CARVEDILOL HELCOR 12,5 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
CARVEDILOL HELCOR 12,5 mg comprimate
CARVEDILOL HELCOR 25 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Carvedilol Helcor 12,5 mg comprimate
Un comprimat conţine carvedilol 12,5 mg
Excipient: lactoză monohidrat 55,75 mg
Carvedilol Helcor 25 mg comprimate
Un comprimat conţine carvedilol 25 mg
Excipient: lactoză monohidrat 111,50 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Carvedilol Helcor 12,5 mg comprimate
Comprimate lenticulare de culoare albă sau aproape albă, având gravat pe una dintre feţe CV iar pe
cealaltă faţă două crestături perpendiculare, cu diametrul de 7 mm. 12,5
Carvedilol Helcor 25 mg comprimate
Comprimate lenticulare de culoare albă sau aproape albă, având gravat pe una dintre feţe CV iar pe
cealaltă faţă două crestături perpendiculare, cu diametrul de 9 mm. 25
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. Carvedilol Helcor poate fi utilizat singur sau în asociere
cu alte medicamente antihipertensive.
Tratamentul anginei pectorale cronice stabile.
Tratament adjuvant în insuficienţa cardiacă stabilă, moderată sau severă, asociat medicaţiei de bază
sau la pacienţii care nu tolerează inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau la cei
care sunt sub tratament cu digitalice, hidralazină sau nitraţi.
4.2 Doze şi mod de administrare
Tratamentul trebuie individualizat. În general, se recomandă administrarea în priză unică zilnică.
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Adulţi
2
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi, în primele 2
zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută
progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg
carvedilol, administrată o dată pe zi sau în două prize.
Vârstnici
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi. Dacă
răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2
săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg carvedilol.
Tratamentul anginei pectorale cronice stabile
Adulţi
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în
primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Dacă este necesar, doza
poate fi crescută progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, pâna la doza maximă zilnică
recomandată de 100 mg carvedilol, administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe zi).
Vârstnici
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în
primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. La pacienţii vârstnici doza
maximă zilnică recomandată este de 50 mg carvedilol administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe
zi).
Tratamentul insuficienţei cardiace cronice
Dozele trebuie individualizate şi monitorizate atent de către medic pe toată durata tratamentului, în
special în timpul creşterii progresive.
Dozele de digoxină, diuretice şi IECA trebuie stabilite înainte de iniţierea tratamentului cu carvedilol.
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, timp de
2 săptămâni. Dacă această doză este bine tolerată, se poate creşte progresiv, la intervale de minim 2
săptămâni, până la 6,25 mg carvedilol de două ori pe zi, apoi la 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi şi
apoi la 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de
pacient.
La pacienţii cu greutate sub 85 kg, doza maximă recomandată este de 25 mg carvedilol de două ori pe
zi şi la pacienţii cu greutate peste 85 kg doza maximă recomandată este de 50 mg carvedilol de două
ori pe zi.
Înainte de fiecare creştere a dozei, pacientul trebuie evaluat de către medic în ceea ce priveşte
simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie.
Agravarea temporară a insuficienţei cardiace sau retenţia de lichide trebuie tratate cu diuretice în doze
mari, chiar dacă ocazional poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau întreruperea temporară a
tratamentului. Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2
săptămâni, el trebuie reînceput de la doza de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, care se va creşte
progresiv conform recomandărilor de mai sus.
Simptomele de vasodilataţie pot fi tratate iniţial prin reducerea dozelor de diuretic. Dacă aceste
simptome persistă, doza de IECA poate fi scăzută (dacă este utilizat) şi, ulterior, dacă este necesar, se
poate reduce doza de carvedilol. Doza de carvedilol nu trebuie crescută până când simptomele de
agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie nu s-au stabilizat.
Insuficienţă renală
Pacienţii cu afecţiuni renale nu necesită ajustări ale dozelor, însă trebuie monitorizaţi atent, în special
în timpul creşterii treptate a dozelor.
Insuficienţă hepatică
La pacientii cu insuficienţă hepatică moderată poate fi necesară ajustarea dozei.
3
Vârstnici
Sunt valabile aceleaşi recomandari ca în cazul adulţilor.
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Siguranţa şi eficacitatea utilizării carvedilolului la pacienţii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Durata tratamentului
Tratamentul cu carvedilol este de lungă durată.
Tratamentul nu trebuie întrerut brusc ci treptat, pe parcursul a câteva zile. Acest lucru este important în
special în cazul pacienţilor cu afecţiuni coronariene.
Mod de administrare
Mod de administrare: comprimatele trebuie administrate în timpul mesei cu o cantitate suficientă de
lichid.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la carvedilol sau la oricare dintre excipienţi.
Insuficienţă cardiacă decompensată clasa IV NYHA care necesită tratament inotrop intravenos.
Astm bronşic, bronhopneumopatie cronică obstructivă, hipertensiune pulmonară, cord pulmonar.
Insuficienţă hepatică severă.
Tulburări de ritm cardiac - sindromul sinusului bolnav, bloc sino-atrial, bloc AV (atrio-ventricular) de
gradul II sau III (dacă nu este instalat un stimulator cardiac permanent).
Bradicardie severă (sub 50 bătăi pe minut).
Hipotensiune arterială severă (tensiune arterială sistolică < 85 mm Hg).
Şoc cardiogen.
Feocromocitom (dacă nu se asociază blocante alfa-adrenergice).
Boli arteriale periferice severe.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Administrarea carvedilolului în insuficienţa cardiacă trebuie să se facă, în principal, ca adjuvant al
tratamentului de bază cu diuretice, digitalice şi/sau vasodilatatoare, tratamentul fiind iniţiat numai
după stabilizarea stării clinice a pacientului cu cel putin 4 săptămâni înainte.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, la iniţierea tratamentului cu carvedilol sau în timpul
creşterii dozelor poate să apară agravarea insuficienţei cardiace sau retenţie de lichide. Daca apar astfel
de simptome, doza de diuretic trebuie crescută iar doza de carvedilol trebuie menţinută până la
stabilizarea stării clinice. În unele cazuri, poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau
întreruperea temporară a tratamentului. După stabilizarea stării clinice, doza de carvedilol poate fi
crescută din nou.
L pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică trataţi cu digitalice, diuretice şi/sau IECA, carvedilolul
trebuie utilizat cu prudenţă deoarece atât digitalicele cât şi carvedilolul încetinesc conducerea atrio -
ventriculară (AV).
La pacienţii cu hipotensiune arterială (TA sistolică <100 mmHg), cardiopatie ischemică, boli vasculare
generalizate şi/sau insuficienţa renală preexistentă a fost observată alterarea reversibilă a funcţiei
renale în timpul tratamentului cu carvedilol. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi aceşti factori de
risc, funcţia renală trebuie monitorizată atent în timpul creşterii dozei de carvedilol. Dacă funcţia
renală se deteriorează semnificativ, doza de carvedilol trebuie scăzută sau tratamentul trebuie
întrerupt.
Se recomandă prudenţă în administrarea carvedilolului la pacienţii cu diabet zaharat deoarece poate
masca sau atenua semnele şi simptomele precoce ale hipoglicemiei acute. La pacienţii cu insuficienţă
cardiacă congestivă şi diabet zaharat, utilizarea carvedilolului poate fi asociată cu un control dificil al
4
glicemiei. De aceea, la pacienţii cu diabet zaharat este necesară monitorizarea regulată a glicemiei la
începutul tratamentului şi după fiecare ajustare a dozelor de carvedilol iar tratamentul antidiabetic
trebuie ajustat în consecinţă.
Carvedilolul, ca şi alte blocante beta-adrenergice, poate masca simptomele tireotoxicozei.
Administrarea carvedilolului la pacienţii cu boală pulmonară obstructivă cronică cu componentă
bronhospastică, care nu utilizează medicaţie orală sau inhalatorie, se va face numai dacă beneficiul
terapeutic depăşeşte riscul potenţial. La pacienţii cu tendinţă la bronhospasm, poate să apară detresă
respiratorie ca urmare a creşterii rezistenţei căilor respiratorii. Se impune monitorizare strictă la
iniţierea tratamentului şi în timpul creşterii dozelor iar dozele de carvedilol trebuie scăzute dacă se
observă orice semn de bronhospasm în timpul tratamentului.
Tratamentul cu carvedilol nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu cardiopatie ischemică.
La aceşti pacienţi, dozele de carvedilol trebuie scăzute treptat (în 1-2 săptămâni).
Se recomandă administrarea cu prudenţă a carvedilolului la pacienţii cu antecedente de reacţii de
hipersensibilitate grave şi la cei care urmează tratamente de desensibilizare, deoarece blocantele beta-
adrenergice pot creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi gravitatea reacţiilor anafilactice. Pacienţii cu
antecedente de psoriazis asociate terapiei cu blocante beta-adrenergice trebuie să utilizeze carvedilol
numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.
Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu boli vasculare periferice, deoarece blocantele
beta-adrenergice pot precipita sau agrava simptomele insuficienţei arteriale. La pacienţii cu tulburări
circulatorii periferice (sindrom Raynaud) poate să apară o agravare a simptomelor.
Purtătorii de lentile de contact trebuie să aibă în vedere posibilitatea scăderii secreţiei lacrimale.
La pacienţii cu feocromocitom, înainte de utilizarea unui blocant beta-adrenergic trebuie iniţiat un
tratament cu un blocant alfa-adrenergic. Deşi carvedilolul are acţiune farmacologică alfa- şi beta-
adrenergică blocantă, nu există experienţă privind utilizarea sa în această situaţie.
De aceea, carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu suspiciune de feocromocitom.
Blocantele beta-adrenergice neselective pot determina dureri toracice la pacienţii cu angină
Prinzmetal. Deşi, carvedilolul prin efectul său blocant alfa-adrenergic poate preveni aceste simptome,
nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la aceşti pacienţi. De aceea,
carvedilolului se prescrie cu prudenţă la pacienţii cu angină Prinzmetal.
Carvedilolul poate determina bradicardie. Dacă frecvenţa cardiacă scade sub 55 bătăi pe minut, doza
de carvedilol trebuie redusă.
Este necesară prudenţă la pacienţii care urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale, datorită
efectelor sinergice, inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi medicamentelor anestezice.
La pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale canalelor de calciu cum sunt verapamilul sau
diltiazemul sau cu alte medicamente antiaritmice, este necesară monitorizarea atentă a ECG şi a
tensiunii arteriale.
Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu hipertensiune arterială oscilantă sau secundară.
Sportivii trebuie atenţionaţi că medicamentul poate pozitiva rezultatele testelor antidoping.
Datorită conţinutului în lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit
de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
5
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Ca şi alte blocante beta-adrenergice, carvedilolul poate potenţa efectul altor antihipertensive
administrate concomitent sau al medicamentelor care au hipotensiunea arterială ca reacţie adversă,
cum sunt anumite sedative (barbiturice, fenotiazine), antidepresive triciclice, vasodilatatoare şi
alcoolul etilic.
Administrarea concomitentă de carvedilol cu glicozizi digitalici poate încetini conducerea AV.
După administrarea concomitentă de carvedilol cu digoxină s-a evidenţiat, la pacienţii hipertensivi, o
creştere a concentraţiei plasmatice de digoxină la starea de echilibru, cu aproximativ 16%. Se
recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de digoxină la iniţierea tratamentului, la ajustarea
dozelor sau întreruperea tratamentului cu carvedilol.
După administrarea orală concomitentă de carvedilol cu antagonişti ai canalelor de calciu, în special
cu verapamil şi diltiazem sau antiaritmice de clasa I s-au observat cazuri izolate de tulburări de
conducere, rar cu compromitere hemodinamică. De aceea, ca şi în cazul altor medicamente cu
activitate blocantă beta-adrenergică, este necesară monitorizarea atentă a tensiunii arteriale, vitezei de
conducere intracardiace şi a ECG; aceste medicamente nu trebuie administrate intravenos
concomitent.
