ASTORET 10 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Astoret 10 mg comprimate orodispersabile
Astoret 15 mg comprimate orodispersabile
Astoret 30 mg comprimate orodispersabile
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat orodispersabil conţine aripiprazol 10 mg.
Excipient cu efect cunoscut: aspartam (E 951) 2 mg şi zahăr mai puţin de 0,5 mg per comprimat
orodispersabil.
Fiecare comprimat orodispersabil conţine aripiprazol 15 mg.
Excipient cu efect cunoscut: aspartam (E 951) 3 mg şi zahăr mai puţin de 0,75 mg per comprimat
orodispersabil.
Fiecare comprimat orodispersabil conţine aripiprazol 30 mg.
Excipient cu efect cunoscut: aspartam (E 951) 6 mg şi zahăr mai puţin de 1,5 mg per comprimat
orodispersabil.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat orodispersabil.
Comprimate rotunde (cu diametrul de aproximativ 7 mm), plane, de culoare roz deschis.
Comprimate rotunde (cu diametrul de aproximativ 8 mm), plane, de culoare galben deschis.
Comprimate rotunde (cu diametrul de aproximativ 10 mm), plane, de culoare roz deschis.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Aripiprazolul este indicat pentru tratamentul schizofreniei la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi
peste.
Aripiprazolul este indicat pentru tratamentul episoadelor maniacale moderate până la severe în
tulburarea bipolară de tipul I şi pentru prevenirea unui nou episod maniacal la adulţi care au avut
predominant episoade maniacale, care au răspuns la tratamentul cu aripiprazol (vezi pct. 5.1).
2
Aripiprazolul este indicat pentru tratamentul cu durată de până la 12 săptămâni al episoadelor
maniacale moderate până la severe în tulburarea bipolară de tipul I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi
peste (vezi pct. 5.1).
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Schizofrenie: doza iniţială recomandată este de 10 sau 15 mg pe zi, cu o doză de întreţinere de 15 mg
pe zi, administrată după o schemă terapeutică în priză zilnică unică, fără legătură cu mesele.
Aripiprazolul este eficace într-un interval de doze cuprins între 10 şi 30 mg pe zi. Nu s-a demonstrat
creşterea eficacităţii la doze mai mari decât doza zilnică de 15 mg, cu toate că unii pacienţi pot
prezenta beneficii la o doză mai mare. Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 30 mg.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I: doza iniţială recomandată de aripiprazol este de
15 mg, administrată după o schemă terapeutică în priză zilnică unică indiferent de orarul meselor sub
formă de monoterapie sau ca terapie asociată (vezi pct. 5.1). Unii pacienţi pot beneficia de o doză mai
mare. Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 30 mg.
Prevenirea recurenţei episoadelor maniacale în tulburarea bipolară de tipul I: pentru prevenirea
recurenţei episoadelor maniacale la pacienţii la care s-a administrat aripiprazol în monoterapie sau în
terapie asociată, se continuă tratamentul cu aceeaşi doză. În funcţie de starea clinică, trebuie luată în
considerare ajustarea dozei zilnice, inclusiv reducerea dozei.
Grupe speciale de pacienți
Copii şi adolescenţi
Schizofrenie la adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste: doza de aripiprazol recomandată este de
10 mg pe zi, administrată după o schemă terapeutică în priză zilnică unică, indiferent de orarul
meselor. Tratamentul trebuie început cu o doză de 2 mg (utilizând o soluţie orală cu concentraţia de
1 mg/ml, pusă la dispoziţie de alţi deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă) timp de 2 zile, doza
fiind crescută treptat până la 5 mg timp de alte 2 zile, pentru a se obţine doza zilnică recomandată de
10 mg. Atunci când este necesar, creşterile ulterioare ale dozelor trebuie efectuate în trepte a câte
5 mg, fără a depăşi doza maximă zilnică de 30 mg (vezi pct. 5.1).
Aripiprazol este eficace într-un interval de doze cuprins între 10 şi 30 mg pe zi. Nu s-a demonstrat
creşterea eficacităţii la doze mai mari decât doza zilnică de 10 mg, cu toate că unii pacienţi pot
prezenta beneficii la o doză mai mare.
Aripiprazol nu este recomandat pentru utilizare la pacienţi cu schizofrenie cu vârsta sub 15 ani, din
cauza datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.8 şi 5.1).
Episoade maniacale din tulburarea bipolară de tipul I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi peste: doza
de aripiprazol recomandată este de 10 mg pe zi, administrată după o schemă terapeutică în priză
zilnică unică, fără legătură cu mesele. Tratamentul trebuie început cu o doză de 2 mg (utilizând o
soluţie orală cu concentraţia de 1 mg/ml, pusă la dispoziţie de alţi deţinători de autorizaţii de punere pe
piaţă) timp de 2 zile, doza fiind crescută treptat până la 5 mg timp de alte 2 zile, pentru a se obţine
doza zilnică recomandată de 10 mg.
Tratamentul trebuie să aibă durata minimă necesară pentru controlul simptomelor, fără a depăşi 12
săptămâni. Nu a fost demonstrată o eficacitate crescută la doze mai mari de o doză zilnică de 10 mg,
iar administrarea unei doze zilnice de 30 mg este asociată cu o incidenţă semnificativ mai mare a
reacţiilor adverse importante, inclusiv evenimente asociate SEP, somnolenţă, fatigabilitate şi creştere
în greutate (vezi pct. 4.8). Ca urmare, dozele mai mari de 10 mg pe zi trebuie utilizate numai în cazuri
excepţionale şi cu monitorizare clinică atentă (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1).
3
Pacienţii mai tineri au un risc crescut de a dezvolta reacţii adverse asociate cu administrarea de
aripiprazol.
Ca urmare, aripiprazolul nu este recomandat pentru utilizare la pacienţi cu vârsta sub 13 ani (vezi pct.
4.8 şi 5.1).
Irritabilitate asociată cu tulburare autistă: siguranţa şi eficacitatea aripiprazolului la copii şi
adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la
pct. 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Ticuri asociate cu sindromul Tourette: siguranţa şi eficacitatea aripiprazolului la copii şi adolescenţi
cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani nu au fost încă stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise
la pct. 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară ajustarea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. La
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, datele disponibile sunt insuficiente pentru a stabili
recomandări. La aceşti pacienţi, stabilirea schemei terapeutice trebuie efectuată cu precauţie. Cu toate
acestea, doza zilnică maximă de 30 mg trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă (vezi pct. 5.2).
Insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală.
Vârstnici
Nu s-a stabilit eficacitatea aripiprazolului în tratamentul schizofreniei şi a tulburării bipolare de tipul I
la pacienţii cu vârsta de 65 ani şi peste. Din cauza sensibilităţii mai mari a acestei populaţii, trebuie
luată în considerare o doză iniţială mai mică, atunci când factorii clinici justifică acest lucru (vezi pct.
4.4).
Sex
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii de sex feminin, comparativ cu pacienţii de sex masculin
(vezi pct. 5.2).
Statutul de fumător
Având în vedere calea de metabolizare a aripiprazolului, la fumători nu este necesară ajustarea dozei
(vezi pct. 4.5).
Ajustări ale dozelor din cauza interacţiunilor
În cazul administrării concomitente de inhibitori potenţi ai CYP3A4 sau CYP2D6 cu aripiprazol, doza
de aripiprazol trebuie redusă. Atunci când inhibitorul CYP3A4 sau CYP2D6 este retras din terapia cu
administrare concomitentă, doza de aripiprazol trebuie crescută (vezi pct. 4.5).
În cazul administrării concomitente de inductori potenţi ai CYP3A4 cu aripiprazol, doza de aripiprazol
trebuie crescută. Atunci când inductorul CYP3A4 este retras din terapia cu administrare concomitentă,
doza de aripiprazol trebuie redusă la doza recomandată (vezi pct. 4.5).
Mod de administrare
Aripiprazol comprimate orodispersabile se administrează pe cale orală.
Comprimatul orodispersabil trebuie plasat în gură, pe limbă, de unde se dispersează rapid în salivă.
Poate fi administrat cu sau fără lichide. Îndepărtarea intactă a comprimatului orodispersabil din
cavitatea bucală este dificilă. Având în vedere faptul că este fragil, comprimatul orodispersabil trebuie
administrat imediat după deschiderea blisterului. Ca alternativă, se dizolvă comprimatul în apă şi se
bea suspensia obţinută.
4
Comprimatele orodispersabile pot fi utilizate ca alternativă la comprimatele care conţin aripiprazol, la
pacienţii cu dificultăţi de înghiţire a acestor comprimate (vezi şi pct. 5.2).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În timpul tratamentului antipsihotic, îmbunătăţirea stării clinice a pacientului se poate produce după
câteva zile până la câteva săptămâni. Pacienţii trebuie strict monitorizaţi pe parcursul acestei perioade.
Risc suicidar
Apariţia comportamentului suicidar este inerentă în cazul afecţiunilor psihotice şi al tulburărilor de
dispoziţie, iar în unele cazuri a fost raportată precoce, după începerea sau după modificarea
tratamentului antipsihotic, inclusiv a tratamentului cu aripiprazol (vezi pct. 4.8). Tratamentul
antipsihotic trebuie asociat cu supravegherea atentă a pacienţilor cu risc crescut.
Rezultatele unui studiu epidemiologic au indicat faptul că nu există un risc suicidar crescut în cazul
administrării de aripiprazol, comparativ cu alte medicamente antipsihotice, la pacienţii adulţi cu
schizofrenie sau cu tulburare bipolară. Nu există suficiente date la copii şi adolescenţi pentru a evalua
acest risc la pacienţii mai tineri (cu vârsta sub 18 ani), dar există dovezi privind faptul că pentru
medicamentele antipsihotice atipice, inclusiv aripiprazol, riscul de suicid persistă după primele 4
săptămâni de tratament.
Tulburări cardiovasculare
Aripiprazolul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (antecedente de
infarct miocardic sau boală cardiacă ischemică, insuficienţă cardiacă sau tulburări de conducere),
boală cerebrală vasculară, afecţiuni care ar putea predispune pacienţii la hipotensiune arterială
(deshidratare, hipovolemie şi tratament cu medicamente antihipertensive) sau hipertensiune arterială,
inclusiv forma cu evoluţie accelerată sau malignă.
Au fost raportate cazuri de tromboembolie venoasă (TEV) după administrarea medicamentelor
antipsihotice. Deoarece pacienţii trataţi cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc dobândiţi pentru
TEV, toţi factorii de risc posibili pentru TEV trebuie identificaţi înaintea şi în timpul tratamentului cu
aripiprazol şi trebuie luate măsurile preventive necesare.
Prelungirea intervalului QT
În cadrul studiilor clinice cu aripiprazol, incidenţa intervalului QT prelungit a fost comparabilă cu cea
observată în cazul administrării placebo. Ca şi în cazul altor antipsihotice, aripiprazolul trebuie utilizat
cu precauţie la pacienţii cu istoric familial de QT prelungit (vezi pct.4.8).
Dischinezie tardivă
În cadrul studiilor clinice în care s-a administrat tratament cu aripiprazol timp de cel mult 1 an, au
existat raportări mai puţin frecvente de dischinezie cauzată de tratament. Dacă apar semne şi simptome
de dischinezie tardivă la un pacient căruia i s-a administrat tratament cu aripiprazol, trebuie avută în
vedere reducerea dozei sau întreruperea administrării (vezi pct.4.8).
Aceste simptome se pot agrava temporar sau pot chiar apărea după întreruperea tratamentului.
Alte simptome extrapiramidale (SEP)
5
În cadrul studiilor clinice cu aripiprazol efectuate la copii şi adolescenţi, au fost observate acatizie şi
parkinsonism. Dacă apar semne şi simptome ale altor SEP la un pacient căruia i se administrează
aripiprazol, trebuie avute în vedere reducerea dozei şi monitorizarea clinică atentă.
Sindromul neuroleptic malign (SNM)
SNM cuprinde un complex de simptome cu potenţial letal, asociat cu administrarea medicamentelor
antipsihotice. În studiile clinice, în timpul tratamentului cu aripiprazol s-au raportat cazuri rare de
SNM. Manifestările clinice ale SNM sunt hiperpirexia, rigiditatea musculară, alterarea statusului
mental şi semne de instabilitate neuro-vegetativă (puls neregulat sau tensiune arterială oscilantă,
tahicardie, diaforeză şi tulburări ale ritmului cardiac). Alte semne pot include creştere a concentraţiei
plasmatice a creatinfosfokinazei, mioglobinurie (rabdomioliză) şi insuficienţă renală acută. Cu toate
acestea, s-au raportat creşteri ale concentraţiei plasmatice a creatinfosfokinazei şi rabdomioliză, nu
neapărat în asociere cu SNM. Dacă un pacient prezintă semne şi simptome caracteristice pentru SNM
sau prezintă febră mare inexplicabilă, fără alte manifestări clinice de SNM, trebuie întreruptă
administrarea tuturor medicamentelor antipsihotice, inclusiv a aripiprazolului.
Convulsii
În studiile clinice, în timpul tratamentului cu aripiprazol s-au raportat cazuri mai puţin frecvente de
convulsii.
Ca urmare, aripiprazolul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu antecedente de tulburări
convulsive sau cu afecţiuni asociate cu convulsiile (vezi pct.4.8).
Pacienţi vârstnici cu psihoză asociată demenţei
Mortalitate crescută
În cadrul a trei studii clinice controlate cu placebo (n= 938; vârstă medie: 82,4 ani; interval: 56-99
ani), în care s-a administrat aripiprazol la pacienţii vârstnici cu psihoză asociată cu boala Alzheimer,
pacienţii trataţi cu aripiprazol au prezentat un risc crescut de deces, comparativ cu placebo. La
pacienţii trataţi cu aripiprazol, rata de deces a fost de 3,5 %, comparativ cu 1,7 % în grupul la care s-a
administrat placebo. Deşi cauzele de deces au variat, majoritatea au fost de etiologie cardiovasculară
(de exemplu: insuficienţă cardiacă, moarte subită) sau infecţioasă (de exemplu, pneumonie) (vezi
pct.4.8).
Reacţii adverse cerebrovasculare
În cadrul aceloraşi studii, reacţiile adverse cerebrovasculare (de exemplu, accident vascular cerebral,
accident ischemic tranzitoriu), inclusiv decese, au fost raportate la pacienţi (vârstă medie: 84 ani;
interval: 78-88 ani). Per ansamblu, 1,3% dintre pacienţii trataţi cu aripiprazol au raportat reacţii
adverse cerebrovasculare, comparativ cu 0,6% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo în
cadrul acestor studii clinice. Această diferenţă nu a fost semnificativă statistic. Cu toate acestea, în
unul dintre aceste studii, un studiu cu doză fixă, s-a observat o relaţie doză-răspuns semnificativă în
ceea ce priveşte reacţiile adverse cerebrovasculare la pacienţii trataţi cu aripiprazol (vezi pct.4.8).
Aripiprazol nu este indicat pentru tratamentul pacienţilor cu psihoză asociată cu demenţă.
Hiperglicemie şi diabet zaharat
La pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antipsihotice atipice, inclusiv aripiprazol, s-a
raportat hiperglicemie, în unele cazuri marcată şi asociată cu cetoacidoză sau comă hiperosmolară sau
deces. Factorii de risc care pot predispune pacienţii la complicaţii severe includ obezitatea şi
antecedentele familiale de diabet zaharat. În studiile clinice cu aripiprazol, nu au existat diferenţe
semnificative în ceea ce priveşte frecvenţa reacţiilor adverse asociate hiperglicemiei (inclusiv diabet
zaharat) sau a valorilor anormale ale glicemiei în analizele de laborator, comparativ cu placebo. Nu
sunt disponibile estimări precise ale riscului privind reacţiile adverse asociate hiperglicemiei la
pacienţii trataţi cu aripiprazol şi alte medicamente antipsihotice atipice, care să permită comparaţii
directe. Pacienţii trataţi cu orice medicamente antipsihotice, incluzând aripiprazol, trebuie
6
supravegheaţi pentru a se observa semnele şi simptomele de hiperglicemie (cum sunt: polidipsie,
poliurie, polifagie şi slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat sau cu factori de risc pentru diabet
zaharat trebuie monitorizaţi periodic pentru depistarea înrăutăţirii controlului glicemic (vezi pct.4.8).
Hipersensibilitate
Similar altor medicamente, în cazul administrării aripriprazolului pot să apară reacţii de
hipersensibilitate, caracterizate prin simptome alergice (vezi pct. 4.8).
Creştere ponderală
Creşterea ponderală este observată frecvent la pacienţii cu schizofrenie şi manie în tulburarea bipolară
din cauza comorbidităţilor, administrării antipsihoticelor cunoscute prin faptul că provoacă creştere
ponderală, stilului de viaţă dezordonat, şi ar putea duce la complicaţii severe. Creşterea ponderală a
fost raportată după punerea medicamentului pe piaţă, la pacienţii cărora li s-a prescris aripiprazol.
Atunci când este întâlnită, aceasta apare de obicei la pacienţii cu factori de risc semnificativi, cum sunt
antecedente de diabet zaharat, afecţiuni ale tiroidei sau adenom de glandă pituitară. În cadrul studiilor
clinice nu s-a demonstrat că aripiprazol induce o creştere ponderală relevantă clinic la adulţi (vezi pct.
5.1). În cadrul studiilor clinice la pacienţi adolescenţi cu manie în cadrul tulburării bipolare, s-a
demonstrat că administrarea aripiprazolului este asociată cu creştere ponderală după 4 săptămâni de
tratament. Creşterea ponderală trebuie monitorizată la pacienţii adolescenţi cu manie în cadrul
tulburării bipolare. În cazul în care creşterea ponderală este semnificativă clinic, trebuie luată în
considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.8).
Disfagie
Utilizarea medicamentelor antipsihotice, inclusiv aripiprazol, s-a asociat cu afectarea motilităţii
esofagiene şi aspiraţie. Aripiprazolul şi alte medicamente antipsihotice active trebuie utilizate cu
precauţie la pacienţii cu risc de pneumonie de aspiraţie.
