EFECTIN EP 150 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de venlafaxină 42,43 mg, echivalent cu
venlafaxină 37,5 mg.
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de venlafaxină 84,85 mg, echivalent cu
venlafaxină 75 mg.
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de venlafaxină 169,7 mg, echivalent cu
venlafaxină 150 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă cu eliberare prelungită.
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Capsule nr. 3 (15,9 mm x 5,82 mm), cu capac de culoare gri deschis, opac şi corp portocaliu, opac,
inscripţionate cu cerneală roşie cu ‘W’ şi ’37.5’.
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Capsule nr. 1 (19,4 mm x 6,91 mm), cu capac şi corp portocaliu, opace, inscripţionate cu cerneală roşie cu
‘W’ şi ‘75’.
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Capsule nr. 0 (23,5 mm x 7,65 mm, cu capac şi corp portocaliu închis, opace, inscripţionate cu cerneală
albă cu ‘W’ şi ‘150’.
2 4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul episoadelor depresive majore.
Prevenirea recurenţelor episoadelor depresive majore.
Tratamentul tulburării de anxietate generalizată.
Tratamentul tulburării de anxietate socială.
Tratamentul tulburărilor de panică, cu sau fără agorafobie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Episoade depresive majore
Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe
zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la
doza maximă de 375mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Dacă
situaţia clinică, datorită severităţii simptomelor, justifică acest lucru, dozele pot fi crescute mai frecvent,
dar nu la intervale mai mici de 4 zile.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză, creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.
Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau
mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte. De asemenea, pentru
prevenirea recurenţei episoadelor depresive majore (EDM), poate fi adecvat un tratament pe termen mai
lung. În majoritatea cazurilor, doza recomandată pentru prevenirea recurenţei EDM este aceeaşi cu cea
utilizată în cursul episodului curent.
Administrarea medicamentelor antidepresive trebuie să continue timp de cel puţin şase luni după remisie.
Tulburare de anxietate generalizată
Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe
zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la
doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză, creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Se va menţine cea mai mică doză eficace.
Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau
mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate şi pentru fiecare caz în parte.
3 Tulburare de anxietate socială
Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe
zi. Nu există dovezi conform cărora dozele mai mari ar aduce vreun beneficiu suplimentar.
Cu toate acestea, în cazurile individuale de pacienţi care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi, se pot
lua în considerare creşteri ale dozei până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la
intervale de 2 săptămâni sau mai mult.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Se va menţine cea mai mică doză eficace.
Pacienţii vor fi trataţi pe o perioadă suficientă de timp, de obicei timp de câteva luni sau mai mult.
Tratamentul va fi reevaluat cu regularitate şi pentru fiecare caz în parte.
Tulburare de panică
Se recomandă utilizarea unei doze de venlafaxină cu eliberare prelungită de 37,5 mg pe zi, timp de 7 zile.
Doza trebuie apoi crescută la 75 mg pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza de 75 mg pe zi pot beneficia
de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2
săptămâni sau mai mult.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză, creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Se va menţine cea mai mică doză eficace.
Pacienţii vor fi trataţi pe o perioadă suficientă de timp, de obicei timp de câteva luni sau mai mult.
Tratamentul va fi reevaluat cu regularitate şi pentru fiecare caz în parte.
Pacienţi vârstnici
Nu sunt considerate necesare ajustări specifice ale dozei de venlafaxină luând în considerare doar vârsta
pacientului. Cu toate acestea, se recomandă precauţie în cazul tratamentului pacienţilor vârstnici (de
exemplu, din cauza posibilităţii de apariţie a insuficienţei renale şi a modificărilor de sensibilitate şi
afinitate faţă de neurotransmiţători ce survin cu înaintarea în vârstă). Trebuie utilizată întotdeauna cea mai
mică doză eficace, iar pacienţii vor fi monitorizaţi atent în cazul în care este necesară o creştere a dozei.
Copii şi adolescenţi
Venlafaxina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi.
Studiile clinice controlate efectuate la copii şi adolescenţi cu tulburare depresivă majoră nu au demonstrat
eficacitatea utilizării şi nu susţin utilizarea venlafaxinei la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).
Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venla
şi adolescenţi cu vârste sub 18 ani.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
În general, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată trebuie luată în considerare o reducere
a dozei cu 50%. Totuşi, din cauza variabilităţii interindividuale a clearance-ului, este de dorit ca stabilirea
dozei să se facă în mod individual.
4
severă sunt limitate. În aceste cazuri se
recomandă precauţie şi se va lua în considerare o reducere a dozei cu peste 50%. În cazul tratamentului
pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă, se va face o evaluare a raportului risc-beneficiu.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Cu toate că nu este necesară o modificare a dozei la pacienţii cu rata de filtrare glomerulară (RFG) de
30-70 ml/minut, se recomandă precauţie în aceste cazuri. La pacienţii care necesită hemodializă şi la cei
cu insuficienţă renală severă (RFG <30 ml/min), doza trebuie redusă cu 50%. Din cauza variabilităţii
interindividuale a clearance-ului în aceste cazuri, este de dorit ca stabilirea dozei să se facă în mod
individual.
Simptome de întrerupere observate la încetarea tratamentului cu venlafaxină
Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. La încetarea tratamentului cu venlafaxină, doza
trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una-două săptămâni, pentru a reduce riscul apariţiei
reacţiilor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii
dozei sau a întreruperii tratamentului, se poate lua în considerare revenirea la doza prescrisă anterior.
Ulterior, medicul poate relua procesul de scădere a dozei, dar într-un ritm mai lent.
Mod de administrare
Medicamentul este destinat administrării orale.
Se recomandă administrarea împreună cu alimente a capsulelor de venlafaxină cu eliberare prelungită, la
aproximativ aceeaşi oră a zilei. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu lichid, şi nu trebuie divizate,
zdrobite, mestecate sau dizolvate.
Pacienţii trataţi cu comprimate de venlafaxină cu eliberare imediată pot trece pe tratamentul cu capsule de
venlafaxină cu eliberare prelungită, utilizând cea mai apropiată doză zilnică echivalentă. De exemplu
doza de 37,5 mg comprimate de venlafaxină cu eliberare imediată administrată de două ori pe zi poate fi
înlocuită cu doza de 75 mg capsule de venlafaxină cu eliberare prelungită administrată o dată pe zi. Este
posibil să fie necesare ajustări individuale ale dozei.
Capsulele de venlafaxină cu eliberare prelungită conţin corpusculi sferici care eliberează substanţa activă
în tractul digestiv într-un ritm lent. Partea insolubilă a acestor corpusculi sferici este eliminată şi poate fi
regăsită în materiile fecale.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Tratamentul concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) ireversibili este contraindicat, din
cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, cu simptome cum sunt agitaţie, tremor şi
hipertermie. Iniţierea tratamentului cu venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile de la
întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil.
Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu un
IMAO ireversibil (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).
5 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Suicid/ideaţie suicidară sau agravarea stării clinice
Depresia este asociată cu un risc crescut de ideaţie suicidară, episoade de autovătămare şi suicid
(evenimente legate de suicid). Acest risc persistă până la apariţia unei remisii semnificative. Întrucât este
posibil ca ameliorarea să nu apară în cursul primelor câteva săptămâni de tratament sau mai mult,
pacienţii trebuie să fie monitorizaţi îndeaproape până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală
indică faptul că riscul de suicid poate fi accentuat în primele faze ale recuperării.
Alte tulburări psihice pentru care este prescrisă venlafaxina pot, de asemenea, să fie asociate cu un
risc crescut de evenimente legate de suicid. În plus, aceste tulburări pot coexista cu tulburarea depresivă
urări psihice se vor respecta aceleaşi
precauţii ca şi în tratamentul pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.
Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente legate de suicid sau cei care prezintă un grad semnificativ
de ideaţie suicidară înainte de începerea tratamentului prezintă un risc crescut de ideaţie suicidară sau
tentative de suicid, de aceea trebuie monitorizaţi cu atenţie pe durata tratamentului. O metaanaliză a
studiilor clinice controlate cu placebo privind tratamentul cu antidepresive la pacienţii adulţi cu tulburări
psihice a indicat un risc crescut de comportament suicidar în cazul tratamentului cu antidepresive,
comparativ cu cel cu placebo, la pacienţii cu vârste sub 25 de ani.
Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu o supraveghere atentă a pacienţilor, îndeosebi a
celor cu un grad mare de risc, în special în primele faze ale tratamentului şi în perioadele ulterioare
modificării dozei. Pacienţii (şi cei care au grijă de aceștia) trebuie avertizaţi cu privire la necesitatea
monitorizării pentru detectarea oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau
ideaţii cu caracter suicidar şi a modificărilor neobişnuite de comportament, precum şi cu privire la
obligaţia de a solicita asistenţă medicală imediat ce apar astfel de simptome.
Copii şi adolescenţi
ă în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu
vârste sub 18 ani. Comportamentele de tip suicidar (tentative de suicid sau ideaţie suicidară) şi ostilitatea
(în principal agresivitate, comportament opoziţional şi mânie) au fost observate mai frecvent în cadrul
studiilor clinice la copiii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive decât la cei cărora li s-a administrat
impune luarea deciziei de tratament,
pacientul va fi monitorizat atent pentru a detecta apariţia simptomelor suicidare. În plus, nu sunt
disponibile date pe termen lung privind siguranţa utilizării la copii şi adolescenţi din punctul de vedere al
creşterii, maturizării şi dezvoltării cognitive şi comportamentale.
Sindrom serotoninergic
La fel ca în cazul altor medicamente serotoninergice, în cursul tratamentului cu venlafaxină poate apărea
sindromul serotoninergic, o afecţiune cu potenţial letal, în special în cazul utilizării concomitente cu alte
medicamente ce pot afecta sistemul neurotransmițătorilor serotoninergici (incluzând triptani, ISRS, IRSN,
litiu, sibutramină, sunătoare [Hypericum perforatum] fentanil şi analogii săi, tramadol, dextrometorfan,
tapentadol, petidină, metadonă şi pentazocină), cu medicamente care afectează metabolizarea serotoninei,
(cum sunt inhibitorii de MAO, de exemplu albastru de metilen), cu precursori de serotonină (cum sunt
suplimentele care conțin triptofan) sau cu antipsihotice sau alţi antagonişti dopaminergici (vezi pct. 4.3 şi
pct. 4.5).
6 Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mentale (de exemplu, agitaţie,
halucinaţii, comă), instabilitate vegetativă (de exemplu, tahicardie, variaţii ale tensiunii arteriale,
hipertermie), tulburări neuromusculare (de exemplu, hiper-reflexie, lipsă de coordonare) şi/sau simptome
gastro-intestinale (de exemplu greaţă, vărsături, diaree). În cea mai severă formă a sa, sindromul
serotoninergic poate fi similar sindromului neuroleptic malign, care include hipertermie, rigiditate
musculară, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale şi modificări ale
statusului mental.
Dacă tratamentul concomitent cu venlafaxină şi alţi agenţi care pot afecta sistemele neurotransmiţătorilor
serotoninergici şi/sau dopaminergici este justificat clinic, se recomandă o observare atentă a pacientului,
în special în timpul iniţierii tratamentului şi al creşterilor dozei.
Utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu precursorii serotoninei (cum sunt suplimentele care conțin
triptofan) nu este recomandată.
Glaucom cu unghi îngust
Midriaza poate apărea în asociere cu tratamentul cu venlafaxină. Se recomandă ca pacienţii cu presiune
intraoculară crescută sau care prezintă risc de glaucom acut cu unghi îngust (glaucom cu unghi închis) să
fie monitorizaţi îndeaproapre.
Tensiune arterială
Au fost raportate în mod frecvent creşteri dependente de doză ale tensiunii arteriale la pacienţii trataţi
cu venlafaxină. În cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, s-au raportat cazuri de creştere severă a
tensiunii arteriale, necesitând tratament imediat. Toţi pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie cu privire la
preexistentă trebuie controlată înaintea iniţierii
tratamentului. Tensiunea arterială va fi reevaluată periodic, atât după iniţierea tratamentului, cât şi după
creşterile dozei. Se recomandă precauţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni preexistente ce pot fi agravate de
creşterea tensiunii arteriale, de exemplu la pacienţii cu insuficiență cardiacă.
Frecvenţặ cardiacă
Pot apărea creşteri ale frecvenţei cardiace, în special în cazul utilizării de doze mari. Se recomandă
precauţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni preexistente ce pot fi agravate de creşterea frecvenţei cardiace.
Boalặ cardiacă şi riscul de aritmie
Venlafaxina nu a fost evaluată la pacienţi cu antecedente recente de infarct miocardic sau boală cardiacă
cu evoluţie instabilă. Prin urmare, se recomandă precauţie în utilizarea la aceşti pacienţi.
În cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, cazuri de prelungire a intervalului QTc, torsada
vârfurilor, tahicardie ventriculară şi aritmie cardiacă letală au fost raportate după utilizarea venlafaxinei,
i de risc pentru prelungirea intervalului
QTc/torsada vârfurilor. Înainte de prescrierea venlafaxinei la pacienţii cu risc crescut de aritmie cardiacă
gravă sau prelungire a intervalului QTc, se va face o evaluare a raportului risc-beneficiu.
