CLAR 500
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
CLAR 500
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine claritromicină 500 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Claritromicina, administrată oral, este utilizată în tratamentul infecţiilor tractului respirator
superior şi inferior, al infecţiilor pielii şi ţesuturilor moi, al otitelor medii determinate de
germeni sensibili. Medicamentul este administrat oral şi în tratamentul infecţiilor
diseminate provocate de Mycobacterium avium complex. Câteva studii sugerează utilitatea
asocierii claritromicinei cu alte antibiotice în tratamentul infecţiilor determinate de germeni
oportunişti diverşi, alţii decât Mycobacterium avium complex, la pacienţii imunodeprimaţi.
Infecţii ale aparatului respirator
Claritromicina este utilizată în tratamentul faringitelor şi amigdalitelor produse de
Streptococcus pyogenes la adulţi şi copii. A fost raportată o rată de răspuns microbiologic
şi clinic ≥ 90% la pacienţii cu vârste ≥ 12 ani la care s-a administrat oral claritromicină 250
mg la intervale de 12 ore, penicilină V 250 mg la intervale de 6 ore sau eritromicină 500
mg la intervale de 12 ore; durata tratamentului a fost, în majoritatea cazurilor, de 7 – 10
zile. La adulţi şi copii, claritromicina este utilizată, de asemenea, în tratamentul sinuzitelor
bacteriene acute determinate de H. influenzae, B. catarrhalis sau S. pneumoniae.
Claritromicina este utilizată în tratamentul acutizărilor bronşitei cronice determinate de H.
influenzae, B. catarrhalis sau S. pneumoniae şi al suprainfecţiilor bronşitelor acute.
Otite medii
La copii, claritromicina este utilizată în tratamentul otitelor medii determinate de H.
influenzae, B. catarrhalis sau S. pneumoniae.
Infecţii cutanate
La copii şi adulţi, claritromicina este utilizată în tratamentul infecţiilor cutanate şi ale
ţesuturilor moi, determinate de S. aureus sau S. pyogenes. Datele clinice la adulţi şi copii
sugerează că administrarea orală a claritromicinei are o eficacitate comparabilă cu cea a
administrării orale de eritromicină sau de cefalosporine în tratamentul diverselor infecţii
bacteriene cutanate.
Infecţii cu Mycobacterium avium complex
Claritromicina este indicată în tratamentul infecţiilor diseminate determinate de
Mycobacterium avium complex. Tratamentul oral cu claritromicină (0,5 - 2 g claritromicină
de 2 ori pe zi la adulţi sau 3,75 mg claritromicină/kg de 2 ori pe zi la copii) a dus la
ameliorarea clinică şi a rezultatelor testelor de laborator la adulţii şi copiii infectaţi cu HIV.
2
Datorită faptului că, după 2-7 luni de tratament, a fost raportată dezvoltarea rezistenţei la
claritromicină utilizată în monoterapie, specialiştii recomandă utilizarea de asocieri de
antibiotice în tratamentul infecţiilor cu Mycobacterium avium complex la pacienţii infectaţi
cu HIV.
Alte micobacterii
De asemenea, claritromicina a fost utilizată cu rezultate bune în tratamentul infecţiilor
determinate de alte micobacterii atipice. Studii restrânse in vitro şi in vivo sugerează că
claritromicina are acţiune bactericidă împotriva M. leprae, iar asocierea pe termen scurt cu
alte medicamente s-a dovedit a fi eficace.
Infecţii cu Helicobacter pilori
Claritromicina poate fi asociată cu omeprazol în tratamentul infecţiilor cu Helicobacter
pilori.
Alte indicaţii terapeutice
Claritromicina a fost utilizată în asociere cu pirimetamina în tratamentul encefalitei
determinate de Toxoplasma gondii la unii pacienţi cu SIDA. În prezent, se desfăşoară mai
multe studii clinice controlate pentru a determina eficacitatea claritromicinei în tratamentul
acestei infecţii.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza orală uzuală utilizată la adulţi în tratamentul infecţiilor uşoare-moderate respiratorii
sau cutanate este de 250 mg claritromicină la intervale de 12 ore. La pacienţii cu sinuzite
maxilare acute uşoare-moderate sau cu exacerbări ale bronşitelor cronice determinate de H.
influenzae se administrează 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore.
