
- Nou -născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională +
vârsta cronologică)*
- Nou -născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):
• cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste
afecţiuni este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*
• - dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu
6
perfuzii care conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei
(vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea
ce determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie
luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din
rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administ rate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta -lactamice, au fost raportate reacţii de
hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de
hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de
urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are
antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la orice alt
tip de antibiotic beta -lactamic. Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu
antecedente de reacţii de hipersensibilitate non- severe la alte antibiotice beta-lactamice.
Au fost raportate reacţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom
Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută
(vezi pct. 4.8).
Interacţiuni cu produse care conţin calciu
La prematuri şi la nou- născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii
letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu -ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia
dintre ei i s -au administrat c eftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare
intravenoase diferite. În datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări
intravasculare la pacienţi, alţii decât nou- născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau
orice alte produse care conţin calciu. Studiile in vitro au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc
crescut de formare a precipitatelor de calciu -ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.
La pacienţii de ori ce vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio
soluţie intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de
perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi
soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de
perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu
soluţie de ser fizio logic, pentru a se evita precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu
soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii
pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc
similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au
nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de
perfuzare diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuziei de soluţie NPT ar putea fi
oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de
perfuzare între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6. 2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Seftrion la nou- născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise la
Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor
cefalosporine, poate depla sa bilirubina de pe albuminele plasmatice.
Seftrion este contraindicat la prematuri şi la nou- născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta
encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).
Anemia hemolitică mediată imun
O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s -au administrat medicamente
antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Seftrion (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu
7
Seftrion au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât şi
la copii.
Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare
diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie
întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.
Tratamentul pe termen lung
În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale
regulate.
Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente
Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape
în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca
severitate,de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este i mportant să fie luat în
considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de
ceftriaxonă (vezi pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi
administrarea tratamentului specifi c pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medicamente
care inhibă peristaltismul.
Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.
Insuficienţă renală şi hepatică severe
În cazul insuficie nţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).
Interferenţa cu testarea serologică
Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Seftrion poate conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Seftrion poate conduce la obţinerea de
rezultate fals -pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).
Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu Seftrion trebuie efectuată
prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).
Sodiu
Fiecare gram de Seftrion conţine 3,6 mmoli sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii
careurmează o dietă cu aport controlat de sodiu.
Spectru antibacterian
Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru
utilizarea ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea
patogenului (vezi pct. 4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi
includmicroorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administrarea unui
antibiotic suplimentar.
Utilizarea lidocainei
În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie
administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare
contraindicaţiile, atenţionările şi alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul
caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).
Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.
Litiază biliară
Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca
acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost
detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fo st observate mai
frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă
mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tratamentului cu
ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În
8
cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non-invaziv, iar decizia de întrerupere a
tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţe i beneficiu-risc
(vezi pct. 4.8).
Stază biliară
La pacienţii trataţi cu Seftrion au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic fiind
obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi
microlitiază biliară , de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie
parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Seftrion, în raport cu
formarea de precipitate biliare.
Litiază renală
Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării
ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de utilizare
la pacienţi cu antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza
evaluării balanţei beneficiu -risc pentru fiecare pacient.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau sol uţia Hartmann, nu
trebuieutilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Seftrion sau pentru a dilua ulterior
conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un
precipitat.
Precipitatul de calciu -ceft riaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este
amestecatăcu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu
trebuie administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calc iu, inclusiv cu
perfuziile continue care conţin calciu, cum sunt perfuziile pen tru nutriţie parenterală prin intermediul
unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate
secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou- născuţilor, dacă liniile de
perfu zare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au
utilizatplasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou- născuţilor au demonstrat
că nounăscuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitate lor de calciu-ceftriaxonă (vezi pct. 4.2,
4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul
de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, v aloarea
Raportului Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentului
cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicită ţii renale a aminoglicozidelor atunci
când se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă
monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într -un studiu in vitro, au fost obs ervate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în
asociere cu ceftriaxona. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare
orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu
(administrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals -pozitive ale testului Coombs.
Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals -pozitive ale testului pentru
galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals -pozitive.
De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin
metode enzimatice.
Nu a fost observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de
ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de pr obenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
9
Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la
femeile gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare
asupra dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi
administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul
tratamentulu i depăşeşte riscul acestuia.
Alăptarea
Ceftriaxona se excretează în laptele uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează
niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi
a i nfecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării. Trebuie
luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă,
ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.
Fertilitatea
Studiile asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei
sau bărbaţi.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) care pot afecta
abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când
conduc sau folosesc utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie ,
leucopenie, trombocitopenie , diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor
hepatice .
Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice.
Pentru clasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥ 1/10)
Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000)
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile)
Clasificarea
pe
aparate,
sisteme
şi organe
Frecvente Mai puţin
frecvente
Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Infecţii şi
infestări
Infecţii fungice
ale aparatului
genital
Colită
pseudomembranoasăb
Suprainfecţiib
Tulburări
hematologice
şi
limfatice
Eozinofilie
Leucopenie
Trombocitopenie
Granulocitopenie
Anemie
Coagulopatie
Anemie
Hemoliticăb
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Şoc anafilactic
Reacţie
anafilactică
Reacţie
anafilactoidă
10
Hipersensibilitateb
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Convulsii
Tulburări
acustice
şi vestibulare
Vertij
Clasificarea
pe
aparate,
sisteme
şi organe
Frecvente Mai puţin
frecvente
Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Bronhospasm
Tulburări
gastrointestin
ale
Diareeb
Scaune moi
Greaţă
Vărsături
Pancreatităb
Stomatită
Glosită
Tulburări
hepatobiliare
Creştere a
valorilor
enzimelor
hepatice
Precipitare la
nivelul vezicii
biliareb
Kernicter
Afecţiuni
cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie
Prurit Urticarie Sindrom Stevens-
Johnsonb
Necroliză
epidermică toxicăb
Eritem polimorf
Pustuloză
generalizată acută
exantematoasă
Tulburări
renale şi
ale căilor
urinare
Hematurie
Glucozurie
Oligurie
Precipitare la
nivel renal
(reversibilă)
Tulburări
generale
şi la nivelul
locului de
administrare
Flebită
Durere la locul de
injectare
Pirexie
Investigaţii
diagnostice
Creştere a
creatinemiei
Test Coombs
falspozitivb
Test de
galactozemie fals-
pozitiv
b
Metode
neenzimatice
11
pentru
determinarea
glucozei cu
rezultate fals -
pozitive
b
a
Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt
raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi
estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută.
b
Vezi pct. 4.4
Infecţii şi infe stări
Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium
difficile. Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftr iaxonei
Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou- născuţii prematuri şi la cei la
termen (cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.
Precipitatele sare de calciu -ceftri axonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.
Riscul mare de precipitare la nou -născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de timpul de
înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţil or (vezi pct. 4.3, 4.4 şi
5.2).
Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copii i cu vârsta de peste 3
ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu , ≥ 80 mg /kg şi zi) sau cu doze totale care
depăşesc 1 0 g şi care au prezentat alţi factori de risc ( de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau
imobilizare la pat). Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau
deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asi mptomatică, poate conduce la insuficienţă
renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii
tra taţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o
incidenţă variabilă a precipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa
pare să fie mai mică în cazul administrării lente a perfuziei (20-30 de minute). Această reacţie este de
obicei asimptomatică, precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi
vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este
revers ibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicam entului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu
poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz
desupradozaj, tratamentul este simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
12
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:
J01DD04
Mod de acţiune
Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a
penicilinei(PLP). Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celular (peptidoglican), ceea ce
determină în final liza şi moartea celulei bacteriene.