Dependenţă patologică de jocuri de noroc
După punerea medicamentului pe piaţă, au fost raportate cazuri de dependenţă patologică de jocuri de
noroc în rândul pacienţilor cărora li s-a prescris aripiprazol, indiferent dacă aceşti pacienţi aveau sau
nu antecedente de dependenţă de jocuri de noroc. Pacienţii cu antecedente de dependenţă patologică
de jocuri de noroc pot prezenta un risc crescut şi trebuie monitorizaţi cu atenţie (vezi pct. 4.8).
Pacienţi care prezintă ADHD (attention deficit hyperactivity disorder - tulburare hiperkinetică cu
deficit de atenţie)
Cu toate că frecvenţa tulburării bipolare de tipul I asociată cu ADHD este mare, datele cu privire la
siguranţă în cazul administrării concomitente de aripiprazol şi a medicamentelor cu efect stimulant
sunt foarte limitate; prin urmare se recomandă prudenţă maximă atunci când aceste medicamente sunt
administrate concomitent.
Fenilcetonurie
Astoret comprimate orodispersabile conţine aspartam, o sursă de fenilalanină. Poate fi periculos la
persoanele cu fenilcetonurie.
Zahăr
Astoret comprimate orodispersabile conţine zahăr. Pacienţii cu probleme ereditare rare de intoleranţă
la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie la glucoză - galactoză nu trebuie să utilizeze
acest medicament. Poate fi dăunător pentru dinţi.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
7
Deoarece aripiprazolul este un antagonist al receptorilor α1-adrenergici, poate să potenţeze efectul
anumitor medicamente antihipertensive.
Deoarece efectele principale ale aripiprazolului se exercită la nivelul SNC, se impune prudenţă atunci
când aripiprazolul este administrat în asociere cu alcoolul etilic sau cu alte medicamente cu acţiune
asupra SNC, caz în care se produce acelaşi tip de reacţii adverse, cum este sedarea (vezi pct. 4.8).
Se impune prudenţă atunci când aripiprazolul este administrat concomitent cu alte medicamente
despre care se cunoaşte faptul că provoacă o prelungire a intervalului QT sau dezechilibru electrolitic.
Potenţialul altor medicamente de a influenţa efectul aripiprazolului
Un inhibitor al secreţiei gastrice acide, famotidina, antagonist al receptorilor H
2, reduce viteza
absorbţiei aripiprazolului, dar acest efect nu este considerat a fi relevant din punct de vedere clinic.
Aripiprazolul este metabolizat prin multiple căi metabolice care implică enzimele CYP2D6 şi
CYP3A4, dar nu şi enzimele CYP1A. Prin urmare, nu este necesară ajustarea dozei la fumători.
Chinidină şi alţi inhibitori ai CYP2D6
În cadrul unui studiu clinic la care au participat subiecţi sănătoşi, un inhibitor potent al CYP2D6
(chinidina) a crescut ASC a aripiprazolului cu 107%, în timp ce C
max a rămas neschimbată. Valorile
ASC şi C
max ale dehidro-aripiprazolului, metabolitul activ, au scăzut cu 32% şi, respectiv, cu 47%.
Doza de aripiprazol trebuie redusă la aproximativ jumătate din doza prescrisă atunci când acesta se
administrează concomitent cu chinidină. Deoarece se anticipează că alţi inhibitori puternici ai
CYP2D6, cum sunt fluoxetina şi paroxetina, pot avea efecte similare, trebuie efectuate reduceri
similare ale dozei.
Ketoconazol şi alţi inhibitori ai CYP3A4
În cadrul unui studiu clinic la subiecţi sănătoşi, un inhibitor potent al CYP3A4 (ketoconazolul) a
crescut ASC şi C
max ale aripiprazolului cu 63 % şi, respectiv, cu 37%. ASC şi Cmax ale dehidro-
aripiprazolului au crescut cu 77% şi, respectiv, cu 43%. La pacienţii care metabolizează lent prin
intermediul CYP2D6, administrarea concomitentă a inhibitorilor puternici ai CYP3A4 poate
determina concentraţii plasmatice mai mari de aripiprazol, comparativ cu cele ale pacienţilor care
metabolizează rapid prin intermediul CYP2D6.
În cazul în care se are în vedere administrarea concomitentă a ketoconazolului sau a altor inhibitori
puternici ai CYP3A4 cu aripiprazol, beneficiile concomitente trebuie să depăşească posibilele riscuri
pentru pacient. Atunci când se administrează ketoconazol concomitent cu aripiprazol, doza de
aripiprazol trebuie redusă la aproximativ jumătate din doza recomandată. Deoarece se aşteaptă ca alţi
inhibitori puternici ai CYP3A4, cum sunt itraconazolul şi inhibitorii proteazei HIV, să prezinte efecte
similare, trebuie efectuate reduceri similare ale dozei.
După întreruperea administrării unui inhibitor al CYP2D6 sau CYP3A4, dozele de aripiprazol trebuie
crescute la valorile anterioare administrării tratamentului concomitent.
Atunci când aripiprazolul se administrează concomitent cu inhibitori slabi ai CYP3A4 (de exemplu
diltiazem sau escitalopram) sau ai CYP2D6, ar putea apărea o creştere moderată a concentraţiilor
plasmatice ale aripiprazolului.
Carbamazepină şi alţi inhibitori ai CYP3A4
După administrarea concomitentă a carbamazepinei, un inductor puternic al CYP3A4, mediile
geometrice ale valorilor C
max şi ASC ale aripiprazolului au fost cu 68% şi, respectiv, cu 73% mai mici,
comparativ cu valorile obţinute în cazul monoterapiei cu aripiprazol (30 mg). În mod similar, după
administrarea concomitentă a carbamazepinei, mediile geometrice ale valorilor C
max şi ASC ale
dehidro-aripiprazolului au fost cu 69% şi, respectiv, cu 71% mai mici, comparativ cu valorile obţinute
după monoterapia cu aripiprazol.
8
Doza de aripiprazol trebuie dublată atunci când acesta se administrează concomitent cu
carbamazepina. Deoarece se anticipează ca alţi inductori potenţi ai CYP3A4 (cum sunt rifampicina,
rifabutina, fenitoina, fenobarbitalul, primidona, efavirenzul, nevirapina şi sunătoarea) să prezinte
efecte similare, trebuie aplicate creşteri similare ale dozei. După întreruperea administrării
concomitente a inductorilor puternici ai CYP3A4, doza de aripiprazol trebuie redusă la doza
recomandată.
Valproat şi litiu
Atunci când fie litiul, fie valproatul au fost administrate concomitent cu aripiprazolul, nu s-a observat
nicio modificare semnificativă din punct de vedere clinic a concentraţiilor plasmatice de aripiprazol.
Sindromul serotoninergic
Au fost raportate cazuri de sindrom serotoninergic la pacienţi cărora li s-a administrat tratament cu
aripiprazol, iar semnele şi simptomele posibile ale acestuia pot să apară în special în cazurile de
administrare concomitentă cu alte medicamente serotoninergice, cum sunt ISRS/IRSN, sau cu alte
medicamente despre care se cunoaşte faptul că măresc concentraţiile plasmatice ale aripiprazolului
(vezi pct. 4.8).
Potenţialul aripiprazolului de a influenţa efectele altor medicamente
În cadrul studiilor clinice, administrarea de doze de aripiprazol de 10 – 30 mg pe zi nu a prezentat un
efect semnificativ asupra metabolizării substraturilor CYP2D6 (raport dextrometorfan/3-
metoximorfinan), CYP2C9 (warfarină), CYP2C19 (omeprazol) şi CYP3A4 (dextrometorfan). În plus,
in vitro, aripiprazolul şi dehidro-aripiprazolul nu au prezentat potenţial de modificare a metabolizării
mediate pe calea CYP1A2. Prin urmare, este puţin probabil ca aripiprazolul să determine interacţiuni
medicamentoase importante din punct de vedere clinic, mediate de către aceste enzime.
Atunci când aripiprazolul a fost administrat concomitent fie cu valproat, fie cu litiu sau lamotrigină, nu
s-a observat nicio modificare importantă din punct de vedere clinic a concentraţiilor de valproat, litiu
sau lamotrigină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există studii adecvate, bine controlate privind utilizarea aripiprazolului la femeile gravide. S-au
raportat malformaţii congenitale; cu toate acestea, relaţia cauzală cu aripiprazolul nu a putut fi
stabilită.
Studiile la animale nu au putut exclude potenţialul toxic asupra dezvoltării (vezi pct. 5.3). Pacientele
trebuie sfătuite să-şi informeze medicul dacă rămân gravide sau intenţionează să rămână gravide în
timpul tratamentului cu aripiprazol. Din cauza informaţiilor insuficiente privind siguranţa la om şi a
preocupărilor legate de studiile privind funcţia de reproducere la animale, acest medicament nu trebuie
utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care beneficiile aşteptate justifică clar riscul
potenţial pentru făt.
Nou-născuţii expuşi la medicamente antipsihotice (inclusiv aripiprazol) în timpul celui de-al treilea
trimestru de sarcină prezintă risc de reacţii adverse, incluzând simptome extrapiramidale şi/sau de
ȋntrerupere, care pot varia după naştere din punct de vedere al severităţii şi duratei. S-au raportat
agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, detresă respiratorie sau tulburări de alimentare.
Prin urmare, nou-născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie.
Alăptarea
Aripiprazolul se excretă în laptele uman. Pacientele trebuie sfătuite să nu alăpteze dacă utilizează
aripiprazol.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
9
Ca şi în cazul altor antipsihotice, pacienţii trebuie avertizaţi să nu folosească utilaje periculoase,
inclusiv vehicule motorizate, până când nu sunt siguri că aripiprazolul nu îi afectează în mod negativ.
Unii copii şi adolescenţi cu tulburare bipolară de tipul I prezintă o incidenţă crescută a somnolenţei şi
fatigabilităţii (vezi pct. 4.8).
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Cele mai frecvente reacţii adverse raportate în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo sunt
acatizie şi greaţă, fiecare apărând la mai mult de 3% dintre pacienţii cărora li s-a administrat tratament
cu aripiprazol pe cale orală.
Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel
Toate reacțiile adverse sunt clasificate pe aparate, sisteme și organe și după frecvență; foarte frecvente
(≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10000 și <
1/1000), foarte rare (< 1/10000) și cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile). În cadrul fiecărui grup de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordine
descrescătoare a gravității.
Frecvența reacțiilor adverse raportate în timpul utilizării după punerea pe piață nu poate fi stabilită,
întrucât acestea provin din raportări spontane. În consecință, aceste evenimente adverse sunt clasificate
drept „cu frecvență necunoscută”.
Frecvente Mai puţin frecvente Cu frecvență necunoscută
Tulburări
hematologice și
limfatice
Leucopenie
Neutropenie
Trombocitopenie
Tulburări ale
sistemului imunitar
Reacții alergice (de
exemplu, reacție
anafilactică, angioedem,
inclusiv tumefiere a limbii,
edem al limbii, edem al
feței, prurit, urticarie)
Tulburări endocrine Hiperprolactinemie Comă diabetică
hiperosmolară
Cetoacidoză diabetică
Hiperglicemie
Tulburări metabolice
și de nutriție Diabet zaharat Hiperglicemie Hiponatremie
Anorexie
Scădere în greutate
Creștere în greutate
Tulburări psihice Insomnie
Anxietate
Neliniște Depresie
Hipersexualitate Tentativă de suicid, idei de
suicid și sinucid finalizat
(vezi pct. 4.4)
Dependență patologică de
jocuri de noroc
Agresivitate
Agitație
Nervozitate
Tulburări ale
sistemului nervos Acatizie
Tulburare
extrapiramidală Dischinezie tardivă
Distonie Sindrom neuroleptic
malign (SNM)
Convulsii de tip grand mal
10
Tremor
Cefalee
Sedare
Somnolențǎ
Ame
țeli Sindrom serotoninergic
Tulburări de vorbire
Tulburări oculare Vedere încețoșată Diplopie
Tulburări cardiace
Tahicardie Moarte subită inexplicabilă
Torsada vârfurilor
Prelungire a intervalului
QT
Aritmii ventriculare
Stop cardiac
Bradicardie
Tulburări vasculare
Hipotensiune arterială
ortostatică Trombembolism venos
(inclusiv embolie
pulmonară și tromboză
venoasă profundă)
Hipertensiune arterială
Sincopă
Tulburări
respiratorii, toracice
și mediastinale
Sughiț Pneumonie de aspirație
Laringospasm
Spasm orofaringian
Tulburări gastro-
intestinale Constipație
Dispepsie
Greață
Hipersecreție salivară
Vărsături Pancreatită
Disfagie
Diaree
Disconfort abdominal
Disconfort gastric
Tulburări
hepatobiliare
Insuficiență hepatică
Hepatită
Icter
Creșterea valorii alanin
aminotransferazei (ALT)
Creșterea valorii aspartat
aminotransferazei (AST)
Creșterea valorii gama
glutamil transferazei (GGT)
Creșterea valorii fosfatazei
alcaline
Afecțiuni cutanate și
ale țesutului
subcutanat
Erupții cutanate tranzitorii
Reacții de fotosensibilitate
Alopecie
Hiperhidroză
Tulburări musculo-
scheletice și ale
țesutului conjunctiv
Rabdomioliză
Mialgii
Rigiditate
Tulburări renale și
ale căilor urinare
Incontinență urinară
Retenție urinară
Condiții în legătură
cu sarcina, perioada
puerperală și
perinatală
Sindrom neonatal de sevraj
(vezi pct. 4.6)
Tulburări ale Priapism
11
aparatului genital și
sânului
Tulburări generale și
la nivelul locului de
administrare
Fatigabilitate
Tulburări de reglare a
temperaturii (de exemplu,
hipotermie, pirexie)
Dureri toracice
Edeme periferice
Investigații
diagnostice
Creșterea valorii glicemiei
Creștere a procentului de
hemoglobină glicozilată
Fluctuații ale glicemiei
Creșterea valorii creatin
fosfokinazei
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Simptome extrapiramidale (SEP)
Schizofrenie - în cadrul unui studiu controlat pe termen lung, cu durata de 52 săptămâni, pacienţii
cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol au prezentat o incidenţă globală a SEP mai mică
(25,8%), incluzând parkinsonism, acatizie, distonie şi dischinezie, comparativ cu cei cărora li s-a
adminstrat haloperidol (57,3%). În cadrul unui studiu pe termen lung controlat cu placebo, cu durata
de 26 săptămâni, incidenţa SEP a fost de 19% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu
aripiprazol şi de 13,1% la pacienţii cărora li s-a administrat placebo. În cadrul unui alt studiu controlat
pe termen lung, cu durata de 26 săptămâni, incidenţa SEP a fost de 14,8% la pacienţii cărora li s-a
administrat tratament cu aripiprazol şi de 15,1% la pacienţii cărora li s-a administrat olanzapină.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I - în cadrul unui studiu controlat cu durata de
12 săptămâni, incidenţa SEP a fost 23,5% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol
şi de 53,3% la pacienţii cărora li s-a administrat haloperidol. În cadrul unui alt studiu cu durata de
12 săptămâni, incidenţa SEP a fost de 26,6% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu
aripiprazol şi de 17,6% la cei cărora li s-a administrat tratament cu litiu. În faza de menţinere pe
termen lung din cadrul unui studiu controlat cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, incidenţa SEP a
fost de 18,2% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol şi de 15,7% la pacienţii
cărora li s-a administrat placebo.
Acatizie
În cadrul studiilor controlate cu placebo, incidenţa acatiziei la pacienţii cu boală bipolară a fost de
12,1% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol şi de 3,2% la pacienţii cărora li s-a
administrat placebo. La pacienţii cu schizofrenie, incidenţa acatiziei a fost de 6,2% în grupul de
tratament cu aripiprazol şi de 3% în grupul la care s-a administrat placebo.
Distonie
Efect specific clasei de medicamente: în timpul primelor zile de tratament, la indivizii susceptibili pot
apărea simptome de distonie, contracţii neobişnuite, prelungite ale grupelor musculare. Simptomele de
distonie includ: spasm al musculaturii gâtului, care progresează uneori până la contracturi ale gâtului,
dificultate la deglutiţie, dificultate la respiraţie şi/sau protruzia limbii. Deşi aceste simptome pot apărea
la doze mici, ele apar mai frecvent şi cu severitate mai mare în asociere cu medicamente antipsihotice
de primă generaţie cu acţiune intensă şi la doze mai mari. Se observă un risc crescut de distonie acută
la bărbaţi şi la grupele de vârstă mai tânără.
Prolactină
În studiile clinice pentru indicațiile aprobate și după punerea pe piață, s-au observat atât cazuri de
creștere, cât și de reducere a concentrațiilor serice de prolactină comparativ cu nivelul inițial la
administrarea de aripiprazol (vezi pct 5.1).
12
Teste de laborator
Comparaţiile între aripiprazol şi placebo, în ceea ce priveşte procentul pacienţilor care pot prezenta
modificări semnificative clinic ale valorilor investigaţiilor paraclinice de rutină şi ale parametrilor
lipidici (vezi pct. 5.1), nu au evidenţiat diferenţe importante din punct de vedere medical. Creşteri ale
concentraţiilor plasmatice ale CPK (creatinfosfokinazei), în general tranzitorii şi asimptomatice, au
fost observate la 3,5% dintre pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol, comparativ cu
2,0% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo.
Copii şi adolescenţi
Schizofrenie la pacienţi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, pe termen scurt, în care au fost incluşi 302
adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu schizofrenie, frecvenţa şi tipul reacţiilor adverse
au fost similare cu cele de la adulţi, cu excepţia următoarelor reacţii care au fost raportate mai frecvent
la adolescenţii trataţi cu aripiprazol decât la adulţii trataţi cu aripiprazol (şi mult mai frecvent decât în
cazul administrării placebo):
Somnolenţa/sedarea şi tulburarea extrapiramidală au fost raportate foarte frecvent (≥ 1/10), iar
xerostomia, creşterea apetitului alimentar şi hipotensiunea arterială ortostatică au fost raportate
frecvent (≥ 1/100 şi < 1/10).
