ENTERIUM 2 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Enterium 2 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Exci pienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 196,99 mg, para- hidroxibenzoat de metil, para -
hidroxibenzoat de propil
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă
Capsule cu capac de culoare albastru -opac şi corp de culoare verde -opac, conţinând o pulbere de culoare albă
sau aproape albă, parţial compactă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Tratamentul simptomatic al ep isoadelor acute de diaree asociată cu sindromul colonului iritabil la adulţi,
după confirmarea diagnosticului.
4.2 Doze şi mod de administrare
Diaree acută
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule E nterium), urmată de 2 mg
clorhidrat de loperamidă (1 capsulă E nterium) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică nu trebuie să
depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă ( 6 capsule Enterium ).
Diaree acută asociată cu sindrom ul colonului iritabil, după confirmarea diagnosticului
Adulţi
2
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Enterium ), urmată de 2 mg
clorhidrat de loperamidă (1 capsulă E nterium) după fiecare scaun diareic , sau la recomandarea medicului.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule E nterium).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii cu vârsta sub l2 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme f armaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie
administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct.
4.4).
Mod de administrare
Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct. 6.1.
Copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).
Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, inclu zând Salmonella,
Shigella şi Campyl obacter;
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea peristaltismului,
datorită posibilului risc de complicaţi i semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi megacolon toxic.
Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareei cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de
bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).
Tratamentul cu loperamidă poate fi însoţit, dacă este necesar, de rehidratare. Ne cesarul de lichide, precum şi
calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareei, vârsta şi starea
clinică a pacientului.
În cazul diareei acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tr atamentului, trebuie
întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la apariţia
primelor semne de distensie abdominală. La pacienţ ii cu SIDA şi colită de etiologie infecţioasă sau virală
cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s -au raportat cazuri izolate de constipaţie şi risc crescut de
megacolon toxic.
3
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie
administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj. Pacienţii cu
insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de toxicitate la nivelul
SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.
În cazul pacienţilor la care se administ rează loperamidă pentru controlul episoadelor de diaree asociate cu
sindrom de colon iritabil diagnosticat, dacă după 48 de ore nu se obţine o îmbună tăţire a stării clinice
tratamentul cu loperamidă trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie informaţi asupra ace stui lucru şi trebuie
avertizaţi să consulte medicul, mai ales dacă observă că în ultima perioadă tabloul general al bolii s- a
modificat sau dacă episoadele repetate de diaree continuă mai mult de două săptămâni.
E nterium conţine lactoză. Pacienţii cu afe cţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază
(Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză -galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament .
E nterium conţine para -hidroxibenzoat de metil şi para -hidroxibenzoat de n- propil. Poate provoca reacţii
alergice (chiar întârziate).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare pot amplifica acţiunea loperamidei, iar cele care
accelerează tranzitul gastro -intestinal îi pot reduce efectul.
Date non -clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă
a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină -P, a
avut ca rezult at o creştere de 2 -3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se cunoaşte importanţa
clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în cazul în care loperamida este
administrată în doza recomandată .
Administrarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 4mg) ș i itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi
al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3- 4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. În acelaşi studiu,
asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ două ori a concentraţiei
plasmatice a loperamidei.
Valoarea concentraţiei plasmatice maxime a loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu
gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică totală a fost de 13 ori m ai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate
cu manifestări la nivelul sistemului nervos central(SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de exemplu
somnolenţa subiectivă şi testul Digit Symbol Substitution Test).
Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4
şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei. Această creştere
nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin pupil ometrie.
Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale
acesteia, probabil datorită unei motilităţi gastro- intestinale încetinite.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om, loperamida se
excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în timpul sarcinii, în special
în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată .
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
4
Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli şi afectarea stării de conştienţă putând influenţa
negativ capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratmentul diareei acute a fost evaluată în 26 de studii
clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de loperamidă au
fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă (1,7%), cefalee (1,2%) şi greaţă(1,1%).
Reacţiile adverse sunt ordonate după frecvenţă, respectând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10),
frecvente (≥ 1/100, < 1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare(≥l /10000,
(<1/10000), cu frecvenţă necunoscută( care nu poate fi estimată din datele disponibile) .
În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute şi după
punerea pe piaţă au fost observate următoa rele reacţii adverse:
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: hipersensibilitate, reacţii anafilactice ( inclusiv şoc anafilactic), reacţii anafilactoide.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente:dureri de cap.
Mai puţin frecvente: ameţeală, somnolenţă.
Rare: pierderea sau scăderea stării de conştienţă, stupor, hipertonie, probleme de coordonare.
Tulburări oculare
Rare: mioză.
Tulburări gastro -intestinale
Frecvente:constipaţie, flatulenţă, stare de rău (greaţă).
Mai puţin frecvente: durere abdominală, discomfort abdominal, xerostomie, dureri ale stomacului sau la
nivelul porţiunii superioare a abdomenului, vărsături, dispepsie.
Rare: ileus (inclusiv ileus paralitic), megacolon (inclusiv megacolon toxic, vezi pct. 4.4), distensie
abdominală .
Afecţiuni c utanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente : erupţie cutanată tranzitorie.