Convulsii
Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea convulsii. La fel ca în cazul tuturor antidepresivelor,
se recomandă precauţie în iniţierea tratamentului cu venlafaxină la pacienţii cu convulsii în antecedente,
7 iar pacienţii respectivi trebuie monitorizaţi cu atenţie. Tratamentul trebuie întrerupt la orice pacient care
dezvoltă convulsii.
Hiponatremie
Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea cazuri de hiponatremie şi/sau sindrom de secreţie
inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH). Acesta a fost raportat cel mai frecvent la pacienţii cu
depleţie volemică sau la cei deshidrataţi. Pacienţii vârstnici, pacienţii care utilizează diuretice şi pacienţii
care prezintă depleţie volemică prin orice alt mecanism pot prezenta un risc crescut de hiponatremie.
Sângerare anormală
Medicamentele care inhibă captarea serotoninei pot determina scăderea funcţiei plachetare. Evenimentele
de sângerare asociate cu utilizarea ISRS şi IRNS pot varia de la echimoze, hematoame, epistaxis şi peteşii
până la hemoragii gastro-intestinale şi hemoragii cu potenţial letal. Riscul de hemoragie poate fi accentuat
la pacienţii care utilizează venlafaxină. Ca şi în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei, se
recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii predispuşi la sângerări, inclusiv pacienţii trataţi
cu anticoagulante şi inhibitori plachetari.
Colesterol seric
La 5,3% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină şi 0,0% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo
timp de cel puţin 3 luni în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo, s-au înregistrat creşteri relevante
clinic ale colesterolemiei. În cazul tratamentului pe termen lung, trebuie luată în considerare măsurarea
valorilor colesterolului seric.
Administrare concomitentă cu medicamente pentru scăderea ponderală
Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venlafaxinei concomitent cu medicamente indicate
pentru scăderea ponderală, inclusiv fentermina. Nu se recomandă administrarea concomitentă a
Venlafaxina nu este indicată pentru
scăderea în greutate, nici în monoterapie, nici în asociere cu alte produse.
Manie/hipomanie
La un procent mic de pacienţi cu tulburări ale dispoziţiei care sunt trataţi cu antidepresive, inclusiv
venlafaxină, poate apărea mania/hipomania. La fel ca în cazul altor antidepresive, se recomandă precauţie
în utilizarea venlafaxinei la pacienţii cu antecedente personale sau heredocolaterale de tulburare bipolară.
Agresivitate
La un procent mic de pacienţi trataţi cu antidepresive, inclusiv venlafaxină, poate apărea un
comportament agresiv. Acesta a fost raportat la iniţierea tratamentului, la modificarea dozei şi la
întreruperea tratamentului.
La fel ca în cazul altor antidepresive, se recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii cu
antecedente de agresivitate.
Întrerupere a tratamentului
Apariţia simptomelor de întrerupere la încetarea tratamentului este frecvent întâlnită, în special dacă
tratamentul este întrerupt brusc (vezi pct. 4.8). În cadrul studiilor clinice, evenimentele adverse observate
8 la întreruperea tratamentului (în timpul reducerii treptate a dozei şi după aceea) au apărut la aproximativ
31% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină şi la aproximativ 17% dintre pacienţii care au luat placebo.
Riscul de apariţie a simptomelor de întrerupere poate depinde de mai mulţi factori, inclusiv durata
tratamentului, doza şi ritmul de reducere a dozei. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt
ameţeala, tulburările senzoriale (inclusiv parestezia), tulburările de somn (inclusiv insomnia şi visele
intense), agitaţia sau anxietatea, greaţa şi/sau vărsăturile, tremorul şi cefaleea. În general, aceste simptome
sunt de intensitate slabă sau moderată, dar pot fi severe la unii pacienţi. Ele apar de obicei în primele zile
de la întreruperea tratamentului, dar au fost raportate şi cazuri foarte rare în care aceste simptome au
apărut la pacienţi care au omis în mod accidental o doză. În general, aceste simptome au o evoluţie
autolimitativă şi dispar, de obicei, în decurs de 2 săptămâni, deşi la unele persoane ele pot persista mai
mult timp (2-3 luni sau mai mult). Prin urmare, se recomandă ca întreruperea tratamentului cu venlafaxină
să se facă prin reducerea treptată a dozei pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de
necesităţile pacientului (vezi pct. 4.2).
Acatizie/agitaţia psihomotorie
Utilizarea venlafaxinei a fost asociată cu dezvoltarea acatiziei, caracterizată printr-o stare de nelinişte
neplăcută sau agasantă şi nevoie de mişcare, adesea însoţită de incapacitatea de a sta aşezat sau liniștit.
Apariţia acestei tulburări este mai probabilă în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienţii care
dezvoltă aceste simptome, o creştere a dozei poate fi dăunătoare.
Xerostomie
Au fost înregistrate cazuri de xerostomie la 10% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină. Aceasta poate
creşte riscul apariţiei cariilor, de aceea pacienţii vor fi avertizaţi asupra importanţei menţinerii igienei
dentare.
Diabet zaharat
În cazul pacienţilor cu diabet, tratamentul cu ISRS sau venlafaxină poate afecta controlul glicemic. Poate
fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau a antidiabeticului cu administrare orală.
Interacţiuni cu testele de laborator
Rezultate fals-pozitive ale testelor de screening imunometrice din urină pentru fenciclidină (PCP) şi
amfetamină au fost raportate la pacienţii care utilizau venlafaxină. Acest fapt este determinat de lipsa de
specificitate a testelor de screening. Rezultate fals-pozitive ale testului pot să apară și după câteva zile de
la întreruperea tratamentului cu venlafaxină. Testele de confirmare, cum sunt gaz cromatografia sau
spectrometria de masă, vor diferenţia venlafaxina de PCP şi amfetamină.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO)
IMAO neselectivi ireversibili
Venlafaxina nu trebuie utilizată în asociere cu IMAO neselectivi ireversibili. Iniţierea tratamentului cu
venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un IMAO
neselectiv ireversibil. Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea începerii
tratamentului cu un IMAO neselectiv ireversibil (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.4).
9 Inhibitor selectiv reversibil al MAO-A (moclobemidă)
Din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, nu se recomandă asocierea venlafaxinei cu un
IMAO reversibil şi selectiv, precum moclobemida. După tratamentul cu un inhibitor reversibil al MAO
este permis un timp de aşteptare mai scurt de 14 zile înaintea iniţierii tratamentului cu venlafaxină. Se
recomandă întreruperea tratamentului cu venlafaxină cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu
un IMAO reversibil (vezi pct. 4.4).
IMAO neselectiv reversibil (linezolid)
Antibioticul linezolid este un slab inhibitor neselectiv şi reversibil al MAO, prin urmare nu trebuie
administrat pacienţilor trataţi cu venlafaxină (vezi pct. 4.4).
Au fost raportate reacţii adverse severe la pacienţii la care s-a întrerupt recent tratamentul cu un IMAO şi
s-a iniţiat tratamentul cu venlafaxină, sau la care s-a întrerupt recent tratamentul cu venlafaxină, după care
s-a iniţiat tratamentul cu un IMAO. Aceste reacţii au inclus tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături,
hiperemie facială tranzitorie, ameţeală şi hipertermie cu caracteristici similare sindromului neuroleptic
malign, convulsii şi deces.
Sindrom serotoninergic
La fel ca în cazul altor medicamente serotoninergice, în cursul tratamentului cu venlafaxină poate apărea
sindromul serotoninergic, o afecţiune cu potenţial letal, în special în cazul utilizării concomitente cu alte
medicamente ce pot afecta sistemul neurotransmițătorilor serotoninergici (incluzând triptani, ISRS, IRSN,
litiu, sibutramină, sunătoare [Hypericum perforatum], fentanil şi analogii săi, tramadol, dextrometorfan,
tapentadol, petidină, metadonă şi pentazocină), cu medicamente care afectează metabolizarea serotoninei
(cum sunt inhibitorii de MAO, de exemplu albastru de metilen), cu precursori de serotonină (cum sunt
suplimentele care conțin triptofan) sau cu antipsihotice sau alţi antagonişti dopaminergici (vezi pct. 4.3 şi
pct. 4.4).
În cazul în care situaţia clinică impune asocierea terapeutică a venlafaxinei cu un ISRS, un IRSN sau un
agonist al receptorilor serotoninergici (triptan), se recomandă supravegherea atentă a pacientului, în
special în perioadele de iniţiere a tratamentului şi de creştere a dozei. Nu se recomandă utilizarea
concomitentă a venlafaxinei cu precursori de serotonină (cum sunt suplimentele care conțin triptofan)
(vezi pct. 4.4).
Substanţe cu acţiune la nivelul SNC
Nu s-a evaluat în mod sistematic riscul pe care îl implică utilizarea venlafaxinei concomitent cu alte
substanţe cu acţiune la nivelul SNC. În consecinţă, se recomandă precauţie în administrarea venlafaxinei
concomitent cu alte substanţe cu acţiune la nivelul SNC.
Alcool etilic
S-a dovedit că venlafaxina nu creşte gradul de afectare psihică şi motorie cauzată de alcoolul etilic. Cu
toate acestea, la fel ca în cazul tuturor substanţelor cu acţiune la nivelul SNC, pacienţii trebuie sfătuiţi să
evite consumul de alcool etilic.
Medicamente care prelungesc intervalul QTc
Riscul de prelungire a intervalului QTc şi/sau de aritmii ventriculare (de exemplu, torsada vârfurilor) este
crescut de administrarea concomitentă a altor medicamente care prelungesc intervalul QTc. Administrarea
concomitentă a unor astfel de medicamente trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
10
Clasele relevante de medicamente includ:
antiaritmice clasa Ia şi III (de exemplu, chinidină, amiodaronă, sotalol, dofetilidă)
unele antipsihotice (de exemplu, tioridazină)
unele macrolide (de exemplu, eritromicină)
unele antihistaminice
unele antibiotice chinolonice (de exemplu, moxifloxacină)
Lista de mai sus nu este exhaustivă şi trebuie evitate şi alte medicamente individuale care prelungesc
semnificativ intervalul QTc.
Efectul altor medicamente asupra venlafaxinei
Ketoconazol (inhibitor al CYP3A4)
Un studiu farmacocinetic efectuat cu ketoconazol la pacienţii metabolizatori rapizi (MR) sau lenţi (ML)
pe calea CYP2D6 a indicat o valoare mai mare a ASC pentru venlafaxină (70% şi 21% la pacienţii
CYP2D6 ML, respectiv MR) şi O-desmetilvenlafaxină (33% şi 23% la pacienţii CYP2D6 ML, respectiv
MR) după administrarea concomitentă cu ketoconazol. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor CYP3A4
(de exemplu, atazanavir, claritromicină, indinavir, itraconazol, voriconazol, posaconazol, ketoconazol,
nelfinavir, ritonavir, saquinavir, telitromicină) şi venlafaxinei poate creşte concentraţiile de venlafaxină şi
O-desmetilvenlafaxină. Prin urmare, se recomandă precauţie dacă pacientul este tratat concomitent cu un
inhibitor de CYP3A4 şi venlafaxină.
Efectul venlafaxinei asupra altor medicamente
Litiu
În cazul utilizării concomitente a venlafaxinei şi litiului poate apărea sindromul serotoninergic (vezi
„Sindromul serotoninergic”).
Diazepam
Venlafaxina nu are efecte asupra parametrilor farmacocinetici şi farmacodinamici ai diazepamului şi ai
metabolitului său activ, desmetil-diazepam. Diazepamul nu pare să modifice parametrii farmacocinetici ai
ă există o interacţiune farmacocinetică
şi/sau farmacodinamică cu alte benzodiazepine.
Imipramină
Venlafaxina nu a modificat parametrii farmacocinetici ai imipraminei şi ai 2-OH-imipraminei. În cazul
administrării unei doze zilnice de venlafaxină cuprinse între 75 mg şi 150 mg, creşterea dependentă de
doză a ASC pentru 2-OH-desipramină a fost de 2,5 până la 4,5 ori. Imipramina nu a modificat parametrii
farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O-desmetil-venlafaxinei. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei
interacţiuni. Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente a venlafaxinei şi imipraminei.
Haloperidol
Un studiu farmacocinetic cu haloperidol a indicat o scădere cu 42% a clearance-ului oral total, o creştere
cu 70% a ASC şi o creştere cu 88% a C
max, însă nicio modificare a timpului de înjumătăţire plasmatică
prin eliminare pentru haloperidol. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii trataţi concomitent
cu haloperidol şi venlafaxină. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
11 Risperidonă
Venlafaxina a determinat creşterea nivelului ASC al risperidonei cu 50%, dar nu a modificat în mod
semnificativ profilul farmacocinetic al fracţiunii active totale (risperidonă plus 9-hidroxirisperidonă). Nu
se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
Metoprolol
Administrarea concomitentă a venlafaxinei şi metoprololului la voluntari sănătoşi în cadrul unui studiu de
interacţiune farmacocinetică privind ambele medicamente a condus la o creştere a concentraţiilor
plasmatice ale metoprololului cu aproximativ 30-40%, fără a afecta concentraţiile plasmatice ale
metabolitului său activ, α-hidroximetoprolol. Nu se cunoaşte relevanţa clinică a acestei constatări la
pacienţii hipertensivi. Metoprololul nu a modificat profilul farmacocinetic al venlafaxinei şi al
metabolitului său activ, O-desmetil-venlafaxina. Se recomandă precauţie în cazul administrării
concomitente a venlafaxinei şi metoprololului.
