IOPAMIGITA 370 mg/ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Iopami gita 370 mg/ml , soluţie injectabilă / perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 ml soluţie conţine iopamidol 755,2 mg corespunzător cu 370 mg iod.
Un flacon a 20 ml soluţie conţine iopamidol 15104 mg, echivalent cu iod
7400 mg.
Un flacon a 50 ml solu ţie conţine iopamidol 37760 mg, echivalent cu iod
18500 mg.
Un flacon a 75 ml soluţie conţine iopamidol 56640 mg, echivalent cu iod
27750 mg.
Un flacon a 100 ml soluţie conţine iopamidol 75520 mg, echivalent cu iod
37000 mg.
Un flacon a 200 ml soluţie conţine iopamidol 151040 mg, echivalent cu iod
74000 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut : conţine sodiu aproximativ 0,059 mg/ml
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă / perfuzabilă .
Soluţie limp ede, incoloră sau slab g albenă
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Arteriografie, angiocardiografie, angiografie cu substracţie digitală intravenoasă (ASD intravenos ),
îmbunătăţirea contrastului la tomografia computerizată (TC) .
Acest medicament este utilizat numai în scop diagnostic.
pH 6,5 – 7,5
Osmolalitate la 37°C
[mOsm/kg]
835
Osmolaritate la 37°C
[mOsm/l]
544
Presiune osmotică
37°C
[MPa]
2,08
Vâscozitate [ mPa.s]
20°C
13,25
37°C 12,5
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru administrare injectabilă şi perfuz abilă, pe cale intravenoasă şi intraarterială. Iopamigita este un
medicament utilizat în scop diagnostic cu administrare unică pentru investigaţiile prezentate. Sunt
posibile şi administr area de doze multiple sau examinări repetate.
4.2.1 Mod de administrare
Doza administrată este dependentă de metoda de examinare, vârstă, greutate, statusul cardiac , starea
generală a pacientului , precum şi de tehnica uti lizată. De obicei, sunt utilizate aceleaşi concentraţii şi
volume de iod similare altor substanţe de contrast pentru investigaţii radiologice care conţin iod non -
ionic. Trebuie utilizată cea mai mică doza necesară pentru a obţine o vizualizare adecvată.
În insuficienţă renal a, insuficienţ a cardio -circulatorie, precum şi în caz ul unei stări generale alterate,
doza substanţei de contrast trebuie menţinută la o valoare cât mai mică posibil (vezi pct. 4.4). La aceşti
pacienţi se recomandă monitorizarea funcţi ei renal e timp de cel puţin trei zile după examinare. Sunt
necesare măsuri de precauţie speciale la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi insuficienţă renală
concomitent e, care cresc riscul de retenţie a substanţei de contrast în organism.
Substanţa de contrast trebuie să fie încălzită până la temperatura corpului înainte de utilizare.
Experienţa a demonstrat că o substanţă de contrast încălzită este mai bine tolerată.
Practic, substanţa de contrast trebuie să fie ex trasă în seringă imediat înainte de utilizare. Pentru a
păstra cât mai scăzut posibil riscul de tromboembolism asociat tehnicii de examinare, se recomandă ca
timpul de contact între sânge şi substanţa de contrast să fie cât mai scurt posibil. Este necesară o
atenţie sporită în cazul procedurii angiografice, precum şi o frecventă spălare a cateterului utilizat cu
soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) (adăugând şi heparină , dacă este necesar).
Substanţa de contrast trebuie administrată pacienţilor aşezaţi în clinostatism. Repoziţionarea ime diată
a pacientului trebuie să fie posibilă. Înainte de examinare trebuie asigurată o cale de acces
intravenoasă , disponibilă în caz de urgenţă. Similar altor substanţe de contrast care conţin iod,
Iopamigita poate fi utilizat în cadrul tuturor procedurilo r de diagnosticare numai atunci când
echipamentul de resuscitare şi medicaţia de urgenţă necesară sunt disponibile.
După examinare pacientul trebuie menţinut sub supraveghere timp de cel puţin 30 de minute, în
decursul cărora pot să apară cele mai multe din reacţiile adeverse. Toţi medicii şi personalul medical
trebuie să fie informaţi cu privire la reacţiile adverse ale acestui medicament, precum şi despre
măsurile generale şi medicale necesare în caz de urgenţă.
Recomandări cu privire la regimul alimentar:
Pacientul trebuie să evite consumul de alimente cu două ore înainte de efectuarea investigaţiei, pentru
a reduce riscul de aspiraţie, deoarece greaţa şi vărsăturile sunt cunoscute drept reacţii adverse posibile .
Pretestare:
Nu se recomandă pretestarea utilizând o doză mică de substanţă de contrast pentru a detecta
hipersensibilitatea la acest medicament, deoarece aceasta nu este semnificativă şi doar ocazional a
determinat hipersensibilitatea la acest medicament, deoarece aceasta nu este semnificati vă şi ocazional
a determinat reacţii de hipersensibilitate grave, uneori letale.
Dacă nu este indicat în alt mod , doza pentru copii şi adolescenţi depinde de vârsta şi greutatea
acestora, fiind determinată de către medic.
Acest medicament trebuie admini strat în exclusivitate de către personal medical autorizat.
Doze
3
Următoarele recomandări cu privire la dozaj se bazează pe experienţa generală cu substanţe de
contrast pentru investigaţii radiologice de tip non-ionic, precum şi pe rezultatele obţinute din studiile
clinice efectuate cu iopamidol. Volumul total administrat nu trebuie să depăşească 250 ml.
Procedura de diagnostic Volum
Angiografie pe film
radiologic
Angiografie cu substracţie
digitală
Arteriografie
Alte tipuri , non cerebrală Adulţi: maxim 250 ml.
Volumul utilizat în
cazul unei singure
administrări depinde
de regiunea vasculară
care trebuie examinată.
C opii şi adolescenţi : în
funcţie de greutate şi vârstă.
Adulţi: 30 – 40 ml.
Maxim 250 ml. Volumul
utilizat în cazul unei
singure administrări
depinde de regiunea
vasculară care trebuie examinată.
Copii şi adolescenţi : în
funcţie de greutate şi vârstă.
Angiocardiografie Adulţi: maxim 250 ml. Volumul utilizat în cazul
unei singure administrări depinde de regiunea
vasculară care trebui e examinată.
Copii şi adolescenţi : în funcţie de greutate şi
vârstă.
Angiografie coronariană Adulţi: 4 - 10 ml/arteră; dacă este necesar, doza
poate fi repetată
Angiografie intravenoasă cu
substracţie digitală (ASD i.v. )
General
Adulţi: 30 - 40 ml; dacă este necesar, doza poate fi
repetată
Copii şi adolescenţi : în funcţie de greutate şi
vârstă.
Tomografie computerizată (TC) Adulţi: 1 – 2 ml/kg corp
Copii şi adolescenţi : în funcţie de greutate şi
vârstă.
Doza maximă pentru soluţia cu iod 370 mg /ml este 1,5 ml/kg corp.
Tomografia computerizată:
Iopamigita 370 mg/ml poate fi administrată prin injectare intravenoasă rapidă, dacă este disponibil un
injectomat cu presiune mare. . De asemenea, poate fi administrată manual în perfuzie lentă, în special
pentru îmbunătăţirea contrastului la nivelul sistemului nervos central în cazul căruia este necesar un
timp de aşteptare de 5 până la 10 minute înainte de a efectua investigaţia. În tomografia computerizată
spirală, mai ales atunci când se utilizează tehni ca „multi-slice”, este obţinută o multitudine de
informaţii în timp ce pacientul îşi ţine respiraţia. În scopul de a optimiza efectul injecţiei intravenoase
in bolus la nivelul zonei examinate (acumulare dependentă de timp doar la nivelul unui singur tesut
modificat patologic), se recomandă utilizarea unui injectomat cu presiune mare şi administrarea
soluţiei sub formă de bolus.
Dozele şi viteza de administrare a substanţei de contrast pentru TC depind de organele care trebuie
examinate, de dificultăţile î n diagnosticare şi în special de tipul de tomograf disponibil (de exemplu,
timpii de scanare şi de creare a imaginii). În cazul utilizării unor dispozitive cu prelucrare lentă a
imaginii se recomandă administrarea în perfuzie, iar în cazul utilizării de sc anere rapide se recomandă
administrarea î n bolus.
Dacă se intenţionează administrarea acestui medicament cu ajutorul unui sistem automat,
adaptabilitatea acestuia pentru utilizarea propusă trebuie să fie demonstrată de către producătorul
4
dispozitivului medical. Instrucţiunile de utilizare a dispozitivului medical respectiv trebuie să fie
urmate întocmai. La sugari şi copiii mici nu trebuie utilizate sisteme automate de administrare.
4.3 Contraindicaţii
Hipertiroidi e manifest ă
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi
Antecedente de reacţii cutanate majore imediate sau întârziate , asociate administrării de iopamidol
(vezi pct. 4.8).
4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare
Acest medicament conţine sodiu aproximativ 0,059 mg/ml. Acest aspect trebuie luat în considerare de
către pacienţii cu dietă controlată de sodiu.
Iopamigita trebuie să fie utilizat numai după stabilirea cu exactitate a indicaţiei clinice, luând în
considerare factorii de risc posibili ai pacientul ui căruia i se efectuează investigaţia.
O indicaţie strictă şi o atenţie deosebită sunt necesare la pacienţii cu
- Predispoziţie alergică cunoscută
- Hipertiroidie latentă , guşă eutiroidiană
- Insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică severă
- Boli cardiovasculare severe
- Astm bronşic
- Diabet zaharat
- Tulburări cerebrale convulsive
- Ateroscleroză cerebrală avansată
- Accident vascular cerebral ischemic acut
- Hemoragie intracranienă acută sau afecţiuni însoţite de alterarea barierei hemato-encefalice
şi edem cerebral
- Stare generală alterată, deshidratare
- Dis -sau paraproteinemie
- Feocromocitom
Atunci când sunt administrate intravenoas şi intraarterial, substanţele de contrast pot determina
siclizarea hematiilor la persoanele homozigote cu siclemie (anemie falciformă).
Administrarea paravesculară accidentală poate determina local inflamaţi e, durere şi eritem. Aceste
simptome dispar de obicei imediat, fără complicaţii.
Ridicarea extremităţii afectate şi aplicarea unei comprese reci s-a dovedit a fi benefică.