Cand se doreşte întreruperea tratamentului concomitent cu carvedilol şi clonidină, se recomandă ca
întreruperea carvedilolului să se efectueze cu câteva zile înainte de scăderea gardată a dozei de
clonidină.
Administrarea carvedilolului concomitent cu dihidropiridine (amlodipină, felodipină) trebuie efectuată
sub supraveghere strictă deoarece s-au raportat cazuri de insuficienţă cardiacă şi hipotensiune arterială
severă în condiţiile terapiei asociate.
Efectele insulinei şi ale antidiabeticelor orale de scădere a glicemiei pot fi potenţate la administrarea
concomitentă cu carvedilol. Semnele şi simptomele hipoglicemiei pot fi mascate sau diminuate (în
special tahicardia). La pacienţii diabetici se recomandă monitorizarea regulată a glicemiei.
Administrarea carvedilolului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi corticosteroizi poate să
scadă efectul antihipertensiv al carvedilolului datorită retenţiei de apă şi sodiu.
Pacienţii care utilizează medicamente inductoare (de exemplu, rifampicină şi barbiturice) sau
inhibitoare enzimatic (de exemplu, cimetidină, ketoconazol, fluoxetină, haloperidol, eritromicină)
trebuie monitorizaţi atent în timpul administrării concomitente de carvedilol, deoarece concentraţiile
plasmatice ale carvedilolului pot fi scăzute de către medicamentele inductoare enzimatic şi respectiv
crescute de către medicamentele inhibitoare enzimatic.
În timpul anesteziei este necesară atenţie la efectele sinergice inotrop negative şi hipotensoare ale
carvedilolului în asociere cu medicamente anestezice.
În cazul tratamentului concomitent cu ciclosporină se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiei plasmatice de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol, datorită variiaţiilor
posibile ale concentraţiei plasmatice ale ciclosporinei şi, dacă este necesar, ajustarea dozelor.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Deşi nu s-au demonstrat efecte teratogene în studiile la animale, nu se recomandă administrarea
carvedilolului în timpul sarcinii, decât dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial
fetal.
Până în prezent, nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la gravide.
Blocantele beta-adrenergice scad perfuzia placentară, având ca rezultat moartea intrauterină a fătului
sau naştere prematură sau imatură. În plus, la făt şi nou născut pot să apară reacţii adverse (în special
bradicardie, hipotensiune arterială, depresie respiratorie, hipoglicemie şi hipotermie). Riscul
6
complicaţiilor cardiace şi pulmonare creşte în timpul naşterii şi postpartum.
Carvedilolul şi/sau metaboliţii săi se excretă în laptele matern, de aceea nu se recomandă
administrarea la mamele care alăptează sau dacă tratamentul cu carvedilol se impune, alăptarea trebuie
întreruptă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Datorită reactivităţii individuale la tratament, pot să apară reacţii adverse nervos centrale care pot să
afecteze atenţia în special la începutul tratamentului, dar şi la ajustarea dozelor. De aceea, pacienţii
sunt avertizaţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă prezintă aceste reacţii adverse.
4.8 Reacţii adverse
Profilul reacţiilor adverse asociate utilizării carvedilolului în tratamentul hipertensiunii arteriale şi al
anginei pectorale este asemănător cu cel observat în insuficienţa cardiacă cronică, deşi la aceşti
pacienţi incidenţa reacţiilor adverse este mai mică.
Reacţiile adverse apar în principal la începutul tratamentului.
S-au raportat următoarele reacţii adverse:
Tulburări ale sistemului nervos
- frecvent: ameţeli, cefalee, fatigabilitate (în special la începutul tratamentului sau la creşterea dozei);
- mai puţin frecvent: stare depresivă, tulburări de somn, parestezii.
Tulburări cardiace
- frecvent: bradicardie, hipotensiune arterială ortostatică (în special la începutul tratamentului), edeme
(incluzand edeme generalizate, ortostatice, genitale, la nivelul membrelor inferioare, hipervolemie şi
supraîncărcare lichidiană);
- mai puţin frecvent: hipotensiune arterială, sincopă, tulburări de ritm cardiac; tulburări ale circulaţiei
periferice (extremităţi reci), exacerbarea simptomelor la pacienţii cu claudicaţie intermitentă sau
fenomene Raynaud; angină pectorală; bloc A-V, agravarea insuficienţei cardiace (în special la
creşterea dozei).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
- frecvent: astm bronşic şi apnee la pacienţii cu predispoziţie (mai puţin frecvent);
- mai puţin frecvent: senzaţie de nas înfundat, simptome asemănătoare gripei.
Tulburări gastro-intestinale
- frecvent: tulburări gastro-intestinale (cu simptome cum sunt greaţă, dureri abdominale, diaree);
- mai puţin frecvent: vărsături, constipaţie.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
- mai puţin frecvent: reacţii alergice cutanate (erupţii cutanate, urticarie, prurit), reacţii asemănătoare
lichenului plan; pot să apară leziuni cutanate psoriazice sau se pot agrava cele deja existente.
Alte reacţii adverse
- frecvent: dureri la nivelul extremităţilor, scăderea secreţiei lacrimale;
- mai puţin frecvent: impotenţă sexuală, tulburări de vedere;
- rar: uscăciunea gurii, tulburări de micţiune, iritaţii oculare;
- izolat: reacţii alergice.
Investigaţii diagnostice
- izolat: modificarea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, trombocitopenie şi leucopenie.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
- datorită proprietăţilor blocante beta-adrenergice este posibil ca un diabet zaharat latent să devină
manifest, iar diabetul zaharat manifest şi reglarea glicemiei să se agraveze;
- frecvent: pacienţii cu insuficienţă cardiacă pot prezenta creştere în greutate şi hipercolesterolemie;
7
- semnele de hipoglicemie pot fi mascate.
