CLORHIDRAT DE DOPAMINA ZENTIVA 5 mg/ml
Substanta activa: DOPAMINUMClasa ATC: C01CA04Forma farmaceutica: CONC. PT. SOL. PERF.
Prescriptie: PR
Tip ambalaj: Cutie cu 5 fiole din sticla bruna cu inel de rupere sau cu punct de rupere x 10 ml conc. pt. sol. perf.
Producator: ZENTIVA S.A. - ROMANIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Clorhidrat de dopamină ZENTIVA 5 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un mililitru concentrat pentru soluţie perfuzabilă conţine clorhidrat de dopamină 5 mg.
Excipienţi: metabisulfit de sodiu 0,5 mg/ml, alcool etilic 200 mg/ml, propilenglicol 400 mg/ml, sodiu 2,3
mg/ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Concentrat pentru soluţie perfuzabilă.
Soluţie limpede, incoloră până la slab gălbuie, fără particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1. Indicaţii terapeutice
Şoc cardiogen, traumatic, hipovolemic, toxic, septic, în special la pacienţii care prezintă oligurie şi
rezistenţă periferică normală sau scăzută; hipotensiune arterială marcată după anestezie peridurală sau
rahianestezie; sindrom de debit cardiac scăzut, în special după intervenţii chirurgicale pe cord.
4.2. Doze şi mod de administrare
Clorhidrat de dopamină ZENTIVA este numai pentru uz parenteral şi poate fi administrat numai după
diluarea soluţiei. Se introduce strict intravenos, deoarece produce necroză locală, în perfuzie cu debit
constant, după diluare cu 250 ml soluţie clorură de sodiu 0,9 % sau soluţie perfuzabilă cu glucoză.
Doza iniţială recomandată este de 2-5 μg dopamina/kg şi minut; în funcţie de răspuns, doza poate fi
crescută la 5-10 μg dopamina/kg şi minut.
Pentru pacienţii aflaţi în stare gravă, doza iniţială trebuie să fie de 5 g/kg şi min şi poate fi crescută treptat
(de exemplu la fiecare 15-30 minute) cu 5 - 10 g/kg şi minut până la atingerea dozei de 20-50 g/kg şi
minut.
Majoritatea pacienţilor răspund la o doză de până la 20 g/kg şi minut. Dozele mai mari de 20 g/kg minut
pot determina scăderea fluxului sanguin renal.
În caz de decompensare circulatorie severă, dopamina a fost administrată cu o viteză de perfuzie mai mare
de 50 g/kg şi minut.
2
În cazul în care sunt necesare doze mai mari de 50 g/kg şi minut, se recomandă monitorizarea debitului
urinar. Dacă acesta este scăzut, trebuie redusă viteza de perfuzie.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani
Doza se stabileşte în funcţie de starea hemodinamică şi greutatea corporală: se începe cu 2-5 μg/kg corp şi
minut, ţinând cont de presiunea arterială a pacientului, debitul cardiac şi urinar.
Se pot administra până la 20-50 μg/kg corp şi minut, crescând progresiv doza, dar numai pentru cazuri
foarte grave.
Scăderea debitului urinar, fără apariţia hipotensiunii, indică reducerea dozei. La sfârşitul tratamentului
doza se reduce progresiv (se înjumătăţeşte la fiecare oră).
Copii cu vârsta sub 12 ani
Siguranţa şi eficacitatea dopaminei la populaţia pediatrică nu au fost stabilite.
Vârstnici
Nu se recomandă ajustarea dozelor la populaţia geriatrică. Totuşi, se recomandă monitorizarea atentă a
presiunii arteriale, debitului cardiac şi urinar, şi a ţesuturilor adiacente locului de perfuzare.
4.3. Contraindicaţii
Hipersensibilitate la dopamină sau la oricare dintre excipienţi.
Feocromocitom.
Aritmii ventriculare.
Obstacol mecanic la umplerea sau ejecţia ventriculară, în special cardiomiopatia hipertrofică obstructivă şi
stenoză aortică severă
Vasoconstricţie periferică cu post-sarcină crescută.
Tireotoxicoză.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Nu injectaţi Clorhidrat de dopamină ZENTIVA intravenos în bolus nediluată!
Înainte de administrarea dopaminei trebuie corectate acidoza metabolică, hipoxia, hipokaliemia.
Administrarea dopaminei se face sub strictă supraveghere clinică şi hemodinamică, corectând în prealabil
hipovolemia, hipoxemia, acidoza şi eventualele dezechilibre electrolitice; prudenţă la bolnavii cu
ateroscleroză, la cei cu boli vasculare şi la diabetici (risc crescut de tulburări ischemice).
Dopamina administrată intravenos acţionează asupra sistemului nervos simpatic, producând efecte cum ar
fi accelerarea bătăilor inimii şi creşterea tensiunii arteriale. Medicamentul trebuie adminstrat cu precauţie
la pacienţii cu hipertensiune portală.
Perfuzia cu dopamină trebuie oprită treptat pentru a se evita apariţia hipotensiunii arteriale.
La pacienţii cu insuficienţă respiratorie acută, dopamina trebuie administrată cu precauţie datorită
posibilelor reacţii adverse din categoria tulburărilor respiratorii care pot fi importante în cazul acestor
pacienţi. Dopamina poate slăbi răspunsul tahipneic la hipoxemia hipercapnică, ducând la deprimare
respiratorie.