La adulţii cu infecţii diseminate cu M. avium complex, se vor administra 500 mg
claritromicină la intervale de 12 ore. Copiilor care utilizează medicamentul sub formă de
suspensie orală, li se vor administra doze de 7,5 mg claritromicină/kg (nu mai mult de 500
mg claritromicină o dată) la intervale de 12 ore. Claritromicina poate fi utilizată în asociere
cu alte antibiotice care au activitate in vitro asupra M. avium complex. Tratamentul poate fi
continuat toată viaţa dacă se observă o ameliorare a semnele clinice şi bacteriologice.
În general, pentru majoritatea infecţiilor, durata tratamentului este de 7-14 zile. Cu toate
acestea, durata tratamentului depinde de tipul şi severitatea infecţiei şi trebuie stabilită în
funcţie de răspunsul clinic şi bacteriologic al pacientului.
Deşi nu s-a stabilit încă doza de claritromicină la copiii sub 12 ani, doza de 7,5 mg
claritromicină/kg la intervale de 12 ore a fost utilizată în studiile clinice.
Nu există recomandări specifice privind stabilirea dozelor în funcţie de vârstă. Ajustarea
dozei este necesară la pacienţii vârstnici cu afecţiuni renale.
In cazul infecţiilor cu Helicobacter pilori, doza de claritromicină este de 500 mg de 3 ori
pe zi.
Doze administrate în insuficienţa hepatică şi renală
În general, nu este necesară ajustarea dozelor de claritromicină la pacienţii cu insuficienţă
hepatică şi funcţie renală normală. Cu toate acestea, la pacienţii cu clearance-ul plasmatic
al creatininei mai mic de 30 ml/minut cu sau fără insuficienţă hepatică, ar trebui luată în
considerare micşorarea dozei sau mărirea intervalului dintre administrări. În cazul acestor
pacienţi, se recomandă administrarea unei doze iniţiale de 500 mg claritromicină, urmată
de 250 mg claritromicină de 2 ori pe zi.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii
produsului.
3
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
În tratamentul infecţiilor cu Mycobacterium avium la pacienţii cu HIV şi pentru a evita
dezvoltarea de tulpini rezistente, claritromicina trebuie utilizată doar în asociere cu alte
antibiotice şi în scop curativ (în absenţa studiilor clinice asupra efectelor profilactice).
Nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente ototoxice, în special cu
aminoglicozide. Trebuie efectuată o audiogramă şi, eventual, o ajustare a dozelor în cazul
în care apar acufene sau scade acuitatea auditivă.
Nu se recomandă utilizarea claritromicinei în insuficienţa hepatică severă. Totuşi, dacă este
necesar, se recomandă monitorizarea atentă a testelor hepatice.
În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul plasmatic al creatininei < 30 ml/minut),
alungirea timpului de înjumătăţire plasmatică impune fie spaţierea prizelor, fie micşorarea
dozelor.
La vârstnici, alungirea timpului de înjumătăţire plasmatică şi creşterea ariei de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) nu implică teoretic o monitorizare
specială, având în vedere durata scurtă a tratamentului.
Tratamentul cu antibiotice afectează flora intestinală normală, de aceea se poate produce
suprainfectarea cu microorganisme rezistente. În caz de diaree severă şi persistentă, care
poate fi un indiciu al apariţiei colitei pseudomembranoase, tratamentul trebuie întrerupt şi
vor fi instituite măsurile terapeutice necesare.
Claritromicina trebuie utilizată cu prudenţă în cazul alungirii intervalului QT sau al
administrării concomitente cu medicamente care prelungesc intervalul QT.
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
Claritromicina poate inhiba acţiunea izoenzimelor citocromului P450. Concentraţiile
plasmatice ale medicamentelor metabolizate prin acest sistem pot creşte în timpul
tratamentului concomitent cu claritromicină, putând să apară reacţii adverse. Ca urmare,
terfenadina, cisaprida, pimozida şi astemizolul nu trebuie administrate concomitent cu
claritromicina. În perioada de după punerea pe piaţă a medicamentului s-a demonstrat că
administrarea concomitentă cu claritromicina a acestor medicamente poate prelungi
intervalul QT, produce tahicardie ventriculară, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor.
În cazul administrării concomitente a claritromicinei cu alcaloizi din ergot, carbamazepină,
ciclosporină, digoxină, fenitoină, lovastatină, midazolam, simvastatină, tacrolimus,
teofilină, triazolam şi valproat, se recomandă măsurarea concentraţiilor plasmatice ale
acestora, deoarece pot creşte.
