TELMISARTAN MYLAN 20 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Mylan 20 mg comprimate
Telmisartan Mylan 40 mg comprimate
Telmisartan Mylan 80 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Telmisartan Mylan 20 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg.
Telmisartan Mylan 40 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Telmisartan Mylan 80 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Excipienţi:
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Telmisartan Mylan 20 mg comprimate:Comprimat rotund, de culoare albă până la aproape albă, plat, cu
margini teşite, cu diametrul de 7 mm, marcat cu „TN peste 20” pe o faţă şi cu „M” pe cealaltă faţă.
Telmisartan Mylan 40 mg comprimate:Comprimat biconvex, cu formă alungită, de culoare albă până la
aproape albă, , cu dimensiuni de 12 mm x 5,9 mm, marcat cu „TN40” pe o faţă şi cu „M” pe cealaltă faţă.
Telmisartan Mylan 80 mg comprimate:Comprimat biconvex, cu formă alungită, de culoare albă până la
aproape albă, cu dimensiuni de 16,2 mm x 7,95 mm, marcat cu „TN80” pe o faţă şi cu „M” pe cealaltă
faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
2
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţii cu:
i) Boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală cardiacă coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
ii) Diabet zaharat tip 2, cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze:
Tratamentul hipertensiunii esenţiale
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. La unii pacienţi se poate obţine efect terapeutic la o doză
zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan
poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere
cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al
telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut
în vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut, în general, după 4 până la 8 săptămâni de la
începerea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară:
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se cunoaşte dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan
sunt eficace în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă
monitorizarea atentă a tensiunii arteriale şi, dacă este necesar, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora
li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze iniţiale mai
mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară
până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
3
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească 40
mg o dată pe zi (vezi pct. 4.4). Telmisartan este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă
(vezi pct 4.3).
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea administrării de telmisartan la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost
stabilită. Datele actuale disponibile sunt descrise la punctul 5.1 şi 5.2, dar nu sunt făcute recomandări
privind dozele.
Mod de administrare
Telmisartan comprimate sunt pentru administrare orală în doză unică şi trebuie luate cu lichide, cu sau fără
alimente.
Se recomandă precauţie înainte de manipularea sau administrarea medicamentului.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (enumerate la pct. 6.1)
- Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
- Tulburări biliare obstructive
- Insuficienţă hepatică severă
Utilizarea concomitentă de Telmisartan Mylan şi medicamente ce conţin aliskiren este contraindicată
ml/min/1,73 m2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina
trebuie început în timpul perioadei de
sarcină. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul
sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct.
4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică:
Telmisartan nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
4
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3), deoarece telmisartanul este eliminat în principal prin bilă. La
aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartan trebuie
utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune renovasculară:
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoză a arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal:
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi ale
creatininei la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu replace
Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea telmisartanla pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară:
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie ca urmare a terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea
primei doze de telmisartan. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se administra telmisartan.
Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra telmisartan.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă de inhibitori ai ECA, blocanţi ai receptorilor de angiotensină
II şi aliskiren creşte riscul de hipotensiune arterială, hiperkaliemie şi scăderea funcţiei renale (incluzând
insuficienţa renală acută.). De aceea, blocarea dublă a SRAA prin utilizarea de inhibitori ai ECA, blocanţi
ai receptorilor de angiotensină II sau aliskiren nu este recomandată (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă blocarea dublă este absolut necesară, acest tratament trebuie atent supravegheat de specialist şi
trebuie atent monitorizate funcţia renală, concentraţia de electroliţi şi tensiunea arterială la pacienţi.
Inhibitorii de ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii
cu nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
redominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină- aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care
influenţează acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar:
Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se
5
recomandă utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă:
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie
hipertrofică obstructivă.
Pacienţii diabetici trataţi cu insulină sau antidiabetice
La aceşti pacienţi sub tratament cu telmisartan poate să apară hipoglicemie. De aceea, la aceşti pacienţi
trebuie luată în considerare monitorizarea atentă a glicemiei; când se indică, poate fi necesară ajustarea
dozei de insulină sau antidiabetice.
Hiperkaliemie:
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să producă
hiperkaliemie.
70 ani)
- Terapie asociată cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de
medicamente care pot produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi COX-2),
heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
- Evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, deteriorare a funcţiei renale, agravare bruscă a disfuncţiei renale (de exemplu infecţii),
liză celulară, (de exemplu ischemie acută la nivelul extremităţilor, rabdomioliză, traumatism
extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi
pct.4.5).
Diferenţe etnice
Aşa cum se observă pentru inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, sunt aparent mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale
la populaţia aparţinând rasei negre, comparativ cu cei de altă rasă, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Altele
Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii
6
cu cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii mediane a
concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La iniţierea,
modificarea şi întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile plasmatice ale
digoxinei, pentru a menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează concomitent medicamentele mai sus menţionate. Riscul este mare în special în cazul
asocierii cu diuretice care economisesc potasiul şi cu substituenţi de sare care conţin potasiu.
De exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic, dacă se respectă
întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu:
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II, cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă
de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren
sau amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot duce la o
creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
diagnosticate, este recomandată asocierea, acestea trebuie utilizate cu prudenţă şi cu o monitorizare
frecventă a concentraţiilor plasmatice de potasiu.
Litiu:
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei plasmatice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice de litiu, dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare recomandate, inhibitorii COX-2
şi AINS neselective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II.
7
La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţie renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu
medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, inclusiv
o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, aceste medicamente trebuie
administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea terapiei concomitente şi, în
continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea
funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de
până la 2,5 ori a ASC
0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei
observaţii nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie
volemică şi un risc de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele rezultate din studiile clinice au demonstrat că dubla blocare a sistemului renină- angiotensină-
aldosteron (SRAA) prin utilizarea asocierii de inhibitori ai ECA, blocanţi ai receptorilor de angiotensină II
sau aliskiren este asociată cu o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse cum sunt hipotensiunea arterială,
hiperkaliemie şi scăderea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută) comparativ cu utilizarea unui
singur agent care acţionează pe SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică):
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
este recomandat în timpul primului trimestru
de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat în
timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
8
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanla gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în timpul
primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate
fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti
ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul
sarcinii.
În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrelor doi şi trei
de sarcină induce la om fetotoxicitate (diminuare a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere a
procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie). (vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi de
sarcină, se recomandă investigarea ecografică a funcţiei renale şi craniului.
Nou-născuţii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă
observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea:
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartanîn timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmisartan Mylan în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative,
cu profil de siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut
prematur.
Fertilitatea
In studiile preclinice, nu au fost observate efecte ale telmisartanasupra fertilităţii bărbaţilor sau femeilor.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să
aibă în vedere posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului
antihipertensiv cum este tratamentul cu Telmisartan Mylan.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse grave ce pot apărea rareori (≥1/10000 până la <1/1000 ) includ reacţii anafilactice şi
angioedem şi insuficienţă renală.
9
În studiile clinice controlate placebo, incidenţa globală a reacţilor adverse raportată în cazul administrării
telmisartanului (41,4 %) a fost comparabilă cu cea observată în cazul administrării placebo (43,9 %).
Incidenţa reacţilor adverse nu a fost dependentă de doza administrată, sexul, vârsta sau originea etnică a
pacienţilor. Profilul de siguranţă al telmisartanului la pacienţii trataţi pentru reducerea morbidităţii
ipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice efectuate la pacienţii
trataţi cu telmisartan pentru hipertensiune arterială şi din experienţa de după punerea pe piaţă. Prezentarea
ia în considerare şi reacţiile adverse grave şi reacţiile adverse care au dus la întreruperea tratamentului,
raportate în trei studii clinice pe termen lung, ce au inclus 21642 pacienţi trataţi cu telmisartan pentru
scăderea morbidităţi cardiovasculare, cu o durată de şase ani.
Lista tabulară a reacţiilor adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10); Frecvente (≥1/100 şi <1/10), Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), Rare
(≥1/10000 şi <1/1000), Foarte rare (<1/10000În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile
adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţii ale tractului respirator
superior, inclusiv faringită şi sinuzită,
Rare: sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente : Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie,
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice, hipersensibilitate,
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie, Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincopă
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
10
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: pneumopatie interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (inclusiv cu final letal), eczemă, eritem, urticarie, erupţii
determinate de administrarea medicamentului, erupţii cutanate toxice,
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Durere la nivelul spatelui (de exemplu sciatică), crampe musculare,
mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul extremităţilor, durere la nivelul tendoanelor
(simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: creşterea valorilor creatininemiei
Rare: Scădere a valorilor hemoglobinei, creştere a valorilor concentraţiilor
plasmatice ale acidului uric, creştere a valorilor serice ale enzimelor
hepatice, creştere a concentraţiei plasmatice a creatin fosfokinazei,
1,2,3,4 : pentru descrierea pe larg, a se vedea sub-punctul „Descrierea reacţiilor adverse selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate:
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul
administrării de telmisartan, comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare
sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1).
11
Hipotensiune arterială
Raportată ca frecventă la pacienţii cu tensiunea arterială controlată care sunt trataţi cu telmisartan pentru
scăderea morbidităţii cardiovasculare.
Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
Maoritatea cazurilor de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice din experienţa de după punerea pe
piaţă au apărut la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi este mai probabil sa experimenteze aceste reacţii
adverse.
Pneumopatie interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă au fost raportate cazuri de pneumopatie interstiţială asociate cu
administrarea de telmisartan. Cu toate acestea, nu s-a stabilit o relaţie cauzală.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după punerea pe piaţă a medicamentului este importantă. Aceasta
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptomatologie: cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea
arterială şi tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creştere a creatininemiei şi
insuficienţă renală acută.
Tratament: telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Abordarea terapeutică depinde de
durata de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul
aţiilor serice ale electroliţilor şi
creatininemia. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în clinostatism cu
picioarele ridicate şi trebuie să li se administreze soluţii pentru substituţia rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune:
12
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), cu
administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe
locul său de legare de la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1.
Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu
prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi.
Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către
angiotensina II, a cărei concentraţie plasmatică este crescută de către telmisartan.
Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă
renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de
aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale
determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de
până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţa în utilizare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează, în general, în decurs de 4 până la 8
săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant timp de peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore
dinaintea administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în
ambulator. Aceasta se confirmă prin şi prin raportul concentraţie plamatică înainte de utilizarea dozei
următoare/concentraţie plasmatică maximă, care se menţine în mod constant peste 80 %, valoare observată
după administrarea dozelor de 40 şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o
tendinţă aparentă a unei relaţii dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a
tensiunii arteriale sistolice (TAS). În această privinţă, datele
privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât tensiunea sistolică cât şi pe cea diastolică,
fără a influenţa alura ventriculară. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la
activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este
comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative, aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum
demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul,
hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni arteriale de rebound.
Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei
trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele
două tratamente antihipertensive.
Prevenţie cardiovasculară
13
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint
Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril
asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de
boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu, afecţiuni arteriale
periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit de leziuni evidente la nivelul organelor ţintă (de exemplu
retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă grupa de
populaţie cu risc pentru evenimentele cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n =
8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau combinaţia dintre telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n = 8502)
şi au fost urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriului de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic non-letal, accident vascular cerebral non-letal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor cu privire la criteriul de de evaluare principal a fost
similară la grupul tratat cu telmisartan (16,7%) şi la grupul de tratament cu ramipril (16,5%). Rata riscului
pentru telmisartan comparativ cu ramipril a fost de 1,01 (IÎ 97,5 % 0,93 – 1,10, p (non-inferioritate) =
0,0019 la o marjă de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu
telmisartan şi de 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are
o eficacitate similară cu cea a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul
miocardic non-letal şi accidentul vascular cerebral non-letal [0,99 (IÎ 97,5 % 0,90 – 1,08, p (non-
inferioritate) = 0,0004)], care au constituit criteriul principal de evaluare în studiul de referinţă HOPE (The
Heart Outcomes Prevention Evaluation Study), care a investigat efectul ramiprilului comparativ cu
placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţii care nu au tolerat terapia cu IECA, după criterii de includere
similare cu cele din studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu
administrare de placebo (n=2972), ambele fiind adăugate la schema terapeutică de bază. Durata medie de
urmărire a studiului a fost de 4 ani şi 8 luni.
Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic privind incidenţa rezultatelor cu privire la criteriul
de evaluare principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic non-letal, accident
vascular cerebral non-letal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) aceasta fiind de 15,7%
la grupul tratat cu telmisartan şi de 17,0% la grupul la care s-a administrat placebo, cu o rată a riscului de
0,92 (IÎ 95 % 0,81 – 1,05, p = 0,22). S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo în
ceea ce priveşte rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prespecificate prin protocol, constând
din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic non-letal şi accidentul vascular cerebral non-
letal [0,87 (IÎ 95% 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit ni
ciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (rata riscului 1,03, IÎ 95% 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril.
Combinaţia dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric
mai mare în grupul de tratament cu combinaţia dintre telmisartan şi ramipril. În plus, incidenţa raportărilor
de hiperkaliemie, insuficienţă renală, hipotensiune arterială şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu
14
combinaţia dintre telmisartan şi ramipril. De aceea, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre
telmisartan şi ramipril la acest grup de populaţie.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” (PRoFESS), la pacienţii cu vârsta de 50 de ani sau peste care au avut recent un AVC a fost
observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul administrării de telmisartan, de 0,70 %
comparativ cu placebo (0,49 %) [RR 1,43 (95 %interval de încredere 1,00 – 2,06)]; incidenţa cazurilor de
sepsis letal a fost crescută la pacienţii trataţi cu telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a
administrat placebo (0,16 %) [RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 – 3,76)]. Această creştere a
incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o descoperire
întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii clinice extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
Combination with Ramipril Global Endpoint Trial) şi VANEPHRON-D (The Veterans Affairs
Nephropathy in Diabetes) au examinat utilizarea asocierii de inhibitori ai ECA cu un blocant al
receptorilor de angiotensină II.
ONTARGET a fost un studiu efectuat pe pacienţi cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară, sau diabet zaharat tip 2 asociat cu insuficienţă de organ. Pentru mai multe informaţii
detaliate a se vedea secţiunea de mai sus cu titlul “Prevenţie cardiovasculară”. VANEPHRON-D a fost un
tie diabetică.
Aceste studii nu au demonstrat un efect benefic semnificativ asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare şi a mortalităţii, în timp ce a fost observat un risc crescut de hiperkaliemie, insuficienţă
renală acută şi/sau hipotensiune arterială comprativ cu monoterapia. Având în vedere proprietăţile lor
farmacodinamice, aceste rezultate sunt de asemenea relevante şi pentru alţi inhibitori ai ECA şi pentru
blocanţi ai receptorilor de angiotensină II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie utilizaţi concomitent la
pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints) a
fost un studiu efectuat pentru a testa beneficiul asocierii de aliskiren la tratamentul standard cu inhibitor al
ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 şi boală renală
cronică, boală cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat precoce datorită unui risc crescut de
reacţii adverse. Moartea de cauză cardiovasculară şi accident vascular cerebral a fost numeric mai
frecventă în grupul tratat cu aliskiren decât în grupul placebo şi reacţiile adverse şi evenimentele adverse
grave (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi disfuncţie renală) au fost mai frecvent raportate în grupul
tratat cu aliskiren decât în grupul placebo.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartanla copii şi adolescenţi cu vârsta ub 18 ani nu a fost stabilită.