Indinavir
Un studiu farmacocinetic cu indinavir a indicat o scădere cu 28% a ASC şi o scădere cu 36% a C
max
pentru indinavir. Indinavirul nu a modificat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O-desmetil-
venlafaxinei. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea venlafaxinei la femeile gravide.
Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se
cunoaşte riscul potenţial la om. Administrarea venlafaxinei la femeile gravide trebuie efectuată numai
dacă beneficiile anticipate depăşesc posibilele riscuri.
La fel ca în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei (ISRS/IRSN), pot apărea simptome de
întrerupere la nou-născut în cazul în care venlafaxina este utilizată până la naştere sau până cu puţin timp
înainte de naştere. Unii nou-născuţi care au fost expuşi la venlafaxină în ultima parte a celui de-al treilea
trimestru de sarcină au dezvoltat complicaţii, necesitând alimentaţie asistată prin canulare, susţinere
respiratorie sau spitalizare prelungită. Asemenea complicaţii pot surveni imediat după naştere.
Datele epidemiologice au sugerat că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, în special în ultima perioadă a
sarcinii, poate creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (PPHN). Deşi
asocierea PPHN cu tratamentul cu IRSN nu a fost investigată în niciun studiu, acest risc potenţial nu
poate fi exclus pentru venlafaxină, luând în considerare mecanismul de acţiune înrudit (inhibarea
recaptării serotoninei).
La nou-născuţii ale căror mame au utilizat un ISRS/IRSN în ultima parte a sarcinii pot fi observate
următoarele simptome: iritabilitate, tremor, hipotonie, plâns persistent şi dificultăţi de supt sau de somn.
Aceste simptome pot fi determinate fie de efectele serotoninergice, fie de simptomele sindromului de
întrerupere. În majoritatea cazurilor, aceste complicaţii sunt observate imediat sau în decurs de 24 de ore
de la naştere.
Alăptarea
Venlafaxina şi metabolitul său activ O-desmetil-venlafaxina se elimină în laptele matern. Au fost
raportate, ulterior punerii pe piaţă, cazuri de sugari alăptaţi la sân care au manifestat plâns, iritabilitate şi
12 anomalii ale somnului. De asemenea, după întreruperea alăptării au fost raportate simptome asemănătoare
cu întreruperea administrării venlafaxinei. Nu se poate exclude riscul existent pentru sugar. Prin urmare,
decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu EFECTIN EP trebuie
luată ținând cont de beneficiile alăptării la sân pentru copil şi beneficiile tratamentului cu EFECTIN EP
pentru mamă.
Fertilitatea
Într-un studiu în care şobolani masculi şi femele au fost expuşi la O-desmetil-venlafaxină s-a observat
fertilitate redusă. Relevanţa acestui rezultat la om nu este cunoscută (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Orice medicament psihoactiv poate afecta judecata, gândirea şi capacităţile motorii. Prin urmare, orice
pacient tratat cu venlafaxină trebuie avertizat cu privire la posibilitatea afectării capacităţii sale de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje periculoase.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate (>1/10) în cadrul studiilor clinice au fost greaţă, xerostomie,
cefalee şi sudoraţie (inclusiv sudoraţie nocturnă).
Lista în format tabelar a reacţiilor adverse
Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi sunt prezentate în
funcţie de frecvenţa de apariţie.
Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente
(1/1000 şi <1/100); rare (1/10000 şi <1/1000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe
baza datelor disponibile).
Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
hematologice şi
limfatice Trombocito
penie, tulburari
sanguine
incluzând
agranulocitoză,
anemie aplastică,
neutropenie,
pancitopenie
Tulburări ale
sistemului
imunitar Reacţie
anafilactică
13 Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
endocrine Sindromul
secreţiei
inadecvate a
hormonului
antidiuretic
(SIADH)
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie Scăderea
apetitului
alimentar Hiponatremie
Tulburări
psihice Stare de
confuzie,
Depersona
lizare,
Anorgas
mie, Scăderea
libidoului,
Nervozitate,
Insomnie,
Vise anormale
Halucinaţii,
Pierderea
contactului cu
realitatea,
Agitaţie, Orgasm
anormal (la
femei), Apatie,
Hipomanie,
Bruxism Manie Ideaţie
suicidară,
conduită
suicidară*,
Delir,
Agresivitate**
Tulburări ale
sistemului
nervos Ameţeală,
Cefalee *** Somnolenţă,
Tremor,
Parestezie,
Hipertonie
Acatizie/Agitaţie
psihomotorie,
Sincopă, Mioclonii,
Coordonare
anormală,
Tulburări de
echilibru,
Disgeuzie Convulsii Sindrom
neuroleptic
malign (SNM),
Sindrom
serotoninergic,
Tulburări
extrapiramidale
(inclusiv
distonie şi
diskinezie),
Diskinezie
tardivă
Tulburări
oculare Tulburări
vizuale,
inclusiv
vedere
înceţoşată,
Anomalii
de acomodare,
Midriază,
Tulburări de
acomodare Glaucom cu
unghi închis
Tulburări
acustice şi
vestibulare Tinitus Vertij
14 Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
cardiace Palpitaţii Tahicardie Fibrilaţie
ventriculară,
Tahicardie
ventriculară
(inclusiv
torsada
vârfurilor
Tulburări
vasculare Hipertensi
une arterială,
Vasodilataţie
(de cele mai
multe ori
hiperemie
facială
tranzitorie) Hipotensiune
arterială
ortostatică Hipotensiune
arterială,
sângerări
(sângerarea
mucoaselor)
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Căscat Dispnee Eozinofilie
pulmonară
Tulburări gastro-
intestinale Greaţă
Xerostomie Vărsături
Diaree,
Constipaţie Hemoragie
gastro-intestinală Pancreatită
Tulburări
hepatobiliare Hepatită, Valori
anormale ale
testelor
funcţionale
hepatice
Tulburări
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat Hiperhi
droză
(inclusiv
sudoraţie
nocturnă) Angioedem,
Reacţii de
fotosensibili
tate, Echimoze
Erupţie cutanată
tranzitorie,
Alopecie Sindrom
Stevens-
Johnson, Eritem
multiform,
Necroliză toxică
epidermică,
Prurit, Urticarie
Tulburări
musculoscheleti
ce şi ale
ţesutului
conjunctiv Rabdomioliză
Tulburări renale
şi ale cailor
urinare Disurie, (în
principal
ezitare
urinară),
Polakiurie Retenţie urinară Incontinenţă
urinară
15 Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări ale
aparatului
genital şi sânului Tulburări
menstruale
asociate cu
sângerări
abundente
sau cu
sângeră
ri neregulate
(ca
menoragie,
metroragie),
Tulburări de
ejaculare,
Disfuncţie
erectilă
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de administrare Astenie
Fatigabilitate
Frisoane
Investigaţii
diagnostice Creşterea
valorilor
colesterolu
lui seric Creştere
ponderală
Scădere ponderală Prelungire a
intervalului QT
pe
electrocardiogra
mă, Prelungirea
timpului de
sângerare,
Creşterea
valorilor
prolactinei
serice
*S-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi de conduită suicidară în cursul tratamentului cu venlafaxină
sau la scurt timp după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4).
**Vezi pct. 4.4.
***În studiile clinice cumulate, incidenţa cefaleei a fost similară pentru venlafaxină şi placebo.
Întreruperea tratamentului
Întreruperea tratamentului cu venlafaxină (în special când aceasta se face în mod brusc) conduce în mod
frecvent la apariţia simptomelor de întrerupere. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt ameţeală,
tulburări senzoriale (inclusiv parestezie), tulburări de somn (inclusiv insomnie şi vise intense), agitaţie sau
anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, vertij, cefalee şi sindrom gripal. În general, aceste reacţii sunt de
intensitate slabă sau moderată şi autolimitative, însă pot fi severe şi/sau prelungite la unii pacienţi. Prin
urmare, atunci când tratamentul cu venlafaxină nu mai este necesar, întreruperea acestuia trebuie să se
facă prin reducerea treptată a dozei (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4).
16 Copii şi adolescenţi
În general, profilul de reacţii adverse la venlafaxină (din studii clinice controlate cu placebo) la copii şi
adolescenţi (cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani) a fost similar cu cel observat la adulţi. La fel ca la adulţi,
au fost observate scăderea apetitului alimentar, scăderea ponderală, creşterea tensiunii arteriale şi
creşterea nivelurilor serice ale colesterolului (vezi pct. 4.4).
În cadrul studiilor clinice efectuate la copii şi adolescenţi s-a observat ideaţia suicidară ca reacţie adversă.
De asemenea, a fost raportat un număr crescut de cazuri de ostilitate şi, în special în tulburarea depresivă
majoră, de autovătămare.
La copii şi adolescenţi s-au observat în special următoarele reacţii adverse: dureri abdominale, agitaţie,
dispepsie, echimoze, epistaxis şi mialgie.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare (vezi detaliile de mai jos):
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
În experienţa ulterioară punerii pe piaţă, supradozajul cu venlafaxină a fost raportat în special în cazul
asocierii cu alcool etilic şi/sau alte medicamente. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul
supradozajului includ tahicardie, modificări ale nivelului de conştienţă (mergând de la somnolenţă până la
comă), midriază, convulsii şi vărsături. S-au raportat şi alte reacţii adverse, inclusiv modificări
electrocardiografice (de exemplu prelungirea intervalului QT, bloc de ramură, prelungirea complexului
QRS), tahicardie ventriculară, bradicardie, hipotensiune arterială, vertij şi deces.
Studiile retrospective publicate indică faptul că supradozajul cu venlafaxină poate fi asociat unui risc
crescut de evoluţie letală, comparativ cu cel observat în cazul antidepresivelor ISRS, dar mai mic decât
cel observat în cazul antidepresivelor triciclice. Studiile epidemiologice au arătat că pacienţii trataţi cu
venlafaxină prezintă un număr mai mare de factori de risc suicidar decât pacienţii trataţi cu ISRS. Nu este
clară măsura în care constatarea unui risc crescut de evoluţie letală poate fi atribuită toxicităţii generate de
supradozajul cu venlafaxină, sau, dimpotrivă, unor caracteristici ale pacienţilor trataţi cu venlafaxină.
Prescrierea de venlafaxină trebuie să se facă cu cea mai mică doză de medicament, respectând buna
conducere a tratamentului pacientului, în scopul reducerii riscului de supradozaj.
Tratament recomandat
Se recomandă măsuri generale de susţinere a funcţiilor vitale şi măsuri simptomatice; vor fi monitorizate
ritmul cardiac şi semnele vitale. Nu se recomandă inducerea vărsăturilor în cazul în care există risc de
aspiraţie. Poate fi indicat lavajul gastric, dacă este efectuat la scurt timp după ingestie sau la pacienţii
simptomatici. Administrarea de cărbune activat poate, de asemenea, să limiteze absorbţia substanţei
17 active. Diureza forţată, dializa, hemoperfuzia şi transfuzia de schimb au o probabilitate mică de a aduce
beneficii. Nu se cunosc antidoturi specifice pentru venlafaxină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Alte Antidepresive, Codul ATC: N06AX16.
Mecanism de acţiune
Se pare că mecanismul acţiunii antidepresive a venlafaxinei la om se asociază cu potenţarea activităţii
neurotransmiţătorilor la nivelul sistemului nervos central. Studiile preclinice au arătat că venlafaxina şi
metabolitul său principal, O-desmetil-venlafaxina (ODV) sunt inhibitori ai recaptării serotoninei şi
noradrenalinei. De asemenea, venlafaxina este un slab inhibitor al captării dopaminei. Venlafaxina şi
metabolitul său activ reduc responsivitatea β-adrenergică, atât după administrarea în regim acut (în doză
unică), cât şi cronic. Venlafaxina şi ODV sunt în mare măsură similare din punct de vedere al acţiunii
globale asupra recaptării neurotransmiţătorilor şi a legării la receptori.
In vitro, venlafaxina nu are practic nicio afinitate faţă de receptorii muscarinici, colinergici, H
1-
histaminergici sau α
1-adrenergici la nivelul creierului de şobolan. Activitatea farmacologică asupra
acestor receptori poate fi asociată cu diferite reacţii adverse observate în cazul altor medicamente
antidepresive, cum sunt reacţiile adverse de tip anticolinergic, sedativ sau cardiovascular.
Venlafaxina nu prezintă nicio activitate de inhibare a monoaminooxidazei (MAO).
