SERDIMID 2,5 mg


Substanta activa: INDAPAMIDUM
Clasa ATC: C03BA11
Forma farmaceutica: COMPR. FILM.
Prescriptie: P6L
Tip ambalaj: Cutie cu 100 blist. PVC/Al x 15 compr. film.
Producator: LABORMED PHARMA S.A. - ROMANIA


TORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4095/2011/01-02 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului



REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI



1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Serdimid 2,5 mg comprimate filmate



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine indapamidă 2,5 mg.

Excipienţi: fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 104,3 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.
Comprimate filmate, biconvexe, rotunde, de culoare albă cu diametrul de 7 mm.



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Hipertensiune arterială esenţială.


4.2 Doze şi mod de administrare

Administrare orală.

Doza zilnică recomandată este de 2,5 mg indapamidă (1 comprimat filmat Serdimid 2,5 mg), de
preferat dimineaţa.
La doze mai mari efectul antihipertensiv al indapamidei nu este crescut, dar efectul saluretic creşte.

Comprimatele filmate cu eliberare prelungită trebuie înghiţite întregi cu o cantitate suficientă de lichid
(de exemplu, un pahar de apă). Comprimatul nu trebuie mestecat.

Insuficienţa renală (vezi pct. 4.3 şi 4.4)
Este contraindicată administrarea indapamidei la pacienţi cu insuficienţă renală severă (clearance-ul
creatininei < 30 ml/min). Tiazidele şi diureticele înrudite sunt pe deplin eficace numai în cazul unei
funcţii renale normale sau doar uşor alterate.

Insuficienţa hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.4)
Este contraindicată administrarea indapamidei la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă.

Pacienţi vârstnici (vezi pct. 4.4)
Nu există modificări semnificative ale farmacocineticii indapamidei la vârstnici. Cu toate acestea la
vârstnici, valoarea creatininemiei se adaptează în funcţie de vârsta, masa corporală şi sexul
pacientului. Pacienţii vârstnici pot primi tratament cu Serdimid 2,5 mg numai dacă prezintă o funcţie
renală normală sau doar uşor alterată.

Copii şi adolescenţi
În absenţa datelor suficiente cu privire la eficacitatea şi siguranţa administrării acestui tratament la
copii şi adolescenţi, acest medicament nu trebuie administrat la această categorie de pacienţi.


4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la indapamidă, la alte sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii produsului.
Insuficienţă renală severă.
Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.
Hipopotasemie.


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Atenţionări speciale:

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele înrudite cu tiazidele pot determina encefalopatie
hepatică, în special în caz de dezechilibru electrolitic. Dacă aceasta apare, administrarea diureticului
trebuie întreruptă imediat.

Fotosensibilizare:
Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate asociată administrării de tiazide sau diuretice
înrudite. Dacă apare o reacţie de fotosensibilitate în timpul tratamentului, se recomandă întreruperea
tratamentului. Dacă este considerată necesară reluarea administrării indapamidei se recomandă
protejarea părţilor corpului expuse la soare sau la raze UVA artificiale.

Excipienţi:
Deoarece produsul conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.

Precauţii speciale pentru utilizare:

- Echilibru hidroelectrolitic:
- Natremie:
Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale
de timp regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe grave.
Scăderea concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea monitorizarea
periodică, chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică, este obligatorie
(vezi pct. 4.8 şi 4.9).

- Potasemie:
Depleţia de potasiu cu hipopotasemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu tiazide şi
diuretice înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipopotasemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la
anumite grupe de pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi cu
mai multe medicamente, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu
insuficienţă cardiacă. Hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de
apariţie a tulburărilor de ritm cardiac.
Pacienţii care prezintă pe electrocardiogramă (EKG) un interval QT lung, congenital sau iatrogen,
prezintă, de asemenea, risc de apariţie a tulburărilor de ritm cardiac. Hipopotasemia, precum şi
bradicardia, sunt factori favorizanţi pentru apariţia tulburărilor de ritm severe , în special torsada
vârfurilor, potenţial fatală.
În toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea mai frecventă a potasemiei. Primul control al
concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului.
În caz de hipopotasemie, se impune corectarea acesteia.
- Calcemie:
Tiazidele şi diureticele înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina creştere uşoară
şi tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia manifestă se poate datora preexistenţei unui
hiperparatiroidism nediagnosticat. Tratamentul trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei
paratiroidiene.