Efectul dopaminei asupra glandei hipofize, în calitate de neurohormon eliberat de hipotalamus, este acela
de a inhiba secreţia de prolactină din lobul anterior al glandei hipofize. Perfuzia prelungită cu dopamină
poate provoca o scădere a concentraţiilor prolactinei serice şi afectează proliferarea limfocitelor T
(asociată cu hipoprolactinemia), diminuă secreţia hormonului de creştere şi hormonului luteinizant,
suprimă concentraţia a sulfatului dehidroepiandrosteron seric, şi inhibă eliberarea TSH şi conversia T4 la
T3. Aceasta din urmă poate duce la sindromul T3 scăzut iatrogen sau hipotiroidism.
Hipertiroidismul creşte sensibilitatea receptorilor dopaminei la dopamina. Medicamentul trebuie
adminstrat cu precauţie la pacienţii cu hipertiroidism.
3
Ciclopropanul sau hidrocarburile halogenate cresc iritabilitatea cardiacă autonomă şi pot sensibiliza
miocardul la acţiunea anumitor catecolamine administrate intravenos, cum ar fi dopamina. Interacţiunea
pare a fi legată de activitatea presoare şi de proprietatile stimulatoare beta-adrenergice a acestor
catecolamine, şi poate produce aritmii ventriculare. Prin urmare, dopamina ar trebui să fie utilizată cu
extremă prudenţă la pacienţii care primesc anestezie inhalatorie cu ciclopropan sau hidrocarburi
halogenate, datorită potenţialului aritmogen. Rezultatele studiilor pe animale indică faptul că aritmiile
ventriculare induse de dopamină în timpul cestui tip de anestezie poate fi inversat cu ajutorul
propranololului.
Pacienţii cu antecedente de afectare vasculară arterială (de exemplu arterioscleroză, embolie arterială,
boală Raynaoud, leziuni determinate de frig cum sunt degerăturile, microangiopatia diabetică sau boala
Winiwarter-Buerger) ar trebui să fie monitorizaţi cu atenţie pentru orice schimbare a culorii sau
temperaturii pielii la nivelul extremităţilor. În cazul în care se produce o modificare a culorii sau a
temperaturii pielii şi este considerat a fi rezultatul unei circulaţii compromise la nivelul extremităţilor,
beneficiile continuării perfuziei cu dopamină ar trebui să fie evaluate comparativ cu riscul posibil de
necroză. Această condiţie poate fi inversată, fie prin scăderea ratei de perfuzie sau întreruperea acesteia.
Copii
Au fost raportate creşterea tensiunii arteriale pulmonare în timpul utilizării dopaminei la copii după
intervenţie chirurgicală la nivelul cordului şi la copii cu hipotensiune arterială. Se impune, de asemenea,
prudenţă la copii care prezintă risc de apariţie a hipertensiunii pulmonare.
Perfuzia cu dopamină trebuie întreruptă treptat pentru a evita hipotensiune arterială.
Excipienţi
Propilenglicolul poate provoca simptome asemǎnătoare celor provocate de consumul de alcool.
Metabisulfit de sodiu (E 222) poate provoca rar reacţii de hipersensibilitate grave şi bronhospasm.
Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adicǎ practic „nu conţine sodiu”. Informaţia
se referă la valoarea prag, pe baza cantitǎţii totale de Na
+ din componenţa medicamentului.
Acest medicament conţine 25,35 vol% alcool (etanol). Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile
gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau
epilepsie.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO) potenţează efectele dopaminei şi durata acţiunii sale, astfel la
pacienţii trataţi anterior cu IMAO se folosesc doze de 10 ori mai mici.
Asocierea dopaminei cu ciclopropan, halotan şi alte anestezice halogenate favorizează aritmiile. (vezi pct.
4.4)
Antidepresivele triciclice şi guanetidina măresc efectul vasoconstrictor α-adrenergic al dopaminei, iar
acesta antagonizează efectul antihipertensiv al guanetidinei.
Soluţia de dopamină este incompatibilă cu soluţiile alcaline.
Efectele cardiace ale dopaminei sunt antagonizate de blocantele receptorilor β-adrenergici, precum
propanolol şi metoprolol, iar vasoconstricţia periferică cauzată de doze mari de dopamină este
antagonizată de blocantele α-adrenergice. Vasodilataţia renală şi mezenterică indusă de dopamină nu este
antagonizată de blocantele α sau β adrenergice, totuşi, la animale, este antagonizat de haloperidol sau alte
butrofenone, fenotiazide sau opioide.
Simpatomimeticele figurează pe lista substanţelor dopante (sunt interzise la sportivi).
De evitat asocierea cu gentamicină sulfat, cefalotină sodică, oxacilină sodică.
4
Administrarea intravenoasă a fenitoinei la pacienţii ce primesc dopamină poate determina hipotensiune şi
bradicardie, dacă este absolut necesar se recomandă ca fenitoina să fie administrată cu foarte multă
precauţie la aceşti pacienţi.
Pacienţii trataţi în prezent sau în ultimele două săptămâni cu selegilină ar trebui să primească dopamină
numai după evaluarea atentă a raportului risc-beneficiu, deoarece această asociere măreşte riscul de
reacţii hipertensive.
Dopamina poate mări efectul diureticelor.
Alcaloizii de ergot trebuie evitaţi, datorită posibilităţii apariţiei unei vasoconstricţii excesive.
4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu există date care să ateste teratogeneza la animalele de laborator. Nu există rezultate clinice suficiente
care să ateste apariţia eventualelor malformaţii sau efecte fetotoxice în timpul gravidităţii.
În situaţii de urgenţă, care impun utilizarea lui, acest medicament poate fi prescris, dacă efectul benefic
depăşeşte riscul asupra fătului.
Nu este cunoscut dacă dopamina se excretă în laptele matern sau efectele sale asupra nou-născutului.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu este cazul.
