IMAKREBIN 100 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Imakrebin 100 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine imatinib100 mg (sub formă de mesilat de imatinib).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate rotunde, de culoare galben închis până la portocaliu-maroniu, cu diametrul de
10,1 mm (±5%), cu o linie mediană pe o faţă şi marcate cu „100” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate
fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Imakrebin este indicat pentru tratamentul
Pacienţilor copii şi adolescenţi diagnosticaţi recent cu leucemie granulocitară cronică (LGC) cu
cromozom Philadelphia (Bcr-Abl) pozitiv (Ph+) la care transplantul de măduvă osoasă nu este
considerat un tratament de primă linie;
Pacienţilor copii şi adolescenţi cu LGC Ph+ în fază cronică după eşecul tratamentului cu alfa-
interferon sau în faza accelerată sau în criză blastică;
Pacienţilor adulţi cu LGC Ph+ în criză blastică;
Pacienţilor adulţi, adolescenţi şi copii diagnosticaţi recent cu leucemie limfoblastică acută cu
cromozom Philadelphia pozitiv (LLA Ph+), asociat cu chimioterapie;
Pacienţilor adulţi cu LLA Ph+ recidivantă sau refractară, în monoterapie;
Pacienţilor adulţi cu boli mielodisplazice/mieloproliferative (MDS/MPD) asociate
recombinărilor genei receptorului factorului de creştere derivat din trombocit (PDGF-R);
Pacienţilor adulţi cu sindrom hipereozinofilic avansat (SHE) şi/sau leucemie eozinofilică
cronică (LEC) cu recombinare a FIP1L1-PDGF-Rα.
Nu a fost determinat efectul imatinibului asupra rezultatului unui transplant medular.
Imatinib este indicat pentru
tratamentul pacienţilor adulţi cu tumori stromale gastrointestinale (GIST) maligne inoperabile
şi/sau metastatice cu Kit (CD 117) pozitiv.
2 tratamentul adjuvant al pacienţilor adulţi cu risc semnificativ de recidivă în urma rezecţiei
tumorilor GIST cu Kit (CD117) pozitiv. Pacienţilor cu risc mic sau foarte mic de recidivă nu
trebuie să li se administreze tratament adjuvant.
tratamentul pacienţilor adulţi cu dermatofibrosarcomul protuberans (DFSP) inoperabil şi
pacienţilor adulţi cu DFSP recidivant şi/sau metastatic, care nu sunt eligibili pentru
tratamentul chirurgical.
La pacienţii adulţi, adolescenţi şi copii, eficacitatea imatinibului se bazează pe ratele totale de
răspunsuri hematologic şi citogenetic şi pe supravieţuirea fără progresia bolii în LGC, ratele de
răspuns hematologice şi citogenetice în LLA Ph+, MDS/MPD, ratele de răspuns hematologice în
SHE/LEC şi ratele obiective de răspuns ale pacienţilor adulţi cu DFSP şi GIST inoperabile şi/sau
metastatice, precum şi pe supravieţuirea fără recidivă în cazul GIST cu tratament adjuvant.. La
pacienţii cu MDS/MPD asociate recombinărilor genei PDGF-R, experienţa utilizării imatinibului este
foarte limitată (vezi pct. 5.1). Cu excepţia LGC în fază cronică recent diagnosticate, nu există studii
clinice controlate care să demonstreze un beneficiu clinic sau creşterea duratei de viaţă pentru aceste
boli.
4.2 Doze şi mod de administrare
Tratamentul trebuie iniţiat de un medic specializat în tratamentul pacienţilor cu afecţiuni maligne
hematologice.
Pentru obţinerea de doze mai mari de 400 mg şi de 800 mg (vezi recomandările cu privire la doze de
mai jos) sunt disponibile comprimate filmate de 100 mg.
Doza prescrisă trebuie administrată oral, în timpul mesei, cu un pahar mare de apă, pentru a reduce
riscul iritaţiilor gastrointestinale. Dozele de 400 mg sau 600 mg trebuie administrate o dată pe zi, în
timp ce doza zilnică de 800 mg trebuie administrată divizată, adică 400 mg de două ori pe zi,
dimineaţa şi seara.
Pentru pacienţii care nu pot înghiţi comprimatele filmate, comprimatele pot fi dispersate într-un pahar
cu apă plată sau suc de mere. Numărul necesar de comprimate trebuie introdus într-un volum adecvat
de lichid (aproximativ 50 ml pentru un comprimat de 100 mg şi 200 ml pentru un comprimat de 400
mg) şi se agită cu o lingură. Suspensia trebuie administrată imediat după dispersia comprimatului
(comprimatelor).
Doza în LGC la pacienţii adulţi
Doza recomandată de Imakrebin este de 600 mg pe zi pentru pacienţii adulţi aflaţi în criză blastică.
Criza blastică este definită prin blaşti ≥ 30% în sânge sau în măduva hematopoietică sau boală
extramedulară, alta decât hepatosplenomegalia.
Durata tratamentului: efectul întreruperii tratamentului după obţinerea unui răspuns citogenetic
complet nu a fost investigat.
Poate fi avută în vedere creşterea dozei de la 600 mg până la maximum 800 mg (administrată divizat,
adică 400 mg de două ori pe zi), în absenţa unor reacţii adverse severe la medicament şi a neutropeniei
sau trombocitopeniei severe fără legătură cu leucemia, în următoarele circumstanţe: lipsă a unui
răspuns hematologic satisfăcător după cel puţin 3 luni de tratament; lipsă a unui răspuns citogenetic
satisfăcător după 12 luni de tratament; sau dispariţie a răspunsului hematologic şi/sau citogenetic
obţinut anterior. Pacienţii trebuie atent monitorizaţi după creşterea dozei având în vedere potenţialul
de creştere a incidenţei reacţiilor adverse la doze mai mari.
Doza în LGC la copii şi adolescenţi
La copii şi adolescenţi, dozele trebuie stabilite în funcţie de suprafaţa corporală (mg/m2). Doza zilnică
recomandată este de 340 mg/m2 la copii şi adolescenţi cu LGC în fază cronică şi în fazele avansate ale
LGC (a nu se depăşi doza totală de 800 mg). Tratamentul poate fi administrat în priză zilnică unică
3 sau, alternativ, doza zilnică poate fi împărţită în două prize – una dimineaţa şi una seara. În prezent,
recomandările privind doza se bazează pe un număr mic de pacienţi copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1
şi 5.2).
Nu există experienţă privind tratamentul copiilor cu vârsta sub 2 ani.
La copii şi adolescenţi, poate fi avută în vedere creşterea dozei de la 340 mg/m
2 pe zi la 570 mg/m2 pe
zi (a nu se depăşi doza totală de 800 mg) în absenţa reacţiilor adverse severe provocate de medicament
şi a neutropeniei severe neasociate leucemiei sau trombocitopeniei, în următoarele situaţii: progresie a
bolii (oricând); lipsă a unui răspuns hematologic satisfăcător după cel puţin 3 luni de tratament; lipsă a
unui răspuns citogenetic satisfăcător după 12 luni de tratament; sau dispariţie a răspunsului
hematologic şi/sau citogenetic obţinut anterior. Pacienţii trebuie atent monitorizaţi după creşterea
dozei având în vedere potenţialul de creştere a incidenţei reacţiilor adverse la doze mai mari.
Doza în LLA Ph+ la pacienţii adulţi
Doza recomandată de Imakrebin este de 600 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu LLA Ph+. Experţii
hematologi în controlul acestei boli trebuie să supravegheze tratamentul de-a lungul tuturor etapelor de
îngrijire.
Schema de tratament: Pe baza datelor existente, Imakrebin s-a dovedit eficace şi sigur la pacienţii nou
diagnosticaţi cu LLA Ph+ atunci când este administrat în doză de 600 mg pe zi în asociere cu
chimioterapie, în faza de inducţie, fazele de consolidare şi de întreţinere ale chimioterapiei (vezi pct.
5.1). Durata tratamentului cu Imakrebin poate varia în funcţie de programul de tratament selectat, dar,
în general, expuneri prelungite la Imakrebin au avut rezultate mai bune.
Pentru pacienţii adulţi cu LLA Ph+ recidivantă sau refractară, monoterapia cu Imakrebin în doza de
600 mg pe zi este sigură, eficace şi poate fi administrată până la progresia bolii.
Doza în LLA Ph+ la copii şi adolescenţi
Doza pentru copii şi adolescenţi trebuie stabilită în funcţie de suprafaţa corporală (mg/m2). Doza
zilnică de 340 mg/m2 este recomandată pentru copii şi adolescenţi cu LAA Ph+ (fără a se depăşi doza
totală de 600 mg).
Doza în MDS/MPD
Doza recomandată de Imakrebin este de 400 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu MDS/MPD.
Durata tratamentului: În singurul studiu clinic realizat până în prezent, tratamentul cu imatinib a fost
continuat până s-a produs progresia bolii (vezi pct. 5.1). În momentul analizei, durata tratamentului a
avut o mediană de 47 luni (24 zile – 60 luni).
Doza în SHE/LEC
Doza recomandată de Imakrebin este de 100 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu SHE/LEC.
O creştere a dozei de la 100 mg la 400 mg poate fi avută în vedere în absenţa reacţiilor adverse dacă
evaluările demonstrează un răspuns insuficient la tratament.
Tratamentul trebuie continuat atât timp cât pacientul continuă să obţină beneficii.
Doza în GIST
Doza recomandată de Imakrebin este de 400 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu GIST maligne
inoperabile şi/sau metastatice.
Există date limitate despre efectul creşterii dozei de la 400 mg la 600 mg sau la 800 mg la pacienţii la
care există progresie la doză mai mică (vezi pct. 5.1)
Durata tratamentului: În studiile clinice la pacienţii cu GIST, tratamentul cu imatinib a fost continuat
până la progresia bolii. În momentul realizării analizei, durata tratamentului a avut o mediană de 7 luni
4 (de la 7 zile la 13 luni). Efectul întreruperii tratamentului după obţinerea unui răspuns nu a fost
investigat.
Doza recomandată de imatinib este de 400 mg pe zi pentru tratamentul adjuvant al pacienţilor adulţi în
urma rezecţiei GIST. Durata optimă a tratamentului nu este încă stabilită. Durata de tratament în
cadrul studiului clinic de susţinere a acestei indicaţii a fost de 36 luni (vezi pct. 5.1).
Doza în DFSP
La pacienţii adulţi cu DFSP, doza recomandată de Imakrebin este de 800 mg pe zi.
Ajustarea dozei la apariţia reacţiilor adverse
Reacţii adverse non-hematologice
Dacă în timpul utilizării Imakrebin apare o reacţie adversă non-hematologică severă, tratamentul
trebuie întrerupt până când aceasta dispare. Tratamentul poate fi apoi reluat, dacă este cazul, în funcţie
de severitatea iniţială a reacţiei adverse.
În cazul în care concentraţiile plasmatice ale bilirubinei sunt > 3 x limita superioară stabilită a valorilor
normale (LSSVN) sau valorile serice ale transaminazelor hepatice sunt > 5 x LSSVN, tratamentul cu
Imakrebin trebuie întrerupt până când concentraţiile plasmatice ale bilirubinei revin la valori < 1,5 x
LSSVN şi valorile serice ale transaminazelor revin la valori < 2,5 x LSSVN. Tratamentul cu
Imakrebin poate fi continuat cu o doză zilnică redusă. La adulţi, doza trebuie redusă de la 600 mg la
400 mg sau de la 800 mg la 600 mg, iar la copii şi adolescenţi de la 340 mg/m
2 şi zi la 260 mg/m2 şi zi.
Reacţii adverse hematologice
În cazul apariţiei neutropeniei şi trombocitopeniei severe, se recomandă reducerea dozei sau
întreruperea tratamentului, conform recomandărilor din tabelul de mai jos.
Ajustări ale dozei în cazul apariţiei neutropeniei şi trombocitopeniei:
SHE/LEC (doza iniţială 100
mg)
NAN < 1,0 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 50 x
109/l 1. Imakrebin se întrerupe până
când NAN ≥ 1,5 x 109/l şi
numărul plachetelor ≥75 x 109/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza anterioară (adică
dinaintea reacţiei adverse
severe).
MDS/MPD şi GIST (doza
iniţială 400 mg)
SHE/LEC (la doza de 400 mg) NAN < 1,0 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 50 x
109/l 1. Imakrebin se întrerupe până
când NAN ≥1,5 x 109/l şi
numărul plachetelor ≥75 x 109/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza anterioară (adică
dinaintea reacţiei adverse
severe).
3. Dacă NAN revine la < 1,0 x
109/l şi/sau numărul plachetelor
< 50 x 109/l, se repetă punctul 1
şi se reia administrarea
Imakrebin la doza redusă de 300
mg.
Faza cronică a LGC la pacienţii
copii şi adolescenţi
(la doza de 340 mg/m
2) NAN < 1,0 x 10
9/l
şi/sau
plachete < numărul plachetelor
< 50 x 10
9/l 1. Tratamentul cu Imakrebin se
întrerupe până când NAN
≥1,5 x 10
9/l şi numărul
plachetelor ≥75 x 109/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza anterioară (adică cea
utilizată înainte de apariţia
5 reacţiei adverse severe).
3. Dacă NAN revine la
< 1,0 x 10
9/l şi/sau numărul
plachetelor < 50 x 109/l, se
repetă punctul 1 şi se reia
administrarea Imakrebin la doza
redusă de 260 mg/m
2.
Criza blastică a LGC şi LLA
Ph+ (doza iniţială 600 mg) aNAN < 0,5 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 10 x 10
9/l 1. Se controlează dacă citopenia
este asociată leucemiei
(aspirat medular sau
biopsie).
2. Dacă citopenia nu este
asociată leucemiei, se reduce
doza de Imakrebin la 400 mg.
3. Dacă citopenia persistă 2
săptămâni, se reduce în
continuare doza la 300 mg.
4. Dacă citopenia persistă 4
săptămâni şi tot nu este asociată
leucemiei, se întrerupe
administrarea Imakrebin până
când NAN ≥ 1 x 10
9/l şi
numărul plachetelor ≥ 20 x
10
9/l, apoi tratamentul se reia cu
doza de 300 mg.
Faza accelerată a LGC şi criza
blastică la copii şi adolescenţi
(doza iniţială 340 mg/m
2)
aNAN < 0,5 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 10 x 10
9/l 1. Se controlează dacă citopenia
este asociată leucemiei
(aspirat medular sau
biopsie).
2. Dacă citopenia nu este
asociată leucemiei, se reduce
doza de Imakrebin la 260
mg/m
2.
3. Dacă citopenia persistă 2
săptămâni, se reduce doza la
200 mg/m
2.
4. Dacă citopenia persistă 4
săptămâni şi tot nu este asociată
leucemiei, se întrerupe
administrarea Imakrebin până
când NAN ≥ 1 x 10
9/l şi
numărul plachetelor ≥ 20 x
10
9/l, apoi tratamentul se reia cu
doza de 200 mg/m2.
DFSP
(la doza de 800 mg) NAN < 1,0 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 50 x 10
9/l
1. Imakrebin se întrerupe până
când NAN ≥1,5 x 109/l şi
numărul plachetelor ≥ 75 x
10
9/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza de 600 mg.
3. Dacă NAN revine la < 1,0 x
10
9/l şi/sau numărul
plachetelor < 50 x 109/l, se
repetă punctul 1 şi se reia
administrarea Imakrebin la
doza redusă de 400 mg.
6 NAN = număr absolute de neutrofile
a
apare după cel puţin 1 lună de tratament
Grupe speciale de pacienţi
Utilizarea la copii şi adolescenţi: nu există experienţă privind utilizarea la copii cu LGC cu vârsta sub
2 ani şi la copii cu LLA Ph+ cu vârsta sub 1 an (vezi pct. 5.1). Există experienţă foarte limitată
privind utilizarea la copii cu MDS/MPD, DFSP, GIST şi SHE/LEC.
Siguranţa şi eficacitatea imatinib la copii şi adolescenţi cu MDS/MPD, DFSP, GIST and SHE/LEC cu
vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite în studii clinice. Datele disponibile publicate până în prezent sunt
sintetizate la punctul 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Insuficienţă hepatică: Imatinibul este metabolizat în principal în ficat. Pacienţilor cu disfuncţie
hepatică uşoară, moderată sau severă trebuie să li se administreze doza minimă zilnică recomandată de
400 mg. Doza poate fi redusă dacă nu este tolerată (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.2).
Clasificarea disfuncţiei hepatice:
Disfuncţie hepatică Analize ale funcţiei hepatice
Uşoară Bilirubină totală: = 1,5 LSVN
AST: >LSVN (poate fi normală sau
dacă bilirubina totală este >LSVN)
Moderată Bilirubină totală: > 1,5-3,0 LSVN
AST: orice valoare
Severă Bilirubină totală: > 3-10 LSVN
AST: orice valoare
LSVN = limita superioară a valorii normale pentru respectiva instituţie
AST = aspartat-aminotransferază
Insuficienţă renală: Pacienţilor cu disfuncţie renală sau care efectuează şedinţe de dializă trebuie să li
se administreze doza minimă recomandată de 400 mg pe zi, ca doză iniţială. . Cu toate acestea, se
recomandă precauţie la aceşti pacienţi. Doza poate fi redusă dacă nu este tolerată. Dacă este tolerată,
doza poate fi mărită în lipsa eficacităţii (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
Vârstnici: farmacocinetica imatinibului nu a fost studiată în mod specific la vârstnici. La pacienţii
adulţi nu au fost observate diferenţe semnificative ale farmacocineticii în funcţie de vârstă, în studiile
clinice care au inclus peste 20% pacienţi cu vârsta de 65 ani şi peste. Nu este necesară o recomandare
specifică cu privire la doze la vârstnici.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atunci când imatinibul se administrează concomitent cu alte medicamente, sunt posibile interacţiuni
medicamentoase. Este necesară precauţie atunci când se administrează imatinib concomitent cu
inhibitori de protează, antifungice azolice, unele macrolide (vezi pct. 4.5), substraturi ale CYP3A4 cu
indice terapeutic îngust (de exemplu, ciclosporină, pimozidă, tacrolimus, sirolimus, ergotamină,
diergotamină, fentanil, alfentanil, terfenadină, bortezomib, docetaxel, chinidină) sau warfarină şi alte
derivate cumarinice (vezi pct. 4.5).
Utilizarea concomitentă de imatinib şi medicamente inductoare ale CYP3A4 (de exemplu,
dexametazonă, fenitoină, carbamazepină, rifampicină, fenobarbital sau Hypericum perforatum,
cunoscută şi sub numele de sunătoare) poate reduce semnificativ expunerea sistemică la imatinib,
crescând riscul potenţial de eşec terapeutic. De aceea, utilizarea concomitentă de inductori puternici ai
CYP3A4 şi imatinib trebuie evitată (vezi pct. 4.5).
7
Hipotiroidism
Au fost raportate cazuri clinice de hipotiroidism la pacienţii cu tiroidectomie cărora li s-a administrat
levotiroxină ca tratament de substituţie în timpul tratamentului cu imatinib (vezi pct. 4.5). La aceşti
pacienţi trebuie monitorizate cu atenţie concentraţiile hormonului de stimulare tiroidiană (TSH).
Hepatotoxicitate
Metabolizarea imatinibului este predominant hepatică şi numai 13% din excreţie se realizează pe cale
renală. La pacienţii cu disfuncţie hepatică (uşoară, moderată sau severă), hemogramele periferice şi
valorile serice ale enzimelor hepatice trebuie atent monitorizate (vezi pct. 4.2, 4.8 şi 5.2). Trebuie
notat că pacienţii cu GIST pot prezenta metastaze hepatice care pot duce la insuficienţă hepatică.
Au fost observate cazuri de afectare hepatică, inclusiv insuficienţă hepatică şi necroză hepatică în
cazul utilizării de imatinib. Atunci când imatinib este administrat în asociere cu tratamente
chimioterapice cu doze mari, a fost observată o creştere a reacţiilor adverse hepatice grave. Funcţia
hepatică trebuie atent monitorizată atunci când imatinibul este administrat în asociere cu tratamente
chimioterapice cunoscute că sunt asociate cu disfuncţie hepatică (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
Retenţie hidrică
La aproximativ 2,5% dintre pacienţii recent diagnosticaţi cu LGC trataţi cu imatinib au fost raportate
fenomene de retenţie hidrică severă (revărsat pleural, edem, edem pulmonar, ascită, edem superficial).
De aceea, se recomandă ca pacienţii să fie cântăriţi periodic. O creştere neaşteptată şi rapidă în
greutate trebuie investigată cu atenţie şi, dacă este necesar, trebuie luate măsurile de susţinere şi
terapeutice adecvate. În studiile clinice s-a constatat o incidenţă crescută a acestor evenimente la
pacienţii vârstnici şi la cei cu antecedente de boală cardiacă. De aceea, se recomandă prudenţă la
pacienţii cu disfuncţie cardiacă.
Pacienţi cu boli cardiace
Pacienţii cu boli cardiace, factori de risc de insuficienţă cardiacă sau antecedente de insuficienţă renală
trebuie monitorizaţi cu atenţie şi orice pacient cu semne sau simptome de insuficienţă cardiacă sau
renală trebuie evaluat şi tratat.
La pacienţii cu sindrom hipereozinofilic (SHE) cu infiltrare ocultă a celulelor SHE la nivelul
miocardului, cazuri izolate de şoc cardiogen/disfuncţie ventriculară stângă au fost asociate cu
degranularea celulelor HES la iniţierea tratamentului cu imatinib. Această situaţie a fost raportată ca
fiind reversibilă în cazul administrării de corticosteroizi cu acţiune sistemică, luării de măsuri de
susţinere circulatorii şi întreruperii temporare a tratamentului cu imatinib. Deoarece au fost raportate
mai puţin frecvent evenimente adverse cardiace în cazul tratamentului cu imatinib, trebuie avută în
vedere o evaluare atentă a beneficiilor/riscurilor tratamentului cu imatinib la populaţia cu SHE/LEC
înainte de iniţierea tratamentului.
Bolile mielodisplazice/mieloproliferative cu recombinări ale genei PDGF-R ar putea fi asociate cu
valori crescute ale numărului eozinofilelor. Prin urmare, înaintea administrării imatinib, trebuie avute
în vedere evaluarea de către un specialist cardiolog, efectuarea unei ecocardiograme şi determinarea
troponinei plasmatice la pacienţii cu SHE/LEC, precum şi la pacienţii cu MDS/MPD asociate cu valori
mari ale numărului eozinofilelor. Dacă valorile sunt anormale, la iniţierea tratamentului trebuie avută
în vedere urmărirea împreună cu un specialist cardiolog şi utilizarea profilactică de corticosteroizi cu
acţiune sistemică (1–2 mg/kg) timp de una până la două săptămâni concomitent cu administrarea de
imatinib.
Hemoragii gastro-intestinale
În cadrul studiului efectuat la pacienţi cu GIST inoperabile şi/sau metastatice, s-au raportat atât
hemoragii gastrointestinale cât şi intratumorale (vezi pct. 4.8). Pe baza datelor disponibile, nu s-au
identificat factori predispozanţi (de exemplu: mărimea tumorii, localizarea tumorii, tulburări de
coagulare) care să plaseze pacienţii cu GIST la un risc mai mare pentru oricare dintre cele două tipuri
de hemoragie. Deoarece creşterea vascularizării şi predispoziţia pentru sângerare fac parte din natura
8 şi evoluţia clinică a GIST, la toţi pacienţii trebuie aplicate practici şi proceduri standard pentru
monitorizarea şi controlul hemoragiei.
Suplimentar, în experienţa de după punerea pe piaţă, a fost raportată ectazie vasculară gastrică antrală
(GAVE), o cauză rară a hemoragiei gastrointestinale, la pacienţii cu LGC, LLA şi alte boli (vezi pct.
4.8). Dacă este necesar, poate fi avută în vedere întreruperea definitivă a administrării imatinib.
Sindromul lizei tumorale
Din cauza posibilei apariţii a sindromului lizei tumorale (SLT), se recomandă corectarea deshidratării
clinic semnificative şi tratamentul concentraţiilor plasmatice mari de acid uric, anterior iniţierii
tratamentului cu imatinib (vezi pct. 4.8).
Analize de laborator
În timpul tratamentului cu imatinib, trebuie efectuate periodic hemograme complete. Tratamentul cu
imatinib al pacienţilor cu LGC a fost asociat cu neutropenie sau trombocitopenie. Cu toate acestea,
apariţia acestor citopenii este probabil asociată stadiului bolii tratate şi au fost mai frecvente la
pacienţii aflaţi în faza accelerată a LGC sau criză blastică, comparativ cu cei aflaţi în faza cronică a
LGC. Tratamentul cu imatinib poate fi întrerupt sau doza poate fi redusă, conform recomandărilor de
la pct. 4.2.
Funcţia hepatică (transaminazele, bilirubina, fosfataza alcalină) trebuie monitorizată periodic la
pacienţii trataţi cu imatinib.
La pacienţii cu afectare a funcţiei renale, expunerea plasmatică la imatinib pare să fie mai mare decât
la pacienţii cu funcţie renală normală, probabil din cauza unei concentraţii plasmatice crescute de alfa-
acid glicoproteină (AGP), o proteină care leagă imatinibul, la aceşti pacienţi. Pacienţilor cu
insuficienţă renală trebuie să li se administreze doza iniţială minimă. Pacienţii cu insuficienţă renală
severă trebuie trataţi cu prudenţă. Doza poate fi redusă dacă nu este tolerată (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
Tratamentul pe termen lung cu imatinib poate fi asociat cu un declin semnificativ din punct de vedere
clinic al funcţiei renale. Prin urmare, funcţia renală trebuie evaluată înainte de începerea tratamentului
cu imatinib şi monitorizată atent pe durata tratamentului, mai ales la pacienţii care prezintă factori de
risc pentru disfuncţie renală. Dacă se observă disfuncţia renală, trebuie prescris tratament adecvat în
conformitate cu recomandările terapeutice standard.
Copii şi adolescenţi
Au fost raportate cazuri de întârziere a creşterii, apărută la copii şi pre-adolescenţi cărora li s-a
administrat imatinib. Efectele pe termen lung ale tratamentului cu imatinib asupra creşterii la copii
sunt necunoscute. Prin urmare, se recomandă monitorizarea îndeaproape a creşterii la copiii şi
adolescenţii trataţi cu imatinib (vezi pct. 4.8).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Substanţe active care pot creşte concentraţiile plasmatice de imatinib
Substanţele care inhibă activitatea izoenzimei CYP3A4 a citocromului P450 (de exemplu: inhibitori de
protează cum sunt indinavir, lopinavir/ ritonavir, ritonavir, saquinavir, telaprevir, nelfinavir,
boceprevir; antifungice azolice incluzând ketoconazol, itraconazol, posaconazol, voriconazol; unele
macrolide cum sunt eritromicina, claritromicina şi telitromicina) pot scădea metabolizarea imatinibului
determinând creşterea concentraţiilor plasmatice ale acestuia. La subiecţii sănătoşi s-a produs o
creştere semnificativă a expunerii sistemice la imatinib (C
max şi ASC medii ale imatinib au crescut cu
26%, respectiv cu 40%) atunci când acesta a fost administrat concomitent cu o doză unică de
ketoconazol (un inhibitor al CYP3A4). Este necesară prudenţă atunci când imatinibul se administrează
concomitent cu inhibitori ai CYP3A4.
Substanţe active care pot scădea concentraţiile plasmatice de imatinib
Substanţele care induc activitatea CYP3A4 (de exemplu, dexametazonă, fenitoină, carbamazepină,
rifampicină, fenobarbital, fosfenitoină, primidonă sau Hypericum perforatum, cunoscută şi sub
9 numele de sunătoare) pot reduce semnificativ expunerea la imatinib, crescând potenţial riscul de eşec
al tratamentului. Tratamentul anterior cu doze repetate de 600 mg de rifampicină, urmat de
administrarea unei doze unice de imatinib 400 mg a determinat o scădere a C
max şi a ASC(0-∞) cu cel
puţin 54% şi 74% faţă de valorile corespunzătoare obţinute în lipsa tratamentului cu rifampicină.
Rezultate similare au fost observate la pacienţi cu glioame maligne trataţi cu imatinib în timpul
administrării de medicamente antiepileptice inductoare enzimatice (MAEIE) cum sunt carbamazepină,
oxcarbazepină şi fenitoină. Valoarea ASC pentru imatinib a scăzut cu 73% în comparaţie cu pacienţii
care nu utilizează MAEIE. Trebuie evitată utilizarea concomitentă a rifampicinei sau a altor inductori
puternici ai CYP3A4 şi a imatinibului.
