TELMISARTAN RANBAXY 40 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Ranbaxy 20 mg comprimate
Telmisartan Ranbaxy 40 mg comprimate
Telmisartan Ranbaxy 80 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg, sau 40 mg, sau 80 mg..
Excipienţi cu efect cunoscut:
Fiecare comprimat de 20 mg conţine sorbitol 87,32 mg (E420).
Fiecare comprimat de 40 mg conţine sorbitol 174,64 mg (E420).
Fiecare comprimat de 80 mg conţine sorbitol 349,28 mg (E420).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Telmisartan Ranbaxy 20 mg: Comprimate rotunde, de culoare aproape albă până la galben deschis,
marcate cu „T11” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Telmisartan Ranbaxy 40 mg: Comprimate alungite, de culoare aproape albă până la galben deschis,
marcate cu „T12” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Telmisartan Ranbaxy 80 mg: Comprimate alungite, de culoare aproape albă până la galben deschis,
marcate cu „T13” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţi cu:
boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală cardiacă coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
2
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale:
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. Unii pacienţi pot beneficia de efect terapeutic la o
doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu este atinsă valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de
telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi
utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un
efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează
creşterea dozei, trebuie avut în vedere faptul că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general
după 4 până la 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se cunoaşte dacă doze de telmisartan mai mici de 80
mg sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este necesar, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau
cărora li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4).
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Telmisartanul este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct 4.3).
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească
40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea utilizării telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost
stabilite. Datele disponibile până în prezent sunt descrise la pct. 5.1 și 5.2, dar nu se se poate face nici
o recomandare privind doza.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează pe cale orală, o singură dată pe zi, cu o cantitate de
lichid, împreună cu sau fără alimente.
Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului
Telmisartan trebuie păstrat în blisterul sigilat din cauza proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare (vezi pct 6.6).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
3
Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
Tulburări biliare obstructive
Insuficienţă hepatică severă
Administrarea concomitentă a Telmisartan Ranbaxy cu medicamente care conţin aliskiren este
contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficiență renală (RFG <60ml/min/1,73 m2) (vezi
pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în
timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul
alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Telmisartanul nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal pe cale
biliară. La aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartanul
trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei
la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu telmisartan. Nu există experienţă în ceea ce priveşte
administrarea telmisartanului la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după
administrarea primei doze de telmisartan. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se
administra telmisartan. Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra
telmisartan.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care
4
influenţează acest sistem, cum este telmisartan, a fost asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea
telmisartanului nu este recomandată.
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
Pacienţi cu diabet zaharat cărora li se administrează tratament cu insulină sau cu medicamente
antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apărea hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. Prin urmare,
trebuie avută în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a
dozei de insulină sau de medicament antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate
determina hiperkaliemie.
La vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt trataţi
concomitent cu alte medicamente care pot creşte potasemia, şi/sau la pacienţii cu tulburări apărute în
cursul tratamentului, hiperkaliemia poate pune viaţa în pericol.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care influenţează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
Terapie asociată cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice
de medicamente care pot determina hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori
selectivi COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus), şi trimetoprim
Evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a afecţiunii renale (de exemplu în caz
de boli infecţioase), liză celulară, (de exemplu ischemie acută periferică, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu factori de risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei plasmatice a
potasiului (vezi pct.4.5).
Sorbitol
Acest medicament conţine sorbitol (E420). Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
fructoză, nu trebuie să utilizeze Telmisartan Ranbaxy.
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la
pacienţii aparţinând rasei negre comparativ cu cei de altă rasă, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
5
Alte precauţii
Similar altor medicamente antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când se administrează telmisartan concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii
mediane a concentrației plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentrației minime (20%). La
inițierea, ajustarea și întreruperea tratamentului cu telmisartan, se monitorizează nivelurile de
digoxină, în scopul de a le menține în intervalul terapeutic.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează concomitent medicamentele mai sus menţionate. Riscul este crescut în special în cazul
asocierii cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare care
conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic, dacă
se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă
de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren
sau amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot determina
creşterea semnificativă a concentraţiilor serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă
monitorizare a concentraţiilor serice de potasiu.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi
cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei serice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor serice de litiu, dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară.