Efectul de scădere a tensiunii arteriale a două doze de telmisartan a fost evaluat pe o perioadă de 4
săptămâni la 76 de pacienţi hipertensivi, supraponderali, cu vârsta între 6 şi 18 ani (greutate corporală ≥ 20
kg şi ≤ 120 Kg, media 74,6 Kg), după administrarea a 1 mg/kg (n=29 pacienţi trataţi) sau 2 mg/kg (n=31
pacienţi trataţi). De la includere nu au fost evaluaţi pacienţii cu hipertensiune arterială secundară. La unii
dintre pacienţii investigaţi dozele utilizate au fost mai mari decât cele recomandate pentru tratament la
15
populaţia adultă, atingând o doză zilnică comparabilă cu 160 mg, ce a fost testată la adulţi. După ajustarea
pentru grupa de vârstă media modificărilor tensiunii arteriale sistolice faţă de valorile de bază (obiectiv
primar) au fost -14,5 (1,7) mmHg în grupul cu telmisartan 2 mg/kg, -9,7 (1,7) mmHg în grupul cu
telmisartan 1 mg/kg, -6,0 (2,4) în grupul placebo. Modificările tensiunii arteriale diastolice faţă de valorile
de bază au fost -8,4 (1,5) mmHg, -4,5 (1,6) mmHg şi respectiv -3,5. Modificarea a fost dependentă de
doză. Datele de siguranţă din acest studiu la pacienţii cu vârsta între 6 şi 18 ani a părut a fi similară cu cea
observată la adulţi. Siguranţa tratamentului pe termen lung cu telmisartan la copii şi adolescenţi nu a fost
evaluată.
O creştere a eozinofilelor raportată la acest grup de pacienţi nu a fost înregistrată la adulţi.
Semnificaţia clinică şi relevanţa acesteia nu este cunoscută.
Aceste date clinice nu permit extragerea unor concluzii asupra eficacităţii şi siguranţei telmisartanului la
copii şi adolescenţi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută
medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu
alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0-∞) a
telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ
19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice
sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu
alimente.
Liniaritate/non-liniaritate:
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficacităţii terapeutice. Nu există o relaţie
liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură ASC, cresc
disproporţional în cazul administrării dozelor mai mari de 40 mg.
Distribuţie:
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi
de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu la starea de echilibru (Vd
se) este de
aproximativ 500 litri.
Biotransformare:
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul substanţei iniţiale. Nu
s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare:
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de eliminare biexponenţială, cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică măsură
aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţional cu
16
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate. Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o
influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1 % din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/min).
Populaţii speciale
Copii şi adolescenţi:
Farmacocinetica a două doze de telmisartan a fost evaluată ca obiectiv secundar la pacienţi hipertensivi
(n=57) cu vârsta între 6 şi 18 ani după administrarea de telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg pe o perioadă de
4 săptămâni. Obiectivele farmacocinetice au inclus determinarea concentraţiei de echilibru a
telmisartanului la copii şi adolescenţi şi investigarea diferenţelor legate de vârstă. Deşi studiul a fost prea
mic pentru o evaluare semnificativă a farmacocneticii la copiii cu vârsta sub 12 ani, rezultatele sunt în
general consistente cu determinările de la adulţi şi confirmă neliniaritatea telmisartanului, mai ales pentru
c
max.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei, comparativ cu valorile observate la bărbaţi.
Pacienţi vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de pacienţii cu vârsta sub 65 de ani.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice
duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost
observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele
plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu afecţiuni renale.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a
biodisponibilităţii absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu
este modificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină o expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
valoare a hemoglobinei, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininemiei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine, s-au
observat dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice
17
(eroziuni, ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic,
cunoscute din studiile preclinice atât pentru inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor renale juxtaglomerulare. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există o evidenţă clară a efectelelor teratogene, a fost observat efectul telmisartanul în doze toxice
asupra dezvoltării postnatale a puilor, de exemplu greutate mai mică şi
deschidere întârziată a ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă, iar la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Stearat de magneziu
Povidonă (K-30)
Meglumină
Hidroxid de sodiu
Manitol (SD 200) (E421)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacon din PEÎD cu capac din polipropilenă care conţine desicant
Mărimi de ambalaj: 56, 60, 84, 90, 98, 280, 500, 1000 comprimate
Cutii cu blistere din OPA-Al-PVC/Aluminiu
Mărimi de ambalaj: 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 98 (2x49), 100 comprimate. Blistere tip calendar a câte
28 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie disponibile pe piaţă.
18
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Generics [UK] Ltd
Station Close, Potters Bar, Hertfordshire, EN6 1TL, Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4294/2012/01-18
4295/2012/01-18
4296/2012/01-19
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Februarie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Mylan 20 mg comprimate
Telmisartan Mylan 40 mg comprimate
Telmisartan Mylan 80 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Telmisartan Mylan 20 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg.
