TANYDON 80 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Tanydon 40 mg comprimate filmate
Tanydon 80 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză 217,35 mg (sub formă de lactoză monohidrat).
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză 434,70 mg (sub formă de lactoză monohidrat).
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „40” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „80” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţi cu:
- boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană, accident
vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
- diabet zaharat de tip 2, cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
2
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Doza uzuală eficace este de 40 mg o dată pe zi. La unii pacienţi se poate obţine efect terapeutic la o doză zilnică
de 20 mg. Acest medicament nu permite administrarea telmisartan în doze de 20 mg.
În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan poate fi crescută până
la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic,
cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte
efectul hipotensor. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut în vedere că efectul antihipertensiv maxim
este obţinut în general după 4 până la 8 săptămâni de la începerea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan sunt
eficace în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o atentă
monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este cazul, poate fi necesară ajustarea dozelor medicamentelor utilizate
pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora li se
efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze iniţiale mai mici, de 20
mg (vezi pct. 4.4). Acest medicament nu permite administrarea telmisartan în doze de 20 mg.
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Tanydon este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică
hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească 40 mg o dată pe zi (vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Tanydon la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctele 5.1 şi 5.2, dar nu poate fi făcută nicio recomandare privind
dozajul.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează oral, o singură dată pe zi, cu o cantitate de lichid, cu sau fără
alimente.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
- Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
- Tulburări biliare obstructive
- Insuficienţă hepatică severă
- Administrarea concomitentă a Tanydon cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1)
3
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcină
trebuie început în timpul perioadei de sarcină. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată
esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive
alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în
care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi,
dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Tanydon nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau insuficienţă hepatică
severă (vezi pct.4.3), deoarece telmisartanul este eliminat în principal prin bilă. La aceşti pacienţi, este de
aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Tanydon trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu
insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu stenoză
bilaterală a arterelor renale sau cu stenoză a arterei renale c
medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei la
pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Tanydon. Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea
Tanydon la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie ca urmare a terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea primei
doze de Tanydon. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se administra Tanydon. Hipovolemia şi/sau
hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra Tanydon.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau
aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale
(inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea
concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub
supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor
electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie
diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
redominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o
patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care influenţează
acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie sau,
rareori, cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
4
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive
care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă utilizarea
telmisartanului în acest caz.
Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul administrării
medicamentului la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
Pacienţi cu diabet trataţi cu insulină sau cu antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apare hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. De aceea, trebuie avută
în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a dozei de insulină
sau de antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să producă
hiperkaliemie.
70 ani)
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron
şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de medicamente care pot produce
hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori
ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS,
inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi
trimetoprim.
- Evenimente care pot să apară pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţire a funcţiei renale, agravare bruscă a afecţiunii renale (de
exemplu infecţii), liză celulară (de exemplu ischemie acută la nivelul extremităţilor, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului (vezi pct.4.5).
Lactoză
Acest medicament conţine lactoză monohidrat.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie la
glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la pacienţii aparţinând rasei negre
comparativ cu cei aparţinând altor rase, posibil din cauza prevalenţei crescute a valorilor mici ale reninemiei la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Alte precauţii
Ca şi în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct miocardic sau a
accidentului vascular cerebral.
5
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii mediane a
concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La iniţierea, modificarea şi
întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile plasmatice ale digoxinei, pentru a
menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, telmisartanul poate
provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării concomitente cu alte
medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care
economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare
(ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează asocierile terapeutice menţionate mai sus. În mod special, riscul este mare la asocierea cu diuretice
care economisesc potasiul şi atunci când se asociază substituenţi de sare care conţin potasiu. De exemplu, o
asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă se respectă întocmai precauţiile pentru
utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă de
diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid,
suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot duce la o creştere semnificativă a
concentraţiilor serice ale potasiului. Dacă, din cauza unei hipokaliemii diagnosticate, este recomandată asocierea,
acestea trebuie utilizate cu prudenţă şi cu o frecventă monotorizare a concentraţiilor serice ale potasiului.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei
plasmatice a litiului şi ale toxicităţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale
litiului, dacă utilizarea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în dozele terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitori ai COX- 2
şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. La unii
pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţia renală
compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu medicamente care
inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, incluzând o posibilă insuficienţă
renală acută care, de regulă, este reversibilă. De aceea, administrarea concomitentă trebuie utilizată cu precauţie,
în special la vârstnici. După începerea terapiei concomitente şi ulterior periodic, pacienţii trebuie hidrataţi
corespunzător şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de până la 2,5 ori a
ASC
0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei observaţii nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
6
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie a
volumului şi un risc de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scădere a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea concomitentă a altor
medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-
aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei
II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială,
hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui
singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele
hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină. În plus, hipotensiunea
arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
este recomandat în timpul primului trimestru de
sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat în timpul
celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea Tanydon la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ai ECA în timpul
primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi
exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia
cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială,
pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au
un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este
diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este
necesar, trebuie început tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi trei de
sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuare a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere a procesului de
osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie), (vezi pct.