Administrare concomitentă ce necesită precauţie
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare recomandate, inhibitorii
COX-2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II.
La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici
cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei
II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate determina deteriorarea ulterioară a funcţiei
renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. Ca urmare, aceste
medicamente trebuie administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici. După iniţierea
tratamentului asociat şi, ulterior periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în
considerare monitorizarea funcţiei renale.
6
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a determinat o creştere de
până la 2,5 ori a ASC
0-24.şi a C max pentru ramipril şi ramiprilat. Relevanţa clinică a acestei observaţii
nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
În cazul în care pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de
ansă) şi hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o
depleţie volemică şi risc consecutiv de hipotensiune arterială.
Asocieri care trebuie luate în considerare
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv 12
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale tuturor antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanului la gravide. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în
timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a
riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului
tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această
clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide
trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în
cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început
tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi
trei de sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuarea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârzierea
procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3).
7
În cazul în care expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada
trimestrului doi de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou-născuţii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub
atentă observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmisartan Ranbaxy, fiind de preferat tratamente alternative cu profil de
siguranţă mai bine stabilit, în special în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.
Fertilitatea
În studiile nonclinice nu au fost observate efecte ale telmisartan asupra fertilităţii masculine şi
feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere
posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv
cum este Telmisartan Ranbaxy.
4.8 Reacţii adverse
Sumarul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, care pot apărea rar (≥1/10000 şi
<1/1000) şi insuficienţă renală acută.
În studiile clinice placebo-controlate la pacienţii cărora li s-a administrat tratament, incidenţa globală a
reacţiilor adverse raportată în cazul administrării telmisartanului la pacienţi trataţi pentru hipertensiune
arterială a fost comparabilă cu cea în cazul administrării placebo (41,4 % faţă de 43,9 %). Incidenţa
reacţiilor adverse nu a fost dependentă de doza administrată şi nu au existat corelaţii cu, sexul, vârsta
sau originea etnică a pacienţilor. Profilul de siguranţă al telmisartanului la pacienţii cărora li s-a
administrat tratament pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare a fost similar cu cel obţinut la
pacienţii hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi
trataţi pentru hipertensiune arterială şi din raportările de după punerea pe piaţă a medicamentului.
Enumerarea de mai jos include, de asemenea, reacţii adverse grave şi reacţii adverse care au
determinat întreruperea administrării raportate în cadrul a trei studii clinice de lungă durată, care au
inclus 21642 pacienţi trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până
la şase ani.
Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie utilizând următoarea
convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar, incluzând cistită, infecţie a tractului respirator
superior, incluzând faringită şi sinuzită
Rare: Sepsis, incluzând evoluţie letală
1
8
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţie anafilactică, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincopă
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Disfuncţie hepatică /tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (de asemenea cu evoluţie letală), eczemă, eritem, urticarie, erupţii
determinate de administrarea medicamentului, erupţii cutanate toxice
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Durere dorsală (de exemplu sciatică), spasme musculare, mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul extremităţilor, dureri la nivelul tendoanelor
(simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
9
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
Rare: Scădere a valorilor hemoglobinei, creştere a valorilor plasmatice ale acidului
uric, creştere a concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea
concentraţiei sanguine a creatin fosfokinazei
1,2,3,4 : pentru informaţii suplimentare, a se vedea sub-punctul ”Descrierea reacţiilor adverse
selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă crescută de apariţie sepsisului în cazul
administrării telmisartanului, comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire
întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Această reacţie adversă la medicament a fost raportată ca fiind frecventă la pacienţi cu tensiune
arterială controlată, care au fost trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare în
plus faţă de tratamentul standard.
Funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de disfuncţie hepatică / tulburări hepatice raportate în cadrul experienţei
după punerea pe piaţă au apărut la pacienţi japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la
manifestarea acestor reacţii adverse.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa după punerea pe piaţă au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în
asociere temporală cu administrarea de telmisartan. Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după punerea pe piaţă a medicamentului este importantă. Aceasta permite
monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt
rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui
detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Există informaţii limitate în privinţa supradozajului la om.
Simptome:
Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi
tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creşterea creatininemiei şi insuficienţă
renală acută.
Tratament:
Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Abordarea terapeutică depinde de intervalul de
timp care a trecut de la momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în
tratamentul supradozajului.
10
Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În cazul
apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie să li se
administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente active pe sistemul renină-angiotensină, antagonişti de
angiotensină II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace
după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de
pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II.
Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1. Telmisartanul se leagă
selectiv de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi
receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin cunoscuţi. Rolul funcţional al acestor
receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II, a cărei
concentraţie este crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută
de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice.
Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de
asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de
bradikinină.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea tensiunii
arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine timp de peste 24 ore şi este încă
măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitatea clinică şi siguranţa
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore de la administrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general, în decurs de 4 până la
8 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei înaintea dozei următoare/concentraţie maximă, care
se menţine în mod constant peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de telmisartan
40 şi 80 mg, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii
dependente de doză, referitoare la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt neconcludente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea arterială sistolică cât şi pe
cea diastolică fără a influenţa frecvenţa cardiacă. Contribuţia efectelor diuretic şi natriuretic al
medicamentului la activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului
ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de
antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina,
atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.
11
Frecvenţa tusei neproductive a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ
cu cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, în cadrul studiilor clinice care compară direct cele
două tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global
Endpoint Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan
şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu
antecedente de boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitor,
afecţiuni arteriale periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit de leziuni documentate ale organelor
ţintă (de exemplu retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care
reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru evenimente cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg
(n = 8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau asocierea telmisartan 80 mg cu ramipril 10 mg (n = 8502) şi
au fost urmăriţi pentru o perioadă medie de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu
telmisartan (16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Riscul relativ pentru telmisartan comparativ cu ramipril a
fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 – 1,10, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0019 cu o limită la 1,13). Rata
mortalităţii de orice cauză a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu telmisartan şi de respectiv 11,8% la cei
trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriul de evaluare final secundar prestabilit prin protocol au arătat că
telmisartanul are o eficacitate similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză
cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ
0,90 – 1,08, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0004)], care au constituit criteriul principal de evaluare
în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes Prevention Evaluation Study), care a investigat
efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi intoleranţi la IECA, după criterii de includere similare cu
studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu placebo
(n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4
ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa
criteriului de evaluare final principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic
neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă)
15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi 17,0% la grupul care a primit placebo, cu un risc relativ de
0,92 (95 % IÎ 0,81 – 1,05, p = 0,22). S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo
în ceea ce priveşte criteriul de evaluare final secundar compus, prespecificat prin protocol, constând
din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic nelet
al şi accidentul vascular cerebral neletal
[0,87 (95% IÎ 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (RR 1,03, 95% IÎ 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi edemul angioneurotic au fost raportate mai putin frecvent,
iar hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril.
Asocierea dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de orice cauză a fost numeric
mai mare în cazul administrării asociate. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă
renală, hipotensiune şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu asocierea medicamentoasă. Prin
urmare, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la acest grup de
populaţie.