Profilul de siguranţă în cadrul unui studiu deschis, de extensie, cu durata de 26 săptămâni, a fost
similar cu cel observat în cadrul studiului clinic controlat cu placebo, pe termen scurt.
Profilul de siguranță într-un studiu pe termen lung, dublu-orb, controlat cu placebo a fost de asemenea
similar, cu excepția următoarelor reacții adverse, care au fost raportate mai frecvent decât la pacienții
copii și adolescenți cărora li se administra placebo: scăderea în greutate, creșterea insulinemiei, aritmia
și leucopenia au fost raportate frecvent (≥ 1/100 și < 1/10).
La populaţia globală de adolescenţi cu schizofrenie (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu expunere
de până la 2 ani, incidenţa concentraţiilor serice de prolactină mici la fete (< 3 ng/ml) şi băieţi
(< 2 ng/ml) a fost de 29,5% şi, respectiv, de 48,3%.
La populaţia de adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu schizofrenie, expuşi la aripiprazol
în doză de 5 până la 30 mg timp de maximum 72 luni, incidenţa concentraţiilor serice de prolactină
mici la fete (< 3 ng/ml) şi băieţi (< 2 ng/ml) a fost de 25,6% şi, respectiv, de 45%.
În cadrul a două studii pe termen lung la pacienți adolescenți (13-17 ani) cu schizofrenie și tulburare
bipolară tratați cu aripiprazol, incidența concentrațiilor mici de prolactină serică la fete (< 3 ng/ml) și
băieți (< 2 ng/ml) a fost de 37,0 % și, respectiv, 59,4 %.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi peste
Frecvenţa şi tipul reacţiilor adverse la adolescenţi cu tulburare bipolară de tipul I au fost similare celor
întâlnite la adulţi, cu excepţia următoarelor reacţii: foarte frecvent (≥ 1/10) somnolenţă (23%),
tulburări extrapiramidale (18,4%), acatizie (16%) şi fatigabilitate (11,8%); şi frecvent (≥ 1/100 şi <
1/10) durere abdominală superioară, tahicardie, creştere ponderală, apetit alimentar crescut, spasme
musculare şi dischinezie.
Următoarele reacţii adverse au avut o posibilă relaţie doză-răspuns; tulburare extrapiramidală
(incidenţele au fost de 9,1% pentru doza de 10 mg, 28,8% pentru doza de 30 mg, 1,7% pentru
placebo); şi acatizie (incidenţele au fost de 12,1% pentru doza de 10 mg, 20,3% pentru doza de 30 mg,
1,7% pentru placebo).
Modificările medii privind greutatea corporală la adolescenţii cu tulburare bipolară de tipul I la 12 şi
30 săptămâni au fost de 2,4 kg şi 5,8 kg în cazul administrării de aripiprazol şi de 0,2 kg şi, respectiv,
de 2,3 kg în cazul administrării de placebo.
La copii şi adolescenţi, somnolenţa şi fatigabilitatea au fost observate mai frecvent la pacienţii cu
tulburare bipolară, comparativ cu pacienţii cu schizofrenie.
13
La copiii şi adolescenţii (cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani) cu tulburare bipolară, în cazul expunerii
cu durată de până la 30 săptămâni, incidenţa concentraţiilor serice de prolactină scăzute la fete
(< 3 ng/ml) a fost de 28%, iar la băieţi (< 2 ng/ml) de 53,3%.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
4.9 Supradozaj
Semne şi simptome
În cadrul studiilor clinice şi din experienţa după punerea pe piaţă, supradozajul accidental sau
intenţionat acut cu aripiprazol utilizat în monoterapie a fost identificat la pacienţi adulţi, cu doze
estimative raportate de până la 1260 mg, fără evenimente letale. Semnele şi simptomele observate,
care pot fi importante din punct de vedere medical, au inclus letargie, creştere a tensiunii arteriale,
somnolenţă, tahicardie, greaţă, vărsături şi diaree. În plus, la copii s-a raportat supradozaj accidental
numai cu aripiprazol (în doze de până la 195 mg), fără evenimente letale. Semnele şi simptomele
raportate, care pot fi grave din punct de vedere medical, includ somnolenţă, pierdere tranzitorie a
conştienţei şi simptome extrapiramidale.
Abordarea terapeutică a supradozajului
Abordarea terapeutică a supradozajului trebuie concentrată pe tratamentul de susţinere a funcţiilor
vitale, menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii, oxigenoterapie şi ventilaţie şi tratament
simptomatic. Trebuie avută în vedere posibilitatea implicării mai multor medicamente. De aceea,
monitorizarea cardiovasculară trebuie începută imediat şi trebuie să includă monitorizarea continuă
electrocardiografică pentru a detecta posibilele aritmii. După orice supradozaj confirmat sau suspectat
cu aripiprazol, supravegherea medicală şi monitorizarea atentă trebuie să continue până la recuperarea
clinică a pacientului.
Cărbunele activat (50 g), administrat după o oră de la ingestia aripiprazolului, scade C
max de
aripiprazol cu aproximativ 41% și ASC cu aproximativ 51 %, sugerând că acesta poate fi eficace în
tratamentul supradozajului.
Hemodializă
Cu toate că nu există informaţii cu privire la efectul hemodializei în tratamentul supradozajului cu
aripiprazol, este puţin probabil ca hemodializa să fie utilă în tratamentul supradozajului, deoarece
aripiprazolul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte antipsihotice, codul ATC: N05AX12
Mecanism de acţiune
14
Se presupune că eficacitatea aripiprazolului în schizofrenie şi ȋn tulburare bipolară de tipul I este
mediată prin intermediul unui efect combinat de agonism parţial faţă de receptorii dopaminergici D
2 şi
serotoninergici 5-HT
1a şi de antagonism faţă de receptorii serotoninergici 5-HT2a.
Aripiprazolul a demonstrat proprietăţi antagoniste în modele animale de hiperactivitate dopaminergică
şi proprietăţi agoniste în modele animale de hipoactivitate dopaminergică. In vitro, aripiprazolul a
demonstrat afinitate mare de legare pentru receptorii dopaminergici D
2 şi D3, serotoninergici 5-HT1a şi
5-HT
2a şi afinitate moderată pentru receptorii dopaminergici D4, serotoninergici 5-HT2c şi 5-HT7, alfa-
1 adrenergici şi histaminergici H
1. De asemenea, aripiprazolul a demonstrat afinitate moderată de
legare pentru situsul de recaptare al serotoninei şi nicio afinitate semnificativă pentru receptorii
muscarinici. Interacţiunea cu alţi receptori în afara subtipurilor de receptori dopaminergici şi
serotoninergici poate explica unele dintre celelalte efecte clinice ale aripiprazolului.
Dozele de aripiprazol cuprinse între 0,5 şi 30 mg, administrate o dată pe zi timp de 2 săptămâni la
subiecţi sănătoşi, au determinat o reducere dependentă de doză a legării de raclopridă marcată cu
11C,
un ligand al receptorului dopaminergic D
2/D3, de la nivelul nucleului caudat şi putamen, detectată prin
tomografie cu emisie de pozitroni.
Eficacitate clinică şi siguranţă
Schizofrenie
În cadrul a trei studii clinice pe termen scurt (4-6 săptămâni) controlate cu placebo, în care au fost
incluşi 1228 pacienţi adulţi cu schizofrenie, prezentând simptome pozitive sau negative, administrarea
aripiprazolului s-a asociat cu o ameliorare mai mare, semnificativă din punct de vedere statistic, a
simptomelor psihotice, comparativ cu placebo.
Aripiprazolul este eficace în menţinerea ameliorării clinice în timpul continuării terapiei la pacienţii
adulţi care au demonstrat un răspuns iniţial la tratament. În cadrul unui studiu clinic controlat cu
haloperidol, procentul pacienţilor care au răspuns la medicament şi au menţinut răspuns terapeutic la
52 săptămâni a fost similar în ambele grupuri (aripiprazol 77% şi haloperidol 73%). Frecvenţa
generală de terminare a tratamentului a fost semnificativ mai mare la pacienţii cărora li s-a administrat
aripiprazol (43%), comparativ cu cei trataţi cu haloperidol (30%). Scorurile reale înregistrate pe
scalele utilizate în cadrul evaluărilor criteriilor finale secundare, incluzând Scala simptomelor pozitive
şi negative pentru schizofrenie (Positive And Negative Syndrom Scale (PANSS)) şi Scala
Montgomery-Asberg de evaluare a depresiei (Depression Rating Scale (MADRS), au evidenţiat o
îmbunătăţire semnificativă faţă de haloperidol.
Într-un studiu controlat cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, la pacienţi adulţi cu schizofrenie
cronică stabilizaţi clinic, aripiprazolul a determinat o reducere semnificativ mai mare a frecvenţei
recăderilor: 34% în grupul tratat cu aripiprazol şi 57% în grupul la care s-a administrat placebo.
Creştere ponderală
În cadrul studiilor clinice, aripiprazolul nu a dovedit că induce creşteri ponderale relevante din punct
de vedere clinic. În cadrul unui studiu clinic multinaţional, dublu orb, controlat cu olanzapină, cu
durata de 26 săptămâni, efectuat pentru indicaţia de schizofrenie, în care au fost incluşi 314 pacienţi
adulţi şi al cărui criteriu final principal de evaluare a fost creşterea ponderală, un număr semnificativ
mai mic de pacienţi au prezentat o creştere ponderală de cel puţin 7% faţă de valoarea iniţială (o
creştere de cel puţin 5,6 kg pentru o valoare medie a greutăţii iniţiale de aproximativ 80,5 kg) în cazul
administrării aripiprazolului (n = 18, sau 13% dintre pacienţii care au putut fi evaluaţi), comparativ cu
olanzapina (n = 45, sau 33% dintre pacienţii care au putut fi evaluaţi).
Parametrii lipidici
Într-o analiză cumulată a parametrilor lipidici din cadrul studiilor clinice controlate cu placebo la
adulţi, nu s-a demonstrat că aripiprazolul induce modificări relevante din punct de vedere clinic ale
concentraţiilor plasmatice de colesterol total, trigliceride, HDL colesterol şi LDL colesterol.
- Colesterol total: incidenţa modificărilor de la valori normale (< 5,18 mmol/l) la valori crescute
(≥ 6,22 mmol/l) a fost de 2,5% pentru aripiprazol şi de 2,8% pentru placebo, iar modificarea medie
15
faţă de valoarea iniţială a fost de -0,15 mmol/l (IÎ95%: -0,182, -0,115) pentru aripiprazol şi de -
0,11 mmol/l (IÎ 95%: -0,148, -0,066) pentru placebo.
-Trigliceride în condiţii de repaus alimentar: incidenţa modificărilor de la valori normale
(< 1,69 mmol/l) la valori crescute (≥ 2,26 mmol/l) a fost de 7,4% pentru aripiprazol şi de 7,0% pentru
placebo, iar modificarea medie faţă de valoarea iniţială a fost de -0,11 mmol/l (IÎ95%: -0,182, -0,046)
pentru aripiprazol şi de -0,07 mmol/l (IÎ95%: -0,148, 0,007) pentru placebo.
- HDL colesterol: incidenţa modificărilor de la valori normale (≥ 1,04 mmol/l) la valori scăzute
(<1,04 mmol/l) a fost de 11,4% pentru aripiprazol şi de 12,5% pentru placebo, iar modificarea medie
faţă de valoarea iniţială a fost de -0,03 mmol/l (IÎ 95%: -0,046, -0,017) pentru aripiprazol şi de -
0,04 mmol/l (IÎ95%: -0,056, -0,022) pentru placebo.
- LDL colesterol în condiţii de repaus alimentar: incidenţa modificărilor de la valori normale
(< 2,59 mmol/l) la valori crescute (≥ 4,14 mmol/l) a fost de 0,6% pentru aripiprazol şi de 0,7% pentru
placebo, iar modificarea medie faţă de valoarea iniţială a fost de -0,09 mmol/l (IÎ 95%: -0,139, -0,047)
pentru aripiprazol şi de -0,06 mmol/l (IÎ95%: -0,116, -0,012) pentru placebo.
Prolactină
Nivelurile de prolactină au fost evaluate în cadrul tuturor studiilor clinice cu toate dozele de
aripiprazol (n = 28.242). Incidența hiperprolactinemiei sau creșterea concentrațiilor serice de
prolactină la pacienții tratați cu aripiprazol (0,3 %) a fost similară cu cea înregistrată pentru placebo
(0,2 %). La pacienții cărora li s-a administrat aripiprazol, perioada mediană până la debut a fost de 42
de zile și durata mediană a fost de 34 de zile.
Incidența hiperprolactinemiei sau scăderea concentrațiilor serice de prolactină la pacienții tratați cu
aripiprazol a fost de 0,4 %, comparativ cu 0,02 % la pacienții tratați cu placebo. La pacienții cărora li
s-a administrat aripiprazol, perioada mediană până la debut a fost de 30 de zile și durata mediană a fost
de 194 de zile.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I
În cadrul a două studii clinice controlate cu placebo, cu doză flexibilă, cu monoterapie, cu durata de 3
săptămâni, care au inclus pacienţi cu episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I,
aripiprazolul a demonstrat eficacitate superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte reducerea
simptomelor maniacale după 3 săptămâni. Aceste studii au inclus pacienţi cu sau fără manifestări
psihotice, cu sau fără ciclizare rapidă.
În cadrul unui studiu controlat cu placebo, cu monoterapie, cu doză fixă, cu durata de 3 săptămâni,
care a inclus pacienţi cu un episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I,
aripiprazolul a eşuat în a demonstra eficacitate superioară faţă de placebo.
În cadrul a două studii clinice controlate cu placebo şi controlate activ, cu monoterapie, cu durata de
12 săptămâni, la pacienţi cu episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I, cu sau
fără manifestări psihotice, aripiprazolul a demonstrat eficacitate superioară comparativ cu placebo în a
treia săptămână şi o menţinere a efectului comparativ cu litiu sau haloperidol în săptămâna a 12-a. În
săptămâna a 12-a, aripiprazolul a demonstrat, de asemenea, că determină remisia simptomatologiei
maniacale la un procent de pacienţi comparabil cu cel observat în cazul administrării de litiu sau
haloperidol.
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 6 săptămâni, care a inclus pacienţi cu un
episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I, cu sau fără manifestări psihotice, care
au fost parţial non-responsivi la tratamentul cu litiu sau cu valproat timp de 2 săptămâni la
concentraţiile serice terapeutice, adăugarea aripiprazolului ca terapie adjuvantă a avut ca rezultat o
eficacitate superioară în reducerea simptomelor maniacale, comparativ cu monoterapia cu litiu sau cu
valproat.
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, care a fost urmat de o
perioadă de extensie de 74 săptămâni, efectuat la pacienţii cu episoade maniacale aflaţi în remisie după
tratamentul cu aripiprazol, în timpul unei faze de stabilizare înainte de randomizare, aripiprazolul a
demonstrat superioritate comparativ cu placebo în prevenirea recurenţei tulburării bipolare, în
16
principal în prevenirea recurenţei maniei, dar a eşuat în a demonstra superioritatea faţă de placebo în
prevenirea recurenţei depresiei.
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 52 săptămâni, efectuat la pacienţi cu
tulburare bipolară de tipul I cu episod maniacal curent sau mixt, la care s-a obţinut o remisie susţinută
(Scoruri totale Y-MRS şi MADRS ≤ 12) şi cărora li s-a administrat aripiprazol (10 mg pe zi până la
30 mg pe zi) ca terapie adăugată la tratamentul cu litiu sau valproat timp de 12 săptămâni consecutive,
adăugarea de aripiprazol a demonstrat superioritate comparativ cu placebo, cu o scădere a riscului cu
46% (rata de risc de 0,54) în prevenirea recurenţei tulburării bipolare şi cu o scădere a riscului cu 65%
(rata de risc de 0,35) în prevenirea recurenţei episodului maniacal, comparativ cu terapia la care s-a
adăugat placebo, dar a eşuat în a demonstra superioritate comparativ cu placebo în prevenirea
recurenţei episodului depresiv. Adăugarea de aripiprazol a demonstrat superioritate faţă de placebo în
ceea ce priveşte criteriul secundar de evaluare - scorul privind severitatea bolii CGI-BP (manie).
În cadrul acestui studiu clinic, de tip deschis, pacienţii au fost repartizaţi de către investigatori în
grupul cu monoterapie fie cu litiu, fie cu valproat, pentru a determina lipsa de răspuns parţial. Pacienţii
au fost stabilizaţi timp de cel puţin 12 săptămâni consecutive, utilizându-se aripiprazol în asociere cu
acelaşi stabilizator de dispoziţie.
Pacienţii stabilizaţi au fost apoi repartizaţi randomizat pentru a continua tratamentul cu acelaşi
stabilizator de dispoziţie, în regim dublu orb, în grupul cu administrare de aripiprazol sau placebo. În
faza de randomizare au fost evaluate patru subgrupuri de stabilizatori de dispoziţie: aripiprazol + litiu;
aripiprazol + valproat; placebo + litiu; placebo + valproat.
Ratele Kaplan-Meier pentru recurenţa oricărui episod de modificare a dispoziţiei pentru grupul cu
tratament adăugat au fost de 16% la pacienţii cărora li s-a administrat aripiprazol + litiu şi de 18% la
pacienţii cărora li s-a administrat aripiprazol + valproat, comparativ cu 45% la pacienţii cărora li s-a
administrat placebo + litiu şi 19% la pacienţii cărora li s-a administrat placebo + valproat.
Copii şi adolescenţi
Schizofrenie la adolescenţi
În cadrul unui studiu controlat cu placebo cu durata de 6 săptămâni, în care au fost incluşi 302 pacienţi
adolescenţi cu schizofrenie (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani), prezentând simptome pozitive sau
negative, administrarea de aripiprazol a fost asociată cu ameliorări mai mari, semnificative din punct
de vedere statistic, ale simptomelor psihotice, comparativ cu administrarea de placebo.
În cadrul unei sub-analize la pacienţi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani, reprezentând
74% din populaţia totală înrolată, menţinerea efectului a fost observată pe parcursul studiului de
extensie în regim deschis, cu durata de 26 săptămâni.
