APO-GO 10 mg/ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
APO -go 10 mg/ml s oluţie injectabilă /p erfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 ml conţine clorhidrat de apomorfină 10 mg.
2 ml conţin clorhidrat d e apomorfină 20 mg.
5 ml conţin clorhidrat de apomorfină 50 mg.
Excipient: m etabisulfit de sodiu (E 223), 1 mg per ml
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă sau perfuzabilă
Soluţie limpede, incolor ă sau aproape incoloră, practic fără particule vizibile.
pH 3,0- 4,0
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul fluctuaţiilor motorii invalidante (fenomenul „on- off”), la pacienţii cu boală Parkinson ,
care nu sunt suficient controlate de medi camente anti-Parkinsoniene administrate oral.
4.2 Doze şi mod de administrare
Selectarea pacienţilor la care este adecvat tratamentul cu APO -go administrat injectabil
Pacienţii selectaţi pentru tratamentul cu APO -go trebuie să fie capabili să recunoască debutul
propriilor simptome „off” şi să -şi injecteze singuri sau, ca alternativă, să aibă la dispoziţie o persoană
care îi îngrijeşte, capabilă să efectueze injecţia atunci când este necesar.
Este esenţial ca pacientul să urmeze un tratament stabil cu do mperidonă, de obicei în doză de 20 mg
de trei ori pe zi, de cel puţin două zile înaintea iniţierii tratamentului cu APO- go.
Tratamentul cu apomorfină trebuie iniţiat în cadrul unei clinici de specialitate. Pacientul trebuie
supravegheat de către un medic cu experienţă în tratamentul bolii Parkinson (de exemplu, un
neurolog). Înainte de a începe tratamentul cu APO -go, trebuie optimizat tratamentul cu levodopa al
pacientului, levodopa fiind administrată în asoci ere sau nu cu agonişti de dopamină.
2
Adulţi
Mod de administrare
APO -go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă se administrează pe cale subcutanată, prin injectare
intermitentă , în bolus. APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă poate fi administrat , de
asemenea, sub formă de perfuzie subc utanată continuă, prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei
pompe de seringă (vezi pct. 6.6).
Apomorfina nu trebuie administrată pe cale intravenoasă.
A n u se utiliza soluţia în cazul în care culoarea acesteia a devenit verde. Soluţia trebuie inspec tată
vizual înainte de utilizare. Trebuie utilizate numai soluţii limpezi, incolore şi fără particule vizibile.
Determinarea dozei prag
Doza adecvată pentru fiecare pacient este stabilită treptat, utilizând scheme terapeutice în cadrul cărora
dozele sunt crescute progresiv. Este sugerată următoarea schemă terapeutică :
1 mg de apomorfină HCl (0,1 ml), adică aproximativ 15 – 20 micrograme/kg, poate fi injectat
subcutanat în timpul perioadei hipokinetice sau „off" iar pacientul trebuie ţinut sub observaţie t imp de
30 minute , în vederea apariţiei unui răspuns motor.
Dacă nu există răspuns sau se obţine un răspuns inadecvat, se injectează subcutanat a doua doză de
apomorfină HCl 2 mg (0,2 ml) iar pacientul este ţinut sub observaţie timp de alte 30 minute , în
v ederea apariţiei unui răspuns adecvat.
Doz ele pot fi crescut e prin utilizarea de injecţii progresive , cu un interval de cel puţin patruzeci de
minute între administrările succesive, până când se obţine un răspuns motor satisfăcător.
Stabilirea tratamentu lui
După ce s -a determinat doza adecvată, se poate administra o singură injecţie subcutanată la nivelul
părţii inferioare a abdomenului sau părţii externe a coapsei, la primele semne de apariţie a unui episod
„off”. Nu se poate exclude faptul că absorbţia poate fi diferită, între diferite le locuri de injectare, la
acelaşi individ. În consecinţă, pacientul trebuie ţinut sub observaţie în următoarea oră, pentru a evalua
calitatea răspunsului său la tratament. Modificarea dozei poate fi efectuată în funcţie de răspunsul
pacientului.
Doza optim ă de apomorfină clorhidrat variază de la o persoană la alta dar, odată stabilit ă, rămâne
relativ constant ă pentru fiecare pacient.
Precauţii la continuarea tratamentului
Doza zilnică de APO -go variază în limite largi înt re pacienţi, în mod obişnuit fiind cuprinsă în
intervalul 3 – 30 mg, administrată sub formă de 1 – 10 injecţii şi, uneori , pentru nu mai puţin de
12 injecţii zilnic.
Se recomandă ca doza totală zilnică de apomorfină HCl să nu depăşească 100 mg, iar injecţiile
administrate separat în bolus nu trebuie să depăşească 10 mg.
În studiile clinice s- au putut efectua unele scăderi ale dozei de levodopa; acest efect variază în mod
considerabil între pacienţi şi este necesar să fie supravegheat cu atenţie de către un medic cu
experienţă.
După ce tratamentul a fost stabilizat, doza de domperidonă poate fi scăzută treptat la unii pacienţi, dar
poate fi eliminată cu succes numai la foarte puţini dintre aceştia, fără să apară reacţii adverse, cum sunt
vărsături sau hip otensiune arterială.
