OLMETEC 20 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ol metec 10 mg comprimate filmate
Olmetec 20 mg comprimate filmate
Olmetec 40 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 10 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 20 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 40 mg.
Excipient cu efect cunoscut:
Olmetec 10 mg comprimate filmate : fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 61,60 mg.
Olmetec 20 mg comprimate filmate : fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 123,20 mg.
Olmetec 40 mg comprimate filmate : fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 246,40 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor , vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Olmetec comprimate a 10 mg : Comprimate filmate, rotunde, de culoare albă, marcate cu "C13" pe o faţă.
Olmetec comprimate a 20 mg: Comprimate filmate rotunde, de culoare albă, marcate cu "C14" pe o faţă.
Olmetec comprimate a 40 mg: Comprimate filmate ovale, de culoare albă, marcate cu "C1 5" pe o fa ţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze:
Adulţi
Doza iniţială recomandată de olmesartan medoxomil este de 10 mg, o dată pe zi. La pacienţii a căror
tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de olmesartan medoxomil poate fi
crescută la o doză optimă de 20 mg , o dată pe zi. Dacă este necesară o scădere adiţională a tensiunii
arteriale, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau poate fi
asociată hidroclorotiazidă.
Efectul antihipertensiv al olmesartanului medoxomil este substanţial după 2 săptămâni de la iniţierea
trata mentului şi maxim la aproximativ 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Trebuie ţinut cont de
acest lucru în cazul oricărui pacient, atunci când se intenţionează modificarea dozelor.
Pacienţi v ârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)
În general, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici (vezi modul de administrare al dozelor
la pacienţii cu insuficienţă renală). Dacă este necesară creşterea dozelor la maxim 40 mg pe zi, tensiunea
arterială trebuie monitorizată cu atenţie.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance- ul creatininei 20-60 ml/min),
datorită experienţei limitate de administrare de doze mari la acest grup de pacienţi, doza maximă este de
20 mg olmesartan medoxomil, o dată pe zi. Utilizarea olmesartan medoxomil la pacienţii cu insuficienţă
renală severă (clearance- ul creatininei <20 ml/min) nu este recomandată, datorită experienţei limitate la
acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă
hepatică moderată se recomandă o doză iniţială de 10 mg olmesartan medoxomil zilnic, iar doza maximă
nu trebuie să depăşească 20 mg, o dată pe zi. La pacienţii cu insu ficienţă hepatică care sunt trataţi cu
diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive, se recomandă monitorizarea strictă a tensiunii arteriale
şi a funcţiei renale. Nu există experienţă cu privire la utilizarea olmesartanului medoxomil la pacienţii cu
insuficienţă heapatică severă, de aceea utilizarea medicamentului nu este recomandată la acest grup de
pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Olmesartan medoxomil nu trebuie utilizat la pacienţii cu obstrucţie biliară
(vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Sigu ranţa şi eficacitatea Olmetec la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Nu există
date disponibile.
Mod de administrare:
Pentru a ajuta complianţa pacientului, se recomandă ca Olmetec comprimate să fie administrat în jurul
acelei aşi ore, în fiecare zi, cu sau fără alimente, cum ar fi de exemplu, la micul dejun.
Comprimatul se înghite cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă). Comprimatul nu
se mestecă .
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi i enumeraţi la pct. 6.1.
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
3
Obstrucţie biliară (vezi pct. 5.2).
Administrarea concomitentă a Olmetec cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Deple ţie volemică intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie determinată de tratament diuretic intensiv, dietă cu restricţie de sare, diaree
sau vărsături, în special după administrarea primei doze, poate să apară hipotensiune arterială
simptomatică. Se recomandă corectarea acestui status înainte de administrarea de olmesartanului
medoxomil.
Alte afecţiuni care determină stimularea sistemului renină-angiotensină- aldosteron
La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină-
angiotensină -aldosteron (adică pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau boli renale
subiacente, incluzând stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care acţionează asupra
acestui sistem a fost asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rar, insuficienţă renal ă
acută. În cazul utilizării antagoniştilor receptorilor angiotensină II nu poate fi exclusă apariţia unor efecte
similare.
Hipertensiune arterială de cauză renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală, în cazul în care pacienţii cu
stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional sunt trataţi cu
medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Când se utilizează olmesartan medoxomil la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea
periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan medoxomil nu
este recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance- ul creatininei 70 ani).
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină -aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Unele medicame nte sau clase terapeutice de
medicamente pot determina apariţia hiperkaliemiei: înlocuitori de sare care conţin potasiu, diuretice
4
care economisesc potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, anti-
inflamatoare nesteroidiene (incl usiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunodepresive cum
sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim.
- Afecţiuni intercurente, în special deshidratarea, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a unei afecţiuni renale (de exemplu, o boală infecţioasă),
distrucţia celulară (de exemplu ischemia acută a membrului inferior, rabdomioliză, traumatisme
extinse).
La pacienţii cu risc este recomandată monitorizarea strictă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului (vezi
pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II
sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei
renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin
administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II s au aliskirenului
(vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub
supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor
elect roliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Litiu
Similar altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, administrarea concomitentă de litiu şi olmesartan
medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).
Stenoza de valvă aortică sau mitrală; cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar altor vasodilatatoare, este indicată precauţie specială la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică
sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă .
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea olmesartan medoxomil nu este recomandată la aceşti pacienţi .
Enteropatie asemănătoare celei din boala celiacă (sprue)
În cazuri foarte rare, a fost raportată diaree severă, cronică cu pierdere substantială în greutate la pacienţii
tratați cu olmesartan după mai multe luni sau ani de la iniţ ierea medicamentului, probabil determinată de o
reac ţie de hipersensibilitate întârziată locală . Biopsiile intestinale ale pacienţilor au demonstrat adeseori
atrofia vilozită ţilor. Dacă un pa cient prezint ă aceste simptome în timpul tratamentului cu olmesartan,
trebuie excluse alte etiologii. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu olmesartan
medoxomi l dacă nu este identificată nici o altă etiologie. În cazurile în care simpt omele dispar şi
enteropatia asemănătoare celei din boala celiacă (sprue) este confirmat ă prin biopsie, tratamentul cu
olmesartan medoxomil nu trebuie reiniţiat.
Diferenţe etnice
Similar tuturor celorlalţi antagonişti ai angiotensinei II, efectul de scădere al tensiunii arteriale al
olmesartan medoxomil poate fi ceva mai mic la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu pacienţii
aparţinând celorlalte rase, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a statusului hiporeninemi c în cadrul
populaţiei hipertensive aparţinând rasei negre.
Sarcina
5
Tratamentul cu antagonişti ai angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în
care continuarea tratamentului cu antagonişti ai angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care
planific ă o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de siguranţă
pentru utilizarea în timpul sarcinii este stabilit. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul cu antagonişti
ai angiotensinei II trebu ie întrerupt imediat, şi, dacă este adecvat, trebuie iniţiat tratamentul alternativ (vezi
pct. 4.3 şi 4.6).
Alte atenţionări
Similar oricărui medicament antihipertensiv, la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu boală
ischemică cerebrovasculară, scăderea marcată a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau
accident vascular cerebral .
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit
de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză- galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament .
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studii de interacţiune medicamentoasă au fost efectuate numai la adulţi.