ei II a apărut din perioada trimestrului doi de
sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror mame au
luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza hipotensiunii
arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
7
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea Tanydon în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Tanydon în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de
siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.
Fertilitatea
În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartanului asupra fertilităţii masculine şi feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folose
apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv, cum este cel cu
telmisartan.
4.8 Reacţii adverse
Sumarul profilului de siguranţă
Reaţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, ce pot apare rar (≥1/10000 până la
<1/1000) şi insuficienţă renală acută.
În studiile clinice controlate la pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială, incidenţa globală a reacţiilor
adverse raportată în cazul administrării telmisartanului a fost comparabilă cu cea înregistrată în cazul
administrării placebo (41,4 % faţă de 43,9 %). Incidenţa reacţiilor adverse nu a fost dependentă de doza
administrată şi nu a avut legătură cu sexul, vârsta sau originea etnică a pacienţilor. Profilul de siguranţă al
telmisartanului la pacienţi trataţi pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare a fost similar cu cel obţinut la
pacienţi hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi trataţi
pentru hipertensiune arterială şi din raportările care au urmat punerii pe piaţă a medicamentului.
Raportările ţin cont, de asemenea, de reacţiile adverse grave şi de reacţiile adverse care au dus la întreruperea
tratamentului, raportate în trei studii clinice pe termen lung, care au inclus 21642 pacienţi trataţi cu telmisartan
pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până la şase ani.
Sumarul tabular al reacţiilor adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie, utilizând următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi
<1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţie a tractului respirator superior, inclusiv
faringită şi sinuzită
Rare: Sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
8
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări vizuale
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Edem angioneurotic (de asemenea cu evoluţie letală), eczemă, eritem, urticarie, erupţii
datorate medicamentului, erupţii cutanate toxice
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Durere dorsală (de exemplu sciatică), spasme musculare, mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul membrelor, dureri la nivelul tendoanelor (simptome
asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
9
Rare: Scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor plasmatice ale acidului uric,
creşterea concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea concentraţiei
sanguine a creatin fosfokinazei
1,2,3, 4: pentru descrierea pe larg, a se vedea sub-punctul „Descrierea reacţiilor adverse selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul administrării
telmisartan comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un
mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi şi pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Raportate ca reacţii adverse frecvente la pacienţi cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi cu
telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare adaugat medicaţiei de bază.
Funcţie hepatică anormală / tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice în studiile post-autorizare s-au
manifestat la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la manifestarea acestor reacţii adverse.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în asociere
temporală cu administrarea de telmisartan.Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de cauzalitate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite
monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt
rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui
detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptome: cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi
tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creştere a creatininemiei şi insuficienţă renală
acută.
Tratament: telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Abordarea terapeutică depinde de durata
de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ inducerea
vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul supradozajului.
Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În cazul apariţiei
hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie să li se administreze rapid soluţii
pentru substituţie volemică şi soluţii care conţin electroliţi.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
10
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace după
administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul său de
legare la nivelul subtipului de receptor AT
1, responsabil de acţiunile cunoscute ale angiotensinei II.
Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT
1. Telmisartanul se leagă selectiv de
receptorul AT
1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi receptori, incluzând
receptorii AT
2 sau alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este
cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie plasmatică este
crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan.
Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă
enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea,
nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. La om, administrarea unei doze de 80
mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea provocată a tensiunii arteriale determinată de angiotensina II.
Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţă în utilizare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze de
telmisartan. În general, reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în 4 până la 8 săptămâni după
începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator. Aceasta se
confirmă şi prin raportul concentraţie plasmatică înainte de utilizarea dozei următoare/concentraţie plasmatică
maximă, care se menţine în mod consistent peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de 40 şi 80
mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii dependente de
doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice (TAS). În această privinţă,
datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea diastolică fără a
influenţa frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la activitatea sa
hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este comparabilă cu cea
a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile
clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva
zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni arteriale de rebound.
Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ cu cei trataţi
cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două tratamente
antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint Trial)
a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril asupra
evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de boală
ischemică coronariană, accident vascular cerebral, accident ischemic tranzitor, afecţiuni arteriale periferice sau
diabet zaharat de tip II însoţit de evidenţe de afectare a organelor ţintă (de exemplu retinopatie, hipertrofie
ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru
evenimentele cardiovasculare.
11
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n = 8542),
ramipril 10 mg (n = 8576) sau combinaţia dintre telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n = 8502) şi au fost
urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză cardiovasculară,
infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă
congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu telmisartan (16,7%) şi cu ramipril
(16,5%). Rata riscului pentru telmisartan comparativ cu ramipril a fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 – 1,10, p (non-
inferioritate) = 0,0019 la o margine de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost de 11,6% la pacienţi trataţi
cu telmisartan, respectiv de 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are o
eficacitate similară cu a ramiprilului în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic
neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ 0,90 – 1,08, p (non-inferioritate) = 0,0004)], care
au constituit criteriul principal de evaluare în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes Prevention
Evaluation Study), care a investigat efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi care nu au tolerat tratamentul cu IECA, după criterii de includere
similare cu studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu administrare de
placebo (n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4 ani
şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic privind incidenţa rezultatelor cu privire la
criteriul de evaluare principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident
vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) 15,7% la grupul tratat cu
telmisartan şi 17,0% la grupul la care s-a administrat placebo, cu o rată a riscului de 0,92 (95 % IÎ 0,81 – 1,05, p
= 0,22)]. S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartanului comparativ cu placebo în ceea ce priveşte
rezultatele legate de criteriile de evaluare secundare compuse prespecificate prin protocol, constând din decesul
de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,87 (95% IÎ 0,76 –
1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea cardiovasculară (rata riscului 1,03, 95% IÎ
0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent, iar hipotensiunea
arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Combinaţia dintre telmisartan şi ramipril nu a
adus beneficii suplimentare comparativ cu monoterapia cu telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea
cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric mai mare în grupul de tratament cu combinaţia
telmisartan-ramipril. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă renală, hipotensiune arterială şi
sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia telmisartan-ramipril. De aceea, nu se recomandă
administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la această grupă de pacienţi.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular cerebral”
"Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de 50 de ani sau mai
vârstnici, care au prezentat recent un AVC a fost observată o c
reştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul
administrării telmisartan comparativ cu placebo, respectiv 0,70% comparativ cu 0,49% [RR 1,43 (95 % interval
de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis letal a fost crescută la pacienţii care utilizau telmisartan
(0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %) [RR 2,07 (95 % interval de încredere
1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisartan poate
constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination
with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan
administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy
in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au
investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
12
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. Pentru informații
suplimentare, vezi mai sus paragraful "Prevenția cardiovasculară". VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la
pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau
asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau
hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste
rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la
pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints/Studiu
efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala
cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament
standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de
tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza
unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze
cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul
grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul
grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.
Copii şi adolescenţi
Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18
ani.
Au fost evaluate efectele de reducere a tensiunii arteriale a două doze de telmisartan la 76 pacienţi hipertensivi,
în mare parte supraponderali, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani (greutate corporală ≥20 kg şi ≤120 kg, în medie
74,6 kg), după administrarea de telmisartan în doză de 1 mg/kg (n =29 trataţi) sau 2 mg/kg (n = 31 trataţi), pe
parcursul unei perioade de tratament de 4 săptămâni. Prin includere, prezenţa hipertensiunii arteriale secundare
nu a fost investigată. La unii din pacienţii din studiu, dozele utilizate au fost mai mari comparativ cu cele
recomandate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale la populaţia adultă, atingând o doză zilnică comparabilă
cu 160 mg, care a fost testată la adulţi. După ajustarea privind efectele asupra grupei de vârstă, modificările TAS
faţă de momentul iniţial (obiectivul primar) au fost -14,5 (1,7) mmHg în grupul tratat cu telmisartan 2 mg/kg, -
9,7 (1,7) mmHg în grupul tratat cu telmisartan 1 mg/kg, şi -6,0 (2,4) în grupul la care s-a administrat placebo.