Perfuzi e continuă
3
Pacienţii care au demonstrat un răspuns bun în perioada „on” (fără simptomatologie) în decursul etapei
iniţiale a tratamentului cu apomorfină , dar la care controlul general al simptomatologiei rămâne
nesatisfăcător atunci când se administrează injecţii intermitente sau care necesită injecţii numeroase şi
frecvente (mai mult de 10 injecţii zilnic) pot să înceapă sau să treacă la tratamentul cu perfuzii
subcutanate continue , administrate prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei pompe de seringă
după cum urmează:
Perfuzia continuă se iniţiază cu o viteză de 1 mg (0,1 ml) apomorfină HCl per oră, viteză care va fi
crescut ă ulterior , în funcţie de răspunsul individual. Creşterea vitezei de perfuzie nu trebuie să
depăş ească 0,5 mg per oră şi trebuie efectuată la intervale de cel puţin 4 ore. Vitezele de perfuzie ora re
sunt cuprinse în intervalul 1 mg şi 4 mg (0,1 ml şi 0,4 ml), echivalent cu 0,015 - 0,06 mg/kg şi oră.
Pe rfuziile trebuie efectuate numai în orele de veghe. Cu excepţia cazului în care pacientul prezintă
probleme severe pe timpul nopţii, nu se recomandă perfuziile pe durata a 24 ore. Toleranţa la
tratament nu pare să apară, atâta timp cât există o perioadă fără tratament de cel puţin 4 ore pe timpul
nopţii. În orice caz, locul perfuziei trebuie schimbat la fiecare 12 ore.
Este posibil ca pacienţii să necesite suplimentarea perfuziilor continue cu doze intermitente ,
administrate în bolus după cum este necesar şi conform indicaţiilor medicului.
În timpul admi nistrării perfuziei continue se poate lua în considerare o scădere a dozelor altor agonişti
de dopamină.
Copii şi adolescenţi
APO -go 10 mg/ml soluţie injectabilă /perfuzabilă este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub
18 ani (vezi pct. 4.3).
Vârstnici
Pacienţii vârstnici sunt bine reprezentaţi în cadrul populaţiei de pacienţi cu boală Parkinson şi
constituie un procent crescut dintre pacienţii incluşi în studiile clinice efectuate cu APO -go. Abordarea
terapeutică a pacienţilor vârstnici căror a li s-a administrat APO -go nu a fost diferit ă comparativ cu cea
a pacienţi lor mai tineri. Cu toate acestea, se recomandă prudenţă suplimentară în timpul iniţierii
tratamentului la pacienţii vârstnici, din cauza riscului de hipotensiune arterială posturală .
Insuficienţă renală
Pentru pacienţii cu insuficienţă renală poate fi utilizată o schemă terapeutică similară celei
recomandate la pacienţii adulţi şi vârstnici (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicaţii
La pacienţi i cu depr imare respiratorie, demenţă, psiho patie sau insuficienţă hepatică.
Tratamentul cu apomorfină HCl nu trebuie administrat la pacienţii care prezintă un răspuns „on” la
tratamentul cu levodopa , răspuns ce este distorsionat prin diskinezie sau distonie sever e.
APO -go nu trebuie administrat l a pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la apomorfină sau la oricare
dintre excipienţii medicamentului.
APO -go este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Apomorfina HCl treb uie administrat cu prudenţă la pacienţi i cu boli renale, pulmonare sau
cardiovasculare precum şi la persoanele predispuse la greaţă şi vărsături.
Se recomandă prudenţă suplimentară în timpul iniţierii tratamentului la pacienţi i vârstnici şi/sau
debilitaţi.
4
Deoarece administrarea de apomorfină poate provoca hipotensiune arterială, chiar şi în cazul în care
este administrat tratamentul prealabil cu domperidonă, se impune atenţie la pacienţii cu cardiopatie
preexistentă sau la pacienţii cărora li se adminis trează medicamente vasoactive, cum sunt
antihipertensivele, în special la pacienţii cu hipotensiune arterială posturală preexistentă.
Deoarece apomorfina, în special atunci când este administrată în doze mari, poate provoca prelungirea
intervalului QT, se impune prudenţă când se tratează pacienţi cu risc de aritmie de tipul torsadei
vârfurilor.
Administrarea de a pomorfină este asociată cu reacţii subcutanate locale. Acestea pot fi uneori reduse
prin schimbarea locurilor de injectare sau, dacă este posibil, prin utilizarea unei ecografii (dacă este
disponibilă) pentru a evita zonele cu nodularităţi sau induraţii.
La pacienţii cărora li s- a administrat apomorfină s- au raportat anemie hemolitică şi trombocitopenie.
Analizele hematologice trebuie efectuate la intervale periodice, ca şi în cazul administrării
concomitent e de levodopa cu apomorfină .
Se impune prudenţă atunci când se asociază apomorfina cu alte medicamente, în special cu cele cu un
indice terapeutic îngust (vezi pct. 4.5).
Problemele neuropsihic e coexistă la mulţi pacienţi cu boală Parkinson avansată. Există dovezi potrivit
cărora, la unii pacienţi, tulburări le neuropsihice pot fi exacerbate de către apomorfină. Se impune o
atenţie specială atunci când se administrează apomorfină la aceşti pacien ţi.
Administrarea de apomorfină a fost asociată cu apariţia somnolenţei și cu apariţia episoadelor de somn
cu debut brusc, în special la pacienţii cu boală Parkinson. Pacienţii trebuie informaţi asupra acestui
lucru şi sfătuiţi să aibă grijă în cazul în c are conduc vehicule sau folosesc utilaje în timpul
tratamentului cu apomorfină. Pacienţii care au prezentat somnolenţă și/sau episoade de somn cu debut
brusc trebuie să evite conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor. În plus, poate fi luată în
cons iderare o reducere a dozei sau întreruperea definitivă a tratamentului.
La pacienţii cu boală Parkinson trataţi cu agonişti de dopamină, inclusiv apomorfină, au fost raportate
dependenţa patologică de jocurile de noroc, creşterea libidoului şi hipersexual itate.
APO -go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine metabisulfit de sodiu, care poate provoca
rareori reacţii alergice severe şi bronhospasm.
Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per 10 ml, adică este în esenţă „fără
s odiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Aproape în mod sigur, pacienţilor selectaţi pentru tratamentul cu apomorfină HCl li se administrează
concomitent alte medicamente pentru boala Parkinson. În etapele iniţiale ale tratamentului cu
apomorfină HCl, pacientul trebuie monitorizat în vederea identificării unor reacţii adverse neobişnuite
sau a unor semne de potenţare a efectului.
Medicamentele neuroleptice pot avea efect antagonist , dacă sunt utilizate concomitent cu apom orfina.
Interacţiunea între clozapină şi apomorfină este posibilă; cu toate acestea, clozapina poate fi utilizată ,
de asemenea, pentru reducerea simptomelor complicaţiilor neuropsihice.
Dacă la pacienţi i cu boală Parkinson trata ţi cu agonişti de dopamină trebuie administrate medicamente
neuroleptice, se poate lua în considerare o scădere gradată a dozei de apomorfină , atunci când
administrarea se efectuează printr -o minipompă şi/sau un injectomat (simptomele sugestive pentru
sindromul neuroleptic malign au fost raportate rareori în cazul întreruperii bruşte a tratamentului
dopaminergic).
5
Nu s -au studiat efectele posibile ale administrării apomorfinei asupra concentraţiilor plasmatice ale
altor medicamente. Prin urmare, se impune prudenţă când se asociază a pomorfina cu alte medicamente,
în special cu cele cu un indice terapeutic îngust.
Medicamente antihipertensive şi cardioactive
Chiar şi în cazul în care este administrat ă în asociere cu domperidona, apomorfina poate potenţa
efectele antihipertensive ale acestor medicamente (vezi pct. 4.4).
Se recomandă evitarea administrării apomorfinei concomitent cu alte medicamente despre care se
cunoaşte faptul că prelungesc intervalul QT.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu există experienţă privind administ rarea apomorfinei la gravide.
Studiile privind toxicitatea asupra funcţi ei de reproducere efectuate la animale nu indică efecte
teratogene, dar dozele administrate la şobolani, care sunt toxice pentru mamă, pot determina
insuficienţă respiratorie la nou -născut. Riscul potenţial la om nu este cunoscut. Vezi pct. 5.3.
APO -go nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Nu se cunoaşte dacă apomorfina se elimin ă în laptele uman. Decizia continuării/întreruperii alăptării
sau a continuării/întreruperii tratamentului cu APO -go trebuie să ia în considerare beneficiile alăptării
pentru copil şi beneficiile tratamentului cu APO -go pentru femeie.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Apomorfina HCl are influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje .
Pacienţii trataţi cu apomorfină şi care prezintă somnolenţă şi/sau episoade de instalare rapidă a
somnului trebuie instruiţi să nu conduc ă vehicule şi să evite să desfăşoare activităţi (de exemplu,
folosirea utilajelor) în cadrul cărora o scădere a atenţiei i -ar putea expune, pe ei sau pe alţii, la risc de
vătămare corporală gravă sau deces, până la rezolvarea acestor episoade recurente şi a somnolenţei
(vezi pct. 4.4).
4.8 Reacţii adverse
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente ((≥1/1000 şi 1/100)
Rare (≥1/10000 şi 1/1000)
Foarte rare (< 1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente
La pacienţii cărora li s -a administrat apomorfină s -au raportat anemie hemolitică şi trombocitopenie.
Rare
Eozinofilia a fost rareori raportată în timpul tratamentului cu apomorfină HCl.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare
Din cauza prezenţei excipientului metabisulfit de sodiu, pot apărea reacţii alergice (incluzând
anafilaxie şi bronhospasm).
6
Tulburări psihice
Frecvente
Tulburările neuropsihice sunt frecvente la pacienţii cu boală Parkinson. APO -go trebuie administrat cu
prudenţă specială la aceşti pacienţi. În timpul tratamentului cu apomorfină HCl au apărut tulburări
neuropsihice (incluzând confuzie uşoară tranzitorie şi halucinaţii vizuale).
Cu frecvenţă necunoscută
Tulburări legate de controlul impulsurilor
Dependenţa patologică de jocuri de noroc, creşterea libidoului, hipersexualitate, cumpăratul
compulsiv, creştere necontrolată a apetitului alimentar pot apărea la pacienții tratați cu agoniști
dopaminergici inclusi v APO-go (vezi şi pct.4.4).
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente
La începutul tratamentului poate să apară sedare tranzitorie după administrarea fiecărei doze de
apomorfină HCl; aceasta dispare, de obicei , după primele săptămâni.
Administrarea de ap omorfină este asociată cu somnolenţă.
S -au raportat de asemenea ameţeli/ stare confuzivă.
Mai puţin frecvente
Apomorfina poate induce dischinezii în timpul perioadelor „on”; aceast ea pot fi sever e în unele cazuri
iar la unii pacienţi pot determina oprirea tratamentului.
Apomorfina a fost asociată cu apariția episoadelor de somnolență cu debut brusc. Vezi si pct. 4.4.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente
Hipotensiunea arterială posturală este observată mai puţin frecvent şi , de obicei , este tranzitorie (vezi
pct. 4.4).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente
În timpul tratamentului cu apomorfină s -a raportat căscatul.
Mai puţin frecvente
S -au raportat dificultăţi la respiraţie.
Tulburări gastro -intestinale
Frecvente
Greaţă şi vărsături, în special când tratamentul cu apomorfină este iniţiat pentru prima dată, de obicei
ca rezultat al omiterii administrării domperidonei (vezi pct. 4.2.).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente
S -au raportat erupţii cutanat e tranzitorii locale şi generalizate.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente
Mulţi pacienţi prezintă reacţii la nivelul locului de injectare, în special în cazul administrării continue.