4.8. Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
Tulburări cardiovasculare:
Frecvente: dureri anginoase, palpitaţii, bătăi ectopice (extrasistole), tahicardie, hipotensiune arterială,
vasoconstricţie
Mai puţin frecvente: bradicardie, tulburări de conducere cardiacă, hipertensiune arterială (apar de obicei
la doze foarte mari), complex QRS lărgit, gangrenă ischemică periferică la pacienţii cu boli vasculare
preexistente
Rare: aritmie ventriculară fatală
Tulburări hematologice şi limfatice:
Mai puţin frecvente: azotemie
Tulburări gastrointestinale:
Frecvente: greaţă, vărsături
Tulburări ale sistemului nervos:
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: piloerecţie
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
Frecvente: dispnee
Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Mai puţin frecvente: diabet insipid
Tulburări oculare:
Mai puţin frecvente: midriază
5
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Mai puţin frecvente: Extravazarea poate provoca necroză locală. Zona afectată trebuie infiltrată cu 5-10
mg mesilat de fentolamină în 10-15 ml soluţie clorură de sodiu 0,9 %.
În cazul pacienţilor care au necesitat monitorizarea funcţiei respiratorii a fost observată creşterea
hipoxemiei, aceasta fiind atribuită creşterii fluxului sanguin în zonele pulmonare hipoventilate (formare
de „şunturi pulmonare”).
Tulburările de motilitate sunt binecunoscute reacţii adverse ale precursorului de dopamină-levodopa , dar
nu apar, în mod obişnuit la dopamină întrucât nu pătrunde la nivelul sistemului nervos central. Totuşi au
fost raportate mişcări coreoatetozice la pacienţi cărora li se administrează dopamină; se sugerează că
trebuie să existe leziuni la nivelul barierei hemato-encefalice pentru ca acestea să apară.
Dopamina are efecte complexe asupra glandei hipofize, iar perfuzia cu dopamină se asociază cu un număr
de efecte endocrine, incluzând supresia secreţiei de prolactină, hormonului de creştere şi eliberării de
hormoni tiroidieni. Postoperator şi la pacienţii în stare clinică gravă, administrarea de dopamină poate
afecta răspunsul endocrin la stres, chiar când este administrată în doze mici. Scăderea concentraţiei de
prolactină a fost raportată la pacienţi cu stare clinică gravă cărora li se administrează dopamină în doză de
2,5 μg/kg/minut pentru a menţine diureza normală, în timp ce în alt studiu la pacienţi postoperator cărora
li se administrează dopamină în doză de 5 μg/kg/minut pentru a menţine fluxul sanguin la nivel splahnic
au arătat că concentraţia plasmatică de prolactină şi stimularea secreţiei de hormoni tiroidieni sunt
scăzute. S-a sugerat că aceste modificări pot duce la afectarea sistemului imunologic şi să determine
moartea acestor pacienţi.
4.9. Supradozaj
Simptomele supradozajului se manifestă prin hipertensiune arterială şi vasonstricţie periferică, ce apar
datorită acţiunii α-adrenergice a dopaminei, în special la pacienţii cu istoric de boli vasculare ocluzive.
Aceste simptome pot fi rapid reversibile prin reducerea dozei sau întreruperea perfuziei, deoarece
dopamina are un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 2 minute. Dacă aceste măsuri eşuează,
trebuie avut în vedere posibilitatea perfuzării unui blocant α-adrenergic, precum mesilatul de fentolamină.
Dopamina poate cauza vasoconstricţie locală la locul de perfuzare, de aceea este de dorit să fie perfuzată
într-o venă mare. Ischemia rezultată poate fi revesibilă prin infiltrarea zonei afectate cu 5-10 mg mesilat
de fentolamină în 10-15 ml soluţie clorură de sodiu 0,9 %, imediat ce extravazarea este observată. Pentru
infiltrarea zonei trebuie utilizată o seringă cu ac fin hipodermic.
5. PROPRIETĂTI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: stimulante cardiace excluzând glicozide cardiotonice, medicamente
adrenergice şi dopaminergice, codul ATC: C01CA04
Dopamina este o amină endogenă din grupul catecolaminelor. Prin hidroxilarea tirozinei se formează 3,4-
dihidroxifenilalanina (dopa) care prin decarboxilare formează dopamina. Dopamina este precursorul
hormonilor noradrenalină şi adrenalină şi are rol de neurotransmiţător în sistemul nervos central.
Dopamina diferă de adrenalină şi noradrenalină în ceea ce priveşte vasodilataţia la nivel renal şi al vaselor
mezenterice şi în ceea ce priveşte diureza, printr-un mecanism dopaminergic.
La doze mici (<5 μg/kg şi min) produce vasodilataţie în teritoriile renal, mezenteric, coronarian şi
cerebral, prin acţiune asupra receptorilor dopaminergici. Dopamina creşte fluxul plasmatic renal, filtratul
glomerular, diureza şi natriureza.
La doze obişnuite (5-20 μg/kg şi min) stimulează miocardul prin efect inotrop pozitiv (fără efect important
asupra frecvenţei cardiace şi nici asupra ritmului cardiac) cu creşterea debitului cardiac şi diminuarea
6
rezistenţei periferice totale, prin acţiune directă şi indirectă (eliberează noradrenalina) asupra receptorilor
β
1-adrenergici.
La doze mari (>20 μg/kg şi min) produce vasoconstricţie periferică cu creşterea tensiunii arteriale şi a
rezistenţei periferice totale, prin acţiune asupra receptorilor α-adrenergici. De asemenea, doze mari (>20
g/kg/min) cu efectul alfa-stimulant, implică: creşterea rezistenţei periferice, creşterea tensiunii arteriale,
diminuând diferenţa între tensiunea arterială sistolică şi diastolică şi diminuarea diurezei.