Substanţe active a căror concentraţie plasmatică poate fi modificată de imatinib
Imatinib creşte de 2 ori, respectiv de 3,5 ori C
max şi ASC medii ale simvastatinei (substrat al CYP3A4),
ceea ce indică o inhibare a CYP3A4 de către imatinib. De aceea, se recomandă prudenţă când se
administrează imatinib concomitent cu substraturi ale CYP3A4 cu un indice terapeutic îngust (de
exemplu, ciclosporină, pimozidă, tacrolimus, sirolimus, ergotamină, diergotamină, fentanyl, alfentanil,
terfenadină, bortezomib, docetaxel, chinidină). Imatinibul poate creşte concentraţia plasmatică a altor
medicamente metabolizate prin intermediul CYP3A4 (de exemplu, triazolo-benzodiazepine, blocante
ale canalelor de calciu din grupul dihidropiridinelor, anumiţi inhibitori ai HMG-CoA reductazei, cum
sunt statinele etc.).
Din cauza riscurilor crescute cunoscute de apariţie a sângerării asociate cu utilizarea imatinib (de
exemplu, hemoragie), pacienţilor care necesită tratament anticoagulant trebuie să li se administreze
heparină cu greutate moleculară mică sau standard în loc de derivaţi cumarinici cum este warfarina.
In vitro, imatinibul inhibă activitatea izoenzimei CYP2D6 a citocromului P450 la concentraţii
plasmatice similare celor care influenţează activitatea CYP3A4. Imatinibul administrat în doză de 400
mg de două ori pe zi a avut un efect inhibitor asupra metabolizării metoprololului mediate de
CYP2D6, C
max şi ASC ale metoprololului crescând cu aproximativ 23% (IÎ 90% [1,16-1,30]).
Ajustarea dozelor nu pare necesară atunci când imatinib se administrează concomitent cu substraturi
CYP2D6, dar, cu toate acestea, este necesară prudenţă în cazul substraturilor CYP2D6 cu indice
terapeutic îngust, cum este metoprololul. La pacienţii trataţi cu metoprolol trebuie avută în vedere
monitorizarea clinică.
In vitro, imatinibul inhibă O-glucuronoconjugarea paracetamolului cu valoare K
i de 58,5 micromol/l.
Această inhibare nu a fost observată in vivo după administrarea concomitentă a dozelor de imatinib
400 mg şi paracetamol 1000 mg. Nu au fost studiate doze mai mari de imatinib şi paracetamol.
De aceea, este necesară prudenţă atunci când se utilizează concomitent doze mari de imatinib şi
paracetamol.
La pacienţii cu tiroidectomie trataţi cu levotiroxină, expunerea plasmatică la levotiroxină poate fi
redusă când imatinibul este administrat concomitent cu alte medicamente (vezi pct. 4.4). Prin urmare,
se recomandă prudenţă. Cu toate acestea, mecanismul interacţiunii observate nu este cunoscut în
prezent.
Există experienţă clinică în ceea ce priveşte administrarea concomitentă de imatinib cu chimioterapice
la pacienţii LLA Ph+ (vezi pct. 5.1), dar interacţiunile medicamentoase dintre imatinib şi tratamentele
chimioterapice nu sunt foarte bine descrise. Poate creşte incidenţa evenimentelor adverse la imatinib,
cum sunt hepatotoxicitatea, mielosupresia şi altele, şi s-a raportat că utilizarea concomitentă cu L-
asparaginaza poate fi asociată cu o hepatotoxicitate crescută (vezi pct. 4.8). Astfel, utilizarea
imatinibului în asociere cu chimioterapice necesită precauţii speciale.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Femeile aflate la vârsta fertilă
Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie sfătuite să utilizeze măsuri contraceptive eficace în timpul
tratamentului.
10
Sarcina
Există date limitate privind utilizarea de imatinib la femeile gravide. Cu toate acestea, studiile la
animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3); riscul potenţial
pentru făt nu este cunoscut. Imatinib nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care
este absolut necesar. Dacă se administrează în timpul sarcinii, pacienta trebuie informată cu privire la
riscul potenţial pentru făt.
Alăptarea
La om, există informaţii limitate privind distribuţia imatinibului în lapte. Studiile efectuate la două
femei care alăptau au arătat că atât imatinibul, cât şi metabolitul său activ se pot distribui în lapte, la
om. Raportul concentraţie în lapte/concentraţie plasmatică studiat la un singur pacient a fost stabilit la
0,5 pentru imatinib şi 0,9 pentru metabolit, sugerând o mai mare distribuţie a metabolitului în lapte.
Având în vedere concentraţia totală în lapte a imatinibului şi metabolitului său şi consumul zilnic
maxim de lapte al sugarilor, este de aşteptat ca expunerea totală să fie mică (aproximativ 10% dintr-o
doză terapeutică). Cu toate acestea, deoarece efectele expunerii sugarului la doze mici de imatinib nu
sunt cunoscute, femeile care utilizează imatinib nu trebuie să alăpteze.
Fertilitatea
În cadrul studiilor non-clinice, fertilitatea la şobolanii masculi şi femele nu a fost afectată (vezi pct.
5.3). Nu au fost efectuate studii la pacienţii cărora li se administrează imatinib privind efectul acestuia
asupra fertilităţii masculine şi gametogenezei. Pacienţii bărbaţi preocupaţi de fertilitatea lor în timpul
tratamentului cu imatinib trebuie să discute cu medicul lor.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Pacienţii trebuie avertizaţi că pot prezenta reacţii adverse în timpul tratamentului cu imatinib, cum
sunt ameţeli, tulburări de vedere sau somnolenţă. De aceea, se recomandă prudenţă în cazul conducerii
vehiculelor sau folosirii utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
Pacienţii cu afecţiuni maligne în stadii avansate pot prezenta numeroase manifestări, confundabile din
punct de vedere medical, care pot face dificilă evaluarea cauzei reacţiilor adverse, din cauza varietăţii
simptomelor corelate cu boala de bază, progresia acesteia şi administrarea concomitentă a numeroase
medicamente.
În studiile clinice efectuate la pacienţii cu LGC, întreruperea tratamentului din cauza reacţiilor adverse
a fost observată la 2,4% dintre pacienţii diagnosticaţi recent, la 4% dintre pacienţii în fază cronică
tardivă după eşecul tratamentului cu interferon, la 4% dintre pacienţii în fază accelerată după eşecul
tratamentului cu interferon şi la 5% dintre pacienţii în criză blastică după eşecul tratamentului cu
interferon. În studiile clinice efectuate la pacienţii cu GIST, tratamentul cu imatinib a fost întrerupt din
cauza reacţiilor adverse determinate de medicament, la 4% dintre pacienţi.
Reacţiile adverse au fost similare pentru toate indicaţiile, cu două excepţii. La pacienţii cu LGC s-a
observat un procent mai mare al mielosupresiei faţă de pacienţii cu GIST, fapt determinat, probabil, de
boala de bază. În cadrul studiului efectuat la pacienţi cu GIST inoperabile şi/sau metastatice, au avut
sângerări de gradul 3/4 după clasificarea CTC 7 pacienţi (5%), sângerări gastrointestinale (3 pacienţi),
sângerări intratumorale (3 pacienţi) sau ambele (1 pacient). Este posibil ca localizarea tumorilor
gastrointestinale să fi fost cauza sângerărilor gastrointestinale (vezi pct. 4.4). Sângerările
gastrointestinale şi tumorale pot fi grave şi uneori letale. Cele mai frecvente reacţii adverse raportate
(≥ 10%) în ambele situaţii au fost greaţă uşoară, vărsături, diaree, dureri abdominale, fatigabilitate,
mialgie, crampe musculare şi erupţii cutanate tranzitorii. Edemele superficiale au fost frecvent
observate în toate studiile şi au fost descrise în principal ca edeme periorbitare sau edeme ale
membrelor inferioare. Cu toate acestea, aceste edeme au fost rareori severe şi pot fi tratate cu diuretice,
alte măsuri de susţinere sau prin reducerea dozei de imatinib.
11 Atunci când imatinibul a fost administrat în asociere cu doze mari de chemoterapice la pacienţii LLA
Ph+, s-a observat toxicitate hepatică tranzitorie, manifestată sub forma creşterii valorilor serice ale
transaminazelor hepatice şi hiperbilirubinemie. Avându-se în vedere baza limitată de date privind
siguranţa, reacţiile adverse raportate până în prezent la copii şi adolescenţi sunt conforme cu profilul
de siguranţă cunoscut la pacienţii adulţi cu LLA Ph+. Baza de date provenind de la copiii cu LLA Ph+
este foarte limitată; totuşi nu au fost identificate noi aspecte privind siguranţa.
Diferitele reacţii adverse cum sunt pleurezia, ascitele, edemul pulmonar şi creşterea rapidă în greutate,
cu sau fără edem superficial pot fi descrise sub numele comun de „retenţie hidrică”. Aceste reacţii
adverse pot fi controlate, de obicei, prin întreruperea temporară a tratamentului cu imatinib şi prin
administrarea de diuretice şi alte măsuri terapeutice de susţinere adecvate. Cu toate acestea, unele
dintre aceste reacţii adverse pot fi grave sau pot pune în pericol viaţa pacientului, iar câţiva pacienţi în
criză blastică cu un istoric clinic complex de pleurezie, insuficienţă cardiacă congestivă şi insuficienţă
renală au decedat. Studiile clinice efectuate la copii nu au indicat rezultate speciale privind siguranţa.
Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate mai frecvent decât ca un caz izolat sunt enumerate mai jos, clasificate pe
aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite utilizând următoarea
convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate
fi estimată din datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea frecvenţei, începând
cu cele mai frecvente.
Reacţiile adverse şi frecvenţele acestora prezentate în tabelul 1 au la bază principalele studii de
înregistrare.
Tabelul 1 Reacţii adverse în studiile clinice
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente
Herpes zoster, herpes simplex, rinofaringită, pneumonie1, sinuzită, celulită,
infecţie a căilor respiratorii superioare, gripă, infecţie a tractului urinar,
gastroenterită, sepsis
Rare Micoză
Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)
Rare Sindrom de liză tumorală
Cu frecvenţă necunoscută Hemoragie la nivelul tumorii/necroză la nivelul tumorii*
Tulburări ale sistemului imunitar
Cu frecvenţă
necunoscută: Şoc anafilactic*
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte frecvente Neutropenie, trombocitopenie, anemie
Frecvente Pancitopenie, neutropenie febrilă
Mai puţin frecvente Trombocitemie, limfopenie, deprimare a măduvei osoase, eozinofilie,
limfadenopatie
Rare Anemie hemolitică
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvente Anorexie
Mai puţin frecvente Hipokaliemie, creştere a apetitului alimentar, hipofosfatemie, scădere a
apetitului alimentar, deshidratare, gută, hiperuricemie, hipercalcemie,
hiperglicemie, hiponatriemie
Rare Hiperkaliemie, hipomagneziemie
Tulburări psihice
Frecvente Insomnie
12 Mai puţin frecvente Depresie, scădere a libidoului, anxietate
Rare Stare de confuzie
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte frecvente Cefalee2
Frecvente Ameţeli, parestezie, tulburări ale gustului, hipoestezie
Mai puţin frecvente Migrenă, somnolenţă, sincopă, neuropatie periferică, afectare a memoriei,
sciatică, sindromul picioarelor neliniştite tremor, hemoragie cerebrală
Rare Creştere a presiunii intracraniene, convulsii, nevrită optică
Cu frecvenţă
necunoscută: Edem cerebral*
Tulburări oculare
Frecvente Edem palpebral, creştere a secreţiei lacrimale, hemoragie conjunctivală,
conjunctivită, xeroftalmie, vedere înceţoşată
Mai puţin frecvente Iritaţie oculară, dureri oculare, edem orbital, hemoragie sclerală, hemoragie
retiniană, blefarită, edem macular
Rare Cataractă, glaucom, edem papilar
Cu frecvenţă
necunoscută: Hemoragie vitreeană*
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente Vertij, tinitus, surditate
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente Palpitaţii, tahicardie, insuficienţă cardiacă congestivă3, edem pulmonar
Rare Tulburări de ritm, fibrilaţie atrială, stop cardiac, infarct miocardic, angină
pectorală, revărsat pericardic
Cu frecvenţă
necunoscută: Pericardită*, tamponadă cardiacă*
Tulburări vasculare4
Frecvente Eritem facial, hemoragie
Mai puţin frecvente Hipertensiune arterială, hematom, hematom subdural, extremităţi reci,
hipotensiune arterială, fenomen Raynaud
Cu frecvenţă
necunoscută: Tromboză/embolism*
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente Dispnee, epistaxis, tuse
Mai puţin frecvente Revărsat pleural5, dureri faringolaringiene, faringită
Rare Dureri pleuritice, fibroză pulmonară, hipertensiune pulmonară, hemoragie
pulmonară
Cu frecvenţă
necunoscută: Insuficienţă respiratorie acută10*, boală pulmonară interstiţială*
Tulburări gastrointestinale
Foarte frecvente Greaţă, diaree, vărsături, dispepsie, dureri abdominale6
Frecvente Flatulenţă, distensie abdominală, reflux gastroesofagian, constipaţie,
xerostomie, gastrită
Mai puţin frecvente Stomatită, ulceraţie bucală, hemoragie gastrointestinală7, eructaţie, melenă,
esofagită, ascită, ulcer gastric, hematemeză, cheilită, disfagie, pancreatită
Rare Colită, ileus, boală inflamatoare intestinală
Cu frecvenţă
necunoscută: Ileus/obstrucţie intestinală*, perforaţie gastrointestinală*, diverticulită*,
ectazie vasculară gastrică antrală (GAVE)*
Tulburări hepatobiliare
Frecvente Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice
Mai puţin frecvente Hiperbilirubinemie, hepatită, icter
Rare Insuficienţă hepatică8, necroză hepatică
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
13 Foarte frecvente Edem periorbital, dermatită/eczemă/erupţie cutanată tranzitorie
Frecvente Prurit, edem facial, xerodermie, eritem, alopecie, transpiraţie nocturnă,
reacţie de fotosensibilitate
Mai puţin frecvente Erupţie cutanată pustuloasă, contuzie, hipersudoraţie, urticarie, echimoză,
tendinţă crescută de a dezvolta hematoame, hipotricoză, hipopigmentare
cutanată, dermatită exfoliativă, onicoclazie, foliculită, peteşii, psoriazis,
purpură, hiperpigmentare cutanată, erupţii buloase
Rare Dermatoză neutrofilă febrilă acută (sindromul Sweet), modificări ale culorii
unghiilor, angioedem, erupţie cutanată veziculară, eritem polimorf, vasculită
leucocitoclastică, sindrom Stevens-Johnson, pustuloză exantematoasă
generalizată acută (AGEP)
Cu frecvenţă
necunoscută: Sindrom eritrodizestezic palmoplantar*, keratoză lichenoidă*, lichen plan*,
necroliză epidermică toxică*, erupţii cutanate tranzitorii cauzate de
medicament, însoţite de eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS)*
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Foarte frecvente Spasme şi crampe musculare, dureri musculo-scheletice inclusiv mialgie,
artralgie, dureri osoase9
Frecvente Tumefiere a articulaţiilor
Mai puţin frecvente Rigiditate articulară şi musculară
Rare Slăbiciune musculară, artrită, rabdomioliză/miopatie
Cu frecvență
necunoscută: Necroză avasculară/necroză la nivelul şoldului*, întârzierea creşterii la
copii*
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente Dureri renale, hematurie, insuficienţă renală acută, creştere a frecvenţei
micţiunilor
Cu frecvență
necunoscută: Insuficienţă renală cronică
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Mai puţin frecvente Ginecomastie, disfuncţie erectilă, menoragie, dereglări ale ciclului
menstrual, disfuncţie sexuală, dureri la nivelul mamelonului, mărire a
sânilor, edem scrotal
Rare Corp galben hemoragic/chist ovarian hemoragic
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente Retenţie de lichide şi edeme, fatigabilitate
Frecvente Slăbiciune, febră, anasarcă, frisoane, rigiditate musculară
Mai puţin frecvente Dureri toracice, stare generală de rău
Investigaţii diagnostice
Foarte frecvente Creştere ponderală
Frecvente Scădere ponderală
Mai puţin frecvente Creştere a creatininemiei, creştere a concentraţiei plasmatice a creatin-
fosfokinazei, creştere a concentraţiei plasmatice a lactat-dehidrogenazei,
creştere a concentraţiei plasmatice a fosfatazei alcaline
Rare Creştere a amilazemiei
* Aceste tipuri de reacţii au fost raportate, în principal, din experienţa de după punerea pe piaţă a imatinib.
Aceasta include raportări spontane şi reacţii adverse grave raportate în studiile clinice aflate în derulare,
programele extinse de acces, studiile clinice de farmacologie şi studiile exploratorii privind indicaţii
neautorizate. Deoarece aceste reacţii adverse provin din raportări de la o populaţie de dimensiuni incerte, nu este
întotdeauna posibil să se estimeze cu precizie frecvenţa acestora sau să se stabilească o relaţie cauzală cu
expunerea la imatinib.
1 Pneumonia a fost raportată cel mai frecvent la pacienţii cu LGC transformată şi la pacienţii cu GIST. 2 Cefaleea a fost cea mai frecventă la pacienţii cu GIST. 3 Raportat la pacient-an, evenimentele cardiace incluzând insuficienţa cardiacă congestivă au fost observate mai
frecvent la pacienţi cu LGC transformată comparativ cu pacienţii cu LGC în fază cronică.
4 Eritemul facial a fost raportat cel mai frecvent la pacienţii cu GIST, iar hemoragiile (hematom, hemoragie) au
fost raportate cel mai frecvent la pacienţii cu GIST şi cu LGC transformată (LGC-AP şi LGC-BC).
14
5 Revărsatul pleural a fost raportat mai frecvent la pacienţii cu GIST şi la pacienţii cu LGC transformată (LGC-
AP şi LGC-BC) comparativ cu pacienţii cu LGC în fază cronică.
6+7 Durerile abdominale şi hemoragiile gastrointestinale au fost observate mai frecvent la pacienţii cu GIST. 8 Au fost semnalate unele cazuri letale de insuficienţă hepatică şi necroză hepatică. 9 Durerile musculo-scheletice şi reacţiile asociate acestora au fost observate mai frecvent la pacienţii cu LGC
decât la pacienţii cu GIST.
10 Au fost raportate cazuri letale la pacienţii cu boală avansată, infecţii severe, neutropenie severă şi alte boli
grave concomitente.
Valori anormale ale analizelor de laborator
Parametrii hematologici
Citopeniile în LGC, în special neutropenia şi trombocitopenia, au apărut constant în toate studiile, cu o
frecvenţă mai mare la doze mari ≥ 750 mg (studiu de fază I). Cu toate acestea, apariţia citopeniilor a
fost dependentă în mod evident de stadiul bolii, frecvenţa neutropeniilor (NAN < 1,0 x 10
9/l) şi
trombocitopeniilor (număr de trombocite < 50 x 109/l) de grad 3 şi 4 fiind de 4 şi de 6 ori mai mare în
criza blastică şi faza accelerată (59-64% şi 44-63% pentru neutropenie, respectiv trombocitopenie),
comparativ cu pacienţii diagnosticaţi recent în faza cronică a LGC (16,7% neutropenie şi 8,9%
trombocitopenie). În faza cronică a LGC recent diagnosticată, gradul 4 de neutropenie (NAN < 0,5 x
10
9/l) şi trombocitopenie (număr de plachete < 10 x 109/l) a fost observat la 3,6%, respectiv < 1%
dintre pacienţi. Durata mediană a episoadelor de neutropenie şi trombocitopenie s-a situat, de regulă,
între 2 şi 3 săptămâni, respectiv între 3 şi 4 săptămâni. De obicei, aceste evenimente pot fi controlate
fie prin scăderea dozei, fie prin întreruperea tratamentului cu imatinib, dar în rare cazuri pot determina
întreruperea permanentă a acestuia. La pacienţii copii şi adolescenţi cu LGC cele mai frecvente efecte
toxice observate au fost citopenii de gradul 3 sau 4, implicând neutropenie, trombocitopenie şi anemie.
Acestea apar, în general, în primele câteva luni ale tratamentului.
În cadrul studiului efectuat la pacienţi cu GIST inoperabile şi/sau metastatice, anemia de gradul 3 şi 4
a fost raportată la 5,4%, respectiv 0,7% dintre pacienţi şi, cel puţin la unii dintre aceşti pacienţi, este
posibil să fi fost determinată de sângerările gastrointestinale sau intratumorale. Neutropenia de gradul
3 şi 4 a fost observată la 7,5%, respectiv la 2,7% dintre pacienţi, iar trombocitopenia de gradul 3 la
0,7% dintre pacienţi. La niciunul dintre pacienţi nu a apărut trombocitopenie de gradul 4. Scăderea
numărului de leucocite (NL) şi neutrofile s-a observat în special în timpul primelor şase săptămâni de
tratament, cu valori care ulterior rămân relativ stabile.
Parametrii biochimici
Creşterea marcată a valorilor serice ale transaminazelor (< 5%) sau creşterea marcată a bilirubinemiei
(< 1%) au fost observată la pacienţii cu LGC şi au fost controlate, de obicei, prin scăderea dozei sau
întreruperea tratamentului (durata mediană a acestor episoade a fost de aproximativ o săptămână).
Tratamentul a fost întrerupt permanent din cauza valorilor anormale ale analizelor hepatice de
laborator la mai puţin de 1% dintre pacienţii cu LGC. La pacienţii cu GIST (studiul B2222), la 6,8%
dintre pacienţi au fost observate creşteri de gradul 3 sau 4 ale valorilor serice ale ALT
(alaninaminotransferază) şi creşteri de gradul 3 sau 4 ale valorilor serice ale AST
(aspartataminotransferază) la 4,8% dintre pacienţi. Creşterea bilirubinemiei a fost observată la mai
puţin de 3% dintre pacienţi.
Au existat cazuri de hepatită citolitică şi colestatică şi insuficienţă hepatică; în unele cazuri, rezultatul
a fost letal, inclusiv la un pacient căruia i se administrase o doză mare de paracetamol.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
15 4.9 Supradozaj
Experienţa cu doze mai mari decât doza terapeutică recomandată este limitată. Cazuri izolate de
supradozaj cu imatinib au fost raportate spontan şi în literatura de specialitate. În caz de supradozaj,
pacientul trebuie ţinut sub observaţie şi trebuie să se administreze tratament simptomatic adecvat. În
general, rezultatul raportat în aceste cazuri a fost „ameliorat” sau „recuperat”. Evenimentele care au
fost raportate la diferite valori de doze sunt următoarele:
Adulţi
1200-1600 mg (durata variază între 1 şi 10 zile): greaţă, vărsături, diaree, erupţii cutanate tranzitorii,
eritem, edem, tumefiere, fatigabilitate, spasme musculare, trombocitopenie, pancitopenie, dureri
abdominale, cefalee, apetit alimentar scăzut.
1800-3200 mg (maxim 3200 mg zilnic timp de 6 zile): slăbiciune, mialgie, valoare crescută a
concentraţiei plasmatice a creatinfosfokinazei, valoare crescută a bilirubinemiei, dureri
gastrointestinale.
6400 mg (doză unică): un caz raportat în literatura de specialitate al unui pacient care a prezentat
greaţă, vărsături, dureri abdominale, febrăe, edem facial, număr scăzut de neutrofile, valoare serică
crescută a transaminazelor.
8-10 g (doză unică): au fost raportate vărsături şi dureri gastrointestinale.
Copii şi adolescenţi
Un pacient de sex masculin cu vârsta de 3 ani expus la o doză unică de 400 mg a prezentat vărsături,
diaree şi anorexie, iar un alt pacient de sex masculin cu vârsta de 3 ani expus la o doză unică de 980
mg a prezentat număr scăzut de leucocite şi diaree.
În caz de supradozaj, pacientul trebuie monitorizat şi trebuie să i se administreze tratament de
susţinere adecvat.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitoare de protein-tirozin kinază, codul ATC: L01XE01
Mecanism de acţiune
Imatinib este un inhibitor al protein-tirozinkinazei cu moleculă mică, care inhibă puternic activitatea
tirozinkinazei (TK) Bcr-Abl, precum şi activitatea câtorva TK receptoare: Kit, receptorul pentru
factorul celulelor stem (FCS) codificat de factorul c-Kit proto-oncogen, receptori de domeniu
discoidin (DDR1 şi DDR2), receptorul pentru factorul care stimulează formarea de colonii (CSF-1R)
şi receptorii alfa şi beta pentru factorul de creştere derivat din trombocite (PDGFR-alfa şi PDGFR-
beta). De asemenea, imatinib poate inhiba evenimentele celulare mediate de activarea acestor kinaze
receptoare.
Efecte farmacodinamice
Imatinibul este un inhibitor de protein-tirozinkinază care inhibă marcat Bcr-Abl tirozinkinaza la nivel
celular in vitro şi in vivo. Substanţa activă inhibă selectiv proliferarea şi induce apoptoza liniilor
celulare Bcr-Abl pozitive, precum şi a celulelor leucemice tinere la pacienţii cu LGC cu cromozom
Philadelphia pozitiv sau leucemie limfoblastică acută (LLA).
In vivo, medicamentul dovedeşte acţiune anti-tumorală când este administrat în monoterapie la
animalele purtătoare de celule tumorale Bcr-Abl pozitive.
De asemenea, imatinibul inhibă receptorii tirozin kinazelor provenite din factorul de creştere plachetar
(PDGF), PDGF-R şi din factorul celulelor stem (FCS), c-Kit, şi inhibă evenimentele celulare mediate
de PDGF şi FCS. In vitro, imatinib inhibă proliferarea şi induce apoptoza în celulele tumorale
stromale gastrointestinale (GIST), care exprimă o mutaţie activatoare a kit-ului. Activarea constitutivă
16 a receptorilor PDGF sau a Abl protein-tirozin kinazelor ca o consecinţă a fuzionării cu diverse
proteine asociate sau producerea constitutivă a PDGF au fost implicate în patogeneza MDS/MPD,
SHE/LEC şi DFSP. Imatinib inhibă semnalizarea şi proliferarea celulară condusă de activitatea
neregulată a PDGF-R şi Abl kinazei.
Studii clinice în leucemia granulocitară cronică
Eficacitatea imatinibului are la bază frecvenţele totale de răspunsuri hematologice şi citogenetice şi
supravieţuirea fără progresia bolii. Cu exceptia LGC în fază cronică recent diagnosticată nu există
studii clinice controlate care să demonstreze un beneficiu clinic, cum ar fi ameliorarea simptomelor
induse de boală sau creşterea perioadei de supravieţuire.
A fost efectuat un studiu amplu, internaţional, deschis, necontrolat, de fază II, la pacienţi cu cromozom
Philadelphia pozitiv (Ph+) LGC în fază blastică. În plus, au fost trataţi copii şi adolescenţi în două
studii de fază I şi un studiu de fază II.
În studiul clinic, 38% dintre pacienţi au avut vârstă ≥ 60 ani şi 12% dintre pacienţi au avut vârsta ≥ 70
ani.
Criza blastică mieloidă: au fost incluşi 260 pacienţi cu criză blastică mieloidă. Dintre aceştia 95 (37%)
au fost trataţi anterior cu chimioterapice, fie pentru faza accelerată, fie pentru criza blastică („pacienţi
trataţi anterior”), în timp ce 165 (63%) nu au fost trataţi („pacienţi netrataţi”). Primii 37 pacienţi au
început tratamentul cu o doză de 400 mg, ulterior protocolul a fost modificat pentru a permite doze
mai mari, iar restul de 223 pacienţi au început tratamentul cu o doză de 600 mg.
Variabila principală de eficacitate a fost procentul de răspuns hematologic, raportat fie ca răspuns
hematologic complet, fără evidenţă de leucemie, fie ca revenire la faza cronică a LGC. În acest studiu,
31% dintre pacienţi au prezentat un răspuns hematologic (36% dintre pacienţii netrataţi anterior şi
22% dintre pacienţii trataţi anterior). Procentul de răspuns a fost, de asemenea, mai mare la pacienţii
trataţi cu doza de 600 mg (33%) comparativ cu pacienţii trataţi cu doza de 400 mg (16%, p=0,0220).
Durata mediană, actuală, estimată, a supravieţuirii pentru pacienţii netrataţi şi trataţi anterior a fost de
7,7 luni, respectiv de 4,7 luni.