Acestea pot include noduli subcut anaţi, induraţie, eritem, sensibilitate şi paniculită. De asemenea, pot
să apară alte reacţii locale variate (cum sunt iritaţie, prurit, echimoză şi durere).
Mai puţin frecvente
S -au raportat necroză şi ulceraţie la nivelul locului de injectare.
7
Cu fre cvenţă necunoscută
S -a raportat edem periferic.
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente:
La pacienţii cărora li s -a administrat apomorfină s -au raportat rezultate pozitive la testul Coombs.
4.9 Supradozaj
Există puţină experienţă clinică privind su pradozajul cu apomorfină, în cazul utilizării acestui mod
administrare. Simptomele de supradozaj trebuie tratate în mod empiric, conform sugestiilor de mai jos:
Emeza excesivă poate fi tratată cu domperidonă.
Depr imarea respiratorie poate fi tratată cu n aloxonă.
Hipotensiune arterială: trebuie luate măsuri adecvate, de exemplu poziţionarea pacientului în
clinostatism, cu picioarel e ridica te deasupra nivelului capului.
Bradicardia poate fi tratată cu atropină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: a gonişti de dopamină , codul ATC: N04BC07.
Apomorfina este un stimulant direct al receptorilor de dopamină şi, în timp ce prezintă proprietăţi
agoniste asupra ambelor tipuri de receptori D1 şi D2, nu are în c omun cu levodopa căile de transport
sau metabolice.
Cu toate că la animale de studiu intacte, utilizarea apomorfinei inhibă frecvenţa de descărcare a
celulelor nigrostriate iar administrarea în doze mici s -a dovedit a produce o scădere a activităţii
locom otorii (despre care se consideră că reprezintă o inhibare presinaptică a eliberării de dopamină
endogenă), acţiunile apomorfinei asupra incapacităţii motorii în boala Parkinson sunt mediate ,
probabil , la nivelul receptorilor postsinaptici. D e asemenea, acest efect bifazic este observat la om.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După injectarea subcutanată a apomorfinei, farmacocinetica acesteia poate fi descrisă printr -un model
bicompartimental, cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie de 5 ( ±1, 1) minute şi un timp
de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 33 (±3,9) minute. Răspunsul clinic este bine corelat cu
concentraţiile de apomorfină în lichidul cefalorahidian, distribuţia substanţei active fiind cel mai bine
descrisă printr -un model bic ompartimental. Apomorfina este absorbită rapid şi complet din ţesutul
subcutanat, acest fapt corelându- se cu debutul rapid al efectelor clinice (4 - 12 minute) , iar durata
scurtă de acţiune clinică a substanţei active (de aproximativ 1 oră) se explică prin clearance- ul rapid.
Metabolizarea apomorfinei se realizează prin glucuron oconjugare şi sulfonare , până la cel puţin zece
la sută din doza totală administrată ; nu s-au descris alte căi de metabolizare.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de t oxicitate cu doze subcutanate repetate nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, în
afara informaţiilor incluse la alte puncte ale RCP -ului.
8
Studiile de genotoxicitate in vitro au demonstrat efecte mutagene şi clastogene, cel mai probabil
determinate de p roduşi i formaţi prin oxidarea apomorfinei. Cu toate acestea, apomorfina nu a fost
genotoxică în studiile efectuate in vivo .
Efectul apomorfinei cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost investigat la şobolani.
Apomorfina nu a fost te ratogenă la această specie, dar s-a observat faptul că administrarea de doze
toxice pentru mamă poa te duce la lipsa de îngrijire maternă şi la insuficienţă respiratorie la puii nou -
născuţi.
Nu s -au efectuat studii privind carcinogenitatea.
6. PROPRIETĂ ŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Metabisulfit de sodiu (E 223)
Acid clorhidric (pentru ajustarea pH -ului)
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH -ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
În absenţa studiilor privind compatibil itatea, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte
medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
A se utiliza imediat după deschidere. A se elimina orice c antitate neutilizat ă.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi p este 25ºC.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Fiole din sticlă de tip I , care conţin 2 ml soluţie injectabilă sau perfuzabilă , în cutii a câte 5 fiole.
Fiole din sticlă de tip I , care conţin 5 ml soluţie injectabilă sau perfuzabilă, în cutii a câte 5 fiole.
Există două tipuri de fiole:
O fiolă cu un spot colorat (parţial marcat)
O fiolă cu un inel în jurul părţii celei mai subţiri a gâtului ( complet marcat)
În unele teritorii sunt disponibile pachete a câte 25 şi 50 de fiole.
Pachetul cu 25 de fiole conţine 5 cutii, fiecare a câte 5 fiole.
Pachetul cu 50 de fiole conţine 10 cutii, fiecare a câte 5 fiole.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Instrucţ iuni privind utilizarea, manipularea şi eliminarea reziduurilor
A n u se utiliza soluţia în cazul în care culoarea acesteia a devenit verde.
Soluţia trebuie inspectată vizual înainte de utilizare. Trebuie utilizate numai soluţiile limpezi şi
incolore.
9
Des tinat unei singure utilizări. Orice cantitate de soluţie neutilizată trebuie eliminată.
Perfuzia continuă şi utilizarea unei minipompe şi/sau a unui injectomat
Selectarea tipul ui de minipompă şi/sau pompă de seringă care trebuie utilizate şi stabilirea d ozelor
necesare vor fi efectuate de către medic, în conformitate cu necesităţile specifice ale pacientului.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Britannia Pharmaceuticals Limited
Park View House, 65 London Road,
Newbury, Berkshire, RG14 1JN ,
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4186/2012/01 -12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Ianuarie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
APO -go 10 mg/ml s oluţie injectabilă /p erfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 ml conţine clorhidrat de apomorfină 10 mg.