La doze mici sau medii, dopamina determină creşterea debitului cardiac prin creşterea forţei contractile a
miocardului, fără tahicardie.
La doze mari, tahicardia, creşterea tensiunii arteriale, efectul inotrop pozitiv determină creşterea consumului
de oxigen la nivelul miocardului, necompensată prin creşterea debitului coronarian; riscul de ischemie este
mai mic decât pentru izoprenalina.
5.2. Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
În urma administrării intravenoase, efectul dopaminei apare în maxim 5 minute, iar durata acţiunii este de
mai puţin de 10 minute. Dopamina se inactivează în mai puţin de 2 minute, direct, sub formă de acid
homovanilic, şi indirect, după transformarea în noradrenalină, sub formă de acid vanilmandelic. Absorbţia
orală nu este posibilă datorită degradării la nivelul intestinului şi în cursul primului pasaj hepatic.
Distribuţia
Medicamentul este larg distribuit în compartimentele organismului, dar nu traversează cantitativ bariera
hematoencefalică. Nu este cunoscut dacă dopamina traversează placenta.
Metabolizarea
Dopamina are un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 2 minute. Dopamina este metabolizată
în ficat, rinichi şi plasmă de monoaminoxidază (MAO) şi catecol-0-metiltransferază în compuşii inactivi
acid homovanilic şi acid 3,4-dihidroxifenilacetic. La pacienţii trataţi cu inhibitori de monoaminoxidază
(IMAO), durata acţiunii dopaminei se poate prelungi până la o oră. Aproximativ 25% din doza de
dopamină este metabolizată în noradrenalină la nivelul terminaţiilor nervoase adrenergice.
Eliminarea
Dopamina este excretată urinar în principal sub formă de acid homovanilic şi produşii săi de conjugare
sulfaţi şi glucuronizi, şi sub formă de acid 3,4-dihidroxifenilacetic. O fracţie foarte mică din doza
administrată este excretată nemodificată. În urma administrării dopaminei marcate radioactiv,
aproximativ 80% din radioactivitate se pare că este excretată în urină pe parcursul a 24 ore.
5.3. Date preclinice de siguranţă
Valorile DL50 ale clorhidratului de dopamină administrat intravenos au fost determinate ca fiind 290
mg/kg la şoareci şi 38,8 mg/kg la şobolani. Aceste animale au suferit hemoragii interne masive şi
congestie pulmonară.
Testele de toxicitate subacută au indicat apariţia hipertrofiei prostatei asociată cu distensie vezicală şi
hidronefroză. La animalele la care li s-au administrat doze mari (570 mg/kg zilnic), greutatea inimii, a
rinichilor şi a plămânilor au fost semnificativ mai mari, iar greutatea splinei a fost semnificativ mai mică.
Câinilor cărora li s-a administrat continuu timp de două săptămâni au suferit stări de vomă greu de tratat.
Examinările ulterioare au arătat o creştere a greutăţii glandelor suprarenale la toate animalele şi o creştere
a greutăţii prostatei la câinii cărora li s-au administrat doze mai mari, din care unii au avut şi mici zone de
necroză ischemică.
7
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1. Lista excipienţilor
Metabisulfit de sodiu (E222)
Acid maleic
Clorură de sodiu
Alcool etilic
Propilenglicol
Apă pentru preparate injectabile.
6.2. Incompatibilităţi
Dopamina nu se diluează cu soluţii ale substanţelelor alcaline, precum bicarbonatul de sodiu, deoarece
medicamentul este inactivat de aceste soluţii. Orice soluţie care manifestă incompatibilitate fizică şi
chimică prin modificarea coloraţiei sau precipitarea nu trebuie administrată.
Se sugerează că amestecul cu soluţii conţinând sulfat de gentamicină, cefalotina sodică, cefalotina sodică
neutralizată sau oxacilina sodică trebuie evitate, numai dacă toate celelalte alternative viabile au fost
epuizate.
Amestecul ampicilinei cu dopamină în soluţia de glucoză 5% este alcalin şi incompatibil, rezultând
descompunerea ambelor substanţe active. Acestea nu trebuie amestecate.
Amestecul dopaminei cu amfotericina B în soluţia de glucoză 5% este incompatibil, deoarece se formează
un precipitat imediat după amestecare.
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la punctul 6.6.
6.3. Perioada de valabilitate
4 ani
Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie administrat imediat.
6.4. Precauţii speciale de păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentelor diluate, vezi pct. 6.3.
6.5. Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticlă brună cu inel de rupere, punct de rupere sau cu inel de rupere alb şi două inele
colorate (portocaliu şi verde) a câte 10 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Cutie cu 10 fiole din sticlă brună cu inel de rupere, punct de rupere sau cu inel de rupere alb şi două inele
colorate (portocaliu şi verde) a câte 10 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6. Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Medicamentul este pentru o singură administrare. Aruncaţi restul de produs neutilizat. Orice produs
neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
8
Dopamina trebuie diluată înainte de administrare. Diluanţii adecvaţi sunt soluţia de dextroză 5%, soluţia
de clorură de sodiu 0,9% sau soluţiile cu lactat de sodiu. Este incompatibilă cu soluţia de bicarbonat de
sodiu sau alte soluţii alcaline.
Dopamina este stabilă aproximativ 24 ore în soluţiile de clorură de sodiu sau dextroză. Trebuie utilizată
cât mai repede posibil după diluare.
7. DETINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50,
Sector 3, Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 30 47 200
Fax: + 40 21 34 54 004
zentiva@zentiva.ro
www.zentiva.ro
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
xxxx/2011/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei –Iulie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie, 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Clorhidrat de dopamină ZENTIVA 5 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un mililitru concentrat pentru soluţie perfuzabilă conţine clorhidrat de dopamină 5 mg.
Excipienţi: metabisulfit de sodiu 0,5 mg/ml, alcool etilic 200 mg/ml, propilenglicol 400 mg/ml, sodiu 2,3
mg/ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Concentrat pentru soluţie perfuzabilă.
Soluţie limpede, incoloră până la slab gălbuie, fără particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1. Indicaţii terapeutice
Şoc cardiogen, traumatic, hipovolemic, toxic, septic, în special la pacienţii care prezintă oligurie şi
rezistenţă periferică normală sau scăzută; hipotensiune arterială marcată după anestezie peridurală sau
rahianestezie; sindrom de debit cardiac scăzut, în special după intervenţii chirurgicale pe cord.
4.2. Doze şi mod de administrare
Clorhidrat de dopamină ZENTIVA este numai pentru uz parenteral şi poate fi administrat numai după
diluarea soluţiei. Se introduce strict intravenos, deoarece produce necroză locală, în perfuzie cu debit
constant, după diluare cu 250 ml soluţie clorură de sodiu 0,9 % sau soluţie perfuzabilă cu glucoză.
Doza iniţială recomandată este de 2-5 μg dopamina/kg şi minut; în funcţie de răspuns, doza poate fi
crescută la 5-10 μg dopamina/kg şi minut.
Pentru pacienţii aflaţi în stare gravă, doza iniţială trebuie să fie de 5 g/kg şi min şi poate fi crescută treptat
(de exemplu la fiecare 15-30 minute) cu 5 - 10 g/kg şi minut până la atingerea dozei de 20-50 g/kg şi
minut.
Majoritatea pacienţilor răspund la o doză de până la 20 g/kg şi minut. Dozele mai mari de 20 g/kg minut
pot determina scăderea fluxului sanguin renal.
În caz de decompensare circulatorie severă, dopamina a fost administrată cu o viteză de perfuzie mai mare
de 50 g/kg şi minut.
2
În cazul în care sunt necesare doze mai mari de 50 g/kg şi minut, se recomandă monitorizarea debitului
urinar. Dacă acesta este scăzut, trebuie redusă viteza de perfuzie.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani
Doza se stabileşte în funcţie de starea hemodinamică şi greutatea corporală: se începe cu 2-5 μg/kg corp şi
minut, ţinând cont de presiunea arterială a pacientului, debitul cardiac şi urinar.
Se pot administra până la 20-50 μg/kg corp şi minut, crescând progresiv doza, dar numai pentru cazuri
foarte grave.
Scăderea debitului urinar, fără apariţia hipotensiunii, indică reducerea dozei. La sfârşitul tratamentului
doza se reduce progresiv (se înjumătăţeşte la fiecare oră).
Copii cu vârsta sub 12 ani
Siguranţa şi eficacitatea dopaminei la populaţia pediatrică nu au fost stabilite.
Vârstnici
Nu se recomandă ajustarea dozelor la populaţia geriatrică. Totuşi, se recomandă monitorizarea atentă a
presiunii arteriale, debitului cardiac şi urinar, şi a ţesuturilor adiacente locului de perfuzare.
4.3. Contraindicaţii
Hipersensibilitate la dopamină sau la oricare dintre excipienţi.
Feocromocitom.
Aritmii ventriculare.
Obstacol mecanic la umplerea sau ejecţia ventriculară, în special cardiomiopatia hipertrofică obstructivă şi
stenoză aortică severă
Vasoconstricţie periferică cu post-sarcină crescută.
Tireotoxicoză.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Nu injectaţi Clorhidrat de dopamină ZENTIVA intravenos în bolus nediluată!
Înainte de administrarea dopaminei trebuie corectate acidoza metabolică, hipoxia, hipokaliemia.
Administrarea dopaminei se face sub strictă supraveghere clinică şi hemodinamică, corectând în prealabil
hipovolemia, hipoxemia, acidoza şi eventualele dezechilibre electrolitice; prudenţă la bolnavii cu
ateroscleroză, la cei cu boli vasculare şi la diabetici (risc crescut de tulburări ischemice).
Dopamina administrată intravenos acţionează asupra sistemului nervos simpatic, producând efecte cum ar
fi accelerarea bătăilor inimii şi creşterea tensiunii arteriale. Medicamentul trebuie adminstrat cu precauţie
la pacienţii cu hipertensiune portală.
Perfuzia cu dopamină trebuie oprită treptat pentru a se evita apariţia hipotensiunii arteriale.
La pacienţii cu insuficienţă respiratorie acută, dopamina trebuie administrată cu precauţie datorită
posibilelor reacţii adverse din categoria tulburărilor respiratorii care pot fi importante în cazul acestor
pacienţi. Dopamina poate slăbi răspunsul tahipneic la hipoxemia hipercapnică, ducând la deprimare
respiratorie.
Efectul dopaminei asupra glandei hipofize, în calitate de neurohormon eliberat de hipotalamus, este acela
de a inhiba secreţia de prolactină din lobul anterior al glandei hipofize. Perfuzia prelungită cu dopamină
poate provoca o scădere a concentraţiilor prolactinei serice şi afectează proliferarea limfocitelor T
(asociată cu hipoprolactinemia), diminuă secreţia hormonului de creştere şi hormonului luteinizant,
suprimă concentraţia a sulfatului dehidroepiandrosteron seric, şi inhibă eliberarea TSH şi conversia T4 la
T3. Aceasta din urmă poate duce la sindromul T3 scăzut iatrogen sau hipotiroidism.