Timpul de protrombină trebuie determinat periodic la pacienţii trataţi concomitent cu
claritromicină şi warfarină sau alte anticoagulante orale.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi zidovudină determină reducerea absorbţiei
antiviralului.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi ritonavir determină creşterea semnificativă
(până la 77%) a ASC a claritromicinei, în timp ce ASC a metabolitului său, 14-
hidroxiclaritromicină, este micşorată semnificativ (cu până la 100%). În cazul în care
funcţia renală este normală, nu este necesară ajustarea dozelor atunci când se administrează
concomitent cele două medicamente. În insuficienţa renală uşoară, atunci când clearance-ul
plasmatic al creatininei este sub 60 ml/min (1 ml/s), se administrează jumătate din doza
uzuală, iar dacă clearance-ul creatininei este sub 30 ml/min (0,5 ml/s), se administrează un
sfert din doza uzuală.
Interacţiuni utile
Claritromicina poate fi asociată cu omeprazolul în tratamentul infecţiilor cu Helicobacter
pilori şi în tratamentul infecţiilor cu Mycobacterium avium.
4.6 Sarcina şi alăptarea
În unele studii efectuate la animale s-au observat efecte nocive asupra evoluţiei sarcinii şi
dezvoltării embriofetale. La om, nu au fost efectuate studii controlate privind efectele
negative ale claritromicinei în timpul sarcinii şi alăptării. Claritromicina se va administra la
4
gravide numai dacă este absolut necesar şi după evaluarea atentă a raportului risc potenţial
fetal/beneficiu terapeutic matern.
În timpul tratamentului cu claritromicină nu se recomandă alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Claritromicina nu influenţează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În timpul tratamentului cu claritromicină pot să apară greaţă, vărsături, diaree şi dureri
abdominale.
Atunci când diareea persistă şi este severă, trebuie exclus diagnosticul de colită
pseudomembranoasă, care poate să apară în unele cazuri.
Mai pot să apară stomatită, glosită, cefalee, erupţii cutanate, disgeuzie.
Poate să apară creşterea tranzitorie a concentraţiei plasmatice a transaminazelor, ceea ce
poate determina, rareori, hepatită colestatică.
În cazul administrării unor doze ≥ 1 g claritromicină pe zi pe perioade lungi de timp, au
fost raportate cazuri de acufene şi hipoacuzie, reversibile, în general, la întreruperea
tratamentului.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj pot să apară vărsături, dureri abdominale, cefalee şi confuzie.
Se recomandă efectuarea lavajului gastric şi tratament simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, lincosamide şi streptogramine, macrolide.
Cod ATC: J01F A09.
Claritromicina este, în general, bacteriostatică, dar poate fi şi bactericidă la concentraţii
mari sau în cazul germenilor patogeni cu sensibilitate mare. Activitatea bactericidă a putut
fi observată în cazul următorilor germeni: Streptococcus pyogenes, S. pneumoniae,
Haemophilus influenzae şi Clamydia trachomatis.
Claritromicina inhibă sinteza proteică prin pătrunderea în peretele celular şi legarea de
subunitatea 50S ribozomală, inhibând în acest fel translocaţia ARN aminoaciltransferazei şi
sinteza polipeptidică. Locul de acţiune este acelaşi cu cel al eritromicinei, clindamicinei,
lincomicinei şi cloramfenicolului.
Claritromicina are aceeaşi eficacitate ca şi eritromicina sau penicilinele naturale în
tratamentul infecţiilor respiratorii contractate în afara mediului de spital şi determină, în
general, mai puţine reacţii adverse gastro-intestinale decât eritromicina.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea orală claritromicina este rapid absorbită şi realizează concentraţii
plasmatice mari în aproximativ 2 ore. Se absoarbe aproape complet; biodisponibilitatea
după administrarea orală este de aproximativ 55%. Claritromicina este larg distribuită în tot
organismul (volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 2 - 4 l/kg după o doză orală
de 250 mg claritromicină) şi, cel puţin la animale, se realizează concentraţii plasmatice
mari în majoritatea ţesuturilor, în special în plămân şi ficat. Aceste rezultate au fost
confirmate la om la nivel pulmonar, în amigdale şi sinusuri. Claritromicina şi metaboliţii
săi pătrund bine în urechea medie inflamată (otite medii). Raportul concentraţie
intra/extracelulară în leucocitele polimorfonucleare este mai mare decât cel realizat de
eritromicină. Claritromicina se leagă în proporţie de aproximativ 70% de proteinele
plasmatice, în special de acidul α1-glicoproteic. Cinetica medicamentului în salivă este
similară cu cea plasmatică.