2 ml conţin clorhidrat d e apomorfină 20 mg.
5 ml conţin clorhidrat de apomorfină 50 mg.
Excipient: m etabisulfit de sodiu (E 223), 1 mg per ml
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă sau perfuzabilă
Soluţie limpede, incolor ă sau aproape incoloră, practic fără particule vizibile.
pH 3,0- 4,0
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul fluctuaţiilor motorii invalidante (fenomenul „on- off”), la pacienţii cu boală Parkinson ,
care nu sunt suficient controlate de medi camente anti-Parkinsoniene administrate oral.
4.2 Doze şi mod de administrare
Selectarea pacienţilor la care este adecvat tratamentul cu APO -go administrat injectabil
Pacienţii selectaţi pentru tratamentul cu APO -go trebuie să fie capabili să recunoască debutul
propriilor simptome „off” şi să -şi injecteze singuri sau, ca alternativă, să aibă la dispoziţie o persoană
care îi îngrijeşte, capabilă să efectueze injecţia atunci când este necesar.
Este esenţial ca pacientul să urmeze un tratament stabil cu do mperidonă, de obicei în doză de 20 mg
de trei ori pe zi, de cel puţin două zile înaintea iniţierii tratamentului cu APO- go.
Tratamentul cu apomorfină trebuie iniţiat în cadrul unei clinici de specialitate. Pacientul trebuie
supravegheat de către un medic cu experienţă în tratamentul bolii Parkinson (de exemplu, un
neurolog). Înainte de a începe tratamentul cu APO -go, trebuie optimizat tratamentul cu levodopa al
pacientului, levodopa fiind administrată în asoci ere sau nu cu agonişti de dopamină.
2
Adulţi
Mod de administrare
APO -go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă se administrează pe cale subcutanată, prin injectare
intermitentă , în bolus. APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă poate fi administrat , de
asemenea, sub formă de perfuzie subc utanată continuă, prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei
pompe de seringă (vezi pct. 6.6).
Apomorfina nu trebuie administrată pe cale intravenoasă.
A n u se utiliza soluţia în cazul în care culoarea acesteia a devenit verde. Soluţia trebuie inspec tată
vizual înainte de utilizare. Trebuie utilizate numai soluţii limpezi, incolore şi fără particule vizibile.
Determinarea dozei prag
Doza adecvată pentru fiecare pacient este stabilită treptat, utilizând scheme terapeutice în cadrul cărora
dozele sunt crescute progresiv. Este sugerată următoarea schemă terapeutică :
1 mg de apomorfină HCl (0,1 ml), adică aproximativ 15 – 20 micrograme/kg, poate fi injectat
subcutanat în timpul perioadei hipokinetice sau „off" iar pacientul trebuie ţinut sub observaţie t imp de
30 minute , în vederea apariţiei unui răspuns motor.
Dacă nu există răspuns sau se obţine un răspuns inadecvat, se injectează subcutanat a doua doză de
apomorfină HCl 2 mg (0,2 ml) iar pacientul este ţinut sub observaţie timp de alte 30 minute , în
v ederea apariţiei unui răspuns adecvat.
Doz ele pot fi crescut e prin utilizarea de injecţii progresive , cu un interval de cel puţin patruzeci de
minute între administrările succesive, până când se obţine un răspuns motor satisfăcător.
Stabilirea tratamentu lui
După ce s -a determinat doza adecvată, se poate administra o singură injecţie subcutanată la nivelul
părţii inferioare a abdomenului sau părţii externe a coapsei, la primele semne de apariţie a unui episod
„off”. Nu se poate exclude faptul că absorbţia poate fi diferită, între diferite le locuri de injectare, la
acelaşi individ. În consecinţă, pacientul trebuie ţinut sub observaţie în următoarea oră, pentru a evalua
calitatea răspunsului său la tratament. Modificarea dozei poate fi efectuată în funcţie de răspunsul
pacientului.
Doza optim ă de apomorfină clorhidrat variază de la o persoană la alta dar, odată stabilit ă, rămâne
relativ constant ă pentru fiecare pacient.
Precauţii la continuarea tratamentului
Doza zilnică de APO -go variază în limite largi înt re pacienţi, în mod obişnuit fiind cuprinsă în
intervalul 3 – 30 mg, administrată sub formă de 1 – 10 injecţii şi, uneori , pentru nu mai puţin de
12 injecţii zilnic.
Se recomandă ca doza totală zilnică de apomorfină HCl să nu depăşească 100 mg, iar injecţiile
administrate separat în bolus nu trebuie să depăşească 10 mg.
În studiile clinice s- au putut efectua unele scăderi ale dozei de levodopa; acest efect variază în mod
considerabil între pacienţi şi este necesar să fie supravegheat cu atenţie de către un medic cu
experienţă.
După ce tratamentul a fost stabilizat, doza de domperidonă poate fi scăzută treptat la unii pacienţi, dar
poate fi eliminată cu succes numai la foarte puţini dintre aceştia, fără să apară reacţii adverse, cum sunt
vărsături sau hip otensiune arterială.