Modificările TAD faţă de valoarea iniţială, ajustate, au fost -8,4 (1,5) mmHg, -4,5 (1,6) mmHg şi, respectiv, -3,5
(2,1) mmHg. Modificarea a fost dependentă de doză. În general, se pare că datele privind siguranţa din acest
t similare celor observate la adulţi. Nu a fost evaluată
siguranţa tratamentului pe termen lung cu telmisartan la copii şi adolescenţi.
O creştere a numărului eozinofilelor raportate în rândul acestei populaţii de pacienţi nu a fost înregistrată şi la
adulţi. Relevanţa şi semnificaţia sa clinică nu sunt cunoscute.
Aceste date clinice nu permit formularea unor concluzii privind eficacitatea şi siguranţa administrării
telmisartanului la populaţia de copii şi adolescenţi hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită
telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu alimente, scăderea ariei de
sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0-∞) a telmisartanului variază de la aproximativ 6 %
(în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ 19% (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore
după administrare, concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în
condiţii de repaus alimentar sau cu alimente.
13
Liniaritate/non-liniaritate
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficacităţii terapeutice. Nu există o relaţie liniară
între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură, ASC cresc disproporţionat în cazul
administrării dozelor de peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99,5%), în principal de albumină şi de alfa-1
glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu la starea de echilibru (V
dse) este de aproximativ 500
litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul substanţei iniţiale. Nu s-a demonstrat nicio
activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială, cu un timp de înjumătăţire plasmatică
prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică măsură aria de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu doza. Nu există dovezi privind
acumularea relevantă clinic a telmisartanului, în cazul utilizării dozelor recomandate. Concentraţiile plasmatice
au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale, în
principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul plasmatic total
(Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Proprietăţile farmacocinetice ale două doze de telmisartan au fost evaluate ca obiectiv secundar la pacienţii
hipertensivi (n = 57) cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, după administrarea de telmisartan în doze de 1mg/kg
sau 2 mg/kg, pe parcursul unei perioade de tratament de 4 săptămâni. Obiectivele farmacocinetice au inclus
determinarea stării de echilibru a telmisartanului la copii şi adolescenţi şi investigarea diferenţelor legate de
vârstă. Deşi studiul a fost prea mic pentru o evaluare semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice la copiii cu
vârsta sub 12 ani, în general, rezultatele sunt asemănătoare celor de la adulţi şi confirmă non-linearitatea
telmisartanului, în mod deosebit în privinţa C
max.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de aproximativ 3,
respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile obţinute la bărbaţi.
Vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de pacienţii cu vârsta sub 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice duble. Cu
toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost observate concentraţii
plasmatice mai mici. La pacienţii cu insuficienţă renală, telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele
plasmatice şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat
la pacienţii cu insuficienţă renală.
Insuficienţă hepatică
14
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii
cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele cuprinse în
intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (număr eritrocite, valoarea
hemoglobinei, valoarea hematocritului), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininemiei), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat dilatare şi
atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, ulcere sau inflamaţii)
la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din studiile preclinice atât pentru
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost
prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia celulelor
juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de conversie şi
antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Nu a fost observată nicio dovadă clară a vreunui efect teratogen; cu toate acestea, un efect asupra dezvoltării
post-natale a puilor, cum ar fi greutate corporală mai mică şi deschidere întârziată a ochilor, a fost observat la
nivele toxice ale dozelor de telmisartan.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la şobolan şi
şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Hidroxid de sodiu
Povidonă (K-25)
Meglumină
Lactoză monohidrat
Crospovidonă
Oxid galben de fer (E172)
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol-400
Talc
Oxid galben de fer (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
15
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din aluminiu/aluminiu
Mărimi de ambalaj: blister cu 14, 15, 28, 30, 56, 60, 90 sau 98 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A
Str. Cuza-Vodă, nr. 99-105,
540306 Târgu Mureş, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3599/2011/01-02-03-04-05-06-07-08
3600/2011/01-02-03-04-05-06-07-08
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări:
Iulie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Tanydon 40 mg comprimate filmate
Tanydon 80 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză 217,35 mg (sub formă de lactoză monohidrat).
