BETAXOLOL PMCS 20 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Betaxolol PMCS 20 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine clorhidrat de betaxolol 20 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare aproape albă, cu o linie de rupere pe una din feţe, cu
diametrul de 8 mm. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale.
Tratamentul profilactic al anginei pectorale stabile de efort.
Acest medicament este destinat tratamentului pacienţilor adulţi.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Hipertensiune arterială
În cazul formelor uşoare de hipertensiune arterială, doza iniţială este de 10 mg administrată o dată pe zi.
Dacă efectul este insuficient, doza poate fi crescută la 20 mg pe zi.
In caz de hipertensiune arterială moderată, doza standard este de 20 mg, administrată o dată pe zi.
Angina pectorală stabilă de efort
Doza trebuie ajustată individual. Doza iniţială este de 10 mg pe zi şi poate fi crescută la doza uzuală de 20
mg administrată o dată pe zi. În anumite cazuri este posibil să fie necesară creşterea dozei zilnice la 40
mg.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică
2
- La pacienţii cu insuficienţă renală (cu un clearance al creatininei de până la 20 ml/minut) nu este
necesară ajustarea dozei zilnice. Cu toate acestea, este recomandată monitorizarea clinică la începutul
tratamentului pâna ce se ajunge la un nivel plasmatic stabil al medicamentului (în medie până la 4 zile).
- La pacienţii cu insuficienţă renală severă (cu un clearance al creatininei de sub 20 ml/minut) şi la
pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă sau dializă peritoneală, nu trebuie depăşită doza de 10
mg/zi. La pacienţii care care efectuează şedinţe de dializă, doza zilnică poate fi administrată indiferent de
momentul la care se efectuează dializa.
Pacienţi vârstnici
Tratamentul pacienţilor vârstnici trebuie început cu precauţie, în doze mici şi sub monitorizare atentă (vezi
pct. 4.4).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost încă stabilite, prin urmare betaxololul nu este recomandat
pentru utilizare la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Administrare orală.
Ingerarea de alimente şi compoziţia alimentelor nu afectează biodisponibilitatea betaxololului.
Medicamentul trebuie administrat în fiecare zi la aceeaşi oră, de preferat dimineaţa.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1,
- forme severe de astm bronşic sau boală bronhopulmonară cronică obstructivă,
- insuficienţă cardiacă decompensată,
- şoc cardiogen,
- bloc atrioventricular de grad doi şi trei, cu excepţia cazurilor în care este inserat un stimulator cardiac,
- angină Prinzmetal (în forma pură şi ca monoterapie),
- sindromul de sinus bolnav, inclusiv bloc sinoatrial,
- bradicardie majoră (mai puţin de 45-50 bătăi pe minut),
- formă severă a sindromului Raynaud sau boală arterială periferică,
- feocromocitom netratat,
- hipotensiune aterială,
- istoric de reacţii anafilactice,
- acidoză metabolică,
- administrare în asociere cu floctafeină sau sultopridă (vezi pct. 4.5),
- administrare concomitentă de inhibitori de monoaminoxidază (MAO), cu excepţia inhibitorilor de MAO-
B,
- este contraindicată administrarea intravenoasă de blocante ale canalelor de calciu de tip verapamil sau
diltiazem şi a altor medicamente antiaritmice (cum sunt disopiramida sau amiodarona) la pacienţii trataţi
cu betaxolol. Exceptie fac situaţiile în care tratamentul este administrat în condiţii de terapie intensivă, unde
pacientul este monitorizat continuu (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc la pacienţii cu angină pectorală stabilă: pot rezulta afecţiuni grave
ale ritmului cardiac, infarct miocardic sau moarte subită.
Întreruperea tratamentului
Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică. Dozele trebuie
reduse treptat, pe o perioadă de una-două săptămâni. Dacă este necesar, simultan cu reducerea dozei de
3
betaxolol trebuie iniţiată terapia de substituţie cu alte medicamente antianginoase pentru a împiedica
agravarea anginei pectorale.
Astm şi boală pulmonară obstructivă cronică
Beta-blocatele pot fi administrate numai în formele uşoare ale bolii, beta-blocantele cardiovasculare
selective la doza cel mai mică posibilă trebuie folosite preferenţial şi este recomandat să se efectueze teste
funcţionale pulmonare înainte şi după începerea tratamentului cu beta-blocante.
În timpul crizelor astmatice pot fi folosite bronhodilatatoare de tip beta 2-agonist.
Insuficienţă cardiacă
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, dacă este necesar, betaxololul poate fi administrat în doze crescute
gradual. La începutul tratamentului trebuie administrate doze mici. Este necesară monitorizarea
îndeaproape a condiţiei pacienţilor.
Bradicardie
Dacă frecvenţa cardiacă scade sub 50-55 bătăi pe minut, atunci când pacientul este în repaus, şi apar
simptome de bradicardie, doza trebuie scăzută.
Bloc atrioventricular de gradul întâi
Din cauza efectului dromotrop negativ al beta-blocantelor, betaxololul trebuie administrat cu precauţie la
pacienţii cu bloc atrioventricular de gradul întâi.
Angină Prinzmetal
Beta-blocantele pot creşte numărul şi durata atacurilor de angină la pacienţii cu angină Prinzmetal. În cadrul
formelor minore şi mixte pot fi utilizate beta-blocante cardioselective, în asociere cu vasodilatatoare.
Boală arterială periferică
La pacienţii cu boală arterială periferică (sindrom Raynaud, boala Raynaud, vasculită sau ischemie cronică a
membrelor inferioare), beta-blocantele pot determina agravarea afecţiunii.
Feocromocitom
Utilizarea beta-blocantelor în tratamentul hipertensiunii arteriale secundare cauzate de tratarea
feocromocitomului necesită o monitorizare îndeaproape a tensiunii arteriale a pacientului. Beta-blocantele
trebuie utilizate după administrarea prealabilă de inhibitori alfa.