Într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 60 până la 89 de săptămâni, la
subiecți adolescenți (n = 146; cu vârste de 13-17 ani) cu schizofrenie, s-a observat o diferență
semnificativă statistic în ceea ce privește rata de recidivă a simptomelor psihotice între grupul cu
aripiprazol (19,39 %) și cel cu placebo (37,50 %). Estimarea punctuală a ratei de risc (RR) a fost de
0,461 (interval de încredere 95%, 0,242-0,879) la populația completă. În analizele pe subgrupuri,
estimarea punctuală a RR a fost de 0,495 pentru subiecții cu vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani,
comparativ cu 0,454 pentru subiecții cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani. Cu toate acestea, estimarea
RR pentru grupul mai tânăr (13-14 ani) nu a fost exactă, reflectând numărul mai mic de subiecți în
acel grup (aripiprazol, n = 29; placebo, n = 12), iar intervalul de încredere pentru această estimare
(cuprins între 0,151 și 1,628) nu a permis formularea de concluzii cu privire la prezența unui efect al
tratamentului. În schimb, intervalul de încredere de 95% pentru RR din subgrupul cu vârste mai mari
(aripiprazol, n = 69; placebo, n = 36) a fost cuprins între 0,242 și 0,879 și, astfel, s-a putut concluziona
că există un efect al tratamentului la pacienții cu vârste mai mari.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tip I la copii şi adolescenţi
Aripiprazolul a fost studiat în cadrul unui studiu controlat cu placebo cu durata de 30 săptămâni, în
care au fost incluşi 296 copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani), care au îndeplinit
criteriile DSM-IV pentru tulburarea bipolară de tipul I, cu episoade maniacale sau mixte, cu sau fără
caracteristici psihotice şi care au avut scorul Y-MRS ≥ 20 la momentul iniţial. Dintre pacienţii incluşi
17
în analiza primară privind eficacitatea, 139 pacienţi au fost diagnosticaţi cu ADHD asociată (Attention
deficit hyperactivity disorder - tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie).
Aripiprazolul a fost superior faţă de placebo în ceea ce priveşte modificările scorului Y-MRS total în
săptămâna 4 şi în săptămâna 12, faţă de momentul iniţial. Într-o analiză post-hoc, îmbunătăţirea faţă de
placebo a fost mai importantă la pacienţii cu comorbiditate asociată ADHD, comparativ cu grupul fără
ADHD, în cazul în care nu a existat nicio diferenţă comparativ cu placebo. Prevenirea recurenţei nu a
fost stabilită.
Tabelul 1: Îmbunătăţirea medie faţă de valoarea iniţială a scorului YMRS prin comorbiditate
psihică
Comorbidităţi
psihice Săptămâna
4 Săptămâna
12 ADHD Săptămâna
4 Săptămâna
12
Aripiprazol 10 mg
(n=48) 14,9 15,1 Aripiprazol 10 mg
(n=44) 15,2 15,6
Aripiprazol 30 mg
(n=51) 16,7 16,9 Aripiprazol 30 mg
(n=48) 15,9 16,7
Placebo (n=52)a 7,0 8,2 Placebo (n=47)b 6,3 7,0
Fără comorbidităţi
psihice Săptămâna
4 Săptămâna
12 Fără ADHD Săptămâna
4 Săptămâna
12
Aripiprazol 10 mg
(n=27) 12,8 15,9 Aripiprazol 10 mg
(n=37) 12,7 15,7
Aripiprazol 30 mg
(n=25) 15,3 14,7 Aripiprazol 30 mg
(n=30) 14,6 13,4
Placebo (n=18) 9,4 9,7 Placebo (n=25) 9,9 10,0 a n=51 în săptămâna 4 b n=46 în săptămâna 4
Cele mai frecvente evenimente adverse rezultate ca urmare a tratamentului la pacienţii cărora li s-a
administrat doza de 30 mg au fost tulburarea extrapiramidală (28,3%), somnolenţă (27,3%), cefalee
(23,2%) şi greaţă (14,1%). Creşterea ponderală medie în cadrul perioadei de tratament cu durata de 30
săptămâni a fost de 2,9 kg, comparativ cu 0,98 kg la pacienţii cărora li s-a administrat placebo.
Iritabilitate asociată cu tulburarea autistă la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.2)
Aripiprazolul a fost studiat la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani în cadrul a două studii clinice
controlate cu placebo, cu durata de 8 săptămâni [o doză flexibilă (2-15 mg pe zi) şi o doză fixă (5, 10,
sau 15 mg pe zi)] şi în cadrul unui studiu deschis cu durata de 52 săptămâni. În cadrul acestor studii,
doza iniţială a fost de 2 mg pe zi, crescută la 5 mg pe zi după o săptămână, şi apoi crescută săptămânal
cu 5 mg, până la doza ţintă. Peste 75% dintre pacienţi au avut vârsta mai mică de 13 ani. Aripiprazolul
a demonstrat eficacitate superioară din punct de vedere statistic comparativ cu placebo, pe subscala de
iritabilitate a listei de verificare a comportamentului aberant (Aberrant Behaviour Checklist Irritability
subscale). Cu toate acestea, relevanţa clinică a acestei constatări nu a fost stabilită. Profilul de
siguranţă a inclus creşterea ponderală şi modificări ale concentraţiilor serice de prolactină. Durata
studiului de siguranţă pe termen lung a fost limitată la 52 săptămâni. În cadrul studiilor cumulate,
incidenţa concentraţiilor serice de prolactină mici la fete (< 3 ng/ml) şi băieţi (< 2 ng/ml) la pacienţii
trataţi cu aripiprazol a fost de 27/46 (58,7%) şi, respectiv, 258/298 (86,6%). În studiile clinice
controlate cu placebo, creşterea medie în greutate a fost de 0,4 kg în cazul administrării placebo şi de
1,6 kg în cazul administrării aripiprazolului.
Aripiprazolul a fost studiat, de asemenea, în cadrul unui studiu cu tratament de întreţinere, controlat cu
placebo, pe termen lung. După o perioadă de stabilizare cu durata cuprinsă între 13 şi 26 săptămâni în
care s-a administrat tratament cu aripiprazol (2-15 mg/zi), la pacienţii care au prezentat un răspuns
stabil, fie s-a menţinut tratamentul cu aripiprazol, fie s-a administrat placebo pentru următoarele 16
săptămâni. Ratele Kaplan-Meier de recădere în săptămâna 16 au fost de 35% pentru aripiprazol şi de
52% pentru placebo; rata de risc pentru recădere pe parcursul celor 16 săptămâni (aripiprazol/placebo)
18
a fost 0,57 (diferenţă nesemnificativă din punct de vedere statistic). Creşterea medie în greutate pe
parcursul fazei de stabilizare (cu durata de până la 26 săptămâni) în cadrul căreia s-a administrat
tratament cu aripiprazol a fost de 3,2 kg, iar o creştere medie ulterioară de 2,2 kg pentru aripiprazol,
comparativ cu 0,6 kg pentru placebo, a fost observată în faza a doua (cu durata de 16 săptămâni) a
studiului. Simptomele extrapiramidale au fost raportate în special în timpul fazei de stabilizare, la 17%
dintre pacienţi; tremorul a reprezentat 6,5% dintre aceste simptome.
Ticuri asociate cu sindromul Tourette la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.2)
Eficacitatea aripiprazolului a fost studiată la copii şi adolescenţi cu sindrom Tourette (aripiprazol: n =
99, placebo: n = 44) în cadrul unui studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 8
săptămâni, în care s-a utilizat un protocol cu grup de tratament cu doză fixă bazată pe greutate, într-un
interval de doze cuprins între 5 mg pe zi şi 20 mg pe zi şi cu o doză iniţială de 2 mg. Pacienţii au avut
vârsta cuprinsă între 7 şi 17 ani şi au prezentat un punctaj mediu de 30 al Scorului total al ticurilor pe
Scala Yale privind severitatea globală a ticurilor (Total Tic Score on the Yale Global Tic Severity
Scale - TTS-YGTSS) la evaluarea iniţială. În săptămâna 8, aripiprazolul a demonstrat o îmbunătăţire a
modificării scorului TTS-YGTSS faţă de evaluarea iniţială, de 13,35 pentru grupul la care s-a
administrat doza mică (5 mg sau 10 mg) şi de 16,94 pentru grupul la care s-a administrat doza mare
(10 mg sau 20 mg), comparativ cu o îmbunătăţire de 7,09 la grupul la care s-a administrat placebo.
Eficacitatea aripiprazolului la copii şi adolescenţi cu sindrom Tourette (aripiprazol: n = 32, placebo: n
= 29) a fost evaluată, de asemenea, în cazul administrării unei doze flexibile, într-un interval cuprins
între 2 mg pe zi şi 20 mg pe zi, cu o doză iniţială de 2 mg, în cadrul unui studiu cu durata de 10
săptămâni, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, desfăşurat în Coreea de Sud. Pacienţii au avut
vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani şi au prezentat un punctaj mediu de 29 al TTS-YGTSS la evaluarea
iniţială. Aripiprazolul a arătat o îmbunătăţire de 14,97 a punctajului TTS-YGTSS ca modificare faţă de
evaluarea iniţială la nivelul săptămânii 10, comparativ cu o îmbunătăţire de 9,62 la grupul la care s-a
administrat placebo.
În ambele studii de scurtă durată, nu s-a stabilit relevanţa clinică a constatărilor referitoare la
eficacitate, luând în considerare magnitudinea efectului terapeutic comparativ cu efectul substanţial al
placebo şi efectele neclare privind funcţionarea psihosocială. Nu sunt disponibile date cu privire la
eficacitatea şi siguranţa pe durată îndelungată a aripiprazolului în această tulburare fluctuantă.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a suspendat temporar obligaţia de depunere a rezultatelor
studiilor efectuate cu medicamentul de referinţă la una sau mai multe subgrupe de copii şi adolescenţi
în tratamentul schizofreniei şi în tratamentul tulburării afective bipolare (vezi pct. 4.2 pentru informaţii
privind utilizarea la copii şi adolescenţi).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Aripiprazolul este bine absorbit, concentraţiile plasmatice maxime fiind atinse în decurs de 3-5 ore
după administrarea dozei. Aripiprazolul prezintă o metabolizare pre-sistemică minimă.
Biodisponibilitatea orală absolută a comprimatelor este de 87%. Alimentele cu conţinut hiperlipidic nu
influenţează farmacocinetica aripiprazolului.
Distribuţie
Aripiprazolul se distribuie larg în organism, având un volum aparent de distribuţie de 4,9 l/kg, ceea ce
indică o distribuţie extravasculară în procent crescut. La concentraţii terapeutice, aripiprazolul şi
dehidro-aripiprazolul se leagă în proporţie de peste 99% de proteinele plasmatice, în special de
albumină.
Metabolizare
Aripiprazolul este metabolizat în proporţie mare la nivel hepatic, în principal prin trei căi de
metabolizare: dehidrogenare, hidroxilare şi N-dezalchilare. Pe baza studiilor in vitro, enzimele
CYP3A4 şi CYP2D6 sunt responsabile de dehidrogenarea şi hidroxilarea aripiprazolului, iar N-
dezalchilarea este catalizată de CYP3A4. Aripiprazolul este partea de medicament care predomină în
19
circulaţia sistemică. La starea de echilibru, dehidro-aripiprazolul, metabolitul activ, reprezintă
aproximativ 40% din ASC a aripiprazolului în plasmă.
Eliminare
Pentru aripiprazol, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 75 ore
la persoanele care metabolizează rapid prin intermediul CYP2D6 şi de aproximativ 146 ore la
persoanele care metabolizează lent prin intermediul CYP2D6.
Clearance-ul total al aripiprazolului este de 0,7 ml/min/kg, în principal pe cale hepatică.
După administrarea unei doze unice orale de aripiprazol marcat radioactiv cu [
14C], aproximativ 27%
din doza radioactivă administrată a fost regăsită în urină şi aproximativ 60 % în materiile fecale. Mai
puţin de 1% din aripiprazolul netransformat a fost excretat în urină şi aproximativ 18% a fost regăsit
netransformat în materiile fecale.
Farmacocinetica la grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
După corectarea diferenţelor de greutate, farmacocinetica aripiprazolului şi a dehidro-aripiprazolului
la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani a fost similară cu cea de la adulţi.
Vârstnici
Nu există diferenţe în ceea ce priveşte farmacocinetica aripiprazolului între subiecţii sănătoşi vârstnici
şi cei tineri şi niciun efect detectabil al vârstei în analizele farmacocinetice populaţionale, la pacienţii
cu schizofrenie.
Sex
Nu există diferenţe în ceea ce priveşte farmacocinetica aripiprazolului între subiecţii sănătoşi de sex
masculin şi cei de sex feminin şi niciun efect detectabil al sexului în analizele farmacocinetice
populaţionale, la pacienţii cu schizofrenie.
Fumatul
Evaluarea farmacocinetică populaţională nu a relevat diferenţe semnificative clinic legate de rasă sau
efecte determinate de fumat asupra farmacocineticii aripiprazolului.
Rasă
Evaluarea farmacocinetică populațională nu a indicat nicio dovadă a diferențelor legate de rasă în ceea
ce privește farmacocinetica aripiprazolului.
Insuficienţă renală
Caracteristicile farmacocinetice ale aripiprazolului şi dehidro-aripiprazolului sunt similare la pacienţii
cu afecţiuni renale severe, comparativ cu subiecţii sănătoşi tineri.
Insuficienţă hepatică
Un studiu efectuat cu doză unică la subiecţi cu grade variabile de ciroză hepatică (Child-Pugh clasele
A, B şi C) nu a relevat un efect semnificativ al insuficienţei hepatice asupra farmacocineticii
aripiprazolului şi dehidro-aripiprazolului, dar studiul a inclus numai 3 pacienţi cu ciroză hepatică de
clasa C, insuficient pentru a trage concluzii privind capacitatea lor metabolică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea,
carcinogenitatea, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.
Efecte toxicologice semnificative s-au observat numai la doze sau expuneri suficient mai mari decât
doza sau expunerea maximă la om, indicând faptul că aceste efecte erau limitate sau fără relevanţă
20
pentru utilizarea clinică. Acestea au inclus: toxicitate corticosuprarenală dependentă de doză
(acumularea pigmentului lipofuscină şi/sau pierdere de celule parenchimatoase) la şobolan după
104 săptămâni, la doze de 20-60 mg/kg şi zi (care determină expuneri de 3-10 ori mai mari faţă de
valoarea medie a ASC la starea de echilibru, la doza maximă recomandată la om) şi creşterea
incidenţei carcinoamelor corticosuprarenaliene şi adenoamelor / carcinoamelor corticosuprarenaliene
combinate la femelele de şobolan la doze de 60 mg/kg şi zi (care determină expuneri de 10 ori mai
mari faţă de valoarea medie a ASC la starea de echilibru, la doza maximă recomandată la om). La
femelele de şobolan, expunerea non-tumorigenă a fost de 7 ori mai mare decât expunerea la om la
dozele recomandate.
La maimuţă, un efect suplimentar observat a fost litiaza biliară, consecinţă a precipitării conjugaţilor
sulfat ai metaboliţilor hidroxi ai aripiprazolului în bilă, după administrarea orală repetată de doze de
25-125 mg/kg şi zi (care determină expuneri de 1-3 ori mai mari faţă de valoarea medie la starea de
echilibru a ASC la doza utilizată în clinică sau sunt de 16-81 ori mai mari faţă de doza maximă
recomandată la om, calculată în mg/m
2). Cu toate acestea, în cadrul studiului cu durata de 39
săptămâni efectuat la om, concentraţiile conjugaţilor sulfat ai hidroxi-aripiprazolului în bilă la doza
maximă propusă de 30 mg pe zi, au reprezentat cel mult 6% din concentraţiile biliare determinate la
maimuţă şi sunt mult sub limitele acestora (6%) la testarea solubilităţii in vitro.
În studii cu doze repetate efectuate la şobolani şi câini tineri, profilul de toxicitate al aripiprazolului a
fost comparabil cu cel observat la animalele adulte şi nu s-au evidenţiat neurotoxicitate sau reacţii
adverse asupra dezvoltării.
Pe baza rezultatelor unei game largi de teste standard de genotoxicitate, aripiprazolul a fost considerat
non-genotoxic. Aripiprazolul nu a afectat fertilitatea în studiile de toxicitate asupra funcţiei de
reproducere. La şobolan, la doze care au determinat expuneri subterapeutice (pe baza ASC) şi la
iepure, la doze care au determinat expuneri de 3-11 ori mai mari faţă de valoarea medie la starea de
echilibru a ASC la doza clinică maximă recomandată, s-a observat toxicitate asupra dezvoltării,
inclusiv osificare fetală tardivă, dependentă de doză şi posibile efecte teratogene. Toxicitatea maternă
a apărut la doze similare celor care determină toxicitate asupra dezvoltării.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină 101 şi 200
Aspartam (E 951)
Xilitol
Acesulfam de potasiu
Amidon pregelatinizat
Croscarmeloză sodică
Crospovidonă
Acid tartric
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Aromă de vanilie (incluzând vanilină şi zahăr)
Stearat de magneziu
Oxid roşu de fer (E 172)
Celuloză microcristalină 101 şi 200
Aspartam (E 951)
Xilitol
Acesulfam de potasiu
Amidon pregelatinizat
Croscarmeloză sodică
Crospovidonă
Acid tartric
21
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Aromă de vanilie (incluzând vanilină şi zahăr)
Stearat de magneziu
Oxid galben de fer (E 172)
Celuloză microcristalină 101 şi 200
Aspartam (E 951)
Xilitol
Acesulfam de potasiu
Amidon pregelatinizat
Croscarmeloză sodică
Crospovidonă
Acid tartric
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Aromă de vanilie (incluzând vanilină şi zahăr)
Stearat de magneziu
Oxid roşu de fer (E 172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Comprimatele orodispersabile sunt ambalate în blistere detaşabile din PA/Aluminiu/PVC + Aluminiu
care conţin 14, 28 şi 49 comprimate orodispersabile.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7587/2015/01-03
7588/2015/01-03
7589/2015/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
22
Autorizare - Aprilie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Astoret 10 mg comprimate orodispersabile
Astoret 15 mg comprimate orodispersabile
Astoret 30 mg comprimate orodispersabile
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat orodispersabil conţine aripiprazol 10 mg.