5
O mare parte din doza de claritromicină este metabolizată la nivel hepatic. Principalul
metabolit pre-sistemic este epimerul (R) al 14-hidroxi-6-O-metileritromicinei A, care are o
acţiune antibacteriană similară cu cea a claritromicinei şi este eliminat mai lent (timp de
înjumătăţire plasmatică de 5,8 ore). Există dovezi conform cărora acest metabolit poate
acţiona sinergic cu claritromicina împotriva unor germeni.
Claritromicina se elimină prin excreţie renală (37%) sub formă neschimbată şi de
metaboliţi şi fecală (40%), îndeosebi sub formă de metaboliţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii asupra potenţialului mutagen
Claritomicina nu a demonstrat potenţial mutagen în mai multe teste in vitro, inclusiv testul
pe microzomi de Salmonella mammalian, testul frecvenţei mutaţiilor induse de bacterii,
testul sintezei de ADN în hepatocitele de şobolan, testul limfomului la şoarece.
Claritromicina a determinat rezultate slab pozitive într-un test şi negative în altul.
Rezultatele testului mutaţiilor bacteriene reversibile (testul Ames) efectuat pe mai mulţi
metaboliţi ai claritromicinei au fost negative.
Studii asupra potenţialului teratogen
Deşi nu există studii adecvate, controlate la om, claritromicina a fost asociată cu reacţii
adverse la femelele gestante şi/sau asupra dezvoltării embriofetale la animale la doze care
determină concentraţii plasmatice de 2-17 ori mai mari decât cele atinse prin administrarea
de doze maxime la om. Deoarece riscul potenţial fetal nu a fost pe deplin elucidat până în
prezent, medicamentul trebuie administrat la gravide numai în infecţiile în care alte
medicamente mai sigure nu pot fi utilizate sau sunt ineficace. În cazul în care
claritromicina este administrată în timpul sarcinii, pacienta trebuie informată asupra
riscului fetal potenţial.
Nu s-a putut demonstra teratogenitatea claritromicinei în 4 studii asupra teratogenităţii
efectuate la şobolan cu doze de până la 160 mg claritromicină/kg şi zi, administrate în
perioada organogenezei şi în 2 studii la iepure cu doze de până la 125 mg claritromicină/kg
şi zi sau doze de 30 mg claritromicină/kg şi zi administrate intravenos în zilele 6-18 ale
gestaţiei. Două alte studii efectuate cu claritromicină pe cale orală la o specie diferită de
şobolan, la doze şi în condiţii similare, au demonstrat o incidenţă mică a anomaliilor
cardiovasculare la doze de 150 mg claritromicină/kg şi zi administrate în zilele 6-15 ale
gestaţiei. Patru studii efectuate la şoarece au demonstrat o incidenţă variabilă a
cheilopalatoschizisului după administrarea orală de doze de 1000 mg claritromicină/kg şi zi
în zilele 6-15 ale gestaţiei. Acest efect a fost observat şi la doze de 500 mg
claritromicină/kg şi zi. La maimuţă, administrarea orală a unei doze de 70 mg
claritromicină/kg şi zi a provocat întârzierea creşterii fetale la concentraţii plasmatice de 2
ori mai mari decât cele de la om.
Studii asupra reproducerii şi fertilităţii
Aceste studii au arătat că administrarea la şobolani masculi şi femele de doze de până la
160 mg claritromicină/kg şi zi (de 1,3 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om)
nu a determinat reacţii adverse asupra ciclului estrogenic, fertilităţii, naşterii sau a
numărului şi supravieţuirii puilor. A fost raportată atrofie testiculară la animalul la care s-
au administrat doze de 3 - 8 ori mai mari decât doza recomandată la om. În plus, la
maimuţă pierderea embrionului s-a produs după administrarea orală de doze 150 mg
claritromicină/kg, iar pierderea fătului la iepure după administrarea intravenoasă de doze de
33 mg claritromicină/m2. În prezent, efectul claritromicinei asupra fertilităţii la om nu este
cunoscut.
6
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu: amidon de porumb, celuloză microcristalină, laurilsulfat de sodiu, polividonă K
30, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu, talc, dioxid de siliciu coloidal.
Film: hidroxipropilmetilceluloză, dietilftalat, talc, dioxid de titan (E 171), Macrogol 4000,
Quinoline Yellow lake (E104).
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 4 comprimate filmate.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
GLENMARK PHARMACEUTICALS s.r.o.