Efectele altor medicamente asupra olmesartan medoxomil
Alte medicamente antihipertensive
Efectul de scădere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi crescut prin administrarea
concomitentă cu alte medicamente antihipertensive.
Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskiren
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-
aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt
hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută),
comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi
5.1).
Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu
Datorită experienţei utilizării altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-
aldosteron, administrarea concomitentă de diuretice care econom isesc potasiu, suplimente de potasiu,
înlocuitori de sare care conţin potasiu sau cu alte medicamente care determină creşterea concentraţiilor
plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină ) poate duce la creşterea concentraţiei plasmatice a
potasiului (vezi pct. 4.4). De aceea, utilizarea concomitentă nu este recomandată.
Medicamente antiinflamatorii n esteroidiene (AINS)
AINS (inclusiv acid acid acetilsalicilic peste >3 g/zi şi de asemenea inhibitori COX-2) şi antagoniştii
receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic prin scăderea filtrării glomerulare. La administrarea
concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu AINS există riscul apariţiei insuficienţei
renale acute. Trebuie recomandată monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului, precum şi
hidratarea corespunzătoare a pacientului.
În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II, prin pierderea parţială a eficacităţii.
Colesevelam chelator ai aciz ilor biliari
Administrarea concomitentă de clorhidrat de colesevelam chelator ai acizilor biliari reduce expunerea
sistemică şi concentraţ ia plasmatică maximă de olmesartan şi reduce t1/2. Administrarea olmesartan
6
medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam reduce efectul interacţiuni i dintre
medicamente. Trebui e luat ă în considerare administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţ in 4 ore înainte
de doza de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 5.2).
Alţi compuşi
După tratamentul cu un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), s- a observat o scădere uşoară a
biodisponibilităţii olmesartanului. Administrarea concomitentă de warfarină şi digoxin nu a determinat
efecte asupra farmacocineticii olmesartanului.
Efecte ale olmesartan medoxomil asupra altor medicamente
Litiu
În cursul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi
antagonişti de angiotensină II, au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi ale toxicităţii litiului. Ca urmare, nu este recomandată administrarea concomitentă de olmesartan
medoxomil şi litiu (vezi pct. 4.4). Dacă asocierea este necesară, este recomandată monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice ale litiului .
Alţi com puşi
Compuşii investigaţi în studiile clinice specifice la voluntari sănătoşi includ warfarina, digoxina, un
antiacid (hidroxidul de magneziu şi aluminiu), hidroclorotiazidă şi pravastatină. Nu au fost observate
interacţiuni relevante clinic şi, în particular, olmesartanul medoxomil nu a prezentat un efect semnificativ
asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau asupra farmacocineticii digoxinei.
In vitro, olmesartanul nu a avut efecte inhibitorii, clinic semnificative, asupra enzimelor cit ocromului
uman P450, 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 şi nu a avut sau a avut efecte inductoare minime
asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au fost efectuate studii de interacţiune in vivo
cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor citocromului P450 şi nu sunt de aşteptat interacţiuni clinic
semnificative între olmesartan şi medicamentele metabolizate prin intermediul enzimelor citocromului
P450.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Utilizarea antagonişti lor receptorilor angiotensinei II nu este recomandată în primul trimestru de sarcină
(vezi pct. 4.4). Utilizarea antagoniştilor receptorilor angiotensinei II în al doilea şi al treilea trimestru de
sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Cu toate că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai
enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o
uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu
privire la riscul asociat utilizării de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II , pentru această clasă de
medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie
transferate pe un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în
timpul sarcinii. În momentul dia gnosticării unei sarcini, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.
Se cunoaşte faptul că tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în trimes trul al doilea şi al
treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în
osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).
7
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se
recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou -născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie atent
monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea:
Olmesartan este excretat în laptele şobolanilor care alăptează dar nu se cunoaşte dacă olmesartanul trece
î n laptele matern la om. Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Olmetec în timpul alăptării,
nu se recomandă utilizarea Olmetec şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente
alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau
prematurului .
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Olmetec are o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce şi de a folosi utilaje. Pot
a părea ocazional, ameţeli sau fatigabilitate, la pacienţii care au primit tratament antihipertensiv, care pot
afecta capacitatea de a reacţiona.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Cele mai frecvente r eacţii adverse raportate în timpul trat amentului cu Olmetec sunt cefaleea (7 ,7%),
simptome asemănătoare gripei (4 ,0%) şi ameţeli (3,7%).
În studiile de monoterapie controlate placebo, singura reacţie adversă medicamentoasă care a putut fi
relaţionată fără echivoc cu tratamentul a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% la olmesartan medoxomil şi de
0,9% la placebo).
Incidenţa a fost oarecum mai mare la olmesartan medoxomil comparativ cu placebo pentru
hipertrigli ceridemi e (2 ,0% faţă de 1,1%) şi pentru creşterea creatin fosfokinazei (1 ,3% faţă de 0, 7%).
Tabel cu reacţiile adverse:
Reacţiile adverse pentru Olmetec observate în urma studiilor clinice, a studiilor de siguranţă de după
punerea pe piaţă şi în urma raportărilor spontane sunt rezumate in tabelul de mai jos.
U rmătoarea terminologie a fost utilizată pentru a clasifica apariţia reacţiilor adverse: foarte frecvente
(≥1/10) ; frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10) ; mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100) ; rare (≥ 1/10000 şi
<1/1000) ; foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile)
MedDRA
Aparate, sisteme şi organe
Reacţii adverse Frecvenţa
Tulburări hematologice şi limfatice Trombocitopenia Mai puţin frecvente
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipertriglieridemie Frecvente
Hiperuricemie Frecvente
Hiperpotasemie Rare
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente
Cefalee Frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin frecvente
8
Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin frecvente
Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Bronşită Frecvente
Faringită Frecvente
Tuse Frecvente
Rinită Frecvente
Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente
Diaree Frecvente
Durere abdominală Frecvente
Greaţă Frecvente
Dispepsie Frecvente
Vărsături Mai puţin frecvente
Enteropatie asemănătoare
celei din boala celiacă (sprue)
(vezi pct. 4.4)
Foarte rară
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Exantem Mai puţin frecvente
Dermatita alergică Mai puţin frecvente
Urticarie Mai puţin frecvente
Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin frecvente
Prurit Mai puţin frecvente
Angioedem Rare
Tulburări musculo-scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv
Artrită Frecvente
Dureri lombare Frecvente
Dureri scheletale Frecvente
Mialgie Mai puţin frecvente
Spasme musculare Rare
Tulburări renale şi ale căilor urinare Hematurie Frecvente
Infecţii ale tractului urinar Frecvente
Insuficienţă renală acută Rare
Afectarea funcţiei renale Rare
Tulburări generale şi la nivelul locului
de administrare
Durere Frecvente
Dureri toracice Frecvente
Edeme periferice Frecvente
Simptome asemănătoare
gripei
Frecvente
Fatigabilitate Frecvente
Edem facial Mai puţin frecvente
Astenia Mai puţin frecvente
Indispoziţie Mai puţin frecvente
Letargie Rare
9
Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor hepatice Frecvente
Creşterea ureei serice Frecvente
Creşterea creatinfosfokinazei Frecvente
Creşterea creatininemiei Rare
La asocierea temporară cu administrarea blocanţilor receptorilor de angiotensină II au fost raportate cazuri
singulare de rabdomioliză.