Criza blastică limfoidă: un număr limitat de pacienţi au fost înrolaţi în studii de fază I (n=10).
Procentul răspunsului hematologic a fost de 70%, cu o durată de 2-3 luni.
Tabelul 3 Răspunsul la pacienţii adulţi cu LGC, din studiu
Studiul 0102
date după 38 luni
Criza blastică mieloidă
(n=260)
% de pacienţi (IÎ 95%)
Răspuns hematologic 1
Răspuns hematologic complet (RHC)
Absenţa semnelor de leucemie (ASL)
Revenire la faza cronică (RFC) 31% (25,2-36,8)
8%
5%
18%
Răspuns citogenetic major 2 15% (11,2-20,4)
Complet 7%
(Confirmat3) [IÎ 95%] (2%) [0,6-4,4]
Parţial 8% 1Criteriile pentru răspunsul hematologic (toate răspunsurile trebuie confirmate după ≥ 4 săptămâni):
RHC: NAN ≥ 1,5 x 109/l, număr de plachete ≥ 100 x 109/l, fără blaşti în sânge, blaşti în MH < 5% şi fără boli
extramedulare]
17
ASL: aceleaşi criterii ca pentru RHC, dar NAN ≥ 1 x 109/l şi număr de plachete ≥ 20 x 109/l
RFC < 15% blaşti în MH şi SP, < 30% blaşti+promielocite în MH şi SP, < 20% bazofile în SP, fără altă boală
extramedulară decât la nivelul splinei şi ficatului.
MH = măduvă hematopoietică, SP = sânge periferic
2Criterii de răspuns citogenetic:
Un răspuns major asociază atât răspunsurile complete, cât şi cele parţiale: complet (0% Ph+ metafaze), parţial
(1-35%)
3 Răspuns citogenetic complet confirmat de o a doua evaluare citogenetică a măduvei hematopoietice, efectuată
la cel puţin o lună după studiul iniţial al măduvei osoase.
Copii şi adolescenţi: un total de 26 pacienţi copii şi adolescenţi cu vârsta < 18 ani, diagnosticaţi fie cu
LGC în fază cronică (n=11), fie cu LGC în criză blastică sau cu leucemii acute cu Ph+ (n=15) au fost
înrolaţi într-un studiu de fază I, care a implicat creşterea dozelor. Aceasta a fost o populaţie de pacienţi
intens tratată anterior, la 46% dintre aceştia fiind efectuat anterior transplant de măduvă osoasă iar la
73% dintre aceştia s-a administrat chimioterapie cu mai multe medicamente. Pacienţii au fost trataţi cu
imatinib în doze de 260 mg/m
2 şi zi (n=5), 340 mg/m2 şi zi (n=9), 440 mg/m2 şi zi (n=7) şi 570 mg/m2
şi zi (n=5). Din 9 pacienţi cu LGC în fază cronică şi date citogenetice disponibile, 4 (44%) şi 3 (33%)
s-a obţinut un răspuns citogenetic complet, respectiv un răspuns citogenetic parţial, pentru un procent
al RCM de 77%.
Un total de 51 pacienţi copii şi adolescenţi cu LGC în fază cronică nou diagnosticată sau netratată au
fost înrolaţi într-un studiu de fază II, deschis, multicentric, fără comparator. Pacienţii au fost trataţi cu
doza de imatinib 340 mg/m
2 şi zi, fără întreruperi, în absenţa toxicităţii limitante de doză. Tratamentul
cu imatinib induce un răspuns rapid la pacienţii copii şi adolescenţi nou diagnosticaţi cu LGC cu RHC
78% după 8 săptămâni de tratament. Rata mare a RHC este însoţită de apariţia unui răspuns
citogenetic complet (RCC) de 65%, care este comparabil cu rezultatele observate la adulţi.
Suplimentar, a fost observat răspuns citogenetic parţial (RCP) la 16% pentru RCM 81%. La
majoritatea pacienţilor la care s-a obţinut RCC, RCC a apărut între lunile 3 şi 10, cu un timp median
de răspuns pe baza estimării Kaplan-Meier de 5,6 luni.
Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor
studiilor efectuate cu imatinib la toate subgrupele de copii şi adolescenţi în leucemia granulocitară
cronică cu cromozom Philadelphia (bcr-abl) pozitiv (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea
la copii şi adolescenţi).
Studii clinice în LLA Ph+
LLA Ph+ nou diagnosticată: Într-un studiu controlat (ADE10) al imatinibului comparativ cu inducţia
chimioterapică la 55 pacienţi nou diagnosticaţi cu vârsta de 55 ani sau peste, imatinibul utilizat ca
singur medicament a indus o rată semnificativ mai mare de răspuns hematologic complet comparativ
cu chimioterapia (96,3% comparativ cu 50%; p=0,0001). Când s-a administrat tratament de salvare cu
imatinib, la pacienţii care nu au răspuns sau au răspuns puţin la chimioterapie, 9 pacienţi (81,8%) din
11 au obţinut un răspuns hematologic complet. Acest efect clinic a fost asociat cu o reducere mai mare
a transcripţiilor bcr-abl la pacienţii trataţi cu imatinib comparativ cu braţul cu chimioterapie după 2
săptămâni de tratament (p=0,02). Tuturor pacienţilor li s-a administrat imatinib şi chimioterapie de
consolidare (vezi tabelul 5) după inducţie şi valorile transcripţiilor bcr-abl au fost identice în cele două
braţe la 8 săptămâni. După cum era de aşteptat pe baza protocolului studiului, nu s-a observat nicio
diferenţă în ceea ce priveşte durata remisiunii, supravieţuirea fără boală sau supravieţuirea totală, deşi
pacienţii cu răspuns molecular complet şi care au rămas cu boală reziduală minimă au avut un rezultat
mai bun, atât pentru durata remisiunii (p=0,01), cât şi pentru supravieţuirea fără boală (p=0,02).
Rezultatele observate în cadrul unei populaţii de 211 pacienţi nou diagnosticaţi cu LLA Ph+ din patru
studii clinice necontrolate (AAU02, ADE04, AJP01 şi AUS01) sunt în concordanţă cu rezultatele
descrise anterior. Imatinibul în asociere cu chimioterapie de inducţie (vezi tabelul 5) au condus la o
rată de răspuns hematologic complet de 93% (147 din 158 pacienţi evaluabili) şi o rată de răspuns
18 citogenetic major de 90% (19 din 21 pacienţi evaluabili). Rata de răspuns molecular complet a fost de
48% (49 din 102 pacienţi evaluabili). Supravieţuirea fără boală (SFB) şi supravieţuirea totală (ST) a
depăşit constant 1 an şi au fost superioare, în două studii (AJP01 şi AUS01), verificării istorice (SFB
p<0,001; ST p<0,0001).
Tabelul 4 Tratamentul chimioterapic utilizat în asociere cu imatinib
Studiul ADE10
Prefază DEX 10 mg/m2
oral, zilele 1-5; CF 200 mg/m2
i.v., zilele 3, 4, 5; MTX
12 mg intratecal, ziua 1
Inducţia remisiei DEX 10 mg/m2 oral, zilele 6-7, 13-16; VCR 1 mg i.v.zilele 7, 14;
IDA 8 mg/m2 i.v. (0,5 ore), zilele 7, 8, 14, 15; CF 500 mg/m2 i.v.(1
oră) ziua 1; C-Ara 60 mg/m2 i.v., zilele 22-25, 29-32
Tratament de consolidare
I, III, V MTX 500 mg/m 2i.v. (24 ore), zilele 1, 15; 6-MP 25 mg/m2
oral,
zilele 1 – 20
Tratament de consolidare
II, IV Ara-C 75 mg/m2 i.v. (1 oră), zilele 1 – 5; VM26 60 mg/m2 i.v. (1 oră),
zilele 1 – 5
Studiul AAU02
Tratament de inducţie
(de novo Ph+ ALL) Daunorubicină 30 mg/m2 i.v., zilele 1-3, 15-16; VCR doza totală 2 mg
i.v., zilele 1, 8, 15, 22; CF 750 mg/m2 i.v., zilele 1, 8; prednison 60
mg/m2 oral, zilele 1-7, 15-21; IDA mg/m2 oral, zilele 1-28; MTX 15
mg intratecal, zilele 1, 8, 15, 22; C-Ara 40 mg intratecal, zilele 1, 8,
15, 22; metilprednisolon 40 mg intratecal, zilele 1, 8, 15, 22
Consolidare (de novo
Ph+ ALL) C-Ara 1000 mg/m2/12 ore i.v.(3 ore), zilele 1-4; mitoxantronă 10
mg/m2 i.v. zilele 3-5; MTX 15 mg intratecal, ziua 1; metilprednisolon
40 mg intratecal, ziua 1
Studiul ADE04
Prefază DEX 10 mg/m2 oral, zilele 1-5; CF 200 mg/m2 i.v., zilele 3-5; MTX
15 mg intratecal, ziua 1
Tratament de inducţie I DEX 10 mg/m2 oral, zilele 1-5; VCR 2 mg i.v., zilele 6, 13, 20;
daunorubicină 45 mg/m2 i.v., zilele 6-7, 13-14
Tratament de inducţie II CF 1 g/m2 i.v. (1 oră), zilele 26, 46; C-Ara 75 mg/m2 i.v. (1 oră),
zilele 28-31, 35-38, 42-45; 6-MP 60 mg/m2 oral, zilele 26-46
Tratament de consolidare DEX 10 mg/m2 oral, zilele 1-5; vindesină 3 mg/m2 i.v., ziua 1; MTX
1,5 g/m2 i.v. (24 ore), ziua 1; etopozidă 250 mg/m2 i.v. (1 oră) zilele
4-5; C-Ara 2x 2 g/m2 i.v. (3 ore, q 12 ore), ziua 5
Studiul AJP01
Tratament de inducţie CF 1,2 g/m2 i.v. (3 ore), ziua 1; daunorubicină 60 mg/m2 i.v. (1 oră),
zilele 1-3; vincristină 1,3 mg/m2 i.v., zilele 1, 8, 15, 21; prednisolon
60 mg/m2 şi zi oral
Tratament de consolidare Conduită de alternare a chimioterapiei: doze mari de chimioterapice
cu MTX 1 g/m2 i.v. (24 ore), ziua 1, şi C-Ara 2 g/m2 i.v. (q 12 ore),
zilele 2-3, timp de 4 cicluri
Întreţinere VCR 1,3 g/m2 i.v., ziua 1; prednisolon 60 mg/m2 oral, zilele 1-5
Studiul AUS01
19 Tratament de inducţie-
consolidare Tratament hiper-CVAD: CF 300 mg/m
2 i.v. (3 ore, q 12 ore), zilele 1-3;
vincristină 2 mg i.v., zilele 4, 11; doxorubicină 50 mg/m2 i.v. (24 ore), ziua
4; DEX 40 mg pe zi în zilele 1-4 şi 11-14, alternând cu MTX 1 g/m2 i.v. (24
ore), ziua 1, C-Ara 1 g/m2 i.v. (2 ore, q 12 ore), zilele 2-3 (în total 8 cure)
Întreţinere VCR 2 mg i.v. lunar, timp de 13 luni; prednisolon 200 mg oral, 5 zile pe
lună timp de 13 luni
Toate tipurile de tratament includ administrarea de steroizi pentru profilaxia SNC
C-Ara: citozină arabinozidă; CF: ciclofosfamidă; DEX: dexametazonă; MTX: metotrexat; 6-MP: 6-
merca
ptopurină VM26: tenipozidă; VCR: vincristină; IDA: idarubicină; i.v.: intravenos
Pacienţi copii şi adolescenţi: în studiul I2301, un total de 93 pacienţi copii, adolescenţi şi tineri adulţi
(cu vârsta cuprinsă între 1 şi 22 ani), cu LAA Ph+, au fost incluşi într-un studiu deschis, multicentric,
secvenţial, de tip cohortă, nerandomizat, de fază III, şi li s-a administrat tratament cu imatinib
(340 mg/m2 şi zi) în asociere cu chimioterapie intensivă după terapia de inducţie. Imatinib a fost
administrat intermitent în cohortele 1-5, cu o durată a tratamentului mărită şi cu începerea mai
devreme a administrării imatinib de la o cohortă la alta; la cohorta 1 s-a administrat schema terapeutică
cu intensitatea cea mai redusă, iar la cohorta 5 s-a administrat schema terapeutică cu intensitatea cea
mai mare (cel mai mare număr de zile, cu administrarea zilnică continuă a dozei de imatinib în timpul
primelor cicluri de chimioterapie). Expunerea precoce continuă zilnică la imatinib în decursul
tratamentului asociat cu chimioterapia la pacienţii din cohorta 5 (n=50) a îmbunătăţit rata de
supravieţuire fără evenimente la 4 ani (SFE), comparativ cu grupurile de control (n=120), cărora li s-a
administrat chimioterapie standard fără imatinib (69,6% faţă de 31,6%). Rata estimată de supravieţuire
totală (ST) la 4 ani la pacienţii din cohorta 5 a fost de 83,6%, comparativ cu 44,8% în grupurile de
control. La 20 din 50 (40%) de pacienţi din cohorta 5 s-a efectuat transplant hematopoietic cu celule
stem.
Tabelul 5 Tratamentul chimioterapic utilizat în asociere cu imatinib în studiul I2301
Bloc consolidare 1
(3 săptămâni) VP-16 (100 mg/m
2/zi, IV): zilele 1-5
Ifosfamidă (1,8 g/m
2/zi, IV): zilele 1-5
MESNA (360 mg/m
2/doză q3h, x 8 doze/zi, IV): zilele 1-5
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 6-15 sau până la NAN > 1500 după valoarea
cea mai redusă
IT Metotrexat (în funcţie de vârstă): NUMAI ziua 1
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 8, 15
Bloc consolidare 2
(3 săptămâni) Metotrexat (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): ziua 1
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV sau PO q6h x 6 doze)iii:
Zilele 2 şi 3
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): ziua 1
ARA-C (3 g/m
2/doză q 12 h x 4, IV): zilele 2 şi 3
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 4-13 sau până când ANC > 1500 după valoarea
cea mai redusă
Bloc reinducţie 1
(3 săptămâni) VCR (1,5 mg/m2/zi, IV): zilele 1, 8 şi 15
DAUN (45 mg/m2/zi bolus, IV): zilele 1 şi 2
CPM (250 mg/m2/doză q12h x 4 doze, IV): zilele 3 şi 4
PEG-ASP (2500 IUnităţi/m2, IM): ziua 4
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 5-14 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 15
DEX (6 mg/m2/zi, PO): zilele 1-7 şi 15-21
Bloc intensificare 1
(9 săptămâni) Metotrexat (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): zilele 1 şi 15
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV sau PO q6h x 6 doses)iii:
Zilele 2, 3, 16 şi 17
20 Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 22
VP-16 (100 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
CPM (300 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
MESNA (150 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 27-36 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
ARA-C (3 g/m
2, q12h, IV): zilele 43, 44
L-ASP (6000 IUnităţi/m
2, IM): ziua 44
Bloc reinducţie 2
(3 săptămâni) VCR (1.5 mg/m2/zi, IV): zilele 1, 8 şi 15
DAUN (45 mg/m
2/zi bolus, IV): zilele 1 şi 2
CPM (250 mg/m
2/doză q12h x 4 dozele, iv): zilele 3 şi 4
PEG-ASP (2500 IUnităţi/m
2, IM): ziua 4
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 5-14 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 15
DEX (6 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-7 şi 15-21
Bloc intensificare 2
(9 săptămâni) Metotrexat (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): zilele 1 şi 15
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV au PO q6h x 6 doses)iii:
zilele 2, 3, 16 şi 17
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 22
VP-16 (100 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
CPM (300 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
MESNA (150 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 27-36 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
ARA-C (3 g/m
2, q12h, IV): zilele 43, 44
L-ASP (6000 IUnităţi/m
2, IM): ziua 44
Întreţinere
(cicluri de 8
săptămâni)
Ciclurile 1–4 MTX (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): zi 1
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV sau PO q6h x 6 doses)iii:
zilele 2 şi 3
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1, 29
VCR (1,5 mg/m
2, IV): zilele 1, 29
DEX (6 mg/m
2/zi PO): zilele 1-5; 29-33
6-MP (75 mg/m
2/zi, PO): zilele 8-28
Metotrexat (20 mg/m
2/week, PO): zilele 8, 15, 22
VP-16 (100 mg/m
2, IV): zilele 29-33
CPM (300 mg/m
2, IV): zilele 29-33
MESNA IV zilele 29-33
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 34-43
Întreţinere
(cicluri de 8
săptămâni)
Ciclul 5 Iradiere craniană (numai Bloc 5)
12 Gy în 8 fracţii pentru toţi pacienţii care sunt CNS1 şi CNS2 la
diagnosticare
18 Gy în 10 fracţii pentru pacienţii care sunt CNS3 la diagnosticare
VCR (1,5 mg/m
2/zi, IV): zilele 1, 29
DEX (6 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-5; 29-33
6-MP (75 mg/m
2/zi, PO): zilele 11-56 (Reţinere 6-MP în zilele 6-10 de
iradiere craniană, începând cu ziua 1 din Ciclul 5. Începere 6-MP în prima
zi după finalizarea iradierii craniene.)
Metotrexat (20 mg/m
2/săptămână, PO): zilele 8, 15, 22, 29, 36, 43, 50
Întreţinere
(cicluri de 8
săptămâni)
Ciclurile 6-12 VCR (1,5 mg/m2/zi, IV): zilele 1, 29
DEX (6 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-5; 29-33
6-MP (75 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-56
Metotrexat (20 mg/m
2/săptămână, PO): zilele 1, 8, 15, 22, 29, 36, 43, 50
G-CSF = factor care stimulează formarea de colonii granulocitare, VP-16 = etopozidă, MTX =
metotrexat, IV = intravenos, SC = subcutanat, IT = intratecal, PO = oral, IM = intramuscular, ARA-C
= citarabină, CPM = ciclofosfamidă, VCR = vincristină, DEX = dexametazonă, DAUN =
daunorubicină, 6-MP = 6-mercaptopurină, E.Coli L-ASP = L-asparaginază, PEG-ASP = PEG
21 asparaginază, MESNA= 2-mercaptoetan sulfonat de sodiu, iii= sau până când nivelul MTX este
< 0,1 μM, q6h = la fiecare 6 ore, Gy= Gray
Studiul AIT07 a fost un studiu multicentric, deschis, randomizat, de fază II/III, care a inclus
128 pacienţi (1 până la < 18 ani) trataţi cu imatinib în asociere cu chimioterapie. Datele de siguranţă
rezultate din acest studiu par să fie conforme cu profilul de siguranţă al imatinib la pacienţii cu LLA
Ph+.
LLA Ph+ recidivantă/refractară: Atunci când imatinibul a fost administrat în monoterapie la pacienţii
cu LLA Ph+ recidivantă/refractară, a condus, la 53 din 411 pacienţi evaluabili în ceea ce priveşte
răspunsul, la o rată de răspuns hematologic de 30% (9% complet) şi la o rată de răspuns citogenetic
major de 23%. (De remarcat, că din 411 pacienţi, 353 au fost trataţi într-un program de acces extins,
fără a fi colectate datele iniţiale de răspuns). Timpul median până la progresie în populaţia totală de
411 pacienţi cu LLA Ph+ recidivantă/refractară a fost cuprins între 2,6 şi 3,1 luni şi mediana
supravieţuirii totale la cei 401 pacienţi evaluabili a fost cuprinsă între 4,9 şi 9 luni. Datele au fost
similare în cadrul re-analizei pentru a include numai acei pacienţi cu vârsta de 55 ani sau peste.
Studii clinice în MDS/MPD
Experienţa utilizării imatinib în această indicaţie este foarte limitată şi se bazează pe ratele de răspuns
hematologic şi citogenetic. Nu există studii controlate care să demonstreze un beneficiu clinic sau o
rată de supravieţuire crescută. Un studiu clinic deschis, multicentric, de fază II (studiul B2225) a fost
realizat pentru a testa administrarea Imakrebin la diferite populaţii de pacienţi care suferă de boli cu
potenţial letal asociate tirozin-kinazelor proteice Abl, Kit sau PDGF-R. Acest studiu a inclus 7 pacienţi
cu MDS/MPD care au fost trataţi cu imatinib 400 mg pe zi. Trei pacienţi au prezentat un răspuns
hematologic complet (RHC), iar un pacient a prezentat un răspuns hematologic parţial (RHP). În
momentul analizei iniţiale, trei din cei patru pacienţi detectaţi cu recombinări ale genei PDGF-R au
dezvoltat un răspuns hematologic (2 RHC şi 1 RHP). Vârsta acestor pacienţi a fost cuprinsă între 20 şi
72 ani. De asemenea, alţi 24 pacienţi cu MDS/MPD au fost raportaţi în 13 publicaţii. 21 pacienţi au
fost trataţi cu imatinib 400 mg pe zi, în timp ce ceilalţi 3 pacienţi au fost trataţi cu doze mai mici. La
unsprezece pacienţi, au fost detectate recombinări ale genei PDGF-R, 9 din aceştia obţinând un RHC
şi 1 RHP. Vârsta acestor pacienţi a fost cuprinsă între 2 şi 79 ani. Într-o publicaţie recentă, informaţii
actualizate de la 6 din aceşti 11 pacienţi au arătat că toţi aceşti pacienţi au rămas în remisiune
citogenetică (interval 32-38 luni). Aceeaşi publicaţie a raportat date de urmărire pe termen lung de la
12 pacienţi cu MDS/MPD cu recombinări ale genei PDGF-R (5 pacienţi din studiul B2225). Aceşti
pacienţi au fost trataţi cu imatinib un timp median de 47 luni (interval 24 zile – 60 luni). La 6 din
aceşti pacienţi, urmărirea depăşeşte acum 4 ani. Unsprezece pacienţi au obţinut un RHC rapid; zece au
prezentat o rezolvare completă a anormalităţilor citogenetice şi o scădere sau dispariţie a transcripţiilor
de fuziune determinate conform RT-PCR. Răspunsurile hematologice şi citogenetice au fost susţinute
un timp median de 49 luni (interval 19-60), respectiv, 47 luni (interval 16-59). Rata totală a
supravieţuirii este de 65 luni de la diagnosticare (interval 25-234). În general, administrarea imatinib la
pacienţii fără translocaţie genetică nu a dus la nicio ameliorare.
Nu există studii controlate efectuate la pacienţi copii cu MDS/MPD. În 4 publicaţii au fost raportaţi
cinci (5) pacienţi cu MDS/MPD asociate cu rearanjamente ale genelor PDGF-R. Vârsta acestor
pacienţi a variat între 3 luni şi 4 ani, iar imatinib a fost administrat la o doză de 50 mg zilnic sau în
doze variind între 92,5 şi 340 mg/m
2 zilnic. Toţi pacienţii au obţinut un răspuns hematologic,
citogenetic şi/sau clinic complet.
Studii clinice în SHE/LEC
Un studiu deschis, multicentric, de fază II (studiu B2225) a fost realizat pentru a testa administrarea
imatinib la diferite populaţii de pacienţi care suferă de boli care pun viaţa în pericol asociate tirozin-
kinazelor proteice Abl, Kit sau PDGF-R. În acest studiu, 14 pacienţi cu SHE/LEC au fost trataţi cu
100 mg până la 1000 mg imatinib pe zi. Alţi 162 pacienţi cu SHE/LEC, raportaţi în 35 cazuri şi serii
de cazuri publicate, au fost trataţi cu imatinib în doze de 75 mg până la 800 mg pe zi. Anormalităţile
citogenetice au fost evaluate la 117 din populaţia totală de 176 pacienţi. Din aceşti 117 pacienţi, la
61dintre ei s-a identificat kinaza de fuziune FIP1L1-PDGF-Rα. Alţi patru pacienţi cu SHE au fost
identificaţi ca fiind FIP1L1-PDGF-Rα-pozitivi în alte 3 rapoarte publicate. Toţi cei 65 pacienţi care au
22 prezentat kinaza de fuziune FIP1L1-PDGF-Rα au obţinut un RHC susţinut timp de mai multe luni
(interval de la 1+ la 44+ luni controlate în momentul raportării). După cum s-a raportat într-o
publicaţie recentă, 21 din aceşti 65 pacienţi au obţinut, de asemenea, o remisiune moleculară completă
cu o urmărire mediană de 28 luni (interval 13-67 luni). Vârsta acestor pacienţi a fost cuprinsă între 25
şi 72 ani. Suplimentar, au fost raportate de către investigatori cazuri de ameliorări ale
simptomatologiei şi ale anormalităţilor disfuncţionale ale altor organe. S-au raportat ameliorări la
nivelul aparatului cardiac, sistemului nervos, al ţesuturilor cutanate/subcutanate, aparatului
respirator/toracic/mediastinal, aparatului musculo-scheletic/ţesutului conjunctiv/aparatului vascular şi
tractului gastrointestinal.
Nu există studii controlate la copii şi adolescenţi cu SHE/LEC. În 3 publicaţii au fost raportaţi trei
(3) pacienţi cu SHE/LEC asociate cu rearanjamente ale genelor PDGF-R. Vârsta acestor pacienţi a
variat între 2 ani şi 16 ani, iar imatinib a fost administrat în doze de 300 mg/m
2 zilnic sau în doze
variind între 200 şi 400 mg zilnic. Toţi pacienţii au obţinut un răspuns hematologic, citogenetic şi/sau
molecular complet.
Studii clinice în GIST inoperabile şi/sau metastatice
Un studiu de fază II, deschis, randomizat, necontrolat, multinaţional s-a desfăşurat la pacienţi cu
tumori stromale gastrointestinale (GIST) inoperabile sau maligne metastatice. În acest studiu au fost
incluşi şi randomizaţi 147 pacienţi care au fost trataţi fie cu 400 mg, fie cu 600 mg pe care orală, o
dată pe zi, timp de până la 36 luni. Aceşti pacienţi au avut vârsta între 18 şi 83 ani şi au prezentat
diagnostic patologic de GIST maligne cu Kit-pozitiv care au fost inoperabile şi/sau metastatice.
Imunohistochimia a fost efectuată de obicei cu anticorpi Kit (A-4502, antiser policlonal de iepure,
1:100; DAKO Corporation, Carpinteria, CA) conform analizei prin metoda care utilizează un complex
peroxidază-biotină-avidină după marcare antigenică.
Proba principală de eficacitate s-a bazat pe ratele răspunsului obiectiv. A fost necesar ca tumorile să
fie măsurabile la cel puţin o localizare, iar caracterizarea răspunsului s-a bazat pe criteriile
Southwestern Oncology Group (SWOG). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 5.
Tabelul 6 Răspunsul cel mai bun al tumorii în studiul STIB2222 (GIST)
Răspunsul cel mai bun Toate dozele (n=147)
400 mg (n=73)
600 mg (n=74)
n(%)
Răspuns complet 1 (0,7)
Răspuns parțial 98 (66,7)
Boală stabilă 23 (15,6)
Boală progresivă 18 (12,2)
Neevaluabil 5 (3,4)
Necunoscut 2 (1,4)
Între cele două grupuri de pacienţi trataţi cu doze diferite nu s-a semnalat nici o diferenţă în ceea ce
priveşte procentele de răspuns. Un număr semnificativ de pacienţi care au fost în faza stabilă a bolii în
momentul analizei interimare au obţinut un răspuns parţial la tratament mai îndelungat (urmărire
mediană de 31 luni). Timpul median de răspuns a fost de 13 săptămâni (IÎ 95% 12-23). Timpul median
până la eşecul tratamentului la pacienţii care au răspuns la tratament a fost de 122 săptămâni (IÎ 95%
106-147), în timp ce la toată populaţia studiului a fost de 84 săptămâni (IÎ 95% 71 -109).
Supravieţuirea totală mediană nu a fost atinsă. Estimarea Kaplan-Meier a supravieţuirii după urmărirea
de 36 luni este de 68%.
În două studii clinice (studiul B2222 şi un studiu intergrup S0033), doza zilnică de imatinib a fost
crescută la 800 mg la pacienţii cu progresia bolii la doze zilnice mai mici de 400 mg sau 600 mg. Doza
zilnică a fost crescută la 800 mg la un total de 103 pacienţi; 6 pacienţi au obţinut un răspuns parţial şi
21 au obţinut stabilizarea bolii lor după creşterea dozei, cu un beneficiu clinic total de 26%. Din datele
23 de siguranţă disponibile, creşterea dozei la 800 mg pe zi la pacienţii cu progresia bolii la doze mai
mici de 400 mg sau 600 mg pe zi nu pare să afecteze profilul de siguranţă al imatinib.