4.9 Supradozaj
Simptome
Hipotensiune arterială severă, bradicardie, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen şi stop cardiac. De
asemenea, pot să apară dificultăţi în respiraţie, bronhospasm, vărsături, tulburări ale stării de
conştienţă şi convulsii generalizate.
Tratament
Trebuie luate măsuri de îndepărtare a medicamentului neabsorbit prin: spălături gastrice sau inducerea
de vărsături, în cazul administrării recente a medicamentului.
Se instituie tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale: pentru susţinerea funcţiei cardiace
şi a circulaţiei se pot administra: orciprenalină i.v. (intravenos) 0,5 - 1 mg sau glucagon, iniţial 1 - 10
mg i.v., apoi 2 - 5 mg glucagon pe oră în perfuzie lentă; în caz de bradicardie refractară la tratament
este necesar stimulator cardiac; în caz de bronhospasm se administrează simpatomimetice beta-
adrenergice. În caz de vasodilataţie periferică se utilizează norfenefrină sau noradrenalină. În caz de
convulsii se administrează i.v. lent diazepam sau clonazepam.
Notă: În caz de supradozaj sever cu simptomatologie de şoc, tratamentul trebuie să fie de durată
deoarece sunt de aşteptat prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al
carvedilolului, precum şi redistribuţia acestuia. Durata tratamentului depinde de gradul supradozajului;
de aceea, este necesar să se continue terapia adjuvantă până la stabilizarea stării clinice a pacientului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: sistem cardiovascular, medicamente alfa şi betablocante, codul ATC:
C07AG02
Carvedilolul este un blocant beta-adrenergic neselectiv, alfa-blocant selectiv, cu proprietăţi
antioxidante. S-a demonstrat că vasodilataţia este mediată în principal prin blocarea selectivă a
receptorilor alfa1-adrenergici.
Carvedilolul scade rezistenţa vasculară periferică prin vasodilataţie şi inhibă sistemul renină-
angiotensină-aldosteron prin blocare beta-adrenergică neselectivă. Activitatea reninei plasmatice este
scăzută şi retenţia de lichide este rară.
Carvedilolul nu are activitate simpatomimetică intrinsecă şi, ca şi propranololul, are proprietăţi de
stabilizare a membranelor.
Carvedilolul este un amestec racemic constituit din 2 stereo-izomeri responsabili de acţiunea aestuia.
În studiile la animale, ambii enantiomeri au prezentat proprietăţi de blocare a receptorilor alfa-
adrenergici. Proprietăţile de blocare a receptorilor beta-adrenergici sunt neselective pentru receptorii
beta1 şi beta2-adrenergici şi sunt asociate cu enantiomerul levogir al carvedilolului.
Proprietatile antioxidante ale carvediolului şi metaboliţilor săi au fost demonstrate în studiile efectuate
in vitro şi in vivo la animale precum şi în studiile in vitro la numeroase tipuri de celule umane.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrare orală, carvedilolul se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal. Timpul mediu de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare este, în general, de 7-10 ore..
Carvedilolul este intens lipofilic. Se leagă de proteinele plasmatice, în proporţie de aproximativ 98-
99%, în special de albumine. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 2 l/kg şi este crescut
la pacienţii cu ciroză hepatică.
Carvedilolul este metabolizat extensiv în ficat în diferiţi metaboliti care sunt eliminaţi, în principal,
prin bilă.
8
Carvedilolul este metabolizat în ficat, în principal prin glucuronoconjugare. În urma demetilării şi
hidroxilării nucleului fenolic, rezultă trei metaboliţi activi, cu activitate blocantă beta-adrenergică. În
comparaţie cu carvedilolul, cei trei metaboliţi activi prezintă o activitate vasodilatatoare mai slabă. Pe
baza studiilor preclinice, 4’-hidroxifenolmetabolitul, unul din cei 3 metaboliţi, are activitate blocantă
beta-adrenergică de aproximativ 13 ori mai mare decât carvedilolul. Cei doi metaboliţi
hidroxicarbazolici ai carvedilolului sunt antioxidanţi extrem de eficace, cu o potenţă antioxidantă de
30-80 ori mai mare decât a carvedilolului.
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică al enantiomerului dextro- (R(+)-carvedilol) este de 5-9 ore,
iar al enantiomerului levo- (R(-)-carvedilol) este de 7-11 ore.
Se elimină în principal prin bilă şi materiile fecale. O mică parte se excretă prin rinichi, sub formă de
diverşi metaboliţi.
Caracteristicile farmacocinetice ale carvedilolului sunt influenţate de vârstă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de carcinogenitate efectuate cu carvedilol la şobolan şi şoarece, la care s-au administrat doze
de până la 75 mg carvedilol/kg, respectiv 200 mg carvedilol/kg (de 38-100 ori mai mari decât doza
zilnică recomandată la om) nu au evidentiat potenţial carcinogen.
Studiile de mutagenitate efectuate in vitro sau in vivo la mamifere sau la alte specii de animale nu au
demonstrat potential mutagen pentru carvedilol.
După administrarea unor doze mari de carvedilol la femelele de şobolan gestante (peste 200 mg
carvedilol/kg, de 100 ori mai mari decât doza zilnică recomandată la om) s-au evidenţiat efecte
negative asupra sarcinii şi fertilităţii. După administrarea unor doze de 60 mg carvedilol/kg (de 30 ori
mai mari decât doza maximă zilnică recomandată la om) s-a evidenţiat întârzierea creşterii/dezvoltării
fizice a puilor. La şobolan şi iepure, dozele de 200 mg carvedilol/kg, respectiv 75 mg carvedilol/kg (de
38-100 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om) au prezentat acţiune toxică asupra
embrionilor (totuşi fără a determina malformaţii fetale).
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat,
Celuloză microcristalină,
Croscarmeloză sodică,
Povidonă K 30,
Stearat de magneziu,
Dioxid de siliciu coloidal anhidru.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
9
Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. AC Helcor Pharma S.R.L.