• Hidratarea
Pacienţii trebuie să fie suficient hidrataţi înainte şi după administrarea substanţei de contrast. Dacă este
necesar, pacientul trebuie hidratat intravenos până la excreţia completă a substanţei de contrast.
Această măsură trebuie aplicată în special la pacienţii cu insuficienţă renală pre -existentă, dis - şi
paraproteinemie, diabet zaharat, hiperuricemie, precum şi la nou- născuţi, sugari, copii mici, vârstnici
şi la pacienţi cu stare generală alterată. La pacienţi i cu risc, trebuie monitorizat echilibrul hidric şi
electrolitic , iar simptomele asociate scăderii concentraţiei plasmatice a calciului trebuie tratate.
Ca urmare a riscului de deshidratare indus de medicamentele diuretice, în primul rând, este necesară
re echilibrarea hidro -electrolitică, pentru a limita riscul de insuficienţă renală acută.
• Nou- născuţi şi sugari
În special copiii cu vârst a sub 1 an şi nou- născuţii sunt predispuşi la dezechilibre electrolitice şi
modificări hemodinamice. Ca urmare, se recomandă prudenţă în ceea ce priveşte doza de substanţ ă de
contrast administrată , efectuarea examinării şi starea pacientului. N ou-născuţi i prematur trebuie
monitorizaţi cu foarte mare atenţie, deoarece administrarea substanţei de contrast poate determina
ap ariţia hipotiroidi e tranzitori e.
5
La nou-născuţi, şi în special la prematuri, se recomandă verificarea parametrilor funcţiei tiroidiene (de
regulă, determinarea TSH şi T4) la 7 - 10 zile, precum şi la 1 lună de la administrarea de substanţă de
contrast iodată, ca urmare a riscului de hipotiroidi e determinarea de supraîncărcarea cu iod.
• Reacţii alergice şi anafilactoide (reacţii de hipersensibilitate)
Similar tuturor substanţelor de contrast iodate, la administrarea de Iopamigita 370 mg iod/ml pot să
apară reacţii de hipersensibilitate non -alergice (pseudoalergice, alergoide) independente de doză , cu
severitate variabilă şi simptomatologie eterogenă.
Uzual , aceste reacţii se manifestă prin simptome respiratorii sau cutanate minore, precum o uşoară
dificulta te respiratorie, înroşirea pielii (eritem), urticarie, prurit sau edem facial. Reacţii le adverse
severe, precum angio edem, edem subglotic, spasm bronşic şi şoc sunt rare. Aceste reacţii apar , de
regula, în mai puţin de o oră de la administrarea substanţei de contrast. În cazuri rare, poate să apară
hipersensibilitate întârziată (după ore sau zile).
Având în vedere inconstanţa apariţiei unor astfel de evenimente , acestea nu sunt previzibile la nivel
individual. Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că reacţiile alergoide sunt mai frecvente la
pacienţii cu predispoziţie alergică (alergii) şi/sau cu astm bronşic precum şi la pacienţii cu reacţii de
hipersensibilitate cunoscute la substanţele de contrast.
La pacienţii cu astm bronşic, în special, este cr escut riscul de apariţie a bronhospasmului. Ca urmare ,
orice administrare a unei substanţe de contrast trebuie să fie precedată de stabilirea unui istoric
medical detaliat , cu privire la factorii de risc menţionaţi mai sus. La pacienţii cu diateză alergică şi la
cei cu reacţii de hipersensibilitate cunoscut e este necesară o indicaţie foarte exactă. La pacienţii cu risc
de intoleranţă, s -a propus administrarea premedicaţiei antihistaminice şi/sau de glucocorticoizi; totuşi,
acestea pot sa nu prevină apariţia şocului anafilactic.
La administrarea substanţei de contrast există şi riscul de alergie imediat ă dependentă de IgE.
• Precauţii în caz de urgenţă
Independent de cantitatea de substanţă de contrast administrată şi calea de administrare, simptomele
cum sunt angioedem, conjunctivită, tuse, prurit, rinită, strănut şi urticarie pot indica o reacţie
anafilactică gravă care necesită tratament. Prin urmare, substanţele de contrast iodate trebuie utilizate
numai dacă tratamentul situaţiilor de urgenţă este posibil . Acesta include disponibilitatea
echipamentului medical şi tehnic adecvat, experienţă medicală suficientă, precum şi personal calificat.
În principiu, trebuie să fie pregătite măsuri pentru tratamentul de urgenţă al reacţiilor grave şi
echipament ul de urgenţă. În stare de şoc anafilactic iminent, administrarea substanţei de contrast
trebuie oprită imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiat tratamentul intravenos specific. Se
recomandă ca pe parcursul întregii investigaţii radiologice să fie montată o c anulă flexibilă sau un
cateter (pentru acces imediat intravenos).
După administrare, pacientul va fi monitorizat timp de cel puţin ½ de oră, deoarece din experienţ a
clinică s-a constatat că majoritatea incidentelor grave a apărat în decursul acestui inter val de timp.
• Disfuncţie tiroidiană
Datorită conţinutului de iod liber din soluţie precum şi ca urmare a eliberării unei cantităţi
suplimentare de iod determinată de deiodare , substanţele de contrast iodate influenţează funcţia
tiroidiană. Aceasta poate d etermina apariţia hipertiroidi ei sau chiar a unei crize tireotoxice la pacienţii
predispuşi. În acest sens, pacienţii cu hipertiroidi e manifest ă, dar care nu au fost încă diagnosticaţi
reprezintă pacienţii cu potenţial de risc, precum şi pacienţii cu hiper tiroidie latentă (deseori pacienţii
cu guşă nodulară) şi pacienţi i cu autonomie tiroidiană funcţională (deseori pacienţii vârstnici, în
special din regiunile cu deficit de iod). Dacă se intenţionează administrarea de substanţe de contrast
iodate la pacienţ ii cu potenţial de risc, funcţia tiroidiană trebuie evaluată înainte de investigaţie iar
cazurile de hipertiroidi e sau de autonomie funcţională trebuie excluse.
Înainte de administrarea unei substanţe de contrast iodate, medicul trebuie să se asigure că p acientului
nu i se vor efectua tomografii tiroidiene, alte teste privind funcţia tiroidiană sau nu va fi tratat cu iod
radioactiv, deoarece administrarea substanţelor de contrast iodate, indiferent de calea de administrare,
interferă cu determinările hormo nilor tiroidieni şi cu recaptarea iodului de către glanda tiroidă sau de
către metastazele neoplasmului tiroidian, până când excreţia urinară a iodului revine la normal .
De asemenea, d upă injectarea unei substanţe de contrast iodate, există un risc de dec lanşare a
hipotiroidi ei D e asemenea, există, un risc de apariţie a hipotiroidi ei la nou- născuţii la care s-a
administrat , sau a căror mamă a utilizat, o substanţă de contrast iodată.
6
• Anxietate
Situaţiile însoţite de agitaţie marcată, anxietate sau dureri p ot creşte riscul de reacţii adverse sau de
reacţii asociate substanţei de contrast. În caz de anxietate marcată poate fi administrat un medicament
sedativ.
• Boli cardio -circulator ii
Pacienţii cu boli cardio -circulatorii prezintă un risc mai mare de apari ţie a modificărilor hemodinamice
şi electrofiziologice cardiace grave (de ritm şi de conducere) . Acest risc este posibil, în special , după
administrarea substanţei de contrast intracoronarian şi intracardiac -la nivelul ventriculului stâng şi
drept (vezi, de asemenea, pct. 4.8).
Pacienţii cu insuficienţă cardiacă, boli cardiace coronariene severe, angină pectorală instabilă,
afecţiuni valvulare, infarct miocardic în antecedente, bypass coronarian şi hipertensiune pulmonară,
prezintă o predispoziţie deosebi tă pentru apariţia de reacţii adverse cardiace.
La pacienţii vârstnici şi pacienţi cu afecţiuni cardiace preexistente apar mai frecvent reacţii însoţite de
modificări ischemice pe electrocardiogramă precum şi aritmie.
La pacienţii cu insuficienţă cardiac ă administrarea substanţei de contrast prin injec tare intravasculară
poate determina apariţia edemului pulmonar.
• Tulburări ale funcţiei renale
P oate să apară i nsuficienţă renală reversibilă. Antecedentele de boală renală , insuficienţă renală după
admini strarea substanţei de contrast, insuficienţa renală existentă, nefropatia diabetica, vârsta peste 60
de ani, deshidratarea, arterioscleroza avansată, insuficienţa cardiacă decompensată, administrarea de
doze mari de substanţă de contrast şi administrările repetate, administrarea directă a substanţei de
contrast în artera renală, expunerea la alte substanţe nefrotoxice, hipertensiunea arterială severă şi
hipertensiunea arterială cronică, hiperuricemia şi paraproteinemia (de exemplu plasmocitom,
macroglubulin emie) sunt factori predispozanţi.
Următoarele măsuri preventive sunt recomandate: asigurarea unei hidratări suficiente înainte de şi în
timpul administrării substanţei de contrast, de preferinţ ă prin perfuzie intravenoasă până când excreţia
renală a subst anţei de contrast este completă, evitarea expunerii suplimentare a rinichilor la factori de
stres (administrare de medicamente nefrotoxice, angioplastie arterială renală, intervenţii chirurgicale
majore etc.) şi reducerea dozei la o valoare minimă.
Examin area repetată cu ajutorul unei substanţei de contrast trebuie efectuată numai în cazul în care
funcţia renală a revenit la nivelul iniţial.
Substanţele de contrast iodate pot fi administrate la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă,
deoarece acestea sunt eliminate prin dializă.
• Diabet zaharat
La pacienţii trataţi cu metformi ă: deoarece administrarea intravasculară a iopamidolului poate
determina insuficienţă renală, utilizarea de metformin ă trebuie întreruptă înainte de sau în momentul
efectuării investigaţiei şi va fi reluat ă numai după 48 de ore, şi numai după ce funcţia renală a fost
reevaluată şi este normală (vezi pct. 4.5).
La pacienţii în stare de urgenţă a căror funcţie renală este fie afectată, fie nenvestigată, medicul
trebuie să evalueze raportul risc -beneficiu al efectuării examinării cu substanţ ă de contrast şi să ia
măsuri de precauţie: întreruperea tratamentului cu metformină , hidratarea pacientului, monitorizarea
funcţiei renale, determinarea lactatului seric şi a pH -ului , şi supra vegherea pacientului cu privire la
s emnele acidozei lactice.