Hipertiroidismul creşte sensibilitatea receptorilor dopaminei la dopamina. Medicamentul trebuie
adminstrat cu precauţie la pacienţii cu hipertiroidism.
3
Ciclopropanul sau hidrocarburile halogenate cresc iritabilitatea cardiacă autonomă şi pot sensibiliza
miocardul la acţiunea anumitor catecolamine administrate intravenos, cum ar fi dopamina. Interacţiunea
pare a fi legată de activitatea presoare şi de proprietatile stimulatoare beta-adrenergice a acestor
catecolamine, şi poate produce aritmii ventriculare. Prin urmare, dopamina ar trebui să fie utilizată cu
extremă prudenţă la pacienţii care primesc anestezie inhalatorie cu ciclopropan sau hidrocarburi
halogenate, datorită potenţialului aritmogen. Rezultatele studiilor pe animale indică faptul că aritmiile
ventriculare induse de dopamină în timpul cestui tip de anestezie poate fi inversat cu ajutorul
propranololului.
Pacienţii cu antecedente de afectare vasculară arterială (de exemplu arterioscleroză, embolie arterială,
boală Raynaoud, leziuni determinate de frig cum sunt degerăturile, microangiopatia diabetică sau boala
Winiwarter-Buerger) ar trebui să fie monitorizaţi cu atenţie pentru orice schimbare a culorii sau
temperaturii pielii la nivelul extremităţilor. În cazul în care se produce o modificare a culorii sau a
temperaturii pielii şi este considerat a fi rezultatul unei circulaţii compromise la nivelul extremităţilor,
beneficiile continuării perfuziei cu dopamină ar trebui să fie evaluate comparativ cu riscul posibil de
necroză. Această condiţie poate fi inversată, fie prin scăderea ratei de perfuzie sau întreruperea acesteia.
Copii
Au fost raportate creşterea tensiunii arteriale pulmonare în timpul utilizării dopaminei la copii după
intervenţie chirurgicală la nivelul cordului şi la copii cu hipotensiune arterială. Se impune, de asemenea,
prudenţă la copii care prezintă risc de apariţie a hipertensiunii pulmonare.
Perfuzia cu dopamină trebuie întreruptă treptat pentru a evita hipotensiune arterială.
Excipienţi
Propilenglicolul poate provoca simptome asemǎnătoare celor provocate de consumul de alcool.
Metabisulfit de sodiu (E 222) poate provoca rar reacţii de hipersensibilitate grave şi bronhospasm.
Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adicǎ practic „nu conţine sodiu”. Informaţia
se referă la valoarea prag, pe baza cantitǎţii totale de Na
+ din componenţa medicamentului.
Acest medicament conţine 25,35 vol% alcool (etanol). Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile
gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau
epilepsie.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO) potenţează efectele dopaminei şi durata acţiunii sale, astfel la
pacienţii trataţi anterior cu IMAO se folosesc doze de 10 ori mai mici.
Asocierea dopaminei cu ciclopropan, halotan şi alte anestezice halogenate favorizează aritmiile. (vezi pct.
4.4)
Antidepresivele triciclice şi guanetidina măresc efectul vasoconstrictor α-adrenergic al dopaminei, iar
acesta antagonizează efectul antihipertensiv al guanetidinei.
Soluţia de dopamină este incompatibilă cu soluţiile alcaline.
Efectele cardiace ale dopaminei sunt antagonizate de blocantele receptorilor β-adrenergici, precum
propanolol şi metoprolol, iar vasoconstricţia periferică cauzată de doze mari de dopamină este
antagonizată de blocantele α-adrenergice. Vasodilataţia renală şi mezenterică indusă de dopamină nu este
antagonizată de blocantele α sau β adrenergice, totuşi, la animale, este antagonizat de haloperidol sau alte
butrofenone, fenotiazide sau opioide.
Simpatomimeticele figurează pe lista substanţelor dopante (sunt interzise la sportivi).
De evitat asocierea cu gentamicină sulfat, cefalotină sodică, oxacilină sodică.
4
Administrarea intravenoasă a fenitoinei la pacienţii ce primesc dopamină poate determina hipotensiune şi
bradicardie, dacă este absolut necesar se recomandă ca fenitoina să fie administrată cu foarte multă
precauţie la aceşti pacienţi.
Pacienţii trataţi în prezent sau în ultimele două săptămâni cu selegilină ar trebui să primească dopamină
numai după evaluarea atentă a raportului risc-beneficiu, deoarece această asociere măreşte riscul de
reacţii hipertensive.
Dopamina poate mări efectul diureticelor.
Alcaloizii de ergot trebuie evitaţi, datorită posibilităţii apariţiei unei vasoconstricţii excesive.
4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu există date care să ateste teratogeneza la animalele de laborator. Nu există rezultate clinice suficiente
care să ateste apariţia eventualelor malformaţii sau efecte fetotoxice în timpul gravidităţii.
În situaţii de urgenţă, care impun utilizarea lui, acest medicament poate fi prescris, dacă efectul benefic
depăşeşte riscul asupra fătului.
Nu este cunoscut dacă dopamina se excretă în laptele matern sau efectele sale asupra nou-născutului.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu este cazul.