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză 434,70 mg (sub formă de lactoză monohidrat).
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „40” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „80” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţi cu:
- boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană, accident
vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
- diabet zaharat de tip 2, cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
2
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Doza uzuală eficace este de 40 mg o dată pe zi. La unii pacienţi se poate obţine efect terapeutic la o doză zilnică
de 20 mg. Acest medicament nu permite administrarea telmisartan în doze de 20 mg.
În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan poate fi crescută până
la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic,
cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte
efectul hipotensor. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut în vedere că efectul antihipertensiv maxim
este obţinut în general după 4 până la 8 săptămâni de la începerea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan sunt
eficace în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o atentă
monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este cazul, poate fi necesară ajustarea dozelor medicamentelor utilizate
pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora li se
efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze iniţiale mai mici, de 20
mg (vezi pct. 4.4). Acest medicament nu permite administrarea telmisartan în doze de 20 mg.
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Tanydon este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică
hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească 40 mg o dată pe zi (vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Tanydon la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctele 5.1 şi 5.2, dar nu poate fi făcută nicio recomandare privind
dozajul.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează oral, o singură dată pe zi, cu o cantitate de lichid, cu sau fără
alimente.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
- Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
- Tulburări biliare obstructive
- Insuficienţă hepatică severă
- Administrarea concomitentă a Tanydon cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1)
3
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcină
trebuie început în timpul perioadei de sarcină. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată
esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive
alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în
care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi,
dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Tanydon nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau insuficienţă hepatică
severă (vezi pct.4.3), deoarece telmisartanul este eliminat în principal prin bilă. La aceşti pacienţi, este de
aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Tanydon trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu
insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu stenoză
bilaterală a arterelor renale sau cu stenoză a arterei renale c
medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei la
pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Tanydon. Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea
Tanydon la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie ca urmare a terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea primei
doze de Tanydon. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se administra Tanydon. Hipovolemia şi/sau
hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra Tanydon.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau
aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale
(inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea
concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub
supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor
electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie
diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
redominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o
patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care influenţează
acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie sau,
rareori, cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
4
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive
care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă utilizarea
telmisartanului în acest caz.
Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul administrării
medicamentului la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
Pacienţi cu diabet trataţi cu insulină sau cu antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apare hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. De aceea, trebuie avută
în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a dozei de insulină
sau de antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să producă
hiperkaliemie.
70 ani)
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron
şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de medicamente care pot produce
hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori
ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS,
inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi
trimetoprim.
- Evenimente care pot să apară pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţire a funcţiei renale, agravare bruscă a afecţiunii renale (de
exemplu infecţii), liză celulară (de exemplu ischemie acută la nivelul extremităţilor, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului (vezi pct.4.5).
Lactoză
Acest medicament conţine lactoză monohidrat.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie la
glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la pacienţii aparţinând rasei negre
comparativ cu cei aparţinând altor rase, posibil din cauza prevalenţei crescute a valorilor mici ale reninemiei la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Alte precauţii
Ca şi în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct miocardic sau a
accidentului vascular cerebral.
5
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii mediane a
concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La iniţierea, modificarea şi
întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile plasmatice ale digoxinei, pentru a
menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, telmisartanul poate
provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării concomitente cu alte
medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care
economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare
(ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează asocierile terapeutice menţionate mai sus. În mod special, riscul este mare la asocierea cu diuretice
care economisesc potasiul şi atunci când se asociază substituenţi de sare care conţin potasiu. De exemplu, o
asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă se respectă întocmai precauţiile pentru
utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă de
diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid,
suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot duce la o creştere semnificativă a
concentraţiilor serice ale potasiului. Dacă, din cauza unei hipokaliemii diagnosticate, este recomandată asocierea,
acestea trebuie utilizate cu prudenţă şi cu o frecventă monotorizare a concentraţiilor serice ale potasiului.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei
plasmatice a litiului şi ale toxicităţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale
litiului, dacă utilizarea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în dozele terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitori ai COX- 2
şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. La unii
pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţia renală
compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu medicamente care
inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, incluzând o posibilă insuficienţă
renală acută care, de regulă, este reversibilă. De aceea, administrarea concomitentă trebuie utilizată cu precauţie,
în special la vârstnici. După începerea terapiei concomitente şi ulterior periodic, pacienţii trebuie hidrataţi
corespunzător şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de până la 2,5 ori a
ASC
0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei observaţii nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
6
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie a
volumului şi un risc de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scădere a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea concomitentă a altor
medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-
aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei
II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială,
hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui
singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele
hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină. În plus, hipotensiunea
arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
este recomandat în timpul primului trimestru de
sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat în timpul
celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea Tanydon la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ai ECA în timpul
primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi
exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia
cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială,
pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au
un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este
diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este
necesar, trebuie început tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi trei de
sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuare a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere a procesului de
osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie), (vezi pct.