Studiile in vitro au relevat faptul că venlafaxina nu are, practic, nici o afinitate pentru receptorii sensibili
la opiacee şi benzodiazepine.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Episoade depresive majore
Eficacitatea tratamentului episoadelor depresive majore cu venlafaxină cu eliberare imediată a fost
demonstrată în cadrul a cinci studii randomizate în regim dublu-orb, controlate cu placebo, desfăşurate pe
termen scurt, cu durata cuprinsă între 4 şi 6 săptămâni, în care s-au utilizat doze de cel mult 375 mg pe zi.
Eficacitatea tratamentului episoadelor depresive majore cu venlafaxină cu eliberare prelungită a fost
demonstrată în cadrul a două studii controlate cu placebo, desfăşurate pe termen scurt, cu durata cuprinsă
între 8 şi 12 săptămâni, în care s-au utilizat doze cuprinse între 75 şi 225 mg pe zi.
În cadrul unui studiu pe termen lung, pacienţii ambulatori adulţi care au răspuns la tratamentul administrat
într-un studiu deschis, cu durata de 8 săptămâni, cu venlafaxină cu eliberare prelungită (75, 150 sau
225 mg) au fost randomizaţi pentru a continua tratamentul cu aceeaşi doză de venlafaxină cu eliberare
prelungită sau administrarea placebo, timp de cel mult 26 de săptămâni, fiind observaţi pentru depistarea
recăderilor.
În cadrul unui al doilea studiu pe termen lung, eficacitatea venlafaxinei în prevenirea recurenţei
episoadelor depresive pe o perioadă de 12 luni a fost stabilită printr-un studiu clinic dublu-orb, controlat
cu placebo, la pacienţi ambulatorii adulţi cu episoade depresive majore recurente care au răspuns la
tratamentul cu venlafaxină (100 până la 200 mg pe zi, de două ori pe zi) în ultimul episod de depresie.
18
Tulburare de anxietate generalizată
Eficacitatea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită în tratamentul tulburării de
anxietate generalizată (TAG) a fost evidenţiată în cadrul a două studii cu durata de 8 săptămâni,
controlate cu placebo, cu doză fixă (75 până la 225 mg pe zi), precum şi în cadrul unui studiu cu durata de
6 luni, controlat cu placebo, cu doză fixă (75 până la 225 mg pe zi), şi a unui studiu cu durata de 6 luni,
controlat, cu placebo, cu doză flexibilă (37,5; 75 şi 150 mg pe zi), la pacienţi adulţi din ambulatoriu.
Cu toate că doza de 37,5 mg pe zi s-a dovedit, de asemenea, superioară faţă de placebo, eficacitatea
acesteia nu a fost dovedită în mod consecvent, ca în cazul dozelor mai mari.
Tulburare de anxietate socială
Eficacitatea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită în tratamentul tulburării de
anxietate socială a fost evidenţiată în cadrul a patru studii multicentrice, în regim dublu-orb, cu grupuri
paralele de studiu, controlate cu placebo, cu doză flexibilă, cu durata de 12 săptămâni, şi a unui studiu
dublu-orb, pe grupuri paralele de studiu, controlate cu placebo, cu doză fixă/flexibilă, cu durata de 6 luni,
la pacienţi adulţi din ambulatoriu. Pacienţilor li s-au administrat doze cuprinse între 75 şi 225 mg pe zi. În
cadrul studiului cu durata de 6 luni, nu au existat dovezi ale unei eficacităţi superioare în grupul la care s-
au administrat doze de 150 până la 225 mg pe zi faţă de cel în care s-a administrat doza de 75 mg pe zi.
Tulburare de panică
Eficacitatea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită în tratamentul tulburării de panică a
fost determinată în cadrul a două studii multicentrice, în regim dublu-orb, controlate cu placebo, cu durata
de 12 săptămâni, la pacienţi adulţi din ambulatoriu cu tulburare de panică, cu sau fără agorafobie. Doza
iniţială în studiile privind tulburarea de panică a fost de 37,5 mg pe zi, timp de 7 zile. Ulterior, pacienţilor
li s-au administrat doze fixe de 75 până la 150 mg pe zi în cadrul unui studiu, şi de 75 până la 225 mg pe
zi în cadrul celuilalt studiu.
De asemenea, eficacitatea a fost determinată în cadrul unui studiu dublu-orb pe termen lung, cu grupuri
paralele de studiu,controlat cu placebo, privind siguranţa, eficacitatea şi prevenirea recăderilor pe termen
lung la pacienţii adulţi din ambulatoriu care au răspuns la tratamentul administrat în regim deschis.
Pacienţii au continuat să utilizeze aceeaşi doză de venlafaxină cu eliberare prelungită pe care o luau la
finalul etapei de studiu în regim deschis (75, 150 sau 225 mg).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Venlafaxina este metabolizată în proporţie mare, în principal la metabolitul său activ, O-desmetil-
venlafaxina (ODV). Valoarea medie ± DS a timpilor de înjumătăţire plasmatică pentru venlafaxină şi
ODV sunt de 5±2 ore, respectiv 11±2 ore. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru pentru
venlafaxină şi ODV sunt atinse în decurs de 3 zile de tratament cu doze repetate administrate oral.
Venlafaxina şi ODV prezintă o evoluţie liniară a parametrilor farmacocinetici în intervalul de doze
cuprins între 75 mg şi 450 mg pe zi.
Absorbţie
După administrarea orală a unei doze unice de venlafaxină cu eliberare imediată, venlafaxina este
absorbită în proporţie de cel puţin 92%. Biodisponibilitatea absolută este de 40% până la 45%, datorită
metabolizării presistemice. După administrarea venlafaxinei cu eliberare imediată, concentraţiile
19 plasmatice maxime ale venlafaxinei şi ODV sunt atinse după 2 ore şi respectiv 3 ore. După administrarea
venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită, concentraţiile plasmatice maxime ale
venlafaxinei şi ODV sunt atinse după 5,5 ore şi respectiv 9 ore. Dacă sunt administrate doze zilnice egale
de venlafaxină, fie sub formă de comprimate cu eliberare imediată, fie sub formă de capsule cu eliberare
prelungită, capsulele cu eliberare prelungită determină o viteză de absorbţie mai lentă, însă acelaşi grad de
absorbţie comparativ cu forma de comprimate cu eliberare imediată. Alimentele nu afectează
biodisponibilitatea venlafaxinei şi a ODV.
Distribuţie
Legarea venlafaxinei şi a ODV la proteinele plasmatice umane este minimă pentru concentraţiile
terapeutice (27%, respectiv 30%). În urma administrării intravenoase, volumul de distribuţie al
venlafaxinei la starea de echilibru este de 4,4±1,6 L/kg.
Metabolizare
Venlafaxina este metabolizată în proporţie mare la nivel hepatic. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul
că venlafaxina este biotransformată prin intermediul CYP2D6 în principalul său metabolit activ, ODV.
Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că venlafaxina este metabolizată prin intermediul CYP3A4 într-un
metabolit minor, mai puţin activ, N-desmetil-venlafaxina. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că
venlafaxina este un inhibitor slab al CYP2D6. Venlafaxina nu inhibă CYP1A2, CYP2C9 sau CYP3A4.
Eliminare
Venlafaxina şi metabolitul său activ sunt în principal excretate renal. Aproximativ 87% din doza de
venlafaxină se regăseşte în urină în următoarele 48 de ore sub formă de venlafaxină nemodificată (5%),
ODV neconjugat (29%), ODV conjugat (26%) sau alţi metaboliţi minori inactivi (27%). Valorile medii
±DS ale clearance-ului plasmatic la starea de echilibru pentru venlafaxină şi ODV sunt de
1,3±0,6 l/oră/kg şi, respectiv, 0,4±0,2 l/oră/kg.
Grupe speciale de pacienţi
Vârstă şi sex
Vârsta şi sexul subiectului nu influenţează în mod semnificativ parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei
şi ai ODV.
Metabolizatori rapizi/lenţi pe calea CYP2D6
Concentraţiile plasmatice ale venlafaxinei sunt mai mari la metabolizatorii lenţi decât la metabolizatorii
venlafaxină şi ODV este similară
pentru metabolizatorii lenţi şi cei rapizi pe calea CYP2D6, nu este necesară diferenţierea dozelor de
venlafaxină pentru aceste două categorii de pacienţi.
Insuficienţă hepatică
Timpii de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru venlafaxină şi ODV au fost prelungiți la subiecţii
cu scor Child-Pugh A (insuficienţă hepatică uşoară) şi Child-Pugh B (insuficienţă hepatică moderată) faţă
de subiecţii cu funcţie hepatică normală. Clearance-ul oral s-a redus atât pentru venlafaxină, cât şi pentru
ODV. S-a observat un grad mare de variabilitate de la un subiect la altul. Datele privind utilizarea la
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sunt limitate (vezi pct. 4.2).
20 Insuficienţă renală
La pacienţii care efectuează ședințe de dializă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al
venlafaxinei s-a prelungit cu aproximativ 180%, iar clearance-ul s-a redus cu aproximativ 57% faţă de
subiecţii cu funcţie renală normală, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru ODV s-a
prelungit cu aproximativ 142%, în timp ce clearance-ul s-a redus cu aproximativ 56%. La pacienţii cu
insuficienţă renală severă şi la pacienţii care necesită hemodializă este necesară ajustarea dozelor (vezi
pct. 4.2).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile cu venlafaxină efectuate la şobolani şi şoareci nu au adus nicio dovadă de carcinogeneză. O gamă
largă de teste in vitro şi in vivo au demonstrat că venlafaxina nu este mutagenă.
Studiile la animale privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere au indicat în cazul şobolanilor o
scădere a greutăţii corporale a puilor, o creştere a numărului de nou-născuţi morţi şi o creştere a deceselor
puilor în cursul primelor 5 zile de alăptare. Nu se cunoaşte cauza acestor decese. Aceste efecte au apărut
la doza de 30 mg/kg şi zi, care este de 4 ori mai mare decât doza zilnică la om, de 375 mg de venlafaxină
(calculată în mg/kg). Doza maximă la care nu au apărut aceste efecte a fost de 1,3 ori mai mare decât doza
administrată la om. Nu se cunoaşte riscul potenţial la om.
Într-un studiu efectuat la şobolani în care au fost expuşi la ODV atât masculi, cât şi femele, s-a observat o
reducere a fertilităţii. Expunerea a fost de aproximativ 1-2 ori mai mare decât cea dată de doza de
venlafaxină la om, egală cu 375 mg pe zi. Nu se cunoaşte relevanţa acestei constatări pentru om.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Conţinutul capsulei:
Celuloză microcristalină
Hipromeloză
Etilceluloză
Talc
Capsulă (capac şi corp):
Gelatină
Oxid negru de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Cerneală de inscripţionare capsulă:
Shellac
Oxid roşu de fer (E 172)
Hidroxid de amoniu
Simeticonă
Propilenglicol
21
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Conţinutul capsulei:
Celuloză microcristalină
Hipromeloză
Etilceluloză
Talc
Capsulă (capac şi corp):
Gelatină
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Cerneală de inscripţionare capsulă:
Shellac
Oxid roşu de fer (E 172)
Hidroxid de amoniu
Simeticonă
Propilenglicol
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Conţinutul capsulei:
Celuloză microcristalină
Hipromeloză
Etilceluloză
Talc
Capsulă (capac şi corp):
Gelatină
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Cerneală de inscripţionare capsulă:
Shellac
Propilenglicol
Hidroxid de sodiu
Povidonă
Dioxid de titan (E 171)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
22 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 7, 10, 14, 20, 21, 28, 30, 35, 50, 60, 100 capsule cu eliberare
prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 70 (10x7 sau 1x70) capsule cu eliberare
prelungită.
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu doze unitare cu 14, 28, 84, 100 capsule cu eliberare prelungită.
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 7, 14, 20, 21, 35, 50 sau 100 capsule cu eliberare prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu un flacon din PEÎD cu 70 capsule cu eliberare prelungită.
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98, 100 capsule cu eliberare
prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 500 (10x50) sau 1000 (10x100) capsule
cu eliberare prelungită.
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu doze unitare cu 14, 28, 84, 100 capsule cu eliberare prelungită.
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 14, 20, 50 sau 100 capsule cu eliberare prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu un flacon din PEÎD cu 500 sau 1000 capsule cu eliberare prelungită.
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98, 100 capsule cu eliberare
prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 500 (10x50) sau 1000 (10x100) capsule
cu eliberare prelungită.
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu doze unitare cu 14, 28, 84, 100 capsule cu eliberare prelungită.
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 14, 20, 50 sau 100 capsule cu eliberare prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu un flacon din PEÎD cu 500 sau 1000 capsule cu eliberare prelungită.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Pfizer Europe MA EEIG
Ramsgate Road
Sandwich
Kent CT13 9NJ
Marea Britanie
23 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Efectin EP 37,5 mg
7975/2015/01-25
Efectin EP 75 mg
7976/2015/01-24
Efectin EP 150 mg
7977/2015/01-24
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Decembrie 2006
Reînnoirea autorizaţiei – Iulie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de venlafaxină 42,43 mg, echivalent cu
venlafaxină 37,5 mg.
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de venlafaxină 84,85 mg, echivalent cu
venlafaxină 75 mg.