Rare: angioedem, erupţii buloase (incluzând sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică), urticarie, prurit.
Tulburări renale şi ale căilor urinare Rare:
retenţie urinară.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare: senzaţie de oboseală generală.
5
O parte dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a loperamidei
sunt în mod fre cvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere abdominală, greaţă,
vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă). Aceste simptome sunt adesea
dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamen tului.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeni ul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară: simptome
neurologice (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi de primare
respiratorie), constipaţie, retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi mult mai
susceptibili la efectele asupra SNC.
Tratament
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune a
loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea repetată a
antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele
unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul de
tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi nevoia
i mperioasă de defeca ție.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul pasaj
hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.
Într -un studiu clinic randomizat dublu or b la care au participat 56 de pacienţi care au primit loperamidă
pentru diaree acută, după administrarea unei doze unice de 4 mg efectului antidiareic s -a instalat în
aproximativ o oră.Comparaţia clinică cu alte medicamente antidiareice a confirmat instal area rapidă a
efectului loperamidei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv.
Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice ( 95%). Suferă un important proces de metabolizare la
primul pasaj hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore. Studiile de distribuţie a
medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele intestinului, cu o predilecţie de
le gare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se produce în principal prin N -demetilare
6
oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei. Excre ţia loperamidei nemetabolizate şi a
metaboliţilor se produce în principal, prin mat eriile fecale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la 18 luni,
efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oareca re în câştigul în greutate
corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de ori nivelul maxim utilizat
la om - Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi (de 240 de ori MHUL).
Concentraţiile la care nu a pare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels (NTEL)) în aceste studii au fost de
1,25 mg/kg şi zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan.
Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat fapt ul că loperamidă nu este genotoxică. În studiile
de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte
mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi - de 240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat suprav ieţuirea
fătului. Doze mai mici nu au determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea
peri - şi post -natală.
În studiile non- clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expuner ea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Lactoză monohidrat
Stearat de magneziu
Capsula (capac şi corp)
Dioxid de siliciu
Laurilsulfat de sodiu
Aci d acetic glacial
Glicerol
Para -hidroxibenzoat de metil
Para -hidroxibenzoat de n- propil
Dioxid de titan (E 171)
Eritrozină (E 127)
Albastru strălucitor FCF (E 133)
Galben de chinolină (E 104)
Verde S (E 142)
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
7
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C , în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor <şi alte instrucţiuni de manipulare>
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Sanience S .R.L.
Str. Fr. Chopin nr. 1A, Sector 2
Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE P IAŢĂ
6467/2014/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări : Mai 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Enterium 2 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Exci pienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 196,99 mg, para- hidroxibenzoat de metil, para -
hidroxibenzoat de propil
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă
Capsule cu capac de culoare albastru -opac şi corp de culoare verde -opac, conţinând o pulbere de culoare albă
sau aproape albă, parţial compactă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Tratamentul simptomatic al ep isoadelor acute de diaree asociată cu sindromul colonului iritabil la adulţi,
după confirmarea diagnosticului.
4.2 Doze şi mod de administrare
Diaree acută
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule E nterium), urmată de 2 mg
clorhidrat de loperamidă (1 capsulă E nterium) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică nu trebuie să
depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă ( 6 capsule Enterium ).
Diaree acută asociată cu sindrom ul colonului iritabil, după confirmarea diagnosticului
Adulţi
2
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Enterium ), urmată de 2 mg
clorhidrat de loperamidă (1 capsulă E nterium) după fiecare scaun diareic , sau la recomandarea medicului.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule E nterium).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii cu vârsta sub l2 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme f armaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie
administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct.
4.4).
Mod de administrare
Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct. 6.1.
Copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).
Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, inclu zând Salmonella,
Shigella şi Campyl obacter;
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea peristaltismului,
datorită posibilului risc de complicaţi i semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi megacolon toxic.
Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareei cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de
bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).
Tratamentul cu loperamidă poate fi însoţit, dacă este necesar, de rehidratare. Ne cesarul de lichide, precum şi
calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareei, vârsta şi starea
clinică a pacientului.
În cazul diareei acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tr atamentului, trebuie
întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la apariţia
primelor semne de distensie abdominală. La pacienţ ii cu SIDA şi colită de etiologie infecţioasă sau virală
cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s -au raportat cazuri izolate de constipaţie şi risc crescut de
megacolon toxic.
3
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie
administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj. Pacienţii cu
insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de toxicitate la nivelul
SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.
În cazul pacienţilor la care se administ rează loperamidă pentru controlul episoadelor de diaree asociate cu
sindrom de colon iritabil diagnosticat, dacă după 48 de ore nu se obţine o îmbună tăţire a stării clinice
tratamentul cu loperamidă trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie informaţi asupra ace stui lucru şi trebuie
avertizaţi să consulte medicul, mai ales dacă observă că în ultima perioadă tabloul general al bolii s- a
modificat sau dacă episoadele repetate de diaree continuă mai mult de două săptămâni.
E nterium conţine lactoză. Pacienţii cu afe cţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază
(Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză -galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament .
E nterium conţine para -hidroxibenzoat de metil şi para -hidroxibenzoat de n- propil. Poate provoca reacţii
alergice (chiar întârziate).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare pot amplifica acţiunea loperamidei, iar cele care
accelerează tranzitul gastro -intestinal îi pot reduce efectul.
Date non -clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă
a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină -P, a
avut ca rezult at o creştere de 2 -3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se cunoaşte importanţa
clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în cazul în care loperamida este
administrată în doza recomandată .
Administrarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 4mg) ș i itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi
al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3- 4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. În acelaşi studiu,
asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ două ori a concentraţiei
plasmatice a loperamidei.
Valoarea concentraţiei plasmatice maxime a loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu
gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică totală a fost de 13 ori m ai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate
cu manifestări la nivelul sistemului nervos central(SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de exemplu
somnolenţa subiectivă şi testul Digit Symbol Substitution Test).
Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4
şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei. Această creştere
nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin pupil ometrie.
Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale
acesteia, probabil datorită unei motilităţi gastro- intestinale încetinite.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om, loperamida se
excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în timpul sarcinii, în special
în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată .
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
4
Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli şi afectarea stării de conştienţă putând influenţa
negativ capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratmentul diareei acute a fost evaluată în 26 de studii
clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de loperamidă au
fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă (1,7%), cefalee (1,2%) şi greaţă(1,1%).
Reacţiile adverse sunt ordonate după frecvenţă, respectând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10),
frecvente (≥ 1/100, < 1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare(≥l /10000,
(<1/10000), cu frecvenţă necunoscută( care nu poate fi estimată din datele disponibile) .
În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute şi după
punerea pe piaţă au fost observate următoa rele reacţii adverse:
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: hipersensibilitate, reacţii anafilactice ( inclusiv şoc anafilactic), reacţii anafilactoide.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente:dureri de cap.
Mai puţin frecvente: ameţeală, somnolenţă.
Rare: pierderea sau scăderea stării de conştienţă, stupor, hipertonie, probleme de coordonare.
Tulburări oculare
Rare: mioză.
Tulburări gastro -intestinale
Frecvente:constipaţie, flatulenţă, stare de rău (greaţă).
Mai puţin frecvente: durere abdominală, discomfort abdominal, xerostomie, dureri ale stomacului sau la
nivelul porţiunii superioare a abdomenului, vărsături, dispepsie.
Rare: ileus (inclusiv ileus paralitic), megacolon (inclusiv megacolon toxic, vezi pct. 4.4), distensie
abdominală .
Afecţiuni c utanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente : erupţie cutanată tranzitorie.
Rare: angioedem, erupţii buloase (incluzând sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică), urticarie, prurit.
Tulburări renale şi ale căilor urinare Rare:
retenţie urinară.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare: senzaţie de oboseală generală.
5
O parte dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a loperamidei
sunt în mod fre cvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere abdominală, greaţă,
vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă). Aceste simptome sunt adesea
dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamen tului.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeni ul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară: simptome
neurologice (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi de primare
respiratorie), constipaţie, retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi mult mai
susceptibili la efectele asupra SNC.
Tratament
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune a
loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea repetată a
antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele
unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul de
tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi nevoia
i mperioasă de defeca ție.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul pasaj
hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.
Într -un studiu clinic randomizat dublu or b la care au participat 56 de pacienţi care au primit loperamidă
pentru diaree acută, după administrarea unei doze unice de 4 mg efectului antidiareic s -a instalat în
aproximativ o oră.Comparaţia clinică cu alte medicamente antidiareice a confirmat instal area rapidă a
efectului loperamidei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv.
Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice ( 95%). Suferă un important proces de metabolizare la
primul pasaj hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore. Studiile de distribuţie a
medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele intestinului, cu o predilecţie de
le gare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se produce în principal prin N -demetilare
6
oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei. Excre ţia loperamidei nemetabolizate şi a
metaboliţilor se produce în principal, prin mat eriile fecale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la 18 luni,
efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oareca re în câştigul în greutate
corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de ori nivelul maxim utilizat
la om - Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi (de 240 de ori MHUL).
Concentraţiile la care nu a pare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels (NTEL)) în aceste studii au fost de
1,25 mg/kg şi zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan.
Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat fapt ul că loperamidă nu este genotoxică. În studiile
de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte
mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi - de 240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat suprav ieţuirea
fătului. Doze mai mici nu au determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea
peri - şi post -natală.
În studiile non- clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expuner ea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Lactoză monohidrat
Stearat de magneziu
Capsula (capac şi corp)
Dioxid de siliciu
Laurilsulfat de sodiu
Aci d acetic glacial
Glicerol
Para -hidroxibenzoat de metil
Para -hidroxibenzoat de n- propil
Dioxid de titan (E 171)
Eritrozină (E 127)
Albastru strălucitor FCF (E 133)
Galben de chinolină (E 104)
Verde S (E 142)
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
7
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C , în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor <şi alte instrucţiuni de manipulare>
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Sanience S .R.L.
Str. Fr. Chopin nr. 1A, Sector 2
Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE P IAŢĂ
6467/2014/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări : Mai 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2014