Utilizare la copii şi adolescenţi
Sigutanţa şi eficacitatea betaxololului la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite, prin urmare betaxololul nu
este recomandat la copii şi adolescenţi.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici, tratamentul trebuie iniţiat la doze scăzute, iar starea clinică a pacienţilor trebuie
monitorizată îndeaproape.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de nivelul creatininei serice sau de
clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2).
Pacienţi diabetici
Beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, în special tahicardia, palpitaţiile şi
transpiraţia (vezi pct. 4.5).
Pacientul trebuie informat despre necesitatea monitorizării glicemiei la intervale regulate, în special la
începutul tratamentului.
4
Psoriazis
Beneficiul utilizării beta-blocantelor la pacienţii cu istoric personal sau familial de psoriazis trebuie bine
evaluat, întrucât s-a constatat o agravare a psoriazisului la pacienţii trataţi cu beta-blocante.
Reacţii alergice
La pacienţii predispuşi la reacţii anafilactice severe, indiferent de cauză, în special după administrarea de
medii de contrast pe bază de iod sau floctafenină sau în timpul terapiilor de desensibilizare, tratamentul cu
beta-blocante poate determina agravarea reacţiilor alergice şi rezistenţă la tratament atunci când se
administrează doze uzuale de adrenalină.
Anestezie generală
La pacienţii la care se efectuează anestezie generală, beta-blocantele reduc incidenţa aritmiilor şi
ischemiei miocardice în timpul inducerii anesteziei, intubării şi etapei postoperatorii. Este recomandat să
nu se întrerupă perioperator o terapie cu beta-blocante, atunci când este în desfăşurare.
Medicul anestezist trebuie informat că pacientul este sub tratament cu beta-blocante, întrucât potenţiale
interacţiuni cu alte medicamente pot determina bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea
capacităţii reflexe de compensare a pierderilor de sânge.
Dacă este necesară întreruperea tratamentului, o perioadă de 48 de ore este suficientă pentru a se reface
sensibilitatea normală la acţiunea catecolaminelor.
În anumite cazuri, terapia cu beta-blocante nu trebuie întreruptă:
- la pacienţii cu cardiopatie ischemică, din cauza riscurilor care însoţesc întreruperea bruscă a
administrării beta-blocantelor, este recomandată continuarea tratamentului până la intervenţia
chirurgicală.
- în cazuri de urgenţă sau atunci când întreruperea tratamentului nu este posibilă, pacientul trebuie
protejat de predominanţa vagală printr-o premedicaţie suficientă cu atropină, care le nevoie se
poate repeta.
Oftalmologie
Blocada beta-adrenergică reduce presiunea intraoculară şi poate împiedica screeningul pentru glaucom.
Medicul oftalmolog trebuie informat dacă pacientul urnmează tratament cu betaxolol. Pacienţii trataţi cu
beta-blocante generale sau oculare trebuie monitorizaţi din cauza potenţialelor efecte aditive.
Tireotoxicoză
Beta-blocantele pot masca semnele cardiovasculare ale tireotoxicozei.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
La începutul tratamentului se recomandă o monitorizare clinică atentă.
Hipoglicemie
Există o sensibilitate crescută la hipoglicemie, de exemplu în timpul unui post prelungit sau efortului fizic
intens.
Sportivi
Este necesar să li se reamintească sportivilor ca Betaxolol PMCS 20 mg conţine un ingredient activ care
poate induce o reacţie pozitivă la controlul antidoping.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri contraindicate
5
- Floctafenină
În eventualitatea unui şoc sau hipotensiunii ateriale cauzate de floctafenină, beta-blocantele reduc reacţia
de compensare.
-Sultopridă
Afecţiuni ale automatismului cardiac (bradicardie excesivă) din cauza efectului lor bradicardic comun.
Asocieri nerecomandate
-Amiodaronă
Afectarea contractilităţii, automatismului cardiac şi conducţiei (suprimarea mecanismelor simpatice
compensatorii).
-Antihipertensive centrale, glicozide cardiace
Utilizarea concomitentă a betaxololului cu aceste medicamente poate prelungi timpul de conducere
atrioventricular, determinând bradicardie severă. După întreruperea bruscă a clonidinei în timpul
tratamentului cu betaxolol, tensiunea arterială poate creşte excesiv (hipertensiune arterială de rebound).
Prin urmare, clonidina trebuie întreruptă numai după câteva zile de la întreruperea tratamentului cu
betaxolol. Clonidina poate fi apoi întreruptă treptat.
Asocieri care necesită precauţie
-Anestezice
Administrarea concomitentă de betaxolol şi anestezice poate determina scăderea accentuată a tensiunii
arteriale. Efectele inotropice negative ale anestezicelor şi betaxololului pot fi aditive (beta-blocada din
timpul intervenţiei poate fi compensată de un beta-mimetic). În general, betaxololul nu trebuie întrerupt în
condiţiile anesteziei generale sau înainte de aplicarea unor relaxante musculare periferice. Medicul
anestezist trebuie informat despre tratamentul beta-blocant. Întreruperea tratamentului cu betaxolol trebuie
facută doar dacă este absolut necesar şi cu 48 de ore înainte de anestezie pentru a permite refacerea
sensibilitaţii la acţiunea catecolaminelor (vezi pct. 4.4).
-Blocante ale canalelor de calciu (bepridil, diltiazem, mibefradil şi verapamil)
Perturbarea automatismului cardiac (bradicardie excesivă, oprire sinusală), perturbarea conducerii
sinoatriale şi atrioventriculare şi insuficienţă cardiacă (efecte sinergice).
Aceste asocieri trebuie folosite numai sub stricta monitorizare electrocardiografică, în special la vârstnici
sau la începutul tratamentului.
-Antiaritmice (propafenonă şi medicamente din clasa Ia: chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)
Tulburări ale automatismului şi conducerii cardiace (suprimarea mecanismelor simpatice compensatorii).
Este necesară monitorizare electrocardiografică.
-Baclofen
Creşterea riscului de hipotensiune arterială.