Excipient cu efect cunoscut: aspartam (E 951) 2 mg şi zahăr mai puţin de 0,5 mg per comprimat
orodispersabil.
Fiecare comprimat orodispersabil conţine aripiprazol 15 mg.
Excipient cu efect cunoscut: aspartam (E 951) 3 mg şi zahăr mai puţin de 0,75 mg per comprimat
orodispersabil.
Fiecare comprimat orodispersabil conţine aripiprazol 30 mg.
Excipient cu efect cunoscut: aspartam (E 951) 6 mg şi zahăr mai puţin de 1,5 mg per comprimat
orodispersabil.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat orodispersabil.
Comprimate rotunde (cu diametrul de aproximativ 7 mm), plane, de culoare roz deschis.
Comprimate rotunde (cu diametrul de aproximativ 8 mm), plane, de culoare galben deschis.
Comprimate rotunde (cu diametrul de aproximativ 10 mm), plane, de culoare roz deschis.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Aripiprazolul este indicat pentru tratamentul schizofreniei la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi
peste.
Aripiprazolul este indicat pentru tratamentul episoadelor maniacale moderate până la severe în
tulburarea bipolară de tipul I şi pentru prevenirea unui nou episod maniacal la adulţi care au avut
predominant episoade maniacale, care au răspuns la tratamentul cu aripiprazol (vezi pct. 5.1).
2
Aripiprazolul este indicat pentru tratamentul cu durată de până la 12 săptămâni al episoadelor
maniacale moderate până la severe în tulburarea bipolară de tipul I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi
peste (vezi pct. 5.1).
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Schizofrenie: doza iniţială recomandată este de 10 sau 15 mg pe zi, cu o doză de întreţinere de 15 mg
pe zi, administrată după o schemă terapeutică în priză zilnică unică, fără legătură cu mesele.
Aripiprazolul este eficace într-un interval de doze cuprins între 10 şi 30 mg pe zi. Nu s-a demonstrat
creşterea eficacităţii la doze mai mari decât doza zilnică de 15 mg, cu toate că unii pacienţi pot
prezenta beneficii la o doză mai mare. Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 30 mg.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I: doza iniţială recomandată de aripiprazol este de
15 mg, administrată după o schemă terapeutică în priză zilnică unică indiferent de orarul meselor sub
formă de monoterapie sau ca terapie asociată (vezi pct. 5.1). Unii pacienţi pot beneficia de o doză mai
mare. Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 30 mg.
Prevenirea recurenţei episoadelor maniacale în tulburarea bipolară de tipul I: pentru prevenirea
recurenţei episoadelor maniacale la pacienţii la care s-a administrat aripiprazol în monoterapie sau în
terapie asociată, se continuă tratamentul cu aceeaşi doză. În funcţie de starea clinică, trebuie luată în
considerare ajustarea dozei zilnice, inclusiv reducerea dozei.
Grupe speciale de pacienți
Copii şi adolescenţi
Schizofrenie la adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste: doza de aripiprazol recomandată este de
10 mg pe zi, administrată după o schemă terapeutică în priză zilnică unică, indiferent de orarul
meselor. Tratamentul trebuie început cu o doză de 2 mg (utilizând o soluţie orală cu concentraţia de
1 mg/ml, pusă la dispoziţie de alţi deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă) timp de 2 zile, doza
fiind crescută treptat până la 5 mg timp de alte 2 zile, pentru a se obţine doza zilnică recomandată de
10 mg. Atunci când este necesar, creşterile ulterioare ale dozelor trebuie efectuate în trepte a câte
5 mg, fără a depăşi doza maximă zilnică de 30 mg (vezi pct. 5.1).
Aripiprazol este eficace într-un interval de doze cuprins între 10 şi 30 mg pe zi. Nu s-a demonstrat
creşterea eficacităţii la doze mai mari decât doza zilnică de 10 mg, cu toate că unii pacienţi pot
prezenta beneficii la o doză mai mare.
Aripiprazol nu este recomandat pentru utilizare la pacienţi cu schizofrenie cu vârsta sub 15 ani, din
cauza datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.8 şi 5.1).
Episoade maniacale din tulburarea bipolară de tipul I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi peste: doza
de aripiprazol recomandată este de 10 mg pe zi, administrată după o schemă terapeutică în priză
zilnică unică, fără legătură cu mesele. Tratamentul trebuie început cu o doză de 2 mg (utilizând o
soluţie orală cu concentraţia de 1 mg/ml, pusă la dispoziţie de alţi deţinători de autorizaţii de punere pe
piaţă) timp de 2 zile, doza fiind crescută treptat până la 5 mg timp de alte 2 zile, pentru a se obţine
doza zilnică recomandată de 10 mg.
Tratamentul trebuie să aibă durata minimă necesară pentru controlul simptomelor, fără a depăşi 12
săptămâni. Nu a fost demonstrată o eficacitate crescută la doze mai mari de o doză zilnică de 10 mg,
iar administrarea unei doze zilnice de 30 mg este asociată cu o incidenţă semnificativ mai mare a
reacţiilor adverse importante, inclusiv evenimente asociate SEP, somnolenţă, fatigabilitate şi creştere
în greutate (vezi pct. 4.8). Ca urmare, dozele mai mari de 10 mg pe zi trebuie utilizate numai în cazuri
excepţionale şi cu monitorizare clinică atentă (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1).
3
Pacienţii mai tineri au un risc crescut de a dezvolta reacţii adverse asociate cu administrarea de
aripiprazol.
Ca urmare, aripiprazolul nu este recomandat pentru utilizare la pacienţi cu vârsta sub 13 ani (vezi pct.
4.8 şi 5.1).
Irritabilitate asociată cu tulburare autistă: siguranţa şi eficacitatea aripiprazolului la copii şi
adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la
pct. 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Ticuri asociate cu sindromul Tourette: siguranţa şi eficacitatea aripiprazolului la copii şi adolescenţi
cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani nu au fost încă stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise
la pct. 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară ajustarea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. La
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, datele disponibile sunt insuficiente pentru a stabili
recomandări. La aceşti pacienţi, stabilirea schemei terapeutice trebuie efectuată cu precauţie. Cu toate
acestea, doza zilnică maximă de 30 mg trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă (vezi pct. 5.2).
Insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală.
Vârstnici
Nu s-a stabilit eficacitatea aripiprazolului în tratamentul schizofreniei şi a tulburării bipolare de tipul I
la pacienţii cu vârsta de 65 ani şi peste. Din cauza sensibilităţii mai mari a acestei populaţii, trebuie
luată în considerare o doză iniţială mai mică, atunci când factorii clinici justifică acest lucru (vezi pct.
4.4).
Sex
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii de sex feminin, comparativ cu pacienţii de sex masculin
(vezi pct. 5.2).
Statutul de fumător
Având în vedere calea de metabolizare a aripiprazolului, la fumători nu este necesară ajustarea dozei
(vezi pct. 4.5).
Ajustări ale dozelor din cauza interacţiunilor
În cazul administrării concomitente de inhibitori potenţi ai CYP3A4 sau CYP2D6 cu aripiprazol, doza
de aripiprazol trebuie redusă. Atunci când inhibitorul CYP3A4 sau CYP2D6 este retras din terapia cu
administrare concomitentă, doza de aripiprazol trebuie crescută (vezi pct. 4.5).
În cazul administrării concomitente de inductori potenţi ai CYP3A4 cu aripiprazol, doza de aripiprazol
trebuie crescută. Atunci când inductorul CYP3A4 este retras din terapia cu administrare concomitentă,
doza de aripiprazol trebuie redusă la doza recomandată (vezi pct. 4.5).
Mod de administrare
Aripiprazol comprimate orodispersabile se administrează pe cale orală.
Comprimatul orodispersabil trebuie plasat în gură, pe limbă, de unde se dispersează rapid în salivă.
Poate fi administrat cu sau fără lichide. Îndepărtarea intactă a comprimatului orodispersabil din
cavitatea bucală este dificilă. Având în vedere faptul că este fragil, comprimatul orodispersabil trebuie
administrat imediat după deschiderea blisterului. Ca alternativă, se dizolvă comprimatul în apă şi se
bea suspensia obţinută.
4
Comprimatele orodispersabile pot fi utilizate ca alternativă la comprimatele care conţin aripiprazol, la
pacienţii cu dificultăţi de înghiţire a acestor comprimate (vezi şi pct. 5.2).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În timpul tratamentului antipsihotic, îmbunătăţirea stării clinice a pacientului se poate produce după
câteva zile până la câteva săptămâni. Pacienţii trebuie strict monitorizaţi pe parcursul acestei perioade.
Risc suicidar
Apariţia comportamentului suicidar este inerentă în cazul afecţiunilor psihotice şi al tulburărilor de
dispoziţie, iar în unele cazuri a fost raportată precoce, după începerea sau după modificarea
tratamentului antipsihotic, inclusiv a tratamentului cu aripiprazol (vezi pct. 4.8). Tratamentul
antipsihotic trebuie asociat cu supravegherea atentă a pacienţilor cu risc crescut.
Rezultatele unui studiu epidemiologic au indicat faptul că nu există un risc suicidar crescut în cazul
administrării de aripiprazol, comparativ cu alte medicamente antipsihotice, la pacienţii adulţi cu
schizofrenie sau cu tulburare bipolară. Nu există suficiente date la copii şi adolescenţi pentru a evalua
acest risc la pacienţii mai tineri (cu vârsta sub 18 ani), dar există dovezi privind faptul că pentru
medicamentele antipsihotice atipice, inclusiv aripiprazol, riscul de suicid persistă după primele 4
săptămâni de tratament.
Tulburări cardiovasculare
Aripiprazolul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (antecedente de
infarct miocardic sau boală cardiacă ischemică, insuficienţă cardiacă sau tulburări de conducere),
boală cerebrală vasculară, afecţiuni care ar putea predispune pacienţii la hipotensiune arterială
(deshidratare, hipovolemie şi tratament cu medicamente antihipertensive) sau hipertensiune arterială,
inclusiv forma cu evoluţie accelerată sau malignă.
Au fost raportate cazuri de tromboembolie venoasă (TEV) după administrarea medicamentelor
antipsihotice. Deoarece pacienţii trataţi cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc dobândiţi pentru
TEV, toţi factorii de risc posibili pentru TEV trebuie identificaţi înaintea şi în timpul tratamentului cu
aripiprazol şi trebuie luate măsurile preventive necesare.
Prelungirea intervalului QT
În cadrul studiilor clinice cu aripiprazol, incidenţa intervalului QT prelungit a fost comparabilă cu cea
observată în cazul administrării placebo. Ca şi în cazul altor antipsihotice, aripiprazolul trebuie utilizat
cu precauţie la pacienţii cu istoric familial de QT prelungit (vezi pct.4.8).
Dischinezie tardivă
În cadrul studiilor clinice în care s-a administrat tratament cu aripiprazol timp de cel mult 1 an, au
existat raportări mai puţin frecvente de dischinezie cauzată de tratament. Dacă apar semne şi simptome
de dischinezie tardivă la un pacient căruia i s-a administrat tratament cu aripiprazol, trebuie avută în
vedere reducerea dozei sau întreruperea administrării (vezi pct.4.8).
Aceste simptome se pot agrava temporar sau pot chiar apărea după întreruperea tratamentului.
Alte simptome extrapiramidale (SEP)
5
În cadrul studiilor clinice cu aripiprazol efectuate la copii şi adolescenţi, au fost observate acatizie şi
parkinsonism. Dacă apar semne şi simptome ale altor SEP la un pacient căruia i se administrează
aripiprazol, trebuie avute în vedere reducerea dozei şi monitorizarea clinică atentă.
Sindromul neuroleptic malign (SNM)
SNM cuprinde un complex de simptome cu potenţial letal, asociat cu administrarea medicamentelor
antipsihotice. În studiile clinice, în timpul tratamentului cu aripiprazol s-au raportat cazuri rare de
SNM. Manifestările clinice ale SNM sunt hiperpirexia, rigiditatea musculară, alterarea statusului
mental şi semne de instabilitate neuro-vegetativă (puls neregulat sau tensiune arterială oscilantă,
tahicardie, diaforeză şi tulburări ale ritmului cardiac). Alte semne pot include creştere a concentraţiei
plasmatice a creatinfosfokinazei, mioglobinurie (rabdomioliză) şi insuficienţă renală acută. Cu toate
acestea, s-au raportat creşteri ale concentraţiei plasmatice a creatinfosfokinazei şi rabdomioliză, nu
neapărat în asociere cu SNM. Dacă un pacient prezintă semne şi simptome caracteristice pentru SNM
sau prezintă febră mare inexplicabilă, fără alte manifestări clinice de SNM, trebuie întreruptă
administrarea tuturor medicamentelor antipsihotice, inclusiv a aripiprazolului.
Convulsii
În studiile clinice, în timpul tratamentului cu aripiprazol s-au raportat cazuri mai puţin frecvente de
convulsii.
Ca urmare, aripiprazolul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu antecedente de tulburări
convulsive sau cu afecţiuni asociate cu convulsiile (vezi pct.4.8).
Pacienţi vârstnici cu psihoză asociată demenţei
Mortalitate crescută
În cadrul a trei studii clinice controlate cu placebo (n= 938; vârstă medie: 82,4 ani; interval: 56-99
ani), în care s-a administrat aripiprazol la pacienţii vârstnici cu psihoză asociată cu boala Alzheimer,
pacienţii trataţi cu aripiprazol au prezentat un risc crescut de deces, comparativ cu placebo. La
pacienţii trataţi cu aripiprazol, rata de deces a fost de 3,5 %, comparativ cu 1,7 % în grupul la care s-a
administrat placebo. Deşi cauzele de deces au variat, majoritatea au fost de etiologie cardiovasculară
(de exemplu: insuficienţă cardiacă, moarte subită) sau infecţioasă (de exemplu, pneumonie) (vezi
pct.4.8).
Reacţii adverse cerebrovasculare
În cadrul aceloraşi studii, reacţiile adverse cerebrovasculare (de exemplu, accident vascular cerebral,
accident ischemic tranzitoriu), inclusiv decese, au fost raportate la pacienţi (vârstă medie: 84 ani;
interval: 78-88 ani). Per ansamblu, 1,3% dintre pacienţii trataţi cu aripiprazol au raportat reacţii
adverse cerebrovasculare, comparativ cu 0,6% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo în
cadrul acestor studii clinice. Această diferenţă nu a fost semnificativă statistic. Cu toate acestea, în
unul dintre aceste studii, un studiu cu doză fixă, s-a observat o relaţie doză-răspuns semnificativă în
ceea ce priveşte reacţiile adverse cerebrovasculare la pacienţii trataţi cu aripiprazol (vezi pct.4.8).
Aripiprazol nu este indicat pentru tratamentul pacienţilor cu psihoză asociată cu demenţă.
Hiperglicemie şi diabet zaharat
La pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antipsihotice atipice, inclusiv aripiprazol, s-a
raportat hiperglicemie, în unele cazuri marcată şi asociată cu cetoacidoză sau comă hiperosmolară sau
deces. Factorii de risc care pot predispune pacienţii la complicaţii severe includ obezitatea şi
antecedentele familiale de diabet zaharat. În studiile clinice cu aripiprazol, nu au existat diferenţe
semnificative în ceea ce priveşte frecvenţa reacţiilor adverse asociate hiperglicemiei (inclusiv diabet
zaharat) sau a valorilor anormale ale glicemiei în analizele de laborator, comparativ cu placebo. Nu
sunt disponibile estimări precise ale riscului privind reacţiile adverse asociate hiperglicemiei la
pacienţii trataţi cu aripiprazol şi alte medicamente antipsihotice atipice, care să permită comparaţii
directe. Pacienţii trataţi cu orice medicamente antipsihotice, incluzând aripiprazol, trebuie
6
supravegheaţi pentru a se observa semnele şi simptomele de hiperglicemie (cum sunt: polidipsie,
poliurie, polifagie şi slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat sau cu factori de risc pentru diabet
zaharat trebuie monitorizaţi periodic pentru depistarea înrăutăţirii controlului glicemic (vezi pct.4.8).
Hipersensibilitate
Similar altor medicamente, în cazul administrării aripriprazolului pot să apară reacţii de
hipersensibilitate, caracterizate prin simptome alergice (vezi pct. 4.8).
Creştere ponderală
Creşterea ponderală este observată frecvent la pacienţii cu schizofrenie şi manie în tulburarea bipolară
din cauza comorbidităţilor, administrării antipsihoticelor cunoscute prin faptul că provoacă creştere
ponderală, stilului de viaţă dezordonat, şi ar putea duce la complicaţii severe. Creşterea ponderală a
fost raportată după punerea medicamentului pe piaţă, la pacienţii cărora li s-a prescris aripiprazol.
Atunci când este întâlnită, aceasta apare de obicei la pacienţii cu factori de risc semnificativi, cum sunt
antecedente de diabet zaharat, afecţiuni ale tiroidei sau adenom de glandă pituitară. În cadrul studiilor
clinice nu s-a demonstrat că aripiprazol induce o creştere ponderală relevantă clinic la adulţi (vezi pct.
5.1). În cadrul studiilor clinice la pacienţi adolescenţi cu manie în cadrul tulburării bipolare, s-a
demonstrat că administrarea aripiprazolului este asociată cu creştere ponderală după 4 săptămâni de
tratament. Creşterea ponderală trebuie monitorizată la pacienţii adolescenţi cu manie în cadrul
tulburării bipolare. În cazul în care creşterea ponderală este semnificativă clinic, trebuie luată în
considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.8).
Disfagie
Utilizarea medicamentelor antipsihotice, inclusiv aripiprazol, s-a asociat cu afectarea motilităţii
esofagiene şi aspiraţie. Aripiprazolul şi alte medicamente antipsihotice active trebuie utilizate cu
precauţie la pacienţii cu risc de pneumonie de aspiraţie.