Studiul clinic privind GIST cu tratament adjuvant
În cadrul tratamentului adjuvant, imatinib a fost investigat într-un studiu de fază III multicentric,
dublu-orb, pe termen lung, placebo controlat (Z9001) la care au luat parte 773 pacienţi. Vârsta acestor
pacienţi a variat de la 18 la 91 de ani. Au fost incluşi pacienţi care aveau un diagnostic histologic de
GIST primară cu expresia proteinei Kit determinată prin imunochimie şi o mărime a tumorii > 3 cm ca
dimensiune maximă, cu rezecţie generală completă a tumorii GIST primare în decurs de 14-70 zile
înainte de înregistrare. După rezecţia tumorii GIST primare, pacienţii au fost randomizaţi într-unul din
cele două braţe: imatinib la 400 mg pe zi sau placebo echivalent timp de un an.
Criteriul final principal de evaluare al studiului a fost supravieţuirea fără recidivă (SFR), definită ca
timpul de la data randomizării până la data recidivei sau a decesului de orice cauză.
Imatinib a prelungit semnificativ SFR, 75% din pacienţi neprezentând recidive după 38 de luni în
grupul tratat cu imatinib faţă de 20 de luni în grupul cu placebo (intervale de încredere 95%, [30 -
neestimabil]; respectiv, [14 - neestimabil]); (rata riscului = 0,398 [0,259-0,610], p0,049-0,264]).
Riscul de recidivă la pacienţii care au suferit o rezecţie chirurgicală a tumorii GIST primare a fost
evaluat retrospectiv pe baza următorilor factori de prognostic: mărimea tumorii, indicele mitotic,
localizarea tumorii. Au fost disponibile date privind indicele mitotic pentru 556 din cei 713 pacienţi
care au format populaţia în intenţie de tratament (ITT). Rezultatele analizelor subgrupurilor conform
clasificărilor riscurilor ale United States National Institutes of Health (Institutele Naţionale de Sănătate
ale Statelor Unite - NIH) şi Armed Forces Institute of Pathology (Institutul de Patologie al Forţelor
Armate - AFIP) sunt indicate în tabelul 6. Nu s-au observat beneficii în grupurile cu risc mic şi foarte
mic. Nu s-au observat beneficii privind supravieţuirea totală
.
Tabelul 7 Sinteza analizelor SFR din studiul Z9001 conform clasificărilor riscurilor NIH şi
AFIP
Criter
ii de
risc Nivel de
risc % din
pacienţi Nr de
evenimente/
Nr de
pacienti Rata globală a
riscului
(interval de
încredere
95%) Rate SFR (%)
Imatinib faţă
de placebo 12 luni 24 luni
Imatinib faţă
de placebo Imatinib faţă de
placebo
NIH Mic
Intermediar
Mare 29,5
25,7
44,8 0/86 faţă de
2/90
4/75 faţă de
6/78
21/140 faţă
de 51/127 NE
0,59 (0,17;
2,10)
0,29 (0,18;
0,49) 100 faţă de
98,7
100 faţă de
94,8
94,8 faţă de
64,0 100 faţă de
95,5
97,8 faţă de
89,5
80,7 faţă de
46,6
AFIP Foarte mic
Mic
Moderat
Mare 20,7
25,0
24,6
29,7 0/52 faţă de
2/63
2/70 faţă de
0/69
2/70 faţă de
11/67
16/84 faţă de
39/81 NE
NE
0,16 (0,03;
0,70)
0,27 (0,15;
0,48) 100 faţă de
98,1
100 faţă de
100
97,9 faţă de
90,8
98,7 faţă de
56,1 100 faţă de 93,0
97,8 faţă de 100
97,9 faţă de
73,3
79,9 faţă de
41,5
24 *Întreaga perioadă de urmărire NE- nu se poate estima
Un al doilea studiu multicentric, deschis, de fază III (SSG XVIII/AIO) a comparat tratamentul cu
imatinib 400 mg/zi, cu durata de 12 luni cu tratamentul cu durata de 36 luni la pacienţi după rezecţia
chirurgicală a GIST şi care prezintă următoarele: diametrul tumorii > 5 cm şi indice mitotic > 5/50
câmpuri microscopice de mare putere (HPF); sau diametrul tumorii > 10 cm şi orice indice mitotic sau
tumoră de orice dimensiuni cu indice mitotic > 10/50 HPF sau tumori rupte în cavitatea peritoneală. A
existat un total de 397 pacienţi care au consimţit să participe la studiu şi care au fost randomizaţi în
cadrul studiului (199 pacienţi în braţul de tratament cu durata de 12 luni şi 198 pacienţi în braţul de
tratament cu durata de 36 de luni), vârsta mediană a fost de 61 ani (interval 22 până la 84 ani). Timpul
median de urmărire a fost de 54 luni (de la data randomizării până la data centralizării datelor), cu un
total de 83 luni între primul pacient randomizat şi data centralizării datelor.
Criteriul principal final de evaluare al studiului a fost supravieţuirea fără recurenţa bolii (SRB),
definită ca intervalul de timp de la data randomizării la data recurenţei bolii sau deces din orice cauză.
Tratamentul cu imatinib cu o durată de treizeci şi şase (36) luni a prelungit în mod semnificativ
perioada de supravieţuire fără recurenţa bolii comparativ cu tratamentul cu imatinib cu durata de 12
luni (cu rata globală a riscului (RR) = 0,46 [0,32, 0,65], p 36 luni) poate întârzia apariţia altor recurenţe; cu toate acestea,
impactul acestor date asupra supravieţuirii totale rămâne necunoscut.
Numărul total de decese a fost de 25 pentru braţul de tratament cu durata de 12 luni şi de 12 pentru
braţul de tratament cu durata de 36 luni.
Tratamentul cu imatinib timp de 36 de luni a fost superior tratamentului cu durata de 12 luni în analiza
ITT, adică inclusiv întreaga populaţie a studiului. În cadrul analizei planificate a subgrupelor după
tipul de mutaţie, RR pentru SRB în timpul celor 36 de luni de tratament pentru pacienţi cu mutaţia
exon 11 a fost de 0,35 [IÎ 95%: 0,22, 0,56]. Din cauza numărului redus de evenimente observate, nu
pot fi trase concluzii pentru alte subgrupe de mutaţii mai puţin frecvente.
Tabelul 8 Tratament cu Imatinib cu durata de 12 luni şi 36 luni (SSGXVIII/Studiul AIO)
SRB Braţ de tratament
cu durata 12 luni
%(IÎ) Braţ de tratament cu
durata de 36 luni
%(IÎ)
12 luni 93,7 (89,2-96,4) 95,9 (91,9-97,9)
24 luni 75,4 (68,6-81,0) 90,7 (85,6-94,0)
36 luni 60,1 (52,5-66,9) 86,6 (80,8-90,8)
48 luni 52,3 (44,0-59,8) 78,3 (70,8-84,1)
60 luni 47,9 (39,0-56,3) 65,6 (56,1-73,4)
Supravieţuire
36 luni 94,0 (89,5-96,7) 96,3 (92,4-98,2)
48 luni 87,9 (81,1-92,3) 95,6 (91,2-97,8)
60 luni 81,7 (73,0-87,8) 92,0 (85,3-95,7)
25 Figura 1 Estimări Kaplan-Meier privind criteriul principal final de evaluare supravieţuire fără
recurenţa bolii (populaţie ITT)
Figura 2 Estimări Kaplan-Meier pentru supravieţuire totală (populaţie ITT)
Nu există studii controlate la copii şi adolescenţi cu GIST cu c-Kit pozitiv. În 7 publicaţii au fost
raportaţi şaptesprezece (17) pacienţi cu GIST (cu sau fără mutaţii Kit şi PDGF-R). Vârsta acestor
pacienţi a variat între 8 şi 18 ani, iar imatinib a fost administrat atât în tratamentul adjuvant, cât şi în
tratamentul mestastazelor, în doze variind între 300 şi 800 mg zilnic. La majoritatea pacienţilor copii
şi adolescenţi trataţi pentru GIST, au lipsit datele care să confirme mutaţiile c-Kit sau PDGF-R care ar
26 fi putut conduce la rezultate clinice mixte.
Studii clinice în DFSP
S-a desfăşurat un studiu clinic (studiu B2225) de fază II, deschis, multicentric, care a inclus 12
pacienţi cu DFSP trataţi zilnic cu 800 mg imatinib. Vârsta pacienţilor cu DFSP a fost cuprinsă între 23
şi 75 ani; DFSP a fost metastazică, recidivantă local după o iniţială intervenţie chirurgicală rezectivă şi
considerată că nu poate fi ameliorată prin altă intervenţie chirurgicală rezectivă la momentul intrării în
studiu. Evidenţa principală a eficacităţii s-a bazat pe ratele obiective de răspuns. Din 12 pacienţi
înrolaţi, 9 au răspuns, unul complet şi 8 parţial. Trei dintre cei care au răspuns parţial au fost ulterior
declaraţi fără boală, prin intervenţie chirurgicală. Durata mediană a tratamentului în studiul B2225 a
fost 6,2 luni, cu o durată maximă de 24,3 luni. Au fost raportaţi alţi 6 pacienţi cu DFSP trataţi cu
Imakrebin în 5 rapoarte de caz publicate, vârsta lor fiind cuprinsă între 18 luni şi 49 ani. Pacienţii
adulţi, raportaţi în literatura publicată, au fost trataţi fie cu 400 mg (4 cazuri) sau 800 mg (1 caz)
imatinib pe zi. Pacientului copil sau adolescent i s-au administrat 400 mg/m
2
şi zi, doza fiind crescută
ulterior la 520 mg/m2şi zi. 5 pacienţi au răspuns, 3 complet şi 2 parţial. Durata mediană a tratamentului
în literatura publicată a fost cuprinsă între 4 săptămâni şi mai mult de 20 luni. Translocaţia
t(17:22)[(q22:q13)], sau produsul sau genetic, a fost prezentă la aproape toţi cei care au răspuns la
tratamentul cu imatinib.
Nu există studii controlate la copii şi adolescenţi cu DFSP. În 3 publicaţii au fost raportaţi cinci
(5) pacienţi cu DFSP şi rearanjamente ale genei PDGF-R. Vârsta acestor pacienţi a variat între 0 luni
şi 14 ani, iar imatinib a fost administrat în doze de 50 mg zilnic sau în doze variind între 400 şi
520 mg/m
2 zilnic. Toţi pacienţii au obţinut răspuns parţial şi/sau complet.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica imatinibului
Farmacocinetica imatinubului a fost evaluată pentru intervalul de doze de la 25 mg la 1000 mg.
Profilurile farmacocinetice în plasmă au fost analizate în ziua 1 şi, fie în ziua 7, fie în ziua 28, când
concentraţiile plasmatice au devenit constante.
Absorbţie
Biodisponibilitatea absolută medie pentru imatinib este de 98%. A existat o mare variabilitate
interindividuală a valorilor ASC ale imatinibului după o doză administrată oral. Atunci când
medicamentul se administrează cu o masă bogată în lipide, viteza de absorbţie a imatinibului a
prezentat o reducere minimă (scădere cu 11% a C
max şi prelungire a tmax cu 1,5 ore), cu o mică scădere
a ASC (7,4%), comparativ cu administrarea în condiţii de repaus alimentar. Efectul unei intervenţii
chirurgicale gastrointestinale în antecedente asupra absorbţiei medicamentului nu a fost investigat.
Distribuţie
Pe baza experimentelor in vitro, la concentraţiile plasmatice de imatinib relevante clinic, procentul de
legare de proteinele plasmatice a fost de aproximativ 95%, în principal de albumină şi alfa-acid-
glicoproteină, în timp ce procentul de legare de lipoproteine a fost mic.
Metabolizare
La om, principalul metabolit circulant este derivatul piperazinic N-demetilat care, in vitro, prezintă o
potenţă similară cu medicamentul nemodificat. ASC a acestui metabolit reprezintă numai 16% din
ASC a imatinibului. Legarea de proteinele plasmatice a metabolitului N-demetilat este similară cu cea
a medicamentului nemodificat.
Imatinibul şi metabolitul său N-demetilat au reprezentat în total 65% din radioactivitatea circulantă
(ASC
(0-48ore)). Diferenţa de radioactivitate circulantă corespunde unui număr de metaboliţi minori.
Rezultatele in vitro au indicat că CYP3A4 este principala enzimă a citocromului uman P450 care
catalizează biotransformarea imatinibului. Din posibilele administrări concomitente de medicamente
(acetaminofen, aciclovir, alopurinol, amfotericină, citarabină, eritromicină, fluconazol, hidroxiuree,
27 norfloxacină, penicilină V) numai eritromicina (CI
50 50 μM) şi fluconazolul (CI50 118 μM) au
demonstrat inhibarea metabolizării imatinibului, putând fi relevante clinic.
In vitro, imatinibul s-a dovedit a fi un inhibitor competitiv al substraturilor marker pentru CYP2C9,
CYP2D6 şi CYP3A4/5. Valorile K
i în microzomii hepatici la om au fost de 27, 7,5, respectiv 7,9
μmol/l. Concentraţiile plasmatice maxime ale imatinibului la pacienţi sunt de 2-4 μmol/l, în consecinţă
fiind posibilă inhibarea metabolizării mediate de CYP2D6 şi/sau CYP3A4/5 a medicamentelor
administrate concomitent. Imatinib nu a interferat cu biotransformarea 5-fluorouracil, dar a inhibat
metabolizarea paclitaxelului ca rezultat al inhibării competitive a CYP2C8 (K
i = 34,7 μM). Această
valoare a K
i este mult mai mare decât concentraţiile plasmatice de imatinib previzibile la pacienţi, ca
urmare, nefiind de aşteptat nicio interacţiune în cazul administrării concomitente a imatinibului fie cu
5-fluorouracil, fie cu paclitaxel.
Eliminare
Pe baza eliminării compusului (compuşilor) după administrarea unei doze orale de imatinib marcat cu 14C, aproximativ 81% din doză a fost eliminată în decurs de 7 zile în materiile fecale (68% din doză) şi
în urină (13% din doză). Imatinibul nemetabolizat a reprezentat 25% din doză (5% în urină, 20% în
fecale), restul fiind metaboliţi.
Farmacocinetica în plasmă
După administrarea orală la voluntari sănătoşi, t½ a fost de aproximativ 18 ore, ceea ce sugerează că
administrarea în priză unică zilnică este adecvată. Creşterea medie a ASC la creşterea dozei a fost
liniară şi proporţională cu dozele administrate oral de imatinib, în intervalul de doze de 25 mg-1000
mg. După administrări repetate în priză unică zilnică, nu s-au observat modificări ale cineticii
imatinibului, iar acumularea la starea de echilibru a fost de 1,5-2,5 ori mai mare.
Farmacocinetica la pacienţii cu GIST
La pacienţii cu GIST expunerea la starea de echilibru a fost de 1,5 ori mai mare decât cea observată la
pacienţii cu LGC la aceeaşi doză (400 mg pe zi). Pe baza analizei preliminare populaţionale la
pacienţii cu GIST, au fost identificate trei variabile (albumina, NL şi bilirubina) care au o relaţie
semnificativă static cu farmacocinetica imatinibului. Valorile scăzute ale albuminemiei au determinat
un clearance scăzut (Cl/f); iar creşterea NL a dus la o reducere a Cl/f. Cu toate acestea, aceste asocieri
nu sunt suficient de mari pentru a justifica ajustarea dozei. La această populaţie de pacienţi, prezenţa
metastazelor hepatice ar putea determina insuficienţă hepatică şi scăderea metabolizării.
Farmacocinetica populaţională
Pe baza analizelor de farmacocinetică populaţională la pacienţii cu LGC, s-a observat o influenţă mică
a vârstei pacienţilor asupra volumului de distribuţie (creştere cu 12% la pacienţii > 65 ani). Această
modificare nu este considerată semnificativă clinic. Efectul greutăţii corporale asupra clearance-ului
imatinibului este următorul: pentru un pacient cu greutatea de 50 kg este anticipat un clearance mediu
de 8,5 l/oră, în timp ce pentru un pacient cu greutatea de 100 kg clearance-ul va creşte la 11,8 l/oră.
Aceste modificări nu sunt considerate suficiente pentru justifica ajustarea dozei în funcţie de greutate.
Sexul nu influenţează cinetica imatinibului.
Farmacocinetica la copii şi adolescenţi
Ca şi la pacienţii adulţi, imatinibul a fost absorbit rapid după administrarea orală la pacienţii copii şi
adolescenţi din ambele studii, de fază I şi fază II. La copii şi adolescenţi, administrarea unor doze de
260 mg/m
2 şi zi, respectiv 340 mg/m2 şi zi a determinat aceeaşi expunere ca administrarea la pacienţii
adulţi a unor doze de 400 mg, respectiv 600 mg. Compararea ASC
(0-24) în ziua 8 şi ziua 1 la doza de
340 mg/m2 şi zi a evidenţiat o acumulare a medicamentului de 1,7 ori după administrarea zilnică de
doze repetate.
Pe baza analizei farmacocinetice centralizate la pacienţii copii şi adolescenţi cu tulburări
hematologice (LGC, ALL Ph+ sau alte tulburări hematologice tratate cu imatinib), clearance-ul
imatinibului creşte direct proporţional cu suprafaţa corporală (SC). După corecţia efectului SC, alte
date demografice, cum sunt vârsta, masa corporală şi indicele de masă corporală, nu au avut efecte
semnificative din punct de vedere clinic asupra expunerii la imatinib. Analiza a confirmat faptul că
28 expunerea la imatinib a pacienţilor copii şi adolescenţi cărora li s-a administrat doza de 260 mg/m
2 o
dată pe zi (fără a se depăşi 400 mg o dată pe zi) sau doza de 340 mg/m
2 o dată pe zi (fără a se depăşi
600 mg o dată pe zi) a fost similară expunerii pacienţilor adulţi cărora li s-a administrat imatinib în
doze de 400 mg sau 600 mg o dată pe zi.
Insuficienţa funcţiilor unor organe
Imatinibul şi metaboliţii săi nu se excretă în proporţie semnificativă pe cale renală. Pacienţii cu
insuficienţă renală uşoară şi moderată par să prezinte o expunere plasmatică mai mare decât pacienţii
cu funcţie renală normală. Creşterea este de aproximativ 1,5 – 2 ori, corespunzând unei creşteri de 1,5
ori a concentraţiei plasmatice a AGP, de care imatinibul este puternic legat. Clearance-ul imatinibului
liber este similar, probabil, la pacienţii cu insuficienţă renală şi la cei cu funcţie renală normală,
deoarece excreţia renală reprezintă doar o cale minoră de eliminare a imatinibului (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
Deşi rezultatele analizei farmacocinetice au indicat faptul că există o variaţie interindividuală
considerabilă, expunerea medie la imatinib nu a crescut la pacienţii cu grade diferite de disfuncţii
hepatice, comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică normală (vezi pct. 4.2, 4.4 şi 4.8).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Profilul preclinic de siguranţă al imatinibului a fost evaluat la şobolan, câine, maimuţă şi iepure.
Studiile de toxicitate după doze repetate au evidenţiat modificări hematologice uşoare până la
moderate la şobolan, câine şi maimuţă, asociate cu modificări ale măduvei hematopoietice la şobolan
şi câine.
Ficatul a fost organul ţintă la şobolan şi câine. Au fost observate creşteri uşoare până la moderate ale
valorilor serice ale transaminazelor şi o uşoară scădere a concentraţiilor plasmatice ale colesterolului,
trigliceridelor, proteinelor totale şi albuminei la ambele specii. Nu s-au observat modificări
histopatologice la ficatul de şobolan. La câinii trataţi timp de 2 săptămâni s-a observat o toxicitate
hepatică severă, cu creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice, necroză hepatocelulară, necroză
şi hiperplazie a canalelor biliare.
La maimuţele tratate timp de 2 săptămâni a fost observată toxicitate renală, cu mineralizarea şi
dilatarea focală a tubulilor renali şi nefroză tubulară. Creşterea uremiei şi creatininemiei a fost
observată la câteva dintre aceste animale. La şobolan, hiperplazia epiteliului de tranziţie în papila
renală şi în vezica urinară a fost observată la doze ≥ 6 mg/kg într-un studiu cu durata de 13 săptămâni,
fără modificări ale parametrilor plasmatici sau urinari. În timpul tratamentului cronic cu imatinib a fost
observată o creştere a frecvenţei infecţiilor oportuniste.
Într-un studiu cu durata de 39 săptămâni efectuat la maimuţe, nu a fost stabilit NOAEL (valoare a
dozei la care nu se observă reacţii adverse) la doza cea mai mică de 15 mg/kg, aproximativ o treime
din doza maximă administrată la om de 800 mg, raportată la suprafaţa corporală. Tratamentul a
determinat agravarea infecţiei malarice, în general supresată la aceste animale.
Imatinib nu a fost considerat genotoxic când a fost testat in vitro pe celule bacteriene (testul Ames), in
vitro pe celule de mamifere (limfom de şoarece) şi in vivo prin testul micronucleilor la şobolan. Efecte
genotoxice pozitive au fost obţinute pentru imatinib la un test in vitro efectuat pe celule de mamifere
(ovar de hamster chinezesc) pentru clastogeneză (aberaţie cromozomială) în prezenţa activării
metabolice. Doi produşi intermediari din procesul de fabricaţie, care sunt prezenţi şi în produsul final,
sunt pozitivi pentru mutagenitate în testul Ames. Unul din aceşti produşi intermediari a fost, de
asemenea, pozitiv în testul limfomului de şoarece.
Într-un studiu de fertilitate efectuat la şobolani masculi, trataţi timp de 70 zile înaintea împerecherii,
greutatea testiculelor şi epididimului, precum şi procentul de mobilitate al spermatozoizilor au scăzut
la doza de 60 mg/kg, aproximativ egală cu doza clinică maximă administrată la om de 800 mg pe zi,
raportată la suprafaţa corporală. Aceasta nu a fost observată la doze ≤ 20 mg/kg. O reducere uşoară
până la moderată a spermatogenezei a fost observată, de asemenea, la câine la doze administrate oral ≥
29 30 mg/kg. Când femelele de şobolan au fost tratate timp de 14 zile înainte de împerechere şi până în
ziua a 6-a de gestaţie, nu a fost observat niciun efect asupra împerecherii sau asupra numărului de
femele gestante. La o doză de 60 mg/kg, la femelele de şobolan s-a observat o pierdere fetală post-
implantare semnificativă şi un număr redus de fetuşi vii. Aceasta nu s-a observat la doze ≤ 20 mg/kg.
Într-un studiu efectuat la şobolan cu doze administrate oral privind dezvoltarea pre- şi postnatală, au
fost observate sângerări vaginale fie în ziua 14, fie în ziua 15 de gestaţie în grupul tratatat cu doza de
45 mg/kg şi zi. La aceeaşi doză, numărul de fetuşi născuţi morţi, precum şi al celor decedaţi în primele
4 zile de viaţă a fost mai mare. În generaţia urmaşilor F
1, la aceeaşi doză, greutatea corporală medie a
fost scăzută de la naştere până la sacrificare şi numărul de pui nou-născuţi care au atins criteriul de
separare prepuţială a fost uşor scăzut. Fertilitatea în grupul de moştenitori F
1 nu a fost afectată, în timp
ce creşterea numărului de avorturi şi scăderea numărului de pui viabili a fost observată la doza de 45
mg/kg şi zi. Doza la care nu se observă efect toxic (NOEL), atât pentru femele cât şi pentru generaţia
F1, a fost de 15 mg/kg şi zi (o pătrime din doza maximă administrată la om de 800 mg).
La şobolan, imatinibul a fost teratogen când a fost administrat în timpul organogenezei în doze ≥ 100
mg/kg, aproximativ egale cu doza clinică maximă administrată la om de 800 mg pe zi, raportată la
suprafaţa corporală. Efectele teratogene observate au inclus exencefalia sau encefalocelul,
absenţa/reducerea oaselor frontale şi absenţa oaselor parietale. Aceste efecte nu s-au observat la doze ≤
30 mg/kg.
Nu au fost identificate noi organe ţintă în cadrul studiului privind toxicitatea asupra dezvoltării
juvenile (ziua 10 până în ziua 70 postpartum), comparativ cu organele ţintă cunoscute la şobolani
adulţi. În cadrul studiului privind toxicitatea asupra dezvoltării juvenile, efectele asupra creşterii,
întârzierii deschiderii vaginale şi separării prepuţului au fost observate de la expuneri de aproximativ
0,3 până la de 2 ori expunerea pediatrică medie, când s-a administrat cea mai mare doză recomandată
de 340 mg/m
2. Suplimentar, la animalele tinere (în etapa de înţărcare) a fost observată o rată a
mortalităţii de aproximativ 2 ori mai mare decât cea observată în cazul expunerii pediatrice medii,
când s-a administrat cea mai mare doză recomandată de 340 mg/m
2.
Într-un studiu cu durata de 2 ani privind carcinogenitatea efectuat la şobolani, administrarea
imatinibului în doze de 15, 30 şi 60 mg/kg şi zi a determinat o scădere semnificativă statistic a
longevităţii masculilor la doze de 60 mg/kg şi zi şi a femelelor la ≥ 30 mg/kg şi zi. Examinarea
histopatologică a exemplarelor decedate a evidenţiat cardiomiopatie (la ambele sexe), nefropatie
cronică progresivă (femele) şi papilom glandular prepuţial drept cauze principale ale decesului sau
motive pentru sacrificare. Organele ţintă pentru modificările neoplazice au fost rinichii, vezica urinară,
uretra, glanda prepuţială şi clitorală, intestinul subţire, glandele paratiroide, glandele suprarenale şi
stomacul non-glandular.
Papilomul/carcinomul glandei prepuţiale/clitorale au fost observate începând de la doze de 30 mg/kg
şi zi, reprezentând aproximativ de 0,5 sau 0,3 ori expunerea zilnică umană (pe baza ASC) la doza de
400 mg pe zi, respectiv doza de 800 mg pe zi şi de 0,4 ori expunerea zilnică la copii şi adolescenţi (pe
baza ASC) la doza de 340 mg/m
2 şi zi. Doza la care nu s-a observat nici un efect toxic (NOEL) a fost
de 15 mg/kg şi zi. Adenomul/carcinomul renal, papilomul vezicii urinare şi uretrei, adenocarcinoamele
intestinului subţire, adenoamele glandelor paratiroidiene, tumorile medulare benigne şi maligne ale
glandelor suprarenale şi papiloamele/carcinoamele gastrice non-glandulare au fost observate la doze
de 60 mg/kg şi zi, reprezentând aproximativ de 1,7 ori expunerea zilnică la om sau o expunere
aproximativ egală cu expunerea zilnică la om (pe baza ASC) la doza de 400 mg pe zi, respectiv doza
de 800 mg pe zi şi de 1,2 ori expunerea zilnică la copii şi adolescenţi (pe baza ASC) la doza de 340
mg/m
2 şi zi. Doza la care nu s-a observat nici un efect toxic (NOEL) a fost de 30 mg/kg şi zi.
Nu sunt clarificate încă mecanismul şi relevanţa pentru om a acestor rezultate din studiul de
carcinogenitate efectuat la şobolan.
Leziunile non-neoplazice neidentificate în studiile preclinice anterioare au fost la nivelul aparatului
cardiovascular, pancreasului, organelor endocrine şi dinţilor. Cele mai importante modificări au inclus
hipertrofia şi dilatarea cardiacă, care au dus la simptome de insuficienţă cardiacă la unele animale.
30
Substanţa activă, imatinib, prezintă un risc pentru mediul înconjurător pentru organismele din
sedimente.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Hidroxipropilceluloză
Povidonă
Crospovidonă (TipA)
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Macrogol 400
Talc
Oxid roşu de fer (E172)
Oxid galben de fer (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din PVC-PE-PVDC/aluminiu
Cutii conţinând 10, 20, 30, 60, 90, 120, 180 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Alvogen IPCo S.àr.l.