Tensiunea arterială trebuie monitorizată şi, dacă este necesar, trebuie ajustată doza de antihipertensiv.
- Insulină şi sulfonamide hipoglicemice (vezi pct. 4.4)
Toate beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, cum sunt palpitaţiile şi tahicardia.
Pacientii trebuie informaţi asupra necesităţii de monitorizare a glicemiei la intervale scurte de timp, în
special la începutul tratamentului.
6
-Lidocaină
Au fost descrise interacţiuni cu propanolol, metoprolol şi nadolol.
Creşterea concentraţiei plasmatice a lidocainei, cu posibila accentuare a reacţiilor adverse neurologice şi
cardiace (prin reducerea metabolizării hepatice a lidocainei).
Trebuie ajustate dozele de lidocaină. Monitorizarea clinică, electrocardiografică şi eventual monitorizarea
concentraţiei plasmatice a lidocainei trebuie efectuate în timpul tratamentului cu beta-blocante şi după
întreruperea lui.
-Medii de contrast pe bază de iod
În condiţii de şoc sau hipotensiune arterială cauzate de medii de contrast pe bază de iod, beta-blocantele
scad reacţiile de compensare cardiovasculară.
Atunci când este posibil, terapia cu beta-blocante trebuie întreruptă înainte de examinarea radiologică cu
substanţe de contrast. Dacă este necesară continuarea terapiei cu beta-blocante, examinarea trebuie
efectuată numai dacă este posibilă internarea într-o unitate de terapie intensivă.
- Medicamente care pot produce torsada vârfurilor
Risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor.
Asocieri ce trebuie luate în considerare
-Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
Reducerea efectului antihipertensiv (prin inhibarea de către AINS a sintezei prostaglandinelor
vasodilatatoare şi prin retenţia hidrosalină determinată de AINS cu structură de pirazolonă).
-Blocante ale canalelor de calciu: dihidropiridine, de exemplu nifedipina
Hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată
(efectul inotropic negativ al dihidropiridinelor in vitro variază în funcţie de produsul utilizat şi este
probabil aditiv la efectul inotropic al beta-blocantelor). Tratamentul beta-blocant poate reduce reacţiile
simpatice reflexe determinate de modificările hemodinamice exagerate.
-Antidepresive triciclice înrudite cu imipramină şi neuroleptice
Creşterea efectul antihipertensiv şi risc de hipotensiune ortostatică (prin efect aditiv).
-Corticosteroizi şi tetracosactide
Scăderea efectului antihipertensiv (prin retenţia de apă şi sodiu).
-Meflochină
Risc de bradicardie (adiţia efectelor bradicardizante).
-Agenţi simpatomimetici
Risc de scădere a efectului beta-blocantelor.
-Adrenalină
Utilizarea concomitentă de betaxolol şi adrenalină poate determina creşterea excesivă a tensiunii arteriale.
-Alfa-blocante
Accentuarea efectului hipotensiv. Creşterea riscului de hipotensiune arterială ortostatică.
-Nitraţi şi derivate
Risc crescut de hipotensiune arterială, în special ortostatică.
7
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Efecte teratogene:
La animale nu s-au semnalat efecte teratogene. Până în prezent, nu s-au raportat efecte teratogene la om.
Beta-blocantele reduc circulaţia la nivelul placentei, ceea ce poate avea ca rezultat moartea intrauterină a
fătului, avortul spontan sau naşterea prematură. În plus, pot apărea efecte adverse la făt (în special
hipoglicemie şi bradicardie).
Nou-născuţi:
Dacă mama urmează tratament cu beta-blocante, acţiunea acestora se menţine la nou-născut timp de
câteva zile după naştere. Există un risc crescut de complicaţii cardiace şi pulmonare în perioada
postnatală. Dacă apare insuficienţa cardiacă, este necesară spitalizarea nou-născutului într-o unitate de
terapie intensivă (vezi pct. 4.9), situaţie în care utilizarea substituenţilor de plasmă trebuie evitată (risc de
edem pulmonar acut). Au fost raportate şi bradicardie, detresă respiratorie şi hipoglicemie.
Se recomandă supravegherea atentă a nou-născutului (frecvenţa cardiacă şi glicemia) în primele 3-5 zile
de viaţă, într-o unitate de terapie intensivă.
Nu este recomandată utilizarea betaxololului în timpul sarcinii decât dacă beneficiile depăşesc riscurile.
Alăptarea
Betaxololul este excretat în laptele matern. Nu au fost evaluate riscurile de apariţie a hipoglicemiei şi
bradicardiei la copiii alăptaţi, în consecinţă alăptarea nu este recomandată pe durata tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele betaxololului asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje. Pacienţii care conduc vehicule sau folosesc utilaje trebuie avertizaţi despre posibilitatea
apariţiei ocazionale a ameţelilor sau oboselii.
4.8 Reacţii adverse
Pentru caracterizarea frecvenţei reacţiilor adverse s-a folosit următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clinic:
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: reacţii alergice la nivelul pielii (roşeaţă, mâncărime, erupţie cutanată tranzitorie) şi căderea
părului
Rare: beta-blocantele pot determina declanşarea psoriazisului, înrăutăţirea simptomelor psoriazisului
existent sau pot cauza erupţii psoriazice (vezi pct. 4.4)
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: oboseală, ameţeli, dureri de cap, transpiraţii, în special la începutul tratamentului
8
Mai puţin frecvente: simptome asemănătoare miasteniei gravis cu slăbiciune musculară
Foarte rare: exacerbarea miasteniei gravis existente, parestezie distală
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: reducerea fluxului lacrimal (important pentru pacienţii care poartă lentile de contact)
Foarte rare: tulburări vizuale
Tulburări psihiatrice
Frecvente: astenie, insomnie
Rare: depresie
Foarte rare: halucinaţii, confuzie, coşmaruri
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: durere abdominală, diaree, greaţă, varsături
Tulburări de metabolism şi nutriţie
Foarte rare: hipoglicemie, hiperglicemie, manifestarea diabetului zaharat latent sau înrăutăţirea diabetului
zaharat existent.