Informaţii suplimentare cu privire la grupuri speciale de populaţie
La pacienţii vârstnici, frecvenţa de apariţie a hipotensiunii arteriale este uşor crescută, de la rară la mai
puţin frecventă.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale căr ui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
La om există informaţii limitate privind supradozajul. Efectul cel mai probabil al supradozajului este
hipotensiunea arterială . În cazul supradozajului, pacientul trebuie monitorizat atent şi tratamentul va fi
simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
Nu există informaţii disponibile în ce priveşte capacitatea de dializă a ol mesartan.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.
Mecanism de acţiune/Efecte farmacodinamice
Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, selectiv, activ pe cale orală, al receptorului de
angiotensină II ( tipul AT
1). Se presupune că blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate de către
receptorii AT
1, indiferent de sursă sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă a
re ceptorilor angiotensinei II (AT1) de către olmesartan determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale
reninei, angiotensinei I şi II şi o oarecare scădere a concentraţiilor plasmatice ale aldosteronului.
Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi are un
rol important în fiziopatologia hipertensiunii arteriale prin intermediul receptorilor de tip 1 (AT
1).
Eficacitate clinică şi siguranţa
La pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o scădere a tensiunii arteriale
de lungă durată, dependentă de doză. Nu există nicio dovadă de hipotensiune arterială la administrarea
primei doze, de tahifilaxie în timpul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune arterială de
rebound, după întreruperea bruscă a tratamentului.
10
Administra t o dată pe zi la pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o
scădere eficace şi constantă a tensiunii arteriale, pe durata intervalului de 24 de ore dintre doze.
Adminis trarea o dată pe zi a determinat scăderi similare ale tensiunii arteriale ca şi administrarea aceleiaşi
doze zilnice totale, divizată în două prize.
În cazul tratamentului continuu, scăderile maxime ale tensiunii arteriale se obţin după 8 săptămâni de la
iniţierea tratamentului, deşi un procent substanţial al efectului de scădere a tensiunii arteriale a fost
observant, deja, după 2 săptămâni de tratament. În cazul asocierii cu hidroclorotiazida, efectul de scădere
al tensiunii arteriale este aditiv, iar asocierea este bine tolerată.
Efectul olmesartanului asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.
Studiul clinic randomizat cu olmesartan de prevenire a microalbuminuriei din diabet (The Randomised
Olmesartan and Diabetes Microalbuminuria Prevention (ROADMAP) care a inclus 4447 de pacienţi cu
diabet zaharat de tip 2, cu albuminurie normală şi cel pu ţin un factor suplimentar de risc cardiovascular, a
investigat dac ă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia debutul microalbuminuriei. În timpul duratei
medii de urmărire de 3,2 ani, pacienţ ii au primit fie olmesartan fie placebo, în plus fa ţă de alte
medicamente antihipertensive, cu excep ţia inhibitorilor ECA sau a blocanţilor receptorilor angiotensinei
(BRA).
Studiul a demonstrat o reducere s emnificativă a riscului în favoarea olmesartan privind obiectivul primar
de timp până la debutul microalbuminuriei. După ajustarea diferenţ elor tensiunii arteriale această reducere
a riscului nu a mai fost semnificativă statistic Microalbuminuria a apărut la 8,2% dintre pacienţii din
grupul de olmesartan (178 din 2160 pacienţ i) şi 9,8% în grupul placebo (210 din 2139).
Obiectivele secundare, e venimente cardiovasculare au avut loc la 96 de pacien ţi (4,3%) cu olmesartan şi la
94 de pacienţi (4,2%) cu placebo. Incidenţa mortalităţii cardiovasculare a fost mai mare cu olmesartan,
comparativ cu tratamentul cu placebo (15 de pacien ţi (0,7%) faţă de 3 pacien ţi (0,1%)), in ciuda unor rate
similare pentru accident vascular cerebral non-fatal (14 de pacienţi (0,6%) faţă de 8 pacienţi ( 0,4%)),
infarct miocardic non-fatal (17 de pacienţi (0,8%) comparativ cu 26 pacienţ i (1,2%)) şi mortalitate non -
cardiovasculară (11 pacien ţi (0,5%) fa ţă de 12 pacienţ i (0,5%)). Mortalitatea general ă cu olmesartan a
crescut numeric (26 de pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţ i (0,7%)), care a fost determinată în principal de
un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.
În studiul clinic ORIENT ( The Olmesartan Reducing Incidence of End -stage Renal Disease in Diabetic
Nephropathy Trial) s-au investigat efectele olmesartan ului asupra rezultatelor renale şi cardiovasculare la
577 pacienţi randomizaţi japonezi şi chinezi şi cu diabet zaharat de tip 2 cu nefropatie cu semnificatie
clinic ă. În timpul duratei medii de urmarire de 3 ,1 ani , pacien ţii au primit fie olmesartan sau placebo, în
plus fa ţă de alte medicamente antihipertensive, inclusiv inhibitori ai ECA.
Obiectivul primar compus (timp ul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boală renală în
stadiu terminal, to ate cauzatoare de deces), a avut loc la 116 de pacienţi din grupul olmesartan (41,1%) ş i
129 de pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p = 0,791). Obiectivul final
compus cardiovascular secundar a apărut la 40 de pacien ţi trata ţi cu olmesartan (14,2%) şi 53 de pacienţi
li s -a administrat placebo (18,7%). Obiectivul cardiovascular compus a inclus deces cardiovascular la 10
(3,5%) pacien ţii trata ţi cu olmesartan comparativ cu 3 (1,1%) ca re au primit placebo, mortalitatea generală
19 (6,7%) comparativ cu 20 (7,0%), accident vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11
(3,9%) şi infarct miocardic non- fatal 3 (1,1%) faţă de respectiv 7 (2,5%).
Alte informaţii:
11
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu
telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans
Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de
Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a
unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA NEPHRON-
D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s- a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare
renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor
farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi
blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent
la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a ut ilizat criterii finale de
evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării
aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II
la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele.
Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi
accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fo st mai frecvente numeric în cadrul grupului în
care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s- a administrat placebo, iar evenimentele
adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea f uncţiei
renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s- a administrat aliskiren decât în cadrul
grupului în care s -a administrat placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi distribuţie
Olmesartanul medoxomil este un promedi cament. Acesta este transformat rapid la metabolitul activ
farmacologic, olmesartan, prin intermediul esterazelor de la nivelul mucoasei intestinale şi din sângele
portal, în timpul absorbţiei din tractul gastro- intestinal.
Nu a fost detectat olmesartan me doxomil netransformat sau lanţ lateral de medoxomil în plasmă sau în
excreţii. Biodisponibilitatea absolută medie a olmesartanului, administrat sub forma farmaceutică de
comprimat, a fost de 25,6%.
Media concentraţiei plasmatice maxime (C
max) a olmesartan ului este atinsă în aproximativ 2 ore după
administrarea pe cale orală de olmesartan medoxomil, iar concentraţiile plasmatice ale olmesartanului
cresc aproximativ liniar cu creşterea dozelor orale unice, până la aproximativ 80 mg.
Alimentele au avut un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartanului şi, ca urmare, olmesartanul
medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.
Nu au fost observate diferenţe clinic semnificative în ceea ce priveşte farmacocinetica olmesartanului
legate de sex .