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de venlafaxină 169,7 mg, echivalent cu
venlafaxină 150 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă cu eliberare prelungită.
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Capsule nr. 3 (15,9 mm x 5,82 mm), cu capac de culoare gri deschis, opac şi corp portocaliu, opac,
inscripţionate cu cerneală roşie cu ‘W’ şi ’37.5’.
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Capsule nr. 1 (19,4 mm x 6,91 mm), cu capac şi corp portocaliu, opace, inscripţionate cu cerneală roşie cu
‘W’ şi ‘75’.
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Capsule nr. 0 (23,5 mm x 7,65 mm, cu capac şi corp portocaliu închis, opace, inscripţionate cu cerneală
albă cu ‘W’ şi ‘150’.
2 4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul episoadelor depresive majore.
Prevenirea recurenţelor episoadelor depresive majore.
Tratamentul tulburării de anxietate generalizată.
Tratamentul tulburării de anxietate socială.
Tratamentul tulburărilor de panică, cu sau fără agorafobie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Episoade depresive majore
Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe
zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la
doza maximă de 375mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Dacă
situaţia clinică, datorită severităţii simptomelor, justifică acest lucru, dozele pot fi crescute mai frecvent,
dar nu la intervale mai mici de 4 zile.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză, creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.
Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau
mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte. De asemenea, pentru
prevenirea recurenţei episoadelor depresive majore (EDM), poate fi adecvat un tratament pe termen mai
lung. În majoritatea cazurilor, doza recomandată pentru prevenirea recurenţei EDM este aceeaşi cu cea
utilizată în cursul episodului curent.
Administrarea medicamentelor antidepresive trebuie să continue timp de cel puţin şase luni după remisie.
Tulburare de anxietate generalizată
Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe
zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la
doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză, creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Se va menţine cea mai mică doză eficace.
Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau
mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate şi pentru fiecare caz în parte.
3 Tulburare de anxietate socială
Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe
zi. Nu există dovezi conform cărora dozele mai mari ar aduce vreun beneficiu suplimentar.
Cu toate acestea, în cazurile individuale de pacienţi care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi, se pot
lua în considerare creşteri ale dozei până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la
intervale de 2 săptămâni sau mai mult.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Se va menţine cea mai mică doză eficace.
Pacienţii vor fi trataţi pe o perioadă suficientă de timp, de obicei timp de câteva luni sau mai mult.
Tratamentul va fi reevaluat cu regularitate şi pentru fiecare caz în parte.
Tulburare de panică
Se recomandă utilizarea unei doze de venlafaxină cu eliberare prelungită de 37,5 mg pe zi, timp de 7 zile.
Doza trebuie apoi crescută la 75 mg pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza de 75 mg pe zi pot beneficia
de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2
săptămâni sau mai mult.
Din cauza riscului de reacţii adverse dependente de doză, creşterile dozei se vor face doar în urma unei
evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Se va menţine cea mai mică doză eficace.
Pacienţii vor fi trataţi pe o perioadă suficientă de timp, de obicei timp de câteva luni sau mai mult.
Tratamentul va fi reevaluat cu regularitate şi pentru fiecare caz în parte.
Pacienţi vârstnici
Nu sunt considerate necesare ajustări specifice ale dozei de venlafaxină luând în considerare doar vârsta
pacientului. Cu toate acestea, se recomandă precauţie în cazul tratamentului pacienţilor vârstnici (de
exemplu, din cauza posibilităţii de apariţie a insuficienţei renale şi a modificărilor de sensibilitate şi
afinitate faţă de neurotransmiţători ce survin cu înaintarea în vârstă). Trebuie utilizată întotdeauna cea mai
mică doză eficace, iar pacienţii vor fi monitorizaţi atent în cazul în care este necesară o creştere a dozei.
Copii şi adolescenţi
Venlafaxina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi.
Studiile clinice controlate efectuate la copii şi adolescenţi cu tulburare depresivă majoră nu au demonstrat
eficacitatea utilizării şi nu susţin utilizarea venlafaxinei la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).
Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venla
şi adolescenţi cu vârste sub 18 ani.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
În general, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată trebuie luată în considerare o reducere
a dozei cu 50%. Totuşi, din cauza variabilităţii interindividuale a clearance-ului, este de dorit ca stabilirea
dozei să se facă în mod individual.
4
severă sunt limitate. În aceste cazuri se
recomandă precauţie şi se va lua în considerare o reducere a dozei cu peste 50%. În cazul tratamentului
pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă, se va face o evaluare a raportului risc-beneficiu.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Cu toate că nu este necesară o modificare a dozei la pacienţii cu rata de filtrare glomerulară (RFG) de
30-70 ml/minut, se recomandă precauţie în aceste cazuri. La pacienţii care necesită hemodializă şi la cei
cu insuficienţă renală severă (RFG <30 ml/min), doza trebuie redusă cu 50%. Din cauza variabilităţii
interindividuale a clearance-ului în aceste cazuri, este de dorit ca stabilirea dozei să se facă în mod
individual.
Simptome de întrerupere observate la încetarea tratamentului cu venlafaxină
Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. La încetarea tratamentului cu venlafaxină, doza
trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una-două săptămâni, pentru a reduce riscul apariţiei
reacţiilor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii
dozei sau a întreruperii tratamentului, se poate lua în considerare revenirea la doza prescrisă anterior.
Ulterior, medicul poate relua procesul de scădere a dozei, dar într-un ritm mai lent.
Mod de administrare
Medicamentul este destinat administrării orale.
Se recomandă administrarea împreună cu alimente a capsulelor de venlafaxină cu eliberare prelungită, la
aproximativ aceeaşi oră a zilei. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu lichid, şi nu trebuie divizate,
zdrobite, mestecate sau dizolvate.
Pacienţii trataţi cu comprimate de venlafaxină cu eliberare imediată pot trece pe tratamentul cu capsule de
venlafaxină cu eliberare prelungită, utilizând cea mai apropiată doză zilnică echivalentă. De exemplu
doza de 37,5 mg comprimate de venlafaxină cu eliberare imediată administrată de două ori pe zi poate fi
înlocuită cu doza de 75 mg capsule de venlafaxină cu eliberare prelungită administrată o dată pe zi. Este
posibil să fie necesare ajustări individuale ale dozei.
Capsulele de venlafaxină cu eliberare prelungită conţin corpusculi sferici care eliberează substanţa activă
în tractul digestiv într-un ritm lent. Partea insolubilă a acestor corpusculi sferici este eliminată şi poate fi
regăsită în materiile fecale.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Tratamentul concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) ireversibili este contraindicat, din
cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, cu simptome cum sunt agitaţie, tremor şi
hipertermie. Iniţierea tratamentului cu venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile de la
întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil.
Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu un
IMAO ireversibil (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).
5 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Suicid/ideaţie suicidară sau agravarea stării clinice
Depresia este asociată cu un risc crescut de ideaţie suicidară, episoade de autovătămare şi suicid
(evenimente legate de suicid). Acest risc persistă până la apariţia unei remisii semnificative. Întrucât este
posibil ca ameliorarea să nu apară în cursul primelor câteva săptămâni de tratament sau mai mult,
pacienţii trebuie să fie monitorizaţi îndeaproape până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală
indică faptul că riscul de suicid poate fi accentuat în primele faze ale recuperării.
Alte tulburări psihice pentru care este prescrisă venlafaxina pot, de asemenea, să fie asociate cu un
risc crescut de evenimente legate de suicid. În plus, aceste tulburări pot coexista cu tulburarea depresivă
urări psihice se vor respecta aceleaşi
precauţii ca şi în tratamentul pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.
Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente legate de suicid sau cei care prezintă un grad semnificativ
de ideaţie suicidară înainte de începerea tratamentului prezintă un risc crescut de ideaţie suicidară sau
tentative de suicid, de aceea trebuie monitorizaţi cu atenţie pe durata tratamentului. O metaanaliză a
studiilor clinice controlate cu placebo privind tratamentul cu antidepresive la pacienţii adulţi cu tulburări
psihice a indicat un risc crescut de comportament suicidar în cazul tratamentului cu antidepresive,
comparativ cu cel cu placebo, la pacienţii cu vârste sub 25 de ani.
Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu o supraveghere atentă a pacienţilor, îndeosebi a
celor cu un grad mare de risc, în special în primele faze ale tratamentului şi în perioadele ulterioare
modificării dozei. Pacienţii (şi cei care au grijă de aceștia) trebuie avertizaţi cu privire la necesitatea
monitorizării pentru detectarea oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau
ideaţii cu caracter suicidar şi a modificărilor neobişnuite de comportament, precum şi cu privire la
obligaţia de a solicita asistenţă medicală imediat ce apar astfel de simptome.
Copii şi adolescenţi
ă în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu
vârste sub 18 ani. Comportamentele de tip suicidar (tentative de suicid sau ideaţie suicidară) şi ostilitatea
(în principal agresivitate, comportament opoziţional şi mânie) au fost observate mai frecvent în cadrul
studiilor clinice la copiii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive decât la cei cărora li s-a administrat
impune luarea deciziei de tratament,
pacientul va fi monitorizat atent pentru a detecta apariţia simptomelor suicidare. În plus, nu sunt
disponibile date pe termen lung privind siguranţa utilizării la copii şi adolescenţi din punctul de vedere al
creşterii, maturizării şi dezvoltării cognitive şi comportamentale.
Sindrom serotoninergic
La fel ca în cazul altor medicamente serotoninergice, în cursul tratamentului cu venlafaxină poate apărea
sindromul serotoninergic, o afecţiune cu potenţial letal, în special în cazul utilizării concomitente cu alte
medicamente ce pot afecta sistemul neurotransmițătorilor serotoninergici (incluzând triptani, ISRS, IRSN,
litiu, sibutramină, sunătoare [Hypericum perforatum] fentanil şi analogii săi, tramadol, dextrometorfan,
tapentadol, petidină, metadonă şi pentazocină), cu medicamente care afectează metabolizarea serotoninei,
(cum sunt inhibitorii de MAO, de exemplu albastru de metilen), cu precursori de serotonină (cum sunt
suplimentele care conțin triptofan) sau cu antipsihotice sau alţi antagonişti dopaminergici (vezi pct. 4.3 şi
pct. 4.5).
6 Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mentale (de exemplu, agitaţie,
halucinaţii, comă), instabilitate vegetativă (de exemplu, tahicardie, variaţii ale tensiunii arteriale,
hipertermie), tulburări neuromusculare (de exemplu, hiper-reflexie, lipsă de coordonare) şi/sau simptome
gastro-intestinale (de exemplu greaţă, vărsături, diaree). În cea mai severă formă a sa, sindromul
serotoninergic poate fi similar sindromului neuroleptic malign, care include hipertermie, rigiditate
musculară, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale şi modificări ale
statusului mental.
Dacă tratamentul concomitent cu venlafaxină şi alţi agenţi care pot afecta sistemele neurotransmiţătorilor
serotoninergici şi/sau dopaminergici este justificat clinic, se recomandă o observare atentă a pacientului,
în special în timpul iniţierii tratamentului şi al creşterilor dozei.
Utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu precursorii serotoninei (cum sunt suplimentele care conțin
triptofan) nu este recomandată.
Glaucom cu unghi îngust
Midriaza poate apărea în asociere cu tratamentul cu venlafaxină. Se recomandă ca pacienţii cu presiune
intraoculară crescută sau care prezintă risc de glaucom acut cu unghi îngust (glaucom cu unghi închis) să
fie monitorizaţi îndeaproapre.
Tensiune arterială
Au fost raportate în mod frecvent creşteri dependente de doză ale tensiunii arteriale la pacienţii trataţi
cu venlafaxină. În cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, s-au raportat cazuri de creştere severă a
tensiunii arteriale, necesitând tratament imediat. Toţi pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie cu privire la
preexistentă trebuie controlată înaintea iniţierii
tratamentului. Tensiunea arterială va fi reevaluată periodic, atât după iniţierea tratamentului, cât şi după
creşterile dozei. Se recomandă precauţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni preexistente ce pot fi agravate de
creşterea tensiunii arteriale, de exemplu la pacienţii cu insuficiență cardiacă.
Frecvenţặ cardiacă
Pot apărea creşteri ale frecvenţei cardiace, în special în cazul utilizării de doze mari. Se recomandă
precauţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni preexistente ce pot fi agravate de creşterea frecvenţei cardiace.
Boalặ cardiacă şi riscul de aritmie
Venlafaxina nu a fost evaluată la pacienţi cu antecedente recente de infarct miocardic sau boală cardiacă
cu evoluţie instabilă. Prin urmare, se recomandă precauţie în utilizarea la aceşti pacienţi.
În cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, cazuri de prelungire a intervalului QTc, torsada
vârfurilor, tahicardie ventriculară şi aritmie cardiacă letală au fost raportate după utilizarea venlafaxinei,
i de risc pentru prelungirea intervalului
QTc/torsada vârfurilor. Înainte de prescrierea venlafaxinei la pacienţii cu risc crescut de aritmie cardiacă
gravă sau prelungire a intervalului QTc, se va face o evaluare a raportului risc-beneficiu.