Cu frecvenţă necunoscută: la pacienţii cu hipertiroidism, semnele clinice de tireotoxicoză (tahicardie şi
tremor) pot fi mascate. Dupa un post îndelungat sau după efort fizic intens se poate produce hipoglicemie.
Semnele alarmante ale hipoglicemiei (în special tahicardia şi tremorul) pot fi însă mascate.
Tulburări cardiace
Frecvente: bradicardie, posibil chiar bradicardie severă
Rare: insuficienţă cardiacă, scăderea tensiunii arteriale, scăderea conducţiei atrioventriculare sau
agravarea unui bloc atrioventricular existent
Tulburări vasculare
Frecvente: extremităţi reci
Rare: sindrom Raynaud, accentuarea unei claudicaţii intermitente existente
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: bronhospasm
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Frecvente: impotenţă
Investrigaţii :
În cazuri rare s-a observat apariţia anticorpilor antinucleari: aceştia au fost însoţiţi numai în cazuri
excepţionale de semnele clinice ale lupusului eritematos sistemic şi au dispărut la întreruperea
tratamentului.
În timpul tratamentului cu betaxolol pot apărea tulburări în metabolismul lipidelor (scăderea colesterolului
HDL, creşterea trigliceridelor).
4.9 Supradozaj
Simptome ale supradozajului: hipotensiune arterială severă, bradicardie până la stop cardiac, insuficienţă
cardiacă acută, şoc cardiogen, bronhospasm şi ocazional convulsii generalizate.
În caz de bradicardie ce pune în pericol viaţa pacientului sau de scădere excesivă a tensiunii arteriale,
trebuie administrate:
- atropină: 1-2 mg intravenos,
9
- glucagon: iniţial 1-10 mg intravenos şi apoi 2-2,5 mg/oră sub formă de perfuzie continuă,
- simpatomimetice, în funcţie de greutatea pacientului şi de efect: dopamină, dobutamină,
orciprenalină şi adrenalină.
În caz de bronhospasm se pot administra agonişti ai receptorilor beta-2-adrenergici sub formă de aerosoli
(iar dacă efectul este insuficient şi intravenos) sau aminofilină i.v.
În caz de convulsii generalizate se recomandă administrarea intravenoasă de diazepam, cu viteză redusă.
În hemodializă sau dializă peritoneală, betaxololul şi metaboliţii săi se elimină doar în cantităţi mici.
În caz de decompensare cardiacă la nou-născuţii ai căror mame au primit tratament cu beta-blocante, se
administrează
- glucagon în doză de 0,3 mg/kg
- izoprenalină sau dobutamină (tratamentul prelungit şi, în general, dozele crescute necesită
supraveghere specializată).
Este necesară spitalizarea într-o unitate de terapie intensivă neonatologică.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: beta-blocante selective. Codul ATC: C07AB05
Betaxololul este un blocant cardioselectiv al receptorului beta-1-adrenergic cu o durată lungă de acţiune.
Activitatea de blocare este detectabilă 24 de ore după administrarea orală a 20 mg betaxolol. După
administrarea dozelor terapeutice de betaxolol s-a observat o scădere semnificativă a tensiunii arteriale, a
frecvenţei cardiace şi a volumului sistolic.
Betaxololul este caracterizat printr-un efect redus de stabilizare a membranelor şi lipsa activităţii intrinseci
simpatomimetice (AIS). Betaxololul nu reduce excreţia renală a sodiului. Betaxololul reduce activitatea
reninei plasmatice.
Efectele cunoscute ale beta-blocantelor asupra lipidelor din sânge sunt mai puţin pronunţate pentru
betaxolol.
Efectul de reducere a tensiunii arteriale
Doza zilnică de betaxolol 20 mg are un efect de scădere a tensiunii arteriale comparabil cu atenolol 100
mg/zi sau cu propanolol 160-320 mg/zi.
Efectul anti-ischemic
Efectul cardiac anti-ischemic al unei doze unice de betaxolol 20 mg este comparabil cu cel exercitat de o
doză unică de 100 mg atenolol/zi sau cu 160 mg propanolol divizat în doze unice.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrare orală, ingredientul activ este absorbit rapid şi complet, cu o reţinere minimă la primul
pasaj hepatic şi o biodisponibilitate mare, de aproximativ 85%. Legarea betaxololului de proteinele
plasmatice este de aproximativ 50%, iar volumul de distribuţie este de aproximativ 6 l/kg.
85-90% din doza administrată se metabolizează la nivelul ficatului. Numai unul dintre metaboliţi (2-3%
din doza administrată), rezultat prin hidroxilare alifatică a moleculei, are efect beta-blocant. 10-15% din
10
doza administrată se elimină nemodificată pe cale renală. Metaboliţii sunt excretaţi în principal pe cale
renală. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse la 2-4 ore după administrarea orală a 20 mg şi până
la cantităţi de 30-60 ng/ml.
Variaţiile intra şi interindividuale ale concentraţiilor plasmatice maxime la starea de echilibru sunt foarte
scăzute. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (16-20 ore) permite o singură doză zilnic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare se prelungeşte la pacienţii vârstnici sau la cei care
efectuează şedinţe de dializă (24-30 ore). . Nu au fost observate modificări semnificative ale valorilor
farmacocinetice în caz de insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În cadrul studiilor preclinice nu au fost observate efecte de mutagenitate sau carcinogenitate ale
betaxololului. Studiile pe animale nu au arătat efecte teratogene ale bexalololului.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină
Croscarmeloză sodică
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu blistere din PVC-PVdC/Al.
Mărimea ambalajului: 10, 20, 30, 50, 60, 90 şi 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
PRO.MED.CS Praha a.s.
Telčská 1
140 00 Praga 4
Republica Cehă
11
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5782/2013/01-02-03-04-05-06-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Septembrie 2013.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2013.