Str. Victor Babeş, Nr.50, Baia Mare,
Jud. Maramureş, România
8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
279/2007/01-02
280/2007/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare: Octombrie 2007
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2012
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
CARVEDILOL HELCOR 12,5 mg comprimate
CARVEDILOL HELCOR 25 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Carvedilol Helcor 12,5 mg comprimate
Un comprimat conţine carvedilol 12,5 mg
Excipient: lactoză monohidrat 55,75 mg
Carvedilol Helcor 25 mg comprimate
Un comprimat conţine carvedilol 25 mg
Excipient: lactoză monohidrat 111,50 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Carvedilol Helcor 12,5 mg comprimate
Comprimate lenticulare de culoare albă sau aproape albă, având gravat pe una dintre feţe CV iar pe
cealaltă faţă două crestături perpendiculare, cu diametrul de 7 mm. 12,5
Carvedilol Helcor 25 mg comprimate
Comprimate lenticulare de culoare albă sau aproape albă, având gravat pe una dintre feţe CV iar pe
cealaltă faţă două crestături perpendiculare, cu diametrul de 9 mm. 25
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. Carvedilol Helcor poate fi utilizat singur sau în asociere
cu alte medicamente antihipertensive.
Tratamentul anginei pectorale cronice stabile.
Tratament adjuvant în insuficienţa cardiacă stabilă, moderată sau severă, asociat medicaţiei de bază
sau la pacienţii care nu tolerează inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau la cei
care sunt sub tratament cu digitalice, hidralazină sau nitraţi.
4.2 Doze şi mod de administrare
Tratamentul trebuie individualizat. În general, se recomandă administrarea în priză unică zilnică.
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Adulţi
2
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi, în primele 2
zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută
progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg
carvedilol, administrată o dată pe zi sau în două prize.
Vârstnici
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi. Dacă
răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2
săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg carvedilol.
Tratamentul anginei pectorale cronice stabile
Adulţi
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în
primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Dacă este necesar, doza
poate fi crescută progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, pâna la doza maximă zilnică
recomandată de 100 mg carvedilol, administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe zi).
Vârstnici
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în
primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. La pacienţii vârstnici doza
maximă zilnică recomandată este de 50 mg carvedilol administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe
zi).
Tratamentul insuficienţei cardiace cronice
Dozele trebuie individualizate şi monitorizate atent de către medic pe toată durata tratamentului, în
special în timpul creşterii progresive.
Dozele de digoxină, diuretice şi IECA trebuie stabilite înainte de iniţierea tratamentului cu carvedilol.
Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, timp de
2 săptămâni. Dacă această doză este bine tolerată, se poate creşte progresiv, la intervale de minim 2
săptămâni, până la 6,25 mg carvedilol de două ori pe zi, apoi la 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi şi
apoi la 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de
pacient.
La pacienţii cu greutate sub 85 kg, doza maximă recomandată este de 25 mg carvedilol de două ori pe
zi şi la pacienţii cu greutate peste 85 kg doza maximă recomandată este de 50 mg carvedilol de două
ori pe zi.
Înainte de fiecare creştere a dozei, pacientul trebuie evaluat de către medic în ceea ce priveşte
simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie.
Agravarea temporară a insuficienţei cardiace sau retenţia de lichide trebuie tratate cu diuretice în doze
mari, chiar dacă ocazional poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau întreruperea temporară a
tratamentului. Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2
săptămâni, el trebuie reînceput de la doza de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, care se va creşte
progresiv conform recomandărilor de mai sus.
Simptomele de vasodilataţie pot fi tratate iniţial prin reducerea dozelor de diuretic. Dacă aceste
simptome persistă, doza de IECA poate fi scăzută (dacă este utilizat) şi, ulterior, dacă este necesar, se
poate reduce doza de carvedilol. Doza de carvedilol nu trebuie crescută până când simptomele de
agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie nu s-au stabilizat.
Insuficienţă renală
Pacienţii cu afecţiuni renale nu necesită ajustări ale dozelor, însă trebuie monitorizaţi atent, în special
în timpul creşterii treptate a dozelor.
Insuficienţă hepatică
La pacientii cu insuficienţă hepatică moderată poate fi necesară ajustarea dozei.
3
Vârstnici
Sunt valabile aceleaşi recomandari ca în cazul adulţilor.
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Siguranţa şi eficacitatea utilizării carvedilolului la pacienţii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Durata tratamentului
Tratamentul cu carvedilol este de lungă durată.
Tratamentul nu trebuie întrerut brusc ci treptat, pe parcursul a câteva zile. Acest lucru este important în
special în cazul pacienţilor cu afecţiuni coronariene.
Mod de administrare
Mod de administrare: comprimatele trebuie administrate în timpul mesei cu o cantitate suficientă de
lichid.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la carvedilol sau la oricare dintre excipienţi.
Insuficienţă cardiacă decompensată clasa IV NYHA care necesită tratament inotrop intravenos.
Astm bronşic, bronhopneumopatie cronică obstructivă, hipertensiune pulmonară, cord pulmonar.
Insuficienţă hepatică severă.
Tulburări de ritm cardiac - sindromul sinusului bolnav, bloc sino-atrial, bloc AV (atrio-ventricular) de
gradul II sau III (dacă nu este instalat un stimulator cardiac permanent).
Bradicardie severă (sub 50 bătăi pe minut).
Hipotensiune arterială severă (tensiune arterială sistolică < 85 mm Hg).
Şoc cardiogen.
Feocromocitom (dacă nu se asociază blocante alfa-adrenergice).
Boli arteriale periferice severe.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Administrarea carvedilolului în insuficienţa cardiacă trebuie să se facă, în principal, ca adjuvant al
tratamentului de bază cu diuretice, digitalice şi/sau vasodilatatoare, tratamentul fiind iniţiat numai
după stabilizarea stării clinice a pacientului cu cel putin 4 săptămâni înainte.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, la iniţierea tratamentului cu carvedilol sau în timpul
creşterii dozelor poate să apară agravarea insuficienţei cardiace sau retenţie de lichide. Daca apar astfel
de simptome, doza de diuretic trebuie crescută iar doza de carvedilol trebuie menţinută până la
stabilizarea stării clinice. În unele cazuri, poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau
întreruperea temporară a tratamentului. După stabilizarea stării clinice, doza de carvedilol poate fi
crescută din nou.
L pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică trataţi cu digitalice, diuretice şi/sau IECA, carvedilolul
trebuie utilizat cu prudenţă deoarece atât digitalicele cât şi carvedilolul încetinesc conducerea atrio -
ventriculară (AV).
La pacienţii cu hipotensiune arterială (TA sistolică <100 mmHg), cardiopatie ischemică, boli vasculare
generalizate şi/sau insuficienţa renală preexistentă a fost observată alterarea reversibilă a funcţiei
renale în timpul tratamentului cu carvedilol. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi aceşti factori de
risc, funcţia renală trebuie monitorizată atent în timpul creşterii dozei de carvedilol. Dacă funcţia
renală se deteriorează semnificativ, doza de carvedilol trebuie scăzută sau tratamentul trebuie
întrerupt.
Se recomandă prudenţă în administrarea carvedilolului la pacienţii cu diabet zaharat deoarece poate
masca sau atenua semnele şi simptomele precoce ale hipoglicemiei acute. La pacienţii cu insuficienţă
cardiacă congestivă şi diabet zaharat, utilizarea carvedilolului poate fi asociată cu un control dificil al
4
glicemiei. De aceea, la pacienţii cu diabet zaharat este necesară monitorizarea regulată a glicemiei la
începutul tratamentului şi după fiecare ajustare a dozelor de carvedilol iar tratamentul antidiabetic
trebuie ajustat în consecinţă.
Carvedilolul, ca şi alte blocante beta-adrenergice, poate masca simptomele tireotoxicozei.
Administrarea carvedilolului la pacienţii cu boală pulmonară obstructivă cronică cu componentă
bronhospastică, care nu utilizează medicaţie orală sau inhalatorie, se va face numai dacă beneficiul
terapeutic depăşeşte riscul potenţial. La pacienţii cu tendinţă la bronhospasm, poate să apară detresă
respiratorie ca urmare a creşterii rezistenţei căilor respiratorii. Se impune monitorizare strictă la
iniţierea tratamentului şi în timpul creşterii dozelor iar dozele de carvedilol trebuie scăzute dacă se
observă orice semn de bronhospasm în timpul tratamentului.
Tratamentul cu carvedilol nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu cardiopatie ischemică.
La aceşti pacienţi, dozele de carvedilol trebuie scăzute treptat (în 1-2 săptămâni).
Se recomandă administrarea cu prudenţă a carvedilolului la pacienţii cu antecedente de reacţii de
hipersensibilitate grave şi la cei care urmează tratamente de desensibilizare, deoarece blocantele beta-
adrenergice pot creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi gravitatea reacţiilor anafilactice. Pacienţii cu
antecedente de psoriazis asociate terapiei cu blocante beta-adrenergice trebuie să utilizeze carvedilol
numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.
Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu boli vasculare periferice, deoarece blocantele
beta-adrenergice pot precipita sau agrava simptomele insuficienţei arteriale. La pacienţii cu tulburări
circulatorii periferice (sindrom Raynaud) poate să apară o agravare a simptomelor.
Purtătorii de lentile de contact trebuie să aibă în vedere posibilitatea scăderii secreţiei lacrimale.
La pacienţii cu feocromocitom, înainte de utilizarea unui blocant beta-adrenergic trebuie iniţiat un
tratament cu un blocant alfa-adrenergic. Deşi carvedilolul are acţiune farmacologică alfa- şi beta-
adrenergică blocantă, nu există experienţă privind utilizarea sa în această situaţie.
De aceea, carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu suspiciune de feocromocitom.
Blocantele beta-adrenergice neselective pot determina dureri toracice la pacienţii cu angină
Prinzmetal. Deşi, carvedilolul prin efectul său blocant alfa-adrenergic poate preveni aceste simptome,
nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la aceşti pacienţi. De aceea,
carvedilolului se prescrie cu prudenţă la pacienţii cu angină Prinzmetal.
Carvedilolul poate determina bradicardie. Dacă frecvenţa cardiacă scade sub 55 bătăi pe minut, doza
de carvedilol trebuie redusă.
Este necesară prudenţă la pacienţii care urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale, datorită
efectelor sinergice, inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi medicamentelor anestezice.
La pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale canalelor de calciu cum sunt verapamilul sau
diltiazemul sau cu alte medicamente antiaritmice, este necesară monitorizarea atentă a ECG şi a
tensiunii arteriale.
Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu hipertensiune arterială oscilantă sau secundară.
Sportivii trebuie atenţionaţi că medicamentul poate pozitiva rezultatele testelor antidoping.
Datorită conţinutului în lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit
de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
5
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Ca şi alte blocante beta-adrenergice, carvedilolul poate potenţa efectul altor antihipertensive
administrate concomitent sau al medicamentelor care au hipotensiunea arterială ca reacţie adversă,
cum sunt anumite sedative (barbiturice, fenotiazine), antidepresive triciclice, vasodilatatoare şi
alcoolul etilic.
Administrarea concomitentă de carvedilol cu glicozizi digitalici poate încetini conducerea AV.
După administrarea concomitentă de carvedilol cu digoxină s-a evidenţiat, la pacienţii hipertensivi, o
creştere a concentraţiei plasmatice de digoxină la starea de echilibru, cu aproximativ 16%. Se
recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de digoxină la iniţierea tratamentului, la ajustarea
dozelor sau întreruperea tratamentului cu carvedilol.
După administrarea orală concomitentă de carvedilol cu antagonişti ai canalelor de calciu, în special
cu verapamil şi diltiazem sau antiaritmice de clasa I s-au observat cazuri izolate de tulburări de
conducere, rar cu compromitere hemodinamică. De aceea, ca şi în cazul altor medicamente cu
activitate blocantă beta-adrenergică, este necesară monitorizarea atentă a tensiunii arteriale, vitezei de
conducere intracardiace şi a ECG; aceste medicamente nu trebuie administrate intravenos
concomitent.