• Coagulopati i
Angiografia cu substanţă de contrast este asociată cu riscul de inducere a evenimentelor
tromboembolice. In vitro, substanţele de contrast n on-ionice au o acţiune anticoagulantă mai scăzută
comparativ cu substanţele de contrast ionice. În timpul cateterizării trebuie să se ia în considerare
faptul că în afară de substanţele de contrast , numeroşi alţi factori pot influenţa , de asemenea,
declanşarea de evenimente tromboembolice. Acestea sunt: durata investigaţiei, numărul de
administrări, tipul cateterului şi materialul seringii, bolile pre existente şi medicaţia concomitentă.
Pentru a diminua riscul de trombembolism asociat investigaţiei, trebuie utilizată o metodă angiografică
7
extrem de minuţioasă precum şi o irigare frecventă a cateterului folosit, iar procedura de investigare
trebuie să d ureze cât mai puţin.
De asemenea se recomandă prudenţă la pacienţii cu homocisteinurie (risc de inducere a
trombembolismului).
• Tulburări ale sistemului nervos central ( SNC)
La pacienţii cu accident vascular cerebral ischemic sau hemoragii intracraniene acute, precum şi la
pacienţii cu boli care provoacă modificări la nivelul barierei hemato-encefalice, la pacienţii cu edem
cerebral sau demielinizare acută, se recomandă prudenţă la administrarea intravasculară. La pacienţii
care prezintă tumori sau metast aze intracraniene ori epilepsie poate exista riscul de creştere a
declanşării convulsii lor, după administrarea unei substanţe de contrast. Simptomele neurologice
provocate de metastaze, procese degenerative sau inflamatorii pot fi agravate de administrarea
substanţe i de contrast. Administrarea intraarterială a substanţe i de contrast poate induce vasospasm,
care determină tulburări cerebrale ischemice. Pacienţii cu boli cerebrale vasculare simptomatice,
antecedente de accident vascular cerebral sau accidente ischemice tranzitorii frecvente prezintă un risc
crescut de complicaţii neurologice induse de administrarea substanţe i de contrast pe cale intraarterială.
• Alcoolism/dependenţ ă de droguri
Alcoolismul acut sau cronic poate creş te permeabilitatea barierei hemato-encefalice şi, astfel, poate
determina la nivelul SNC reacţii adverse induse de substanţa de contrast .
• Alţi factori de risc
După administrarea unei substanţe de contrast la pacienţii cu plasmocitom sau paraprotein emie poate
să apară insuficienţă renală. La aceşti pacienţi e ste obligatorie hidratarea adecvată.
La pacienţii cu f eocromocitom sever, după administrarea intravasculară a substanţe i de contrast, poate
să apară, ocazional , un episod hipertensiv necontrolat. Ca urmare, l a pacienţii cu feocromocitom este
indicată administrarea în prealabil a medicamente lor alfa -blocante.
Simptomatologia miasteniei gravis poate fi agravată de administrarea substanţe i de contrast iodată .
Printre pacienţii cu boli autoimune s -au constatat cazuri grave de vasculite sau sindrom Stevens -
Johnson .
Bolile vasculare şi neurologice severe, care sunt prezente mai ales la pacienţii vârstnici, reprezintă
factori de risc pentru apariţia unor reacţii adverse la substanţa de contrast .
În insuficienţă renală severă, o insuf icienţă hepatică severă asociată poate determina o întârziere
importantă în eliminarea substanţei de contrast, care poate necesit a, uneori , hemodializă.
Următoarele precauţii şi avertizări trebuie să fie respectate pentru diferitele moduri de examinare:
• Arteriografie cerebral ă
La pacienţii cu arterioscleroză avansată, hipertensiune arterială severă, decompensare cardiacă ,
senilitate, antecedente de tromboză sau embolie cerebral ă şi migrenă, se recomandă măsuri speciale de
precauţie , deoarece pot să apar ă mai frecvent reacţii cardiovasculare, cum sunt bradicardie şi creşterea
sau scăderea tensiunii arterial e.
• Arteriografie periferică
Când se efectuează angiografia periferică, artera în care se va injecta substanţa de contrast trebuie să
fie pulsatilă. La pacienţii cu trombangeită obliterantă sau cu infecţii subiacente, asociate cu ischemie
severă, angiografia trebuie efectuată cu precauţii speciale sau nu se va efectua.
• Arteriogra fie aort ică
În funcţie de tehnica utilizată , pot să apară leziuni la nivelul aortei şi a organelor adiacente,
pleurocente ză, hemoragie retroperitonea lă, leziuni ale măduv ei spinării şi simptome de paraplegie.
• Arteriografi e coronariană şi ventriculografi e
În timpul arteriogra fiei coronariene şi ventriculogra fiei stângi pot să apară decompensa re cardiacă,
aritmie gravă , ischemie şi infarct miocardic.
8
Este absolut necesar ca examinarea să se efectueze de personal medical specializat şi trebuie să fie
disponibile un electrocardiograf şi echipamente de resuscitare şi de cardio versie adecvate. Pe parcursul
întregii investigaţii, trebuie efectuate periodic electrocardiograme , precum şi o monitorizare constantă
a funcţiilor vitale .
Angiocardiografi e ventriculară dre aptă la copi i şi adolescenţi :
Măsuri speciale de precauţie treb uie luate la nou- născuţii care prezintă cianoză cu hipertensiune
pulmonară şi disfuncţie cardiacă.
Angiografi e supra -aortică:
Angiografia supra -aortică trebuie efectuat ă cu o atenţie deosebită, în ceea ce priveşte inserarea
cateter ului. Presiunea mare g enerată de dispozitivul automat de administrare poate provoca infarct
renal, leziuni ale măduvei spinării, hemoragie retroperitoneală, infarct intestinal şi necroză. Funcţia
renală trebuie evaluată l a terminarea efectuării angiografiei . Dacă este posibil, la femei angiogra fia
trebui e efectuată în timpul fazei pre- ovulatorii a ciclului menstrual.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
În cazul administrării iopamidolului după utilizarea de papaverină au fost raportate tromboz ă arterial ă.
La pacienţii cu diabet zaharat, trataţi concomitent cu metformin ă, administrarea de substanţe de
contrast pentru investigaţii radiologice poate induce insuficienţă renală tranzitorie , care poate
determina acidoză lactică (vezi pct. 4.4) .
La p acienţii trataţi cu medicamente beta –blocante există un risc crescut de apariţie a reacţiilor de
hipersensibilitate cum sunt scăderea marcată a tensiunii arteriale, bradicardie şi bronhospasm, în
special în prezenţa astmului bronşic . În plus, trebuie luat în considerare faptul că pacienţii trataţi cu
medicamente beta -blocante pot necesita doze mai mari de medicamente beta -agoniste , deoarece este
posibil ca aceştia să nu răspundă la dozele standard utilizat e pentru tratamentul reacţiilor de
hipersensibilita te.
Medicamente b eta-blocante, substanţe vasoactive, inhibitori a i enzimei de conversie a angiotensinei ,
antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină: aceste medicamente determină scăderea eficacităţii
mecanismelor de compensare cardiovasculară a tensiu nii arteriale ; înainte de administrarea substanţei
de contrast iodate, medicul trebuie să fie informat cu privire la utilizarea acestor medicamente, iar
echipamentele de resuscitare trebuie să fie disponibile.
La pacienţii cu epilepsie sau leziuni cerebra le focale, medicamentele care scad pragul convulsivant (de
exemplu derivaţi de fenotiazină, medicamente analeptice, antidepresive triciclice , inhibitori de
monoaminooxidază, medicamente neuroleptice) pot favoriza apariţi a convulsiilor . În funcţie de decizi a
medicului, la aceşti pacienţi, tratamentul cu astfel de medicamente va fi întrerupt cu 48 de ore înainte
de şi timp de 24 de ore după angiografia cerebrală .
L a pacienţii trataţi cu interferon sau interleukin e, pot să apară mai frecvent şi cu latenţă mar e reacţii
adverse tipice pentru substanţele de contrast cum sunt eritem, febr a şi /sau simptome pseudo-gripale.
Până în prezent, nu sunt cunoscute motivele.
Metformin ă: la pacienţii cu diabet zaharat (vezi pct. 4.4 Precauţii speciale pentru utilizare -
insu ficienţa renală).
Influenţa asupra investigaţiilor diagnostice
Substanţ a de contrast po ate influenţa rezultatele testelor de laborator pentru determinarea bilirubin ei,
proteine lor sau substanţe lor anorganice (de exemplu fier, cupru, calciu, fosf at). Aceşt i parametri nu
trebuie evaluaţi în timpul aceleiaşi zile , după administrarea substanţei de contrast .
În cursul diagnosticării şi tratamentului bolilor tiroidiene, substanţa de contrast iodată pentru
investigaţii radiologice poate reduce capacitatea glandei tiroid e de a reţine radioizotopii , pentru o
perioadă de 2 - 6 săptămâni. Când se intenţionează efectuarea unei scintigrafii renale , utilizănd o
9
substanţă radiofarmaceutic ă e xcretat ă la nivelul tubi lor renal i, această procedură trebuie efectuat ă
înainte de administrarea substanţei de contrast.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Nu există date adecvate privind utilizarea iopamidol ului la gravide
Pentru studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale vezi pct. 5.3.
Deoarece expunere a la radiaţii trebuie evitată pe cât posibil în timpul sarcinii, indiferent dacă se
utilizează sau nu substanţe de contrast , beneficiile examinării cu radiaţii X trebuie evaluate cu grijă în
raport cu posibilele riscuri. În afară de expuner ea fătului la radiaţii, la evaluarea raportului risc-
beneficiu faţă de utilizarea substanţei de contrast iodate, trebuie luată în considerare şi sensibilitatea la
iod a glandei tiroide a fătului , deoarece supraîncărcare acută cu iod după administrarea un ei substanţe
de co ntrast iod ate la mamă poate induce disfuncţii tiroidiene fetale.
S ubstanţel e de contrast iodate sunt excretate în cantităţi mici în laptele matern. Administrarea
ocazională la mamă a determinat un risc mic de reacţii adverse la copil. Cu toate acestea, ca măsură de
precauţie, este preferabil să se întrerupă alăptarea timp de 24 de ore după administrarea unei substanţe
de contrast iodate.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s -au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje .