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Betaxolol PMCS 20 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine clorhidrat de betaxolol 20 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare aproape albă, cu o linie de rupere pe una din feţe, cu
diametrul de 8 mm. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale.
Tratamentul profilactic al anginei pectorale stabile de efort.
Acest medicament este destinat tratamentului pacienţilor adulţi.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Hipertensiune arterială
În cazul formelor uşoare de hipertensiune arterială, doza iniţială este de 10 mg administrată o dată pe zi.
Dacă efectul este insuficient, doza poate fi crescută la 20 mg pe zi.
In caz de hipertensiune arterială moderată, doza standard este de 20 mg, administrată o dată pe zi.
Angina pectorală stabilă de efort
Doza trebuie ajustată individual. Doza iniţială este de 10 mg pe zi şi poate fi crescută la doza uzuală de 20
mg administrată o dată pe zi. În anumite cazuri este posibil să fie necesară creşterea dozei zilnice la 40
mg.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică
2
- La pacienţii cu insuficienţă renală (cu un clearance al creatininei de până la 20 ml/minut) nu este
necesară ajustarea dozei zilnice. Cu toate acestea, este recomandată monitorizarea clinică la începutul
tratamentului pâna ce se ajunge la un nivel plasmatic stabil al medicamentului (în medie până la 4 zile).
- La pacienţii cu insuficienţă renală severă (cu un clearance al creatininei de sub 20 ml/minut) şi la
pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă sau dializă peritoneală, nu trebuie depăşită doza de 10
mg/zi. La pacienţii care care efectuează şedinţe de dializă, doza zilnică poate fi administrată indiferent de
momentul la care se efectuează dializa.
Pacienţi vârstnici
Tratamentul pacienţilor vârstnici trebuie început cu precauţie, în doze mici şi sub monitorizare atentă (vezi
pct. 4.4).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost încă stabilite, prin urmare betaxololul nu este recomandat
pentru utilizare la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Administrare orală.
Ingerarea de alimente şi compoziţia alimentelor nu afectează biodisponibilitatea betaxololului.
Medicamentul trebuie administrat în fiecare zi la aceeaşi oră, de preferat dimineaţa.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1,
- forme severe de astm bronşic sau boală bronhopulmonară cronică obstructivă,
- insuficienţă cardiacă decompensată,
- şoc cardiogen,
- bloc atrioventricular de grad doi şi trei, cu excepţia cazurilor în care este inserat un stimulator cardiac,
- angină Prinzmetal (în forma pură şi ca monoterapie),
- sindromul de sinus bolnav, inclusiv bloc sinoatrial,
- bradicardie majoră (mai puţin de 45-50 bătăi pe minut),
- formă severă a sindromului Raynaud sau boală arterială periferică,
- feocromocitom netratat,
- hipotensiune aterială,
- istoric de reacţii anafilactice,
- acidoză metabolică,
- administrare în asociere cu floctafeină sau sultopridă (vezi pct. 4.5),
- administrare concomitentă de inhibitori de monoaminoxidază (MAO), cu excepţia inhibitorilor de MAO-
B,
- este contraindicată administrarea intravenoasă de blocante ale canalelor de calciu de tip verapamil sau
diltiazem şi a altor medicamente antiaritmice (cum sunt disopiramida sau amiodarona) la pacienţii trataţi
cu betaxolol. Exceptie fac situaţiile în care tratamentul este administrat în condiţii de terapie intensivă, unde
pacientul este monitorizat continuu (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc la pacienţii cu angină pectorală stabilă: pot rezulta afecţiuni grave
ale ritmului cardiac, infarct miocardic sau moarte subită.
Întreruperea tratamentului
Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică. Dozele trebuie
reduse treptat, pe o perioadă de una-două săptămâni. Dacă este necesar, simultan cu reducerea dozei de
3
betaxolol trebuie iniţiată terapia de substituţie cu alte medicamente antianginoase pentru a împiedica
agravarea anginei pectorale.
Astm şi boală pulmonară obstructivă cronică
Beta-blocatele pot fi administrate numai în formele uşoare ale bolii, beta-blocantele cardiovasculare
selective la doza cel mai mică posibilă trebuie folosite preferenţial şi este recomandat să se efectueze teste
funcţionale pulmonare înainte şi după începerea tratamentului cu beta-blocante.
În timpul crizelor astmatice pot fi folosite bronhodilatatoare de tip beta 2-agonist.
Insuficienţă cardiacă
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, dacă este necesar, betaxololul poate fi administrat în doze crescute
gradual. La începutul tratamentului trebuie administrate doze mici. Este necesară monitorizarea
îndeaproape a condiţiei pacienţilor.
Bradicardie
Dacă frecvenţa cardiacă scade sub 50-55 bătăi pe minut, atunci când pacientul este în repaus, şi apar
simptome de bradicardie, doza trebuie scăzută.
Bloc atrioventricular de gradul întâi
Din cauza efectului dromotrop negativ al beta-blocantelor, betaxololul trebuie administrat cu precauţie la
pacienţii cu bloc atrioventricular de gradul întâi.
Angină Prinzmetal
Beta-blocantele pot creşte numărul şi durata atacurilor de angină la pacienţii cu angină Prinzmetal. În cadrul
formelor minore şi mixte pot fi utilizate beta-blocante cardioselective, în asociere cu vasodilatatoare.
Boală arterială periferică
La pacienţii cu boală arterială periferică (sindrom Raynaud, boala Raynaud, vasculită sau ischemie cronică a
membrelor inferioare), beta-blocantele pot determina agravarea afecţiunii.
Feocromocitom
Utilizarea beta-blocantelor în tratamentul hipertensiunii arteriale secundare cauzate de tratarea
feocromocitomului necesită o monitorizare îndeaproape a tensiunii arteriale a pacientului. Beta-blocantele
trebuie utilizate după administrarea prealabilă de inhibitori alfa.