4.8. Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
Tulburări cardiovasculare:
Frecvente: dureri anginoase, palpitaţii, bătăi ectopice (extrasistole), tahicardie, hipotensiune arterială,
vasoconstricţie
Mai puţin frecvente: bradicardie, tulburări de conducere cardiacă, hipertensiune arterială (apar de obicei
la doze foarte mari), complex QRS lărgit, gangrenă ischemică periferică la pacienţii cu boli vasculare
preexistente
Rare: aritmie ventriculară fatală
Tulburări hematologice şi limfatice:
Mai puţin frecvente: azotemie
Tulburări gastrointestinale:
Frecvente: greaţă, vărsături
Tulburări ale sistemului nervos:
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: piloerecţie
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
Frecvente: dispnee
Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Mai puţin frecvente: diabet insipid
Tulburări oculare:
Mai puţin frecvente: midriază
5
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Mai puţin frecvente: Extravazarea poate provoca necroză locală. Zona afectată trebuie infiltrată cu 5-10
mg mesilat de fentolamină în 10-15 ml soluţie clorură de sodiu 0,9 %.
În cazul pacienţilor care au necesitat monitorizarea funcţiei respiratorii a fost observată creşterea
hipoxemiei, aceasta fiind atribuită creşterii fluxului sanguin în zonele pulmonare hipoventilate (formare
de „şunturi pulmonare”).
Tulburările de motilitate sunt binecunoscute reacţii adverse ale precursorului de dopamină-levodopa , dar
nu apar, în mod obişnuit la dopamină întrucât nu pătrunde la nivelul sistemului nervos central. Totuşi au
fost raportate mişcări coreoatetozice la pacienţi cărora li se administrează dopamină; se sugerează că
trebuie să existe leziuni la nivelul barierei hemato-encefalice pentru ca acestea să apară.
Dopamina are efecte complexe asupra glandei hipofize, iar perfuzia cu dopamină se asociază cu un număr
de efecte endocrine, incluzând supresia secreţiei de prolactină, hormonului de creştere şi eliberării de
hormoni tiroidieni. Postoperator şi la pacienţii în stare clinică gravă, administrarea de dopamină poate
afecta răspunsul endocrin la stres, chiar când este administrată în doze mici. Scăderea concentraţiei de
prolactină a fost raportată la pacienţi cu stare clinică gravă cărora li se administrează dopamină în doză de
2,5 μg/kg/minut pentru a menţine diureza normală, în timp ce în alt studiu la pacienţi postoperator cărora
li se administrează dopamină în doză de 5 μg/kg/minut pentru a menţine fluxul sanguin la nivel splahnic
au arătat că concentraţia plasmatică de prolactină şi stimularea secreţiei de hormoni tiroidieni sunt
scăzute. S-a sugerat că aceste modificări pot duce la afectarea sistemului imunologic şi să determine
moartea acestor pacienţi.
4.9. Supradozaj
Simptomele supradozajului se manifestă prin hipertensiune arterială şi vasonstricţie periferică, ce apar
datorită acţiunii α-adrenergice a dopaminei, în special la pacienţii cu istoric de boli vasculare ocluzive.
Aceste simptome pot fi rapid reversibile prin reducerea dozei sau întreruperea perfuziei, deoarece
dopamina are un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 2 minute. Dacă aceste măsuri eşuează,
trebuie avut în vedere posibilitatea perfuzării unui blocant α-adrenergic, precum mesilatul de fentolamină.
Dopamina poate cauza vasoconstricţie locală la locul de perfuzare, de aceea este de dorit să fie perfuzată
într-o venă mare. Ischemia rezultată poate fi revesibilă prin infiltrarea zonei afectate cu 5-10 mg mesilat
de fentolamină în 10-15 ml soluţie clorură de sodiu 0,9 %, imediat ce extravazarea este observată. Pentru
infiltrarea zonei trebuie utilizată o seringă cu ac fin hipodermic.
5. PROPRIETĂTI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: stimulante cardiace excluzând glicozide cardiotonice, medicamente
adrenergice şi dopaminergice, codul ATC: C01CA04
Dopamina este o amină endogenă din grupul catecolaminelor. Prin hidroxilarea tirozinei se formează 3,4-
dihidroxifenilalanina (dopa) care prin decarboxilare formează dopamina. Dopamina este precursorul
hormonilor noradrenalină şi adrenalină şi are rol de neurotransmiţător în sistemul nervos central.
Dopamina diferă de adrenalină şi noradrenalină în ceea ce priveşte vasodilataţia la nivel renal şi al vaselor
mezenterice şi în ceea ce priveşte diureza, printr-un mecanism dopaminergic.
La doze mici (<5 μg/kg şi min) produce vasodilataţie în teritoriile renal, mezenteric, coronarian şi
cerebral, prin acţiune asupra receptorilor dopaminergici. Dopamina creşte fluxul plasmatic renal, filtratul
glomerular, diureza şi natriureza.
La doze obişnuite (5-20 μg/kg şi min) stimulează miocardul prin efect inotrop pozitiv (fără efect important
asupra frecvenţei cardiace şi nici asupra ritmului cardiac) cu creşterea debitului cardiac şi diminuarea
6
rezistenţei periferice totale, prin acţiune directă şi indirectă (eliberează noradrenalina) asupra receptorilor
β
1-adrenergici.
La doze mari (>20 μg/kg şi min) produce vasoconstricţie periferică cu creşterea tensiunii arteriale şi a
rezistenţei periferice totale, prin acţiune asupra receptorilor α-adrenergici. De asemenea, doze mari (>20
g/kg/min) cu efectul alfa-stimulant, implică: creşterea rezistenţei periferice, creşterea tensiunii arteriale,
diminuând diferenţa între tensiunea arterială sistolică şi diastolică şi diminuarea diurezei.