12
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de
50 de ani sau peste, care au avut recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-
ului în cazul administrării telmisartan de 0,70% comparativ cu placebo 0,49% [RR 1,43 (95 % interval
de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis cu evoluţie letală a fost crescută la pacienţii
trataţi cu telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %) [RR
2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului
asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi
legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii și adolescenți
Nu au fost stabilite siguranţa si eficacitatea telmisartanului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Efectele reducerii tensiunii arteriale a două doze de telmisartan au fost evaluate la 76 pacienți
hipertensivi, în mare parte supraponderali cu vârsta cuprinsă între 6 și <18 ani (greutate corporală ≥ 20
kg și ≤ 120 kg, în medie 74,6 kg), dupa ce au luat telmisartan
1 mg/kg (n = 29 trataţi) sau 2 mg/kg (n =
31 trataţi) pe o perioadă de tratament de patru săptămâni. Nu a fost investigată includerea
hipertensiunii arteriale secundare. La unii dintre pacienții investigați dozele utilizate au fost mai mari
decât cele recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale la populația adultă, ajungând la o doză
zilnică comparabilă cu 160 mg, care a fost testată la adulți. După ajustarea efectelor grupei de vârstă
modificările medii faţă de valoarea iniţială a TAS (obiectivul principal) au fost -14,5 (1,7) mm Hg la
grupul cu telmisartan 2 mg/kg, -9,7 (1,7) mm Hg la grupul cu telmisartan 1mg/kg, și - 6,0 (2,4) în
grupul placebo. Modificările ajustate ale DBP faţă de valorile inițiale au fost -8,4 (1,5) mm Hg, -4.5
(1,6) mm Hg și respectiv -3.5 (2.1) mm Hg. Modificarea a fost dependentă de doză. Datele de
siguranţă din acest studiu la pacienți cu vârsta de 6 până la <18 ani au fost, în general, similare cu cele
13
observate la adulți. Siguranța tratamentului cu telmisartan pe termen lung la copii și adolescenți nu a
fost evaluată.
O creștere a numărului de eozinofile raportată la această populaţie de pacienţi nu a fost înregistrată la
adulţi. Semnificația clinică și relevanța sunt necunoscute.
Aceste date clinice, nu permit concluzii cu privire la eficacitatea și siguranța tratamentului cu
telmisartan la copii și adolescenți hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită este variabilă. Biodisponibilitatea
absolută medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan
împreună cu alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp
(ASC 0-∞) a telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la
aproximativ 19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile
plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar
sau împreună cu alimente.
Liniaritate/non-liniaritate
Este de aşteptat ca uşoara scădere a ASC să nu producă scăderea eficacităţii terapeutice. Nu există o
relaţie liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. Cmax şi, în mai mică măsură ASC, cresc
disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (> 99,5 %), în principal de albumină
şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (Vdss)
este de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare rezultând metabolitul glucuronoconjugat al compusului
iniţial. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de eliminare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi în mai mică
măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate.
Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă
asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cltot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii și adolescenți
A fost evaluată farmacocinetica a două doze de telmisartan ca un obiectiv secundar la pacienții
hipertensivi (n = 57), în vârstă de 6 până la <18 ani după ce au luat telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg,
pe o perioadă de tratament de patru săptămâni. Obiectivele farmacocinetice au inclus determinarea
stării de echilibru a telmisartanului la copii și adolescenți, precum și investigarea diferențelor legate de
vârstă. Deşi studiul a fost prea mic pentru o evaluare semnificativă a farmacocineticii la copii sub 12
14
ani, rezultatele sunt, în general, în concordanță cu concluziile de la adulți și confirmă non-liniaritatea
telmisartanului, în special pentru Cmax.
Efecte în funcţie de sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.
Pacienţi vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei cu vârsta sub 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată şi severă au fost observate concentraţii
plasmatice duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă
au fost observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în proporţie mare de
proteinele plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă renală.
Insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
hemoglobinemie, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni,
ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din
studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un risc moderat al
telmisartanului administrat în doze toxice asupra dezvoltării postnatale a puilor cum sunt greutate
corporală mai mică şi întârzierea deschiderii ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu
Povidonă
Meglumină
Sorbitol (E420)
Stearat de magneziu
15
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din PA-Al-PVC /Aluminiu
Blistere cu 14, 28, 30, 56, 84, 90 sau 98 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Ranbaxy (U.K.) Limited
Building 4, Chiswick Park
566 Chiswick High Road,
Londra, W4 5YE
Marea Britanie
8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5094/2012/01-07
5095/2012/01-07
5096/2012/01-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare Octombrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
ianuarie 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Ranbaxy 20 mg comprimate
Telmisartan Ranbaxy 40 mg comprimate
Telmisartan Ranbaxy 80 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg, sau 40 mg, sau 80 mg..