Utilizare la copii şi adolescenţi
Sigutanţa şi eficacitatea betaxololului la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite, prin urmare betaxololul nu
este recomandat la copii şi adolescenţi.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici, tratamentul trebuie iniţiat la doze scăzute, iar starea clinică a pacienţilor trebuie
monitorizată îndeaproape.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de nivelul creatininei serice sau de
clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2).
Pacienţi diabetici
Beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, în special tahicardia, palpitaţiile şi
transpiraţia (vezi pct. 4.5).
Pacientul trebuie informat despre necesitatea monitorizării glicemiei la intervale regulate, în special la
începutul tratamentului.
4
Psoriazis
Beneficiul utilizării beta-blocantelor la pacienţii cu istoric personal sau familial de psoriazis trebuie bine
evaluat, întrucât s-a constatat o agravare a psoriazisului la pacienţii trataţi cu beta-blocante.
Reacţii alergice
La pacienţii predispuşi la reacţii anafilactice severe, indiferent de cauză, în special după administrarea de
medii de contrast pe bază de iod sau floctafenină sau în timpul terapiilor de desensibilizare, tratamentul cu
beta-blocante poate determina agravarea reacţiilor alergice şi rezistenţă la tratament atunci când se
administrează doze uzuale de adrenalină.
Anestezie generală
La pacienţii la care se efectuează anestezie generală, beta-blocantele reduc incidenţa aritmiilor şi
ischemiei miocardice în timpul inducerii anesteziei, intubării şi etapei postoperatorii. Este recomandat să
nu se întrerupă perioperator o terapie cu beta-blocante, atunci când este în desfăşurare.
Medicul anestezist trebuie informat că pacientul este sub tratament cu beta-blocante, întrucât potenţiale
interacţiuni cu alte medicamente pot determina bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea
capacităţii reflexe de compensare a pierderilor de sânge.
Dacă este necesară întreruperea tratamentului, o perioadă de 48 de ore este suficientă pentru a se reface
sensibilitatea normală la acţiunea catecolaminelor.
În anumite cazuri, terapia cu beta-blocante nu trebuie întreruptă:
- la pacienţii cu cardiopatie ischemică, din cauza riscurilor care însoţesc întreruperea bruscă a
administrării beta-blocantelor, este recomandată continuarea tratamentului până la intervenţia
chirurgicală.
- în cazuri de urgenţă sau atunci când întreruperea tratamentului nu este posibilă, pacientul trebuie
protejat de predominanţa vagală printr-o premedicaţie suficientă cu atropină, care le nevoie se
poate repeta.
Oftalmologie
Blocada beta-adrenergică reduce presiunea intraoculară şi poate împiedica screeningul pentru glaucom.
Medicul oftalmolog trebuie informat dacă pacientul urnmează tratament cu betaxolol. Pacienţii trataţi cu
beta-blocante generale sau oculare trebuie monitorizaţi din cauza potenţialelor efecte aditive.
Tireotoxicoză
Beta-blocantele pot masca semnele cardiovasculare ale tireotoxicozei.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
La începutul tratamentului se recomandă o monitorizare clinică atentă.
Hipoglicemie
Există o sensibilitate crescută la hipoglicemie, de exemplu în timpul unui post prelungit sau efortului fizic
intens.
Sportivi
Este necesar să li se reamintească sportivilor ca Betaxolol PMCS 20 mg conţine un ingredient activ care
poate induce o reacţie pozitivă la controlul antidoping.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri contraindicate
5
- Floctafenină
În eventualitatea unui şoc sau hipotensiunii ateriale cauzate de floctafenină, beta-blocantele reduc reacţia
de compensare.
-Sultopridă
Afecţiuni ale automatismului cardiac (bradicardie excesivă) din cauza efectului lor bradicardic comun.
Asocieri nerecomandate
-Amiodaronă
Afectarea contractilităţii, automatismului cardiac şi conducţiei (suprimarea mecanismelor simpatice
compensatorii).
-Antihipertensive centrale, glicozide cardiace
Utilizarea concomitentă a betaxololului cu aceste medicamente poate prelungi timpul de conducere
atrioventricular, determinând bradicardie severă. După întreruperea bruscă a clonidinei în timpul
tratamentului cu betaxolol, tensiunea arterială poate creşte excesiv (hipertensiune arterială de rebound).
Prin urmare, clonidina trebuie întreruptă numai după câteva zile de la întreruperea tratamentului cu
betaxolol. Clonidina poate fi apoi întreruptă treptat.
Asocieri care necesită precauţie
-Anestezice
Administrarea concomitentă de betaxolol şi anestezice poate determina scăderea accentuată a tensiunii
arteriale. Efectele inotropice negative ale anestezicelor şi betaxololului pot fi aditive (beta-blocada din
timpul intervenţiei poate fi compensată de un beta-mimetic). În general, betaxololul nu trebuie întrerupt în
condiţiile anesteziei generale sau înainte de aplicarea unor relaxante musculare periferice. Medicul
anestezist trebuie informat despre tratamentul beta-blocant. Întreruperea tratamentului cu betaxolol trebuie
facută doar dacă este absolut necesar şi cu 48 de ore înainte de anestezie pentru a permite refacerea
sensibilitaţii la acţiunea catecolaminelor (vezi pct. 4.4).
-Blocante ale canalelor de calciu (bepridil, diltiazem, mibefradil şi verapamil)
Perturbarea automatismului cardiac (bradicardie excesivă, oprire sinusală), perturbarea conducerii
sinoatriale şi atrioventriculare şi insuficienţă cardiacă (efecte sinergice).
Aceste asocieri trebuie folosite numai sub stricta monitorizare electrocardiografică, în special la vârstnici
sau la începutul tratamentului.
-Antiaritmice (propafenonă şi medicamente din clasa Ia: chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)
Tulburări ale automatismului şi conducerii cardiace (suprimarea mecanismelor simpatice compensatorii).
Este necesară monitorizare electrocardiografică.
-Baclofen
Creşterea riscului de hipotensiune arterială.