5, Rue Heienhaff, L-1736, Senningerberg
Luxemburg
31 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI(ILOR) DE PUNERE PE PIAŢĂ
5297/2013/01-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare- Ianuarie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Imakrebin 100 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine imatinib100 mg (sub formă de mesilat de imatinib).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate rotunde, de culoare galben închis până la portocaliu-maroniu, cu diametrul de
10,1 mm (±5%), cu o linie mediană pe o faţă şi marcate cu „100” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate
fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Imakrebin este indicat pentru tratamentul
Pacienţilor copii şi adolescenţi diagnosticaţi recent cu leucemie granulocitară cronică (LGC) cu
cromozom Philadelphia (Bcr-Abl) pozitiv (Ph+) la care transplantul de măduvă osoasă nu este
considerat un tratament de primă linie;
Pacienţilor copii şi adolescenţi cu LGC Ph+ în fază cronică după eşecul tratamentului cu alfa-
interferon sau în faza accelerată sau în criză blastică;
Pacienţilor adulţi cu LGC Ph+ în criză blastică;
Pacienţilor adulţi, adolescenţi şi copii diagnosticaţi recent cu leucemie limfoblastică acută cu
cromozom Philadelphia pozitiv (LLA Ph+), asociat cu chimioterapie;
Pacienţilor adulţi cu LLA Ph+ recidivantă sau refractară, în monoterapie;
Pacienţilor adulţi cu boli mielodisplazice/mieloproliferative (MDS/MPD) asociate
recombinărilor genei receptorului factorului de creştere derivat din trombocit (PDGF-R);
Pacienţilor adulţi cu sindrom hipereozinofilic avansat (SHE) şi/sau leucemie eozinofilică
cronică (LEC) cu recombinare a FIP1L1-PDGF-Rα.
Nu a fost determinat efectul imatinibului asupra rezultatului unui transplant medular.
Imatinib este indicat pentru
tratamentul pacienţilor adulţi cu tumori stromale gastrointestinale (GIST) maligne inoperabile
şi/sau metastatice cu Kit (CD 117) pozitiv.
2 tratamentul adjuvant al pacienţilor adulţi cu risc semnificativ de recidivă în urma rezecţiei
tumorilor GIST cu Kit (CD117) pozitiv. Pacienţilor cu risc mic sau foarte mic de recidivă nu
trebuie să li se administreze tratament adjuvant.
tratamentul pacienţilor adulţi cu dermatofibrosarcomul protuberans (DFSP) inoperabil şi
pacienţilor adulţi cu DFSP recidivant şi/sau metastatic, care nu sunt eligibili pentru
tratamentul chirurgical.
La pacienţii adulţi, adolescenţi şi copii, eficacitatea imatinibului se bazează pe ratele totale de
răspunsuri hematologic şi citogenetic şi pe supravieţuirea fără progresia bolii în LGC, ratele de
răspuns hematologice şi citogenetice în LLA Ph+, MDS/MPD, ratele de răspuns hematologice în
SHE/LEC şi ratele obiective de răspuns ale pacienţilor adulţi cu DFSP şi GIST inoperabile şi/sau
metastatice, precum şi pe supravieţuirea fără recidivă în cazul GIST cu tratament adjuvant.. La
pacienţii cu MDS/MPD asociate recombinărilor genei PDGF-R, experienţa utilizării imatinibului este
foarte limitată (vezi pct. 5.1). Cu excepţia LGC în fază cronică recent diagnosticate, nu există studii
clinice controlate care să demonstreze un beneficiu clinic sau creşterea duratei de viaţă pentru aceste
boli.
4.2 Doze şi mod de administrare
Tratamentul trebuie iniţiat de un medic specializat în tratamentul pacienţilor cu afecţiuni maligne
hematologice.
Pentru obţinerea de doze mai mari de 400 mg şi de 800 mg (vezi recomandările cu privire la doze de
mai jos) sunt disponibile comprimate filmate de 100 mg.
Doza prescrisă trebuie administrată oral, în timpul mesei, cu un pahar mare de apă, pentru a reduce
riscul iritaţiilor gastrointestinale. Dozele de 400 mg sau 600 mg trebuie administrate o dată pe zi, în
timp ce doza zilnică de 800 mg trebuie administrată divizată, adică 400 mg de două ori pe zi,
dimineaţa şi seara.
Pentru pacienţii care nu pot înghiţi comprimatele filmate, comprimatele pot fi dispersate într-un pahar
cu apă plată sau suc de mere. Numărul necesar de comprimate trebuie introdus într-un volum adecvat
de lichid (aproximativ 50 ml pentru un comprimat de 100 mg şi 200 ml pentru un comprimat de 400
mg) şi se agită cu o lingură. Suspensia trebuie administrată imediat după dispersia comprimatului
(comprimatelor).
Doza în LGC la pacienţii adulţi
Doza recomandată de Imakrebin este de 600 mg pe zi pentru pacienţii adulţi aflaţi în criză blastică.
Criza blastică este definită prin blaşti ≥ 30% în sânge sau în măduva hematopoietică sau boală
extramedulară, alta decât hepatosplenomegalia.
Durata tratamentului: efectul întreruperii tratamentului după obţinerea unui răspuns citogenetic
complet nu a fost investigat.
Poate fi avută în vedere creşterea dozei de la 600 mg până la maximum 800 mg (administrată divizat,
adică 400 mg de două ori pe zi), în absenţa unor reacţii adverse severe la medicament şi a neutropeniei
sau trombocitopeniei severe fără legătură cu leucemia, în următoarele circumstanţe: lipsă a unui
răspuns hematologic satisfăcător după cel puţin 3 luni de tratament; lipsă a unui răspuns citogenetic
satisfăcător după 12 luni de tratament; sau dispariţie a răspunsului hematologic şi/sau citogenetic
obţinut anterior. Pacienţii trebuie atent monitorizaţi după creşterea dozei având în vedere potenţialul
de creştere a incidenţei reacţiilor adverse la doze mai mari.
Doza în LGC la copii şi adolescenţi
La copii şi adolescenţi, dozele trebuie stabilite în funcţie de suprafaţa corporală (mg/m2). Doza zilnică
recomandată este de 340 mg/m2 la copii şi adolescenţi cu LGC în fază cronică şi în fazele avansate ale
LGC (a nu se depăşi doza totală de 800 mg). Tratamentul poate fi administrat în priză zilnică unică
3 sau, alternativ, doza zilnică poate fi împărţită în două prize – una dimineaţa şi una seara. În prezent,
recomandările privind doza se bazează pe un număr mic de pacienţi copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1
şi 5.2).
Nu există experienţă privind tratamentul copiilor cu vârsta sub 2 ani.
La copii şi adolescenţi, poate fi avută în vedere creşterea dozei de la 340 mg/m
2 pe zi la 570 mg/m2 pe
zi (a nu se depăşi doza totală de 800 mg) în absenţa reacţiilor adverse severe provocate de medicament
şi a neutropeniei severe neasociate leucemiei sau trombocitopeniei, în următoarele situaţii: progresie a
bolii (oricând); lipsă a unui răspuns hematologic satisfăcător după cel puţin 3 luni de tratament; lipsă a
unui răspuns citogenetic satisfăcător după 12 luni de tratament; sau dispariţie a răspunsului
hematologic şi/sau citogenetic obţinut anterior. Pacienţii trebuie atent monitorizaţi după creşterea
dozei având în vedere potenţialul de creştere a incidenţei reacţiilor adverse la doze mai mari.
Doza în LLA Ph+ la pacienţii adulţi
Doza recomandată de Imakrebin este de 600 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu LLA Ph+. Experţii
hematologi în controlul acestei boli trebuie să supravegheze tratamentul de-a lungul tuturor etapelor de
îngrijire.
Schema de tratament: Pe baza datelor existente, Imakrebin s-a dovedit eficace şi sigur la pacienţii nou
diagnosticaţi cu LLA Ph+ atunci când este administrat în doză de 600 mg pe zi în asociere cu
chimioterapie, în faza de inducţie, fazele de consolidare şi de întreţinere ale chimioterapiei (vezi pct.
5.1). Durata tratamentului cu Imakrebin poate varia în funcţie de programul de tratament selectat, dar,
în general, expuneri prelungite la Imakrebin au avut rezultate mai bune.
Pentru pacienţii adulţi cu LLA Ph+ recidivantă sau refractară, monoterapia cu Imakrebin în doza de
600 mg pe zi este sigură, eficace şi poate fi administrată până la progresia bolii.
Doza în LLA Ph+ la copii şi adolescenţi
Doza pentru copii şi adolescenţi trebuie stabilită în funcţie de suprafaţa corporală (mg/m2). Doza
zilnică de 340 mg/m2 este recomandată pentru copii şi adolescenţi cu LAA Ph+ (fără a se depăşi doza
totală de 600 mg).
Doza în MDS/MPD
Doza recomandată de Imakrebin este de 400 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu MDS/MPD.
Durata tratamentului: În singurul studiu clinic realizat până în prezent, tratamentul cu imatinib a fost
continuat până s-a produs progresia bolii (vezi pct. 5.1). În momentul analizei, durata tratamentului a
avut o mediană de 47 luni (24 zile – 60 luni).
Doza în SHE/LEC
Doza recomandată de Imakrebin este de 100 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu SHE/LEC.
O creştere a dozei de la 100 mg la 400 mg poate fi avută în vedere în absenţa reacţiilor adverse dacă
evaluările demonstrează un răspuns insuficient la tratament.
Tratamentul trebuie continuat atât timp cât pacientul continuă să obţină beneficii.
Doza în GIST
Doza recomandată de Imakrebin este de 400 mg pe zi pentru pacienţii adulţi cu GIST maligne
inoperabile şi/sau metastatice.
Există date limitate despre efectul creşterii dozei de la 400 mg la 600 mg sau la 800 mg la pacienţii la
care există progresie la doză mai mică (vezi pct. 5.1)
Durata tratamentului: În studiile clinice la pacienţii cu GIST, tratamentul cu imatinib a fost continuat
până la progresia bolii. În momentul realizării analizei, durata tratamentului a avut o mediană de 7 luni
4 (de la 7 zile la 13 luni). Efectul întreruperii tratamentului după obţinerea unui răspuns nu a fost
investigat.
Doza recomandată de imatinib este de 400 mg pe zi pentru tratamentul adjuvant al pacienţilor adulţi în
urma rezecţiei GIST. Durata optimă a tratamentului nu este încă stabilită. Durata de tratament în
cadrul studiului clinic de susţinere a acestei indicaţii a fost de 36 luni (vezi pct. 5.1).
Doza în DFSP
La pacienţii adulţi cu DFSP, doza recomandată de Imakrebin este de 800 mg pe zi.
Ajustarea dozei la apariţia reacţiilor adverse
Reacţii adverse non-hematologice
Dacă în timpul utilizării Imakrebin apare o reacţie adversă non-hematologică severă, tratamentul
trebuie întrerupt până când aceasta dispare. Tratamentul poate fi apoi reluat, dacă este cazul, în funcţie
de severitatea iniţială a reacţiei adverse.
În cazul în care concentraţiile plasmatice ale bilirubinei sunt > 3 x limita superioară stabilită a valorilor
normale (LSSVN) sau valorile serice ale transaminazelor hepatice sunt > 5 x LSSVN, tratamentul cu
Imakrebin trebuie întrerupt până când concentraţiile plasmatice ale bilirubinei revin la valori < 1,5 x
LSSVN şi valorile serice ale transaminazelor revin la valori < 2,5 x LSSVN. Tratamentul cu
Imakrebin poate fi continuat cu o doză zilnică redusă. La adulţi, doza trebuie redusă de la 600 mg la
400 mg sau de la 800 mg la 600 mg, iar la copii şi adolescenţi de la 340 mg/m
2 şi zi la 260 mg/m2 şi zi.
Reacţii adverse hematologice
În cazul apariţiei neutropeniei şi trombocitopeniei severe, se recomandă reducerea dozei sau
întreruperea tratamentului, conform recomandărilor din tabelul de mai jos.
Ajustări ale dozei în cazul apariţiei neutropeniei şi trombocitopeniei:
SHE/LEC (doza iniţială 100
mg)
NAN < 1,0 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 50 x
109/l 1. Imakrebin se întrerupe până
când NAN ≥ 1,5 x 109/l şi
numărul plachetelor ≥75 x 109/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza anterioară (adică
dinaintea reacţiei adverse
severe).
MDS/MPD şi GIST (doza
iniţială 400 mg)
SHE/LEC (la doza de 400 mg) NAN < 1,0 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 50 x
109/l 1. Imakrebin se întrerupe până
când NAN ≥1,5 x 109/l şi
numărul plachetelor ≥75 x 109/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza anterioară (adică
dinaintea reacţiei adverse
severe).
3. Dacă NAN revine la < 1,0 x
109/l şi/sau numărul plachetelor
< 50 x 109/l, se repetă punctul 1
şi se reia administrarea
Imakrebin la doza redusă de 300
mg.
Faza cronică a LGC la pacienţii
copii şi adolescenţi
(la doza de 340 mg/m
2) NAN < 1,0 x 10
9/l
şi/sau
plachete < numărul plachetelor
< 50 x 10
9/l 1. Tratamentul cu Imakrebin se
întrerupe până când NAN
≥1,5 x 10
9/l şi numărul
plachetelor ≥75 x 109/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza anterioară (adică cea
utilizată înainte de apariţia
5 reacţiei adverse severe).
3. Dacă NAN revine la
< 1,0 x 10
9/l şi/sau numărul
plachetelor < 50 x 109/l, se
repetă punctul 1 şi se reia
administrarea Imakrebin la doza
redusă de 260 mg/m
2.
Criza blastică a LGC şi LLA
Ph+ (doza iniţială 600 mg) aNAN < 0,5 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 10 x 10
9/l 1. Se controlează dacă citopenia
este asociată leucemiei
(aspirat medular sau
biopsie).
2. Dacă citopenia nu este
asociată leucemiei, se reduce
doza de Imakrebin la 400 mg.
3. Dacă citopenia persistă 2
săptămâni, se reduce în
continuare doza la 300 mg.
4. Dacă citopenia persistă 4
săptămâni şi tot nu este asociată
leucemiei, se întrerupe
administrarea Imakrebin până
când NAN ≥ 1 x 10
9/l şi
numărul plachetelor ≥ 20 x
10
9/l, apoi tratamentul se reia cu
doza de 300 mg.
Faza accelerată a LGC şi criza
blastică la copii şi adolescenţi
(doza iniţială 340 mg/m
2)
aNAN < 0,5 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 10 x 10
9/l 1. Se controlează dacă citopenia
este asociată leucemiei
(aspirat medular sau
biopsie).
2. Dacă citopenia nu este
asociată leucemiei, se reduce
doza de Imakrebin la 260
mg/m
2.
3. Dacă citopenia persistă 2
săptămâni, se reduce doza la
200 mg/m
2.
4. Dacă citopenia persistă 4
săptămâni şi tot nu este asociată
leucemiei, se întrerupe
administrarea Imakrebin până
când NAN ≥ 1 x 10
9/l şi
numărul plachetelor ≥ 20 x
10
9/l, apoi tratamentul se reia cu
doza de 200 mg/m2.
DFSP
(la doza de 800 mg) NAN < 1,0 x 109/l
şi/sau
numărul plachetelor < 50 x 10
9/l
1. Imakrebin se întrerupe până
când NAN ≥1,5 x 109/l şi
numărul plachetelor ≥ 75 x
10
9/l.
2. Tratamentul cu Imakrebin se
reia la doza de 600 mg.
3. Dacă NAN revine la < 1,0 x
10
9/l şi/sau numărul
plachetelor < 50 x 109/l, se
repetă punctul 1 şi se reia
administrarea Imakrebin la
doza redusă de 400 mg.
6 NAN = număr absolute de neutrofile
a
apare după cel puţin 1 lună de tratament
Grupe speciale de pacienţi
Utilizarea la copii şi adolescenţi: nu există experienţă privind utilizarea la copii cu LGC cu vârsta sub
2 ani şi la copii cu LLA Ph+ cu vârsta sub 1 an (vezi pct. 5.1). Există experienţă foarte limitată
privind utilizarea la copii cu MDS/MPD, DFSP, GIST şi SHE/LEC.
Siguranţa şi eficacitatea imatinib la copii şi adolescenţi cu MDS/MPD, DFSP, GIST and SHE/LEC cu
vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite în studii clinice. Datele disponibile publicate până în prezent sunt
sintetizate la punctul 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Insuficienţă hepatică: Imatinibul este metabolizat în principal în ficat. Pacienţilor cu disfuncţie
hepatică uşoară, moderată sau severă trebuie să li se administreze doza minimă zilnică recomandată de
400 mg. Doza poate fi redusă dacă nu este tolerată (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.2).
Clasificarea disfuncţiei hepatice:
Disfuncţie hepatică Analize ale funcţiei hepatice
Uşoară Bilirubină totală: = 1,5 LSVN
AST: >LSVN (poate fi normală sau
dacă bilirubina totală este >LSVN)
Moderată Bilirubină totală: > 1,5-3,0 LSVN
AST: orice valoare
Severă Bilirubină totală: > 3-10 LSVN
AST: orice valoare
LSVN = limita superioară a valorii normale pentru respectiva instituţie
AST = aspartat-aminotransferază
Insuficienţă renală: Pacienţilor cu disfuncţie renală sau care efectuează şedinţe de dializă trebuie să li
se administreze doza minimă recomandată de 400 mg pe zi, ca doză iniţială. . Cu toate acestea, se
recomandă precauţie la aceşti pacienţi. Doza poate fi redusă dacă nu este tolerată. Dacă este tolerată,
doza poate fi mărită în lipsa eficacităţii (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
Vârstnici: farmacocinetica imatinibului nu a fost studiată în mod specific la vârstnici. La pacienţii
adulţi nu au fost observate diferenţe semnificative ale farmacocineticii în funcţie de vârstă, în studiile
clinice care au inclus peste 20% pacienţi cu vârsta de 65 ani şi peste. Nu este necesară o recomandare
specifică cu privire la doze la vârstnici.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atunci când imatinibul se administrează concomitent cu alte medicamente, sunt posibile interacţiuni
medicamentoase. Este necesară precauţie atunci când se administrează imatinib concomitent cu
inhibitori de protează, antifungice azolice, unele macrolide (vezi pct. 4.5), substraturi ale CYP3A4 cu
indice terapeutic îngust (de exemplu, ciclosporină, pimozidă, tacrolimus, sirolimus, ergotamină,
diergotamină, fentanil, alfentanil, terfenadină, bortezomib, docetaxel, chinidină) sau warfarină şi alte
derivate cumarinice (vezi pct. 4.5).
Utilizarea concomitentă de imatinib şi medicamente inductoare ale CYP3A4 (de exemplu,
dexametazonă, fenitoină, carbamazepină, rifampicină, fenobarbital sau Hypericum perforatum,
cunoscută şi sub numele de sunătoare) poate reduce semnificativ expunerea sistemică la imatinib,
crescând riscul potenţial de eşec terapeutic. De aceea, utilizarea concomitentă de inductori puternici ai
CYP3A4 şi imatinib trebuie evitată (vezi pct. 4.5).
7
Hipotiroidism
Au fost raportate cazuri clinice de hipotiroidism la pacienţii cu tiroidectomie cărora li s-a administrat
levotiroxină ca tratament de substituţie în timpul tratamentului cu imatinib (vezi pct. 4.5). La aceşti
pacienţi trebuie monitorizate cu atenţie concentraţiile hormonului de stimulare tiroidiană (TSH).
Hepatotoxicitate
Metabolizarea imatinibului este predominant hepatică şi numai 13% din excreţie se realizează pe cale
renală. La pacienţii cu disfuncţie hepatică (uşoară, moderată sau severă), hemogramele periferice şi
valorile serice ale enzimelor hepatice trebuie atent monitorizate (vezi pct. 4.2, 4.8 şi 5.2). Trebuie
notat că pacienţii cu GIST pot prezenta metastaze hepatice care pot duce la insuficienţă hepatică.
Au fost observate cazuri de afectare hepatică, inclusiv insuficienţă hepatică şi necroză hepatică în
cazul utilizării de imatinib. Atunci când imatinib este administrat în asociere cu tratamente
chimioterapice cu doze mari, a fost observată o creştere a reacţiilor adverse hepatice grave. Funcţia
hepatică trebuie atent monitorizată atunci când imatinibul este administrat în asociere cu tratamente
chimioterapice cunoscute că sunt asociate cu disfuncţie hepatică (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
Retenţie hidrică
La aproximativ 2,5% dintre pacienţii recent diagnosticaţi cu LGC trataţi cu imatinib au fost raportate
fenomene de retenţie hidrică severă (revărsat pleural, edem, edem pulmonar, ascită, edem superficial).
De aceea, se recomandă ca pacienţii să fie cântăriţi periodic. O creştere neaşteptată şi rapidă în
greutate trebuie investigată cu atenţie şi, dacă este necesar, trebuie luate măsurile de susţinere şi
terapeutice adecvate. În studiile clinice s-a constatat o incidenţă crescută a acestor evenimente la
pacienţii vârstnici şi la cei cu antecedente de boală cardiacă. De aceea, se recomandă prudenţă la
pacienţii cu disfuncţie cardiacă.
Pacienţi cu boli cardiace
Pacienţii cu boli cardiace, factori de risc de insuficienţă cardiacă sau antecedente de insuficienţă renală
trebuie monitorizaţi cu atenţie şi orice pacient cu semne sau simptome de insuficienţă cardiacă sau
renală trebuie evaluat şi tratat.
La pacienţii cu sindrom hipereozinofilic (SHE) cu infiltrare ocultă a celulelor SHE la nivelul
miocardului, cazuri izolate de şoc cardiogen/disfuncţie ventriculară stângă au fost asociate cu
degranularea celulelor HES la iniţierea tratamentului cu imatinib. Această situaţie a fost raportată ca
fiind reversibilă în cazul administrării de corticosteroizi cu acţiune sistemică, luării de măsuri de
susţinere circulatorii şi întreruperii temporare a tratamentului cu imatinib. Deoarece au fost raportate
mai puţin frecvent evenimente adverse cardiace în cazul tratamentului cu imatinib, trebuie avută în
vedere o evaluare atentă a beneficiilor/riscurilor tratamentului cu imatinib la populaţia cu SHE/LEC
înainte de iniţierea tratamentului.
Bolile mielodisplazice/mieloproliferative cu recombinări ale genei PDGF-R ar putea fi asociate cu
valori crescute ale numărului eozinofilelor. Prin urmare, înaintea administrării imatinib, trebuie avute
în vedere evaluarea de către un specialist cardiolog, efectuarea unei ecocardiograme şi determinarea
troponinei plasmatice la pacienţii cu SHE/LEC, precum şi la pacienţii cu MDS/MPD asociate cu valori
mari ale numărului eozinofilelor. Dacă valorile sunt anormale, la iniţierea tratamentului trebuie avută
în vedere urmărirea împreună cu un specialist cardiolog şi utilizarea profilactică de corticosteroizi cu
acţiune sistemică (1–2 mg/kg) timp de una până la două săptămâni concomitent cu administrarea de
imatinib.
Hemoragii gastro-intestinale
În cadrul studiului efectuat la pacienţi cu GIST inoperabile şi/sau metastatice, s-au raportat atât
hemoragii gastrointestinale cât şi intratumorale (vezi pct. 4.8). Pe baza datelor disponibile, nu s-au
identificat factori predispozanţi (de exemplu: mărimea tumorii, localizarea tumorii, tulburări de
coagulare) care să plaseze pacienţii cu GIST la un risc mai mare pentru oricare dintre cele două tipuri
de hemoragie. Deoarece creşterea vascularizării şi predispoziţia pentru sângerare fac parte din natura
8 şi evoluţia clinică a GIST, la toţi pacienţii trebuie aplicate practici şi proceduri standard pentru
monitorizarea şi controlul hemoragiei.
Suplimentar, în experienţa de după punerea pe piaţă, a fost raportată ectazie vasculară gastrică antrală
(GAVE), o cauză rară a hemoragiei gastrointestinale, la pacienţii cu LGC, LLA şi alte boli (vezi pct.
4.8). Dacă este necesar, poate fi avută în vedere întreruperea definitivă a administrării imatinib.
Sindromul lizei tumorale
Din cauza posibilei apariţii a sindromului lizei tumorale (SLT), se recomandă corectarea deshidratării
clinic semnificative şi tratamentul concentraţiilor plasmatice mari de acid uric, anterior iniţierii
tratamentului cu imatinib (vezi pct. 4.8).
Analize de laborator
În timpul tratamentului cu imatinib, trebuie efectuate periodic hemograme complete. Tratamentul cu
imatinib al pacienţilor cu LGC a fost asociat cu neutropenie sau trombocitopenie. Cu toate acestea,
apariţia acestor citopenii este probabil asociată stadiului bolii tratate şi au fost mai frecvente la
pacienţii aflaţi în faza accelerată a LGC sau criză blastică, comparativ cu cei aflaţi în faza cronică a
LGC. Tratamentul cu imatinib poate fi întrerupt sau doza poate fi redusă, conform recomandărilor de
la pct. 4.2.
Funcţia hepatică (transaminazele, bilirubina, fosfataza alcalină) trebuie monitorizată periodic la
pacienţii trataţi cu imatinib.
La pacienţii cu afectare a funcţiei renale, expunerea plasmatică la imatinib pare să fie mai mare decât
la pacienţii cu funcţie renală normală, probabil din cauza unei concentraţii plasmatice crescute de alfa-
acid glicoproteină (AGP), o proteină care leagă imatinibul, la aceşti pacienţi. Pacienţilor cu
insuficienţă renală trebuie să li se administreze doza iniţială minimă. Pacienţii cu insuficienţă renală
severă trebuie trataţi cu prudenţă. Doza poate fi redusă dacă nu este tolerată (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
Tratamentul pe termen lung cu imatinib poate fi asociat cu un declin semnificativ din punct de vedere
clinic al funcţiei renale. Prin urmare, funcţia renală trebuie evaluată înainte de începerea tratamentului
cu imatinib şi monitorizată atent pe durata tratamentului, mai ales la pacienţii care prezintă factori de
risc pentru disfuncţie renală. Dacă se observă disfuncţia renală, trebuie prescris tratament adecvat în
conformitate cu recomandările terapeutice standard.
Copii şi adolescenţi
Au fost raportate cazuri de întârziere a creşterii, apărută la copii şi pre-adolescenţi cărora li s-a
administrat imatinib. Efectele pe termen lung ale tratamentului cu imatinib asupra creşterii la copii
sunt necunoscute. Prin urmare, se recomandă monitorizarea îndeaproape a creşterii la copiii şi
adolescenţii trataţi cu imatinib (vezi pct. 4.8).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Substanţe active care pot creşte concentraţiile plasmatice de imatinib
Substanţele care inhibă activitatea izoenzimei CYP3A4 a citocromului P450 (de exemplu: inhibitori de
protează cum sunt indinavir, lopinavir/ ritonavir, ritonavir, saquinavir, telaprevir, nelfinavir,
boceprevir; antifungice azolice incluzând ketoconazol, itraconazol, posaconazol, voriconazol; unele
macrolide cum sunt eritromicina, claritromicina şi telitromicina) pot scădea metabolizarea imatinibului
determinând creşterea concentraţiilor plasmatice ale acestuia. La subiecţii sănătoşi s-a produs o
creştere semnificativă a expunerii sistemice la imatinib (C
max şi ASC medii ale imatinib au crescut cu
26%, respectiv cu 40%) atunci când acesta a fost administrat concomitent cu o doză unică de
ketoconazol (un inhibitor al CYP3A4). Este necesară prudenţă atunci când imatinibul se administrează
concomitent cu inhibitori ai CYP3A4.
Substanţe active care pot scădea concentraţiile plasmatice de imatinib
Substanţele care induc activitatea CYP3A4 (de exemplu, dexametazonă, fenitoină, carbamazepină,
rifampicină, fenobarbital, fosfenitoină, primidonă sau Hypericum perforatum, cunoscută şi sub
9 numele de sunătoare) pot reduce semnificativ expunerea la imatinib, crescând potenţial riscul de eşec
al tratamentului. Tratamentul anterior cu doze repetate de 600 mg de rifampicină, urmat de
administrarea unei doze unice de imatinib 400 mg a determinat o scădere a C
max şi a ASC(0-∞) cu cel
puţin 54% şi 74% faţă de valorile corespunzătoare obţinute în lipsa tratamentului cu rifampicină.
Rezultate similare au fost observate la pacienţi cu glioame maligne trataţi cu imatinib în timpul
administrării de medicamente antiepileptice inductoare enzimatice (MAEIE) cum sunt carbamazepină,
oxcarbazepină şi fenitoină. Valoarea ASC pentru imatinib a scăzut cu 73% în comparaţie cu pacienţii
care nu utilizează MAEIE. Trebuie evitată utilizarea concomitentă a rifampicinei sau a altor inductori
puternici ai CYP3A4 şi a imatinibului.