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse asociate cu utilizarea intravasculară a substanţei de contrast iodate sunt , de obicei,
uşoare şi tranzitorii. Cu toate acestea, au fost raportate reacţi i adverse severe şi, în unele cazuri pot să
apară reacţii adverse care pot pune viaţa în pericol şi care necesită iniţierea rapidă a unui tratament de
urgenţă eficient.
Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent sunt urticarie, greaţă, vărsături, prurit şi dispnee.
Reacţiile averse sunt raportate utilizănd următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥ 1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100)
Rare (≥ 1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10 000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificare pe
aparate, sisteme şi
organe
Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului imunitar
Frecvente:
Reacţii alergoide şi/sau anafilactice:
Angioedem , conjuctivită , tuse, prurit, rinită, strănut şi urticarie (aceste reacţii , care
pot a părea cu întârziere şi indiferent de cantitatea de substanţă de contrast şi de
calea de administrare utilizată, pot fi prim ele semn e al e instalării şocului
anafilactic) .
Tulburări endocrine
Cu frecvenţă
necunoscută:
Tulburări metabolice, precum hipertiroidie manifestă până la tireotoxicoză.
Tulburări ale sistemului nervos
Angiografie cerebrală şi alte proceduri în care substanţa de contrast ajunge în
10
Rare:
Cu frecvenţă
necunoscută:
concentraţie mare în circulaţia arterială encefalică:
Agitaţie, confuzie , amnezie, tulburări de auz, vedere şi vorbire, convulsii, tremor,
pareză, paralizie, parestezie, fotofobie, orbire tranzitorie, comă şi somnolenţă
Evenimente tromboembolice care determină accidente vasculare cere brale.
Tulburări t ranzitorii precum ameţeli şi cefalee
Tulburări cardiace
Foarte rare: Tulburări relevante clinic ale tensiunii arteriale, ale frecvenţei cardiace, ritmului
sau funcţiei cardiace şi stop cardiac
Tulburări vasculare
Rare: Evenimente tromboembolice au fost raportate în timpul cateterizării angiografice ,
provocând infarct miocardic.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente:
Rare:
Foarte rare: Tulburări tranzitorii ale frecvenţei
respirator ii, dispnee , detresă resp iratorie şi tuse
Bron hospasm, lar ingospasm şi edem laring ian
Edem pulmonar sau stop respirator
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente:
Rare:
Foarte rare:
Greaţă, vărsături, tulburări ale gustului
Durere abdominal ă
Inflama ţie glandelor salivare (sialadenită provocată de iod)
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente:
Foarte rare: Edem, eritem facial tranzitoriu, urticarie, erupţie cutanată tranzitorie, prurit şi
eritem
Reacţii toxice la nivelul pielii, sub forma unui sindrom muco -cutanat (de exemplu,
sindromul Stevens -Johnson sau sindromul lui Lyell). Până în prezent , nu s-a
stabilit o relaţie de cauzalitate.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare:
Tulburări ale funcţiei renale până la insuficienţă renală acută, în special la pacienţii
cu tulburări renale pre-existente.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare:
Tulburări generale:
Reacţii adverse grave, care pun în pericol viaţa ( inclusiv deces), care necesită
11
Foarte rare:
Foarte rare:
Cu frecvenţă
necunoscută:
tratament de urgenţă şi sunt asociate cu tulburări ale funcţiilor vitale ale aparatului
cardiovascular, de obicei, în asociere cu reacţii respiratorii şi ale sistemului nervos
central .
Senzaţia de căldură, modificări ale tem peraturii corpului (febră), cefalee, greaţă,
transpiraţie, senzaţie de frig şi reacţii vaso-vagal e
Tromboflebite şi tromboză venoasă
Tulburări la nivelul locului de administrare:
I nflama ţie şi necroz a tisulară
Extravazare cu d ureri locale şi edem
Reacţiile anafilactice /anafilactoide severe, care se manifestă sub formă de şoc anafilactic sunt
caracteriz ate prin scădere marcată a tensiunii arteriale , tahicardie, dispnee, agitaţie, cianoză, paloare,
transpiraţii reci , scăderea vigilenţei sau pierderea conştienţei, stop respirator şi stop cardiac. De
asemenea, scăderea tensiunii arteriale poate fi asociată cu bradicardie (reacţie vaso -vagală ), care, de
obicei, se transformă în tahicardie, în timp .
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţii lor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectat ă prin intermediul sistemului
național de raportare al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
4.9 Supradozaj
În cazul unui supradozaj accidental sau a unei disfuncţii renale severe, iopamidolul poate fi eliminat
din organism prin dializă extracorporală.
În cazul în care apare o reacţie adversă, administrarea substanţei de contras t trebuie să fie oprită
imediat. Tratamentul va fi simptomatic. Alături de măsurile generale de reanimare, administrarea de
medicament e poate fi utilă , de exemplu, t măsuri generale de tratament (medicamente antihistaminic e,
corticosteroizi, ox igenoterapie), tratamentul tulburări lor cardiovasculare ( medicamente
vaso constrictoare, plasmă, electroli ţi), tratamentul convulsii lor (diazepam) , tratamentul epis oadelor de
tetanie (gluconat de calciu). F uncţia renală trebuie monitorizată timp de cel puţin 3 zile după
supradozaj . La pacienţii trataţi concomitet cu medicamente beta-blocante , trebuie luat în considerare
faptul că adminstrarea de adrenalină şi măsuril e de expansiune volemică au un efect scăzut .
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: substanţe de contrast iodate pentru investigaţii radiologice, hidrosolubile,
nefrot opice, substanţe de contrast pentru i nvestigaţii radiologice cu osmolaritate mică, codul ATC:
V08AB04
Ra diaţiile X sunt absorbite de atomi i de iod rezultând o stare de legare stabilă. Efect ul de contrast
rezultat se bazează pe această absorbţie.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
12
După administrarea intravenoasă, substanţa de contrast se distribuie în câteva minute în spaţiul
intravascular şi interstiţial, î n acelaşi timp începând şi eliminarea sa renală.
După 120 minute aproximativ 50% din cantitatea de substanţă de contrast injectată se excretă în urină ;
în caz de insuficienţă renală aceast ă perioad ă de timp este prelungit ă corespunzător.
Datorită caracterului hidrofil, iopamidolul nu se leagă practic deloc de proteinele plasmatice, şi nici nu
traversează membranele celul are. Nu este posibil ca iopamidolul să traverseze bariera hemato-
encefalică intactă .
Cantitatea de medicament excretat sub formă modificată este mica . În urma experimentelor la animale
(iepure şi câine) s-a constatat că doar 0,07 - 0,32% din doza administrată a fost detec tată în bilă.
Nu există dov ezi privind metabolizarea iopamidolului.
Legarea de proteinele plasmatice este neglijabilă
5.3 Date preclinice de siguranţă
S -a constatat că valorile D L
50 la administrarea intravenoasă la diferite specii de animale este de
a proximativ 15- 35 de ori mai mare decât doza maximă utilizată în clinică.
Toxic itate asupra funcţiei de reproducere
Nu există dovezi privind potenţial ul teratogen al iopamidol ului. La d oze mai mari de 1,5 g iod/kg şi zi
s -a u observat efecte embr iotoxic e la şobolan, prezenţa unui număr redus de fetuşii vii şi o greutate
redusă a acestora. De asemenea, greutatea redusă a fetuşilor a fost observat ă la iepuri, la administrarea
unei doze de 2 g iod/kg şi zi. Fertilitatea şobolani lor, precum şi dezvoltarea peri-şi postnatală a pui lor
acestora nu a fost afectat ă. Cu toate acestea, la şoareci au fost observate tulburări reversibile ale
spermatogenezei , după administrarea un ei doze unice de iopamidol .
Potenţial mutagen
Într -o serie de teste efectuate in vivo şi in vitro i opamidolul nu a prez intat efect mutagen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Trometamol
E detat disodic monocalcic
Apă pentru preparate injectabile
A cid clorhidric 36% (pentru ajustarea pH -ului) ,
6.2 Incompatibilităţi
În absenţ a studiilor privind compatibilitatea, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte
medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
După deschidere:
A nu se păstra la frigider sau congela.
Stabilitatea chimică şi fizică a fost demonstrată pentru 24 ore la 25 ° C.
13
Din punct de vedere microbiologic, dacă metoda de deschidere exclude riscul de contaminare
microbiană, produsul trebuie utilizat imediat.
Dacă nu este utilizat imediat, timpul şi condiţiile de păstrare după deschidere şi până la momentul
admini strării reprezintă responsabilitatea utilizatorului .
Conţinutul neutilizat la un pacient în timpul unei singure administrări trebuie eliminat.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru , a fi protejat de lumină . A se proteja de radiaţiile X.
A nu se păstra la frigider sau congela.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Iopamigita 370 mg/ml soluţie injectabilă /perfuzabilă este disponibilă în următoarele mărimi de
ambalaj :
- Flacoane din sticlă tip I, prevăzut e cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă din aluminiu, destinat e
unei singure utilizări.
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţinând 20 ml soluţie injectabilă
- Flacoane din sticlă de tip II, prevăz ute cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă din aluminiu,
destinat e unei singure utilizări.
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţinând 50 ml soluţie injectabilă /perfuzabilă
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţin ând 75 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţinâ nd 100 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă
10 şi 20 de flacoane, fiecare conţinând 200 ml soluţie injectabilă /perfuzabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate .
6.6 Precauţii speciale pentru elim inarea reziduurilor
Fiecare flacon este pentru utilizare la un singur pacient.
Înainte de administrare, soluţia trebuie inspectată vizual. Se vor utiliza doar soluţiile lipsite de semne
vizibile de deteriorare şi fără particule.
Orice medicament neutil izat sau material rezidual trebuie să fie eliminate în conformitate cu
reglementările locale.
Substanţele de contrast iodate pot reacţiona cu suprafeţe metalice, care conţin cupru ( alamă). Prin
urmare, trebuie evitată utilizarea echipamentului în care medicamentul intră în contact direct cu astfel
de suprafeţe.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Agfa HealthCare Imaging Agents GmbH
Am Coloneum 4
50829 Köln
Germania
Telefon: + 49 221 5717- 660
Fax: + 49 221 5717- 1051
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIE I DE PUNERE PE PIAŢĂ
1929/2009/01- 10
14
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare -August 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Iopami gita 370 mg/ml , soluţie injectabilă / perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 ml soluţie conţine iopamidol 755,2 mg corespunzător cu 370 mg iod.