Tensiunea arterială trebuie monitorizată şi, dacă este necesar, trebuie ajustată doza de antihipertensiv.
- Insulină şi sulfonamide hipoglicemice (vezi pct. 4.4)
Toate beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, cum sunt palpitaţiile şi tahicardia.
Pacientii trebuie informaţi asupra necesităţii de monitorizare a glicemiei la intervale scurte de timp, în
special la începutul tratamentului.
6
-Lidocaină
Au fost descrise interacţiuni cu propanolol, metoprolol şi nadolol.
Creşterea concentraţiei plasmatice a lidocainei, cu posibila accentuare a reacţiilor adverse neurologice şi
cardiace (prin reducerea metabolizării hepatice a lidocainei).
Trebuie ajustate dozele de lidocaină. Monitorizarea clinică, electrocardiografică şi eventual monitorizarea
concentraţiei plasmatice a lidocainei trebuie efectuate în timpul tratamentului cu beta-blocante şi după
întreruperea lui.
-Medii de contrast pe bază de iod
În condiţii de şoc sau hipotensiune arterială cauzate de medii de contrast pe bază de iod, beta-blocantele
scad reacţiile de compensare cardiovasculară.
Atunci când este posibil, terapia cu beta-blocante trebuie întreruptă înainte de examinarea radiologică cu
substanţe de contrast. Dacă este necesară continuarea terapiei cu beta-blocante, examinarea trebuie
efectuată numai dacă este posibilă internarea într-o unitate de terapie intensivă.
- Medicamente care pot produce torsada vârfurilor
Risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor.
Asocieri ce trebuie luate în considerare
-Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
Reducerea efectului antihipertensiv (prin inhibarea de către AINS a sintezei prostaglandinelor
vasodilatatoare şi prin retenţia hidrosalină determinată de AINS cu structură de pirazolonă).
-Blocante ale canalelor de calciu: dihidropiridine, de exemplu nifedipina
Hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată
(efectul inotropic negativ al dihidropiridinelor in vitro variază în funcţie de produsul utilizat şi este
probabil aditiv la efectul inotropic al beta-blocantelor). Tratamentul beta-blocant poate reduce reacţiile
simpatice reflexe determinate de modificările hemodinamice exagerate.
-Antidepresive triciclice înrudite cu imipramină şi neuroleptice
Creşterea efectul antihipertensiv şi risc de hipotensiune ortostatică (prin efect aditiv).
-Corticosteroizi şi tetracosactide
Scăderea efectului antihipertensiv (prin retenţia de apă şi sodiu).
-Meflochină
Risc de bradicardie (adiţia efectelor bradicardizante).
-Agenţi simpatomimetici
Risc de scădere a efectului beta-blocantelor.
-Adrenalină
Utilizarea concomitentă de betaxolol şi adrenalină poate determina creşterea excesivă a tensiunii arteriale.
-Alfa-blocante
Accentuarea efectului hipotensiv. Creşterea riscului de hipotensiune arterială ortostatică.
-Nitraţi şi derivate
Risc crescut de hipotensiune arterială, în special ortostatică.
7
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Efecte teratogene:
La animale nu s-au semnalat efecte teratogene. Până în prezent, nu s-au raportat efecte teratogene la om.
Beta-blocantele reduc circulaţia la nivelul placentei, ceea ce poate avea ca rezultat moartea intrauterină a
fătului, avortul spontan sau naşterea prematură. În plus, pot apărea efecte adverse la făt (în special
hipoglicemie şi bradicardie).
Nou-născuţi:
Dacă mama urmează tratament cu beta-blocante, acţiunea acestora se menţine la nou-născut timp de
câteva zile după naştere. Există un risc crescut de complicaţii cardiace şi pulmonare în perioada
postnatală. Dacă apare insuficienţa cardiacă, este necesară spitalizarea nou-născutului într-o unitate de
terapie intensivă (vezi pct. 4.9), situaţie în care utilizarea substituenţilor de plasmă trebuie evitată (risc de
edem pulmonar acut). Au fost raportate şi bradicardie, detresă respiratorie şi hipoglicemie.
Se recomandă supravegherea atentă a nou-născutului (frecvenţa cardiacă şi glicemia) în primele 3-5 zile
de viaţă, într-o unitate de terapie intensivă.
Nu este recomandată utilizarea betaxololului în timpul sarcinii decât dacă beneficiile depăşesc riscurile.
Alăptarea
Betaxololul este excretat în laptele matern. Nu au fost evaluate riscurile de apariţie a hipoglicemiei şi
bradicardiei la copiii alăptaţi, în consecinţă alăptarea nu este recomandată pe durata tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele betaxololului asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje. Pacienţii care conduc vehicule sau folosesc utilaje trebuie avertizaţi despre posibilitatea
apariţiei ocazionale a ameţelilor sau oboselii.
4.8 Reacţii adverse
Pentru caracterizarea frecvenţei reacţiilor adverse s-a folosit următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clinic:
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: reacţii alergice la nivelul pielii (roşeaţă, mâncărime, erupţie cutanată tranzitorie) şi căderea
părului
Rare: beta-blocantele pot determina declanşarea psoriazisului, înrăutăţirea simptomelor psoriazisului
existent sau pot cauza erupţii psoriazice (vezi pct. 4.4)
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: oboseală, ameţeli, dureri de cap, transpiraţii, în special la începutul tratamentului
8
Mai puţin frecvente: simptome asemănătoare miasteniei gravis cu slăbiciune musculară
Foarte rare: exacerbarea miasteniei gravis existente, parestezie distală
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: reducerea fluxului lacrimal (important pentru pacienţii care poartă lentile de contact)
Foarte rare: tulburări vizuale
Tulburări psihiatrice
Frecvente: astenie, insomnie
Rare: depresie
Foarte rare: halucinaţii, confuzie, coşmaruri
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: durere abdominală, diaree, greaţă, varsături
Tulburări de metabolism şi nutriţie
Foarte rare: hipoglicemie, hiperglicemie, manifestarea diabetului zaharat latent sau înrăutăţirea diabetului
zaharat existent.