- Glicemie:
La pacienţii cu diabet zaharat, este importantă monitorizarea glicemiei, în special în prezenţa
hipopotasemiei.

- Acid uric:
La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.

- Funcţia renală şi diureticele:
Tiazidele şi diureticele înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar
uşor alterată (creatininemie < 25 mg/l, respectiv 220 μmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile
creatininemiei trebuie corectate în funcţie de vârstă, greutate şi sex.
Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului diuretic, determină
scăderea filtrării glomerulare şi creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această
insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are consecinţe la pacienţii cu funcţie renală normală, dar
poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.

- Sportivi:
Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate pozitiva testele
anti-doping.


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Asocieri contraindicate:
Litiu:
Creşterea litemiei cu semne de supradozaj, ca şi în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de
litiu). Dacă totuşi este necesară administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune
monitorizarea atentă a litemiei şi ajustarea dozelor.

Asocieri care necesită precauţie:
Medicamente care pot determina torsada vârfurilor:
- Antiaritmice din clasa Ia (quinidina, hidrochinidină, disopiramidă)
- Antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)
- Anumite antipsihotice: fenotiazine (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină,
trifluoperazină), benzamide (amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă), butirofenone
(droperidol, haloperidol)
- Altele: astemizol, bepridil, cisaprida, difemanil, eritromicină iv, halofantrină, mizolastină,
pentamidină, sparfloxacină, moxifloxacină, sultopridă, terfenadină, vincamină iv
Creşterea riscului de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor (hipopotasemia, este un factor
de risc).
Potasemia trebuie monitorizată şi corectată, dacă este necesar, înainte de a introduce în medicaţie
aceste asocieri. Trebuie monitorizate, de asemenea, starea clinică, electroliţii plasmatici şi ECG-ul.
În prezenţa hipopotasemiei, trebuie utilizate medicamente care nu determină torsada vârfurilor.

Antiinflamatoare nesteroidiene AINS (sistemice), inclusiv inhibitori selectivi de COX-2 sau
salicilaţi în doze mari (> 3 g/zi):
Posibilă reducere a efectului antihipertensiv al indapamidei.
De asemenea, la pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă
renală acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului; se
monitorizează funcţia renală la începutul tratamentului.
Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei (IECA):
Risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută, dacă se începe
tratamentul cu un IECA în prezenţa unei depleţii de sodiu preexistente (în special la pacienţii cu
stenoză de arteră renală).
În cazul pacienţilor cu hipertensine arterială, atunci când tratamentul diuretic anterior a provocat
apariţia unei depleţii de sodiu, este necesară:
- fie întreruperea tratamentul diuretic cu 3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu IECA şi dacă
este necesar reluarea tratamentului cu un diuretic hipokalemiant
- fie administrarea iniţială de doze mici de IECA şi apoi creşterea treptată a dozei

În cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, trebuie început tratamentul cu doze foarte
scăzute de IECA, eventual după reducerea dozei de diuretic hipokalemiant asociat.

În toate cazurile, trebuie monitorizată funcţia renală (determinarea creatininemiei) în decursul
primelor săptămâni de tratament cu un IECA.

Alte medicamente care determină hipopotasemie, amfotericină B (i.v.), gluco- şi
mineralocorticoizi (administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante:
Risc crescut hipopotasemie prin efect aditiv. Se recomandă monitorizarea potasemiei şi corectarea
acesteia. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în cazul tratamentului digitalic concomitent.
Se recomandă administrarea altor tipuri de laxative.

Baclofen:
Potenţarea efectului antihipertensiv. Pacientul trebuie hidratat; se monitorizează funcţia renală la
începutul tratamentului.

Digitalice:
Hipopotasemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor. La aceşti pacienţi se recomandă
monitorizarea potasemiei, EKG-ului şi dacă este necesar, reevaluarea atitudinii terapeutice.

Asocieri de care trebuie să se ţină cont:
Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren):
Deşi combinaţiile raţionale sunt utile la anumiţi pacienţi, poate apărea totuşi hipokaliemie sau
hiperkaliemie (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet zaharat). Potasemia şi EKG,
trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, tratamentul trebuie reevaluat.

Metformină:
Risc major de apariţie a acidozei lactice în prezenţa insuficienţei renale funcţionale asociată cu
administrarea diureticelor, în special a diureticelor de ansă. Nu se recomandă administrarea
metforminei când creatininemia depăşeşte 15 mg/l (135 μmoli/l) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 μmoli/l) la
femei.