Convulsii
Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea convulsii. La fel ca în cazul tuturor antidepresivelor,
se recomandă precauţie în iniţierea tratamentului cu venlafaxină la pacienţii cu convulsii în antecedente,
7 iar pacienţii respectivi trebuie monitorizaţi cu atenţie. Tratamentul trebuie întrerupt la orice pacient care
dezvoltă convulsii.
Hiponatremie
Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea cazuri de hiponatremie şi/sau sindrom de secreţie
inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH). Acesta a fost raportat cel mai frecvent la pacienţii cu
depleţie volemică sau la cei deshidrataţi. Pacienţii vârstnici, pacienţii care utilizează diuretice şi pacienţii
care prezintă depleţie volemică prin orice alt mecanism pot prezenta un risc crescut de hiponatremie.
Sângerare anormală
Medicamentele care inhibă captarea serotoninei pot determina scăderea funcţiei plachetare. Evenimentele
de sângerare asociate cu utilizarea ISRS şi IRNS pot varia de la echimoze, hematoame, epistaxis şi peteşii
până la hemoragii gastro-intestinale şi hemoragii cu potenţial letal. Riscul de hemoragie poate fi accentuat
la pacienţii care utilizează venlafaxină. Ca şi în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei, se
recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii predispuşi la sângerări, inclusiv pacienţii trataţi
cu anticoagulante şi inhibitori plachetari.
Colesterol seric
La 5,3% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină şi 0,0% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo
timp de cel puţin 3 luni în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo, s-au înregistrat creşteri relevante
clinic ale colesterolemiei. În cazul tratamentului pe termen lung, trebuie luată în considerare măsurarea
valorilor colesterolului seric.
Administrare concomitentă cu medicamente pentru scăderea ponderală
Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venlafaxinei concomitent cu medicamente indicate
pentru scăderea ponderală, inclusiv fentermina. Nu se recomandă administrarea concomitentă a
Venlafaxina nu este indicată pentru
scăderea în greutate, nici în monoterapie, nici în asociere cu alte produse.
Manie/hipomanie
La un procent mic de pacienţi cu tulburări ale dispoziţiei care sunt trataţi cu antidepresive, inclusiv
venlafaxină, poate apărea mania/hipomania. La fel ca în cazul altor antidepresive, se recomandă precauţie
în utilizarea venlafaxinei la pacienţii cu antecedente personale sau heredocolaterale de tulburare bipolară.
Agresivitate
La un procent mic de pacienţi trataţi cu antidepresive, inclusiv venlafaxină, poate apărea un
comportament agresiv. Acesta a fost raportat la iniţierea tratamentului, la modificarea dozei şi la
întreruperea tratamentului.
La fel ca în cazul altor antidepresive, se recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii cu
antecedente de agresivitate.
Întrerupere a tratamentului
Apariţia simptomelor de întrerupere la încetarea tratamentului este frecvent întâlnită, în special dacă
tratamentul este întrerupt brusc (vezi pct. 4.8). În cadrul studiilor clinice, evenimentele adverse observate
8 la întreruperea tratamentului (în timpul reducerii treptate a dozei şi după aceea) au apărut la aproximativ
31% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină şi la aproximativ 17% dintre pacienţii care au luat placebo.
Riscul de apariţie a simptomelor de întrerupere poate depinde de mai mulţi factori, inclusiv durata
tratamentului, doza şi ritmul de reducere a dozei. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt
ameţeala, tulburările senzoriale (inclusiv parestezia), tulburările de somn (inclusiv insomnia şi visele
intense), agitaţia sau anxietatea, greaţa şi/sau vărsăturile, tremorul şi cefaleea. În general, aceste simptome
sunt de intensitate slabă sau moderată, dar pot fi severe la unii pacienţi. Ele apar de obicei în primele zile
de la întreruperea tratamentului, dar au fost raportate şi cazuri foarte rare în care aceste simptome au
apărut la pacienţi care au omis în mod accidental o doză. În general, aceste simptome au o evoluţie
autolimitativă şi dispar, de obicei, în decurs de 2 săptămâni, deşi la unele persoane ele pot persista mai
mult timp (2-3 luni sau mai mult). Prin urmare, se recomandă ca întreruperea tratamentului cu venlafaxină
să se facă prin reducerea treptată a dozei pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de
necesităţile pacientului (vezi pct. 4.2).
Acatizie/agitaţia psihomotorie
Utilizarea venlafaxinei a fost asociată cu dezvoltarea acatiziei, caracterizată printr-o stare de nelinişte
neplăcută sau agasantă şi nevoie de mişcare, adesea însoţită de incapacitatea de a sta aşezat sau liniștit.
Apariţia acestei tulburări este mai probabilă în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienţii care
dezvoltă aceste simptome, o creştere a dozei poate fi dăunătoare.
Xerostomie
Au fost înregistrate cazuri de xerostomie la 10% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină. Aceasta poate
creşte riscul apariţiei cariilor, de aceea pacienţii vor fi avertizaţi asupra importanţei menţinerii igienei
dentare.
Diabet zaharat
În cazul pacienţilor cu diabet, tratamentul cu ISRS sau venlafaxină poate afecta controlul glicemic. Poate
fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau a antidiabeticului cu administrare orală.
Interacţiuni cu testele de laborator
Rezultate fals-pozitive ale testelor de screening imunometrice din urină pentru fenciclidină (PCP) şi
amfetamină au fost raportate la pacienţii care utilizau venlafaxină. Acest fapt este determinat de lipsa de
specificitate a testelor de screening. Rezultate fals-pozitive ale testului pot să apară și după câteva zile de
la întreruperea tratamentului cu venlafaxină. Testele de confirmare, cum sunt gaz cromatografia sau
spectrometria de masă, vor diferenţia venlafaxina de PCP şi amfetamină.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO)
IMAO neselectivi ireversibili
Venlafaxina nu trebuie utilizată în asociere cu IMAO neselectivi ireversibili. Iniţierea tratamentului cu
venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un IMAO
neselectiv ireversibil. Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea începerii
tratamentului cu un IMAO neselectiv ireversibil (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.4).
9 Inhibitor selectiv reversibil al MAO-A (moclobemidă)
Din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, nu se recomandă asocierea venlafaxinei cu un
IMAO reversibil şi selectiv, precum moclobemida. După tratamentul cu un inhibitor reversibil al MAO
este permis un timp de aşteptare mai scurt de 14 zile înaintea iniţierii tratamentului cu venlafaxină. Se
recomandă întreruperea tratamentului cu venlafaxină cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu
un IMAO reversibil (vezi pct. 4.4).
IMAO neselectiv reversibil (linezolid)
Antibioticul linezolid este un slab inhibitor neselectiv şi reversibil al MAO, prin urmare nu trebuie
administrat pacienţilor trataţi cu venlafaxină (vezi pct. 4.4).
Au fost raportate reacţii adverse severe la pacienţii la care s-a întrerupt recent tratamentul cu un IMAO şi
s-a iniţiat tratamentul cu venlafaxină, sau la care s-a întrerupt recent tratamentul cu venlafaxină, după care
s-a iniţiat tratamentul cu un IMAO. Aceste reacţii au inclus tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături,
hiperemie facială tranzitorie, ameţeală şi hipertermie cu caracteristici similare sindromului neuroleptic
malign, convulsii şi deces.
Sindrom serotoninergic
La fel ca în cazul altor medicamente serotoninergice, în cursul tratamentului cu venlafaxină poate apărea
sindromul serotoninergic, o afecţiune cu potenţial letal, în special în cazul utilizării concomitente cu alte
medicamente ce pot afecta sistemul neurotransmițătorilor serotoninergici (incluzând triptani, ISRS, IRSN,
litiu, sibutramină, sunătoare [Hypericum perforatum], fentanil şi analogii săi, tramadol, dextrometorfan,
tapentadol, petidină, metadonă şi pentazocină), cu medicamente care afectează metabolizarea serotoninei
(cum sunt inhibitorii de MAO, de exemplu albastru de metilen), cu precursori de serotonină (cum sunt
suplimentele care conțin triptofan) sau cu antipsihotice sau alţi antagonişti dopaminergici (vezi pct. 4.3 şi
pct. 4.4).
În cazul în care situaţia clinică impune asocierea terapeutică a venlafaxinei cu un ISRS, un IRSN sau un
agonist al receptorilor serotoninergici (triptan), se recomandă supravegherea atentă a pacientului, în
special în perioadele de iniţiere a tratamentului şi de creştere a dozei. Nu se recomandă utilizarea
concomitentă a venlafaxinei cu precursori de serotonină (cum sunt suplimentele care conțin triptofan)
(vezi pct. 4.4).
Substanţe cu acţiune la nivelul SNC
Nu s-a evaluat în mod sistematic riscul pe care îl implică utilizarea venlafaxinei concomitent cu alte
substanţe cu acţiune la nivelul SNC. În consecinţă, se recomandă precauţie în administrarea venlafaxinei
concomitent cu alte substanţe cu acţiune la nivelul SNC.
Alcool etilic
S-a dovedit că venlafaxina nu creşte gradul de afectare psihică şi motorie cauzată de alcoolul etilic. Cu
toate acestea, la fel ca în cazul tuturor substanţelor cu acţiune la nivelul SNC, pacienţii trebuie sfătuiţi să
evite consumul de alcool etilic.
Medicamente care prelungesc intervalul QTc
Riscul de prelungire a intervalului QTc şi/sau de aritmii ventriculare (de exemplu, torsada vârfurilor) este
crescut de administrarea concomitentă a altor medicamente care prelungesc intervalul QTc. Administrarea
concomitentă a unor astfel de medicamente trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
10
Clasele relevante de medicamente includ:
antiaritmice clasa Ia şi III (de exemplu, chinidină, amiodaronă, sotalol, dofetilidă)
unele antipsihotice (de exemplu, tioridazină)
unele macrolide (de exemplu, eritromicină)
unele antihistaminice
unele antibiotice chinolonice (de exemplu, moxifloxacină)
Lista de mai sus nu este exhaustivă şi trebuie evitate şi alte medicamente individuale care prelungesc
semnificativ intervalul QTc.
Efectul altor medicamente asupra venlafaxinei
Ketoconazol (inhibitor al CYP3A4)
Un studiu farmacocinetic efectuat cu ketoconazol la pacienţii metabolizatori rapizi (MR) sau lenţi (ML)
pe calea CYP2D6 a indicat o valoare mai mare a ASC pentru venlafaxină (70% şi 21% la pacienţii
CYP2D6 ML, respectiv MR) şi O-desmetilvenlafaxină (33% şi 23% la pacienţii CYP2D6 ML, respectiv
MR) după administrarea concomitentă cu ketoconazol. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor CYP3A4
(de exemplu, atazanavir, claritromicină, indinavir, itraconazol, voriconazol, posaconazol, ketoconazol,
nelfinavir, ritonavir, saquinavir, telitromicină) şi venlafaxinei poate creşte concentraţiile de venlafaxină şi
O-desmetilvenlafaxină. Prin urmare, se recomandă precauţie dacă pacientul este tratat concomitent cu un
inhibitor de CYP3A4 şi venlafaxină.
Efectul venlafaxinei asupra altor medicamente
Litiu
În cazul utilizării concomitente a venlafaxinei şi litiului poate apărea sindromul serotoninergic (vezi
„Sindromul serotoninergic”).
Diazepam
Venlafaxina nu are efecte asupra parametrilor farmacocinetici şi farmacodinamici ai diazepamului şi ai
metabolitului său activ, desmetil-diazepam. Diazepamul nu pare să modifice parametrii farmacocinetici ai
ă există o interacţiune farmacocinetică
şi/sau farmacodinamică cu alte benzodiazepine.
Imipramină
Venlafaxina nu a modificat parametrii farmacocinetici ai imipraminei şi ai 2-OH-imipraminei. În cazul
administrării unei doze zilnice de venlafaxină cuprinse între 75 mg şi 150 mg, creşterea dependentă de
doză a ASC pentru 2-OH-desipramină a fost de 2,5 până la 4,5 ori. Imipramina nu a modificat parametrii
farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O-desmetil-venlafaxinei. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei
interacţiuni. Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente a venlafaxinei şi imipraminei.
Haloperidol
Un studiu farmacocinetic cu haloperidol a indicat o scădere cu 42% a clearance-ului oral total, o creştere
cu 70% a ASC şi o creştere cu 88% a C
max, însă nicio modificare a timpului de înjumătăţire plasmatică
prin eliminare pentru haloperidol. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii trataţi concomitent
cu haloperidol şi venlafaxină. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
11 Risperidonă
Venlafaxina a determinat creşterea nivelului ASC al risperidonei cu 50%, dar nu a modificat în mod
semnificativ profilul farmacocinetic al fracţiunii active totale (risperidonă plus 9-hidroxirisperidonă). Nu
se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
Metoprolol
Administrarea concomitentă a venlafaxinei şi metoprololului la voluntari sănătoşi în cadrul unui studiu de
interacţiune farmacocinetică privind ambele medicamente a condus la o creştere a concentraţiilor
plasmatice ale metoprololului cu aproximativ 30-40%, fără a afecta concentraţiile plasmatice ale
metabolitului său activ, α-hidroximetoprolol. Nu se cunoaşte relevanţa clinică a acestei constatări la
pacienţii hipertensivi. Metoprololul nu a modificat profilul farmacocinetic al venlafaxinei şi al
metabolitului său activ, O-desmetil-venlafaxina. Se recomandă precauţie în cazul administrării
concomitente a venlafaxinei şi metoprololului.