Perfuzi e continuă
3
Pacienţii care au demonstrat un răspuns bun în perioada „on” (fără simptomatologie) în decursul etapei
iniţiale a tratamentului cu apomorfină , dar la care controlul general al simptomatologiei rămâne
nesatisfăcător atunci când se administrează injecţii intermitente sau care necesită injecţii numeroase şi
frecvente (mai mult de 10 injecţii zilnic) pot să înceapă sau să treacă la tratamentul cu perfuzii
subcutanate continue , administrate prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei pompe de seringă
după cum urmează:
Perfuzia continuă se iniţiază cu o viteză de 1 mg (0,1 ml) apomorfină HCl per oră, viteză care va fi
crescut ă ulterior , în funcţie de răspunsul individual. Creşterea vitezei de perfuzie nu trebuie să
depăş ească 0,5 mg per oră şi trebuie efectuată la intervale de cel puţin 4 ore. Vitezele de perfuzie ora re
sunt cuprinse în intervalul 1 mg şi 4 mg (0,1 ml şi 0,4 ml), echivalent cu 0,015 - 0,06 mg/kg şi oră.
Pe rfuziile trebuie efectuate numai în orele de veghe. Cu excepţia cazului în care pacientul prezintă
probleme severe pe timpul nopţii, nu se recomandă perfuziile pe durata a 24 ore. Toleranţa la
tratament nu pare să apară, atâta timp cât există o perioadă fără tratament de cel puţin 4 ore pe timpul
nopţii. În orice caz, locul perfuziei trebuie schimbat la fiecare 12 ore.
Este posibil ca pacienţii să necesite suplimentarea perfuziilor continue cu doze intermitente ,
administrate în bolus după cum este necesar şi conform indicaţiilor medicului.
În timpul admi nistrării perfuziei continue se poate lua în considerare o scădere a dozelor altor agonişti
de dopamină.
Copii şi adolescenţi
APO -go 10 mg/ml soluţie injectabilă /perfuzabilă este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub
18 ani (vezi pct. 4.3).
Vârstnici
Pacienţii vârstnici sunt bine reprezentaţi în cadrul populaţiei de pacienţi cu boală Parkinson şi
constituie un procent crescut dintre pacienţii incluşi în studiile clinice efectuate cu APO -go. Abordarea
terapeutică a pacienţilor vârstnici căror a li s-a administrat APO -go nu a fost diferit ă comparativ cu cea
a pacienţi lor mai tineri. Cu toate acestea, se recomandă prudenţă suplimentară în timpul iniţierii
tratamentului la pacienţii vârstnici, din cauza riscului de hipotensiune arterială posturală .
Insuficienţă renală
Pentru pacienţii cu insuficienţă renală poate fi utilizată o schemă terapeutică similară celei
recomandate la pacienţii adulţi şi vârstnici (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicaţii
La pacienţi i cu depr imare respiratorie, demenţă, psiho patie sau insuficienţă hepatică.
Tratamentul cu apomorfină HCl nu trebuie administrat la pacienţii care prezintă un răspuns „on” la
tratamentul cu levodopa , răspuns ce este distorsionat prin diskinezie sau distonie sever e.
APO -go nu trebuie administrat l a pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la apomorfină sau la oricare
dintre excipienţii medicamentului.
APO -go este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Apomorfina HCl treb uie administrat cu prudenţă la pacienţi i cu boli renale, pulmonare sau
cardiovasculare precum şi la persoanele predispuse la greaţă şi vărsături.
Se recomandă prudenţă suplimentară în timpul iniţierii tratamentului la pacienţi i vârstnici şi/sau
debilitaţi.
4
Deoarece administrarea de apomorfină poate provoca hipotensiune arterială, chiar şi în cazul în care
este administrat tratamentul prealabil cu domperidonă, se impune atenţie la pacienţii cu cardiopatie
preexistentă sau la pacienţii cărora li se adminis trează medicamente vasoactive, cum sunt
antihipertensivele, în special la pacienţii cu hipotensiune arterială posturală preexistentă.
Deoarece apomorfina, în special atunci când este administrată în doze mari, poate provoca prelungirea
intervalului QT, se impune prudenţă când se tratează pacienţi cu risc de aritmie de tipul torsadei
vârfurilor.
Administrarea de a pomorfină este asociată cu reacţii subcutanate locale. Acestea pot fi uneori reduse
prin schimbarea locurilor de injectare sau, dacă este posibil, prin utilizarea unei ecografii (dacă este
disponibilă) pentru a evita zonele cu nodularităţi sau induraţii.
La pacienţii cărora li s- a administrat apomorfină s- au raportat anemie hemolitică şi trombocitopenie.
Analizele hematologice trebuie efectuate la intervale periodice, ca şi în cazul administrării
concomitent e de levodopa cu apomorfină .
Se impune prudenţă atunci când se asociază apomorfina cu alte medicamente, în special cu cele cu un
indice terapeutic îngust (vezi pct. 4.5).
Problemele neuropsihic e coexistă la mulţi pacienţi cu boală Parkinson avansată. Există dovezi potrivit
cărora, la unii pacienţi, tulburări le neuropsihice pot fi exacerbate de către apomorfină. Se impune o
atenţie specială atunci când se administrează apomorfină la aceşti pacien ţi.
Administrarea de apomorfină a fost asociată cu apariţia somnolenţei și cu apariţia episoadelor de somn
cu debut brusc, în special la pacienţii cu boală Parkinson. Pacienţii trebuie informaţi asupra acestui
lucru şi sfătuiţi să aibă grijă în cazul în c are conduc vehicule sau folosesc utilaje în timpul
tratamentului cu apomorfină. Pacienţii care au prezentat somnolenţă și/sau episoade de somn cu debut
brusc trebuie să evite conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor. În plus, poate fi luată în
cons iderare o reducere a dozei sau întreruperea definitivă a tratamentului.
La pacienţii cu boală Parkinson trataţi cu agonişti de dopamină, inclusiv apomorfină, au fost raportate
dependenţa patologică de jocurile de noroc, creşterea libidoului şi hipersexual itate.
APO -go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine metabisulfit de sodiu, care poate provoca
rareori reacţii alergice severe şi bronhospasm.
Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per 10 ml, adică este în esenţă „fără
s odiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Aproape în mod sigur, pacienţilor selectaţi pentru tratamentul cu apomorfină HCl li se administrează
concomitent alte medicamente pentru boala Parkinson. În etapele iniţiale ale tratamentului cu
apomorfină HCl, pacientul trebuie monitorizat în vederea identificării unor reacţii adverse neobişnuite
sau a unor semne de potenţare a efectului.
Medicamentele neuroleptice pot avea efect antagonist , dacă sunt utilizate concomitent cu apom orfina.
Interacţiunea între clozapină şi apomorfină este posibilă; cu toate acestea, clozapina poate fi utilizată ,
de asemenea, pentru reducerea simptomelor complicaţiilor neuropsihice.
Dacă la pacienţi i cu boală Parkinson trata ţi cu agonişti de dopamină trebuie administrate medicamente
neuroleptice, se poate lua în considerare o scădere gradată a dozei de apomorfină , atunci când
administrarea se efectuează printr -o minipompă şi/sau un injectomat (simptomele sugestive pentru
sindromul neuroleptic malign au fost raportate rareori în cazul întreruperii bruşte a tratamentului
dopaminergic).
5
Nu s -au studiat efectele posibile ale administrării apomorfinei asupra concentraţiilor plasmatice ale
altor medicamente. Prin urmare, se impune prudenţă când se asociază a pomorfina cu alte medicamente,
în special cu cele cu un indice terapeutic îngust.
Medicamente antihipertensive şi cardioactive
Chiar şi în cazul în care este administrat ă în asociere cu domperidona, apomorfina poate potenţa
efectele antihipertensive ale acestor medicamente (vezi pct. 4.4).
Se recomandă evitarea administrării apomorfinei concomitent cu alte medicamente despre care se
cunoaşte faptul că prelungesc intervalul QT.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu există experienţă privind administ rarea apomorfinei la gravide.
Studiile privind toxicitatea asupra funcţi ei de reproducere efectuate la animale nu indică efecte
teratogene, dar dozele administrate la şobolani, care sunt toxice pentru mamă, pot determina
insuficienţă respiratorie la nou -născut. Riscul potenţial la om nu este cunoscut. Vezi pct. 5.3.
APO -go nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Nu se cunoaşte dacă apomorfina se elimin ă în laptele uman. Decizia continuării/întreruperii alăptării
sau a continuării/întreruperii tratamentului cu APO -go trebuie să ia în considerare beneficiile alăptării
pentru copil şi beneficiile tratamentului cu APO -go pentru femeie.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Apomorfina HCl are influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje .
Pacienţii trataţi cu apomorfină şi care prezintă somnolenţă şi/sau episoade de instalare rapidă a
somnului trebuie instruiţi să nu conduc ă vehicule şi să evite să desfăşoare activităţi (de exemplu,
folosirea utilajelor) în cadrul cărora o scădere a atenţiei i -ar putea expune, pe ei sau pe alţii, la risc de
vătămare corporală gravă sau deces, până la rezolvarea acestor episoade recurente şi a somnolenţei
(vezi pct. 4.4).
4.8 Reacţii adverse
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente ((≥1/1000 şi 1/100)
Rare (≥1/10000 şi 1/1000)
Foarte rare (< 1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente
La pacienţii cărora li s -a administrat apomorfină s -au raportat anemie hemolitică şi trombocitopenie.
Rare
Eozinofilia a fost rareori raportată în timpul tratamentului cu apomorfină HCl.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare
Din cauza prezenţei excipientului metabisulfit de sodiu, pot apărea reacţii alergice (incluzând
anafilaxie şi bronhospasm).
6
Tulburări psihice
Frecvente
Tulburările neuropsihice sunt frecvente la pacienţii cu boală Parkinson. APO -go trebuie administrat cu
prudenţă specială la aceşti pacienţi. În timpul tratamentului cu apomorfină HCl au apărut tulburări
neuropsihice (incluzând confuzie uşoară tranzitorie şi halucinaţii vizuale).
Cu frecvenţă necunoscută
Tulburări legate de controlul impulsurilor
Dependenţa patologică de jocuri de noroc, creşterea libidoului, hipersexualitate, cumpăratul
compulsiv, creştere necontrolată a apetitului alimentar pot apărea la pacienții tratați cu agoniști
dopaminergici inclusi v APO-go (vezi şi pct.4.4).
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente
La începutul tratamentului poate să apară sedare tranzitorie după administrarea fiecărei doze de
apomorfină HCl; aceasta dispare, de obicei , după primele săptămâni.
Administrarea de ap omorfină este asociată cu somnolenţă.
S -au raportat de asemenea ameţeli/ stare confuzivă.
Mai puţin frecvente
Apomorfina poate induce dischinezii în timpul perioadelor „on”; aceast ea pot fi sever e în unele cazuri
iar la unii pacienţi pot determina oprirea tratamentului.
Apomorfina a fost asociată cu apariția episoadelor de somnolență cu debut brusc. Vezi si pct. 4.4.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente
Hipotensiunea arterială posturală este observată mai puţin frecvent şi , de obicei , este tranzitorie (vezi
pct. 4.4).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente
În timpul tratamentului cu apomorfină s -a raportat căscatul.
Mai puţin frecvente
S -au raportat dificultăţi la respiraţie.
Tulburări gastro -intestinale
Frecvente
Greaţă şi vărsături, în special când tratamentul cu apomorfină este iniţiat pentru prima dată, de obicei
ca rezultat al omiterii administrării domperidonei (vezi pct. 4.2.).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente
S -au raportat erupţii cutanat e tranzitorii locale şi generalizate.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente
Mulţi pacienţi prezintă reacţii la nivelul locului de injectare, în special în cazul administrării continue.