ei II a apărut din perioada trimestrului doi de
sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror mame au
luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza hipotensiunii
arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
7
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea Tanydon în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Tanydon în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de
siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.
Fertilitatea
În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartanului asupra fertilităţii masculine şi feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folose
apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv, cum este cel cu
telmisartan.
4.8 Reacţii adverse
Sumarul profilului de siguranţă
Reaţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, ce pot apare rar (≥1/10000 până la
<1/1000) şi insuficienţă renală acută.
În studiile clinice controlate la pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială, incidenţa globală a reacţiilor
adverse raportată în cazul administrării telmisartanului a fost comparabilă cu cea înregistrată în cazul
administrării placebo (41,4 % faţă de 43,9 %). Incidenţa reacţiilor adverse nu a fost dependentă de doza
administrată şi nu a avut legătură cu sexul, vârsta sau originea etnică a pacienţilor. Profilul de siguranţă al
telmisartanului la pacienţi trataţi pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare a fost similar cu cel obţinut la
pacienţi hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi trataţi
pentru hipertensiune arterială şi din raportările care au urmat punerii pe piaţă a medicamentului.
Raportările ţin cont, de asemenea, de reacţiile adverse grave şi de reacţiile adverse care au dus la întreruperea
tratamentului, raportate în trei studii clinice pe termen lung, care au inclus 21642 pacienţi trataţi cu telmisartan
pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până la şase ani.
Sumarul tabular al reacţiilor adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie, utilizând următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi
<1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţie a tractului respirator superior, inclusiv
faringită şi sinuzită
Rare: Sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
8
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări vizuale
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Edem angioneurotic (de asemenea cu evoluţie letală), eczemă, eritem, urticarie, erupţii
datorate medicamentului, erupţii cutanate toxice
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Durere dorsală (de exemplu sciatică), spasme musculare, mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul membrelor, dureri la nivelul tendoanelor (simptome
asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
9
Rare: Scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor plasmatice ale acidului uric,
creşterea concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea concentraţiei
sanguine a creatin fosfokinazei
1,2,3, 4: pentru descrierea pe larg, a se vedea sub-punctul „Descrierea reacţiilor adverse selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul administrării
telmisartan comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un
mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi şi pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Raportate ca reacţii adverse frecvente la pacienţi cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi cu
telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare adaugat medicaţiei de bază.
Funcţie hepatică anormală / tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice în studiile post-autorizare s-au
manifestat la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la manifestarea acestor reacţii adverse.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în asociere
temporală cu administrarea de telmisartan.Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de cauzalitate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite
monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt
rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui
detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptome: cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi
tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creştere a creatininemiei şi insuficienţă renală
acută.
Tratament: telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Abordarea terapeutică depinde de durata
de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ inducerea
vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul supradozajului.
Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În cazul apariţiei
hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie să li se administreze rapid soluţii
pentru substituţie volemică şi soluţii care conţin electroliţi.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
10
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace după
administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul său de
legare la nivelul subtipului de receptor AT
1, responsabil de acţiunile cunoscute ale angiotensinei II.
Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT
1. Telmisartanul se leagă selectiv de
receptorul AT
1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi receptori, incluzând
receptorii AT
2 sau alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este
cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie plasmatică este
crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan.
Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă
enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea,
nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. La om, administrarea unei doze de 80
mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea provocată a tensiunii arteriale determinată de angiotensina II.
Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţă în utilizare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze de
telmisartan. În general, reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în 4 până la 8 săptămâni după
începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator. Aceasta se
confirmă şi prin raportul concentraţie plasmatică înainte de utilizarea dozei următoare/concentraţie plasmatică
maximă, care se menţine în mod consistent peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de 40 şi 80
mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii dependente de
doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice (TAS). În această privinţă,
datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea diastolică fără a
influenţa frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la activitatea sa
hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este comparabilă cu cea
a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile
clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva
zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni arteriale de rebound.
Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ cu cei trataţi
cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două tratamente
antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint Trial)
a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril asupra
evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de boală
ischemică coronariană, accident vascular cerebral, accident ischemic tranzitor, afecţiuni arteriale periferice sau
diabet zaharat de tip II însoţit de evidenţe de afectare a organelor ţintă (de exemplu retinopatie, hipertrofie
ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru
evenimentele cardiovasculare.
11
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n = 8542),
ramipril 10 mg (n = 8576) sau combinaţia dintre telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n = 8502) şi au fost
urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză cardiovasculară,
infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă
congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu telmisartan (16,7%) şi cu ramipril
(16,5%). Rata riscului pentru telmisartan comparativ cu ramipril a fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 – 1,10, p (non-
inferioritate) = 0,0019 la o margine de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost de 11,6% la pacienţi trataţi
cu telmisartan, respectiv de 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are o
eficacitate similară cu a ramiprilului în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic
neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ 0,90 – 1,08, p (non-inferioritate) = 0,0004)], care
au constituit criteriul principal de evaluare în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes Prevention
Evaluation Study), care a investigat efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi care nu au tolerat tratamentul cu IECA, după criterii de includere
similare cu studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu administrare de
placebo (n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4 ani
şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic privind incidenţa rezultatelor cu privire la
criteriul de evaluare principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident
vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) 15,7% la grupul tratat cu
telmisartan şi 17,0% la grupul la care s-a administrat placebo, cu o rată a riscului de 0,92 (95 % IÎ 0,81 – 1,05, p
= 0,22)]. S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartanului comparativ cu placebo în ceea ce priveşte
rezultatele legate de criteriile de evaluare secundare compuse prespecificate prin protocol, constând din decesul
de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,87 (95% IÎ 0,76 –
1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea cardiovasculară (rata riscului 1,03, 95% IÎ
0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent, iar hipotensiunea
arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Combinaţia dintre telmisartan şi ramipril nu a
adus beneficii suplimentare comparativ cu monoterapia cu telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea
cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric mai mare în grupul de tratament cu combinaţia
telmisartan-ramipril. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă renală, hipotensiune arterială şi
sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia telmisartan-ramipril. De aceea, nu se recomandă
administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la această grupă de pacienţi.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular cerebral”
"Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de 50 de ani sau mai
vârstnici, care au prezentat recent un AVC a fost observată o c
reştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul
administrării telmisartan comparativ cu placebo, respectiv 0,70% comparativ cu 0,49% [RR 1,43 (95 % interval
de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis letal a fost crescută la pacienţii care utilizau telmisartan
(0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %) [RR 2,07 (95 % interval de încredere
1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisartan poate
constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination
with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan
administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy
in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au
investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
12
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. Pentru informații
suplimentare, vezi mai sus paragraful "Prevenția cardiovasculară". VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la
pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau
asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau
hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste
rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la
pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints/Studiu
efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala
cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament
standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de
tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza
unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze
cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul
grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul
grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.
Copii şi adolescenţi
Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18
ani.
Au fost evaluate efectele de reducere a tensiunii arteriale a două doze de telmisartan la 76 pacienţi hipertensivi,
în mare parte supraponderali, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani (greutate corporală ≥20 kg şi ≤120 kg, în medie
74,6 kg), după administrarea de telmisartan în doză de 1 mg/kg (n =29 trataţi) sau 2 mg/kg (n = 31 trataţi), pe
parcursul unei perioade de tratament de 4 săptămâni. Prin includere, prezenţa hipertensiunii arteriale secundare
nu a fost investigată. La unii din pacienţii din studiu, dozele utilizate au fost mai mari comparativ cu cele
recomandate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale la populaţia adultă, atingând o doză zilnică comparabilă
cu 160 mg, care a fost testată la adulţi. După ajustarea privind efectele asupra grupei de vârstă, modificările TAS
faţă de momentul iniţial (obiectivul primar) au fost -14,5 (1,7) mmHg în grupul tratat cu telmisartan 2 mg/kg, -
9,7 (1,7) mmHg în grupul tratat cu telmisartan 1 mg/kg, şi -6,0 (2,4) în grupul la care s-a administrat placebo.