Cand se doreşte întreruperea tratamentului concomitent cu carvedilol şi clonidină, se recomandă ca
întreruperea carvedilolului să se efectueze cu câteva zile înainte de scăderea gardată a dozei de
clonidină.
Administrarea carvedilolului concomitent cu dihidropiridine (amlodipină, felodipină) trebuie efectuată
sub supraveghere strictă deoarece s-au raportat cazuri de insuficienţă cardiacă şi hipotensiune arterială
severă în condiţiile terapiei asociate.
Efectele insulinei şi ale antidiabeticelor orale de scădere a glicemiei pot fi potenţate la administrarea
concomitentă cu carvedilol. Semnele şi simptomele hipoglicemiei pot fi mascate sau diminuate (în
special tahicardia). La pacienţii diabetici se recomandă monitorizarea regulată a glicemiei.
Administrarea carvedilolului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi corticosteroizi poate să
scadă efectul antihipertensiv al carvedilolului datorită retenţiei de apă şi sodiu.
Pacienţii care utilizează medicamente inductoare (de exemplu, rifampicină şi barbiturice) sau
inhibitoare enzimatic (de exemplu, cimetidină, ketoconazol, fluoxetină, haloperidol, eritromicină)
trebuie monitorizaţi atent în timpul administrării concomitente de carvedilol, deoarece concentraţiile
plasmatice ale carvedilolului pot fi scăzute de către medicamentele inductoare enzimatic şi respectiv
crescute de către medicamentele inhibitoare enzimatic.
În timpul anesteziei este necesară atenţie la efectele sinergice inotrop negative şi hipotensoare ale
carvedilolului în asociere cu medicamente anestezice.
În cazul tratamentului concomitent cu ciclosporină se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiei plasmatice de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol, datorită variiaţiilor
posibile ale concentraţiei plasmatice ale ciclosporinei şi, dacă este necesar, ajustarea dozelor.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Deşi nu s-au demonstrat efecte teratogene în studiile la animale, nu se recomandă administrarea
carvedilolului în timpul sarcinii, decât dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial
fetal.
Până în prezent, nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la gravide.
Blocantele beta-adrenergice scad perfuzia placentară, având ca rezultat moartea intrauterină a fătului
sau naştere prematură sau imatură. În plus, la făt şi nou născut pot să apară reacţii adverse (în special
bradicardie, hipotensiune arterială, depresie respiratorie, hipoglicemie şi hipotermie). Riscul
6
complicaţiilor cardiace şi pulmonare creşte în timpul naşterii şi postpartum.
Carvedilolul şi/sau metaboliţii săi se excretă în laptele matern, de aceea nu se recomandă
administrarea la mamele care alăptează sau dacă tratamentul cu carvedilol se impune, alăptarea trebuie
întreruptă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Datorită reactivităţii individuale la tratament, pot să apară reacţii adverse nervos centrale care pot să
afecteze atenţia în special la începutul tratamentului, dar şi la ajustarea dozelor. De aceea, pacienţii
sunt avertizaţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă prezintă aceste reacţii adverse.
4.8 Reacţii adverse
Profilul reacţiilor adverse asociate utilizării carvedilolului în tratamentul hipertensiunii arteriale şi al
anginei pectorale este asemănător cu cel observat în insuficienţa cardiacă cronică, deşi la aceşti
pacienţi incidenţa reacţiilor adverse este mai mică.
Reacţiile adverse apar în principal la începutul tratamentului.
S-au raportat următoarele reacţii adverse:
Tulburări ale sistemului nervos
- frecvent: ameţeli, cefalee, fatigabilitate (în special la începutul tratamentului sau la creşterea dozei);
- mai puţin frecvent: stare depresivă, tulburări de somn, parestezii.
Tulburări cardiace
- frecvent: bradicardie, hipotensiune arterială ortostatică (în special la începutul tratamentului), edeme
(incluzand edeme generalizate, ortostatice, genitale, la nivelul membrelor inferioare, hipervolemie şi
supraîncărcare lichidiană);
- mai puţin frecvent: hipotensiune arterială, sincopă, tulburări de ritm cardiac; tulburări ale circulaţiei
periferice (extremităţi reci), exacerbarea simptomelor la pacienţii cu claudicaţie intermitentă sau
fenomene Raynaud; angină pectorală; bloc A-V, agravarea insuficienţei cardiace (în special la
creşterea dozei).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
- frecvent: astm bronşic şi apnee la pacienţii cu predispoziţie (mai puţin frecvent);
- mai puţin frecvent: senzaţie de nas înfundat, simptome asemănătoare gripei.
Tulburări gastro-intestinale
- frecvent: tulburări gastro-intestinale (cu simptome cum sunt greaţă, dureri abdominale, diaree);
- mai puţin frecvent: vărsături, constipaţie.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
- mai puţin frecvent: reacţii alergice cutanate (erupţii cutanate, urticarie, prurit), reacţii asemănătoare
lichenului plan; pot să apară leziuni cutanate psoriazice sau se pot agrava cele deja existente.
Alte reacţii adverse
- frecvent: dureri la nivelul extremităţilor, scăderea secreţiei lacrimale;
- mai puţin frecvent: impotenţă sexuală, tulburări de vedere;
- rar: uscăciunea gurii, tulburări de micţiune, iritaţii oculare;
- izolat: reacţii alergice.
Investigaţii diagnostice
- izolat: modificarea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, trombocitopenie şi leucopenie.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
- datorită proprietăţilor blocante beta-adrenergice este posibil ca un diabet zaharat latent să devină
manifest, iar diabetul zaharat manifest şi reglarea glicemiei să se agraveze;
- frecvent: pacienţii cu insuficienţă cardiacă pot prezenta creştere în greutate şi hipercolesterolemie;
7
- semnele de hipoglicemie pot fi mascate.