Dependenţă patologică de jocuri de noroc
După punerea medicamentului pe piaţă, au fost raportate cazuri de dependenţă patologică de jocuri de
noroc în rândul pacienţilor cărora li s-a prescris aripiprazol, indiferent dacă aceşti pacienţi aveau sau
nu antecedente de dependenţă de jocuri de noroc. Pacienţii cu antecedente de dependenţă patologică
de jocuri de noroc pot prezenta un risc crescut şi trebuie monitorizaţi cu atenţie (vezi pct. 4.8).
Pacienţi care prezintă ADHD (attention deficit hyperactivity disorder - tulburare hiperkinetică cu
deficit de atenţie)
Cu toate că frecvenţa tulburării bipolare de tipul I asociată cu ADHD este mare, datele cu privire la
siguranţă în cazul administrării concomitente de aripiprazol şi a medicamentelor cu efect stimulant
sunt foarte limitate; prin urmare se recomandă prudenţă maximă atunci când aceste medicamente sunt
administrate concomitent.
Fenilcetonurie
Astoret comprimate orodispersabile conţine aspartam, o sursă de fenilalanină. Poate fi periculos la
persoanele cu fenilcetonurie.
Zahăr
Astoret comprimate orodispersabile conţine zahăr. Pacienţii cu probleme ereditare rare de intoleranţă
la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie la glucoză - galactoză nu trebuie să utilizeze
acest medicament. Poate fi dăunător pentru dinţi.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
7
Deoarece aripiprazolul este un antagonist al receptorilor α1-adrenergici, poate să potenţeze efectul
anumitor medicamente antihipertensive.
Deoarece efectele principale ale aripiprazolului se exercită la nivelul SNC, se impune prudenţă atunci
când aripiprazolul este administrat în asociere cu alcoolul etilic sau cu alte medicamente cu acţiune
asupra SNC, caz în care se produce acelaşi tip de reacţii adverse, cum este sedarea (vezi pct. 4.8).
Se impune prudenţă atunci când aripiprazolul este administrat concomitent cu alte medicamente
despre care se cunoaşte faptul că provoacă o prelungire a intervalului QT sau dezechilibru electrolitic.
Potenţialul altor medicamente de a influenţa efectul aripiprazolului
Un inhibitor al secreţiei gastrice acide, famotidina, antagonist al receptorilor H
2, reduce viteza
absorbţiei aripiprazolului, dar acest efect nu este considerat a fi relevant din punct de vedere clinic.
Aripiprazolul este metabolizat prin multiple căi metabolice care implică enzimele CYP2D6 şi
CYP3A4, dar nu şi enzimele CYP1A. Prin urmare, nu este necesară ajustarea dozei la fumători.
Chinidină şi alţi inhibitori ai CYP2D6
În cadrul unui studiu clinic la care au participat subiecţi sănătoşi, un inhibitor potent al CYP2D6
(chinidina) a crescut ASC a aripiprazolului cu 107%, în timp ce C
max a rămas neschimbată. Valorile
ASC şi C
max ale dehidro-aripiprazolului, metabolitul activ, au scăzut cu 32% şi, respectiv, cu 47%.
Doza de aripiprazol trebuie redusă la aproximativ jumătate din doza prescrisă atunci când acesta se
administrează concomitent cu chinidină. Deoarece se anticipează că alţi inhibitori puternici ai
CYP2D6, cum sunt fluoxetina şi paroxetina, pot avea efecte similare, trebuie efectuate reduceri
similare ale dozei.
Ketoconazol şi alţi inhibitori ai CYP3A4
În cadrul unui studiu clinic la subiecţi sănătoşi, un inhibitor potent al CYP3A4 (ketoconazolul) a
crescut ASC şi C
max ale aripiprazolului cu 63 % şi, respectiv, cu 37%. ASC şi Cmax ale dehidro-
aripiprazolului au crescut cu 77% şi, respectiv, cu 43%. La pacienţii care metabolizează lent prin
intermediul CYP2D6, administrarea concomitentă a inhibitorilor puternici ai CYP3A4 poate
determina concentraţii plasmatice mai mari de aripiprazol, comparativ cu cele ale pacienţilor care
metabolizează rapid prin intermediul CYP2D6.
În cazul în care se are în vedere administrarea concomitentă a ketoconazolului sau a altor inhibitori
puternici ai CYP3A4 cu aripiprazol, beneficiile concomitente trebuie să depăşească posibilele riscuri
pentru pacient. Atunci când se administrează ketoconazol concomitent cu aripiprazol, doza de
aripiprazol trebuie redusă la aproximativ jumătate din doza recomandată. Deoarece se aşteaptă ca alţi
inhibitori puternici ai CYP3A4, cum sunt itraconazolul şi inhibitorii proteazei HIV, să prezinte efecte
similare, trebuie efectuate reduceri similare ale dozei.
După întreruperea administrării unui inhibitor al CYP2D6 sau CYP3A4, dozele de aripiprazol trebuie
crescute la valorile anterioare administrării tratamentului concomitent.
Atunci când aripiprazolul se administrează concomitent cu inhibitori slabi ai CYP3A4 (de exemplu
diltiazem sau escitalopram) sau ai CYP2D6, ar putea apărea o creştere moderată a concentraţiilor
plasmatice ale aripiprazolului.
Carbamazepină şi alţi inhibitori ai CYP3A4
După administrarea concomitentă a carbamazepinei, un inductor puternic al CYP3A4, mediile
geometrice ale valorilor C
max şi ASC ale aripiprazolului au fost cu 68% şi, respectiv, cu 73% mai mici,
comparativ cu valorile obţinute în cazul monoterapiei cu aripiprazol (30 mg). În mod similar, după
administrarea concomitentă a carbamazepinei, mediile geometrice ale valorilor C
max şi ASC ale
dehidro-aripiprazolului au fost cu 69% şi, respectiv, cu 71% mai mici, comparativ cu valorile obţinute
după monoterapia cu aripiprazol.
8
Doza de aripiprazol trebuie dublată atunci când acesta se administrează concomitent cu
carbamazepina. Deoarece se anticipează ca alţi inductori potenţi ai CYP3A4 (cum sunt rifampicina,
rifabutina, fenitoina, fenobarbitalul, primidona, efavirenzul, nevirapina şi sunătoarea) să prezinte
efecte similare, trebuie aplicate creşteri similare ale dozei. După întreruperea administrării
concomitente a inductorilor puternici ai CYP3A4, doza de aripiprazol trebuie redusă la doza
recomandată.
Valproat şi litiu
Atunci când fie litiul, fie valproatul au fost administrate concomitent cu aripiprazolul, nu s-a observat
nicio modificare semnificativă din punct de vedere clinic a concentraţiilor plasmatice de aripiprazol.
Sindromul serotoninergic
Au fost raportate cazuri de sindrom serotoninergic la pacienţi cărora li s-a administrat tratament cu
aripiprazol, iar semnele şi simptomele posibile ale acestuia pot să apară în special în cazurile de
administrare concomitentă cu alte medicamente serotoninergice, cum sunt ISRS/IRSN, sau cu alte
medicamente despre care se cunoaşte faptul că măresc concentraţiile plasmatice ale aripiprazolului
(vezi pct. 4.8).
Potenţialul aripiprazolului de a influenţa efectele altor medicamente
În cadrul studiilor clinice, administrarea de doze de aripiprazol de 10 – 30 mg pe zi nu a prezentat un
efect semnificativ asupra metabolizării substraturilor CYP2D6 (raport dextrometorfan/3-
metoximorfinan), CYP2C9 (warfarină), CYP2C19 (omeprazol) şi CYP3A4 (dextrometorfan). În plus,
in vitro, aripiprazolul şi dehidro-aripiprazolul nu au prezentat potenţial de modificare a metabolizării
mediate pe calea CYP1A2. Prin urmare, este puţin probabil ca aripiprazolul să determine interacţiuni
medicamentoase importante din punct de vedere clinic, mediate de către aceste enzime.
Atunci când aripiprazolul a fost administrat concomitent fie cu valproat, fie cu litiu sau lamotrigină, nu
s-a observat nicio modificare importantă din punct de vedere clinic a concentraţiilor de valproat, litiu
sau lamotrigină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există studii adecvate, bine controlate privind utilizarea aripiprazolului la femeile gravide. S-au
raportat malformaţii congenitale; cu toate acestea, relaţia cauzală cu aripiprazolul nu a putut fi
stabilită.
Studiile la animale nu au putut exclude potenţialul toxic asupra dezvoltării (vezi pct. 5.3). Pacientele
trebuie sfătuite să-şi informeze medicul dacă rămân gravide sau intenţionează să rămână gravide în
timpul tratamentului cu aripiprazol. Din cauza informaţiilor insuficiente privind siguranţa la om şi a
preocupărilor legate de studiile privind funcţia de reproducere la animale, acest medicament nu trebuie
utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care beneficiile aşteptate justifică clar riscul
potenţial pentru făt.
Nou-născuţii expuşi la medicamente antipsihotice (inclusiv aripiprazol) în timpul celui de-al treilea
trimestru de sarcină prezintă risc de reacţii adverse, incluzând simptome extrapiramidale şi/sau de
ȋntrerupere, care pot varia după naştere din punct de vedere al severităţii şi duratei. S-au raportat
agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, detresă respiratorie sau tulburări de alimentare.
Prin urmare, nou-născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie.
Alăptarea
Aripiprazolul se excretă în laptele uman. Pacientele trebuie sfătuite să nu alăpteze dacă utilizează
aripiprazol.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
9
Ca şi în cazul altor antipsihotice, pacienţii trebuie avertizaţi să nu folosească utilaje periculoase,
inclusiv vehicule motorizate, până când nu sunt siguri că aripiprazolul nu îi afectează în mod negativ.
Unii copii şi adolescenţi cu tulburare bipolară de tipul I prezintă o incidenţă crescută a somnolenţei şi
fatigabilităţii (vezi pct. 4.8).
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Cele mai frecvente reacţii adverse raportate în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo sunt
acatizie şi greaţă, fiecare apărând la mai mult de 3% dintre pacienţii cărora li s-a administrat tratament
cu aripiprazol pe cale orală.
Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel
Toate reacțiile adverse sunt clasificate pe aparate, sisteme și organe și după frecvență; foarte frecvente
(≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10000 și <
1/1000), foarte rare (< 1/10000) și cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile). În cadrul fiecărui grup de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordine
descrescătoare a gravității.
Frecvența reacțiilor adverse raportate în timpul utilizării după punerea pe piață nu poate fi stabilită,
întrucât acestea provin din raportări spontane. În consecință, aceste evenimente adverse sunt clasificate
drept „cu frecvență necunoscută”.
Frecvente Mai puţin frecvente Cu frecvență necunoscută
Tulburări
hematologice și
limfatice
Leucopenie
Neutropenie
Trombocitopenie
Tulburări ale
sistemului imunitar
Reacții alergice (de
exemplu, reacție
anafilactică, angioedem,
inclusiv tumefiere a limbii,
edem al limbii, edem al
feței, prurit, urticarie)
Tulburări endocrine Hiperprolactinemie Comă diabetică
hiperosmolară
Cetoacidoză diabetică
Hiperglicemie
Tulburări metabolice
și de nutriție Diabet zaharat Hiperglicemie Hiponatremie
Anorexie
Scădere în greutate
Creștere în greutate
Tulburări psihice Insomnie
Anxietate
Neliniște Depresie
Hipersexualitate Tentativă de suicid, idei de
suicid și sinucid finalizat
(vezi pct. 4.4)
Dependență patologică de
jocuri de noroc
Agresivitate
Agitație
Nervozitate
Tulburări ale
sistemului nervos Acatizie
Tulburare
extrapiramidală Dischinezie tardivă
Distonie Sindrom neuroleptic
malign (SNM)
Convulsii de tip grand mal
10
Tremor
Cefalee
Sedare
Somnolențǎ
Ame
țeli Sindrom serotoninergic
Tulburări de vorbire
Tulburări oculare Vedere încețoșată Diplopie
Tulburări cardiace
Tahicardie Moarte subită inexplicabilă
Torsada vârfurilor
Prelungire a intervalului
QT
Aritmii ventriculare
Stop cardiac
Bradicardie
Tulburări vasculare
Hipotensiune arterială
ortostatică Trombembolism venos
(inclusiv embolie
pulmonară și tromboză
venoasă profundă)
Hipertensiune arterială
Sincopă
Tulburări
respiratorii, toracice
și mediastinale
Sughiț Pneumonie de aspirație
Laringospasm
Spasm orofaringian
Tulburări gastro-
intestinale Constipație
Dispepsie
Greață
Hipersecreție salivară
Vărsături Pancreatită
Disfagie
Diaree
Disconfort abdominal
Disconfort gastric
Tulburări
hepatobiliare
Insuficiență hepatică
Hepatită
Icter
Creșterea valorii alanin
aminotransferazei (ALT)
Creșterea valorii aspartat
aminotransferazei (AST)
Creșterea valorii gama
glutamil transferazei (GGT)
Creșterea valorii fosfatazei
alcaline
Afecțiuni cutanate și
ale țesutului
subcutanat
Erupții cutanate tranzitorii
Reacții de fotosensibilitate
Alopecie
Hiperhidroză
Tulburări musculo-
scheletice și ale
țesutului conjunctiv
Rabdomioliză
Mialgii
Rigiditate
Tulburări renale și
ale căilor urinare
Incontinență urinară
Retenție urinară
Condiții în legătură
cu sarcina, perioada
puerperală și
perinatală
Sindrom neonatal de sevraj
(vezi pct. 4.6)
Tulburări ale Priapism
11
aparatului genital și
sânului
Tulburări generale și
la nivelul locului de
administrare
Fatigabilitate
Tulburări de reglare a
temperaturii (de exemplu,
hipotermie, pirexie)
Dureri toracice
Edeme periferice
Investigații
diagnostice
Creșterea valorii glicemiei
Creștere a procentului de
hemoglobină glicozilată
Fluctuații ale glicemiei
Creșterea valorii creatin
fosfokinazei
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Simptome extrapiramidale (SEP)
Schizofrenie - în cadrul unui studiu controlat pe termen lung, cu durata de 52 săptămâni, pacienţii
cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol au prezentat o incidenţă globală a SEP mai mică
(25,8%), incluzând parkinsonism, acatizie, distonie şi dischinezie, comparativ cu cei cărora li s-a
adminstrat haloperidol (57,3%). În cadrul unui studiu pe termen lung controlat cu placebo, cu durata
de 26 săptămâni, incidenţa SEP a fost de 19% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu
aripiprazol şi de 13,1% la pacienţii cărora li s-a administrat placebo. În cadrul unui alt studiu controlat
pe termen lung, cu durata de 26 săptămâni, incidenţa SEP a fost de 14,8% la pacienţii cărora li s-a
administrat tratament cu aripiprazol şi de 15,1% la pacienţii cărora li s-a administrat olanzapină.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I - în cadrul unui studiu controlat cu durata de
12 săptămâni, incidenţa SEP a fost 23,5% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol
şi de 53,3% la pacienţii cărora li s-a administrat haloperidol. În cadrul unui alt studiu cu durata de
12 săptămâni, incidenţa SEP a fost de 26,6% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu
aripiprazol şi de 17,6% la cei cărora li s-a administrat tratament cu litiu. În faza de menţinere pe
termen lung din cadrul unui studiu controlat cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, incidenţa SEP a
fost de 18,2% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol şi de 15,7% la pacienţii
cărora li s-a administrat placebo.
Acatizie
În cadrul studiilor controlate cu placebo, incidenţa acatiziei la pacienţii cu boală bipolară a fost de
12,1% la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol şi de 3,2% la pacienţii cărora li s-a
administrat placebo. La pacienţii cu schizofrenie, incidenţa acatiziei a fost de 6,2% în grupul de
tratament cu aripiprazol şi de 3% în grupul la care s-a administrat placebo.
Distonie
Efect specific clasei de medicamente: în timpul primelor zile de tratament, la indivizii susceptibili pot
apărea simptome de distonie, contracţii neobişnuite, prelungite ale grupelor musculare. Simptomele de
distonie includ: spasm al musculaturii gâtului, care progresează uneori până la contracturi ale gâtului,
dificultate la deglutiţie, dificultate la respiraţie şi/sau protruzia limbii. Deşi aceste simptome pot apărea
la doze mici, ele apar mai frecvent şi cu severitate mai mare în asociere cu medicamente antipsihotice
de primă generaţie cu acţiune intensă şi la doze mai mari. Se observă un risc crescut de distonie acută
la bărbaţi şi la grupele de vârstă mai tânără.
Prolactină
În studiile clinice pentru indicațiile aprobate și după punerea pe piață, s-au observat atât cazuri de
creștere, cât și de reducere a concentrațiilor serice de prolactină comparativ cu nivelul inițial la
administrarea de aripiprazol (vezi pct 5.1).
12
Teste de laborator
Comparaţiile între aripiprazol şi placebo, în ceea ce priveşte procentul pacienţilor care pot prezenta
modificări semnificative clinic ale valorilor investigaţiilor paraclinice de rutină şi ale parametrilor
lipidici (vezi pct. 5.1), nu au evidenţiat diferenţe importante din punct de vedere medical. Creşteri ale
concentraţiilor plasmatice ale CPK (creatinfosfokinazei), în general tranzitorii şi asimptomatice, au
fost observate la 3,5% dintre pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu aripiprazol, comparativ cu
2,0% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo.
Copii şi adolescenţi
Schizofrenie la pacienţi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, pe termen scurt, în care au fost incluşi 302
adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu schizofrenie, frecvenţa şi tipul reacţiilor adverse
au fost similare cu cele de la adulţi, cu excepţia următoarelor reacţii care au fost raportate mai frecvent
la adolescenţii trataţi cu aripiprazol decât la adulţii trataţi cu aripiprazol (şi mult mai frecvent decât în
cazul administrării placebo):
Somnolenţa/sedarea şi tulburarea extrapiramidală au fost raportate foarte frecvent (≥ 1/10), iar
xerostomia, creşterea apetitului alimentar şi hipotensiunea arterială ortostatică au fost raportate
frecvent (≥ 1/100 şi < 1/10).
Profilul de siguranţă în cadrul unui studiu deschis, de extensie, cu durata de 26 săptămâni, a fost
similar cu cel observat în cadrul studiului clinic controlat cu placebo, pe termen scurt.