Substanţe de contrast iodate:
În cazul deshidratării determinate de diuretice, creşte riscul de insuficienţă renală acută, în special
când sunt administrate doze mari de substanţă de contrast iodată. Înaintea administrării substanţei de
contrast iodate se recomandă rehidratarea pacientului.

Antidepresive asemănătoare imipraminei, neuroleptice:
Potenţarea efectului antihipertensiv al indapamidei şi creşterea riscului de hipotensiune arterială
ortostatică (prin efect aditiv).

Calciu sau săruri de calciu:
Creşte riscul de hipercalcemie prin diminuarea eliminării urinare a calciului.

Ciclosporină, tacrolimus:
Risc de creştere a creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în
absenţa depleţiei de apă şi sodiu.
Corticosteroizi, tetracosactidă: (administrare sistemică)
Scăderea efectului antihipertensiv al indapamidei (prin favorizarea retenţiei hidrosaline datorită
corticosteroizilor).


4.6 Sarcina şi alăptarea

Sarcina
Ca regulă generală, administrarea de diuretice la femei gravide trebuie evitată şi nu trebuie niciodată
utilizată pentru tratarea edemului fiziologic specific sarcinii. Diureticele pot determina ischemie feto-
placentară cu risc de afectare a dezvoltării fătului.

Alăptarea
Indapamida se excretă în laptele matern. Deoarece există posibilitatea de apariţie a efectelor
indapamidei la sugarul alăptat, indapamida nu este recomandată în timpul alăptării. Se va lua în
considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Serdimid 2,5 mg are o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje. Serdimid 2,5 mg nu afectează vigilenţa dar diferite reacţii legate de scăderea tensiunii
arteriale pot apărea în cazuri individuale, în special la începutul tratamentului sau dacă este asociat cu
un alt medicament antihipertensiv. Ca urmare, capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
poate fi afectată. Este recomandată evitarea acestui gen de activităţi până la observarea reactivităţii
individuale la tratament.


4.8 Reacţii adverse

Majoritatea reacţiilor adverse raportate, privind parametrii clinici sau de laborator, sunt dependente de
doză.
Diureticele înrudite cu tiazidele, inclusiv indapamida, pot determina următoarele reacţii adverse,
clasificate în funcţie de frecvenţă:
Foarte frecvente (≥1/10); Frecvente (≥1/100 şi <1/10); Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); Rare
(≥1/10000 şi <1/1000); Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.
Tulburări ale sistemului nervos
Rare: vertij, fatigabilitate, cefalee, parestezii.
Tulburări cardiace
Foarte rare: aritmie, hipotensiune arterială.
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: vărsături.
Rare: greaţă, constipaţie, uscăciunea gurii.
Foarte rare: pancreatită.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: insuficienţă renală.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: afectarea funcţiei hepatice.
Cu frecvenţă necunoscută: encefalopatie hepatică, în caz de insuficienţă hepatică preexistentă (vezi
pct. 4.3 şi 4.4).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Reacţii de hipersensibilitate, în cea mai mare parte dermatologice, la pacienţii predispuşi la manifestări
alergice şi astmatice:
-Frecvente: erupţii cutanate tranzitorii maculo-papuloase.
-Mai puţin frecvente: purpură.
-Foarte rare: edem angioneurotic şi/sau urticarie, necroliză epidermică toxică (sindrom Lyell), sindrom
Stevens Johnson.
-Cu frecvenţă necunoscută: posibilitatea agravării lupusului eritematos sistemic preexistent.
Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).
Modificări ale parametrilor de laborator
În cursul studiilor clinice s-a observat apariţia unei hipopotasemii, după 4-6 săptămâni de tratament,
10% dintre pacienţi prezentând valori ale potasemiei < 3,4 mmol/l, iar la 4% dintre pacienţi valorile
potasemiei fiind < 3,2 mmol/l. După 12 săptămâni, scăderea medie a potasemiei a fost de 0,23 mmol/l.
Foarte rare: hipercalcemie.
Cu frecvenţă necunoscută:
- depleţie de potasiu cu hipopotasemie, care poate fi gravă în special la anumite grupe de pacienţi (vezi
pct. 4.4).
- hiponatremie cu hipovolemie, responsabile de deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică.
Pierderea concomitentă de ioni de clor poate determina alcaloză metabolică compensatorie secundară:
incidenţa şi intensitatea acestei reacţii adverse sunt mici.
- în cursul tratamentului cu indapamidă pot să apară creşteri ale concentraţiei plasmatice a acidului
uric şi ale glicemiei; de aceea oportunitatea utilizării acestor diuretice trebuie atent evaluată la
pacienţii cu gută sau diabet zaharat.