Olm esartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul de interacţiune
clinic semnificativă, cu deplasare de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice, între olmesartan şi
alte substanţe active care se leagă în propor ţie mare de proteinele plasmatice, administrate concomitent,
este mic (fapt confirmat de absenţa unei interacţiuni semnificative clinic între olmesartan medoxomil şi
12
warfarină). Legarea olmesartanului de celulele sanguine este neglijabilă. Volumul mediu de distribuţie,
după administrarea intravenoasă, este mic (16 – 29 l).
Biotransformare şi eliminare
Clearance-ul plasmatic total al olmesartanului a fost cel obişnuit de 1,3 l/oră (CV 19%) şi a fost relativ
mic, comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 90 l/oră). După administrarea unei doze orale
unice de olmesartan medoxomil, marcat cu
14C, 10%-16% din doza marcată radioactiv a fost excretată pe
cale renală (cea mai mare parte în primele 24 de ore după administrarea dozei), iar restul radioactivi tăţii
recuperate a fost excretat prin fecale. Pe baza biodisponibilităţii sistemice de 25,6%, se poate calcula că
olmesartanul absorbit este eliminat atât prin excreţie renală (aproximativ 40%) cât şi prin excreţie
hepatobiliară (aproximativ 60%). Toată ra dioactivitatea recuperată a fost identificată ca olmesartan. Nu a
fost detectat niciun alt metabolit semnificativ. Recircularea enterohepatică a olmesartanului este minimă.
Deoarece un procent mare de olmesartan se excretă pe cale biliară, utilizarea la pacienţii cu obstrucţie
biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartanului este cuprins între 10 şi 15 ore, după
administrarea orală de doze repetate. Starea de echilibru s-a atins după administra rea primelor câteva doze
şi nu s-a observ at acumulare suplimentară după 14 zile de administrare repetată. Clearance- ul renal este de
aproximativ 0,5 - 0,7 l/oră şi nu este dependent de doză .
Grupe speciale de populaţie
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani şi peste) :
La pacienţii cu hipertensiune arterială, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, creşte cu aproximativ
35% la pacienţii vârstnici (cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44% la pacienţii foarte
vârstnici (cu vârsta ≥75 ani), comparativ cu grupa de vârstă mai tânără (vezi pct. 4.2). Aceasta creştere a
ASC poate avea o parţială legătură cu reducerea medie a funcţiei renale la această grupă de pacienţi .
Insuficienţă renală :
La pacienţii cu insuficienţă renală, ASC a olmesartanu lui, la starea de echilibru, a crescut cu 62%, 82% şi
cu 179% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi, respectiv severă comparativ cu voluntarii
sănătoşi din grupul de control (vezi pct. 4.2, 4.4).
Insuficienţă hepatică :
După administrare orală a unei doze unice, valorile ASC ale olmesartanului au fost cu 6% şi 65% mai
mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul
de control, cu aceleaşi caracteristici. După 2 ore de la administr area dozei, fracţiunea nelegată de
olmesartan la voluntarii sănătoşi, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi la pacienţii cu insuficienţă
hepatică moderată, a fost de 0,26%, 0,34%, respectiv 0,41%. După administrarea de doze repetate, la
pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a olmesartanului a fost , din nou, cu aproximativ
65% mai mare comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control, cu aceleaşi caracteristici. Valorile
medii ale C
max a olmesartanului au fost similare la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi la voluntarii
sănătoşi. Olmesartanul medoxomil nu a fost evaluat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct.
4.2, 4.4).
Interacţiuni medicamentoase
Colesevelam chelator ai acizilor biliari :
Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil ş i 3750 mg de clorhidrat de colesevelam la
subiecţ i sănăto şi a dus la reducerea cu 28% a Cmax şi reducerea cu 39% a ASC de olmesartan. Efecte mai
mici , reducerea cu 4% a Cmax şi reducerea cu 15% a ASC s-au observat când olmesartan medoxomil a
fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam . Timpul de înjumătăţire plasmatică prin
13
eliminare pentru olmesartan fost redus cu 50-52%, indiferent dacă sunt administrate concomitent sau cu 4
ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).
5.3 Date preclinice de siguranţă
La şobolani şi câini, în studiile de toxicitate cronică olmesartanul medoxomil a demonstrat efecte similare
altor antagonişti ai receptorului de AT
1 şi ale altor inhibitori ai ECA: creşterea uremiei (CPU) şi
creatininemiei (prin modificări funcţionale la nivelul rinichilor determinate de blocarea receptorilor AT1) ;
reducerea greutăţii inimii; scăderea parametrilor hematologici eritrocitari (număr de eritrocite,
hemoglobină, hematocrit); dovezi histologice de leziune renală (leziuni degenerative ale epiteliului renal,
subţierea membranei bazale, dilataţie tubulară). Aceste reacţii adverse provocate de acţiunea
farmacologică a olmesartanului medoxomil s- au înregistrat, de asemenea, în studiile preclinice cu alţi
antagonişti ai receptorului AT
1 şi cu alţi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse de administrarea orală simultană
de clorură de sodiu.
La ambele specii, a fost observată creşterea activităţii reninei plasmatice şi hipertrofia/hip erplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care sunt un efect tipic al clasei inhibitorilor ECA şi
al altor antagonişti ai receptorului AT
1, par să nu aibă nicio semnificaţie clinică.
In vitro, similar altor antagonişti ai receptorului AT
1, s -a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil
creşte incidenţa ruperii cromozomilor din culturile celulare . În câteva studii in vivo cu olmesartan
medoxomil administrat în doze orale foarte mari, de până la 2000 mg/kg, nu s- au observat efecte
rele vante. Totalitatea datelor unui program restrâns de testare a genotoxicităţii sugerează faptul că
olmesartanul medoxomil este puţin probabil să exercite efecte genotoxice, în condiţiile utilizării clinice.
Într -un studiu cu durata de 2 ani, efectuat la şobolani precum şi într-un studiu de carcinogenitate efectuat
la şoareci transgenici, în 2 etape a cîte 6 luni, nu s-a dovedit potenţialul carcinogen al olmesartanului
medoxomil.
În studiile reproductive efectuate la şobolani, olmesartanul medoxomil nu a a fectat fertilitatea şi nu există
nicio dovadă de efect teratogen. Ca şi în cazul altor antagonişti ai angiotensinei II, supravieţuirea puilor a
fost redusă după expunerea la olmesartan medoxomil şi s-a observat dilataţia bazinetului renal, după
expunerea f emelelor în ultima parte a sarcinii şi în timpul perioadei de alăptare. Ca şi în cazul altor
medicamente antihipertensive, s -a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil este mai toxic la femelele
gestante de iepure decât la femelele gestante de şobolan, dar, cu toate acestea, nu există niciun indiciu de
fetotoxicitate .
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Hidroxipropilceluloză
Stearat de magneziu
Film:
Dioxid de titan (E 171)
Talc
14
Hipromeloză
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PA -Al -PVC/Al a 14 compri mate filmate.
Cutie cu 2 blistere din PA- Al-PVC/Al a câte 14 compri mate filmate.
Cutie cu 4 blistere din PA- Al-PVC/Al a câte 14 compri mate filmate.
Cutie cu 7 blistere din PA- Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Terapia SA
Str. Fabricii, Nr. 124, Cluj Napoca, România
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4672/201 2/01-04
4673/201 2/01-04
4674/201 2/01-04
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI
Autoriza re-Mai 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ol metec 10 mg comprimate filmate
Olmetec 20 mg comprimate filmate
Olmetec 40 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 10 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 20 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 40 mg.