Indinavir
Un studiu farmacocinetic cu indinavir a indicat o scădere cu 28% a ASC şi o scădere cu 36% a C
max
pentru indinavir. Indinavirul nu a modificat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O-desmetil-
venlafaxinei. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea venlafaxinei la femeile gravide.
Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se
cunoaşte riscul potenţial la om. Administrarea venlafaxinei la femeile gravide trebuie efectuată numai
dacă beneficiile anticipate depăşesc posibilele riscuri.
La fel ca în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei (ISRS/IRSN), pot apărea simptome de
întrerupere la nou-născut în cazul în care venlafaxina este utilizată până la naştere sau până cu puţin timp
înainte de naştere. Unii nou-născuţi care au fost expuşi la venlafaxină în ultima parte a celui de-al treilea
trimestru de sarcină au dezvoltat complicaţii, necesitând alimentaţie asistată prin canulare, susţinere
respiratorie sau spitalizare prelungită. Asemenea complicaţii pot surveni imediat după naştere.
Datele epidemiologice au sugerat că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, în special în ultima perioadă a
sarcinii, poate creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (PPHN). Deşi
asocierea PPHN cu tratamentul cu IRSN nu a fost investigată în niciun studiu, acest risc potenţial nu
poate fi exclus pentru venlafaxină, luând în considerare mecanismul de acţiune înrudit (inhibarea
recaptării serotoninei).
La nou-născuţii ale căror mame au utilizat un ISRS/IRSN în ultima parte a sarcinii pot fi observate
următoarele simptome: iritabilitate, tremor, hipotonie, plâns persistent şi dificultăţi de supt sau de somn.
Aceste simptome pot fi determinate fie de efectele serotoninergice, fie de simptomele sindromului de
întrerupere. În majoritatea cazurilor, aceste complicaţii sunt observate imediat sau în decurs de 24 de ore
de la naştere.
Alăptarea
Venlafaxina şi metabolitul său activ O-desmetil-venlafaxina se elimină în laptele matern. Au fost
raportate, ulterior punerii pe piaţă, cazuri de sugari alăptaţi la sân care au manifestat plâns, iritabilitate şi
12 anomalii ale somnului. De asemenea, după întreruperea alăptării au fost raportate simptome asemănătoare
cu întreruperea administrării venlafaxinei. Nu se poate exclude riscul existent pentru sugar. Prin urmare,
decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu EFECTIN EP trebuie
luată ținând cont de beneficiile alăptării la sân pentru copil şi beneficiile tratamentului cu EFECTIN EP
pentru mamă.
Fertilitatea
Într-un studiu în care şobolani masculi şi femele au fost expuşi la O-desmetil-venlafaxină s-a observat
fertilitate redusă. Relevanţa acestui rezultat la om nu este cunoscută (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Orice medicament psihoactiv poate afecta judecata, gândirea şi capacităţile motorii. Prin urmare, orice
pacient tratat cu venlafaxină trebuie avertizat cu privire la posibilitatea afectării capacităţii sale de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje periculoase.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate (>1/10) în cadrul studiilor clinice au fost greaţă, xerostomie,
cefalee şi sudoraţie (inclusiv sudoraţie nocturnă).
Lista în format tabelar a reacţiilor adverse
Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi sunt prezentate în
funcţie de frecvenţa de apariţie.
Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente
(1/1000 şi <1/100); rare (1/10000 şi <1/1000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe
baza datelor disponibile).
Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
hematologice şi
limfatice Trombocito
penie, tulburari
sanguine
incluzând
agranulocitoză,
anemie aplastică,
neutropenie,
pancitopenie
Tulburări ale
sistemului
imunitar Reacţie
anafilactică
13 Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
endocrine Sindromul
secreţiei
inadecvate a
hormonului
antidiuretic
(SIADH)
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie Scăderea
apetitului
alimentar Hiponatremie
Tulburări
psihice Stare de
confuzie,
Depersona
lizare,
Anorgas
mie, Scăderea
libidoului,
Nervozitate,
Insomnie,
Vise anormale
Halucinaţii,
Pierderea
contactului cu
realitatea,
Agitaţie, Orgasm
anormal (la
femei), Apatie,
Hipomanie,
Bruxism Manie Ideaţie
suicidară,
conduită
suicidară*,
Delir,
Agresivitate**
Tulburări ale
sistemului
nervos Ameţeală,
Cefalee *** Somnolenţă,
Tremor,
Parestezie,
Hipertonie
Acatizie/Agitaţie
psihomotorie,
Sincopă, Mioclonii,
Coordonare
anormală,
Tulburări de
echilibru,
Disgeuzie Convulsii Sindrom
neuroleptic
malign (SNM),
Sindrom
serotoninergic,
Tulburări
extrapiramidale
(inclusiv
distonie şi
diskinezie),
Diskinezie
tardivă
Tulburări
oculare Tulburări
vizuale,
inclusiv
vedere
înceţoşată,
Anomalii
de acomodare,
Midriază,
Tulburări de
acomodare Glaucom cu
unghi închis
Tulburări
acustice şi
vestibulare Tinitus Vertij
14 Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări
cardiace Palpitaţii Tahicardie Fibrilaţie
ventriculară,
Tahicardie
ventriculară
(inclusiv
torsada
vârfurilor
Tulburări
vasculare Hipertensi
une arterială,
Vasodilataţie
(de cele mai
multe ori
hiperemie
facială
tranzitorie) Hipotensiune
arterială
ortostatică Hipotensiune
arterială,
sângerări
(sângerarea
mucoaselor)
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Căscat Dispnee Eozinofilie
pulmonară
Tulburări gastro-
intestinale Greaţă
Xerostomie Vărsături
Diaree,
Constipaţie Hemoragie
gastro-intestinală Pancreatită
Tulburări
hepatobiliare Hepatită, Valori
anormale ale
testelor
funcţionale
hepatice
Tulburări
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat Hiperhi
droză
(inclusiv
sudoraţie
nocturnă) Angioedem,
Reacţii de
fotosensibili
tate, Echimoze
Erupţie cutanată
tranzitorie,
Alopecie Sindrom
Stevens-
Johnson, Eritem
multiform,
Necroliză toxică
epidermică,
Prurit, Urticarie
Tulburări
musculoscheleti
ce şi ale
ţesutului
conjunctiv Rabdomioliză
Tulburări renale
şi ale cailor
urinare Disurie, (în
principal
ezitare
urinară),
Polakiurie Retenţie urinară Incontinenţă
urinară
15 Aparate,
sisteme şi
organe Foarte
frecvente Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări ale
aparatului
genital şi sânului Tulburări
menstruale
asociate cu
sângerări
abundente
sau cu
sângeră
ri neregulate
(ca
menoragie,
metroragie),
Tulburări de
ejaculare,
Disfuncţie
erectilă
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de administrare Astenie
Fatigabilitate
Frisoane
Investigaţii
diagnostice Creşterea
valorilor
colesterolu
lui seric Creştere
ponderală
Scădere ponderală Prelungire a
intervalului QT
pe
electrocardiogra
mă, Prelungirea
timpului de
sângerare,
Creşterea
valorilor
prolactinei
serice
*S-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi de conduită suicidară în cursul tratamentului cu venlafaxină
sau la scurt timp după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4).
**Vezi pct. 4.4.
***În studiile clinice cumulate, incidenţa cefaleei a fost similară pentru venlafaxină şi placebo.
Întreruperea tratamentului
Întreruperea tratamentului cu venlafaxină (în special când aceasta se face în mod brusc) conduce în mod
frecvent la apariţia simptomelor de întrerupere. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt ameţeală,
tulburări senzoriale (inclusiv parestezie), tulburări de somn (inclusiv insomnie şi vise intense), agitaţie sau
anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, vertij, cefalee şi sindrom gripal. În general, aceste reacţii sunt de
intensitate slabă sau moderată şi autolimitative, însă pot fi severe şi/sau prelungite la unii pacienţi. Prin
urmare, atunci când tratamentul cu venlafaxină nu mai este necesar, întreruperea acestuia trebuie să se
facă prin reducerea treptată a dozei (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4).
16 Copii şi adolescenţi
În general, profilul de reacţii adverse la venlafaxină (din studii clinice controlate cu placebo) la copii şi
adolescenţi (cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani) a fost similar cu cel observat la adulţi. La fel ca la adulţi,
au fost observate scăderea apetitului alimentar, scăderea ponderală, creşterea tensiunii arteriale şi
creşterea nivelurilor serice ale colesterolului (vezi pct. 4.4).
În cadrul studiilor clinice efectuate la copii şi adolescenţi s-a observat ideaţia suicidară ca reacţie adversă.
De asemenea, a fost raportat un număr crescut de cazuri de ostilitate şi, în special în tulburarea depresivă
majoră, de autovătămare.
La copii şi adolescenţi s-au observat în special următoarele reacţii adverse: dureri abdominale, agitaţie,
dispepsie, echimoze, epistaxis şi mialgie.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare (vezi detaliile de mai jos):
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
În experienţa ulterioară punerii pe piaţă, supradozajul cu venlafaxină a fost raportat în special în cazul
asocierii cu alcool etilic şi/sau alte medicamente. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul
supradozajului includ tahicardie, modificări ale nivelului de conştienţă (mergând de la somnolenţă până la
comă), midriază, convulsii şi vărsături. S-au raportat şi alte reacţii adverse, inclusiv modificări
electrocardiografice (de exemplu prelungirea intervalului QT, bloc de ramură, prelungirea complexului
QRS), tahicardie ventriculară, bradicardie, hipotensiune arterială, vertij şi deces.
Studiile retrospective publicate indică faptul că supradozajul cu venlafaxină poate fi asociat unui risc
crescut de evoluţie letală, comparativ cu cel observat în cazul antidepresivelor ISRS, dar mai mic decât
cel observat în cazul antidepresivelor triciclice. Studiile epidemiologice au arătat că pacienţii trataţi cu
venlafaxină prezintă un număr mai mare de factori de risc suicidar decât pacienţii trataţi cu ISRS. Nu este
clară măsura în care constatarea unui risc crescut de evoluţie letală poate fi atribuită toxicităţii generate de
supradozajul cu venlafaxină, sau, dimpotrivă, unor caracteristici ale pacienţilor trataţi cu venlafaxină.
Prescrierea de venlafaxină trebuie să se facă cu cea mai mică doză de medicament, respectând buna
conducere a tratamentului pacientului, în scopul reducerii riscului de supradozaj.
Tratament recomandat
Se recomandă măsuri generale de susţinere a funcţiilor vitale şi măsuri simptomatice; vor fi monitorizate
ritmul cardiac şi semnele vitale. Nu se recomandă inducerea vărsăturilor în cazul în care există risc de
aspiraţie. Poate fi indicat lavajul gastric, dacă este efectuat la scurt timp după ingestie sau la pacienţii
simptomatici. Administrarea de cărbune activat poate, de asemenea, să limiteze absorbţia substanţei
17 active. Diureza forţată, dializa, hemoperfuzia şi transfuzia de schimb au o probabilitate mică de a aduce
beneficii. Nu se cunosc antidoturi specifice pentru venlafaxină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Alte Antidepresive, Codul ATC: N06AX16.
Mecanism de acţiune
Se pare că mecanismul acţiunii antidepresive a venlafaxinei la om se asociază cu potenţarea activităţii
neurotransmiţătorilor la nivelul sistemului nervos central. Studiile preclinice au arătat că venlafaxina şi
metabolitul său principal, O-desmetil-venlafaxina (ODV) sunt inhibitori ai recaptării serotoninei şi
noradrenalinei. De asemenea, venlafaxina este un slab inhibitor al captării dopaminei. Venlafaxina şi
metabolitul său activ reduc responsivitatea β-adrenergică, atât după administrarea în regim acut (în doză
unică), cât şi cronic. Venlafaxina şi ODV sunt în mare măsură similare din punct de vedere al acţiunii
globale asupra recaptării neurotransmiţătorilor şi a legării la receptori.
In vitro, venlafaxina nu are practic nicio afinitate faţă de receptorii muscarinici, colinergici, H
1-
histaminergici sau α
1-adrenergici la nivelul creierului de şobolan. Activitatea farmacologică asupra
acestor receptori poate fi asociată cu diferite reacţii adverse observate în cazul altor medicamente
antidepresive, cum sunt reacţiile adverse de tip anticolinergic, sedativ sau cardiovascular.
Venlafaxina nu prezintă nicio activitate de inhibare a monoaminooxidazei (MAO).