4.9 Supradozaj

Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de aproximativ 16 ori doza
terapeutică recomandată. Semnele intoxicaţiei acute se manifestă prin dezechilibre hidro-electrolitice
(hiponatremie şi hipopotasemie). Clinic, pot să apară greaţă, vărsături, hipotensiune arterială, crampe
musculare, vertij, somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie posibil până la anurie (datorită
hipovolemiei).

Măsurile terapeutice imediate în caz de supradozaj sunt: eliminarea rapidă a substanţei(lor) ingerate
prin lavaj gastric şi/sau administrarea de cărbune activat, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică
într-o unitate spitalicească specializată.


5 PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: diuretice cu efect moderat, (exclusiv tiazide), sulfonamide.
Cod ATC: C03BA11.

Indapamida este un derivat sulfonamidic având un inel indolic, înrudită farmacologic cu diureticele
tiazidice care acţionează prin inhibarea reabsorbţiei sodiului în segmentul cortical de diluţie.Creşte
excreţia urinară de sodiu şi clor şi, în măsură mai mică, excreţia de potasiu şi magneziu, crescând
astfel diureza şi exercitând o acţiune antihipertensivă.
Studii de fază II şi III au evidenţiat că indapamida administrată în monoterapie are efect
antihipertensiv pe o durată de 24 ore la doze la care efectul diuretic a fost de intensitate mică.

Acţiunea antihipertensivă a indapamidei este legată de îmbunătăţirea complianţei arteriale şi de
reducerea rezistenţei arteriolare şi periferice totale;

Indapamida reduce hipertrofia ventriculară stângă.

Tiazidele şi diureticele înrudite, după o anumită doză, au un efect terapeutic în platou, în timp ce
reacţiile adverse continuă să crească. De aceea, dacă tratamentul nu este eficace, doza nu trebuie
crescută.

De asemenea, studiile clinice au demonstrat că la pacienţii hipertensivi, tratamentul pe termen scurt,
mediu şi lung cu indapamidă :
- nu interferă cu metabolismul lipidic: trigliceridele, LDL-colesterolul şi HDL-colesterolul;
- nu interferă cu metabolismul glucidic, nici măcar la pacienţii diabetici hipertensivi.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie
Indapamida se absoarbe repede şi în totalitate la nivelul tractul gastro-intestinal. Concentraţia
plasmatică maximă după administrarea de doze cuprinse între 2,5 – 10 mg se atinge la 0,5 – 2 ore de la
administrare.

Distribuţie
Indapamida se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 79%. Timpul de înjumătăţire plasmatică
este de 15-18 ore.

Metabolizare
Eliminarea se face în principal pe cale urinară (70% din doză) şi prin fecale (23%) sub formă de
metaboliţi inactivi.

Pacienţi cu grad mare de risc
Parametrii farmacocinetici nu sunt modificaţi la pacienţii cu insuficienţă renală.


5.3 Date preclinice de siguranţă
Dozele cele mai mari (de 40 până la de 8000 de ori doza terapeutică) administrate pe cale orală la
diverse specii de animale de laborator au evidenţiat o accentuare a proprietăţilor diuretice ale
indapamidei. Principalele simptome ale intoxicaţiei în timpul testelor de toxicitate acută cu
indapamidă administrată intravenos sau intraperitoneal au fost legate de acţiunea farmacologică a
indapamidei, adică bradipnee şi vasodilataţie periferică. Indapamida a avut rezultate negative la testele
de mutagenitate şi carcinogenitate.


6 PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Povidonă
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Talc
Stearat de magneziu

Film:
Opadry® II 85 F 18378 White

Opadry® II 85 F 18378 White conţine:
Alcool polivinilic parţial hidrolizat
Macrogol/PEG 3350
Talc
Dioxid de titan (E 171)


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25° C, în ambalajul original.


6.5 Natura si conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate filmate.
Cutie cu 100 blistere din PVCAl a câte 15 comprimate filmate.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

S.C. SLAVIA PHARM S.R.L.
B-dul Theodor Pallady nr. 44C
Sector 3, Bucureşti, România


8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

4095/2011/01-02


9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare - Decembrie 2011

10 DATA REVIZUIRII TEXTULUI: Mai 2012