Hvězdova 1716/2b, 14078 Praga 4, Republica Cehă
8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
5151/2005/01
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Autorizare, Februarie 2005
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie, 2010
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS
CLAR 500
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine claritromicină 500 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Claritromicina, administrată oral, este utilizată în tratamentul infecţiilor tractului respirator
superior şi inferior, al infecţiilor pielii şi ţesuturilor moi, al otitelor medii determinate de
germeni sensibili. Medicamentul este administrat oral şi în tratamentul infecţiilor
diseminate provocate de Mycobacterium avium complex. Câteva studii sugerează utilitatea
asocierii claritromicinei cu alte antibiotice în tratamentul infecţiilor determinate de germeni
oportunişti diverşi, alţii decât Mycobacterium avium complex, la pacienţii imunodeprimaţi.
Infecţii ale aparatului respirator
Claritromicina este utilizată în tratamentul faringitelor şi amigdalitelor produse de
Streptococcus pyogenes la adulţi şi copii. A fost raportată o rată de răspuns microbiologic
şi clinic ≥ 90% la pacienţii cu vârste ≥ 12 ani la care s-a administrat oral claritromicină 250
mg la intervale de 12 ore, penicilină V 250 mg la intervale de 6 ore sau eritromicină 500
mg la intervale de 12 ore; durata tratamentului a fost, în majoritatea cazurilor, de 7 – 10
zile. La adulţi şi copii, claritromicina este utilizată, de asemenea, în tratamentul sinuzitelor
bacteriene acute determinate de H. influenzae, B. catarrhalis sau S. pneumoniae.
Claritromicina este utilizată în tratamentul acutizărilor bronşitei cronice determinate de H.
influenzae, B. catarrhalis sau S. pneumoniae şi al suprainfecţiilor bronşitelor acute.
Otite medii
La copii, claritromicina este utilizată în tratamentul otitelor medii determinate de H.
influenzae, B. catarrhalis sau S. pneumoniae.
Infecţii cutanate
La copii şi adulţi, claritromicina este utilizată în tratamentul infecţiilor cutanate şi ale
ţesuturilor moi, determinate de S. aureus sau S. pyogenes. Datele clinice la adulţi şi copii
sugerează că administrarea orală a claritromicinei are o eficacitate comparabilă cu cea a
administrării orale de eritromicină sau de cefalosporine în tratamentul diverselor infecţii
bacteriene cutanate.
Infecţii cu Mycobacterium avium complex
Claritromicina este indicată în tratamentul infecţiilor diseminate determinate de
Mycobacterium avium complex. Tratamentul oral cu claritromicină (0,5 - 2 g claritromicină
de 2 ori pe zi la adulţi sau 3,75 mg claritromicină/kg de 2 ori pe zi la copii) a dus la
ameliorarea clinică şi a rezultatelor testelor de laborator la adulţii şi copiii infectaţi cu HIV.
2
Datorită faptului că, după 2-7 luni de tratament, a fost raportată dezvoltarea rezistenţei la
claritromicină utilizată în monoterapie, specialiştii recomandă utilizarea de asocieri de
antibiotice în tratamentul infecţiilor cu Mycobacterium avium complex la pacienţii infectaţi
cu HIV.
Alte micobacterii
De asemenea, claritromicina a fost utilizată cu rezultate bune în tratamentul infecţiilor
determinate de alte micobacterii atipice. Studii restrânse in vitro şi in vivo sugerează că
claritromicina are acţiune bactericidă împotriva M. leprae, iar asocierea pe termen scurt cu
alte medicamente s-a dovedit a fi eficace.
Infecţii cu Helicobacter pilori
Claritromicina poate fi asociată cu omeprazol în tratamentul infecţiilor cu Helicobacter
pilori.
Alte indicaţii terapeutice
Claritromicina a fost utilizată în asociere cu pirimetamina în tratamentul encefalitei
determinate de Toxoplasma gondii la unii pacienţi cu SIDA. În prezent, se desfăşoară mai
multe studii clinice controlate pentru a determina eficacitatea claritromicinei în tratamentul
acestei infecţii.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza orală uzuală utilizată la adulţi în tratamentul infecţiilor uşoare-moderate respiratorii
sau cutanate este de 250 mg claritromicină la intervale de 12 ore. La pacienţii cu sinuzite
maxilare acute uşoare-moderate sau cu exacerbări ale bronşitelor cronice determinate de H.
influenzae se administrează 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore.