Excipient cu efect cunoscut:
Olmetec 10 mg comprimate filmate : fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 61,60 mg.
Olmetec 20 mg comprimate filmate : fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 123,20 mg.
Olmetec 40 mg comprimate filmate : fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 246,40 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor , vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Olmetec comprimate a 10 mg : Comprimate filmate, rotunde, de culoare albă, marcate cu "C13" pe o faţă.
Olmetec comprimate a 20 mg: Comprimate filmate rotunde, de culoare albă, marcate cu "C14" pe o faţă.
Olmetec comprimate a 40 mg: Comprimate filmate ovale, de culoare albă, marcate cu "C1 5" pe o fa ţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze:
Adulţi
Doza iniţială recomandată de olmesartan medoxomil este de 10 mg, o dată pe zi. La pacienţii a căror
tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de olmesartan medoxomil poate fi
crescută la o doză optimă de 20 mg , o dată pe zi. Dacă este necesară o scădere adiţională a tensiunii
arteriale, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau poate fi
asociată hidroclorotiazidă.
Efectul antihipertensiv al olmesartanului medoxomil este substanţial după 2 săptămâni de la iniţierea
trata mentului şi maxim la aproximativ 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Trebuie ţinut cont de
acest lucru în cazul oricărui pacient, atunci când se intenţionează modificarea dozelor.
Pacienţi v ârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)
În general, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici (vezi modul de administrare al dozelor
la pacienţii cu insuficienţă renală). Dacă este necesară creşterea dozelor la maxim 40 mg pe zi, tensiunea
arterială trebuie monitorizată cu atenţie.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance- ul creatininei 20-60 ml/min),
datorită experienţei limitate de administrare de doze mari la acest grup de pacienţi, doza maximă este de
20 mg olmesartan medoxomil, o dată pe zi. Utilizarea olmesartan medoxomil la pacienţii cu insuficienţă
renală severă (clearance- ul creatininei <20 ml/min) nu este recomandată, datorită experienţei limitate la
acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă
hepatică moderată se recomandă o doză iniţială de 10 mg olmesartan medoxomil zilnic, iar doza maximă
nu trebuie să depăşească 20 mg, o dată pe zi. La pacienţii cu insu ficienţă hepatică care sunt trataţi cu
diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive, se recomandă monitorizarea strictă a tensiunii arteriale
şi a funcţiei renale. Nu există experienţă cu privire la utilizarea olmesartanului medoxomil la pacienţii cu
insuficienţă heapatică severă, de aceea utilizarea medicamentului nu este recomandată la acest grup de
pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Olmesartan medoxomil nu trebuie utilizat la pacienţii cu obstrucţie biliară
(vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Sigu ranţa şi eficacitatea Olmetec la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Nu există
date disponibile.
Mod de administrare:
Pentru a ajuta complianţa pacientului, se recomandă ca Olmetec comprimate să fie administrat în jurul
acelei aşi ore, în fiecare zi, cu sau fără alimente, cum ar fi de exemplu, la micul dejun.
Comprimatul se înghite cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă). Comprimatul nu
se mestecă .
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi i enumeraţi la pct. 6.1.
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
3
Obstrucţie biliară (vezi pct. 5.2).
Administrarea concomitentă a Olmetec cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Deple ţie volemică intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie determinată de tratament diuretic intensiv, dietă cu restricţie de sare, diaree
sau vărsături, în special după administrarea primei doze, poate să apară hipotensiune arterială
simptomatică. Se recomandă corectarea acestui status înainte de administrarea de olmesartanului
medoxomil.
Alte afecţiuni care determină stimularea sistemului renină-angiotensină- aldosteron
La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină-
angiotensină -aldosteron (adică pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau boli renale
subiacente, incluzând stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care acţionează asupra
acestui sistem a fost asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rar, insuficienţă renal ă
acută. În cazul utilizării antagoniştilor receptorilor angiotensină II nu poate fi exclusă apariţia unor efecte
similare.
Hipertensiune arterială de cauză renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală, în cazul în care pacienţii cu
stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional sunt trataţi cu
medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Când se utilizează olmesartan medoxomil la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea
periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan medoxomil nu
este recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance- ul creatininei 70 ani).
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină -aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Unele medicame nte sau clase terapeutice de
medicamente pot determina apariţia hiperkaliemiei: înlocuitori de sare care conţin potasiu, diuretice
4
care economisesc potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, anti-
inflamatoare nesteroidiene (incl usiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunodepresive cum
sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim.
- Afecţiuni intercurente, în special deshidratarea, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a unei afecţiuni renale (de exemplu, o boală infecţioasă),
distrucţia celulară (de exemplu ischemia acută a membrului inferior, rabdomioliză, traumatisme
extinse).
La pacienţii cu risc este recomandată monitorizarea strictă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului (vezi
pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II
sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei
renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin
administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II s au aliskirenului
(vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub
supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor
elect roliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Litiu
Similar altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, administrarea concomitentă de litiu şi olmesartan
medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).
Stenoza de valvă aortică sau mitrală; cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar altor vasodilatatoare, este indicată precauţie specială la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică
sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă .
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea olmesartan medoxomil nu este recomandată la aceşti pacienţi .
Enteropatie asemănătoare celei din boala celiacă (sprue)
În cazuri foarte rare, a fost raportată diaree severă, cronică cu pierdere substantială în greutate la pacienţii
tratați cu olmesartan după mai multe luni sau ani de la iniţ ierea medicamentului, probabil determinată de o
reac ţie de hipersensibilitate întârziată locală . Biopsiile intestinale ale pacienţilor au demonstrat adeseori
atrofia vilozită ţilor. Dacă un pa cient prezint ă aceste simptome în timpul tratamentului cu olmesartan,
trebuie excluse alte etiologii. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu olmesartan
medoxomi l dacă nu este identificată nici o altă etiologie. În cazurile în care simpt omele dispar şi
enteropatia asemănătoare celei din boala celiacă (sprue) este confirmat ă prin biopsie, tratamentul cu
olmesartan medoxomil nu trebuie reiniţiat.
Diferenţe etnice
Similar tuturor celorlalţi antagonişti ai angiotensinei II, efectul de scădere al tensiunii arteriale al
olmesartan medoxomil poate fi ceva mai mic la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu pacienţii
aparţinând celorlalte rase, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a statusului hiporeninemi c în cadrul
populaţiei hipertensive aparţinând rasei negre.
Sarcina
5
Tratamentul cu antagonişti ai angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în
care continuarea tratamentului cu antagonişti ai angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care
planific ă o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de siguranţă
pentru utilizarea în timpul sarcinii este stabilit. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul cu antagonişti
ai angiotensinei II trebu ie întrerupt imediat, şi, dacă este adecvat, trebuie iniţiat tratamentul alternativ (vezi
pct. 4.3 şi 4.6).
Alte atenţionări
Similar oricărui medicament antihipertensiv, la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu boală
ischemică cerebrovasculară, scăderea marcată a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau
accident vascular cerebral .
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit
de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză- galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament .
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studii de interacţiune medicamentoasă au fost efectuate numai la adulţi.