Cu frecvenţă necunoscută: la pacienţii cu hipertiroidism, semnele clinice de tireotoxicoză (tahicardie şi
tremor) pot fi mascate. Dupa un post îndelungat sau după efort fizic intens se poate produce hipoglicemie.
Semnele alarmante ale hipoglicemiei (în special tahicardia şi tremorul) pot fi însă mascate.
Tulburări cardiace
Frecvente: bradicardie, posibil chiar bradicardie severă
Rare: insuficienţă cardiacă, scăderea tensiunii arteriale, scăderea conducţiei atrioventriculare sau
agravarea unui bloc atrioventricular existent
Tulburări vasculare
Frecvente: extremităţi reci
Rare: sindrom Raynaud, accentuarea unei claudicaţii intermitente existente
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: bronhospasm
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Frecvente: impotenţă
Investrigaţii :
În cazuri rare s-a observat apariţia anticorpilor antinucleari: aceştia au fost însoţiţi numai în cazuri
excepţionale de semnele clinice ale lupusului eritematos sistemic şi au dispărut la întreruperea
tratamentului.
În timpul tratamentului cu betaxolol pot apărea tulburări în metabolismul lipidelor (scăderea colesterolului
HDL, creşterea trigliceridelor).
4.9 Supradozaj
Simptome ale supradozajului: hipotensiune arterială severă, bradicardie până la stop cardiac, insuficienţă
cardiacă acută, şoc cardiogen, bronhospasm şi ocazional convulsii generalizate.
În caz de bradicardie ce pune în pericol viaţa pacientului sau de scădere excesivă a tensiunii arteriale,
trebuie administrate:
- atropină: 1-2 mg intravenos,
9
- glucagon: iniţial 1-10 mg intravenos şi apoi 2-2,5 mg/oră sub formă de perfuzie continuă,
- simpatomimetice, în funcţie de greutatea pacientului şi de efect: dopamină, dobutamină,
orciprenalină şi adrenalină.
În caz de bronhospasm se pot administra agonişti ai receptorilor beta-2-adrenergici sub formă de aerosoli
(iar dacă efectul este insuficient şi intravenos) sau aminofilină i.v.
În caz de convulsii generalizate se recomandă administrarea intravenoasă de diazepam, cu viteză redusă.
În hemodializă sau dializă peritoneală, betaxololul şi metaboliţii săi se elimină doar în cantităţi mici.
În caz de decompensare cardiacă la nou-născuţii ai căror mame au primit tratament cu beta-blocante, se
administrează
- glucagon în doză de 0,3 mg/kg
- izoprenalină sau dobutamină (tratamentul prelungit şi, în general, dozele crescute necesită
supraveghere specializată).
Este necesară spitalizarea într-o unitate de terapie intensivă neonatologică.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: beta-blocante selective. Codul ATC: C07AB05
Betaxololul este un blocant cardioselectiv al receptorului beta-1-adrenergic cu o durată lungă de acţiune.
Activitatea de blocare este detectabilă 24 de ore după administrarea orală a 20 mg betaxolol. După
administrarea dozelor terapeutice de betaxolol s-a observat o scădere semnificativă a tensiunii arteriale, a
frecvenţei cardiace şi a volumului sistolic.
Betaxololul este caracterizat printr-un efect redus de stabilizare a membranelor şi lipsa activităţii intrinseci
simpatomimetice (AIS). Betaxololul nu reduce excreţia renală a sodiului. Betaxololul reduce activitatea
reninei plasmatice.
Efectele cunoscute ale beta-blocantelor asupra lipidelor din sânge sunt mai puţin pronunţate pentru
betaxolol.
Efectul de reducere a tensiunii arteriale
Doza zilnică de betaxolol 20 mg are un efect de scădere a tensiunii arteriale comparabil cu atenolol 100
mg/zi sau cu propanolol 160-320 mg/zi.
Efectul anti-ischemic
Efectul cardiac anti-ischemic al unei doze unice de betaxolol 20 mg este comparabil cu cel exercitat de o
doză unică de 100 mg atenolol/zi sau cu 160 mg propanolol divizat în doze unice.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrare orală, ingredientul activ este absorbit rapid şi complet, cu o reţinere minimă la primul
pasaj hepatic şi o biodisponibilitate mare, de aproximativ 85%. Legarea betaxololului de proteinele
plasmatice este de aproximativ 50%, iar volumul de distribuţie este de aproximativ 6 l/kg.
85-90% din doza administrată se metabolizează la nivelul ficatului. Numai unul dintre metaboliţi (2-3%
din doza administrată), rezultat prin hidroxilare alifatică a moleculei, are efect beta-blocant. 10-15% din
10
doza administrată se elimină nemodificată pe cale renală. Metaboliţii sunt excretaţi în principal pe cale
renală. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse la 2-4 ore după administrarea orală a 20 mg şi până
la cantităţi de 30-60 ng/ml.
Variaţiile intra şi interindividuale ale concentraţiilor plasmatice maxime la starea de echilibru sunt foarte
scăzute. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (16-20 ore) permite o singură doză zilnic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare se prelungeşte la pacienţii vârstnici sau la cei care
efectuează şedinţe de dializă (24-30 ore). . Nu au fost observate modificări semnificative ale valorilor
farmacocinetice în caz de insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În cadrul studiilor preclinice nu au fost observate efecte de mutagenitate sau carcinogenitate ale
betaxololului. Studiile pe animale nu au arătat efecte teratogene ale bexalololului.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină
Croscarmeloză sodică
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu blistere din PVC-PVdC/Al.
Mărimea ambalajului: 10, 20, 30, 50, 60, 90 şi 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
PRO.MED.CS Praha a.s.
Telčská 1
140 00 Praga 4
Republica Cehă
11
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5782/2013/01-02-03-04-05-06-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Septembrie 2013.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2013.