La adulţii cu infecţii diseminate cu M. avium complex, se vor administra 500 mg
claritromicină la intervale de 12 ore. Copiilor care utilizează medicamentul sub formă de
suspensie orală, li se vor administra doze de 7,5 mg claritromicină/kg (nu mai mult de 500
mg claritromicină o dată) la intervale de 12 ore. Claritromicina poate fi utilizată în asociere
cu alte antibiotice care au activitate in vitro asupra M. avium complex. Tratamentul poate fi
continuat toată viaţa dacă se observă o ameliorare a semnele clinice şi bacteriologice.
În general, pentru majoritatea infecţiilor, durata tratamentului este de 7-14 zile. Cu toate
acestea, durata tratamentului depinde de tipul şi severitatea infecţiei şi trebuie stabilită în
funcţie de răspunsul clinic şi bacteriologic al pacientului.
Deşi nu s-a stabilit încă doza de claritromicină la copiii sub 12 ani, doza de 7,5 mg
claritromicină/kg la intervale de 12 ore a fost utilizată în studiile clinice.
Nu există recomandări specifice privind stabilirea dozelor în funcţie de vârstă. Ajustarea
dozei este necesară la pacienţii vârstnici cu afecţiuni renale.
In cazul infecţiilor cu Helicobacter pilori, doza de claritromicină este de 500 mg de 3 ori
pe zi.
Doze administrate în insuficienţa hepatică şi renală
În general, nu este necesară ajustarea dozelor de claritromicină la pacienţii cu insuficienţă
hepatică şi funcţie renală normală. Cu toate acestea, la pacienţii cu clearance-ul plasmatic
al creatininei mai mic de 30 ml/minut cu sau fără insuficienţă hepatică, ar trebui luată în
considerare micşorarea dozei sau mărirea intervalului dintre administrări. În cazul acestor
pacienţi, se recomandă administrarea unei doze iniţiale de 500 mg claritromicină, urmată
de 250 mg claritromicină de 2 ori pe zi.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii
produsului.
3
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
În tratamentul infecţiilor cu Mycobacterium avium la pacienţii cu HIV şi pentru a evita
dezvoltarea de tulpini rezistente, claritromicina trebuie utilizată doar în asociere cu alte
antibiotice şi în scop curativ (în absenţa studiilor clinice asupra efectelor profilactice).
Nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente ototoxice, în special cu
aminoglicozide. Trebuie efectuată o audiogramă şi, eventual, o ajustare a dozelor în cazul
în care apar acufene sau scade acuitatea auditivă.
Nu se recomandă utilizarea claritromicinei în insuficienţa hepatică severă. Totuşi, dacă este
necesar, se recomandă monitorizarea atentă a testelor hepatice.
În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul plasmatic al creatininei < 30 ml/minut),
alungirea timpului de înjumătăţire plasmatică impune fie spaţierea prizelor, fie micşorarea
dozelor.
La vârstnici, alungirea timpului de înjumătăţire plasmatică şi creşterea ariei de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) nu implică teoretic o monitorizare
specială, având în vedere durata scurtă a tratamentului.
Tratamentul cu antibiotice afectează flora intestinală normală, de aceea se poate produce
suprainfectarea cu microorganisme rezistente. În caz de diaree severă şi persistentă, care
poate fi un indiciu al apariţiei colitei pseudomembranoase, tratamentul trebuie întrerupt şi
vor fi instituite măsurile terapeutice necesare.
Claritromicina trebuie utilizată cu prudenţă în cazul alungirii intervalului QT sau al
administrării concomitente cu medicamente care prelungesc intervalul QT.
4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
Claritromicina poate inhiba acţiunea izoenzimelor citocromului P450. Concentraţiile
plasmatice ale medicamentelor metabolizate prin acest sistem pot creşte în timpul
tratamentului concomitent cu claritromicină, putând să apară reacţii adverse. Ca urmare,
terfenadina, cisaprida, pimozida şi astemizolul nu trebuie administrate concomitent cu
claritromicina. În perioada de după punerea pe piaţă a medicamentului s-a demonstrat că
administrarea concomitentă cu claritromicina a acestor medicamente poate prelungi
intervalul QT, produce tahicardie ventriculară, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor.
În cazul administrării concomitente a claritromicinei cu alcaloizi din ergot, carbamazepină,
ciclosporină, digoxină, fenitoină, lovastatină, midazolam, simvastatină, tacrolimus,
teofilină, triazolam şi valproat, se recomandă măsurarea concentraţiilor plasmatice ale
acestora, deoarece pot creşte.