Un flacon a 20 ml soluţie conţine iopamidol 15104 mg, echivalent cu iod
7400 mg.
Un flacon a 50 ml solu ţie conţine iopamidol 37760 mg, echivalent cu iod
18500 mg.
Un flacon a 75 ml soluţie conţine iopamidol 56640 mg, echivalent cu iod
27750 mg.
Un flacon a 100 ml soluţie conţine iopamidol 75520 mg, echivalent cu iod
37000 mg.
Un flacon a 200 ml soluţie conţine iopamidol 151040 mg, echivalent cu iod
74000 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut : conţine sodiu aproximativ 0,059 mg/ml
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă / perfuzabilă .
Soluţie limp ede, incoloră sau slab g albenă
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Arteriografie, angiocardiografie, angiografie cu substracţie digitală intravenoasă (ASD intravenos ),
îmbunătăţirea contrastului la tomografia computerizată (TC) .
Acest medicament este utilizat numai în scop diagnostic.
pH 6,5 – 7,5
Osmolalitate la 37°C
[mOsm/kg]
835
Osmolaritate la 37°C
[mOsm/l]
544
Presiune osmotică
37°C
[MPa]
2,08
Vâscozitate [ mPa.s]
20°C
13,25
37°C 12,5
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru administrare injectabilă şi perfuz abilă, pe cale intravenoasă şi intraarterială. Iopamigita este un
medicament utilizat în scop diagnostic cu administrare unică pentru investigaţiile prezentate. Sunt
posibile şi administr area de doze multiple sau examinări repetate.
4.2.1 Mod de administrare
Doza administrată este dependentă de metoda de examinare, vârstă, greutate, statusul cardiac , starea
generală a pacientului , precum şi de tehnica uti lizată. De obicei, sunt utilizate aceleaşi concentraţii şi
volume de iod similare altor substanţe de contrast pentru investigaţii radiologice care conţin iod non -
ionic. Trebuie utilizată cea mai mică doza necesară pentru a obţine o vizualizare adecvată.
În insuficienţă renal a, insuficienţ a cardio -circulatorie, precum şi în caz ul unei stări generale alterate,
doza substanţei de contrast trebuie menţinută la o valoare cât mai mică posibil (vezi pct. 4.4). La aceşti
pacienţi se recomandă monitorizarea funcţi ei renal e timp de cel puţin trei zile după examinare. Sunt
necesare măsuri de precauţie speciale la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi insuficienţă renală
concomitent e, care cresc riscul de retenţie a substanţei de contrast în organism.
Substanţa de contrast trebuie să fie încălzită până la temperatura corpului înainte de utilizare.
Experienţa a demonstrat că o substanţă de contrast încălzită este mai bine tolerată.
Practic, substanţa de contrast trebuie să fie ex trasă în seringă imediat înainte de utilizare. Pentru a
păstra cât mai scăzut posibil riscul de tromboembolism asociat tehnicii de examinare, se recomandă ca
timpul de contact între sânge şi substanţa de contrast să fie cât mai scurt posibil. Este necesară o
atenţie sporită în cazul procedurii angiografice, precum şi o frecventă spălare a cateterului utilizat cu
soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) (adăugând şi heparină , dacă este necesar).
Substanţa de contrast trebuie administrată pacienţilor aşezaţi în clinostatism. Repoziţionarea ime diată
a pacientului trebuie să fie posibilă. Înainte de examinare trebuie asigurată o cale de acces
intravenoasă , disponibilă în caz de urgenţă. Similar altor substanţe de contrast care conţin iod,
Iopamigita poate fi utilizat în cadrul tuturor procedurilo r de diagnosticare numai atunci când
echipamentul de resuscitare şi medicaţia de urgenţă necesară sunt disponibile.
După examinare pacientul trebuie menţinut sub supraveghere timp de cel puţin 30 de minute, în
decursul cărora pot să apară cele mai multe din reacţiile adeverse. Toţi medicii şi personalul medical
trebuie să fie informaţi cu privire la reacţiile adverse ale acestui medicament, precum şi despre
măsurile generale şi medicale necesare în caz de urgenţă.
Recomandări cu privire la regimul alimentar:
Pacientul trebuie să evite consumul de alimente cu două ore înainte de efectuarea investigaţiei, pentru
a reduce riscul de aspiraţie, deoarece greaţa şi vărsăturile sunt cunoscute drept reacţii adverse posibile .
Pretestare:
Nu se recomandă pretestarea utilizând o doză mică de substanţă de contrast pentru a detecta
hipersensibilitatea la acest medicament, deoarece aceasta nu este semnificativă şi doar ocazional a
determinat hipersensibilitatea la acest medicament, deoarece aceasta nu este semnificati vă şi ocazional
a determinat reacţii de hipersensibilitate grave, uneori letale.
Dacă nu este indicat în alt mod , doza pentru copii şi adolescenţi depinde de vârsta şi greutatea
acestora, fiind determinată de către medic.
Acest medicament trebuie admini strat în exclusivitate de către personal medical autorizat.
Doze
3
Următoarele recomandări cu privire la dozaj se bazează pe experienţa generală cu substanţe de
contrast pentru investigaţii radiologice de tip non-ionic, precum şi pe rezultatele obţinute din studiile
clinice efectuate cu iopamidol. Volumul total administrat nu trebuie să depăşească 250 ml.
Procedura de diagnostic Volum
Angiografie pe film
radiologic
Angiografie cu substracţie
digitală
Arteriografie
Alte tipuri , non cerebrală Adulţi: maxim 250 ml.
Volumul utilizat în
cazul unei singure
administrări depinde
de regiunea vasculară
care trebuie examinată.
C opii şi adolescenţi : în
funcţie de greutate şi vârstă.
Adulţi: 30 – 40 ml.
Maxim 250 ml. Volumul
utilizat în cazul unei
singure administrări
depinde de regiunea
vasculară care trebuie examinată.
Copii şi adolescenţi : în
funcţie de greutate şi vârstă.
Angiocardiografie Adulţi: maxim 250 ml. Volumul utilizat în cazul
unei singure administrări depinde de regiunea
vasculară care trebui e examinată.
Copii şi adolescenţi : în funcţie de greutate şi
vârstă.
Angiografie coronariană Adulţi: 4 - 10 ml/arteră; dacă este necesar, doza
poate fi repetată
Angiografie intravenoasă cu
substracţie digitală (ASD i.v. )
General
Adulţi: 30 - 40 ml; dacă este necesar, doza poate fi
repetată
Copii şi adolescenţi : în funcţie de greutate şi
vârstă.
Tomografie computerizată (TC) Adulţi: 1 – 2 ml/kg corp
Copii şi adolescenţi : în funcţie de greutate şi
vârstă.
Doza maximă pentru soluţia cu iod 370 mg /ml este 1,5 ml/kg corp.
Tomografia computerizată:
Iopamigita 370 mg/ml poate fi administrată prin injectare intravenoasă rapidă, dacă este disponibil un
injectomat cu presiune mare. . De asemenea, poate fi administrată manual în perfuzie lentă, în special
pentru îmbunătăţirea contrastului la nivelul sistemului nervos central în cazul căruia este necesar un
timp de aşteptare de 5 până la 10 minute înainte de a efectua investigaţia. În tomografia computerizată
spirală, mai ales atunci când se utilizează tehni ca „multi-slice”, este obţinută o multitudine de
informaţii în timp ce pacientul îşi ţine respiraţia. În scopul de a optimiza efectul injecţiei intravenoase
in bolus la nivelul zonei examinate (acumulare dependentă de timp doar la nivelul unui singur tesut
modificat patologic), se recomandă utilizarea unui injectomat cu presiune mare şi administrarea
soluţiei sub formă de bolus.
Dozele şi viteza de administrare a substanţei de contrast pentru TC depind de organele care trebuie
examinate, de dificultăţile î n diagnosticare şi în special de tipul de tomograf disponibil (de exemplu,
timpii de scanare şi de creare a imaginii). În cazul utilizării unor dispozitive cu prelucrare lentă a
imaginii se recomandă administrarea în perfuzie, iar în cazul utilizării de sc anere rapide se recomandă
administrarea î n bolus.
Dacă se intenţionează administrarea acestui medicament cu ajutorul unui sistem automat,
adaptabilitatea acestuia pentru utilizarea propusă trebuie să fie demonstrată de către producătorul
4
dispozitivului medical. Instrucţiunile de utilizare a dispozitivului medical respectiv trebuie să fie
urmate întocmai. La sugari şi copiii mici nu trebuie utilizate sisteme automate de administrare.
4.3 Contraindicaţii
Hipertiroidi e manifest ă
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi
Antecedente de reacţii cutanate majore imediate sau întârziate , asociate administrării de iopamidol
(vezi pct. 4.8).
4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare
Acest medicament conţine sodiu aproximativ 0,059 mg/ml. Acest aspect trebuie luat în considerare de
către pacienţii cu dietă controlată de sodiu.
Iopamigita trebuie să fie utilizat numai după stabilirea cu exactitate a indicaţiei clinice, luând în
considerare factorii de risc posibili ai pacientul ui căruia i se efectuează investigaţia.
O indicaţie strictă şi o atenţie deosebită sunt necesare la pacienţii cu
- Predispoziţie alergică cunoscută
- Hipertiroidie latentă , guşă eutiroidiană
- Insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică severă
- Boli cardiovasculare severe
- Astm bronşic
- Diabet zaharat
- Tulburări cerebrale convulsive
- Ateroscleroză cerebrală avansată
- Accident vascular cerebral ischemic acut
- Hemoragie intracranienă acută sau afecţiuni însoţite de alterarea barierei hemato-encefalice
şi edem cerebral
- Stare generală alterată, deshidratare
- Dis -sau paraproteinemie
- Feocromocitom
Atunci când sunt administrate intravenoas şi intraarterial, substanţele de contrast pot determina
siclizarea hematiilor la persoanele homozigote cu siclemie (anemie falciformă).
Administrarea paravesculară accidentală poate determina local inflamaţi e, durere şi eritem. Aceste
simptome dispar de obicei imediat, fără complicaţii.
Ridicarea extremităţii afectate şi aplicarea unei comprese reci s-a dovedit a fi benefică.