Studiile in vitro au relevat faptul că venlafaxina nu are, practic, nici o afinitate pentru receptorii sensibili
la opiacee şi benzodiazepine.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Episoade depresive majore
Eficacitatea tratamentului episoadelor depresive majore cu venlafaxină cu eliberare imediată a fost
demonstrată în cadrul a cinci studii randomizate în regim dublu-orb, controlate cu placebo, desfăşurate pe
termen scurt, cu durata cuprinsă între 4 şi 6 săptămâni, în care s-au utilizat doze de cel mult 375 mg pe zi.
Eficacitatea tratamentului episoadelor depresive majore cu venlafaxină cu eliberare prelungită a fost
demonstrată în cadrul a două studii controlate cu placebo, desfăşurate pe termen scurt, cu durata cuprinsă
între 8 şi 12 săptămâni, în care s-au utilizat doze cuprinse între 75 şi 225 mg pe zi.
În cadrul unui studiu pe termen lung, pacienţii ambulatori adulţi care au răspuns la tratamentul administrat
într-un studiu deschis, cu durata de 8 săptămâni, cu venlafaxină cu eliberare prelungită (75, 150 sau
225 mg) au fost randomizaţi pentru a continua tratamentul cu aceeaşi doză de venlafaxină cu eliberare
prelungită sau administrarea placebo, timp de cel mult 26 de săptămâni, fiind observaţi pentru depistarea
recăderilor.
În cadrul unui al doilea studiu pe termen lung, eficacitatea venlafaxinei în prevenirea recurenţei
episoadelor depresive pe o perioadă de 12 luni a fost stabilită printr-un studiu clinic dublu-orb, controlat
cu placebo, la pacienţi ambulatorii adulţi cu episoade depresive majore recurente care au răspuns la
tratamentul cu venlafaxină (100 până la 200 mg pe zi, de două ori pe zi) în ultimul episod de depresie.
18
Tulburare de anxietate generalizată
Eficacitatea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită în tratamentul tulburării de
anxietate generalizată (TAG) a fost evidenţiată în cadrul a două studii cu durata de 8 săptămâni,
controlate cu placebo, cu doză fixă (75 până la 225 mg pe zi), precum şi în cadrul unui studiu cu durata de
6 luni, controlat cu placebo, cu doză fixă (75 până la 225 mg pe zi), şi a unui studiu cu durata de 6 luni,
controlat, cu placebo, cu doză flexibilă (37,5; 75 şi 150 mg pe zi), la pacienţi adulţi din ambulatoriu.
Cu toate că doza de 37,5 mg pe zi s-a dovedit, de asemenea, superioară faţă de placebo, eficacitatea
acesteia nu a fost dovedită în mod consecvent, ca în cazul dozelor mai mari.
Tulburare de anxietate socială
Eficacitatea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită în tratamentul tulburării de
anxietate socială a fost evidenţiată în cadrul a patru studii multicentrice, în regim dublu-orb, cu grupuri
paralele de studiu, controlate cu placebo, cu doză flexibilă, cu durata de 12 săptămâni, şi a unui studiu
dublu-orb, pe grupuri paralele de studiu, controlate cu placebo, cu doză fixă/flexibilă, cu durata de 6 luni,
la pacienţi adulţi din ambulatoriu. Pacienţilor li s-au administrat doze cuprinse între 75 şi 225 mg pe zi. În
cadrul studiului cu durata de 6 luni, nu au existat dovezi ale unei eficacităţi superioare în grupul la care s-
au administrat doze de 150 până la 225 mg pe zi faţă de cel în care s-a administrat doza de 75 mg pe zi.
Tulburare de panică
Eficacitatea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită în tratamentul tulburării de panică a
fost determinată în cadrul a două studii multicentrice, în regim dublu-orb, controlate cu placebo, cu durata
de 12 săptămâni, la pacienţi adulţi din ambulatoriu cu tulburare de panică, cu sau fără agorafobie. Doza
iniţială în studiile privind tulburarea de panică a fost de 37,5 mg pe zi, timp de 7 zile. Ulterior, pacienţilor
li s-au administrat doze fixe de 75 până la 150 mg pe zi în cadrul unui studiu, şi de 75 până la 225 mg pe
zi în cadrul celuilalt studiu.
De asemenea, eficacitatea a fost determinată în cadrul unui studiu dublu-orb pe termen lung, cu grupuri
paralele de studiu,controlat cu placebo, privind siguranţa, eficacitatea şi prevenirea recăderilor pe termen
lung la pacienţii adulţi din ambulatoriu care au răspuns la tratamentul administrat în regim deschis.
Pacienţii au continuat să utilizeze aceeaşi doză de venlafaxină cu eliberare prelungită pe care o luau la
finalul etapei de studiu în regim deschis (75, 150 sau 225 mg).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Venlafaxina este metabolizată în proporţie mare, în principal la metabolitul său activ, O-desmetil-
venlafaxina (ODV). Valoarea medie ± DS a timpilor de înjumătăţire plasmatică pentru venlafaxină şi
ODV sunt de 5±2 ore, respectiv 11±2 ore. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru pentru
venlafaxină şi ODV sunt atinse în decurs de 3 zile de tratament cu doze repetate administrate oral.
Venlafaxina şi ODV prezintă o evoluţie liniară a parametrilor farmacocinetici în intervalul de doze
cuprins între 75 mg şi 450 mg pe zi.
Absorbţie
După administrarea orală a unei doze unice de venlafaxină cu eliberare imediată, venlafaxina este
absorbită în proporţie de cel puţin 92%. Biodisponibilitatea absolută este de 40% până la 45%, datorită
metabolizării presistemice. După administrarea venlafaxinei cu eliberare imediată, concentraţiile
19 plasmatice maxime ale venlafaxinei şi ODV sunt atinse după 2 ore şi respectiv 3 ore. După administrarea
venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită, concentraţiile plasmatice maxime ale
venlafaxinei şi ODV sunt atinse după 5,5 ore şi respectiv 9 ore. Dacă sunt administrate doze zilnice egale
de venlafaxină, fie sub formă de comprimate cu eliberare imediată, fie sub formă de capsule cu eliberare
prelungită, capsulele cu eliberare prelungită determină o viteză de absorbţie mai lentă, însă acelaşi grad de
absorbţie comparativ cu forma de comprimate cu eliberare imediată. Alimentele nu afectează
biodisponibilitatea venlafaxinei şi a ODV.
Distribuţie
Legarea venlafaxinei şi a ODV la proteinele plasmatice umane este minimă pentru concentraţiile
terapeutice (27%, respectiv 30%). În urma administrării intravenoase, volumul de distribuţie al
venlafaxinei la starea de echilibru este de 4,4±1,6 L/kg.
Metabolizare
Venlafaxina este metabolizată în proporţie mare la nivel hepatic. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul
că venlafaxina este biotransformată prin intermediul CYP2D6 în principalul său metabolit activ, ODV.
Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că venlafaxina este metabolizată prin intermediul CYP3A4 într-un
metabolit minor, mai puţin activ, N-desmetil-venlafaxina. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că
venlafaxina este un inhibitor slab al CYP2D6. Venlafaxina nu inhibă CYP1A2, CYP2C9 sau CYP3A4.
Eliminare
Venlafaxina şi metabolitul său activ sunt în principal excretate renal. Aproximativ 87% din doza de
venlafaxină se regăseşte în urină în următoarele 48 de ore sub formă de venlafaxină nemodificată (5%),
ODV neconjugat (29%), ODV conjugat (26%) sau alţi metaboliţi minori inactivi (27%). Valorile medii
±DS ale clearance-ului plasmatic la starea de echilibru pentru venlafaxină şi ODV sunt de
1,3±0,6 l/oră/kg şi, respectiv, 0,4±0,2 l/oră/kg.
Grupe speciale de pacienţi
Vârstă şi sex
Vârsta şi sexul subiectului nu influenţează în mod semnificativ parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei
şi ai ODV.
Metabolizatori rapizi/lenţi pe calea CYP2D6
Concentraţiile plasmatice ale venlafaxinei sunt mai mari la metabolizatorii lenţi decât la metabolizatorii
venlafaxină şi ODV este similară
pentru metabolizatorii lenţi şi cei rapizi pe calea CYP2D6, nu este necesară diferenţierea dozelor de
venlafaxină pentru aceste două categorii de pacienţi.
Insuficienţă hepatică
Timpii de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru venlafaxină şi ODV au fost prelungiți la subiecţii
cu scor Child-Pugh A (insuficienţă hepatică uşoară) şi Child-Pugh B (insuficienţă hepatică moderată) faţă
de subiecţii cu funcţie hepatică normală. Clearance-ul oral s-a redus atât pentru venlafaxină, cât şi pentru
ODV. S-a observat un grad mare de variabilitate de la un subiect la altul. Datele privind utilizarea la
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sunt limitate (vezi pct. 4.2).
20 Insuficienţă renală
La pacienţii care efectuează ședințe de dializă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al
venlafaxinei s-a prelungit cu aproximativ 180%, iar clearance-ul s-a redus cu aproximativ 57% faţă de
subiecţii cu funcţie renală normală, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru ODV s-a
prelungit cu aproximativ 142%, în timp ce clearance-ul s-a redus cu aproximativ 56%. La pacienţii cu
insuficienţă renală severă şi la pacienţii care necesită hemodializă este necesară ajustarea dozelor (vezi
pct. 4.2).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile cu venlafaxină efectuate la şobolani şi şoareci nu au adus nicio dovadă de carcinogeneză. O gamă
largă de teste in vitro şi in vivo au demonstrat că venlafaxina nu este mutagenă.
Studiile la animale privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere au indicat în cazul şobolanilor o
scădere a greutăţii corporale a puilor, o creştere a numărului de nou-născuţi morţi şi o creştere a deceselor
puilor în cursul primelor 5 zile de alăptare. Nu se cunoaşte cauza acestor decese. Aceste efecte au apărut
la doza de 30 mg/kg şi zi, care este de 4 ori mai mare decât doza zilnică la om, de 375 mg de venlafaxină
(calculată în mg/kg). Doza maximă la care nu au apărut aceste efecte a fost de 1,3 ori mai mare decât doza
administrată la om. Nu se cunoaşte riscul potenţial la om.
Într-un studiu efectuat la şobolani în care au fost expuşi la ODV atât masculi, cât şi femele, s-a observat o
reducere a fertilităţii. Expunerea a fost de aproximativ 1-2 ori mai mare decât cea dată de doza de
venlafaxină la om, egală cu 375 mg pe zi. Nu se cunoaşte relevanţa acestei constatări pentru om.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Conţinutul capsulei:
Celuloză microcristalină
Hipromeloză
Etilceluloză
Talc
Capsulă (capac şi corp):
Gelatină
Oxid negru de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Cerneală de inscripţionare capsulă:
Shellac
Oxid roşu de fer (E 172)
Hidroxid de amoniu
Simeticonă
Propilenglicol
21
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Conţinutul capsulei:
Celuloză microcristalină
Hipromeloză
Etilceluloză
Talc
Capsulă (capac şi corp):
Gelatină
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Cerneală de inscripţionare capsulă:
Shellac
Oxid roşu de fer (E 172)
Hidroxid de amoniu
Simeticonă
Propilenglicol
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Conţinutul capsulei:
Celuloză microcristalină
Hipromeloză
Etilceluloză
Talc
Capsulă (capac şi corp):
Gelatină
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Cerneală de inscripţionare capsulă:
Shellac
Propilenglicol
Hidroxid de sodiu
Povidonă
Dioxid de titan (E 171)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
22 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
EFECTIN EP 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 7, 10, 14, 20, 21, 28, 30, 35, 50, 60, 100 capsule cu eliberare
prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 70 (10x7 sau 1x70) capsule cu eliberare
prelungită.
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu doze unitare cu 14, 28, 84, 100 capsule cu eliberare prelungită.
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 7, 14, 20, 21, 35, 50 sau 100 capsule cu eliberare prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu un flacon din PEÎD cu 70 capsule cu eliberare prelungită.
EFECTIN EP 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98, 100 capsule cu eliberare
prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 500 (10x50) sau 1000 (10x100) capsule
cu eliberare prelungită.
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu doze unitare cu 14, 28, 84, 100 capsule cu eliberare prelungită.
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 14, 20, 50 sau 100 capsule cu eliberare prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu un flacon din PEÎD cu 500 sau 1000 capsule cu eliberare prelungită.
EFECTIN EP 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98, 100 capsule cu eliberare
prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu 500 (10x50) sau 1000 (10x100) capsule
cu eliberare prelungită.
Cutie cu blistere din PVC/Aluminiu cu doze unitare cu 14, 28, 84, 100 capsule cu eliberare prelungită.
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 14, 20, 50 sau 100 capsule cu eliberare prelungită.
Ambalaj de uz spitalicesc: cutie cu un flacon din PEÎD cu 500 sau 1000 capsule cu eliberare prelungită.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Pfizer Europe MA EEIG
Ramsgate Road
Sandwich
Kent CT13 9NJ
Marea Britanie
23 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Efectin EP 37,5 mg
7975/2015/01-25
Efectin EP 75 mg
7976/2015/01-24
Efectin EP 150 mg
7977/2015/01-24
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Decembrie 2006
Reînnoirea autorizaţiei – Iulie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2015