Substanţe active a căror concentraţie plasmatică poate fi modificată de imatinib
Imatinib creşte de 2 ori, respectiv de 3,5 ori C
max şi ASC medii ale simvastatinei (substrat al CYP3A4),
ceea ce indică o inhibare a CYP3A4 de către imatinib. De aceea, se recomandă prudenţă când se
administrează imatinib concomitent cu substraturi ale CYP3A4 cu un indice terapeutic îngust (de
exemplu, ciclosporină, pimozidă, tacrolimus, sirolimus, ergotamină, diergotamină, fentanyl, alfentanil,
terfenadină, bortezomib, docetaxel, chinidină). Imatinibul poate creşte concentraţia plasmatică a altor
medicamente metabolizate prin intermediul CYP3A4 (de exemplu, triazolo-benzodiazepine, blocante
ale canalelor de calciu din grupul dihidropiridinelor, anumiţi inhibitori ai HMG-CoA reductazei, cum
sunt statinele etc.).
Din cauza riscurilor crescute cunoscute de apariţie a sângerării asociate cu utilizarea imatinib (de
exemplu, hemoragie), pacienţilor care necesită tratament anticoagulant trebuie să li se administreze
heparină cu greutate moleculară mică sau standard în loc de derivaţi cumarinici cum este warfarina.
In vitro, imatinibul inhibă activitatea izoenzimei CYP2D6 a citocromului P450 la concentraţii
plasmatice similare celor care influenţează activitatea CYP3A4. Imatinibul administrat în doză de 400
mg de două ori pe zi a avut un efect inhibitor asupra metabolizării metoprololului mediate de
CYP2D6, C
max şi ASC ale metoprololului crescând cu aproximativ 23% (IÎ 90% [1,16-1,30]).
Ajustarea dozelor nu pare necesară atunci când imatinib se administrează concomitent cu substraturi
CYP2D6, dar, cu toate acestea, este necesară prudenţă în cazul substraturilor CYP2D6 cu indice
terapeutic îngust, cum este metoprololul. La pacienţii trataţi cu metoprolol trebuie avută în vedere
monitorizarea clinică.
In vitro, imatinibul inhibă O-glucuronoconjugarea paracetamolului cu valoare K
i de 58,5 micromol/l.
Această inhibare nu a fost observată in vivo după administrarea concomitentă a dozelor de imatinib
400 mg şi paracetamol 1000 mg. Nu au fost studiate doze mai mari de imatinib şi paracetamol.
De aceea, este necesară prudenţă atunci când se utilizează concomitent doze mari de imatinib şi
paracetamol.
La pacienţii cu tiroidectomie trataţi cu levotiroxină, expunerea plasmatică la levotiroxină poate fi
redusă când imatinibul este administrat concomitent cu alte medicamente (vezi pct. 4.4). Prin urmare,
se recomandă prudenţă. Cu toate acestea, mecanismul interacţiunii observate nu este cunoscut în
prezent.
Există experienţă clinică în ceea ce priveşte administrarea concomitentă de imatinib cu chimioterapice
la pacienţii LLA Ph+ (vezi pct. 5.1), dar interacţiunile medicamentoase dintre imatinib şi tratamentele
chimioterapice nu sunt foarte bine descrise. Poate creşte incidenţa evenimentelor adverse la imatinib,
cum sunt hepatotoxicitatea, mielosupresia şi altele, şi s-a raportat că utilizarea concomitentă cu L-
asparaginaza poate fi asociată cu o hepatotoxicitate crescută (vezi pct. 4.8). Astfel, utilizarea
imatinibului în asociere cu chimioterapice necesită precauţii speciale.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Femeile aflate la vârsta fertilă
Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie sfătuite să utilizeze măsuri contraceptive eficace în timpul
tratamentului.
10
Sarcina
Există date limitate privind utilizarea de imatinib la femeile gravide. Cu toate acestea, studiile la
animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3); riscul potenţial
pentru făt nu este cunoscut. Imatinib nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care
este absolut necesar. Dacă se administrează în timpul sarcinii, pacienta trebuie informată cu privire la
riscul potenţial pentru făt.
Alăptarea
La om, există informaţii limitate privind distribuţia imatinibului în lapte. Studiile efectuate la două
femei care alăptau au arătat că atât imatinibul, cât şi metabolitul său activ se pot distribui în lapte, la
om. Raportul concentraţie în lapte/concentraţie plasmatică studiat la un singur pacient a fost stabilit la
0,5 pentru imatinib şi 0,9 pentru metabolit, sugerând o mai mare distribuţie a metabolitului în lapte.
Având în vedere concentraţia totală în lapte a imatinibului şi metabolitului său şi consumul zilnic
maxim de lapte al sugarilor, este de aşteptat ca expunerea totală să fie mică (aproximativ 10% dintr-o
doză terapeutică). Cu toate acestea, deoarece efectele expunerii sugarului la doze mici de imatinib nu
sunt cunoscute, femeile care utilizează imatinib nu trebuie să alăpteze.
Fertilitatea
În cadrul studiilor non-clinice, fertilitatea la şobolanii masculi şi femele nu a fost afectată (vezi pct.
5.3). Nu au fost efectuate studii la pacienţii cărora li se administrează imatinib privind efectul acestuia
asupra fertilităţii masculine şi gametogenezei. Pacienţii bărbaţi preocupaţi de fertilitatea lor în timpul
tratamentului cu imatinib trebuie să discute cu medicul lor.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Pacienţii trebuie avertizaţi că pot prezenta reacţii adverse în timpul tratamentului cu imatinib, cum
sunt ameţeli, tulburări de vedere sau somnolenţă. De aceea, se recomandă prudenţă în cazul conducerii
vehiculelor sau folosirii utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
Pacienţii cu afecţiuni maligne în stadii avansate pot prezenta numeroase manifestări, confundabile din
punct de vedere medical, care pot face dificilă evaluarea cauzei reacţiilor adverse, din cauza varietăţii
simptomelor corelate cu boala de bază, progresia acesteia şi administrarea concomitentă a numeroase
medicamente.
În studiile clinice efectuate la pacienţii cu LGC, întreruperea tratamentului din cauza reacţiilor adverse
a fost observată la 2,4% dintre pacienţii diagnosticaţi recent, la 4% dintre pacienţii în fază cronică
tardivă după eşecul tratamentului cu interferon, la 4% dintre pacienţii în fază accelerată după eşecul
tratamentului cu interferon şi la 5% dintre pacienţii în criză blastică după eşecul tratamentului cu
interferon. În studiile clinice efectuate la pacienţii cu GIST, tratamentul cu imatinib a fost întrerupt din
cauza reacţiilor adverse determinate de medicament, la 4% dintre pacienţi.
Reacţiile adverse au fost similare pentru toate indicaţiile, cu două excepţii. La pacienţii cu LGC s-a
observat un procent mai mare al mielosupresiei faţă de pacienţii cu GIST, fapt determinat, probabil, de
boala de bază. În cadrul studiului efectuat la pacienţi cu GIST inoperabile şi/sau metastatice, au avut
sângerări de gradul 3/4 după clasificarea CTC 7 pacienţi (5%), sângerări gastrointestinale (3 pacienţi),
sângerări intratumorale (3 pacienţi) sau ambele (1 pacient). Este posibil ca localizarea tumorilor
gastrointestinale să fi fost cauza sângerărilor gastrointestinale (vezi pct. 4.4). Sângerările
gastrointestinale şi tumorale pot fi grave şi uneori letale. Cele mai frecvente reacţii adverse raportate
(≥ 10%) în ambele situaţii au fost greaţă uşoară, vărsături, diaree, dureri abdominale, fatigabilitate,
mialgie, crampe musculare şi erupţii cutanate tranzitorii. Edemele superficiale au fost frecvent
observate în toate studiile şi au fost descrise în principal ca edeme periorbitare sau edeme ale
membrelor inferioare. Cu toate acestea, aceste edeme au fost rareori severe şi pot fi tratate cu diuretice,
alte măsuri de susţinere sau prin reducerea dozei de imatinib.
11 Atunci când imatinibul a fost administrat în asociere cu doze mari de chemoterapice la pacienţii LLA
Ph+, s-a observat toxicitate hepatică tranzitorie, manifestată sub forma creşterii valorilor serice ale
transaminazelor hepatice şi hiperbilirubinemie. Avându-se în vedere baza limitată de date privind
siguranţa, reacţiile adverse raportate până în prezent la copii şi adolescenţi sunt conforme cu profilul
de siguranţă cunoscut la pacienţii adulţi cu LLA Ph+. Baza de date provenind de la copiii cu LLA Ph+
este foarte limitată; totuşi nu au fost identificate noi aspecte privind siguranţa.
Diferitele reacţii adverse cum sunt pleurezia, ascitele, edemul pulmonar şi creşterea rapidă în greutate,
cu sau fără edem superficial pot fi descrise sub numele comun de „retenţie hidrică”. Aceste reacţii
adverse pot fi controlate, de obicei, prin întreruperea temporară a tratamentului cu imatinib şi prin
administrarea de diuretice şi alte măsuri terapeutice de susţinere adecvate. Cu toate acestea, unele
dintre aceste reacţii adverse pot fi grave sau pot pune în pericol viaţa pacientului, iar câţiva pacienţi în
criză blastică cu un istoric clinic complex de pleurezie, insuficienţă cardiacă congestivă şi insuficienţă
renală au decedat. Studiile clinice efectuate la copii nu au indicat rezultate speciale privind siguranţa.
Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate mai frecvent decât ca un caz izolat sunt enumerate mai jos, clasificate pe
aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite utilizând următoarea
convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate
fi estimată din datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea frecvenţei, începând
cu cele mai frecvente.
Reacţiile adverse şi frecvenţele acestora prezentate în tabelul 1 au la bază principalele studii de
înregistrare.
Tabelul 1 Reacţii adverse în studiile clinice
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente
Herpes zoster, herpes simplex, rinofaringită, pneumonie1, sinuzită, celulită,
infecţie a căilor respiratorii superioare, gripă, infecţie a tractului urinar,
gastroenterită, sepsis
Rare Micoză
Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)
Rare Sindrom de liză tumorală
Cu frecvenţă necunoscută Hemoragie la nivelul tumorii/necroză la nivelul tumorii*
Tulburări ale sistemului imunitar
Cu frecvenţă
necunoscută: Şoc anafilactic*
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte frecvente Neutropenie, trombocitopenie, anemie
Frecvente Pancitopenie, neutropenie febrilă
Mai puţin frecvente Trombocitemie, limfopenie, deprimare a măduvei osoase, eozinofilie,
limfadenopatie
Rare Anemie hemolitică
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvente Anorexie
Mai puţin frecvente Hipokaliemie, creştere a apetitului alimentar, hipofosfatemie, scădere a
apetitului alimentar, deshidratare, gută, hiperuricemie, hipercalcemie,
hiperglicemie, hiponatriemie
Rare Hiperkaliemie, hipomagneziemie
Tulburări psihice
Frecvente Insomnie
12 Mai puţin frecvente Depresie, scădere a libidoului, anxietate
Rare Stare de confuzie
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte frecvente Cefalee2
Frecvente Ameţeli, parestezie, tulburări ale gustului, hipoestezie
Mai puţin frecvente Migrenă, somnolenţă, sincopă, neuropatie periferică, afectare a memoriei,
sciatică, sindromul picioarelor neliniştite tremor, hemoragie cerebrală
Rare Creştere a presiunii intracraniene, convulsii, nevrită optică
Cu frecvenţă
necunoscută: Edem cerebral*
Tulburări oculare
Frecvente Edem palpebral, creştere a secreţiei lacrimale, hemoragie conjunctivală,
conjunctivită, xeroftalmie, vedere înceţoşată
Mai puţin frecvente Iritaţie oculară, dureri oculare, edem orbital, hemoragie sclerală, hemoragie
retiniană, blefarită, edem macular
Rare Cataractă, glaucom, edem papilar
Cu frecvenţă
necunoscută: Hemoragie vitreeană*
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente Vertij, tinitus, surditate
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente Palpitaţii, tahicardie, insuficienţă cardiacă congestivă3, edem pulmonar
Rare Tulburări de ritm, fibrilaţie atrială, stop cardiac, infarct miocardic, angină
pectorală, revărsat pericardic
Cu frecvenţă
necunoscută: Pericardită*, tamponadă cardiacă*
Tulburări vasculare4
Frecvente Eritem facial, hemoragie
Mai puţin frecvente Hipertensiune arterială, hematom, hematom subdural, extremităţi reci,
hipotensiune arterială, fenomen Raynaud
Cu frecvenţă
necunoscută: Tromboză/embolism*
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente Dispnee, epistaxis, tuse
Mai puţin frecvente Revărsat pleural5, dureri faringolaringiene, faringită
Rare Dureri pleuritice, fibroză pulmonară, hipertensiune pulmonară, hemoragie
pulmonară
Cu frecvenţă
necunoscută: Insuficienţă respiratorie acută10*, boală pulmonară interstiţială*
Tulburări gastrointestinale
Foarte frecvente Greaţă, diaree, vărsături, dispepsie, dureri abdominale6
Frecvente Flatulenţă, distensie abdominală, reflux gastroesofagian, constipaţie,
xerostomie, gastrită
Mai puţin frecvente Stomatită, ulceraţie bucală, hemoragie gastrointestinală7, eructaţie, melenă,
esofagită, ascită, ulcer gastric, hematemeză, cheilită, disfagie, pancreatită
Rare Colită, ileus, boală inflamatoare intestinală
Cu frecvenţă
necunoscută: Ileus/obstrucţie intestinală*, perforaţie gastrointestinală*, diverticulită*,
ectazie vasculară gastrică antrală (GAVE)*
Tulburări hepatobiliare
Frecvente Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice
Mai puţin frecvente Hiperbilirubinemie, hepatită, icter
Rare Insuficienţă hepatică8, necroză hepatică
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
13 Foarte frecvente Edem periorbital, dermatită/eczemă/erupţie cutanată tranzitorie
Frecvente Prurit, edem facial, xerodermie, eritem, alopecie, transpiraţie nocturnă,
reacţie de fotosensibilitate
Mai puţin frecvente Erupţie cutanată pustuloasă, contuzie, hipersudoraţie, urticarie, echimoză,
tendinţă crescută de a dezvolta hematoame, hipotricoză, hipopigmentare
cutanată, dermatită exfoliativă, onicoclazie, foliculită, peteşii, psoriazis,
purpură, hiperpigmentare cutanată, erupţii buloase
Rare Dermatoză neutrofilă febrilă acută (sindromul Sweet), modificări ale culorii
unghiilor, angioedem, erupţie cutanată veziculară, eritem polimorf, vasculită
leucocitoclastică, sindrom Stevens-Johnson, pustuloză exantematoasă
generalizată acută (AGEP)
Cu frecvenţă
necunoscută: Sindrom eritrodizestezic palmoplantar*, keratoză lichenoidă*, lichen plan*,
necroliză epidermică toxică*, erupţii cutanate tranzitorii cauzate de
medicament, însoţite de eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS)*
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Foarte frecvente Spasme şi crampe musculare, dureri musculo-scheletice inclusiv mialgie,
artralgie, dureri osoase9
Frecvente Tumefiere a articulaţiilor
Mai puţin frecvente Rigiditate articulară şi musculară
Rare Slăbiciune musculară, artrită, rabdomioliză/miopatie
Cu frecvență
necunoscută: Necroză avasculară/necroză la nivelul şoldului*, întârzierea creşterii la
copii*
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente Dureri renale, hematurie, insuficienţă renală acută, creştere a frecvenţei
micţiunilor
Cu frecvență
necunoscută: Insuficienţă renală cronică
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Mai puţin frecvente Ginecomastie, disfuncţie erectilă, menoragie, dereglări ale ciclului
menstrual, disfuncţie sexuală, dureri la nivelul mamelonului, mărire a
sânilor, edem scrotal
Rare Corp galben hemoragic/chist ovarian hemoragic
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente Retenţie de lichide şi edeme, fatigabilitate
Frecvente Slăbiciune, febră, anasarcă, frisoane, rigiditate musculară
Mai puţin frecvente Dureri toracice, stare generală de rău
Investigaţii diagnostice
Foarte frecvente Creştere ponderală
Frecvente Scădere ponderală
Mai puţin frecvente Creştere a creatininemiei, creştere a concentraţiei plasmatice a creatin-
fosfokinazei, creştere a concentraţiei plasmatice a lactat-dehidrogenazei,
creştere a concentraţiei plasmatice a fosfatazei alcaline
Rare Creştere a amilazemiei
* Aceste tipuri de reacţii au fost raportate, în principal, din experienţa de după punerea pe piaţă a imatinib.
Aceasta include raportări spontane şi reacţii adverse grave raportate în studiile clinice aflate în derulare,
programele extinse de acces, studiile clinice de farmacologie şi studiile exploratorii privind indicaţii
neautorizate. Deoarece aceste reacţii adverse provin din raportări de la o populaţie de dimensiuni incerte, nu este
întotdeauna posibil să se estimeze cu precizie frecvenţa acestora sau să se stabilească o relaţie cauzală cu
expunerea la imatinib.
1 Pneumonia a fost raportată cel mai frecvent la pacienţii cu LGC transformată şi la pacienţii cu GIST. 2 Cefaleea a fost cea mai frecventă la pacienţii cu GIST. 3 Raportat la pacient-an, evenimentele cardiace incluzând insuficienţa cardiacă congestivă au fost observate mai
frecvent la pacienţi cu LGC transformată comparativ cu pacienţii cu LGC în fază cronică.
4 Eritemul facial a fost raportat cel mai frecvent la pacienţii cu GIST, iar hemoragiile (hematom, hemoragie) au
fost raportate cel mai frecvent la pacienţii cu GIST şi cu LGC transformată (LGC-AP şi LGC-BC).
14
5 Revărsatul pleural a fost raportat mai frecvent la pacienţii cu GIST şi la pacienţii cu LGC transformată (LGC-
AP şi LGC-BC) comparativ cu pacienţii cu LGC în fază cronică.
6+7 Durerile abdominale şi hemoragiile gastrointestinale au fost observate mai frecvent la pacienţii cu GIST. 8 Au fost semnalate unele cazuri letale de insuficienţă hepatică şi necroză hepatică. 9 Durerile musculo-scheletice şi reacţiile asociate acestora au fost observate mai frecvent la pacienţii cu LGC
decât la pacienţii cu GIST.
10 Au fost raportate cazuri letale la pacienţii cu boală avansată, infecţii severe, neutropenie severă şi alte boli
grave concomitente.
Valori anormale ale analizelor de laborator
Parametrii hematologici
Citopeniile în LGC, în special neutropenia şi trombocitopenia, au apărut constant în toate studiile, cu o
frecvenţă mai mare la doze mari ≥ 750 mg (studiu de fază I). Cu toate acestea, apariţia citopeniilor a
fost dependentă în mod evident de stadiul bolii, frecvenţa neutropeniilor (NAN < 1,0 x 10
9/l) şi
trombocitopeniilor (număr de trombocite < 50 x 109/l) de grad 3 şi 4 fiind de 4 şi de 6 ori mai mare în
criza blastică şi faza accelerată (59-64% şi 44-63% pentru neutropenie, respectiv trombocitopenie),
comparativ cu pacienţii diagnosticaţi recent în faza cronică a LGC (16,7% neutropenie şi 8,9%
trombocitopenie). În faza cronică a LGC recent diagnosticată, gradul 4 de neutropenie (NAN < 0,5 x
10
9/l) şi trombocitopenie (număr de plachete < 10 x 109/l) a fost observat la 3,6%, respectiv < 1%
dintre pacienţi. Durata mediană a episoadelor de neutropenie şi trombocitopenie s-a situat, de regulă,
între 2 şi 3 săptămâni, respectiv între 3 şi 4 săptămâni. De obicei, aceste evenimente pot fi controlate
fie prin scăderea dozei, fie prin întreruperea tratamentului cu imatinib, dar în rare cazuri pot determina
întreruperea permanentă a acestuia. La pacienţii copii şi adolescenţi cu LGC cele mai frecvente efecte
toxice observate au fost citopenii de gradul 3 sau 4, implicând neutropenie, trombocitopenie şi anemie.
Acestea apar, în general, în primele câteva luni ale tratamentului.
În cadrul studiului efectuat la pacienţi cu GIST inoperabile şi/sau metastatice, anemia de gradul 3 şi 4
a fost raportată la 5,4%, respectiv 0,7% dintre pacienţi şi, cel puţin la unii dintre aceşti pacienţi, este
posibil să fi fost determinată de sângerările gastrointestinale sau intratumorale. Neutropenia de gradul
3 şi 4 a fost observată la 7,5%, respectiv la 2,7% dintre pacienţi, iar trombocitopenia de gradul 3 la
0,7% dintre pacienţi. La niciunul dintre pacienţi nu a apărut trombocitopenie de gradul 4. Scăderea
numărului de leucocite (NL) şi neutrofile s-a observat în special în timpul primelor şase săptămâni de
tratament, cu valori care ulterior rămân relativ stabile.
Parametrii biochimici
Creşterea marcată a valorilor serice ale transaminazelor (< 5%) sau creşterea marcată a bilirubinemiei
(< 1%) au fost observată la pacienţii cu LGC şi au fost controlate, de obicei, prin scăderea dozei sau
întreruperea tratamentului (durata mediană a acestor episoade a fost de aproximativ o săptămână).
Tratamentul a fost întrerupt permanent din cauza valorilor anormale ale analizelor hepatice de
laborator la mai puţin de 1% dintre pacienţii cu LGC. La pacienţii cu GIST (studiul B2222), la 6,8%
dintre pacienţi au fost observate creşteri de gradul 3 sau 4 ale valorilor serice ale ALT
(alaninaminotransferază) şi creşteri de gradul 3 sau 4 ale valorilor serice ale AST
(aspartataminotransferază) la 4,8% dintre pacienţi. Creşterea bilirubinemiei a fost observată la mai
puţin de 3% dintre pacienţi.
Au existat cazuri de hepatită citolitică şi colestatică şi insuficienţă hepatică; în unele cazuri, rezultatul
a fost letal, inclusiv la un pacient căruia i se administrase o doză mare de paracetamol.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
15 4.9 Supradozaj
Experienţa cu doze mai mari decât doza terapeutică recomandată este limitată. Cazuri izolate de
supradozaj cu imatinib au fost raportate spontan şi în literatura de specialitate. În caz de supradozaj,
pacientul trebuie ţinut sub observaţie şi trebuie să se administreze tratament simptomatic adecvat. În
general, rezultatul raportat în aceste cazuri a fost „ameliorat” sau „recuperat”. Evenimentele care au
fost raportate la diferite valori de doze sunt următoarele:
Adulţi
1200-1600 mg (durata variază între 1 şi 10 zile): greaţă, vărsături, diaree, erupţii cutanate tranzitorii,
eritem, edem, tumefiere, fatigabilitate, spasme musculare, trombocitopenie, pancitopenie, dureri
abdominale, cefalee, apetit alimentar scăzut.
1800-3200 mg (maxim 3200 mg zilnic timp de 6 zile): slăbiciune, mialgie, valoare crescută a
concentraţiei plasmatice a creatinfosfokinazei, valoare crescută a bilirubinemiei, dureri
gastrointestinale.
6400 mg (doză unică): un caz raportat în literatura de specialitate al unui pacient care a prezentat
greaţă, vărsături, dureri abdominale, febrăe, edem facial, număr scăzut de neutrofile, valoare serică
crescută a transaminazelor.
8-10 g (doză unică): au fost raportate vărsături şi dureri gastrointestinale.
Copii şi adolescenţi
Un pacient de sex masculin cu vârsta de 3 ani expus la o doză unică de 400 mg a prezentat vărsături,
diaree şi anorexie, iar un alt pacient de sex masculin cu vârsta de 3 ani expus la o doză unică de 980
mg a prezentat număr scăzut de leucocite şi diaree.
În caz de supradozaj, pacientul trebuie monitorizat şi trebuie să i se administreze tratament de
susţinere adecvat.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitoare de protein-tirozin kinază, codul ATC: L01XE01
Mecanism de acţiune
Imatinib este un inhibitor al protein-tirozinkinazei cu moleculă mică, care inhibă puternic activitatea
tirozinkinazei (TK) Bcr-Abl, precum şi activitatea câtorva TK receptoare: Kit, receptorul pentru
factorul celulelor stem (FCS) codificat de factorul c-Kit proto-oncogen, receptori de domeniu
discoidin (DDR1 şi DDR2), receptorul pentru factorul care stimulează formarea de colonii (CSF-1R)
şi receptorii alfa şi beta pentru factorul de creştere derivat din trombocite (PDGFR-alfa şi PDGFR-
beta). De asemenea, imatinib poate inhiba evenimentele celulare mediate de activarea acestor kinaze
receptoare.
Efecte farmacodinamice
Imatinibul este un inhibitor de protein-tirozinkinază care inhibă marcat Bcr-Abl tirozinkinaza la nivel
celular in vitro şi in vivo. Substanţa activă inhibă selectiv proliferarea şi induce apoptoza liniilor
celulare Bcr-Abl pozitive, precum şi a celulelor leucemice tinere la pacienţii cu LGC cu cromozom
Philadelphia pozitiv sau leucemie limfoblastică acută (LLA).
In vivo, medicamentul dovedeşte acţiune anti-tumorală când este administrat în monoterapie la
animalele purtătoare de celule tumorale Bcr-Abl pozitive.
De asemenea, imatinibul inhibă receptorii tirozin kinazelor provenite din factorul de creştere plachetar
(PDGF), PDGF-R şi din factorul celulelor stem (FCS), c-Kit, şi inhibă evenimentele celulare mediate
de PDGF şi FCS. In vitro, imatinib inhibă proliferarea şi induce apoptoza în celulele tumorale
stromale gastrointestinale (GIST), care exprimă o mutaţie activatoare a kit-ului. Activarea constitutivă
16 a receptorilor PDGF sau a Abl protein-tirozin kinazelor ca o consecinţă a fuzionării cu diverse
proteine asociate sau producerea constitutivă a PDGF au fost implicate în patogeneza MDS/MPD,
SHE/LEC şi DFSP. Imatinib inhibă semnalizarea şi proliferarea celulară condusă de activitatea
neregulată a PDGF-R şi Abl kinazei.
Studii clinice în leucemia granulocitară cronică
Eficacitatea imatinibului are la bază frecvenţele totale de răspunsuri hematologice şi citogenetice şi
supravieţuirea fără progresia bolii. Cu exceptia LGC în fază cronică recent diagnosticată nu există
studii clinice controlate care să demonstreze un beneficiu clinic, cum ar fi ameliorarea simptomelor
induse de boală sau creşterea perioadei de supravieţuire.
A fost efectuat un studiu amplu, internaţional, deschis, necontrolat, de fază II, la pacienţi cu cromozom
Philadelphia pozitiv (Ph+) LGC în fază blastică. În plus, au fost trataţi copii şi adolescenţi în două
studii de fază I şi un studiu de fază II.
În studiul clinic, 38% dintre pacienţi au avut vârstă ≥ 60 ani şi 12% dintre pacienţi au avut vârsta ≥ 70
ani.
Criza blastică mieloidă: au fost incluşi 260 pacienţi cu criză blastică mieloidă. Dintre aceştia 95 (37%)
au fost trataţi anterior cu chimioterapice, fie pentru faza accelerată, fie pentru criza blastică („pacienţi
trataţi anterior”), în timp ce 165 (63%) nu au fost trataţi („pacienţi netrataţi”). Primii 37 pacienţi au
început tratamentul cu o doză de 400 mg, ulterior protocolul a fost modificat pentru a permite doze
mai mari, iar restul de 223 pacienţi au început tratamentul cu o doză de 600 mg.
Variabila principală de eficacitate a fost procentul de răspuns hematologic, raportat fie ca răspuns
hematologic complet, fără evidenţă de leucemie, fie ca revenire la faza cronică a LGC. În acest studiu,
31% dintre pacienţi au prezentat un răspuns hematologic (36% dintre pacienţii netrataţi anterior şi
22% dintre pacienţii trataţi anterior). Procentul de răspuns a fost, de asemenea, mai mare la pacienţii
trataţi cu doza de 600 mg (33%) comparativ cu pacienţii trataţi cu doza de 400 mg (16%, p=0,0220).
Durata mediană, actuală, estimată, a supravieţuirii pentru pacienţii netrataţi şi trataţi anterior a fost de
7,7 luni, respectiv de 4,7 luni.
Criza blastică limfoidă: un număr limitat de pacienţi au fost înrolaţi în studii de fază I (n=10).