• Hidratarea
Pacienţii trebuie să fie suficient hidrataţi înainte şi după administrarea substanţei de contrast. Dacă este
necesar, pacientul trebuie hidratat intravenos până la excreţia completă a substanţei de contrast.
Această măsură trebuie aplicată în special la pacienţii cu insuficienţă renală pre -existentă, dis - şi
paraproteinemie, diabet zaharat, hiperuricemie, precum şi la nou- născuţi, sugari, copii mici, vârstnici
şi la pacienţi cu stare generală alterată. La pacienţi i cu risc, trebuie monitorizat echilibrul hidric şi
electrolitic , iar simptomele asociate scăderii concentraţiei plasmatice a calciului trebuie tratate.
Ca urmare a riscului de deshidratare indus de medicamentele diuretice, în primul rând, este necesară
re echilibrarea hidro -electrolitică, pentru a limita riscul de insuficienţă renală acută.
• Nou- născuţi şi sugari
În special copiii cu vârst a sub 1 an şi nou- născuţii sunt predispuşi la dezechilibre electrolitice şi
modificări hemodinamice. Ca urmare, se recomandă prudenţă în ceea ce priveşte doza de substanţ ă de
contrast administrată , efectuarea examinării şi starea pacientului. N ou-născuţi i prematur trebuie
monitorizaţi cu foarte mare atenţie, deoarece administrarea substanţei de contrast poate determina
ap ariţia hipotiroidi e tranzitori e.
5
La nou-născuţi, şi în special la prematuri, se recomandă verificarea parametrilor funcţiei tiroidiene (de
regulă, determinarea TSH şi T4) la 7 - 10 zile, precum şi la 1 lună de la administrarea de substanţă de
contrast iodată, ca urmare a riscului de hipotiroidi e determinarea de supraîncărcarea cu iod.
• Reacţii alergice şi anafilactoide (reacţii de hipersensibilitate)
Similar tuturor substanţelor de contrast iodate, la administrarea de Iopamigita 370 mg iod/ml pot să
apară reacţii de hipersensibilitate non -alergice (pseudoalergice, alergoide) independente de doză , cu
severitate variabilă şi simptomatologie eterogenă.
Uzual , aceste reacţii se manifestă prin simptome respiratorii sau cutanate minore, precum o uşoară
dificulta te respiratorie, înroşirea pielii (eritem), urticarie, prurit sau edem facial. Reacţii le adverse
severe, precum angio edem, edem subglotic, spasm bronşic şi şoc sunt rare. Aceste reacţii apar , de
regula, în mai puţin de o oră de la administrarea substanţei de contrast. În cazuri rare, poate să apară
hipersensibilitate întârziată (după ore sau zile).
Având în vedere inconstanţa apariţiei unor astfel de evenimente , acestea nu sunt previzibile la nivel
individual. Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că reacţiile alergoide sunt mai frecvente la
pacienţii cu predispoziţie alergică (alergii) şi/sau cu astm bronşic precum şi la pacienţii cu reacţii de
hipersensibilitate cunoscute la substanţele de contrast.
La pacienţii cu astm bronşic, în special, este cr escut riscul de apariţie a bronhospasmului. Ca urmare ,
orice administrare a unei substanţe de contrast trebuie să fie precedată de stabilirea unui istoric
medical detaliat , cu privire la factorii de risc menţionaţi mai sus. La pacienţii cu diateză alergică şi la
cei cu reacţii de hipersensibilitate cunoscut e este necesară o indicaţie foarte exactă. La pacienţii cu risc
de intoleranţă, s -a propus administrarea premedicaţiei antihistaminice şi/sau de glucocorticoizi; totuşi,
acestea pot sa nu prevină apariţia şocului anafilactic.
La administrarea substanţei de contrast există şi riscul de alergie imediat ă dependentă de IgE.
• Precauţii în caz de urgenţă
Independent de cantitatea de substanţă de contrast administrată şi calea de administrare, simptomele
cum sunt angioedem, conjunctivită, tuse, prurit, rinită, strănut şi urticarie pot indica o reacţie
anafilactică gravă care necesită tratament. Prin urmare, substanţele de contrast iodate trebuie utilizate
numai dacă tratamentul situaţiilor de urgenţă este posibil . Acesta include disponibilitatea
echipamentului medical şi tehnic adecvat, experienţă medicală suficientă, precum şi personal calificat.
În principiu, trebuie să fie pregătite măsuri pentru tratamentul de urgenţă al reacţiilor grave şi
echipament ul de urgenţă. În stare de şoc anafilactic iminent, administrarea substanţei de contrast
trebuie oprită imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiat tratamentul intravenos specific. Se
recomandă ca pe parcursul întregii investigaţii radiologice să fie montată o c anulă flexibilă sau un
cateter (pentru acces imediat intravenos).
După administrare, pacientul va fi monitorizat timp de cel puţin ½ de oră, deoarece din experienţ a
clinică s-a constatat că majoritatea incidentelor grave a apărat în decursul acestui inter val de timp.
• Disfuncţie tiroidiană
Datorită conţinutului de iod liber din soluţie precum şi ca urmare a eliberării unei cantităţi
suplimentare de iod determinată de deiodare , substanţele de contrast iodate influenţează funcţia
tiroidiană. Aceasta poate d etermina apariţia hipertiroidi ei sau chiar a unei crize tireotoxice la pacienţii
predispuşi. În acest sens, pacienţii cu hipertiroidi e manifest ă, dar care nu au fost încă diagnosticaţi
reprezintă pacienţii cu potenţial de risc, precum şi pacienţii cu hiper tiroidie latentă (deseori pacienţii
cu guşă nodulară) şi pacienţi i cu autonomie tiroidiană funcţională (deseori pacienţii vârstnici, în
special din regiunile cu deficit de iod). Dacă se intenţionează administrarea de substanţe de contrast
iodate la pacienţ ii cu potenţial de risc, funcţia tiroidiană trebuie evaluată înainte de investigaţie iar
cazurile de hipertiroidi e sau de autonomie funcţională trebuie excluse.
Înainte de administrarea unei substanţe de contrast iodate, medicul trebuie să se asigure că p acientului
nu i se vor efectua tomografii tiroidiene, alte teste privind funcţia tiroidiană sau nu va fi tratat cu iod
radioactiv, deoarece administrarea substanţelor de contrast iodate, indiferent de calea de administrare,
interferă cu determinările hormo nilor tiroidieni şi cu recaptarea iodului de către glanda tiroidă sau de
către metastazele neoplasmului tiroidian, până când excreţia urinară a iodului revine la normal .
De asemenea, d upă injectarea unei substanţe de contrast iodate, există un risc de dec lanşare a
hipotiroidi ei D e asemenea, există, un risc de apariţie a hipotiroidi ei la nou- născuţii la care s-a
administrat , sau a căror mamă a utilizat, o substanţă de contrast iodată.
6
• Anxietate
Situaţiile însoţite de agitaţie marcată, anxietate sau dureri p ot creşte riscul de reacţii adverse sau de
reacţii asociate substanţei de contrast. În caz de anxietate marcată poate fi administrat un medicament
sedativ.
• Boli cardio -circulator ii
Pacienţii cu boli cardio -circulatorii prezintă un risc mai mare de apari ţie a modificărilor hemodinamice
şi electrofiziologice cardiace grave (de ritm şi de conducere) . Acest risc este posibil, în special , după
administrarea substanţei de contrast intracoronarian şi intracardiac -la nivelul ventriculului stâng şi
drept (vezi, de asemenea, pct. 4.8).
Pacienţii cu insuficienţă cardiacă, boli cardiace coronariene severe, angină pectorală instabilă,
afecţiuni valvulare, infarct miocardic în antecedente, bypass coronarian şi hipertensiune pulmonară,
prezintă o predispoziţie deosebi tă pentru apariţia de reacţii adverse cardiace.
La pacienţii vârstnici şi pacienţi cu afecţiuni cardiace preexistente apar mai frecvent reacţii însoţite de
modificări ischemice pe electrocardiogramă precum şi aritmie.
La pacienţii cu insuficienţă cardiac ă administrarea substanţei de contrast prin injec tare intravasculară
poate determina apariţia edemului pulmonar.
• Tulburări ale funcţiei renale
P oate să apară i nsuficienţă renală reversibilă. Antecedentele de boală renală , insuficienţă renală după
admini strarea substanţei de contrast, insuficienţa renală existentă, nefropatia diabetica, vârsta peste 60
de ani, deshidratarea, arterioscleroza avansată, insuficienţa cardiacă decompensată, administrarea de
doze mari de substanţă de contrast şi administrările repetate, administrarea directă a substanţei de
contrast în artera renală, expunerea la alte substanţe nefrotoxice, hipertensiunea arterială severă şi
hipertensiunea arterială cronică, hiperuricemia şi paraproteinemia (de exemplu plasmocitom,
macroglubulin emie) sunt factori predispozanţi.
Următoarele măsuri preventive sunt recomandate: asigurarea unei hidratări suficiente înainte de şi în
timpul administrării substanţei de contrast, de preferinţ ă prin perfuzie intravenoasă până când excreţia
renală a subst anţei de contrast este completă, evitarea expunerii suplimentare a rinichilor la factori de
stres (administrare de medicamente nefrotoxice, angioplastie arterială renală, intervenţii chirurgicale
majore etc.) şi reducerea dozei la o valoare minimă.
Examin area repetată cu ajutorul unei substanţei de contrast trebuie efectuată numai în cazul în care
funcţia renală a revenit la nivelul iniţial.
Substanţele de contrast iodate pot fi administrate la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă,
deoarece acestea sunt eliminate prin dializă.
• Diabet zaharat
La pacienţii trataţi cu metformi ă: deoarece administrarea intravasculară a iopamidolului poate
determina insuficienţă renală, utilizarea de metformin ă trebuie întreruptă înainte de sau în momentul
efectuării investigaţiei şi va fi reluat ă numai după 48 de ore, şi numai după ce funcţia renală a fost
reevaluată şi este normală (vezi pct. 4.5).
La pacienţii în stare de urgenţă a căror funcţie renală este fie afectată, fie nenvestigată, medicul
trebuie să evalueze raportul risc -beneficiu al efectuării examinării cu substanţ ă de contrast şi să ia
măsuri de precauţie: întreruperea tratamentului cu metformină , hidratarea pacientului, monitorizarea
funcţiei renale, determinarea lactatului seric şi a pH -ului , şi supra vegherea pacientului cu privire la
s emnele acidozei lactice.