Efectele altor medicamente asupra olmesartan medoxomil
Alte medicamente antihipertensive
Efectul de scădere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi crescut prin administrarea
concomitentă cu alte medicamente antihipertensive.
Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskiren
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-
aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt
hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută),
comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi
5.1).
Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu
Datorită experienţei utilizării altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-
aldosteron, administrarea concomitentă de diuretice care econom isesc potasiu, suplimente de potasiu,
înlocuitori de sare care conţin potasiu sau cu alte medicamente care determină creşterea concentraţiilor
plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină ) poate duce la creşterea concentraţiei plasmatice a
potasiului (vezi pct. 4.4). De aceea, utilizarea concomitentă nu este recomandată.
Medicamente antiinflamatorii n esteroidiene (AINS)
AINS (inclusiv acid acid acetilsalicilic peste >3 g/zi şi de asemenea inhibitori COX-2) şi antagoniştii
receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic prin scăderea filtrării glomerulare. La administrarea
concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu AINS există riscul apariţiei insuficienţei
renale acute. Trebuie recomandată monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului, precum şi
hidratarea corespunzătoare a pacientului.
În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II, prin pierderea parţială a eficacităţii.
Colesevelam chelator ai aciz ilor biliari
Administrarea concomitentă de clorhidrat de colesevelam chelator ai acizilor biliari reduce expunerea
sistemică şi concentraţ ia plasmatică maximă de olmesartan şi reduce t1/2. Administrarea olmesartan
6
medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam reduce efectul interacţiuni i dintre
medicamente. Trebui e luat ă în considerare administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţ in 4 ore înainte
de doza de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 5.2).
Alţi compuşi
După tratamentul cu un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), s- a observat o scădere uşoară a
biodisponibilităţii olmesartanului. Administrarea concomitentă de warfarină şi digoxin nu a determinat
efecte asupra farmacocineticii olmesartanului.
Efecte ale olmesartan medoxomil asupra altor medicamente
Litiu
În cursul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi
antagonişti de angiotensină II, au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi ale toxicităţii litiului. Ca urmare, nu este recomandată administrarea concomitentă de olmesartan
medoxomil şi litiu (vezi pct. 4.4). Dacă asocierea este necesară, este recomandată monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice ale litiului .
Alţi com puşi
Compuşii investigaţi în studiile clinice specifice la voluntari sănătoşi includ warfarina, digoxina, un
antiacid (hidroxidul de magneziu şi aluminiu), hidroclorotiazidă şi pravastatină. Nu au fost observate
interacţiuni relevante clinic şi, în particular, olmesartanul medoxomil nu a prezentat un efect semnificativ
asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau asupra farmacocineticii digoxinei.
In vitro, olmesartanul nu a avut efecte inhibitorii, clinic semnificative, asupra enzimelor cit ocromului
uman P450, 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 şi nu a avut sau a avut efecte inductoare minime
asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au fost efectuate studii de interacţiune in vivo
cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor citocromului P450 şi nu sunt de aşteptat interacţiuni clinic
semnificative între olmesartan şi medicamentele metabolizate prin intermediul enzimelor citocromului
P450.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Utilizarea antagonişti lor receptorilor angiotensinei II nu este recomandată în primul trimestru de sarcină
(vezi pct. 4.4). Utilizarea antagoniştilor receptorilor angiotensinei II în al doilea şi al treilea trimestru de
sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Cu toate că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai
enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o
uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu
privire la riscul asociat utilizării de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II , pentru această clasă de
medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie
transferate pe un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în
timpul sarcinii. În momentul dia gnosticării unei sarcini, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.
Se cunoaşte faptul că tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în trimes trul al doilea şi al
treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în
osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).
7
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se
recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou -născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie atent
monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea:
Olmesartan este excretat în laptele şobolanilor care alăptează dar nu se cunoaşte dacă olmesartanul trece
î n laptele matern la om. Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Olmetec în timpul alăptării,
nu se recomandă utilizarea Olmetec şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente
alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau
prematurului .
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Olmetec are o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce şi de a folosi utilaje. Pot
a părea ocazional, ameţeli sau fatigabilitate, la pacienţii care au primit tratament antihipertensiv, care pot
afecta capacitatea de a reacţiona.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Cele mai frecvente r eacţii adverse raportate în timpul trat amentului cu Olmetec sunt cefaleea (7 ,7%),
simptome asemănătoare gripei (4 ,0%) şi ameţeli (3,7%).
În studiile de monoterapie controlate placebo, singura reacţie adversă medicamentoasă care a putut fi
relaţionată fără echivoc cu tratamentul a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% la olmesartan medoxomil şi de
0,9% la placebo).
Incidenţa a fost oarecum mai mare la olmesartan medoxomil comparativ cu placebo pentru
hipertrigli ceridemi e (2 ,0% faţă de 1,1%) şi pentru creşterea creatin fosfokinazei (1 ,3% faţă de 0, 7%).
Tabel cu reacţiile adverse:
Reacţiile adverse pentru Olmetec observate în urma studiilor clinice, a studiilor de siguranţă de după
punerea pe piaţă şi în urma raportărilor spontane sunt rezumate in tabelul de mai jos.
U rmătoarea terminologie a fost utilizată pentru a clasifica apariţia reacţiilor adverse: foarte frecvente
(≥1/10) ; frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10) ; mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100) ; rare (≥ 1/10000 şi
<1/1000) ; foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile)
MedDRA
Aparate, sisteme şi organe
Reacţii adverse Frecvenţa
Tulburări hematologice şi limfatice Trombocitopenia Mai puţin frecvente
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipertriglieridemie Frecvente
Hiperuricemie Frecvente
Hiperpotasemie Rare
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente
Cefalee Frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin frecvente
8
Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin frecvente
Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Bronşită Frecvente
Faringită Frecvente
Tuse Frecvente
Rinită Frecvente
Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente
Diaree Frecvente
Durere abdominală Frecvente
Greaţă Frecvente
Dispepsie Frecvente
Vărsături Mai puţin frecvente
Enteropatie asemănătoare
celei din boala celiacă (sprue)
(vezi pct. 4.4)
Foarte rară
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Exantem Mai puţin frecvente
Dermatita alergică Mai puţin frecvente
Urticarie Mai puţin frecvente
Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin frecvente
Prurit Mai puţin frecvente
Angioedem Rare
Tulburări musculo-scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv
Artrită Frecvente
Dureri lombare Frecvente
Dureri scheletale Frecvente
Mialgie Mai puţin frecvente
Spasme musculare Rare
Tulburări renale şi ale căilor urinare Hematurie Frecvente
Infecţii ale tractului urinar Frecvente
Insuficienţă renală acută Rare
Afectarea funcţiei renale Rare
Tulburări generale şi la nivelul locului
de administrare
Durere Frecvente
Dureri toracice Frecvente
Edeme periferice Frecvente
Simptome asemănătoare
gripei
Frecvente
Fatigabilitate Frecvente
Edem facial Mai puţin frecvente
Astenia Mai puţin frecvente
Indispoziţie Mai puţin frecvente
Letargie Rare
9
Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor hepatice Frecvente
Creşterea ureei serice Frecvente
Creşterea creatinfosfokinazei Frecvente
Creşterea creatininemiei Rare
La asocierea temporară cu administrarea blocanţilor receptorilor de angiotensină II au fost raportate cazuri
singulare de rabdomioliză.