Timpul de protrombină trebuie determinat periodic la pacienţii trataţi concomitent cu
claritromicină şi warfarină sau alte anticoagulante orale.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi zidovudină determină reducerea absorbţiei
antiviralului.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi ritonavir determină creşterea semnificativă
(până la 77%) a ASC a claritromicinei, în timp ce ASC a metabolitului său, 14-
hidroxiclaritromicină, este micşorată semnificativ (cu până la 100%). În cazul în care
funcţia renală este normală, nu este necesară ajustarea dozelor atunci când se administrează
concomitent cele două medicamente. În insuficienţa renală uşoară, atunci când clearance-ul
plasmatic al creatininei este sub 60 ml/min (1 ml/s), se administrează jumătate din doza
uzuală, iar dacă clearance-ul creatininei este sub 30 ml/min (0,5 ml/s), se administrează un
sfert din doza uzuală.
Interacţiuni utile
Claritromicina poate fi asociată cu omeprazolul în tratamentul infecţiilor cu Helicobacter
pilori şi în tratamentul infecţiilor cu Mycobacterium avium.
4.6 Sarcina şi alăptarea
În unele studii efectuate la animale s-au observat efecte nocive asupra evoluţiei sarcinii şi
dezvoltării embriofetale. La om, nu au fost efectuate studii controlate privind efectele
negative ale claritromicinei în timpul sarcinii şi alăptării. Claritromicina se va administra la
4
gravide numai dacă este absolut necesar şi după evaluarea atentă a raportului risc potenţial
fetal/beneficiu terapeutic matern.
În timpul tratamentului cu claritromicină nu se recomandă alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Claritromicina nu influenţează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În timpul tratamentului cu claritromicină pot să apară greaţă, vărsături, diaree şi dureri
abdominale.
Atunci când diareea persistă şi este severă, trebuie exclus diagnosticul de colită
pseudomembranoasă, care poate să apară în unele cazuri.
Mai pot să apară stomatită, glosită, cefalee, erupţii cutanate, disgeuzie.
Poate să apară creşterea tranzitorie a concentraţiei plasmatice a transaminazelor, ceea ce
poate determina, rareori, hepatită colestatică.
În cazul administrării unor doze ≥ 1 g claritromicină pe zi pe perioade lungi de timp, au
fost raportate cazuri de acufene şi hipoacuzie, reversibile, în general, la întreruperea
tratamentului.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj pot să apară vărsături, dureri abdominale, cefalee şi confuzie.
Se recomandă efectuarea lavajului gastric şi tratament simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, lincosamide şi streptogramine, macrolide.
Cod ATC: J01F A09.
Claritromicina este, în general, bacteriostatică, dar poate fi şi bactericidă la concentraţii
mari sau în cazul germenilor patogeni cu sensibilitate mare. Activitatea bactericidă a putut
fi observată în cazul următorilor germeni: Streptococcus pyogenes, S. pneumoniae,
Haemophilus influenzae şi Clamydia trachomatis.
Claritromicina inhibă sinteza proteică prin pătrunderea în peretele celular şi legarea de
subunitatea 50S ribozomală, inhibând în acest fel translocaţia ARN aminoaciltransferazei şi
sinteza polipeptidică. Locul de acţiune este acelaşi cu cel al eritromicinei, clindamicinei,
lincomicinei şi cloramfenicolului.
Claritromicina are aceeaşi eficacitate ca şi eritromicina sau penicilinele naturale în
tratamentul infecţiilor respiratorii contractate în afara mediului de spital şi determină, în
general, mai puţine reacţii adverse gastro-intestinale decât eritromicina.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea orală claritromicina este rapid absorbită şi realizează concentraţii
plasmatice mari în aproximativ 2 ore. Se absoarbe aproape complet; biodisponibilitatea
după administrarea orală este de aproximativ 55%. Claritromicina este larg distribuită în tot
organismul (volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 2 - 4 l/kg după o doză orală
de 250 mg claritromicină) şi, cel puţin la animale, se realizează concentraţii plasmatice
mari în majoritatea ţesuturilor, în special în plămân şi ficat. Aceste rezultate au fost
confirmate la om la nivel pulmonar, în amigdale şi sinusuri. Claritromicina şi metaboliţii
săi pătrund bine în urechea medie inflamată (otite medii). Raportul concentraţie
intra/extracelulară în leucocitele polimorfonucleare este mai mare decât cel realizat de
eritromicină. Claritromicina se leagă în proporţie de aproximativ 70% de proteinele
plasmatice, în special de acidul α1-glicoproteic. Cinetica medicamentului în salivă este
similară cu cea plasmatică.