• Coagulopati i
Angiografia cu substanţă de contrast este asociată cu riscul de inducere a evenimentelor
tromboembolice. In vitro, substanţele de contrast n on-ionice au o acţiune anticoagulantă mai scăzută
comparativ cu substanţele de contrast ionice. În timpul cateterizării trebuie să se ia în considerare
faptul că în afară de substanţele de contrast , numeroşi alţi factori pot influenţa , de asemenea,
declanşarea de evenimente tromboembolice. Acestea sunt: durata investigaţiei, numărul de
administrări, tipul cateterului şi materialul seringii, bolile pre existente şi medicaţia concomitentă.
Pentru a diminua riscul de trombembolism asociat investigaţiei, trebuie utilizată o metodă angiografică
7
extrem de minuţioasă precum şi o irigare frecventă a cateterului folosit, iar procedura de investigare
trebuie să d ureze cât mai puţin.
De asemenea se recomandă prudenţă la pacienţii cu homocisteinurie (risc de inducere a
trombembolismului).
• Tulburări ale sistemului nervos central ( SNC)
La pacienţii cu accident vascular cerebral ischemic sau hemoragii intracraniene acute, precum şi la
pacienţii cu boli care provoacă modificări la nivelul barierei hemato-encefalice, la pacienţii cu edem
cerebral sau demielinizare acută, se recomandă prudenţă la administrarea intravasculară. La pacienţii
care prezintă tumori sau metast aze intracraniene ori epilepsie poate exista riscul de creştere a
declanşării convulsii lor, după administrarea unei substanţe de contrast. Simptomele neurologice
provocate de metastaze, procese degenerative sau inflamatorii pot fi agravate de administrarea
substanţe i de contrast. Administrarea intraarterială a substanţe i de contrast poate induce vasospasm,
care determină tulburări cerebrale ischemice. Pacienţii cu boli cerebrale vasculare simptomatice,
antecedente de accident vascular cerebral sau accidente ischemice tranzitorii frecvente prezintă un risc
crescut de complicaţii neurologice induse de administrarea substanţe i de contrast pe cale intraarterială.
• Alcoolism/dependenţ ă de droguri
Alcoolismul acut sau cronic poate creş te permeabilitatea barierei hemato-encefalice şi, astfel, poate
determina la nivelul SNC reacţii adverse induse de substanţa de contrast .
• Alţi factori de risc
După administrarea unei substanţe de contrast la pacienţii cu plasmocitom sau paraprotein emie poate
să apară insuficienţă renală. La aceşti pacienţi e ste obligatorie hidratarea adecvată.
La pacienţii cu f eocromocitom sever, după administrarea intravasculară a substanţe i de contrast, poate
să apară, ocazional , un episod hipertensiv necontrolat. Ca urmare, l a pacienţii cu feocromocitom este
indicată administrarea în prealabil a medicamente lor alfa -blocante.
Simptomatologia miasteniei gravis poate fi agravată de administrarea substanţe i de contrast iodată .
Printre pacienţii cu boli autoimune s -au constatat cazuri grave de vasculite sau sindrom Stevens -
Johnson .
Bolile vasculare şi neurologice severe, care sunt prezente mai ales la pacienţii vârstnici, reprezintă
factori de risc pentru apariţia unor reacţii adverse la substanţa de contrast .
În insuficienţă renală severă, o insuf icienţă hepatică severă asociată poate determina o întârziere
importantă în eliminarea substanţei de contrast, care poate necesit a, uneori , hemodializă.
Următoarele precauţii şi avertizări trebuie să fie respectate pentru diferitele moduri de examinare:
• Arteriografie cerebral ă
La pacienţii cu arterioscleroză avansată, hipertensiune arterială severă, decompensare cardiacă ,
senilitate, antecedente de tromboză sau embolie cerebral ă şi migrenă, se recomandă măsuri speciale de
precauţie , deoarece pot să apar ă mai frecvent reacţii cardiovasculare, cum sunt bradicardie şi creşterea
sau scăderea tensiunii arterial e.
• Arteriografie periferică
Când se efectuează angiografia periferică, artera în care se va injecta substanţa de contrast trebuie să
fie pulsatilă. La pacienţii cu trombangeită obliterantă sau cu infecţii subiacente, asociate cu ischemie
severă, angiografia trebuie efectuată cu precauţii speciale sau nu se va efectua.
• Arteriogra fie aort ică
În funcţie de tehnica utilizată , pot să apară leziuni la nivelul aortei şi a organelor adiacente,
pleurocente ză, hemoragie retroperitonea lă, leziuni ale măduv ei spinării şi simptome de paraplegie.
• Arteriografi e coronariană şi ventriculografi e
În timpul arteriogra fiei coronariene şi ventriculogra fiei stângi pot să apară decompensa re cardiacă,
aritmie gravă , ischemie şi infarct miocardic.
8
Este absolut necesar ca examinarea să se efectueze de personal medical specializat şi trebuie să fie
disponibile un electrocardiograf şi echipamente de resuscitare şi de cardio versie adecvate. Pe parcursul
întregii investigaţii, trebuie efectuate periodic electrocardiograme , precum şi o monitorizare constantă
a funcţiilor vitale .
Angiocardiografi e ventriculară dre aptă la copi i şi adolescenţi :
Măsuri speciale de precauţie treb uie luate la nou- născuţii care prezintă cianoză cu hipertensiune
pulmonară şi disfuncţie cardiacă.
Angiografi e supra -aortică:
Angiografia supra -aortică trebuie efectuat ă cu o atenţie deosebită, în ceea ce priveşte inserarea
cateter ului. Presiunea mare g enerată de dispozitivul automat de administrare poate provoca infarct
renal, leziuni ale măduvei spinării, hemoragie retroperitoneală, infarct intestinal şi necroză. Funcţia
renală trebuie evaluată l a terminarea efectuării angiografiei . Dacă este posibil, la femei angiogra fia
trebui e efectuată în timpul fazei pre- ovulatorii a ciclului menstrual.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
În cazul administrării iopamidolului după utilizarea de papaverină au fost raportate tromboz ă arterial ă.
La pacienţii cu diabet zaharat, trataţi concomitent cu metformin ă, administrarea de substanţe de
contrast pentru investigaţii radiologice poate induce insuficienţă renală tranzitorie , care poate
determina acidoză lactică (vezi pct. 4.4) .
La p acienţii trataţi cu medicamente beta –blocante există un risc crescut de apariţie a reacţiilor de
hipersensibilitate cum sunt scăderea marcată a tensiunii arteriale, bradicardie şi bronhospasm, în
special în prezenţa astmului bronşic . În plus, trebuie luat în considerare faptul că pacienţii trataţi cu
medicamente beta -blocante pot necesita doze mai mari de medicamente beta -agoniste , deoarece este
posibil ca aceştia să nu răspundă la dozele standard utilizat e pentru tratamentul reacţiilor de
hipersensibilita te.
Medicamente b eta-blocante, substanţe vasoactive, inhibitori a i enzimei de conversie a angiotensinei ,
antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină: aceste medicamente determină scăderea eficacităţii
mecanismelor de compensare cardiovasculară a tensiu nii arteriale ; înainte de administrarea substanţei
de contrast iodate, medicul trebuie să fie informat cu privire la utilizarea acestor medicamente, iar
echipamentele de resuscitare trebuie să fie disponibile.
La pacienţii cu epilepsie sau leziuni cerebra le focale, medicamentele care scad pragul convulsivant (de
exemplu derivaţi de fenotiazină, medicamente analeptice, antidepresive triciclice , inhibitori de
monoaminooxidază, medicamente neuroleptice) pot favoriza apariţi a convulsiilor . În funcţie de decizi a
medicului, la aceşti pacienţi, tratamentul cu astfel de medicamente va fi întrerupt cu 48 de ore înainte
de şi timp de 24 de ore după angiografia cerebrală .
L a pacienţii trataţi cu interferon sau interleukin e, pot să apară mai frecvent şi cu latenţă mar e reacţii
adverse tipice pentru substanţele de contrast cum sunt eritem, febr a şi /sau simptome pseudo-gripale.
Până în prezent, nu sunt cunoscute motivele.
Metformin ă: la pacienţii cu diabet zaharat (vezi pct. 4.4 Precauţii speciale pentru utilizare -
insu ficienţa renală).
Influenţa asupra investigaţiilor diagnostice
Substanţ a de contrast po ate influenţa rezultatele testelor de laborator pentru determinarea bilirubin ei,
proteine lor sau substanţe lor anorganice (de exemplu fier, cupru, calciu, fosf at). Aceşt i parametri nu
trebuie evaluaţi în timpul aceleiaşi zile , după administrarea substanţei de contrast .
În cursul diagnosticării şi tratamentului bolilor tiroidiene, substanţa de contrast iodată pentru
investigaţii radiologice poate reduce capacitatea glandei tiroid e de a reţine radioizotopii , pentru o
perioadă de 2 - 6 săptămâni. Când se intenţionează efectuarea unei scintigrafii renale , utilizănd o
9
substanţă radiofarmaceutic ă e xcretat ă la nivelul tubi lor renal i, această procedură trebuie efectuat ă
înainte de administrarea substanţei de contrast.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Nu există date adecvate privind utilizarea iopamidol ului la gravide
Pentru studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale vezi pct. 5.3.
Deoarece expunere a la radiaţii trebuie evitată pe cât posibil în timpul sarcinii, indiferent dacă se
utilizează sau nu substanţe de contrast , beneficiile examinării cu radiaţii X trebuie evaluate cu grijă în
raport cu posibilele riscuri. În afară de expuner ea fătului la radiaţii, la evaluarea raportului risc-
beneficiu faţă de utilizarea substanţei de contrast iodate, trebuie luată în considerare şi sensibilitatea la
iod a glandei tiroide a fătului , deoarece supraîncărcare acută cu iod după administrarea un ei substanţe
de co ntrast iod ate la mamă poate induce disfuncţii tiroidiene fetale.
S ubstanţel e de contrast iodate sunt excretate în cantităţi mici în laptele matern. Administrarea
ocazională la mamă a determinat un risc mic de reacţii adverse la copil. Cu toate acestea, ca măsură de
precauţie, este preferabil să se întrerupă alăptarea timp de 24 de ore după administrarea unei substanţe
de contrast iodate.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s -au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje .
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse asociate cu utilizarea intravasculară a substanţei de contrast iodate sunt , de obicei,
uşoare şi tranzitorii. Cu toate acestea, au fost raportate reacţi i adverse severe şi, în unele cazuri pot să
apară reacţii adverse care pot pune viaţa în pericol şi care necesită iniţierea rapidă a unui tratament de
urgenţă eficient.
Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent sunt urticarie, greaţă, vărsături, prurit şi dispnee.
Reacţiile averse sunt raportate utilizănd următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥ 1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100)
Rare (≥ 1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10 000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificare pe
aparate, sisteme şi
organe
Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului imunitar
Frecvente:
Reacţii alergoide şi/sau anafilactice:
Angioedem , conjuctivită , tuse, prurit, rinită, strănut şi urticarie (aceste reacţii , care
pot a părea cu întârziere şi indiferent de cantitatea de substanţă de contrast şi de
calea de administrare utilizată, pot fi prim ele semn e al e instalării şocului
anafilactic) .
Tulburări endocrine
Cu frecvenţă
necunoscută:
Tulburări metabolice, precum hipertiroidie manifestă până la tireotoxicoză.
Tulburări ale sistemului nervos
Angiografie cerebrală şi alte proceduri în care substanţa de contrast ajunge în
10
Rare:
Cu frecvenţă
necunoscută:
concentraţie mare în circulaţia arterială encefalică:
Agitaţie, confuzie , amnezie, tulburări de auz, vedere şi vorbire, convulsii, tremor,
pareză, paralizie, parestezie, fotofobie, orbire tranzitorie, comă şi somnolenţă
Evenimente tromboembolice care determină accidente vasculare cere brale.
Tulburări t ranzitorii precum ameţeli şi cefalee
Tulburări cardiace
Foarte rare: Tulburări relevante clinic ale tensiunii arteriale, ale frecvenţei cardiace, ritmului
sau funcţiei cardiace şi stop cardiac
Tulburări vasculare
Rare: Evenimente tromboembolice au fost raportate în timpul cateterizării angiografice ,
provocând infarct miocardic.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente:
Rare:
Foarte rare: Tulburări tranzitorii ale frecvenţei
respirator ii, dispnee , detresă resp iratorie şi tuse
Bron hospasm, lar ingospasm şi edem laring ian
Edem pulmonar sau stop respirator
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente:
Rare:
Foarte rare:
Greaţă, vărsături, tulburări ale gustului
Durere abdominal ă
Inflama ţie glandelor salivare (sialadenită provocată de iod)
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente:
Foarte rare: Edem, eritem facial tranzitoriu, urticarie, erupţie cutanată tranzitorie, prurit şi
eritem
Reacţii toxice la nivelul pielii, sub forma unui sindrom muco -cutanat (de exemplu,
sindromul Stevens -Johnson sau sindromul lui Lyell). Până în prezent , nu s-a
stabilit o relaţie de cauzalitate.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare:
Tulburări ale funcţiei renale până la insuficienţă renală acută, în special la pacienţii
cu tulburări renale pre-existente.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare:
Tulburări generale:
Reacţii adverse grave, care pun în pericol viaţa ( inclusiv deces), care necesită
11
Foarte rare:
Foarte rare:
Cu frecvenţă
necunoscută:
tratament de urgenţă şi sunt asociate cu tulburări ale funcţiilor vitale ale aparatului
cardiovascular, de obicei, în asociere cu reacţii respiratorii şi ale sistemului nervos
central .
Senzaţia de căldură, modificări ale tem peraturii corpului (febră), cefalee, greaţă,
transpiraţie, senzaţie de frig şi reacţii vaso-vagal e
Tromboflebite şi tromboză venoasă
Tulburări la nivelul locului de administrare:
I nflama ţie şi necroz a tisulară
Extravazare cu d ureri locale şi edem
Reacţiile anafilactice /anafilactoide severe, care se manifestă sub formă de şoc anafilactic sunt
caracteriz ate prin scădere marcată a tensiunii arteriale , tahicardie, dispnee, agitaţie, cianoză, paloare,
transpiraţii reci , scăderea vigilenţei sau pierderea conştienţei, stop respirator şi stop cardiac. De
asemenea, scăderea tensiunii arteriale poate fi asociată cu bradicardie (reacţie vaso -vagală ), care, de
obicei, se transformă în tahicardie, în timp .
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţii lor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectat ă prin intermediul sistemului
național de raportare al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
4.9 Supradozaj
În cazul unui supradozaj accidental sau a unei disfuncţii renale severe, iopamidolul poate fi eliminat
din organism prin dializă extracorporală.
În cazul în care apare o reacţie adversă, administrarea substanţei de contras t trebuie să fie oprită
imediat. Tratamentul va fi simptomatic. Alături de măsurile generale de reanimare, administrarea de
medicament e poate fi utilă , de exemplu, t măsuri generale de tratament (medicamente antihistaminic e,
corticosteroizi, ox igenoterapie), tratamentul tulburări lor cardiovasculare ( medicamente
vaso constrictoare, plasmă, electroli ţi), tratamentul convulsii lor (diazepam) , tratamentul epis oadelor de
tetanie (gluconat de calciu). F uncţia renală trebuie monitorizată timp de cel puţin 3 zile după
supradozaj . La pacienţii trataţi concomitet cu medicamente beta-blocante , trebuie luat în considerare
faptul că adminstrarea de adrenalină şi măsuril e de expansiune volemică au un efect scăzut .
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: substanţe de contrast iodate pentru investigaţii radiologice, hidrosolubile,
nefrot opice, substanţe de contrast pentru i nvestigaţii radiologice cu osmolaritate mică, codul ATC:
V08AB04
Ra diaţiile X sunt absorbite de atomi i de iod rezultând o stare de legare stabilă. Efect ul de contrast
rezultat se bazează pe această absorbţie.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
12
După administrarea intravenoasă, substanţa de contrast se distribuie în câteva minute în spaţiul
intravascular şi interstiţial, î n acelaşi timp începând şi eliminarea sa renală.
După 120 minute aproximativ 50% din cantitatea de substanţă de contrast injectată se excretă în urină ;
în caz de insuficienţă renală aceast ă perioad ă de timp este prelungit ă corespunzător.
Datorită caracterului hidrofil, iopamidolul nu se leagă practic deloc de proteinele plasmatice, şi nici nu
traversează membranele celul are. Nu este posibil ca iopamidolul să traverseze bariera hemato-
encefalică intactă .
Cantitatea de medicament excretat sub formă modificată este mica . În urma experimentelor la animale
(iepure şi câine) s-a constatat că doar 0,07 - 0,32% din doza administrată a fost detec tată în bilă.
Nu există dov ezi privind metabolizarea iopamidolului.
Legarea de proteinele plasmatice este neglijabilă
5.3 Date preclinice de siguranţă
S -a constatat că valorile D L
50 la administrarea intravenoasă la diferite specii de animale este de
a proximativ 15- 35 de ori mai mare decât doza maximă utilizată în clinică.
Toxic itate asupra funcţiei de reproducere
Nu există dovezi privind potenţial ul teratogen al iopamidol ului. La d oze mai mari de 1,5 g iod/kg şi zi
s -a u observat efecte embr iotoxic e la şobolan, prezenţa unui număr redus de fetuşii vii şi o greutate
redusă a acestora. De asemenea, greutatea redusă a fetuşilor a fost observat ă la iepuri, la administrarea
unei doze de 2 g iod/kg şi zi. Fertilitatea şobolani lor, precum şi dezvoltarea peri-şi postnatală a pui lor
acestora nu a fost afectat ă. Cu toate acestea, la şoareci au fost observate tulburări reversibile ale
spermatogenezei , după administrarea un ei doze unice de iopamidol .
Potenţial mutagen
Într -o serie de teste efectuate in vivo şi in vitro i opamidolul nu a prez intat efect mutagen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Trometamol
E detat disodic monocalcic
Apă pentru preparate injectabile
A cid clorhidric 36% (pentru ajustarea pH -ului) ,
6.2 Incompatibilităţi
În absenţ a studiilor privind compatibilitatea, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte
medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
După deschidere:
A nu se păstra la frigider sau congela.
Stabilitatea chimică şi fizică a fost demonstrată pentru 24 ore la 25 ° C.
13
Din punct de vedere microbiologic, dacă metoda de deschidere exclude riscul de contaminare
microbiană, produsul trebuie utilizat imediat.
Dacă nu este utilizat imediat, timpul şi condiţiile de păstrare după deschidere şi până la momentul
admini strării reprezintă responsabilitatea utilizatorului .
Conţinutul neutilizat la un pacient în timpul unei singure administrări trebuie eliminat.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru , a fi protejat de lumină . A se proteja de radiaţiile X.
A nu se păstra la frigider sau congela.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Iopamigita 370 mg/ml soluţie injectabilă /perfuzabilă este disponibilă în următoarele mărimi de
ambalaj :
- Flacoane din sticlă tip I, prevăzut e cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă din aluminiu, destinat e
unei singure utilizări.
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţinând 20 ml soluţie injectabilă
- Flacoane din sticlă de tip II, prevăz ute cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă din aluminiu,
destinat e unei singure utilizări.
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţinând 50 ml soluţie injectabilă /perfuzabilă
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţin ând 75 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă
10 şi 30 de flacoane, fiecare conţinâ nd 100 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă
10 şi 20 de flacoane, fiecare conţinând 200 ml soluţie injectabilă /perfuzabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate .
6.6 Precauţii speciale pentru elim inarea reziduurilor
Fiecare flacon este pentru utilizare la un singur pacient.
Înainte de administrare, soluţia trebuie inspectată vizual. Se vor utiliza doar soluţiile lipsite de semne
vizibile de deteriorare şi fără particule.
Orice medicament neutil izat sau material rezidual trebuie să fie eliminate în conformitate cu
reglementările locale.
Substanţele de contrast iodate pot reacţiona cu suprafeţe metalice, care conţin cupru ( alamă). Prin
urmare, trebuie evitată utilizarea echipamentului în care medicamentul intră în contact direct cu astfel
de suprafeţe.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Agfa HealthCare Imaging Agents GmbH
Am Coloneum 4
50829 Köln
Germania
Telefon: + 49 221 5717- 660
Fax: + 49 221 5717- 1051
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIE I DE PUNERE PE PIAŢĂ
1929/2009/01- 10
14
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare -August 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2014