Informaţii suplimentare cu privire la grupuri speciale de populaţie
La pacienţii vârstnici, frecvenţa de apariţie a hipotensiunii arteriale este uşor crescută, de la rară la mai
puţin frecventă.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale căr ui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
La om există informaţii limitate privind supradozajul. Efectul cel mai probabil al supradozajului este
hipotensiunea arterială . În cazul supradozajului, pacientul trebuie monitorizat atent şi tratamentul va fi
simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
Nu există informaţii disponibile în ce priveşte capacitatea de dializă a ol mesartan.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.
Mecanism de acţiune/Efecte farmacodinamice
Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, selectiv, activ pe cale orală, al receptorului de
angiotensină II ( tipul AT
1). Se presupune că blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate de către
receptorii AT
1, indiferent de sursă sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă a
re ceptorilor angiotensinei II (AT1) de către olmesartan determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale
reninei, angiotensinei I şi II şi o oarecare scădere a concentraţiilor plasmatice ale aldosteronului.
Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi are un
rol important în fiziopatologia hipertensiunii arteriale prin intermediul receptorilor de tip 1 (AT
1).
Eficacitate clinică şi siguranţa
La pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o scădere a tensiunii arteriale
de lungă durată, dependentă de doză. Nu există nicio dovadă de hipotensiune arterială la administrarea
primei doze, de tahifilaxie în timpul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune arterială de
rebound, după întreruperea bruscă a tratamentului.
10
Administra t o dată pe zi la pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o
scădere eficace şi constantă a tensiunii arteriale, pe durata intervalului de 24 de ore dintre doze.
Adminis trarea o dată pe zi a determinat scăderi similare ale tensiunii arteriale ca şi administrarea aceleiaşi
doze zilnice totale, divizată în două prize.
În cazul tratamentului continuu, scăderile maxime ale tensiunii arteriale se obţin după 8 săptămâni de la
iniţierea tratamentului, deşi un procent substanţial al efectului de scădere a tensiunii arteriale a fost
observant, deja, după 2 săptămâni de tratament. În cazul asocierii cu hidroclorotiazida, efectul de scădere
al tensiunii arteriale este aditiv, iar asocierea este bine tolerată.
Efectul olmesartanului asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.
Studiul clinic randomizat cu olmesartan de prevenire a microalbuminuriei din diabet (The Randomised
Olmesartan and Diabetes Microalbuminuria Prevention (ROADMAP) care a inclus 4447 de pacienţi cu
diabet zaharat de tip 2, cu albuminurie normală şi cel pu ţin un factor suplimentar de risc cardiovascular, a
investigat dac ă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia debutul microalbuminuriei. În timpul duratei
medii de urmărire de 3,2 ani, pacienţ ii au primit fie olmesartan fie placebo, în plus fa ţă de alte
medicamente antihipertensive, cu excep ţia inhibitorilor ECA sau a blocanţilor receptorilor angiotensinei
(BRA).
Studiul a demonstrat o reducere s emnificativă a riscului în favoarea olmesartan privind obiectivul primar
de timp până la debutul microalbuminuriei. După ajustarea diferenţ elor tensiunii arteriale această reducere
a riscului nu a mai fost semnificativă statistic Microalbuminuria a apărut la 8,2% dintre pacienţii din
grupul de olmesartan (178 din 2160 pacienţ i) şi 9,8% în grupul placebo (210 din 2139).
Obiectivele secundare, e venimente cardiovasculare au avut loc la 96 de pacien ţi (4,3%) cu olmesartan şi la
94 de pacienţi (4,2%) cu placebo. Incidenţa mortalităţii cardiovasculare a fost mai mare cu olmesartan,
comparativ cu tratamentul cu placebo (15 de pacien ţi (0,7%) faţă de 3 pacien ţi (0,1%)), in ciuda unor rate
similare pentru accident vascular cerebral non-fatal (14 de pacienţi (0,6%) faţă de 8 pacienţi ( 0,4%)),
infarct miocardic non-fatal (17 de pacienţi (0,8%) comparativ cu 26 pacienţ i (1,2%)) şi mortalitate non -
cardiovasculară (11 pacien ţi (0,5%) fa ţă de 12 pacienţ i (0,5%)). Mortalitatea general ă cu olmesartan a
crescut numeric (26 de pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţ i (0,7%)), care a fost determinată în principal de
un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.
În studiul clinic ORIENT ( The Olmesartan Reducing Incidence of End -stage Renal Disease in Diabetic
Nephropathy Trial) s-au investigat efectele olmesartan ului asupra rezultatelor renale şi cardiovasculare la
577 pacienţi randomizaţi japonezi şi chinezi şi cu diabet zaharat de tip 2 cu nefropatie cu semnificatie
clinic ă. În timpul duratei medii de urmarire de 3 ,1 ani , pacien ţii au primit fie olmesartan sau placebo, în
plus fa ţă de alte medicamente antihipertensive, inclusiv inhibitori ai ECA.
Obiectivul primar compus (timp ul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boală renală în
stadiu terminal, to ate cauzatoare de deces), a avut loc la 116 de pacienţi din grupul olmesartan (41,1%) ş i
129 de pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p = 0,791). Obiectivul final
compus cardiovascular secundar a apărut la 40 de pacien ţi trata ţi cu olmesartan (14,2%) şi 53 de pacienţi
li s -a administrat placebo (18,7%). Obiectivul cardiovascular compus a inclus deces cardiovascular la 10
(3,5%) pacien ţii trata ţi cu olmesartan comparativ cu 3 (1,1%) ca re au primit placebo, mortalitatea generală
19 (6,7%) comparativ cu 20 (7,0%), accident vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11
(3,9%) şi infarct miocardic non- fatal 3 (1,1%) faţă de respectiv 7 (2,5%).
Alte informaţii:
11
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu
telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans
Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de
Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a
unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA NEPHRON-
D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s- a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare
renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor
farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi
blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent
la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a ut ilizat criterii finale de
evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării
aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II
la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele.
Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi
accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fo st mai frecvente numeric în cadrul grupului în
care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s- a administrat placebo, iar evenimentele
adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea f uncţiei
renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s- a administrat aliskiren decât în cadrul
grupului în care s -a administrat placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi distribuţie
Olmesartanul medoxomil este un promedi cament. Acesta este transformat rapid la metabolitul activ
farmacologic, olmesartan, prin intermediul esterazelor de la nivelul mucoasei intestinale şi din sângele
portal, în timpul absorbţiei din tractul gastro- intestinal.
Nu a fost detectat olmesartan me doxomil netransformat sau lanţ lateral de medoxomil în plasmă sau în
excreţii. Biodisponibilitatea absolută medie a olmesartanului, administrat sub forma farmaceutică de
comprimat, a fost de 25,6%.
Media concentraţiei plasmatice maxime (C
max) a olmesartan ului este atinsă în aproximativ 2 ore după
administrarea pe cale orală de olmesartan medoxomil, iar concentraţiile plasmatice ale olmesartanului
cresc aproximativ liniar cu creşterea dozelor orale unice, până la aproximativ 80 mg.
Alimentele au avut un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartanului şi, ca urmare, olmesartanul
medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.
Nu au fost observate diferenţe clinic semnificative în ceea ce priveşte farmacocinetica olmesartanului
legate de sex .