Excipienţi cu efect cunoscut:
Fiecare comprimat de 20 mg conţine sorbitol 87,32 mg (E420).
Fiecare comprimat de 40 mg conţine sorbitol 174,64 mg (E420).
Fiecare comprimat de 80 mg conţine sorbitol 349,28 mg (E420).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Telmisartan Ranbaxy 20 mg: Comprimate rotunde, de culoare aproape albă până la galben deschis,
marcate cu „T11” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Telmisartan Ranbaxy 40 mg: Comprimate alungite, de culoare aproape albă până la galben deschis,
marcate cu „T12” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Telmisartan Ranbaxy 80 mg: Comprimate alungite, de culoare aproape albă până la galben deschis,
marcate cu „T13” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţi cu:
boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală cardiacă coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
2
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale:
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. Unii pacienţi pot beneficia de efect terapeutic la o
doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu este atinsă valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de
telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi
utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un
efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează
creşterea dozei, trebuie avut în vedere faptul că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general
după 4 până la 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se cunoaşte dacă doze de telmisartan mai mici de 80
mg sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este necesar, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau
cărora li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4).
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Telmisartanul este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct 4.3).
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească
40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea utilizării telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost
stabilite. Datele disponibile până în prezent sunt descrise la pct. 5.1 și 5.2, dar nu se se poate face nici
o recomandare privind doza.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează pe cale orală, o singură dată pe zi, cu o cantitate de
lichid, împreună cu sau fără alimente.
Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului
Telmisartan trebuie păstrat în blisterul sigilat din cauza proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare (vezi pct 6.6).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
3
Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
Tulburări biliare obstructive
Insuficienţă hepatică severă
Administrarea concomitentă a Telmisartan Ranbaxy cu medicamente care conţin aliskiren este
contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficiență renală (RFG <60ml/min/1,73 m2) (vezi
pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în
timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul
alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Telmisartanul nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal pe cale
biliară. La aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartanul
trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei
la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu telmisartan. Nu există experienţă în ceea ce priveşte
administrarea telmisartanului la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după
administrarea primei doze de telmisartan. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se
administra telmisartan. Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra
telmisartan.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care
4
influenţează acest sistem, cum este telmisartan, a fost asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea
telmisartanului nu este recomandată.
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
Pacienţi cu diabet zaharat cărora li se administrează tratament cu insulină sau cu medicamente
antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apărea hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. Prin urmare,
trebuie avută în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a
dozei de insulină sau de medicament antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate
determina hiperkaliemie.
La vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt trataţi
concomitent cu alte medicamente care pot creşte potasemia, şi/sau la pacienţii cu tulburări apărute în
cursul tratamentului, hiperkaliemia poate pune viaţa în pericol.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care influenţează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
Terapie asociată cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice
de medicamente care pot determina hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori
selectivi COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus), şi trimetoprim
Evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a afecţiunii renale (de exemplu în caz
de boli infecţioase), liză celulară, (de exemplu ischemie acută periferică, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu factori de risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei plasmatice a
potasiului (vezi pct.4.5).
Sorbitol
Acest medicament conţine sorbitol (E420). Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
fructoză, nu trebuie să utilizeze Telmisartan Ranbaxy.
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la
pacienţii aparţinând rasei negre comparativ cu cei de altă rasă, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
5
Alte precauţii
Similar altor medicamente antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când se administrează telmisartan concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii
mediane a concentrației plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentrației minime (20%). La
inițierea, ajustarea și întreruperea tratamentului cu telmisartan, se monitorizează nivelurile de
digoxină, în scopul de a le menține în intervalul terapeutic.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează concomitent medicamentele mai sus menţionate. Riscul este crescut în special în cazul
asocierii cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare care
conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic, dacă
se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă
de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren
sau amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot determina
creşterea semnificativă a concentraţiilor serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă
monitorizare a concentraţiilor serice de potasiu.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi
cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei serice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor serice de litiu, dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară.