Modificările TAD faţă de valoarea iniţială, ajustate, au fost -8,4 (1,5) mmHg, -4,5 (1,6) mmHg şi, respectiv, -3,5
(2,1) mmHg. Modificarea a fost dependentă de doză. În general, se pare că datele privind siguranţa din acest
t similare celor observate la adulţi. Nu a fost evaluată
siguranţa tratamentului pe termen lung cu telmisartan la copii şi adolescenţi.
O creştere a numărului eozinofilelor raportate în rândul acestei populaţii de pacienţi nu a fost înregistrată şi la
adulţi. Relevanţa şi semnificaţia sa clinică nu sunt cunoscute.
Aceste date clinice nu permit formularea unor concluzii privind eficacitatea şi siguranţa administrării
telmisartanului la populaţia de copii şi adolescenţi hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită
telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu alimente, scăderea ariei de
sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0-∞) a telmisartanului variază de la aproximativ 6 %
(în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ 19% (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore
după administrare, concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în
condiţii de repaus alimentar sau cu alimente.
13
Liniaritate/non-liniaritate
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficacităţii terapeutice. Nu există o relaţie liniară
între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură, ASC cresc disproporţionat în cazul
administrării dozelor de peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99,5%), în principal de albumină şi de alfa-1
glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu la starea de echilibru (V
dse) este de aproximativ 500
litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul substanţei iniţiale. Nu s-a demonstrat nicio
activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială, cu un timp de înjumătăţire plasmatică
prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică măsură aria de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu doza. Nu există dovezi privind
acumularea relevantă clinic a telmisartanului, în cazul utilizării dozelor recomandate. Concentraţiile plasmatice
au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale, în
principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul plasmatic total
(Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Proprietăţile farmacocinetice ale două doze de telmisartan au fost evaluate ca obiectiv secundar la pacienţii
hipertensivi (n = 57) cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, după administrarea de telmisartan în doze de 1mg/kg
sau 2 mg/kg, pe parcursul unei perioade de tratament de 4 săptămâni. Obiectivele farmacocinetice au inclus
determinarea stării de echilibru a telmisartanului la copii şi adolescenţi şi investigarea diferenţelor legate de
vârstă. Deşi studiul a fost prea mic pentru o evaluare semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice la copiii cu
vârsta sub 12 ani, în general, rezultatele sunt asemănătoare celor de la adulţi şi confirmă non-linearitatea
telmisartanului, în mod deosebit în privinţa C
max.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de aproximativ 3,
respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile obţinute la bărbaţi.
Vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de pacienţii cu vârsta sub 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice duble. Cu
toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost observate concentraţii
plasmatice mai mici. La pacienţii cu insuficienţă renală, telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele
plasmatice şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat
la pacienţii cu insuficienţă renală.
Insuficienţă hepatică
14
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii
cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele cuprinse în
intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (număr eritrocite, valoarea
hemoglobinei, valoarea hematocritului), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininemiei), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat dilatare şi
atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, ulcere sau inflamaţii)
la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din studiile preclinice atât pentru
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost
prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia celulelor
juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de conversie şi
antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Nu a fost observată nicio dovadă clară a vreunui efect teratogen; cu toate acestea, un efect asupra dezvoltării
post-natale a puilor, cum ar fi greutate corporală mai mică şi deschidere întârziată a ochilor, a fost observat la
nivele toxice ale dozelor de telmisartan.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la şobolan şi
şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Hidroxid de sodiu
Povidonă (K-25)
Meglumină
Lactoză monohidrat
Crospovidonă
Oxid galben de fer (E172)
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol-400
Talc
Oxid galben de fer (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
15
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din aluminiu/aluminiu
Mărimi de ambalaj: blister cu 14, 15, 28, 30, 56, 60, 90 sau 98 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A
Str. Cuza-Vodă, nr. 99-105,
540306 Târgu Mureş, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3599/2011/01-02-03-04-05-06-07-08
3600/2011/01-02-03-04-05-06-07-08
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări:
Iulie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2015