Telmisartan Mylan 40 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Telmisartan Mylan 80 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Excipienţi:
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Telmisartan Mylan 20 mg comprimate:Comprimat rotund, de culoare albă până la aproape albă, plat, cu
margini teşite, cu diametrul de 7 mm, marcat cu „TN peste 20” pe o faţă şi cu „M” pe cealaltă faţă.
Telmisartan Mylan 40 mg comprimate:Comprimat biconvex, cu formă alungită, de culoare albă până la
aproape albă, , cu dimensiuni de 12 mm x 5,9 mm, marcat cu „TN40” pe o faţă şi cu „M” pe cealaltă faţă.
Telmisartan Mylan 80 mg comprimate:Comprimat biconvex, cu formă alungită, de culoare albă până la
aproape albă, cu dimensiuni de 16,2 mm x 7,95 mm, marcat cu „TN80” pe o faţă şi cu „M” pe cealaltă
faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
2
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţii cu:
i) Boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală cardiacă coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
ii) Diabet zaharat tip 2, cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze:
Tratamentul hipertensiunii esenţiale
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. La unii pacienţi se poate obţine efect terapeutic la o doză
zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan
poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere
cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al
telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut
în vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut, în general, după 4 până la 8 săptămâni de la
începerea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară:
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se cunoaşte dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan
sunt eficace în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă
monitorizarea atentă a tensiunii arteriale şi, dacă este necesar, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora
li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze iniţiale mai
mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară
până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
3
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească 40
mg o dată pe zi (vezi pct. 4.4). Telmisartan este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă
(vezi pct 4.3).
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea administrării de telmisartan la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost
stabilită. Datele actuale disponibile sunt descrise la punctul 5.1 şi 5.2, dar nu sunt făcute recomandări
privind dozele.
Mod de administrare
Telmisartan comprimate sunt pentru administrare orală în doză unică şi trebuie luate cu lichide, cu sau fără
alimente.
Se recomandă precauţie înainte de manipularea sau administrarea medicamentului.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (enumerate la pct. 6.1)
- Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
- Tulburări biliare obstructive
- Insuficienţă hepatică severă
Utilizarea concomitentă de Telmisartan Mylan şi medicamente ce conţin aliskiren este contraindicată
ml/min/1,73 m2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina
trebuie început în timpul perioadei de
sarcină. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul
sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct.
4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică:
Telmisartan nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
4
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3), deoarece telmisartanul este eliminat în principal prin bilă. La
aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartan trebuie
utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune renovasculară:
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoză a arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal:
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi ale
creatininei la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu replace
Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea telmisartanla pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară:
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie ca urmare a terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea
primei doze de telmisartan. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se administra telmisartan.
Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra telmisartan.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă de inhibitori ai ECA, blocanţi ai receptorilor de angiotensină
II şi aliskiren creşte riscul de hipotensiune arterială, hiperkaliemie şi scăderea funcţiei renale (incluzând
insuficienţa renală acută.). De aceea, blocarea dublă a SRAA prin utilizarea de inhibitori ai ECA, blocanţi
ai receptorilor de angiotensină II sau aliskiren nu este recomandată (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă blocarea dublă este absolut necesară, acest tratament trebuie atent supravegheat de specialist şi
trebuie atent monitorizate funcţia renală, concentraţia de electroliţi şi tensiunea arterială la pacienţi.
Inhibitorii de ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii
cu nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
redominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină- aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care
influenţează acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar:
Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se
5
recomandă utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă:
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie
hipertrofică obstructivă.
Pacienţii diabetici trataţi cu insulină sau antidiabetice
La aceşti pacienţi sub tratament cu telmisartan poate să apară hipoglicemie. De aceea, la aceşti pacienţi
trebuie luată în considerare monitorizarea atentă a glicemiei; când se indică, poate fi necesară ajustarea
dozei de insulină sau antidiabetice.
Hiperkaliemie:
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să producă
hiperkaliemie.
70 ani)
- Terapie asociată cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de
medicamente care pot produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi COX-2),
heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
- Evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, deteriorare a funcţiei renale, agravare bruscă a disfuncţiei renale (de exemplu infecţii),
liză celulară, (de exemplu ischemie acută la nivelul extremităţilor, rabdomioliză, traumatism
extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi
pct.4.5).
Diferenţe etnice
Aşa cum se observă pentru inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, sunt aparent mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale
la populaţia aparţinând rasei negre, comparativ cu cei de altă rasă, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Altele
Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii
6
cu cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii mediane a
concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La iniţierea,
modificarea şi întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile plasmatice ale
digoxinei, pentru a menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează concomitent medicamentele mai sus menţionate. Riscul este mare în special în cazul
asocierii cu diuretice care economisesc potasiul şi cu substituenţi de sare care conţin potasiu.
De exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic, dacă se respectă
întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu:
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II, cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă
de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren
sau amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot duce la o
creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
diagnosticate, este recomandată asocierea, acestea trebuie utilizate cu prudenţă şi cu o monitorizare
frecventă a concentraţiilor plasmatice de potasiu.
Litiu:
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei plasmatice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice de litiu, dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare recomandate, inhibitorii COX-2
şi AINS neselective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II.
7
La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţie renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu
medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, inclusiv
o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, aceste medicamente trebuie
administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea terapiei concomitente şi, în
continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea
funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de
până la 2,5 ori a ASC
0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei
observaţii nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie
volemică şi un risc de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele rezultate din studiile clinice au demonstrat că dubla blocare a sistemului renină- angiotensină-
aldosteron (SRAA) prin utilizarea asocierii de inhibitori ai ECA, blocanţi ai receptorilor de angiotensină II
sau aliskiren este asociată cu o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse cum sunt hipotensiunea arterială,
hiperkaliemie şi scăderea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută) comparativ cu utilizarea unui
singur agent care acţionează pe SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică):
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
este recomandat în timpul primului trimestru
de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat în
timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
8
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanla gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în timpul
primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate
fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti
ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul
sarcinii.
În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrelor doi şi trei
de sarcină induce la om fetotoxicitate (diminuare a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere a
procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie). (vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi de
sarcină, se recomandă investigarea ecografică a funcţiei renale şi craniului.
Nou-născuţii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă
observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea:
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartanîn timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmisartan Mylan în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative,
cu profil de siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut
prematur.
Fertilitatea
In studiile preclinice, nu au fost observate efecte ale telmisartanasupra fertilităţii bărbaţilor sau femeilor.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să
aibă în vedere posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului
antihipertensiv cum este tratamentul cu Telmisartan Mylan.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse grave ce pot apărea rareori (≥1/10000 până la <1/1000 ) includ reacţii anafilactice şi
angioedem şi insuficienţă renală.
9
În studiile clinice controlate placebo, incidenţa globală a reacţilor adverse raportată în cazul administrării
telmisartanului (41,4 %) a fost comparabilă cu cea observată în cazul administrării placebo (43,9 %).
Incidenţa reacţilor adverse nu a fost dependentă de doza administrată, sexul, vârsta sau originea etnică a
pacienţilor. Profilul de siguranţă al telmisartanului la pacienţii trataţi pentru reducerea morbidităţii
ipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice efectuate la pacienţii
trataţi cu telmisartan pentru hipertensiune arterială şi din experienţa de după punerea pe piaţă. Prezentarea
ia în considerare şi reacţiile adverse grave şi reacţiile adverse care au dus la întreruperea tratamentului,
raportate în trei studii clinice pe termen lung, ce au inclus 21642 pacienţi trataţi cu telmisartan pentru
scăderea morbidităţi cardiovasculare, cu o durată de şase ani.
Lista tabulară a reacţiilor adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10); Frecvente (≥1/100 şi <1/10), Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), Rare
(≥1/10000 şi <1/1000), Foarte rare (<1/10000În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile
adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţii ale tractului respirator
superior, inclusiv faringită şi sinuzită,
Rare: sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente : Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie,
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice, hipersensibilitate,
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie, Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincopă
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
10
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: pneumopatie interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (inclusiv cu final letal), eczemă, eritem, urticarie, erupţii
determinate de administrarea medicamentului, erupţii cutanate toxice,
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Durere la nivelul spatelui (de exemplu sciatică), crampe musculare,
mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul extremităţilor, durere la nivelul tendoanelor
(simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: creşterea valorilor creatininemiei
Rare: Scădere a valorilor hemoglobinei, creştere a valorilor concentraţiilor
plasmatice ale acidului uric, creştere a valorilor serice ale enzimelor
hepatice, creştere a concentraţiei plasmatice a creatin fosfokinazei,
1,2,3,4 : pentru descrierea pe larg, a se vedea sub-punctul „Descrierea reacţiilor adverse selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate:
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul
administrării de telmisartan, comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare
sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1).
11
Hipotensiune arterială
Raportată ca frecventă la pacienţii cu tensiunea arterială controlată care sunt trataţi cu telmisartan pentru
scăderea morbidităţii cardiovasculare.
Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
Maoritatea cazurilor de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice din experienţa de după punerea pe
piaţă au apărut la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi este mai probabil sa experimenteze aceste reacţii
adverse.
Pneumopatie interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă au fost raportate cazuri de pneumopatie interstiţială asociate cu
administrarea de telmisartan. Cu toate acestea, nu s-a stabilit o relaţie cauzală.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după punerea pe piaţă a medicamentului este importantă. Aceasta
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptomatologie: cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea
arterială şi tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creştere a creatininemiei şi
insuficienţă renală acută.
Tratament: telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Abordarea terapeutică depinde de
durata de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul
aţiilor serice ale electroliţilor şi
creatininemia. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în clinostatism cu
picioarele ridicate şi trebuie să li se administreze soluţii pentru substituţia rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune:
12
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), cu
administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe
locul său de legare de la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1.
Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu
prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi.
Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către
angiotensina II, a cărei concentraţie plasmatică este crescută de către telmisartan.
Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă
renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de
aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale
determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de
până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţa în utilizare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează, în general, în decurs de 4 până la 8
săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant timp de peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore
dinaintea administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în
ambulator. Aceasta se confirmă prin şi prin raportul concentraţie plamatică înainte de utilizarea dozei
următoare/concentraţie plasmatică maximă, care se menţine în mod constant peste 80 %, valoare observată
după administrarea dozelor de 40 şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o
tendinţă aparentă a unei relaţii dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a
tensiunii arteriale sistolice (TAS). În această privinţă, datele
privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât tensiunea sistolică cât şi pe cea diastolică,
fără a influenţa alura ventriculară. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la
activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este
comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative, aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum
demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul,
hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni arteriale de rebound.
Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei
trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele
două tratamente antihipertensive.
Prevenţie cardiovasculară
13
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint
Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril
asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de
boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu, afecţiuni arteriale
periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit de leziuni evidente la nivelul organelor ţintă (de exemplu
retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă grupa de
populaţie cu risc pentru evenimentele cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n =
8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau combinaţia dintre telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n = 8502)
şi au fost urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriului de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic non-letal, accident vascular cerebral non-letal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor cu privire la criteriul de de evaluare principal a fost
similară la grupul tratat cu telmisartan (16,7%) şi la grupul de tratament cu ramipril (16,5%). Rata riscului
pentru telmisartan comparativ cu ramipril a fost de 1,01 (IÎ 97,5 % 0,93 – 1,10, p (non-inferioritate) =
0,0019 la o marjă de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu
telmisartan şi de 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are
o eficacitate similară cu cea a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul
miocardic non-letal şi accidentul vascular cerebral non-letal [0,99 (IÎ 97,5 % 0,90 – 1,08, p (non-
inferioritate) = 0,0004)], care au constituit criteriul principal de evaluare în studiul de referinţă HOPE (The
Heart Outcomes Prevention Evaluation Study), care a investigat efectul ramiprilului comparativ cu
placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţii care nu au tolerat terapia cu IECA, după criterii de includere
similare cu cele din studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu
administrare de placebo (n=2972), ambele fiind adăugate la schema terapeutică de bază. Durata medie de
urmărire a studiului a fost de 4 ani şi 8 luni.
Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic privind incidenţa rezultatelor cu privire la criteriul
de evaluare principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic non-letal, accident
vascular cerebral non-letal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) aceasta fiind de 15,7%
la grupul tratat cu telmisartan şi de 17,0% la grupul la care s-a administrat placebo, cu o rată a riscului de
0,92 (IÎ 95 % 0,81 – 1,05, p = 0,22). S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo în
ceea ce priveşte rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prespecificate prin protocol, constând
din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic non-letal şi accidentul vascular cerebral non-
letal [0,87 (IÎ 95% 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit ni
ciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (rata riscului 1,03, IÎ 95% 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril.
Combinaţia dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric
mai mare în grupul de tratament cu combinaţia dintre telmisartan şi ramipril. În plus, incidenţa raportărilor
de hiperkaliemie, insuficienţă renală, hipotensiune arterială şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu
14
combinaţia dintre telmisartan şi ramipril. De aceea, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre
telmisartan şi ramipril la acest grup de populaţie.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” (PRoFESS), la pacienţii cu vârsta de 50 de ani sau peste care au avut recent un AVC a fost
observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul administrării de telmisartan, de 0,70 %
comparativ cu placebo (0,49 %) [RR 1,43 (95 %interval de încredere 1,00 – 2,06)]; incidenţa cazurilor de
sepsis letal a fost crescută la pacienţii trataţi cu telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a
administrat placebo (0,16 %) [RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 – 3,76)]. Această creştere a
incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o descoperire
întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii clinice extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
Combination with Ramipril Global Endpoint Trial) şi VANEPHRON-D (The Veterans Affairs
Nephropathy in Diabetes) au examinat utilizarea asocierii de inhibitori ai ECA cu un blocant al
receptorilor de angiotensină II.
ONTARGET a fost un studiu efectuat pe pacienţi cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară, sau diabet zaharat tip 2 asociat cu insuficienţă de organ. Pentru mai multe informaţii
detaliate a se vedea secţiunea de mai sus cu titlul “Prevenţie cardiovasculară”. VANEPHRON-D a fost un
tie diabetică.
Aceste studii nu au demonstrat un efect benefic semnificativ asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare şi a mortalităţii, în timp ce a fost observat un risc crescut de hiperkaliemie, insuficienţă
renală acută şi/sau hipotensiune arterială comprativ cu monoterapia. Având în vedere proprietăţile lor
farmacodinamice, aceste rezultate sunt de asemenea relevante şi pentru alţi inhibitori ai ECA şi pentru
blocanţi ai receptorilor de angiotensină II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie utilizaţi concomitent la
pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints) a
fost un studiu efectuat pentru a testa beneficiul asocierii de aliskiren la tratamentul standard cu inhibitor al
ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 şi boală renală
cronică, boală cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat precoce datorită unui risc crescut de
reacţii adverse. Moartea de cauză cardiovasculară şi accident vascular cerebral a fost numeric mai
frecventă în grupul tratat cu aliskiren decât în grupul placebo şi reacţiile adverse şi evenimentele adverse
grave (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi disfuncţie renală) au fost mai frecvent raportate în grupul
tratat cu aliskiren decât în grupul placebo.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartanla copii şi adolescenţi cu vârsta ub 18 ani nu a fost stabilită.