Procentul răspunsului hematologic a fost de 70%, cu o durată de 2-3 luni.
Tabelul 3 Răspunsul la pacienţii adulţi cu LGC, din studiu
Studiul 0102
date după 38 luni
Criza blastică mieloidă
(n=260)
% de pacienţi (IÎ 95%)
Răspuns hematologic 1
Răspuns hematologic complet (RHC)
Absenţa semnelor de leucemie (ASL)
Revenire la faza cronică (RFC) 31% (25,2-36,8)
8%
5%
18%
Răspuns citogenetic major 2 15% (11,2-20,4)
Complet 7%
(Confirmat3) [IÎ 95%] (2%) [0,6-4,4]
Parţial 8% 1Criteriile pentru răspunsul hematologic (toate răspunsurile trebuie confirmate după ≥ 4 săptămâni):
RHC: NAN ≥ 1,5 x 109/l, număr de plachete ≥ 100 x 109/l, fără blaşti în sânge, blaşti în MH < 5% şi fără boli
extramedulare]
17
ASL: aceleaşi criterii ca pentru RHC, dar NAN ≥ 1 x 109/l şi număr de plachete ≥ 20 x 109/l
RFC < 15% blaşti în MH şi SP, < 30% blaşti+promielocite în MH şi SP, < 20% bazofile în SP, fără altă boală
extramedulară decât la nivelul splinei şi ficatului.
MH = măduvă hematopoietică, SP = sânge periferic
2Criterii de răspuns citogenetic:
Un răspuns major asociază atât răspunsurile complete, cât şi cele parţiale: complet (0% Ph+ metafaze), parţial
(1-35%)
3 Răspuns citogenetic complet confirmat de o a doua evaluare citogenetică a măduvei hematopoietice, efectuată
la cel puţin o lună după studiul iniţial al măduvei osoase.
Copii şi adolescenţi: un total de 26 pacienţi copii şi adolescenţi cu vârsta < 18 ani, diagnosticaţi fie cu
LGC în fază cronică (n=11), fie cu LGC în criză blastică sau cu leucemii acute cu Ph+ (n=15) au fost
înrolaţi într-un studiu de fază I, care a implicat creşterea dozelor. Aceasta a fost o populaţie de pacienţi
intens tratată anterior, la 46% dintre aceştia fiind efectuat anterior transplant de măduvă osoasă iar la
73% dintre aceştia s-a administrat chimioterapie cu mai multe medicamente. Pacienţii au fost trataţi cu
imatinib în doze de 260 mg/m
2 şi zi (n=5), 340 mg/m2 şi zi (n=9), 440 mg/m2 şi zi (n=7) şi 570 mg/m2
şi zi (n=5). Din 9 pacienţi cu LGC în fază cronică şi date citogenetice disponibile, 4 (44%) şi 3 (33%)
s-a obţinut un răspuns citogenetic complet, respectiv un răspuns citogenetic parţial, pentru un procent
al RCM de 77%.
Un total de 51 pacienţi copii şi adolescenţi cu LGC în fază cronică nou diagnosticată sau netratată au
fost înrolaţi într-un studiu de fază II, deschis, multicentric, fără comparator. Pacienţii au fost trataţi cu
doza de imatinib 340 mg/m
2 şi zi, fără întreruperi, în absenţa toxicităţii limitante de doză. Tratamentul
cu imatinib induce un răspuns rapid la pacienţii copii şi adolescenţi nou diagnosticaţi cu LGC cu RHC
78% după 8 săptămâni de tratament. Rata mare a RHC este însoţită de apariţia unui răspuns
citogenetic complet (RCC) de 65%, care este comparabil cu rezultatele observate la adulţi.
Suplimentar, a fost observat răspuns citogenetic parţial (RCP) la 16% pentru RCM 81%. La
majoritatea pacienţilor la care s-a obţinut RCC, RCC a apărut între lunile 3 şi 10, cu un timp median
de răspuns pe baza estimării Kaplan-Meier de 5,6 luni.
Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor
studiilor efectuate cu imatinib la toate subgrupele de copii şi adolescenţi în leucemia granulocitară
cronică cu cromozom Philadelphia (bcr-abl) pozitiv (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea
la copii şi adolescenţi).
Studii clinice în LLA Ph+
LLA Ph+ nou diagnosticată: Într-un studiu controlat (ADE10) al imatinibului comparativ cu inducţia
chimioterapică la 55 pacienţi nou diagnosticaţi cu vârsta de 55 ani sau peste, imatinibul utilizat ca
singur medicament a indus o rată semnificativ mai mare de răspuns hematologic complet comparativ
cu chimioterapia (96,3% comparativ cu 50%; p=0,0001). Când s-a administrat tratament de salvare cu
imatinib, la pacienţii care nu au răspuns sau au răspuns puţin la chimioterapie, 9 pacienţi (81,8%) din
11 au obţinut un răspuns hematologic complet. Acest efect clinic a fost asociat cu o reducere mai mare
a transcripţiilor bcr-abl la pacienţii trataţi cu imatinib comparativ cu braţul cu chimioterapie după 2
săptămâni de tratament (p=0,02). Tuturor pacienţilor li s-a administrat imatinib şi chimioterapie de
consolidare (vezi tabelul 5) după inducţie şi valorile transcripţiilor bcr-abl au fost identice în cele două
braţe la 8 săptămâni. După cum era de aşteptat pe baza protocolului studiului, nu s-a observat nicio
diferenţă în ceea ce priveşte durata remisiunii, supravieţuirea fără boală sau supravieţuirea totală, deşi
pacienţii cu răspuns molecular complet şi care au rămas cu boală reziduală minimă au avut un rezultat
mai bun, atât pentru durata remisiunii (p=0,01), cât şi pentru supravieţuirea fără boală (p=0,02).
Rezultatele observate în cadrul unei populaţii de 211 pacienţi nou diagnosticaţi cu LLA Ph+ din patru
studii clinice necontrolate (AAU02, ADE04, AJP01 şi AUS01) sunt în concordanţă cu rezultatele
descrise anterior. Imatinibul în asociere cu chimioterapie de inducţie (vezi tabelul 5) au condus la o
rată de răspuns hematologic complet de 93% (147 din 158 pacienţi evaluabili) şi o rată de răspuns
18 citogenetic major de 90% (19 din 21 pacienţi evaluabili). Rata de răspuns molecular complet a fost de
48% (49 din 102 pacienţi evaluabili). Supravieţuirea fără boală (SFB) şi supravieţuirea totală (ST) a
depăşit constant 1 an şi au fost superioare, în două studii (AJP01 şi AUS01), verificării istorice (SFB
p<0,001; ST p<0,0001).
Tabelul 4 Tratamentul chimioterapic utilizat în asociere cu imatinib
Studiul ADE10
Prefază DEX 10 mg/m2
oral, zilele 1-5; CF 200 mg/m2
i.v., zilele 3, 4, 5; MTX
12 mg intratecal, ziua 1
Inducţia remisiei DEX 10 mg/m2 oral, zilele 6-7, 13-16; VCR 1 mg i.v.zilele 7, 14;
IDA 8 mg/m2 i.v. (0,5 ore), zilele 7, 8, 14, 15; CF 500 mg/m2 i.v.(1
oră) ziua 1; C-Ara 60 mg/m2 i.v., zilele 22-25, 29-32
Tratament de consolidare
I, III, V MTX 500 mg/m 2i.v. (24 ore), zilele 1, 15; 6-MP 25 mg/m2
oral,
zilele 1 – 20
Tratament de consolidare
II, IV Ara-C 75 mg/m2 i.v. (1 oră), zilele 1 – 5; VM26 60 mg/m2 i.v. (1 oră),
zilele 1 – 5
Studiul AAU02
Tratament de inducţie
(de novo Ph+ ALL) Daunorubicină 30 mg/m2 i.v., zilele 1-3, 15-16; VCR doza totală 2 mg
i.v., zilele 1, 8, 15, 22; CF 750 mg/m2 i.v., zilele 1, 8; prednison 60
mg/m2 oral, zilele 1-7, 15-21; IDA mg/m2 oral, zilele 1-28; MTX 15
mg intratecal, zilele 1, 8, 15, 22; C-Ara 40 mg intratecal, zilele 1, 8,
15, 22; metilprednisolon 40 mg intratecal, zilele 1, 8, 15, 22
Consolidare (de novo
Ph+ ALL) C-Ara 1000 mg/m2/12 ore i.v.(3 ore), zilele 1-4; mitoxantronă 10
mg/m2 i.v. zilele 3-5; MTX 15 mg intratecal, ziua 1; metilprednisolon
40 mg intratecal, ziua 1
Studiul ADE04
Prefază DEX 10 mg/m2 oral, zilele 1-5; CF 200 mg/m2 i.v., zilele 3-5; MTX
15 mg intratecal, ziua 1
Tratament de inducţie I DEX 10 mg/m2 oral, zilele 1-5; VCR 2 mg i.v., zilele 6, 13, 20;
daunorubicină 45 mg/m2 i.v., zilele 6-7, 13-14
Tratament de inducţie II CF 1 g/m2 i.v. (1 oră), zilele 26, 46; C-Ara 75 mg/m2 i.v. (1 oră),
zilele 28-31, 35-38, 42-45; 6-MP 60 mg/m2 oral, zilele 26-46
Tratament de consolidare DEX 10 mg/m2 oral, zilele 1-5; vindesină 3 mg/m2 i.v., ziua 1; MTX
1,5 g/m2 i.v. (24 ore), ziua 1; etopozidă 250 mg/m2 i.v. (1 oră) zilele
4-5; C-Ara 2x 2 g/m2 i.v. (3 ore, q 12 ore), ziua 5
Studiul AJP01
Tratament de inducţie CF 1,2 g/m2 i.v. (3 ore), ziua 1; daunorubicină 60 mg/m2 i.v. (1 oră),
zilele 1-3; vincristină 1,3 mg/m2 i.v., zilele 1, 8, 15, 21; prednisolon
60 mg/m2 şi zi oral
Tratament de consolidare Conduită de alternare a chimioterapiei: doze mari de chimioterapice
cu MTX 1 g/m2 i.v. (24 ore), ziua 1, şi C-Ara 2 g/m2 i.v. (q 12 ore),
zilele 2-3, timp de 4 cicluri
Întreţinere VCR 1,3 g/m2 i.v., ziua 1; prednisolon 60 mg/m2 oral, zilele 1-5
Studiul AUS01
19 Tratament de inducţie-
consolidare Tratament hiper-CVAD: CF 300 mg/m
2 i.v. (3 ore, q 12 ore), zilele 1-3;
vincristină 2 mg i.v., zilele 4, 11; doxorubicină 50 mg/m2 i.v. (24 ore), ziua
4; DEX 40 mg pe zi în zilele 1-4 şi 11-14, alternând cu MTX 1 g/m2 i.v. (24
ore), ziua 1, C-Ara 1 g/m2 i.v. (2 ore, q 12 ore), zilele 2-3 (în total 8 cure)
Întreţinere VCR 2 mg i.v. lunar, timp de 13 luni; prednisolon 200 mg oral, 5 zile pe
lună timp de 13 luni
Toate tipurile de tratament includ administrarea de steroizi pentru profilaxia SNC
C-Ara: citozină arabinozidă; CF: ciclofosfamidă; DEX: dexametazonă; MTX: metotrexat; 6-MP: 6-
merca
ptopurină VM26: tenipozidă; VCR: vincristină; IDA: idarubicină; i.v.: intravenos
Pacienţi copii şi adolescenţi: în studiul I2301, un total de 93 pacienţi copii, adolescenţi şi tineri adulţi
(cu vârsta cuprinsă între 1 şi 22 ani), cu LAA Ph+, au fost incluşi într-un studiu deschis, multicentric,
secvenţial, de tip cohortă, nerandomizat, de fază III, şi li s-a administrat tratament cu imatinib
(340 mg/m2 şi zi) în asociere cu chimioterapie intensivă după terapia de inducţie. Imatinib a fost
administrat intermitent în cohortele 1-5, cu o durată a tratamentului mărită şi cu începerea mai
devreme a administrării imatinib de la o cohortă la alta; la cohorta 1 s-a administrat schema terapeutică
cu intensitatea cea mai redusă, iar la cohorta 5 s-a administrat schema terapeutică cu intensitatea cea
mai mare (cel mai mare număr de zile, cu administrarea zilnică continuă a dozei de imatinib în timpul
primelor cicluri de chimioterapie). Expunerea precoce continuă zilnică la imatinib în decursul
tratamentului asociat cu chimioterapia la pacienţii din cohorta 5 (n=50) a îmbunătăţit rata de
supravieţuire fără evenimente la 4 ani (SFE), comparativ cu grupurile de control (n=120), cărora li s-a
administrat chimioterapie standard fără imatinib (69,6% faţă de 31,6%). Rata estimată de supravieţuire
totală (ST) la 4 ani la pacienţii din cohorta 5 a fost de 83,6%, comparativ cu 44,8% în grupurile de
control. La 20 din 50 (40%) de pacienţi din cohorta 5 s-a efectuat transplant hematopoietic cu celule
stem.
Tabelul 5 Tratamentul chimioterapic utilizat în asociere cu imatinib în studiul I2301
Bloc consolidare 1
(3 săptămâni) VP-16 (100 mg/m
2/zi, IV): zilele 1-5
Ifosfamidă (1,8 g/m
2/zi, IV): zilele 1-5
MESNA (360 mg/m
2/doză q3h, x 8 doze/zi, IV): zilele 1-5
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 6-15 sau până la NAN > 1500 după valoarea
cea mai redusă
IT Metotrexat (în funcţie de vârstă): NUMAI ziua 1
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 8, 15
Bloc consolidare 2
(3 săptămâni) Metotrexat (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): ziua 1
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV sau PO q6h x 6 doze)iii:
Zilele 2 şi 3
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): ziua 1
ARA-C (3 g/m
2/doză q 12 h x 4, IV): zilele 2 şi 3
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 4-13 sau până când ANC > 1500 după valoarea
cea mai redusă
Bloc reinducţie 1
(3 săptămâni) VCR (1,5 mg/m2/zi, IV): zilele 1, 8 şi 15
DAUN (45 mg/m2/zi bolus, IV): zilele 1 şi 2
CPM (250 mg/m2/doză q12h x 4 doze, IV): zilele 3 şi 4
PEG-ASP (2500 IUnităţi/m2, IM): ziua 4
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 5-14 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 15
DEX (6 mg/m2/zi, PO): zilele 1-7 şi 15-21
Bloc intensificare 1
(9 săptămâni) Metotrexat (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): zilele 1 şi 15
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV sau PO q6h x 6 doses)iii:
Zilele 2, 3, 16 şi 17
20 Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 22
VP-16 (100 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
CPM (300 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
MESNA (150 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 27-36 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
ARA-C (3 g/m
2, q12h, IV): zilele 43, 44
L-ASP (6000 IUnităţi/m
2, IM): ziua 44
Bloc reinducţie 2
(3 săptămâni) VCR (1.5 mg/m2/zi, IV): zilele 1, 8 şi 15
DAUN (45 mg/m
2/zi bolus, IV): zilele 1 şi 2
CPM (250 mg/m
2/doză q12h x 4 dozele, iv): zilele 3 şi 4
PEG-ASP (2500 IUnităţi/m
2, IM): ziua 4
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 5-14 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 15
DEX (6 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-7 şi 15-21
Bloc intensificare 2
(9 săptămâni) Metotrexat (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): zilele 1 şi 15
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV au PO q6h x 6 doses)iii:
zilele 2, 3, 16 şi 17
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1 şi 22
VP-16 (100 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
CPM (300 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
MESNA (150 mg/m
2/zi, IV): zilele 22-26
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 27-36 până la NAN > 1500 după valoarea cea
mai redusă
ARA-C (3 g/m
2, q12h, IV): zilele 43, 44
L-ASP (6000 IUnităţi/m
2, IM): ziua 44
Întreţinere
(cicluri de 8
săptămâni)
Ciclurile 1–4 MTX (5 g/m2 în decurs de 24 ore, IV): zi 1
Leucovorin (75 mg/m
2 la ora 36, IV; 15 mg/m2 IV sau PO q6h x 6 doses)iii:
zilele 2 şi 3
Tratament triplu IT (în funcţie de vârstă): zilele 1, 29
VCR (1,5 mg/m
2, IV): zilele 1, 29
DEX (6 mg/m
2/zi PO): zilele 1-5; 29-33
6-MP (75 mg/m
2/zi, PO): zilele 8-28
Metotrexat (20 mg/m
2/week, PO): zilele 8, 15, 22
VP-16 (100 mg/m
2, IV): zilele 29-33
CPM (300 mg/m
2, IV): zilele 29-33
MESNA IV zilele 29-33
G-CSF (5 μg/kg, SC): zilele 34-43
Întreţinere
(cicluri de 8
săptămâni)
Ciclul 5 Iradiere craniană (numai Bloc 5)
12 Gy în 8 fracţii pentru toţi pacienţii care sunt CNS1 şi CNS2 la
diagnosticare
18 Gy în 10 fracţii pentru pacienţii care sunt CNS3 la diagnosticare
VCR (1,5 mg/m
2/zi, IV): zilele 1, 29
DEX (6 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-5; 29-33
6-MP (75 mg/m
2/zi, PO): zilele 11-56 (Reţinere 6-MP în zilele 6-10 de
iradiere craniană, începând cu ziua 1 din Ciclul 5. Începere 6-MP în prima
zi după finalizarea iradierii craniene.)
Metotrexat (20 mg/m
2/săptămână, PO): zilele 8, 15, 22, 29, 36, 43, 50
Întreţinere
(cicluri de 8
săptămâni)
Ciclurile 6-12 VCR (1,5 mg/m2/zi, IV): zilele 1, 29
DEX (6 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-5; 29-33
6-MP (75 mg/m
2/zi, PO): zilele 1-56
Metotrexat (20 mg/m
2/săptămână, PO): zilele 1, 8, 15, 22, 29, 36, 43, 50
G-CSF = factor care stimulează formarea de colonii granulocitare, VP-16 = etopozidă, MTX =
metotrexat, IV = intravenos, SC = subcutanat, IT = intratecal, PO = oral, IM = intramuscular, ARA-C
= citarabină, CPM = ciclofosfamidă, VCR = vincristină, DEX = dexametazonă, DAUN =
daunorubicină, 6-MP = 6-mercaptopurină, E.Coli L-ASP = L-asparaginază, PEG-ASP = PEG
21 asparaginază, MESNA= 2-mercaptoetan sulfonat de sodiu, iii= sau până când nivelul MTX este
< 0,1 μM, q6h = la fiecare 6 ore, Gy= Gray
Studiul AIT07 a fost un studiu multicentric, deschis, randomizat, de fază II/III, care a inclus
128 pacienţi (1 până la < 18 ani) trataţi cu imatinib în asociere cu chimioterapie. Datele de siguranţă
rezultate din acest studiu par să fie conforme cu profilul de siguranţă al imatinib la pacienţii cu LLA
Ph+.
LLA Ph+ recidivantă/refractară: Atunci când imatinibul a fost administrat în monoterapie la pacienţii
cu LLA Ph+ recidivantă/refractară, a condus, la 53 din 411 pacienţi evaluabili în ceea ce priveşte
răspunsul, la o rată de răspuns hematologic de 30% (9% complet) şi la o rată de răspuns citogenetic
major de 23%. (De remarcat, că din 411 pacienţi, 353 au fost trataţi într-un program de acces extins,
fără a fi colectate datele iniţiale de răspuns). Timpul median până la progresie în populaţia totală de
411 pacienţi cu LLA Ph+ recidivantă/refractară a fost cuprins între 2,6 şi 3,1 luni şi mediana
supravieţuirii totale la cei 401 pacienţi evaluabili a fost cuprinsă între 4,9 şi 9 luni. Datele au fost
similare în cadrul re-analizei pentru a include numai acei pacienţi cu vârsta de 55 ani sau peste.
Studii clinice în MDS/MPD
Experienţa utilizării imatinib în această indicaţie este foarte limitată şi se bazează pe ratele de răspuns
hematologic şi citogenetic. Nu există studii controlate care să demonstreze un beneficiu clinic sau o
rată de supravieţuire crescută. Un studiu clinic deschis, multicentric, de fază II (studiul B2225) a fost
realizat pentru a testa administrarea Imakrebin la diferite populaţii de pacienţi care suferă de boli cu
potenţial letal asociate tirozin-kinazelor proteice Abl, Kit sau PDGF-R. Acest studiu a inclus 7 pacienţi
cu MDS/MPD care au fost trataţi cu imatinib 400 mg pe zi. Trei pacienţi au prezentat un răspuns
hematologic complet (RHC), iar un pacient a prezentat un răspuns hematologic parţial (RHP). În
momentul analizei iniţiale, trei din cei patru pacienţi detectaţi cu recombinări ale genei PDGF-R au
dezvoltat un răspuns hematologic (2 RHC şi 1 RHP). Vârsta acestor pacienţi a fost cuprinsă între 20 şi
72 ani. De asemenea, alţi 24 pacienţi cu MDS/MPD au fost raportaţi în 13 publicaţii. 21 pacienţi au
fost trataţi cu imatinib 400 mg pe zi, în timp ce ceilalţi 3 pacienţi au fost trataţi cu doze mai mici. La
unsprezece pacienţi, au fost detectate recombinări ale genei PDGF-R, 9 din aceştia obţinând un RHC
şi 1 RHP. Vârsta acestor pacienţi a fost cuprinsă între 2 şi 79 ani. Într-o publicaţie recentă, informaţii
actualizate de la 6 din aceşti 11 pacienţi au arătat că toţi aceşti pacienţi au rămas în remisiune
citogenetică (interval 32-38 luni). Aceeaşi publicaţie a raportat date de urmărire pe termen lung de la
12 pacienţi cu MDS/MPD cu recombinări ale genei PDGF-R (5 pacienţi din studiul B2225). Aceşti
pacienţi au fost trataţi cu imatinib un timp median de 47 luni (interval 24 zile – 60 luni). La 6 din
aceşti pacienţi, urmărirea depăşeşte acum 4 ani. Unsprezece pacienţi au obţinut un RHC rapid; zece au
prezentat o rezolvare completă a anormalităţilor citogenetice şi o scădere sau dispariţie a transcripţiilor
de fuziune determinate conform RT-PCR. Răspunsurile hematologice şi citogenetice au fost susţinute
un timp median de 49 luni (interval 19-60), respectiv, 47 luni (interval 16-59). Rata totală a
supravieţuirii este de 65 luni de la diagnosticare (interval 25-234). În general, administrarea imatinib la
pacienţii fără translocaţie genetică nu a dus la nicio ameliorare.
Nu există studii controlate efectuate la pacienţi copii cu MDS/MPD. În 4 publicaţii au fost raportaţi
cinci (5) pacienţi cu MDS/MPD asociate cu rearanjamente ale genelor PDGF-R. Vârsta acestor
pacienţi a variat între 3 luni şi 4 ani, iar imatinib a fost administrat la o doză de 50 mg zilnic sau în
doze variind între 92,5 şi 340 mg/m
2 zilnic. Toţi pacienţii au obţinut un răspuns hematologic,
citogenetic şi/sau clinic complet.
Studii clinice în SHE/LEC
Un studiu deschis, multicentric, de fază II (studiu B2225) a fost realizat pentru a testa administrarea
imatinib la diferite populaţii de pacienţi care suferă de boli care pun viaţa în pericol asociate tirozin-
kinazelor proteice Abl, Kit sau PDGF-R. În acest studiu, 14 pacienţi cu SHE/LEC au fost trataţi cu
100 mg până la 1000 mg imatinib pe zi. Alţi 162 pacienţi cu SHE/LEC, raportaţi în 35 cazuri şi serii
de cazuri publicate, au fost trataţi cu imatinib în doze de 75 mg până la 800 mg pe zi. Anormalităţile
citogenetice au fost evaluate la 117 din populaţia totală de 176 pacienţi. Din aceşti 117 pacienţi, la
61dintre ei s-a identificat kinaza de fuziune FIP1L1-PDGF-Rα. Alţi patru pacienţi cu SHE au fost
identificaţi ca fiind FIP1L1-PDGF-Rα-pozitivi în alte 3 rapoarte publicate. Toţi cei 65 pacienţi care au
22 prezentat kinaza de fuziune FIP1L1-PDGF-Rα au obţinut un RHC susţinut timp de mai multe luni
(interval de la 1+ la 44+ luni controlate în momentul raportării). După cum s-a raportat într-o
publicaţie recentă, 21 din aceşti 65 pacienţi au obţinut, de asemenea, o remisiune moleculară completă
cu o urmărire mediană de 28 luni (interval 13-67 luni). Vârsta acestor pacienţi a fost cuprinsă între 25
şi 72 ani. Suplimentar, au fost raportate de către investigatori cazuri de ameliorări ale
simptomatologiei şi ale anormalităţilor disfuncţionale ale altor organe. S-au raportat ameliorări la
nivelul aparatului cardiac, sistemului nervos, al ţesuturilor cutanate/subcutanate, aparatului
respirator/toracic/mediastinal, aparatului musculo-scheletic/ţesutului conjunctiv/aparatului vascular şi
tractului gastrointestinal.
Nu există studii controlate la copii şi adolescenţi cu SHE/LEC. În 3 publicaţii au fost raportaţi trei
(3) pacienţi cu SHE/LEC asociate cu rearanjamente ale genelor PDGF-R. Vârsta acestor pacienţi a
variat între 2 ani şi 16 ani, iar imatinib a fost administrat în doze de 300 mg/m
2 zilnic sau în doze
variind între 200 şi 400 mg zilnic. Toţi pacienţii au obţinut un răspuns hematologic, citogenetic şi/sau
molecular complet.
Studii clinice în GIST inoperabile şi/sau metastatice
Un studiu de fază II, deschis, randomizat, necontrolat, multinaţional s-a desfăşurat la pacienţi cu
tumori stromale gastrointestinale (GIST) inoperabile sau maligne metastatice. În acest studiu au fost
incluşi şi randomizaţi 147 pacienţi care au fost trataţi fie cu 400 mg, fie cu 600 mg pe care orală, o
dată pe zi, timp de până la 36 luni. Aceşti pacienţi au avut vârsta între 18 şi 83 ani şi au prezentat
diagnostic patologic de GIST maligne cu Kit-pozitiv care au fost inoperabile şi/sau metastatice.
Imunohistochimia a fost efectuată de obicei cu anticorpi Kit (A-4502, antiser policlonal de iepure,
1:100; DAKO Corporation, Carpinteria, CA) conform analizei prin metoda care utilizează un complex
peroxidază-biotină-avidină după marcare antigenică.
Proba principală de eficacitate s-a bazat pe ratele răspunsului obiectiv. A fost necesar ca tumorile să
fie măsurabile la cel puţin o localizare, iar caracterizarea răspunsului s-a bazat pe criteriile
Southwestern Oncology Group (SWOG). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 5.
Tabelul 6 Răspunsul cel mai bun al tumorii în studiul STIB2222 (GIST)
Răspunsul cel mai bun Toate dozele (n=147)
400 mg (n=73)
600 mg (n=74)
n(%)
Răspuns complet 1 (0,7)
Răspuns parțial 98 (66,7)
Boală stabilă 23 (15,6)
Boală progresivă 18 (12,2)
Neevaluabil 5 (3,4)
Necunoscut 2 (1,4)
Între cele două grupuri de pacienţi trataţi cu doze diferite nu s-a semnalat nici o diferenţă în ceea ce
priveşte procentele de răspuns. Un număr semnificativ de pacienţi care au fost în faza stabilă a bolii în
momentul analizei interimare au obţinut un răspuns parţial la tratament mai îndelungat (urmărire
mediană de 31 luni). Timpul median de răspuns a fost de 13 săptămâni (IÎ 95% 12-23). Timpul median
până la eşecul tratamentului la pacienţii care au răspuns la tratament a fost de 122 săptămâni (IÎ 95%
106-147), în timp ce la toată populaţia studiului a fost de 84 săptămâni (IÎ 95% 71 -109).
Supravieţuirea totală mediană nu a fost atinsă. Estimarea Kaplan-Meier a supravieţuirii după urmărirea
de 36 luni este de 68%.