5
O mare parte din doza de claritromicină este metabolizată la nivel hepatic. Principalul
metabolit pre-sistemic este epimerul (R) al 14-hidroxi-6-O-metileritromicinei A, care are o
acţiune antibacteriană similară cu cea a claritromicinei şi este eliminat mai lent (timp de
înjumătăţire plasmatică de 5,8 ore). Există dovezi conform cărora acest metabolit poate
acţiona sinergic cu claritromicina împotriva unor germeni.
Claritromicina se elimină prin excreţie renală (37%) sub formă neschimbată şi de
metaboliţi şi fecală (40%), îndeosebi sub formă de metaboliţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii asupra potenţialului mutagen
Claritomicina nu a demonstrat potenţial mutagen în mai multe teste in vitro, inclusiv testul
pe microzomi de Salmonella mammalian, testul frecvenţei mutaţiilor induse de bacterii,
testul sintezei de ADN în hepatocitele de şobolan, testul limfomului la şoarece.
Claritromicina a determinat rezultate slab pozitive într-un test şi negative în altul.
Rezultatele testului mutaţiilor bacteriene reversibile (testul Ames) efectuat pe mai mulţi
metaboliţi ai claritromicinei au fost negative.
Studii asupra potenţialului teratogen
Deşi nu există studii adecvate, controlate la om, claritromicina a fost asociată cu reacţii
adverse la femelele gestante şi/sau asupra dezvoltării embriofetale la animale la doze care
determină concentraţii plasmatice de 2-17 ori mai mari decât cele atinse prin administrarea
de doze maxime la om. Deoarece riscul potenţial fetal nu a fost pe deplin elucidat până în
prezent, medicamentul trebuie administrat la gravide numai în infecţiile în care alte
medicamente mai sigure nu pot fi utilizate sau sunt ineficace. În cazul în care
claritromicina este administrată în timpul sarcinii, pacienta trebuie informată asupra
riscului fetal potenţial.
Nu s-a putut demonstra teratogenitatea claritromicinei în 4 studii asupra teratogenităţii
efectuate la şobolan cu doze de până la 160 mg claritromicină/kg şi zi, administrate în
perioada organogenezei şi în 2 studii la iepure cu doze de până la 125 mg claritromicină/kg
şi zi sau doze de 30 mg claritromicină/kg şi zi administrate intravenos în zilele 6-18 ale
gestaţiei. Două alte studii efectuate cu claritromicină pe cale orală la o specie diferită de
şobolan, la doze şi în condiţii similare, au demonstrat o incidenţă mică a anomaliilor
cardiovasculare la doze de 150 mg claritromicină/kg şi zi administrate în zilele 6-15 ale
gestaţiei. Patru studii efectuate la şoarece au demonstrat o incidenţă variabilă a
cheilopalatoschizisului după administrarea orală de doze de 1000 mg claritromicină/kg şi zi
în zilele 6-15 ale gestaţiei. Acest efect a fost observat şi la doze de 500 mg
claritromicină/kg şi zi. La maimuţă, administrarea orală a unei doze de 70 mg
claritromicină/kg şi zi a provocat întârzierea creşterii fetale la concentraţii plasmatice de 2
ori mai mari decât cele de la om.
Studii asupra reproducerii şi fertilităţii
Aceste studii au arătat că administrarea la şobolani masculi şi femele de doze de până la
160 mg claritromicină/kg şi zi (de 1,3 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om)
nu a determinat reacţii adverse asupra ciclului estrogenic, fertilităţii, naşterii sau a
numărului şi supravieţuirii puilor. A fost raportată atrofie testiculară la animalul la care s-
au administrat doze de 3 - 8 ori mai mari decât doza recomandată la om. În plus, la
maimuţă pierderea embrionului s-a produs după administrarea orală de doze 150 mg
claritromicină/kg, iar pierderea fătului la iepure după administrarea intravenoasă de doze de
33 mg claritromicină/m2. În prezent, efectul claritromicinei asupra fertilităţii la om nu este
cunoscut.
6
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu: amidon de porumb, celuloză microcristalină, laurilsulfat de sodiu, polividonă K
30, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu, talc, dioxid de siliciu coloidal.
Film: hidroxipropilmetilceluloză, dietilftalat, talc, dioxid de titan (E 171), Macrogol 4000,
Quinoline Yellow lake (E104).
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 4 comprimate filmate.
6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi
manipularea sa
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
GLENMARK PHARMACEUTICALS s.r.o.
Hvězdova 1716/2b, 14078 Praga 4, Republica Cehă
8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE
5151/2005/01
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Autorizare, Februarie 2005
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie, 2010