Acestea pot include noduli subcut anaţi, induraţie, eritem, sensibilitate şi paniculită. De asemenea, pot
să apară alte reacţii locale variate (cum sunt iritaţie, prurit, echimoză şi durere).
Mai puţin frecvente
S -au raportat necroză şi ulceraţie la nivelul locului de injectare.
7
Cu fre cvenţă necunoscută
S -a raportat edem periferic.
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente:
La pacienţii cărora li s -a administrat apomorfină s -au raportat rezultate pozitive la testul Coombs.
4.9 Supradozaj
Există puţină experienţă clinică privind su pradozajul cu apomorfină, în cazul utilizării acestui mod
administrare. Simptomele de supradozaj trebuie tratate în mod empiric, conform sugestiilor de mai jos:
Emeza excesivă poate fi tratată cu domperidonă.
Depr imarea respiratorie poate fi tratată cu n aloxonă.
Hipotensiune arterială: trebuie luate măsuri adecvate, de exemplu poziţionarea pacientului în
clinostatism, cu picioarel e ridica te deasupra nivelului capului.
Bradicardia poate fi tratată cu atropină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: a gonişti de dopamină , codul ATC: N04BC07.
Apomorfina este un stimulant direct al receptorilor de dopamină şi, în timp ce prezintă proprietăţi
agoniste asupra ambelor tipuri de receptori D1 şi D2, nu are în c omun cu levodopa căile de transport
sau metabolice.
Cu toate că la animale de studiu intacte, utilizarea apomorfinei inhibă frecvenţa de descărcare a
celulelor nigrostriate iar administrarea în doze mici s -a dovedit a produce o scădere a activităţii
locom otorii (despre care se consideră că reprezintă o inhibare presinaptică a eliberării de dopamină
endogenă), acţiunile apomorfinei asupra incapacităţii motorii în boala Parkinson sunt mediate ,
probabil , la nivelul receptorilor postsinaptici. D e asemenea, acest efect bifazic este observat la om.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După injectarea subcutanată a apomorfinei, farmacocinetica acesteia poate fi descrisă printr -un model
bicompartimental, cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie de 5 ( ±1, 1) minute şi un timp
de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 33 (±3,9) minute. Răspunsul clinic este bine corelat cu
concentraţiile de apomorfină în lichidul cefalorahidian, distribuţia substanţei active fiind cel mai bine
descrisă printr -un model bic ompartimental. Apomorfina este absorbită rapid şi complet din ţesutul
subcutanat, acest fapt corelându- se cu debutul rapid al efectelor clinice (4 - 12 minute) , iar durata
scurtă de acţiune clinică a substanţei active (de aproximativ 1 oră) se explică prin clearance- ul rapid.
Metabolizarea apomorfinei se realizează prin glucuron oconjugare şi sulfonare , până la cel puţin zece
la sută din doza totală administrată ; nu s-au descris alte căi de metabolizare.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de t oxicitate cu doze subcutanate repetate nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, în
afara informaţiilor incluse la alte puncte ale RCP -ului.
8
Studiile de genotoxicitate in vitro au demonstrat efecte mutagene şi clastogene, cel mai probabil
determinate de p roduşi i formaţi prin oxidarea apomorfinei. Cu toate acestea, apomorfina nu a fost
genotoxică în studiile efectuate in vivo .
Efectul apomorfinei cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost investigat la şobolani.
Apomorfina nu a fost te ratogenă la această specie, dar s-a observat faptul că administrarea de doze
toxice pentru mamă poa te duce la lipsa de îngrijire maternă şi la insuficienţă respiratorie la puii nou -
născuţi.
Nu s -au efectuat studii privind carcinogenitatea.
6. PROPRIETĂ ŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Metabisulfit de sodiu (E 223)
Acid clorhidric (pentru ajustarea pH -ului)
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH -ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
În absenţa studiilor privind compatibil itatea, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte
medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
A se utiliza imediat după deschidere. A se elimina orice c antitate neutilizat ă.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi p este 25ºC.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Fiole din sticlă de tip I , care conţin 2 ml soluţie injectabilă sau perfuzabilă , în cutii a câte 5 fiole.
Fiole din sticlă de tip I , care conţin 5 ml soluţie injectabilă sau perfuzabilă, în cutii a câte 5 fiole.
Există două tipuri de fiole:
O fiolă cu un spot colorat (parţial marcat)
O fiolă cu un inel în jurul părţii celei mai subţiri a gâtului ( complet marcat)
În unele teritorii sunt disponibile pachete a câte 25 şi 50 de fiole.
Pachetul cu 25 de fiole conţine 5 cutii, fiecare a câte 5 fiole.
Pachetul cu 50 de fiole conţine 10 cutii, fiecare a câte 5 fiole.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Instrucţ iuni privind utilizarea, manipularea şi eliminarea reziduurilor
A n u se utiliza soluţia în cazul în care culoarea acesteia a devenit verde.
Soluţia trebuie inspectată vizual înainte de utilizare. Trebuie utilizate numai soluţiile limpezi şi
incolore.
9
Des tinat unei singure utilizări. Orice cantitate de soluţie neutilizată trebuie eliminată.
Perfuzia continuă şi utilizarea unei minipompe şi/sau a unui injectomat
Selectarea tipul ui de minipompă şi/sau pompă de seringă care trebuie utilizate şi stabilirea d ozelor
necesare vor fi efectuate de către medic, în conformitate cu necesităţile specifice ale pacientului.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Britannia Pharmaceuticals Limited
Park View House, 65 London Road,
Newbury, Berkshire, RG14 1JN ,
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4186/2012/01 -12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Ianuarie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2015