În două studii clinice (studiul B2222 şi un studiu intergrup S0033), doza zilnică de imatinib a fost
crescută la 800 mg la pacienţii cu progresia bolii la doze zilnice mai mici de 400 mg sau 600 mg. Doza
zilnică a fost crescută la 800 mg la un total de 103 pacienţi; 6 pacienţi au obţinut un răspuns parţial şi
21 au obţinut stabilizarea bolii lor după creşterea dozei, cu un beneficiu clinic total de 26%. Din datele
23 de siguranţă disponibile, creşterea dozei la 800 mg pe zi la pacienţii cu progresia bolii la doze mai
mici de 400 mg sau 600 mg pe zi nu pare să afecteze profilul de siguranţă al imatinib.
Studiul clinic privind GIST cu tratament adjuvant
În cadrul tratamentului adjuvant, imatinib a fost investigat într-un studiu de fază III multicentric,
dublu-orb, pe termen lung, placebo controlat (Z9001) la care au luat parte 773 pacienţi. Vârsta acestor
pacienţi a variat de la 18 la 91 de ani. Au fost incluşi pacienţi care aveau un diagnostic histologic de
GIST primară cu expresia proteinei Kit determinată prin imunochimie şi o mărime a tumorii > 3 cm ca
dimensiune maximă, cu rezecţie generală completă a tumorii GIST primare în decurs de 14-70 zile
înainte de înregistrare. După rezecţia tumorii GIST primare, pacienţii au fost randomizaţi într-unul din
cele două braţe: imatinib la 400 mg pe zi sau placebo echivalent timp de un an.
Criteriul final principal de evaluare al studiului a fost supravieţuirea fără recidivă (SFR), definită ca
timpul de la data randomizării până la data recidivei sau a decesului de orice cauză.
Imatinib a prelungit semnificativ SFR, 75% din pacienţi neprezentând recidive după 38 de luni în
grupul tratat cu imatinib faţă de 20 de luni în grupul cu placebo (intervale de încredere 95%, [30 -
neestimabil]; respectiv, [14 - neestimabil]); (rata riscului = 0,398 [0,259-0,610], p0,049-0,264]).
Riscul de recidivă la pacienţii care au suferit o rezecţie chirurgicală a tumorii GIST primare a fost
evaluat retrospectiv pe baza următorilor factori de prognostic: mărimea tumorii, indicele mitotic,
localizarea tumorii. Au fost disponibile date privind indicele mitotic pentru 556 din cei 713 pacienţi
care au format populaţia în intenţie de tratament (ITT). Rezultatele analizelor subgrupurilor conform
clasificărilor riscurilor ale United States National Institutes of Health (Institutele Naţionale de Sănătate
ale Statelor Unite - NIH) şi Armed Forces Institute of Pathology (Institutul de Patologie al Forţelor
Armate - AFIP) sunt indicate în tabelul 6. Nu s-au observat beneficii în grupurile cu risc mic şi foarte
mic. Nu s-au observat beneficii privind supravieţuirea totală
.
Tabelul 7 Sinteza analizelor SFR din studiul Z9001 conform clasificărilor riscurilor NIH şi
AFIP
Criter
ii de
risc Nivel de
risc % din
pacienţi Nr de
evenimente/
Nr de
pacienti Rata globală a
riscului
(interval de
încredere
95%) Rate SFR (%)
Imatinib faţă
de placebo 12 luni 24 luni
Imatinib faţă
de placebo Imatinib faţă de
placebo
NIH Mic
Intermediar
Mare 29,5
25,7
44,8 0/86 faţă de
2/90
4/75 faţă de
6/78
21/140 faţă
de 51/127 NE
0,59 (0,17;
2,10)
0,29 (0,18;
0,49) 100 faţă de
98,7
100 faţă de
94,8
94,8 faţă de
64,0 100 faţă de
95,5
97,8 faţă de
89,5
80,7 faţă de
46,6
AFIP Foarte mic
Mic
Moderat
Mare 20,7
25,0
24,6
29,7 0/52 faţă de
2/63
2/70 faţă de
0/69
2/70 faţă de
11/67
16/84 faţă de
39/81 NE
NE
0,16 (0,03;
0,70)
0,27 (0,15;
0,48) 100 faţă de
98,1
100 faţă de
100
97,9 faţă de
90,8
98,7 faţă de
56,1 100 faţă de 93,0
97,8 faţă de 100
97,9 faţă de
73,3
79,9 faţă de
41,5
24 *Întreaga perioadă de urmărire NE- nu se poate estima
Un al doilea studiu multicentric, deschis, de fază III (SSG XVIII/AIO) a comparat tratamentul cu
imatinib 400 mg/zi, cu durata de 12 luni cu tratamentul cu durata de 36 luni la pacienţi după rezecţia
chirurgicală a GIST şi care prezintă următoarele: diametrul tumorii > 5 cm şi indice mitotic > 5/50
câmpuri microscopice de mare putere (HPF); sau diametrul tumorii > 10 cm şi orice indice mitotic sau
tumoră de orice dimensiuni cu indice mitotic > 10/50 HPF sau tumori rupte în cavitatea peritoneală. A
existat un total de 397 pacienţi care au consimţit să participe la studiu şi care au fost randomizaţi în
cadrul studiului (199 pacienţi în braţul de tratament cu durata de 12 luni şi 198 pacienţi în braţul de
tratament cu durata de 36 de luni), vârsta mediană a fost de 61 ani (interval 22 până la 84 ani). Timpul
median de urmărire a fost de 54 luni (de la data randomizării până la data centralizării datelor), cu un
total de 83 luni între primul pacient randomizat şi data centralizării datelor.
Criteriul principal final de evaluare al studiului a fost supravieţuirea fără recurenţa bolii (SRB),
definită ca intervalul de timp de la data randomizării la data recurenţei bolii sau deces din orice cauză.
Tratamentul cu imatinib cu o durată de treizeci şi şase (36) luni a prelungit în mod semnificativ
perioada de supravieţuire fără recurenţa bolii comparativ cu tratamentul cu imatinib cu durata de 12
luni (cu rata globală a riscului (RR) = 0,46 [0,32, 0,65], p 36 luni) poate întârzia apariţia altor recurenţe; cu toate acestea,
impactul acestor date asupra supravieţuirii totale rămâne necunoscut.
Numărul total de decese a fost de 25 pentru braţul de tratament cu durata de 12 luni şi de 12 pentru
braţul de tratament cu durata de 36 luni.
Tratamentul cu imatinib timp de 36 de luni a fost superior tratamentului cu durata de 12 luni în analiza
ITT, adică inclusiv întreaga populaţie a studiului. În cadrul analizei planificate a subgrupelor după
tipul de mutaţie, RR pentru SRB în timpul celor 36 de luni de tratament pentru pacienţi cu mutaţia
exon 11 a fost de 0,35 [IÎ 95%: 0,22, 0,56]. Din cauza numărului redus de evenimente observate, nu
pot fi trase concluzii pentru alte subgrupe de mutaţii mai puţin frecvente.
Tabelul 8 Tratament cu Imatinib cu durata de 12 luni şi 36 luni (SSGXVIII/Studiul AIO)
SRB Braţ de tratament
cu durata 12 luni
%(IÎ) Braţ de tratament cu
durata de 36 luni
%(IÎ)
12 luni 93,7 (89,2-96,4) 95,9 (91,9-97,9)
24 luni 75,4 (68,6-81,0) 90,7 (85,6-94,0)
36 luni 60,1 (52,5-66,9) 86,6 (80,8-90,8)
48 luni 52,3 (44,0-59,8) 78,3 (70,8-84,1)
60 luni 47,9 (39,0-56,3) 65,6 (56,1-73,4)
Supravieţuire
36 luni 94,0 (89,5-96,7) 96,3 (92,4-98,2)
48 luni 87,9 (81,1-92,3) 95,6 (91,2-97,8)
60 luni 81,7 (73,0-87,8) 92,0 (85,3-95,7)
25 Figura 1 Estimări Kaplan-Meier privind criteriul principal final de evaluare supravieţuire fără
recurenţa bolii (populaţie ITT)
Figura 2 Estimări Kaplan-Meier pentru supravieţuire totală (populaţie ITT)
Nu există studii controlate la copii şi adolescenţi cu GIST cu c-Kit pozitiv. În 7 publicaţii au fost
raportaţi şaptesprezece (17) pacienţi cu GIST (cu sau fără mutaţii Kit şi PDGF-R). Vârsta acestor
pacienţi a variat între 8 şi 18 ani, iar imatinib a fost administrat atât în tratamentul adjuvant, cât şi în
tratamentul mestastazelor, în doze variind între 300 şi 800 mg zilnic. La majoritatea pacienţilor copii
şi adolescenţi trataţi pentru GIST, au lipsit datele care să confirme mutaţiile c-Kit sau PDGF-R care ar
26 fi putut conduce la rezultate clinice mixte.
Studii clinice în DFSP
S-a desfăşurat un studiu clinic (studiu B2225) de fază II, deschis, multicentric, care a inclus 12
pacienţi cu DFSP trataţi zilnic cu 800 mg imatinib. Vârsta pacienţilor cu DFSP a fost cuprinsă între 23
şi 75 ani; DFSP a fost metastazică, recidivantă local după o iniţială intervenţie chirurgicală rezectivă şi
considerată că nu poate fi ameliorată prin altă intervenţie chirurgicală rezectivă la momentul intrării în
studiu. Evidenţa principală a eficacităţii s-a bazat pe ratele obiective de răspuns. Din 12 pacienţi
înrolaţi, 9 au răspuns, unul complet şi 8 parţial. Trei dintre cei care au răspuns parţial au fost ulterior
declaraţi fără boală, prin intervenţie chirurgicală. Durata mediană a tratamentului în studiul B2225 a
fost 6,2 luni, cu o durată maximă de 24,3 luni. Au fost raportaţi alţi 6 pacienţi cu DFSP trataţi cu
Imakrebin în 5 rapoarte de caz publicate, vârsta lor fiind cuprinsă între 18 luni şi 49 ani. Pacienţii
adulţi, raportaţi în literatura publicată, au fost trataţi fie cu 400 mg (4 cazuri) sau 800 mg (1 caz)
imatinib pe zi. Pacientului copil sau adolescent i s-au administrat 400 mg/m
2
şi zi, doza fiind crescută
ulterior la 520 mg/m2şi zi. 5 pacienţi au răspuns, 3 complet şi 2 parţial. Durata mediană a tratamentului
în literatura publicată a fost cuprinsă între 4 săptămâni şi mai mult de 20 luni. Translocaţia
t(17:22)[(q22:q13)], sau produsul sau genetic, a fost prezentă la aproape toţi cei care au răspuns la
tratamentul cu imatinib.
Nu există studii controlate la copii şi adolescenţi cu DFSP. În 3 publicaţii au fost raportaţi cinci
(5) pacienţi cu DFSP şi rearanjamente ale genei PDGF-R. Vârsta acestor pacienţi a variat între 0 luni
şi 14 ani, iar imatinib a fost administrat în doze de 50 mg zilnic sau în doze variind între 400 şi
520 mg/m
2 zilnic. Toţi pacienţii au obţinut răspuns parţial şi/sau complet.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica imatinibului
Farmacocinetica imatinubului a fost evaluată pentru intervalul de doze de la 25 mg la 1000 mg.
Profilurile farmacocinetice în plasmă au fost analizate în ziua 1 şi, fie în ziua 7, fie în ziua 28, când
concentraţiile plasmatice au devenit constante.
Absorbţie
Biodisponibilitatea absolută medie pentru imatinib este de 98%. A existat o mare variabilitate
interindividuală a valorilor ASC ale imatinibului după o doză administrată oral. Atunci când
medicamentul se administrează cu o masă bogată în lipide, viteza de absorbţie a imatinibului a
prezentat o reducere minimă (scădere cu 11% a C
max şi prelungire a tmax cu 1,5 ore), cu o mică scădere
a ASC (7,4%), comparativ cu administrarea în condiţii de repaus alimentar. Efectul unei intervenţii
chirurgicale gastrointestinale în antecedente asupra absorbţiei medicamentului nu a fost investigat.
Distribuţie
Pe baza experimentelor in vitro, la concentraţiile plasmatice de imatinib relevante clinic, procentul de
legare de proteinele plasmatice a fost de aproximativ 95%, în principal de albumină şi alfa-acid-
glicoproteină, în timp ce procentul de legare de lipoproteine a fost mic.
Metabolizare
La om, principalul metabolit circulant este derivatul piperazinic N-demetilat care, in vitro, prezintă o
potenţă similară cu medicamentul nemodificat. ASC a acestui metabolit reprezintă numai 16% din
ASC a imatinibului. Legarea de proteinele plasmatice a metabolitului N-demetilat este similară cu cea
a medicamentului nemodificat.
Imatinibul şi metabolitul său N-demetilat au reprezentat în total 65% din radioactivitatea circulantă
(ASC
(0-48ore)). Diferenţa de radioactivitate circulantă corespunde unui număr de metaboliţi minori.
Rezultatele in vitro au indicat că CYP3A4 este principala enzimă a citocromului uman P450 care
catalizează biotransformarea imatinibului. Din posibilele administrări concomitente de medicamente
(acetaminofen, aciclovir, alopurinol, amfotericină, citarabină, eritromicină, fluconazol, hidroxiuree,
27 norfloxacină, penicilină V) numai eritromicina (CI
50 50 μM) şi fluconazolul (CI50 118 μM) au
demonstrat inhibarea metabolizării imatinibului, putând fi relevante clinic.
In vitro, imatinibul s-a dovedit a fi un inhibitor competitiv al substraturilor marker pentru CYP2C9,
CYP2D6 şi CYP3A4/5. Valorile K
i în microzomii hepatici la om au fost de 27, 7,5, respectiv 7,9
μmol/l. Concentraţiile plasmatice maxime ale imatinibului la pacienţi sunt de 2-4 μmol/l, în consecinţă
fiind posibilă inhibarea metabolizării mediate de CYP2D6 şi/sau CYP3A4/5 a medicamentelor
administrate concomitent. Imatinib nu a interferat cu biotransformarea 5-fluorouracil, dar a inhibat
metabolizarea paclitaxelului ca rezultat al inhibării competitive a CYP2C8 (K
i = 34,7 μM). Această
valoare a K
i este mult mai mare decât concentraţiile plasmatice de imatinib previzibile la pacienţi, ca
urmare, nefiind de aşteptat nicio interacţiune în cazul administrării concomitente a imatinibului fie cu
5-fluorouracil, fie cu paclitaxel.
Eliminare
Pe baza eliminării compusului (compuşilor) după administrarea unei doze orale de imatinib marcat cu 14C, aproximativ 81% din doză a fost eliminată în decurs de 7 zile în materiile fecale (68% din doză) şi
în urină (13% din doză). Imatinibul nemetabolizat a reprezentat 25% din doză (5% în urină, 20% în
fecale), restul fiind metaboliţi.
Farmacocinetica în plasmă
După administrarea orală la voluntari sănătoşi, t½ a fost de aproximativ 18 ore, ceea ce sugerează că
administrarea în priză unică zilnică este adecvată. Creşterea medie a ASC la creşterea dozei a fost
liniară şi proporţională cu dozele administrate oral de imatinib, în intervalul de doze de 25 mg-1000
mg. După administrări repetate în priză unică zilnică, nu s-au observat modificări ale cineticii
imatinibului, iar acumularea la starea de echilibru a fost de 1,5-2,5 ori mai mare.
Farmacocinetica la pacienţii cu GIST
La pacienţii cu GIST expunerea la starea de echilibru a fost de 1,5 ori mai mare decât cea observată la
pacienţii cu LGC la aceeaşi doză (400 mg pe zi). Pe baza analizei preliminare populaţionale la
pacienţii cu GIST, au fost identificate trei variabile (albumina, NL şi bilirubina) care au o relaţie
semnificativă static cu farmacocinetica imatinibului. Valorile scăzute ale albuminemiei au determinat
un clearance scăzut (Cl/f); iar creşterea NL a dus la o reducere a Cl/f. Cu toate acestea, aceste asocieri
nu sunt suficient de mari pentru a justifica ajustarea dozei. La această populaţie de pacienţi, prezenţa
metastazelor hepatice ar putea determina insuficienţă hepatică şi scăderea metabolizării.
Farmacocinetica populaţională
Pe baza analizelor de farmacocinetică populaţională la pacienţii cu LGC, s-a observat o influenţă mică
a vârstei pacienţilor asupra volumului de distribuţie (creştere cu 12% la pacienţii > 65 ani). Această
modificare nu este considerată semnificativă clinic. Efectul greutăţii corporale asupra clearance-ului
imatinibului este următorul: pentru un pacient cu greutatea de 50 kg este anticipat un clearance mediu
de 8,5 l/oră, în timp ce pentru un pacient cu greutatea de 100 kg clearance-ul va creşte la 11,8 l/oră.
Aceste modificări nu sunt considerate suficiente pentru justifica ajustarea dozei în funcţie de greutate.
Sexul nu influenţează cinetica imatinibului.
Farmacocinetica la copii şi adolescenţi
Ca şi la pacienţii adulţi, imatinibul a fost absorbit rapid după administrarea orală la pacienţii copii şi
adolescenţi din ambele studii, de fază I şi fază II. La copii şi adolescenţi, administrarea unor doze de
260 mg/m
2 şi zi, respectiv 340 mg/m2 şi zi a determinat aceeaşi expunere ca administrarea la pacienţii
adulţi a unor doze de 400 mg, respectiv 600 mg. Compararea ASC
(0-24) în ziua 8 şi ziua 1 la doza de
340 mg/m2 şi zi a evidenţiat o acumulare a medicamentului de 1,7 ori după administrarea zilnică de
doze repetate.
Pe baza analizei farmacocinetice centralizate la pacienţii copii şi adolescenţi cu tulburări
hematologice (LGC, ALL Ph+ sau alte tulburări hematologice tratate cu imatinib), clearance-ul
imatinibului creşte direct proporţional cu suprafaţa corporală (SC). După corecţia efectului SC, alte
date demografice, cum sunt vârsta, masa corporală şi indicele de masă corporală, nu au avut efecte
semnificative din punct de vedere clinic asupra expunerii la imatinib. Analiza a confirmat faptul că
28 expunerea la imatinib a pacienţilor copii şi adolescenţi cărora li s-a administrat doza de 260 mg/m
2 o
dată pe zi (fără a se depăşi 400 mg o dată pe zi) sau doza de 340 mg/m
2 o dată pe zi (fără a se depăşi
600 mg o dată pe zi) a fost similară expunerii pacienţilor adulţi cărora li s-a administrat imatinib în
doze de 400 mg sau 600 mg o dată pe zi.
Insuficienţa funcţiilor unor organe
Imatinibul şi metaboliţii săi nu se excretă în proporţie semnificativă pe cale renală. Pacienţii cu
insuficienţă renală uşoară şi moderată par să prezinte o expunere plasmatică mai mare decât pacienţii
cu funcţie renală normală. Creşterea este de aproximativ 1,5 – 2 ori, corespunzând unei creşteri de 1,5
ori a concentraţiei plasmatice a AGP, de care imatinibul este puternic legat. Clearance-ul imatinibului
liber este similar, probabil, la pacienţii cu insuficienţă renală şi la cei cu funcţie renală normală,
deoarece excreţia renală reprezintă doar o cale minoră de eliminare a imatinibului (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
Deşi rezultatele analizei farmacocinetice au indicat faptul că există o variaţie interindividuală
considerabilă, expunerea medie la imatinib nu a crescut la pacienţii cu grade diferite de disfuncţii
hepatice, comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică normală (vezi pct. 4.2, 4.4 şi 4.8).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Profilul preclinic de siguranţă al imatinibului a fost evaluat la şobolan, câine, maimuţă şi iepure.
Studiile de toxicitate după doze repetate au evidenţiat modificări hematologice uşoare până la
moderate la şobolan, câine şi maimuţă, asociate cu modificări ale măduvei hematopoietice la şobolan
şi câine.
Ficatul a fost organul ţintă la şobolan şi câine. Au fost observate creşteri uşoare până la moderate ale
valorilor serice ale transaminazelor şi o uşoară scădere a concentraţiilor plasmatice ale colesterolului,
trigliceridelor, proteinelor totale şi albuminei la ambele specii. Nu s-au observat modificări
histopatologice la ficatul de şobolan. La câinii trataţi timp de 2 săptămâni s-a observat o toxicitate
hepatică severă, cu creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice, necroză hepatocelulară, necroză
şi hiperplazie a canalelor biliare.
La maimuţele tratate timp de 2 săptămâni a fost observată toxicitate renală, cu mineralizarea şi
dilatarea focală a tubulilor renali şi nefroză tubulară. Creşterea uremiei şi creatininemiei a fost
observată la câteva dintre aceste animale. La şobolan, hiperplazia epiteliului de tranziţie în papila
renală şi în vezica urinară a fost observată la doze ≥ 6 mg/kg într-un studiu cu durata de 13 săptămâni,
fără modificări ale parametrilor plasmatici sau urinari. În timpul tratamentului cronic cu imatinib a fost
observată o creştere a frecvenţei infecţiilor oportuniste.
Într-un studiu cu durata de 39 săptămâni efectuat la maimuţe, nu a fost stabilit NOAEL (valoare a
dozei la care nu se observă reacţii adverse) la doza cea mai mică de 15 mg/kg, aproximativ o treime
din doza maximă administrată la om de 800 mg, raportată la suprafaţa corporală. Tratamentul a
determinat agravarea infecţiei malarice, în general supresată la aceste animale.
Imatinib nu a fost considerat genotoxic când a fost testat in vitro pe celule bacteriene (testul Ames), in
vitro pe celule de mamifere (limfom de şoarece) şi in vivo prin testul micronucleilor la şobolan. Efecte
genotoxice pozitive au fost obţinute pentru imatinib la un test in vitro efectuat pe celule de mamifere
(ovar de hamster chinezesc) pentru clastogeneză (aberaţie cromozomială) în prezenţa activării
metabolice. Doi produşi intermediari din procesul de fabricaţie, care sunt prezenţi şi în produsul final,
sunt pozitivi pentru mutagenitate în testul Ames. Unul din aceşti produşi intermediari a fost, de
asemenea, pozitiv în testul limfomului de şoarece.
Într-un studiu de fertilitate efectuat la şobolani masculi, trataţi timp de 70 zile înaintea împerecherii,
greutatea testiculelor şi epididimului, precum şi procentul de mobilitate al spermatozoizilor au scăzut
la doza de 60 mg/kg, aproximativ egală cu doza clinică maximă administrată la om de 800 mg pe zi,
raportată la suprafaţa corporală. Aceasta nu a fost observată la doze ≤ 20 mg/kg. O reducere uşoară
până la moderată a spermatogenezei a fost observată, de asemenea, la câine la doze administrate oral ≥
29 30 mg/kg. Când femelele de şobolan au fost tratate timp de 14 zile înainte de împerechere şi până în
ziua a 6-a de gestaţie, nu a fost observat niciun efect asupra împerecherii sau asupra numărului de
femele gestante. La o doză de 60 mg/kg, la femelele de şobolan s-a observat o pierdere fetală post-
implantare semnificativă şi un număr redus de fetuşi vii. Aceasta nu s-a observat la doze ≤ 20 mg/kg.
Într-un studiu efectuat la şobolan cu doze administrate oral privind dezvoltarea pre- şi postnatală, au
fost observate sângerări vaginale fie în ziua 14, fie în ziua 15 de gestaţie în grupul tratatat cu doza de
45 mg/kg şi zi. La aceeaşi doză, numărul de fetuşi născuţi morţi, precum şi al celor decedaţi în primele
4 zile de viaţă a fost mai mare. În generaţia urmaşilor F
1, la aceeaşi doză, greutatea corporală medie a
fost scăzută de la naştere până la sacrificare şi numărul de pui nou-născuţi care au atins criteriul de
separare prepuţială a fost uşor scăzut. Fertilitatea în grupul de moştenitori F
1 nu a fost afectată, în timp
ce creşterea numărului de avorturi şi scăderea numărului de pui viabili a fost observată la doza de 45
mg/kg şi zi. Doza la care nu se observă efect toxic (NOEL), atât pentru femele cât şi pentru generaţia
F1, a fost de 15 mg/kg şi zi (o pătrime din doza maximă administrată la om de 800 mg).
La şobolan, imatinibul a fost teratogen când a fost administrat în timpul organogenezei în doze ≥ 100
mg/kg, aproximativ egale cu doza clinică maximă administrată la om de 800 mg pe zi, raportată la
suprafaţa corporală. Efectele teratogene observate au inclus exencefalia sau encefalocelul,
absenţa/reducerea oaselor frontale şi absenţa oaselor parietale. Aceste efecte nu s-au observat la doze ≤
30 mg/kg.
Nu au fost identificate noi organe ţintă în cadrul studiului privind toxicitatea asupra dezvoltării
juvenile (ziua 10 până în ziua 70 postpartum), comparativ cu organele ţintă cunoscute la şobolani
adulţi. În cadrul studiului privind toxicitatea asupra dezvoltării juvenile, efectele asupra creşterii,
întârzierii deschiderii vaginale şi separării prepuţului au fost observate de la expuneri de aproximativ
0,3 până la de 2 ori expunerea pediatrică medie, când s-a administrat cea mai mare doză recomandată
de 340 mg/m
2. Suplimentar, la animalele tinere (în etapa de înţărcare) a fost observată o rată a
mortalităţii de aproximativ 2 ori mai mare decât cea observată în cazul expunerii pediatrice medii,
când s-a administrat cea mai mare doză recomandată de 340 mg/m
2.
Într-un studiu cu durata de 2 ani privind carcinogenitatea efectuat la şobolani, administrarea
imatinibului în doze de 15, 30 şi 60 mg/kg şi zi a determinat o scădere semnificativă statistic a
longevităţii masculilor la doze de 60 mg/kg şi zi şi a femelelor la ≥ 30 mg/kg şi zi. Examinarea
histopatologică a exemplarelor decedate a evidenţiat cardiomiopatie (la ambele sexe), nefropatie
cronică progresivă (femele) şi papilom glandular prepuţial drept cauze principale ale decesului sau
motive pentru sacrificare. Organele ţintă pentru modificările neoplazice au fost rinichii, vezica urinară,
uretra, glanda prepuţială şi clitorală, intestinul subţire, glandele paratiroide, glandele suprarenale şi
stomacul non-glandular.
Papilomul/carcinomul glandei prepuţiale/clitorale au fost observate începând de la doze de 30 mg/kg
şi zi, reprezentând aproximativ de 0,5 sau 0,3 ori expunerea zilnică umană (pe baza ASC) la doza de
400 mg pe zi, respectiv doza de 800 mg pe zi şi de 0,4 ori expunerea zilnică la copii şi adolescenţi (pe
baza ASC) la doza de 340 mg/m
2 şi zi. Doza la care nu s-a observat nici un efect toxic (NOEL) a fost
de 15 mg/kg şi zi. Adenomul/carcinomul renal, papilomul vezicii urinare şi uretrei, adenocarcinoamele
intestinului subţire, adenoamele glandelor paratiroidiene, tumorile medulare benigne şi maligne ale
glandelor suprarenale şi papiloamele/carcinoamele gastrice non-glandulare au fost observate la doze
de 60 mg/kg şi zi, reprezentând aproximativ de 1,7 ori expunerea zilnică la om sau o expunere
aproximativ egală cu expunerea zilnică la om (pe baza ASC) la doza de 400 mg pe zi, respectiv doza
de 800 mg pe zi şi de 1,2 ori expunerea zilnică la copii şi adolescenţi (pe baza ASC) la doza de 340
mg/m
2 şi zi. Doza la care nu s-a observat nici un efect toxic (NOEL) a fost de 30 mg/kg şi zi.
Nu sunt clarificate încă mecanismul şi relevanţa pentru om a acestor rezultate din studiul de
carcinogenitate efectuat la şobolan.
Leziunile non-neoplazice neidentificate în studiile preclinice anterioare au fost la nivelul aparatului
cardiovascular, pancreasului, organelor endocrine şi dinţilor. Cele mai importante modificări au inclus
hipertrofia şi dilatarea cardiacă, care au dus la simptome de insuficienţă cardiacă la unele animale.
30
Substanţa activă, imatinib, prezintă un risc pentru mediul înconjurător pentru organismele din
sedimente.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Hidroxipropilceluloză
Povidonă
Crospovidonă (TipA)
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Macrogol 400
Talc
Oxid roşu de fer (E172)
Oxid galben de fer (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din PVC-PE-PVDC/aluminiu
Cutii conţinând 10, 20, 30, 60, 90, 120, 180 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Alvogen IPCo S.àr.l.
5, Rue Heienhaff, L-1736, Senningerberg
Luxemburg
31 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI(ILOR) DE PUNERE PE PIAŢĂ
5297/2013/01-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare- Ianuarie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2015