Rezistenţă
Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre
mecanismeleurmătoare:
• hidroliza de către beta -lactamaze, inclusiv beta- lactamaze cu spectru extins (BLSE),
carbapenemaze şi en zime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii de
bacterii aerobe Gram -negative.
• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.
• impermeabilitatea membranei externe a microorganismelor Gram -ne gative.
• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.
Valori critice pentru testarea sensibilităţii
Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind
Testarea Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2
Staphylococcus sp. a. a.
Streptococcus sp.
(Grup A, B, C şi G)
b. b.
Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5
Haemophilus influenzae ≤ 12c > 0,12
Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2
Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12
Neisseria meningitidis ≤ 12c > 0,12
Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2
a. Sensibilitate ded usă din sensibilitatea cefoxitinei.
b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.
c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilitate sunt rare şi, dacă sunt
observate, acestea trebuie retestate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de
referinţă.
d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2
g x 1, administrate intravenos.
Eficacitate clinică împotriva patogenilor specifici
P entru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic
şi temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel local privind rezistenţa , în special în cazul
tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile
13
în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului,
cel puţin în unele tipuri de infecţii .
Specii frecvent sensibile
Microorganisme aerobe G ram-pozitive
Staphylococcus aureus (meticilino -sensibil)£
Staphylococci coagulazo -negativi (meticilino -sensibili)£
Streptococcus pyogenes (Grup A)
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Streptococcus pneumoniae
Streptococci din grupul Viridans
Microorganisme aerobe Gram -negative
Borrelia burgdorferi
Haemophilus influenzae
Haemophilus parainfluenzae
Moraxella catarrhalis
Neisseria gonorrhoea
Neisseria meningitidis
Proteus mirabilis
Providencia sp.
Treponema pallidum
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus epidermidis+
Staphylococcus haemolyticus+
Staphylococcus hominis+
Microorganisme aerobe Gram -negative
Citrobacter freundii
Enterobacter aerogenes
Enterobacter cloacae
Escherichia coli
%
Klebsiella pneumoniae%
Klebsiella oxytoca%
Morganella morganii
Proteus vulgaris
Serratia marcescens
Microorganisme anaerobe
Bacteroides sp.
Fusobacterium sp.
Peptostreptococcus sp.
Clostridium perfringens
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-pozitive
14
Enterococcus sp.
Listeria monocytogenes
Microorganisme aerobe Gram -negative
Acinetobacter baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile
Altele:
Chlamydi a sp.
Chlamydophila sp.
Mycoplasma sp.
Legionella sp.
Ureaplasma urealyticum
£ Toate speciile de stafilococi meticilino -rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă.
+ Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune
%
Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriaxonă, media
concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproxi mativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După
administrarea prin perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile
plasmatice de ceftriaxonă sunt de aproximativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea
injectabilă intra musculară, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt
aproximativ jumătate din cele observate după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente.
Concentraţia plasmatică maximă după administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81
mg/l şi este atinsă la 2 -3 ore după administrare.
După administrarea intramusculară, aria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este
echivalentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echi valente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7- 12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile
minime inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni,
inimă, tract biliar/ficat, amigdale , ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural,
prostatic şi sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime
(Cmax) cu 8- 15% după administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă
în decurs de 48- 72 de ore, în funcţie de calea de administrare.
Penetrarea anumitor ţesuturi
Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este
inflamat. Valorile medii ale concentraţiilor maxim e de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la
pacienţii cu meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile
plasmatice, comparativ cu 2% din concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost
inflamat . Concentraţiile maxime de ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4 -6 ore după
administrarea intravenoasă a injecţiei. Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se excretă în lapte
la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).
15
Legarea de proteinele plasmatice
Ceftriaxona se leag ă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l, procentul de
legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar
procentul de legare scade o dată cu creşterea conc entraţiei (până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l ).
Metabolizare
Ceftriaxona nu este metabolizată sistemic, dar este transformată într-un metabolit inactiv cu ajutorul
flor ei intestinale.