Profilul de siguranță într-un studiu pe termen lung, dublu-orb, controlat cu placebo a fost de asemenea
similar, cu excepția următoarelor reacții adverse, care au fost raportate mai frecvent decât la pacienții
copii și adolescenți cărora li se administra placebo: scăderea în greutate, creșterea insulinemiei, aritmia
și leucopenia au fost raportate frecvent (≥ 1/100 și < 1/10).
La populaţia globală de adolescenţi cu schizofrenie (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu expunere
de până la 2 ani, incidenţa concentraţiilor serice de prolactină mici la fete (< 3 ng/ml) şi băieţi
(< 2 ng/ml) a fost de 29,5% şi, respectiv, de 48,3%.
La populaţia de adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu schizofrenie, expuşi la aripiprazol
în doză de 5 până la 30 mg timp de maximum 72 luni, incidenţa concentraţiilor serice de prolactină
mici la fete (< 3 ng/ml) şi băieţi (< 2 ng/ml) a fost de 25,6% şi, respectiv, de 45%.
În cadrul a două studii pe termen lung la pacienți adolescenți (13-17 ani) cu schizofrenie și tulburare
bipolară tratați cu aripiprazol, incidența concentrațiilor mici de prolactină serică la fete (< 3 ng/ml) și
băieți (< 2 ng/ml) a fost de 37,0 % și, respectiv, 59,4 %.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi peste
Frecvenţa şi tipul reacţiilor adverse la adolescenţi cu tulburare bipolară de tipul I au fost similare celor
întâlnite la adulţi, cu excepţia următoarelor reacţii: foarte frecvent (≥ 1/10) somnolenţă (23%),
tulburări extrapiramidale (18,4%), acatizie (16%) şi fatigabilitate (11,8%); şi frecvent (≥ 1/100 şi <
1/10) durere abdominală superioară, tahicardie, creştere ponderală, apetit alimentar crescut, spasme
musculare şi dischinezie.
Următoarele reacţii adverse au avut o posibilă relaţie doză-răspuns; tulburare extrapiramidală
(incidenţele au fost de 9,1% pentru doza de 10 mg, 28,8% pentru doza de 30 mg, 1,7% pentru
placebo); şi acatizie (incidenţele au fost de 12,1% pentru doza de 10 mg, 20,3% pentru doza de 30 mg,
1,7% pentru placebo).
Modificările medii privind greutatea corporală la adolescenţii cu tulburare bipolară de tipul I la 12 şi
30 săptămâni au fost de 2,4 kg şi 5,8 kg în cazul administrării de aripiprazol şi de 0,2 kg şi, respectiv,
de 2,3 kg în cazul administrării de placebo.
La copii şi adolescenţi, somnolenţa şi fatigabilitatea au fost observate mai frecvent la pacienţii cu
tulburare bipolară, comparativ cu pacienţii cu schizofrenie.
13
La copiii şi adolescenţii (cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani) cu tulburare bipolară, în cazul expunerii
cu durată de până la 30 săptămâni, incidenţa concentraţiilor serice de prolactină scăzute la fete
(< 3 ng/ml) a fost de 28%, iar la băieţi (< 2 ng/ml) de 53,3%.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
4.9 Supradozaj
Semne şi simptome
În cadrul studiilor clinice şi din experienţa după punerea pe piaţă, supradozajul accidental sau
intenţionat acut cu aripiprazol utilizat în monoterapie a fost identificat la pacienţi adulţi, cu doze
estimative raportate de până la 1260 mg, fără evenimente letale. Semnele şi simptomele observate,
care pot fi importante din punct de vedere medical, au inclus letargie, creştere a tensiunii arteriale,
somnolenţă, tahicardie, greaţă, vărsături şi diaree. În plus, la copii s-a raportat supradozaj accidental
numai cu aripiprazol (în doze de până la 195 mg), fără evenimente letale. Semnele şi simptomele
raportate, care pot fi grave din punct de vedere medical, includ somnolenţă, pierdere tranzitorie a
conştienţei şi simptome extrapiramidale.
Abordarea terapeutică a supradozajului
Abordarea terapeutică a supradozajului trebuie concentrată pe tratamentul de susţinere a funcţiilor
vitale, menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii, oxigenoterapie şi ventilaţie şi tratament
simptomatic. Trebuie avută în vedere posibilitatea implicării mai multor medicamente. De aceea,
monitorizarea cardiovasculară trebuie începută imediat şi trebuie să includă monitorizarea continuă
electrocardiografică pentru a detecta posibilele aritmii. După orice supradozaj confirmat sau suspectat
cu aripiprazol, supravegherea medicală şi monitorizarea atentă trebuie să continue până la recuperarea
clinică a pacientului.
Cărbunele activat (50 g), administrat după o oră de la ingestia aripiprazolului, scade C
max de
aripiprazol cu aproximativ 41% și ASC cu aproximativ 51 %, sugerând că acesta poate fi eficace în
tratamentul supradozajului.
Hemodializă
Cu toate că nu există informaţii cu privire la efectul hemodializei în tratamentul supradozajului cu
aripiprazol, este puţin probabil ca hemodializa să fie utilă în tratamentul supradozajului, deoarece
aripiprazolul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte antipsihotice, codul ATC: N05AX12
Mecanism de acţiune
14
Se presupune că eficacitatea aripiprazolului în schizofrenie şi ȋn tulburare bipolară de tipul I este
mediată prin intermediul unui efect combinat de agonism parţial faţă de receptorii dopaminergici D
2 şi
serotoninergici 5-HT
1a şi de antagonism faţă de receptorii serotoninergici 5-HT2a.
Aripiprazolul a demonstrat proprietăţi antagoniste în modele animale de hiperactivitate dopaminergică
şi proprietăţi agoniste în modele animale de hipoactivitate dopaminergică. In vitro, aripiprazolul a
demonstrat afinitate mare de legare pentru receptorii dopaminergici D
2 şi D3, serotoninergici 5-HT1a şi
5-HT
2a şi afinitate moderată pentru receptorii dopaminergici D4, serotoninergici 5-HT2c şi 5-HT7, alfa-
1 adrenergici şi histaminergici H
1. De asemenea, aripiprazolul a demonstrat afinitate moderată de
legare pentru situsul de recaptare al serotoninei şi nicio afinitate semnificativă pentru receptorii
muscarinici. Interacţiunea cu alţi receptori în afara subtipurilor de receptori dopaminergici şi
serotoninergici poate explica unele dintre celelalte efecte clinice ale aripiprazolului.
Dozele de aripiprazol cuprinse între 0,5 şi 30 mg, administrate o dată pe zi timp de 2 săptămâni la
subiecţi sănătoşi, au determinat o reducere dependentă de doză a legării de raclopridă marcată cu
11C,
un ligand al receptorului dopaminergic D
2/D3, de la nivelul nucleului caudat şi putamen, detectată prin
tomografie cu emisie de pozitroni.
Eficacitate clinică şi siguranţă
Schizofrenie
În cadrul a trei studii clinice pe termen scurt (4-6 săptămâni) controlate cu placebo, în care au fost
incluşi 1228 pacienţi adulţi cu schizofrenie, prezentând simptome pozitive sau negative, administrarea
aripiprazolului s-a asociat cu o ameliorare mai mare, semnificativă din punct de vedere statistic, a
simptomelor psihotice, comparativ cu placebo.
Aripiprazolul este eficace în menţinerea ameliorării clinice în timpul continuării terapiei la pacienţii
adulţi care au demonstrat un răspuns iniţial la tratament. În cadrul unui studiu clinic controlat cu
haloperidol, procentul pacienţilor care au răspuns la medicament şi au menţinut răspuns terapeutic la
52 săptămâni a fost similar în ambele grupuri (aripiprazol 77% şi haloperidol 73%). Frecvenţa
generală de terminare a tratamentului a fost semnificativ mai mare la pacienţii cărora li s-a administrat
aripiprazol (43%), comparativ cu cei trataţi cu haloperidol (30%). Scorurile reale înregistrate pe
scalele utilizate în cadrul evaluărilor criteriilor finale secundare, incluzând Scala simptomelor pozitive
şi negative pentru schizofrenie (Positive And Negative Syndrom Scale (PANSS)) şi Scala
Montgomery-Asberg de evaluare a depresiei (Depression Rating Scale (MADRS), au evidenţiat o
îmbunătăţire semnificativă faţă de haloperidol.
Într-un studiu controlat cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, la pacienţi adulţi cu schizofrenie
cronică stabilizaţi clinic, aripiprazolul a determinat o reducere semnificativ mai mare a frecvenţei
recăderilor: 34% în grupul tratat cu aripiprazol şi 57% în grupul la care s-a administrat placebo.
Creştere ponderală
În cadrul studiilor clinice, aripiprazolul nu a dovedit că induce creşteri ponderale relevante din punct
de vedere clinic. În cadrul unui studiu clinic multinaţional, dublu orb, controlat cu olanzapină, cu
durata de 26 săptămâni, efectuat pentru indicaţia de schizofrenie, în care au fost incluşi 314 pacienţi
adulţi şi al cărui criteriu final principal de evaluare a fost creşterea ponderală, un număr semnificativ
mai mic de pacienţi au prezentat o creştere ponderală de cel puţin 7% faţă de valoarea iniţială (o
creştere de cel puţin 5,6 kg pentru o valoare medie a greutăţii iniţiale de aproximativ 80,5 kg) în cazul
administrării aripiprazolului (n = 18, sau 13% dintre pacienţii care au putut fi evaluaţi), comparativ cu
olanzapina (n = 45, sau 33% dintre pacienţii care au putut fi evaluaţi).
Parametrii lipidici
Într-o analiză cumulată a parametrilor lipidici din cadrul studiilor clinice controlate cu placebo la
adulţi, nu s-a demonstrat că aripiprazolul induce modificări relevante din punct de vedere clinic ale
concentraţiilor plasmatice de colesterol total, trigliceride, HDL colesterol şi LDL colesterol.
- Colesterol total: incidenţa modificărilor de la valori normale (< 5,18 mmol/l) la valori crescute
(≥ 6,22 mmol/l) a fost de 2,5% pentru aripiprazol şi de 2,8% pentru placebo, iar modificarea medie
15
faţă de valoarea iniţială a fost de -0,15 mmol/l (IÎ95%: -0,182, -0,115) pentru aripiprazol şi de -
0,11 mmol/l (IÎ 95%: -0,148, -0,066) pentru placebo.
-Trigliceride în condiţii de repaus alimentar: incidenţa modificărilor de la valori normale
(< 1,69 mmol/l) la valori crescute (≥ 2,26 mmol/l) a fost de 7,4% pentru aripiprazol şi de 7,0% pentru
placebo, iar modificarea medie faţă de valoarea iniţială a fost de -0,11 mmol/l (IÎ95%: -0,182, -0,046)
pentru aripiprazol şi de -0,07 mmol/l (IÎ95%: -0,148, 0,007) pentru placebo.
- HDL colesterol: incidenţa modificărilor de la valori normale (≥ 1,04 mmol/l) la valori scăzute
(<1,04 mmol/l) a fost de 11,4% pentru aripiprazol şi de 12,5% pentru placebo, iar modificarea medie
faţă de valoarea iniţială a fost de -0,03 mmol/l (IÎ 95%: -0,046, -0,017) pentru aripiprazol şi de -
0,04 mmol/l (IÎ95%: -0,056, -0,022) pentru placebo.
- LDL colesterol în condiţii de repaus alimentar: incidenţa modificărilor de la valori normale
(< 2,59 mmol/l) la valori crescute (≥ 4,14 mmol/l) a fost de 0,6% pentru aripiprazol şi de 0,7% pentru
placebo, iar modificarea medie faţă de valoarea iniţială a fost de -0,09 mmol/l (IÎ 95%: -0,139, -0,047)
pentru aripiprazol şi de -0,06 mmol/l (IÎ95%: -0,116, -0,012) pentru placebo.
Prolactină
Nivelurile de prolactină au fost evaluate în cadrul tuturor studiilor clinice cu toate dozele de
aripiprazol (n = 28.242). Incidența hiperprolactinemiei sau creșterea concentrațiilor serice de
prolactină la pacienții tratați cu aripiprazol (0,3 %) a fost similară cu cea înregistrată pentru placebo
(0,2 %). La pacienții cărora li s-a administrat aripiprazol, perioada mediană până la debut a fost de 42
de zile și durata mediană a fost de 34 de zile.
Incidența hiperprolactinemiei sau scăderea concentrațiilor serice de prolactină la pacienții tratați cu
aripiprazol a fost de 0,4 %, comparativ cu 0,02 % la pacienții tratați cu placebo. La pacienții cărora li
s-a administrat aripiprazol, perioada mediană până la debut a fost de 30 de zile și durata mediană a fost
de 194 de zile.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tipul I
În cadrul a două studii clinice controlate cu placebo, cu doză flexibilă, cu monoterapie, cu durata de 3
săptămâni, care au inclus pacienţi cu episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I,
aripiprazolul a demonstrat eficacitate superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte reducerea
simptomelor maniacale după 3 săptămâni. Aceste studii au inclus pacienţi cu sau fără manifestări
psihotice, cu sau fără ciclizare rapidă.
În cadrul unui studiu controlat cu placebo, cu monoterapie, cu doză fixă, cu durata de 3 săptămâni,
care a inclus pacienţi cu un episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I,
aripiprazolul a eşuat în a demonstra eficacitate superioară faţă de placebo.
În cadrul a două studii clinice controlate cu placebo şi controlate activ, cu monoterapie, cu durata de
12 săptămâni, la pacienţi cu episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I, cu sau
fără manifestări psihotice, aripiprazolul a demonstrat eficacitate superioară comparativ cu placebo în a
treia săptămână şi o menţinere a efectului comparativ cu litiu sau haloperidol în săptămâna a 12-a. În
săptămâna a 12-a, aripiprazolul a demonstrat, de asemenea, că determină remisia simptomatologiei
maniacale la un procent de pacienţi comparabil cu cel observat în cazul administrării de litiu sau
haloperidol.
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 6 săptămâni, care a inclus pacienţi cu un
episod maniacal sau mixt în cadrul tulburării bipolare de tipul I, cu sau fără manifestări psihotice, care
au fost parţial non-responsivi la tratamentul cu litiu sau cu valproat timp de 2 săptămâni la
concentraţiile serice terapeutice, adăugarea aripiprazolului ca terapie adjuvantă a avut ca rezultat o
eficacitate superioară în reducerea simptomelor maniacale, comparativ cu monoterapia cu litiu sau cu
valproat.
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, care a fost urmat de o
perioadă de extensie de 74 săptămâni, efectuat la pacienţii cu episoade maniacale aflaţi în remisie după
tratamentul cu aripiprazol, în timpul unei faze de stabilizare înainte de randomizare, aripiprazolul a
demonstrat superioritate comparativ cu placebo în prevenirea recurenţei tulburării bipolare, în
16
principal în prevenirea recurenţei maniei, dar a eşuat în a demonstra superioritatea faţă de placebo în
prevenirea recurenţei depresiei.
În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 52 săptămâni, efectuat la pacienţi cu
tulburare bipolară de tipul I cu episod maniacal curent sau mixt, la care s-a obţinut o remisie susţinută
(Scoruri totale Y-MRS şi MADRS ≤ 12) şi cărora li s-a administrat aripiprazol (10 mg pe zi până la
30 mg pe zi) ca terapie adăugată la tratamentul cu litiu sau valproat timp de 12 săptămâni consecutive,
adăugarea de aripiprazol a demonstrat superioritate comparativ cu placebo, cu o scădere a riscului cu
46% (rata de risc de 0,54) în prevenirea recurenţei tulburării bipolare şi cu o scădere a riscului cu 65%
(rata de risc de 0,35) în prevenirea recurenţei episodului maniacal, comparativ cu terapia la care s-a
adăugat placebo, dar a eşuat în a demonstra superioritate comparativ cu placebo în prevenirea
recurenţei episodului depresiv. Adăugarea de aripiprazol a demonstrat superioritate faţă de placebo în
ceea ce priveşte criteriul secundar de evaluare - scorul privind severitatea bolii CGI-BP (manie).
În cadrul acestui studiu clinic, de tip deschis, pacienţii au fost repartizaţi de către investigatori în
grupul cu monoterapie fie cu litiu, fie cu valproat, pentru a determina lipsa de răspuns parţial. Pacienţii
au fost stabilizaţi timp de cel puţin 12 săptămâni consecutive, utilizându-se aripiprazol în asociere cu
acelaşi stabilizator de dispoziţie.
Pacienţii stabilizaţi au fost apoi repartizaţi randomizat pentru a continua tratamentul cu acelaşi
stabilizator de dispoziţie, în regim dublu orb, în grupul cu administrare de aripiprazol sau placebo. În
faza de randomizare au fost evaluate patru subgrupuri de stabilizatori de dispoziţie: aripiprazol + litiu;
aripiprazol + valproat; placebo + litiu; placebo + valproat.
Ratele Kaplan-Meier pentru recurenţa oricărui episod de modificare a dispoziţiei pentru grupul cu
tratament adăugat au fost de 16% la pacienţii cărora li s-a administrat aripiprazol + litiu şi de 18% la
pacienţii cărora li s-a administrat aripiprazol + valproat, comparativ cu 45% la pacienţii cărora li s-a
administrat placebo + litiu şi 19% la pacienţii cărora li s-a administrat placebo + valproat.
Copii şi adolescenţi
Schizofrenie la adolescenţi
În cadrul unui studiu controlat cu placebo cu durata de 6 săptămâni, în care au fost incluşi 302 pacienţi
adolescenţi cu schizofrenie (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani), prezentând simptome pozitive sau
negative, administrarea de aripiprazol a fost asociată cu ameliorări mai mari, semnificative din punct
de vedere statistic, ale simptomelor psihotice, comparativ cu administrarea de placebo.
În cadrul unei sub-analize la pacienţi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani, reprezentând
74% din populaţia totală înrolată, menţinerea efectului a fost observată pe parcursul studiului de
extensie în regim deschis, cu durata de 26 săptămâni.