4.9 Supradozaj
Simptome
Hipotensiune arterială severă, bradicardie, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen şi stop cardiac. De
asemenea, pot să apară dificultăţi în respiraţie, bronhospasm, vărsături, tulburări ale stării de
conştienţă şi convulsii generalizate.
Tratament
Trebuie luate măsuri de îndepărtare a medicamentului neabsorbit prin: spălături gastrice sau inducerea
de vărsături, în cazul administrării recente a medicamentului.
Se instituie tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale: pentru susţinerea funcţiei cardiace
şi a circulaţiei se pot administra: orciprenalină i.v. (intravenos) 0,5 - 1 mg sau glucagon, iniţial 1 - 10
mg i.v., apoi 2 - 5 mg glucagon pe oră în perfuzie lentă; în caz de bradicardie refractară la tratament
este necesar stimulator cardiac; în caz de bronhospasm se administrează simpatomimetice beta-
adrenergice. În caz de vasodilataţie periferică se utilizează norfenefrină sau noradrenalină. În caz de
convulsii se administrează i.v. lent diazepam sau clonazepam.
Notă: În caz de supradozaj sever cu simptomatologie de şoc, tratamentul trebuie să fie de durată
deoarece sunt de aşteptat prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al
carvedilolului, precum şi redistribuţia acestuia. Durata tratamentului depinde de gradul supradozajului;
de aceea, este necesar să se continue terapia adjuvantă până la stabilizarea stării clinice a pacientului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: sistem cardiovascular, medicamente alfa şi betablocante, codul ATC:
C07AG02
Carvedilolul este un blocant beta-adrenergic neselectiv, alfa-blocant selectiv, cu proprietăţi
antioxidante. S-a demonstrat că vasodilataţia este mediată în principal prin blocarea selectivă a
receptorilor alfa1-adrenergici.
Carvedilolul scade rezistenţa vasculară periferică prin vasodilataţie şi inhibă sistemul renină-
angiotensină-aldosteron prin blocare beta-adrenergică neselectivă. Activitatea reninei plasmatice este
scăzută şi retenţia de lichide este rară.
Carvedilolul nu are activitate simpatomimetică intrinsecă şi, ca şi propranololul, are proprietăţi de
stabilizare a membranelor.
Carvedilolul este un amestec racemic constituit din 2 stereo-izomeri responsabili de acţiunea aestuia.
În studiile la animale, ambii enantiomeri au prezentat proprietăţi de blocare a receptorilor alfa-
adrenergici. Proprietăţile de blocare a receptorilor beta-adrenergici sunt neselective pentru receptorii
beta1 şi beta2-adrenergici şi sunt asociate cu enantiomerul levogir al carvedilolului.
Proprietatile antioxidante ale carvediolului şi metaboliţilor săi au fost demonstrate în studiile efectuate
in vitro şi in vivo la animale precum şi în studiile in vitro la numeroase tipuri de celule umane.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrare orală, carvedilolul se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal. Timpul mediu de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare este, în general, de 7-10 ore..
Carvedilolul este intens lipofilic. Se leagă de proteinele plasmatice, în proporţie de aproximativ 98-
99%, în special de albumine. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 2 l/kg şi este crescut
la pacienţii cu ciroză hepatică.
Carvedilolul este metabolizat extensiv în ficat în diferiţi metaboliti care sunt eliminaţi, în principal,
prin bilă.
8
Carvedilolul este metabolizat în ficat, în principal prin glucuronoconjugare. În urma demetilării şi
hidroxilării nucleului fenolic, rezultă trei metaboliţi activi, cu activitate blocantă beta-adrenergică. În
comparaţie cu carvedilolul, cei trei metaboliţi activi prezintă o activitate vasodilatatoare mai slabă. Pe
baza studiilor preclinice, 4’-hidroxifenolmetabolitul, unul din cei 3 metaboliţi, are activitate blocantă
beta-adrenergică de aproximativ 13 ori mai mare decât carvedilolul. Cei doi metaboliţi
hidroxicarbazolici ai carvedilolului sunt antioxidanţi extrem de eficace, cu o potenţă antioxidantă de
30-80 ori mai mare decât a carvedilolului.
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică al enantiomerului dextro- (R(+)-carvedilol) este de 5-9 ore,
iar al enantiomerului levo- (R(-)-carvedilol) este de 7-11 ore.
Se elimină în principal prin bilă şi materiile fecale. O mică parte se excretă prin rinichi, sub formă de
diverşi metaboliţi.
Caracteristicile farmacocinetice ale carvedilolului sunt influenţate de vârstă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de carcinogenitate efectuate cu carvedilol la şobolan şi şoarece, la care s-au administrat doze
de până la 75 mg carvedilol/kg, respectiv 200 mg carvedilol/kg (de 38-100 ori mai mari decât doza
zilnică recomandată la om) nu au evidentiat potenţial carcinogen.
Studiile de mutagenitate efectuate in vitro sau in vivo la mamifere sau la alte specii de animale nu au
demonstrat potential mutagen pentru carvedilol.
După administrarea unor doze mari de carvedilol la femelele de şobolan gestante (peste 200 mg
carvedilol/kg, de 100 ori mai mari decât doza zilnică recomandată la om) s-au evidenţiat efecte
negative asupra sarcinii şi fertilităţii. După administrarea unor doze de 60 mg carvedilol/kg (de 30 ori
mai mari decât doza maximă zilnică recomandată la om) s-a evidenţiat întârzierea creşterii/dezvoltării
fizice a puilor. La şobolan şi iepure, dozele de 200 mg carvedilol/kg, respectiv 75 mg carvedilol/kg (de
38-100 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om) au prezentat acţiune toxică asupra
embrionilor (totuşi fără a determina malformaţii fetale).
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat,
Celuloză microcristalină,
Croscarmeloză sodică,
Povidonă K 30,
Stearat de magneziu,
Dioxid de siliciu coloidal anhidru.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
9
Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. AC Helcor Pharma S.R.L.
Str. Victor Babeş, Nr.50, Baia Mare,
Jud. Maramureş, România
8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
279/2007/01-02
280/2007/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare: Octombrie 2007
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2012