Eliminare
Clearance- ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10-22 ml/minut. Clearance -ul
renal este de 5 -12 ml/minut. 50- 60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în
primă fază prin filtrare glomerulară , în timp ce 40-50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La
adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproximativ 8 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatic ă
La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doa r în
proporţie mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul
valorii sale normale), chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.
Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei
renale se explică printr -o creştere compensatorie a clearance- ului non-renal, ceea ce rezultă dintr -o
scădere a legării de proteinele plasmatice şi o creştere corespunzătoare a clearance- ului non-renal al
ceftriaxonei totale.
La p acienţii cu insuficienţă hepatică , timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este crescut
datorită unei creşteri compensatorii a clearance- ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei
creşteri a fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă , ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a
clearance- ului total al medicamentului, justificată prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plas matică prin
eliminareeste de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.
Copii şi adolescenţi
La nou- născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,
concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării
glomerurale şi afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei , timpul de înjumătăţire
plasmatică este mai scăzut decât la nou- născuţi sau adulţi.
Clearance- ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou- născuţi,
sugari şi copii decât la adulţi.
Linearitate/non- linearitate
Farmacocinetica ceftriaxonei este non -lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decât
proporţional cu doza. Non- linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele
plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxo na totală din plasmă şi nu pentru
ceftriaxona liberă (nelegată).
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Ca şi în cazul altor antibiotice beta -lactamice, parametrul farmacocinetic- farmacodinamic care
demonstrează cel mai bine corelarea cu eficacitatea in v ivo este procentul din intervalul de dozare în
care concentraţia medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de
ceftriaxonă pentru fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).
5.3 Date preclinice de siguranţă
16
Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriaxonei au condus
la formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea
dovedindu-se a fi reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate
asupra reproducerii şi de genotoxicitate. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina,
fluconazolul şi aminoglicozidele.
Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte
medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6. În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin
calciu (de exemplu soluţia Ringer, soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui
ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea
intravenoasă , deoarece se poate forma un precipitat. Ceftriaxona nu trebuie amestecată sau
administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu, inclusiv cu soluţiile pentru nutriţie parenterală
totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 şi 4.8).
6.3 Perioada de valabilitate
30 luni .
Perioada de valabilitate după deschiderea flaconului şi reconstituire
A fost demonstrată stabilitatea fizico -chimică din cursul perioadei de utilizare pentru 24 ore la
temperaturi cuprinse între 2°C- 8°C.
Din punct de vedere microbiologic, medic amentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat
imediat , condiţiile ş i timpul de păstrare înaintea utilizării sunt responsabilitatea utilizatorului şi nu
trebuie să depă şească 24 ore la 2°C - 8°C, altfel solu ţia rămasă neutilizată se aruncă.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip II, cu capacitatea de 15 ml, închis cu dop din cauciuc pre -
sterilizat, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
perfuzabilă .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementăr ile
locale.
Instrucţiuni de utilizare şi manipulare
Injectare intravenoasă
Seftrion 2 g trebuie dizolvat în 40 ml apă pentru preparate injectabile (rezultând un volum final de
41,0 ml, cu concentraţia 49 mg/ml). Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2- 4 minute direct în
venă sau se va introduce în flaconul pentru perfuzie intravenoasă (vezi pct. 4.2).
17
Perfuzie intravenoasă
Seftrion 2 g trebuie dizolvat în una d in următoarele soluţ ii, care nu conţin calciu :
- clorură de sodiu 0,9 %;
- clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză (2,5%) ;
- glucoză 5 %;
- glucoză 10 %;
- dextran 6 % în glucoză 5 %;
- hidroxietil amidon 6-10 %.
S oluţi a reconstituită trebuie administrată imediat sub forma unei perfuzii scurte, timp de 30 minute.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E .I.P .I .C .O . MED S .R.L.
B -dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc.1, ap 9
Sector 4, Bucur eşti, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2937/20 10/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
A utorizare – Oct ombrie 20 10
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2015