Administrare concomitentă ce necesită precauţie
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare recomandate, inhibitorii
COX-2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II.
La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici
cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei
II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate determina deteriorarea ulterioară a funcţiei
renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. Ca urmare, aceste
medicamente trebuie administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici. După iniţierea
tratamentului asociat şi, ulterior periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în
considerare monitorizarea funcţiei renale.
6
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a determinat o creştere de
până la 2,5 ori a ASC
0-24.şi a C max pentru ramipril şi ramiprilat. Relevanţa clinică a acestei observaţii
nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
În cazul în care pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de
ansă) şi hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o
depleţie volemică şi risc consecutiv de hipotensiune arterială.
Asocieri care trebuie luate în considerare
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv 12
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale tuturor antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanului la gravide. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în
timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a
riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului
tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această
clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide
trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în
cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început
tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi
trei de sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuarea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârzierea
procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3).
7
În cazul în care expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada
trimestrului doi de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou-născuţii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub
atentă observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmisartan Ranbaxy, fiind de preferat tratamente alternative cu profil de
siguranţă mai bine stabilit, în special în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.
Fertilitatea
În studiile nonclinice nu au fost observate efecte ale telmisartan asupra fertilităţii masculine şi
feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere
posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv
cum este Telmisartan Ranbaxy.
4.8 Reacţii adverse
Sumarul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, care pot apărea rar (≥1/10000 şi
<1/1000) şi insuficienţă renală acută.
În studiile clinice placebo-controlate la pacienţii cărora li s-a administrat tratament, incidenţa globală a
reacţiilor adverse raportată în cazul administrării telmisartanului la pacienţi trataţi pentru hipertensiune
arterială a fost comparabilă cu cea în cazul administrării placebo (41,4 % faţă de 43,9 %). Incidenţa
reacţiilor adverse nu a fost dependentă de doza administrată şi nu au existat corelaţii cu, sexul, vârsta
sau originea etnică a pacienţilor. Profilul de siguranţă al telmisartanului la pacienţii cărora li s-a
administrat tratament pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare a fost similar cu cel obţinut la
pacienţii hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi
trataţi pentru hipertensiune arterială şi din raportările de după punerea pe piaţă a medicamentului.
Enumerarea de mai jos include, de asemenea, reacţii adverse grave şi reacţii adverse care au
determinat întreruperea administrării raportate în cadrul a trei studii clinice de lungă durată, care au
inclus 21642 pacienţi trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până
la şase ani.
Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie utilizând următoarea
convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar, incluzând cistită, infecţie a tractului respirator
superior, incluzând faringită şi sinuzită
Rare: Sepsis, incluzând evoluţie letală
1
8
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţie anafilactică, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincopă
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Disfuncţie hepatică /tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (de asemenea cu evoluţie letală), eczemă, eritem, urticarie, erupţii
determinate de administrarea medicamentului, erupţii cutanate toxice
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Durere dorsală (de exemplu sciatică), spasme musculare, mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul extremităţilor, dureri la nivelul tendoanelor
(simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
9
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
Rare: Scădere a valorilor hemoglobinei, creştere a valorilor plasmatice ale acidului
uric, creştere a concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea
concentraţiei sanguine a creatin fosfokinazei
1,2,3,4 : pentru informaţii suplimentare, a se vedea sub-punctul ”Descrierea reacţiilor adverse
selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă crescută de apariţie sepsisului în cazul
administrării telmisartanului, comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire
întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Această reacţie adversă la medicament a fost raportată ca fiind frecventă la pacienţi cu tensiune
arterială controlată, care au fost trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare în
plus faţă de tratamentul standard.
Funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de disfuncţie hepatică / tulburări hepatice raportate în cadrul experienţei
după punerea pe piaţă au apărut la pacienţi japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la
manifestarea acestor reacţii adverse.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa după punerea pe piaţă au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în
asociere temporală cu administrarea de telmisartan. Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după punerea pe piaţă a medicamentului este importantă. Aceasta permite
monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt
rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui
detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Există informaţii limitate în privinţa supradozajului la om.
Simptome:
Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi
tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creşterea creatininemiei şi insuficienţă
renală acută.
Tratament:
Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Abordarea terapeutică depinde de intervalul de
timp care a trecut de la momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în
tratamentul supradozajului.
10
Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În cazul
apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie să li se
administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente active pe sistemul renină-angiotensină, antagonişti de
angiotensină II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace
după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de
pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II.
Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1. Telmisartanul se leagă
selectiv de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi
receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin cunoscuţi. Rolul funcţional al acestor
receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II, a cărei
concentraţie este crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută
de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice.
Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de
asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de
bradikinină.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea tensiunii
arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine timp de peste 24 ore şi este încă
măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitatea clinică şi siguranţa
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore de la administrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general, în decurs de 4 până la
8 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei înaintea dozei următoare/concentraţie maximă, care
se menţine în mod constant peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de telmisartan
40 şi 80 mg, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii
dependente de doză, referitoare la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt neconcludente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea arterială sistolică cât şi pe
cea diastolică fără a influenţa frecvenţa cardiacă. Contribuţia efectelor diuretic şi natriuretic al
medicamentului la activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului
ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de
antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina,
atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.
11
Frecvenţa tusei neproductive a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ
cu cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, în cadrul studiilor clinice care compară direct cele
două tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global
Endpoint Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan
şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu
antecedente de boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitor,
afecţiuni arteriale periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit de leziuni documentate ale organelor
ţintă (de exemplu retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care
reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru evenimente cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg
(n = 8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau asocierea telmisartan 80 mg cu ramipril 10 mg (n = 8502) şi
au fost urmăriţi pentru o perioadă medie de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu
telmisartan (16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Riscul relativ pentru telmisartan comparativ cu ramipril a
fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 – 1,10, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0019 cu o limită la 1,13). Rata
mortalităţii de orice cauză a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu telmisartan şi de respectiv 11,8% la cei
trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriul de evaluare final secundar prestabilit prin protocol au arătat că
telmisartanul are o eficacitate similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză
cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ
0,90 – 1,08, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0004)], care au constituit criteriul principal de evaluare
în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes Prevention Evaluation Study), care a investigat
efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi intoleranţi la IECA, după criterii de includere similare cu
studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu placebo
(n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4
ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa
criteriului de evaluare final principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic
neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă)
15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi 17,0% la grupul care a primit placebo, cu un risc relativ de
0,92 (95 % IÎ 0,81 – 1,05, p = 0,22). S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo
în ceea ce priveşte criteriul de evaluare final secundar compus, prespecificat prin protocol, constând
din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic nelet
al şi accidentul vascular cerebral neletal
[0,87 (95% IÎ 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (RR 1,03, 95% IÎ 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi edemul angioneurotic au fost raportate mai putin frecvent,
iar hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril.
Asocierea dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de orice cauză a fost numeric
mai mare în cazul administrării asociate. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă
renală, hipotensiune şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu asocierea medicamentoasă. Prin
urmare, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la acest grup de
populaţie.