La doze mici sau medii, dopamina determină creşterea debitului cardiac prin creşterea forţei contractile a
miocardului, fără tahicardie.
La doze mari, tahicardia, creşterea tensiunii arteriale, efectul inotrop pozitiv determină creşterea consumului
de oxigen la nivelul miocardului, necompensată prin creşterea debitului coronarian; riscul de ischemie este
mai mic decât pentru izoprenalina.
5.2. Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
În urma administrării intravenoase, efectul dopaminei apare în maxim 5 minute, iar durata acţiunii este de
mai puţin de 10 minute. Dopamina se inactivează în mai puţin de 2 minute, direct, sub formă de acid
homovanilic, şi indirect, după transformarea în noradrenalină, sub formă de acid vanilmandelic. Absorbţia
orală nu este posibilă datorită degradării la nivelul intestinului şi în cursul primului pasaj hepatic.
Distribuţia
Medicamentul este larg distribuit în compartimentele organismului, dar nu traversează cantitativ bariera
hematoencefalică. Nu este cunoscut dacă dopamina traversează placenta.
Metabolizarea
Dopamina are un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 2 minute. Dopamina este metabolizată
în ficat, rinichi şi plasmă de monoaminoxidază (MAO) şi catecol-0-metiltransferază în compuşii inactivi
acid homovanilic şi acid 3,4-dihidroxifenilacetic. La pacienţii trataţi cu inhibitori de monoaminoxidază
(IMAO), durata acţiunii dopaminei se poate prelungi până la o oră. Aproximativ 25% din doza de
dopamină este metabolizată în noradrenalină la nivelul terminaţiilor nervoase adrenergice.
Eliminarea
Dopamina este excretată urinar în principal sub formă de acid homovanilic şi produşii săi de conjugare
sulfaţi şi glucuronizi, şi sub formă de acid 3,4-dihidroxifenilacetic. O fracţie foarte mică din doza
administrată este excretată nemodificată. În urma administrării dopaminei marcate radioactiv,
aproximativ 80% din radioactivitate se pare că este excretată în urină pe parcursul a 24 ore.
5.3. Date preclinice de siguranţă
Valorile DL50 ale clorhidratului de dopamină administrat intravenos au fost determinate ca fiind 290
mg/kg la şoareci şi 38,8 mg/kg la şobolani. Aceste animale au suferit hemoragii interne masive şi
congestie pulmonară.
Testele de toxicitate subacută au indicat apariţia hipertrofiei prostatei asociată cu distensie vezicală şi
hidronefroză. La animalele la care li s-au administrat doze mari (570 mg/kg zilnic), greutatea inimii, a
rinichilor şi a plămânilor au fost semnificativ mai mari, iar greutatea splinei a fost semnificativ mai mică.
Câinilor cărora li s-a administrat continuu timp de două săptămâni au suferit stări de vomă greu de tratat.
Examinările ulterioare au arătat o creştere a greutăţii glandelor suprarenale la toate animalele şi o creştere
a greutăţii prostatei la câinii cărora li s-au administrat doze mai mari, din care unii au avut şi mici zone de
necroză ischemică.
7
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1. Lista excipienţilor
Metabisulfit de sodiu (E222)
Acid maleic
Clorură de sodiu
Alcool etilic
Propilenglicol
Apă pentru preparate injectabile.
6.2. Incompatibilităţi
Dopamina nu se diluează cu soluţii ale substanţelelor alcaline, precum bicarbonatul de sodiu, deoarece
medicamentul este inactivat de aceste soluţii. Orice soluţie care manifestă incompatibilitate fizică şi
chimică prin modificarea coloraţiei sau precipitarea nu trebuie administrată.
Se sugerează că amestecul cu soluţii conţinând sulfat de gentamicină, cefalotina sodică, cefalotina sodică
neutralizată sau oxacilina sodică trebuie evitate, numai dacă toate celelalte alternative viabile au fost
epuizate.
Amestecul ampicilinei cu dopamină în soluţia de glucoză 5% este alcalin şi incompatibil, rezultând
descompunerea ambelor substanţe active. Acestea nu trebuie amestecate.
Amestecul dopaminei cu amfotericina B în soluţia de glucoză 5% este incompatibil, deoarece se formează
un precipitat imediat după amestecare.
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la punctul 6.6.
6.3. Perioada de valabilitate
4 ani
Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie administrat imediat.
6.4. Precauţii speciale de păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentelor diluate, vezi pct. 6.3.
6.5. Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticlă brună cu inel de rupere, punct de rupere sau cu inel de rupere alb şi două inele
colorate (portocaliu şi verde) a câte 10 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Cutie cu 10 fiole din sticlă brună cu inel de rupere, punct de rupere sau cu inel de rupere alb şi două inele
colorate (portocaliu şi verde) a câte 10 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6. Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Medicamentul este pentru o singură administrare. Aruncaţi restul de produs neutilizat. Orice produs
neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
8
Dopamina trebuie diluată înainte de administrare. Diluanţii adecvaţi sunt soluţia de dextroză 5%, soluţia
de clorură de sodiu 0,9% sau soluţiile cu lactat de sodiu. Este incompatibilă cu soluţia de bicarbonat de
sodiu sau alte soluţii alcaline.
Dopamina este stabilă aproximativ 24 ore în soluţiile de clorură de sodiu sau dextroză. Trebuie utilizată
cât mai repede posibil după diluare.
7. DETINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50,
Sector 3, Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 30 47 200
Fax: + 40 21 34 54 004
zentiva@zentiva.ro
www.zentiva.ro
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
xxxx/2011/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei –Iulie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie, 2015