Olm esartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul de interacţiune
clinic semnificativă, cu deplasare de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice, între olmesartan şi
alte substanţe active care se leagă în propor ţie mare de proteinele plasmatice, administrate concomitent,
este mic (fapt confirmat de absenţa unei interacţiuni semnificative clinic între olmesartan medoxomil şi
12
warfarină). Legarea olmesartanului de celulele sanguine este neglijabilă. Volumul mediu de distribuţie,
după administrarea intravenoasă, este mic (16 – 29 l).
Biotransformare şi eliminare
Clearance-ul plasmatic total al olmesartanului a fost cel obişnuit de 1,3 l/oră (CV 19%) şi a fost relativ
mic, comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 90 l/oră). După administrarea unei doze orale
unice de olmesartan medoxomil, marcat cu
14C, 10%-16% din doza marcată radioactiv a fost excretată pe
cale renală (cea mai mare parte în primele 24 de ore după administrarea dozei), iar restul radioactivi tăţii
recuperate a fost excretat prin fecale. Pe baza biodisponibilităţii sistemice de 25,6%, se poate calcula că
olmesartanul absorbit este eliminat atât prin excreţie renală (aproximativ 40%) cât şi prin excreţie
hepatobiliară (aproximativ 60%). Toată ra dioactivitatea recuperată a fost identificată ca olmesartan. Nu a
fost detectat niciun alt metabolit semnificativ. Recircularea enterohepatică a olmesartanului este minimă.
Deoarece un procent mare de olmesartan se excretă pe cale biliară, utilizarea la pacienţii cu obstrucţie
biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartanului este cuprins între 10 şi 15 ore, după
administrarea orală de doze repetate. Starea de echilibru s-a atins după administra rea primelor câteva doze
şi nu s-a observ at acumulare suplimentară după 14 zile de administrare repetată. Clearance- ul renal este de
aproximativ 0,5 - 0,7 l/oră şi nu este dependent de doză .
Grupe speciale de populaţie
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani şi peste) :
La pacienţii cu hipertensiune arterială, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, creşte cu aproximativ
35% la pacienţii vârstnici (cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44% la pacienţii foarte
vârstnici (cu vârsta ≥75 ani), comparativ cu grupa de vârstă mai tânără (vezi pct. 4.2). Aceasta creştere a
ASC poate avea o parţială legătură cu reducerea medie a funcţiei renale la această grupă de pacienţi .
Insuficienţă renală :
La pacienţii cu insuficienţă renală, ASC a olmesartanu lui, la starea de echilibru, a crescut cu 62%, 82% şi
cu 179% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi, respectiv severă comparativ cu voluntarii
sănătoşi din grupul de control (vezi pct. 4.2, 4.4).
Insuficienţă hepatică :
După administrare orală a unei doze unice, valorile ASC ale olmesartanului au fost cu 6% şi 65% mai
mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul
de control, cu aceleaşi caracteristici. După 2 ore de la administr area dozei, fracţiunea nelegată de
olmesartan la voluntarii sănătoşi, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi la pacienţii cu insuficienţă
hepatică moderată, a fost de 0,26%, 0,34%, respectiv 0,41%. După administrarea de doze repetate, la
pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a olmesartanului a fost , din nou, cu aproximativ
65% mai mare comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control, cu aceleaşi caracteristici. Valorile
medii ale C
max a olmesartanului au fost similare la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi la voluntarii
sănătoşi. Olmesartanul medoxomil nu a fost evaluat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct.
4.2, 4.4).
Interacţiuni medicamentoase
Colesevelam chelator ai acizilor biliari :
Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil ş i 3750 mg de clorhidrat de colesevelam la
subiecţ i sănăto şi a dus la reducerea cu 28% a Cmax şi reducerea cu 39% a ASC de olmesartan. Efecte mai
mici , reducerea cu 4% a Cmax şi reducerea cu 15% a ASC s-au observat când olmesartan medoxomil a
fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam . Timpul de înjumătăţire plasmatică prin
13
eliminare pentru olmesartan fost redus cu 50-52%, indiferent dacă sunt administrate concomitent sau cu 4
ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).
5.3 Date preclinice de siguranţă
La şobolani şi câini, în studiile de toxicitate cronică olmesartanul medoxomil a demonstrat efecte similare
altor antagonişti ai receptorului de AT
1 şi ale altor inhibitori ai ECA: creşterea uremiei (CPU) şi
creatininemiei (prin modificări funcţionale la nivelul rinichilor determinate de blocarea receptorilor AT1) ;
reducerea greutăţii inimii; scăderea parametrilor hematologici eritrocitari (număr de eritrocite,
hemoglobină, hematocrit); dovezi histologice de leziune renală (leziuni degenerative ale epiteliului renal,
subţierea membranei bazale, dilataţie tubulară). Aceste reacţii adverse provocate de acţiunea
farmacologică a olmesartanului medoxomil s- au înregistrat, de asemenea, în studiile preclinice cu alţi
antagonişti ai receptorului AT
1 şi cu alţi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse de administrarea orală simultană
de clorură de sodiu.
La ambele specii, a fost observată creşterea activităţii reninei plasmatice şi hipertrofia/hip erplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care sunt un efect tipic al clasei inhibitorilor ECA şi
al altor antagonişti ai receptorului AT
1, par să nu aibă nicio semnificaţie clinică.
In vitro, similar altor antagonişti ai receptorului AT
1, s -a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil
creşte incidenţa ruperii cromozomilor din culturile celulare . În câteva studii in vivo cu olmesartan
medoxomil administrat în doze orale foarte mari, de până la 2000 mg/kg, nu s- au observat efecte
rele vante. Totalitatea datelor unui program restrâns de testare a genotoxicităţii sugerează faptul că
olmesartanul medoxomil este puţin probabil să exercite efecte genotoxice, în condiţiile utilizării clinice.
Într -un studiu cu durata de 2 ani, efectuat la şobolani precum şi într-un studiu de carcinogenitate efectuat
la şoareci transgenici, în 2 etape a cîte 6 luni, nu s-a dovedit potenţialul carcinogen al olmesartanului
medoxomil.
În studiile reproductive efectuate la şobolani, olmesartanul medoxomil nu a a fectat fertilitatea şi nu există
nicio dovadă de efect teratogen. Ca şi în cazul altor antagonişti ai angiotensinei II, supravieţuirea puilor a
fost redusă după expunerea la olmesartan medoxomil şi s-a observat dilataţia bazinetului renal, după
expunerea f emelelor în ultima parte a sarcinii şi în timpul perioadei de alăptare. Ca şi în cazul altor
medicamente antihipertensive, s -a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil este mai toxic la femelele
gestante de iepure decât la femelele gestante de şobolan, dar, cu toate acestea, nu există niciun indiciu de
fetotoxicitate .
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Hidroxipropilceluloză
Stearat de magneziu
Film:
Dioxid de titan (E 171)
Talc
14
Hipromeloză
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PA -Al -PVC/Al a 14 compri mate filmate.
Cutie cu 2 blistere din PA- Al-PVC/Al a câte 14 compri mate filmate.
Cutie cu 4 blistere din PA- Al-PVC/Al a câte 14 compri mate filmate.
Cutie cu 7 blistere din PA- Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Terapia SA
Str. Fabricii, Nr. 124, Cluj Napoca, România
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4672/201 2/01-04
4673/201 2/01-04
4674/201 2/01-04
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI
Autoriza re-Mai 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2015