12
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de
50 de ani sau peste, care au avut recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-
ului în cazul administrării telmisartan de 0,70% comparativ cu placebo 0,49% [RR 1,43 (95 % interval
de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis cu evoluţie letală a fost crescută la pacienţii
trataţi cu telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %) [RR
2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului
asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi
legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii și adolescenți
Nu au fost stabilite siguranţa si eficacitatea telmisartanului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Efectele reducerii tensiunii arteriale a două doze de telmisartan au fost evaluate la 76 pacienți
hipertensivi, în mare parte supraponderali cu vârsta cuprinsă între 6 și <18 ani (greutate corporală ≥ 20
kg și ≤ 120 kg, în medie 74,6 kg), dupa ce au luat telmisartan
1 mg/kg (n = 29 trataţi) sau 2 mg/kg (n =
31 trataţi) pe o perioadă de tratament de patru săptămâni. Nu a fost investigată includerea
hipertensiunii arteriale secundare. La unii dintre pacienții investigați dozele utilizate au fost mai mari
decât cele recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale la populația adultă, ajungând la o doză
zilnică comparabilă cu 160 mg, care a fost testată la adulți. După ajustarea efectelor grupei de vârstă
modificările medii faţă de valoarea iniţială a TAS (obiectivul principal) au fost -14,5 (1,7) mm Hg la
grupul cu telmisartan 2 mg/kg, -9,7 (1,7) mm Hg la grupul cu telmisartan 1mg/kg, și - 6,0 (2,4) în
grupul placebo. Modificările ajustate ale DBP faţă de valorile inițiale au fost -8,4 (1,5) mm Hg, -4.5
(1,6) mm Hg și respectiv -3.5 (2.1) mm Hg. Modificarea a fost dependentă de doză. Datele de
siguranţă din acest studiu la pacienți cu vârsta de 6 până la <18 ani au fost, în general, similare cu cele
13
observate la adulți. Siguranța tratamentului cu telmisartan pe termen lung la copii și adolescenți nu a
fost evaluată.
O creștere a numărului de eozinofile raportată la această populaţie de pacienţi nu a fost înregistrată la
adulţi. Semnificația clinică și relevanța sunt necunoscute.
Aceste date clinice, nu permit concluzii cu privire la eficacitatea și siguranța tratamentului cu
telmisartan la copii și adolescenți hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită este variabilă. Biodisponibilitatea
absolută medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan
împreună cu alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp
(ASC 0-∞) a telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la
aproximativ 19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile
plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar
sau împreună cu alimente.
Liniaritate/non-liniaritate
Este de aşteptat ca uşoara scădere a ASC să nu producă scăderea eficacităţii terapeutice. Nu există o
relaţie liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. Cmax şi, în mai mică măsură ASC, cresc
disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (> 99,5 %), în principal de albumină
şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (Vdss)
este de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare rezultând metabolitul glucuronoconjugat al compusului
iniţial. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de eliminare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi în mai mică
măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate.
Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă
asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cltot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii și adolescenți
A fost evaluată farmacocinetica a două doze de telmisartan ca un obiectiv secundar la pacienții
hipertensivi (n = 57), în vârstă de 6 până la <18 ani după ce au luat telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg,
pe o perioadă de tratament de patru săptămâni. Obiectivele farmacocinetice au inclus determinarea
stării de echilibru a telmisartanului la copii și adolescenți, precum și investigarea diferențelor legate de
vârstă. Deşi studiul a fost prea mic pentru o evaluare semnificativă a farmacocineticii la copii sub 12
14
ani, rezultatele sunt, în general, în concordanță cu concluziile de la adulți și confirmă non-liniaritatea
telmisartanului, în special pentru Cmax.
Efecte în funcţie de sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.
Pacienţi vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei cu vârsta sub 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată şi severă au fost observate concentraţii
plasmatice duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă
au fost observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în proporţie mare de
proteinele plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă renală.
Insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
hemoglobinemie, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni,
ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din
studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un risc moderat al
telmisartanului administrat în doze toxice asupra dezvoltării postnatale a puilor cum sunt greutate
corporală mai mică şi întârzierea deschiderii ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu
Povidonă
Meglumină
Sorbitol (E420)
Stearat de magneziu
15
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din PA-Al-PVC /Aluminiu
Blistere cu 14, 28, 30, 56, 84, 90 sau 98 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Ranbaxy (U.K.) Limited
Building 4, Chiswick Park
566 Chiswick High Road,
Londra, W4 5YE
Marea Britanie
8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5094/2012/01-07
5095/2012/01-07
5096/2012/01-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare Octombrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
ianuarie 2016