Într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 60 până la 89 de săptămâni, la
subiecți adolescenți (n = 146; cu vârste de 13-17 ani) cu schizofrenie, s-a observat o diferență
semnificativă statistic în ceea ce privește rata de recidivă a simptomelor psihotice între grupul cu
aripiprazol (19,39 %) și cel cu placebo (37,50 %). Estimarea punctuală a ratei de risc (RR) a fost de
0,461 (interval de încredere 95%, 0,242-0,879) la populația completă. În analizele pe subgrupuri,
estimarea punctuală a RR a fost de 0,495 pentru subiecții cu vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani,
comparativ cu 0,454 pentru subiecții cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani. Cu toate acestea, estimarea
RR pentru grupul mai tânăr (13-14 ani) nu a fost exactă, reflectând numărul mai mic de subiecți în
acel grup (aripiprazol, n = 29; placebo, n = 12), iar intervalul de încredere pentru această estimare
(cuprins între 0,151 și 1,628) nu a permis formularea de concluzii cu privire la prezența unui efect al
tratamentului. În schimb, intervalul de încredere de 95% pentru RR din subgrupul cu vârste mai mari
(aripiprazol, n = 69; placebo, n = 36) a fost cuprins între 0,242 și 0,879 și, astfel, s-a putut concluziona
că există un efect al tratamentului la pacienții cu vârste mai mari.
Episoade maniacale în tulburarea bipolară de tip I la copii şi adolescenţi
Aripiprazolul a fost studiat în cadrul unui studiu controlat cu placebo cu durata de 30 săptămâni, în
care au fost incluşi 296 copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani), care au îndeplinit
criteriile DSM-IV pentru tulburarea bipolară de tipul I, cu episoade maniacale sau mixte, cu sau fără
caracteristici psihotice şi care au avut scorul Y-MRS ≥ 20 la momentul iniţial. Dintre pacienţii incluşi
17
în analiza primară privind eficacitatea, 139 pacienţi au fost diagnosticaţi cu ADHD asociată (Attention
deficit hyperactivity disorder - tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie).
Aripiprazolul a fost superior faţă de placebo în ceea ce priveşte modificările scorului Y-MRS total în
săptămâna 4 şi în săptămâna 12, faţă de momentul iniţial. Într-o analiză post-hoc, îmbunătăţirea faţă de
placebo a fost mai importantă la pacienţii cu comorbiditate asociată ADHD, comparativ cu grupul fără
ADHD, în cazul în care nu a existat nicio diferenţă comparativ cu placebo. Prevenirea recurenţei nu a
fost stabilită.
Tabelul 1: Îmbunătăţirea medie faţă de valoarea iniţială a scorului YMRS prin comorbiditate
psihică
Comorbidităţi
psihice Săptămâna
4 Săptămâna
12 ADHD Săptămâna
4 Săptămâna
12
Aripiprazol 10 mg
(n=48) 14,9 15,1 Aripiprazol 10 mg
(n=44) 15,2 15,6
Aripiprazol 30 mg
(n=51) 16,7 16,9 Aripiprazol 30 mg
(n=48) 15,9 16,7
Placebo (n=52)a 7,0 8,2 Placebo (n=47)b 6,3 7,0
Fără comorbidităţi
psihice Săptămâna
4 Săptămâna
12 Fără ADHD Săptămâna
4 Săptămâna
12
Aripiprazol 10 mg
(n=27) 12,8 15,9 Aripiprazol 10 mg
(n=37) 12,7 15,7
Aripiprazol 30 mg
(n=25) 15,3 14,7 Aripiprazol 30 mg
(n=30) 14,6 13,4
Placebo (n=18) 9,4 9,7 Placebo (n=25) 9,9 10,0 a n=51 în săptămâna 4 b n=46 în săptămâna 4
Cele mai frecvente evenimente adverse rezultate ca urmare a tratamentului la pacienţii cărora li s-a
administrat doza de 30 mg au fost tulburarea extrapiramidală (28,3%), somnolenţă (27,3%), cefalee
(23,2%) şi greaţă (14,1%). Creşterea ponderală medie în cadrul perioadei de tratament cu durata de 30
săptămâni a fost de 2,9 kg, comparativ cu 0,98 kg la pacienţii cărora li s-a administrat placebo.
Iritabilitate asociată cu tulburarea autistă la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.2)
Aripiprazolul a fost studiat la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani în cadrul a două studii clinice
controlate cu placebo, cu durata de 8 săptămâni [o doză flexibilă (2-15 mg pe zi) şi o doză fixă (5, 10,
sau 15 mg pe zi)] şi în cadrul unui studiu deschis cu durata de 52 săptămâni. În cadrul acestor studii,
doza iniţială a fost de 2 mg pe zi, crescută la 5 mg pe zi după o săptămână, şi apoi crescută săptămânal
cu 5 mg, până la doza ţintă. Peste 75% dintre pacienţi au avut vârsta mai mică de 13 ani. Aripiprazolul
a demonstrat eficacitate superioară din punct de vedere statistic comparativ cu placebo, pe subscala de
iritabilitate a listei de verificare a comportamentului aberant (Aberrant Behaviour Checklist Irritability
subscale). Cu toate acestea, relevanţa clinică a acestei constatări nu a fost stabilită. Profilul de
siguranţă a inclus creşterea ponderală şi modificări ale concentraţiilor serice de prolactină. Durata
studiului de siguranţă pe termen lung a fost limitată la 52 săptămâni. În cadrul studiilor cumulate,
incidenţa concentraţiilor serice de prolactină mici la fete (< 3 ng/ml) şi băieţi (< 2 ng/ml) la pacienţii
trataţi cu aripiprazol a fost de 27/46 (58,7%) şi, respectiv, 258/298 (86,6%). În studiile clinice
controlate cu placebo, creşterea medie în greutate a fost de 0,4 kg în cazul administrării placebo şi de
1,6 kg în cazul administrării aripiprazolului.
Aripiprazolul a fost studiat, de asemenea, în cadrul unui studiu cu tratament de întreţinere, controlat cu
placebo, pe termen lung. După o perioadă de stabilizare cu durata cuprinsă între 13 şi 26 săptămâni în
care s-a administrat tratament cu aripiprazol (2-15 mg/zi), la pacienţii care au prezentat un răspuns
stabil, fie s-a menţinut tratamentul cu aripiprazol, fie s-a administrat placebo pentru următoarele 16
săptămâni. Ratele Kaplan-Meier de recădere în săptămâna 16 au fost de 35% pentru aripiprazol şi de
52% pentru placebo; rata de risc pentru recădere pe parcursul celor 16 săptămâni (aripiprazol/placebo)
18
a fost 0,57 (diferenţă nesemnificativă din punct de vedere statistic). Creşterea medie în greutate pe
parcursul fazei de stabilizare (cu durata de până la 26 săptămâni) în cadrul căreia s-a administrat
tratament cu aripiprazol a fost de 3,2 kg, iar o creştere medie ulterioară de 2,2 kg pentru aripiprazol,
comparativ cu 0,6 kg pentru placebo, a fost observată în faza a doua (cu durata de 16 săptămâni) a
studiului. Simptomele extrapiramidale au fost raportate în special în timpul fazei de stabilizare, la 17%
dintre pacienţi; tremorul a reprezentat 6,5% dintre aceste simptome.
Ticuri asociate cu sindromul Tourette la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.2)
Eficacitatea aripiprazolului a fost studiată la copii şi adolescenţi cu sindrom Tourette (aripiprazol: n =
99, placebo: n = 44) în cadrul unui studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 8
săptămâni, în care s-a utilizat un protocol cu grup de tratament cu doză fixă bazată pe greutate, într-un
interval de doze cuprins între 5 mg pe zi şi 20 mg pe zi şi cu o doză iniţială de 2 mg. Pacienţii au avut
vârsta cuprinsă între 7 şi 17 ani şi au prezentat un punctaj mediu de 30 al Scorului total al ticurilor pe
Scala Yale privind severitatea globală a ticurilor (Total Tic Score on the Yale Global Tic Severity
Scale - TTS-YGTSS) la evaluarea iniţială. În săptămâna 8, aripiprazolul a demonstrat o îmbunătăţire a
modificării scorului TTS-YGTSS faţă de evaluarea iniţială, de 13,35 pentru grupul la care s-a
administrat doza mică (5 mg sau 10 mg) şi de 16,94 pentru grupul la care s-a administrat doza mare
(10 mg sau 20 mg), comparativ cu o îmbunătăţire de 7,09 la grupul la care s-a administrat placebo.
Eficacitatea aripiprazolului la copii şi adolescenţi cu sindrom Tourette (aripiprazol: n = 32, placebo: n
= 29) a fost evaluată, de asemenea, în cazul administrării unei doze flexibile, într-un interval cuprins
între 2 mg pe zi şi 20 mg pe zi, cu o doză iniţială de 2 mg, în cadrul unui studiu cu durata de 10
săptămâni, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, desfăşurat în Coreea de Sud. Pacienţii au avut
vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani şi au prezentat un punctaj mediu de 29 al TTS-YGTSS la evaluarea
iniţială. Aripiprazolul a arătat o îmbunătăţire de 14,97 a punctajului TTS-YGTSS ca modificare faţă de
evaluarea iniţială la nivelul săptămânii 10, comparativ cu o îmbunătăţire de 9,62 la grupul la care s-a
administrat placebo.
În ambele studii de scurtă durată, nu s-a stabilit relevanţa clinică a constatărilor referitoare la
eficacitate, luând în considerare magnitudinea efectului terapeutic comparativ cu efectul substanţial al
placebo şi efectele neclare privind funcţionarea psihosocială. Nu sunt disponibile date cu privire la
eficacitatea şi siguranţa pe durată îndelungată a aripiprazolului în această tulburare fluctuantă.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a suspendat temporar obligaţia de depunere a rezultatelor
studiilor efectuate cu medicamentul de referinţă la una sau mai multe subgrupe de copii şi adolescenţi
în tratamentul schizofreniei şi în tratamentul tulburării afective bipolare (vezi pct. 4.2 pentru informaţii
privind utilizarea la copii şi adolescenţi).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Aripiprazolul este bine absorbit, concentraţiile plasmatice maxime fiind atinse în decurs de 3-5 ore
după administrarea dozei. Aripiprazolul prezintă o metabolizare pre-sistemică minimă.
Biodisponibilitatea orală absolută a comprimatelor este de 87%. Alimentele cu conţinut hiperlipidic nu
influenţează farmacocinetica aripiprazolului.
Distribuţie
Aripiprazolul se distribuie larg în organism, având un volum aparent de distribuţie de 4,9 l/kg, ceea ce
indică o distribuţie extravasculară în procent crescut. La concentraţii terapeutice, aripiprazolul şi
dehidro-aripiprazolul se leagă în proporţie de peste 99% de proteinele plasmatice, în special de
albumină.
Metabolizare
Aripiprazolul este metabolizat în proporţie mare la nivel hepatic, în principal prin trei căi de
metabolizare: dehidrogenare, hidroxilare şi N-dezalchilare. Pe baza studiilor in vitro, enzimele
CYP3A4 şi CYP2D6 sunt responsabile de dehidrogenarea şi hidroxilarea aripiprazolului, iar N-
dezalchilarea este catalizată de CYP3A4. Aripiprazolul este partea de medicament care predomină în
19
circulaţia sistemică. La starea de echilibru, dehidro-aripiprazolul, metabolitul activ, reprezintă
aproximativ 40% din ASC a aripiprazolului în plasmă.
Eliminare
Pentru aripiprazol, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 75 ore
la persoanele care metabolizează rapid prin intermediul CYP2D6 şi de aproximativ 146 ore la
persoanele care metabolizează lent prin intermediul CYP2D6.
Clearance-ul total al aripiprazolului este de 0,7 ml/min/kg, în principal pe cale hepatică.
După administrarea unei doze unice orale de aripiprazol marcat radioactiv cu [
14C], aproximativ 27%
din doza radioactivă administrată a fost regăsită în urină şi aproximativ 60 % în materiile fecale. Mai
puţin de 1% din aripiprazolul netransformat a fost excretat în urină şi aproximativ 18% a fost regăsit
netransformat în materiile fecale.
Farmacocinetica la grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
După corectarea diferenţelor de greutate, farmacocinetica aripiprazolului şi a dehidro-aripiprazolului
la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani a fost similară cu cea de la adulţi.
Vârstnici
Nu există diferenţe în ceea ce priveşte farmacocinetica aripiprazolului între subiecţii sănătoşi vârstnici
şi cei tineri şi niciun efect detectabil al vârstei în analizele farmacocinetice populaţionale, la pacienţii
cu schizofrenie.
Sex
Nu există diferenţe în ceea ce priveşte farmacocinetica aripiprazolului între subiecţii sănătoşi de sex
masculin şi cei de sex feminin şi niciun efect detectabil al sexului în analizele farmacocinetice
populaţionale, la pacienţii cu schizofrenie.
Fumatul
Evaluarea farmacocinetică populaţională nu a relevat diferenţe semnificative clinic legate de rasă sau
efecte determinate de fumat asupra farmacocineticii aripiprazolului.
Rasă
Evaluarea farmacocinetică populațională nu a indicat nicio dovadă a diferențelor legate de rasă în ceea
ce privește farmacocinetica aripiprazolului.
Insuficienţă renală
Caracteristicile farmacocinetice ale aripiprazolului şi dehidro-aripiprazolului sunt similare la pacienţii
cu afecţiuni renale severe, comparativ cu subiecţii sănătoşi tineri.
Insuficienţă hepatică
Un studiu efectuat cu doză unică la subiecţi cu grade variabile de ciroză hepatică (Child-Pugh clasele
A, B şi C) nu a relevat un efect semnificativ al insuficienţei hepatice asupra farmacocineticii
aripiprazolului şi dehidro-aripiprazolului, dar studiul a inclus numai 3 pacienţi cu ciroză hepatică de
clasa C, insuficient pentru a trage concluzii privind capacitatea lor metabolică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea,
carcinogenitatea, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.
Efecte toxicologice semnificative s-au observat numai la doze sau expuneri suficient mai mari decât
doza sau expunerea maximă la om, indicând faptul că aceste efecte erau limitate sau fără relevanţă
20
pentru utilizarea clinică. Acestea au inclus: toxicitate corticosuprarenală dependentă de doză
(acumularea pigmentului lipofuscină şi/sau pierdere de celule parenchimatoase) la şobolan după
104 săptămâni, la doze de 20-60 mg/kg şi zi (care determină expuneri de 3-10 ori mai mari faţă de
valoarea medie a ASC la starea de echilibru, la doza maximă recomandată la om) şi creşterea
incidenţei carcinoamelor corticosuprarenaliene şi adenoamelor / carcinoamelor corticosuprarenaliene
combinate la femelele de şobolan la doze de 60 mg/kg şi zi (care determină expuneri de 10 ori mai
mari faţă de valoarea medie a ASC la starea de echilibru, la doza maximă recomandată la om). La
femelele de şobolan, expunerea non-tumorigenă a fost de 7 ori mai mare decât expunerea la om la
dozele recomandate.
La maimuţă, un efect suplimentar observat a fost litiaza biliară, consecinţă a precipitării conjugaţilor
sulfat ai metaboliţilor hidroxi ai aripiprazolului în bilă, după administrarea orală repetată de doze de
25-125 mg/kg şi zi (care determină expuneri de 1-3 ori mai mari faţă de valoarea medie la starea de
echilibru a ASC la doza utilizată în clinică sau sunt de 16-81 ori mai mari faţă de doza maximă
recomandată la om, calculată în mg/m
2). Cu toate acestea, în cadrul studiului cu durata de 39
săptămâni efectuat la om, concentraţiile conjugaţilor sulfat ai hidroxi-aripiprazolului în bilă la doza
maximă propusă de 30 mg pe zi, au reprezentat cel mult 6% din concentraţiile biliare determinate la
maimuţă şi sunt mult sub limitele acestora (6%) la testarea solubilităţii in vitro.
În studii cu doze repetate efectuate la şobolani şi câini tineri, profilul de toxicitate al aripiprazolului a
fost comparabil cu cel observat la animalele adulte şi nu s-au evidenţiat neurotoxicitate sau reacţii
adverse asupra dezvoltării.
Pe baza rezultatelor unei game largi de teste standard de genotoxicitate, aripiprazolul a fost considerat
non-genotoxic. Aripiprazolul nu a afectat fertilitatea în studiile de toxicitate asupra funcţiei de
reproducere. La şobolan, la doze care au determinat expuneri subterapeutice (pe baza ASC) şi la
iepure, la doze care au determinat expuneri de 3-11 ori mai mari faţă de valoarea medie la starea de
echilibru a ASC la doza clinică maximă recomandată, s-a observat toxicitate asupra dezvoltării,
inclusiv osificare fetală tardivă, dependentă de doză şi posibile efecte teratogene. Toxicitatea maternă
a apărut la doze similare celor care determină toxicitate asupra dezvoltării.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină 101 şi 200
Aspartam (E 951)
Xilitol
Acesulfam de potasiu
Amidon pregelatinizat
Croscarmeloză sodică
Crospovidonă
Acid tartric
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Aromă de vanilie (incluzând vanilină şi zahăr)
Stearat de magneziu
Oxid roşu de fer (E 172)
Celuloză microcristalină 101 şi 200
Aspartam (E 951)
Xilitol
Acesulfam de potasiu
Amidon pregelatinizat
Croscarmeloză sodică
Crospovidonă
Acid tartric
21
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Aromă de vanilie (incluzând vanilină şi zahăr)
Stearat de magneziu
Oxid galben de fer (E 172)
Celuloză microcristalină 101 şi 200
Aspartam (E 951)
Xilitol
Acesulfam de potasiu
Amidon pregelatinizat
Croscarmeloză sodică
Crospovidonă
Acid tartric
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Aromă de vanilie (incluzând vanilină şi zahăr)
Stearat de magneziu
Oxid roşu de fer (E 172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Comprimatele orodispersabile sunt ambalate în blistere detaşabile din PA/Aluminiu/PVC + Aluminiu
care conţin 14, 28 şi 49 comprimate orodispersabile.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7587/2015/01-03
7588/2015/01-03
7589/2015/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
22
Autorizare - Aprilie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2017