Efectul de scădere a tensiunii arteriale a două doze de telmisartan a fost evaluat pe o perioadă de 4
săptămâni la 76 de pacienţi hipertensivi, supraponderali, cu vârsta între 6 şi 18 ani (greutate corporală ≥ 20
kg şi ≤ 120 Kg, media 74,6 Kg), după administrarea a 1 mg/kg (n=29 pacienţi trataţi) sau 2 mg/kg (n=31
pacienţi trataţi). De la includere nu au fost evaluaţi pacienţii cu hipertensiune arterială secundară. La unii
dintre pacienţii investigaţi dozele utilizate au fost mai mari decât cele recomandate pentru tratament la
15
populaţia adultă, atingând o doză zilnică comparabilă cu 160 mg, ce a fost testată la adulţi. După ajustarea
pentru grupa de vârstă media modificărilor tensiunii arteriale sistolice faţă de valorile de bază (obiectiv
primar) au fost -14,5 (1,7) mmHg în grupul cu telmisartan 2 mg/kg, -9,7 (1,7) mmHg în grupul cu
telmisartan 1 mg/kg, -6,0 (2,4) în grupul placebo. Modificările tensiunii arteriale diastolice faţă de valorile
de bază au fost -8,4 (1,5) mmHg, -4,5 (1,6) mmHg şi respectiv -3,5. Modificarea a fost dependentă de
doză. Datele de siguranţă din acest studiu la pacienţii cu vârsta între 6 şi 18 ani a părut a fi similară cu cea
observată la adulţi. Siguranţa tratamentului pe termen lung cu telmisartan la copii şi adolescenţi nu a fost
evaluată.
O creştere a eozinofilelor raportată la acest grup de pacienţi nu a fost înregistrată la adulţi.
Semnificaţia clinică şi relevanţa acesteia nu este cunoscută.
Aceste date clinice nu permit extragerea unor concluzii asupra eficacităţii şi siguranţei telmisartanului la
copii şi adolescenţi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută
medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu
alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0-∞) a
telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ
19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice
sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu
alimente.
Liniaritate/non-liniaritate:
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficacităţii terapeutice. Nu există o relaţie
liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură ASC, cresc
disproporţional în cazul administrării dozelor mai mari de 40 mg.
Distribuţie:
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi
de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu la starea de echilibru (Vd
se) este de
aproximativ 500 litri.
Biotransformare:
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul substanţei iniţiale. Nu
s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare:
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de eliminare biexponenţială, cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică măsură
aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţional cu
16
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate. Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o
influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1 % din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/min).
Populaţii speciale
Copii şi adolescenţi:
Farmacocinetica a două doze de telmisartan a fost evaluată ca obiectiv secundar la pacienţi hipertensivi
(n=57) cu vârsta între 6 şi 18 ani după administrarea de telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg pe o perioadă de
4 săptămâni. Obiectivele farmacocinetice au inclus determinarea concentraţiei de echilibru a
telmisartanului la copii şi adolescenţi şi investigarea diferenţelor legate de vârstă. Deşi studiul a fost prea
mic pentru o evaluare semnificativă a farmacocneticii la copiii cu vârsta sub 12 ani, rezultatele sunt în
general consistente cu determinările de la adulţi şi confirmă neliniaritatea telmisartanului, mai ales pentru
c
max.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei, comparativ cu valorile observate la bărbaţi.
Pacienţi vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de pacienţii cu vârsta sub 65 de ani.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice
duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost
observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele
plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu afecţiuni renale.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a
biodisponibilităţii absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu
este modificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină o expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
valoare a hemoglobinei, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininemiei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine, s-au
observat dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice
17
(eroziuni, ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic,
cunoscute din studiile preclinice atât pentru inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor renale juxtaglomerulare. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există o evidenţă clară a efectelelor teratogene, a fost observat efectul telmisartanul în doze toxice
asupra dezvoltării postnatale a puilor, de exemplu greutate mai mică şi
deschidere întârziată a ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă, iar la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Stearat de magneziu
Povidonă (K-30)
Meglumină
Hidroxid de sodiu
Manitol (SD 200) (E421)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacon din PEÎD cu capac din polipropilenă care conţine desicant
Mărimi de ambalaj: 56, 60, 84, 90, 98, 280, 500, 1000 comprimate
Cutii cu blistere din OPA-Al-PVC/Aluminiu
Mărimi de ambalaj: 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 98 (2x49), 100 comprimate. Blistere tip calendar a câte
28 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie disponibile pe piaţă.
18
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Generics [UK] Ltd
Station Close, Potters Bar, Hertfordshire, EN6 1TL, Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4294/2012/01-18
4295/2012/01-18
4296/2012/01-19
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Februarie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2017
