IBUVALEN 200 mg


Substanta activa: IBUPROFENUM
Clasa ATC: M01AE01
Forma farmaceutica: CAPS.
Prescriptie: OTC
Tip ambalaj: Cutie cu 3 blist. PVC/PVDC-Al x 10 caps.
Producator: POLISANO PHARMACEUTICALS S.R.L. - ROMANIA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

IBUVALEN 200 mg capsule



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare capsul ă conţine ibuprofen 200 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Capsulă
Capsule gelatinoase tari, de culoare albastră, opacă şi care conţin o pulbere granulară de culoare alb ă până la
aproa pe albă .



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Dureri uşoare până la moderate, cu localizări diferite cum sunt cefaleea, incluzând migrena, durerea dentară .

Dismenoree primară.

Febră.

IBUVALEN 200 mg este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta mai mare de 6 ani.


4.2 Doze şi mod de administrare

Doze:
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Acest medicament este destinat numai pentru
utilizarea de scurtă durată, nu mai mult de 7 zile la adulți şi nu mai mult de 3 zile la copii și adolescenți .
Dacă simptomele persistă sau se agravează trebuie să vă adresaţi medicului.

Doza de ibuprofen depinde de vârsta şi g reutatea corporală a pacientului.
2


Durere uşoară până la moderată şi febră

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

200- 400 mg ibuprofen administrat într -o priză unică sau de 3- 4 ori pe zi, la intervale de 4 până la 6 ore. În
migrenă, dozele trebuie să fie: 400 mg ibuprofen administrat într -o priză unică, dacă este necesar 400 mg la
intervale de 4 până la 6 ore.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Copii cu vârsta între 6 -12 ani (>20 kg):

Copii cu vârsta între 6-9 ani (20 -29 kg): 200 mg de 1 -3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 600 mg.

Copii cu vârsta între 10-12 ani (30- 40 kg): 200 mg de 1- 4 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 800 mg.

Dismenoree primară

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:
200- 400 mg de 1 -3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie. Doza maximă zilnică nu trebuie să
depăşească 1200 mg.
Copii cu v ârsta sub 6 ani
IBUVALEN 200 mg nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 6 ani.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici
AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la
evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro -intestinale potenţial letale, ulceraţii sau
perforaţii (vezi pct. 4.4). Dacă tratamentul este considerat necesar, trebuie utilizată cea mai mică doză pentru
cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Tratamen tul trebuie reevaluat la intervale regulate
şi întrerupt dacă nu se observă un beneficiu sau dacă apar manifestări de intoleranţă.

Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică va loare
posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie
monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară pân ă la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică valoare
posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie
monitorizată . (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Administrare orală.
Capsulele nu se mestecă, se înghit întregi, cu un pahar cu apă, în timpul mesei sau după masă.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
3



4.3 Contraindicaţii

Ibuvalen 200 mg este contraindicat la pacienţii cu:
- hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
- antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, bronhospasm, astm bronşic, rinită, urticarie
sau edem angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS
4
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro -intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de
AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în spe cial dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi
pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomit entă de doze mici de acid
acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro -intestinale, trebuie luată în
considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de
protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro -intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro -intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale
tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care
pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul
warfarinei sau heparinei, inhibitorii selec tivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante
antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro -intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu Ibuvalen 200 mg,
tratamentul trebuie întrerupt.
AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro -intestinale (colită
ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).

Vârstnici
Vârstnicii prezintă o frecve nţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei
gastro -intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficien ţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.

Studiile clinice şi datele epide miologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400
mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident v ascular cerebral).
În general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu, ≤ 1200 mg
pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o
evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la
pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de
exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi fumat).

Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, in cluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens -Johnson şi
necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se
pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei, debutul
reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament. Tratamentul cu Ibuvalen 200
mg trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor leziuni mucoase sau a oricărui
semn de hipersensibilitate.

Efect renal
În general, administrarea de rutină a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice
diferite, poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinat ă de
analgezice).
Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de
tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta
poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.
5

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară
renală şi alte modificări renale patologice. La om, au fost rapor tate cazuri de nefrită interstiţială acută cu
hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s -au observat cazuri de toxicitate renală
la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La ac eşti
pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor
şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul
cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică,
cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general,
urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Alte pr ecauţii
Bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în antecedente
astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.
Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament.

Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare
cervicală, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări
autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).

Ibuprofen poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare, pacienţii
cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.

În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice
şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special
dacă acestea afectează tractul gastro -intestinal sau sistemul nervos central.

Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să raporteze medicului curant semnele sau simptomele de ulceraţie sau
hemoragie gastro -intestinală, tulburările de vedere sau al te simptome oculare, erupţia cutanată tranzitorie,
creşterea în greutate sau edemul.

Copii și adolescenți
La copiii și adolescenții deshidratați există un risc de insuficiență renală.


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:

Acid acetilsalicilic, doză mică (nu mai mult de 75 mg pe zi): date experimentale sugerează faptul că la
administrare concomitentă, ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării
plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex
vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se
consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi
pct. 5.1).

Alte AINS, inclusiv inhibitoare ale COX 2: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor
AINS poate c reşte riscul apariţiei ulcerelor gastro -intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea
concomitentă de ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv l a nivelul inhibării
funcţiei plachetare.
6
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum sunt warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4).
În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot
apare, având ca rezultat scăderea clearance- ului metotrexatului. Administrarea de ibuprofen în decurs de 24
ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate cond uce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la
creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de
metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de
metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În tratamentul asociat, trebuie
monitorizată funcţia renală.

Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:

Moclobemidă: c reşte efectul ibuprofenului.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia
plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se
recomandă co ntrolul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina) : AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, pot reduce rata de
filtrare glomerulară şi cresc concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace.
Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot
reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La
pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală
redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un
inhibitor de ciclooxige nază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la
insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă.
Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pac ienţii
vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei
asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate
determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere
a excreţiei de sodiu.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi pot creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) : risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale
(vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a
anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiram ină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi
redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de
celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc c rescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu
hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen.
Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se
recomandă efectuarea hemogramei după 1- 2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
7
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8 -12 zile după mifepristonă, administrarea lor po ate
reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului.
Activitatea uricozurică a acestor substanţe este redusă.

Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent,
se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro -inte stinale (vezi pct. 4.4).

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a
hemoragiei gastro -intestinale (vezi pct. 4.4).

Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină) : pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi
riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Copii şi adolescenţi
Nu se cunosc consecinţele clinice ale unei interacţiuni farmacocinetice diferită la copii şi adolescenţ i faţă de
adulţi.


4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcină

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscul ui de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La animale,
administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini
pierdute pre - şi postimplant şi a letalităţii embrio -fetale. În plus, la animalele cărora li s- a administrat un
inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor
malformaţii, inclusiv cardiovasculare.
Ibuvalen 200 mg nu trebuie utilizat în primul şi cel de-al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazului în
care starea clinică a femeii impune tratament cu ibuprofen.
Dacă Ibuvalen 200 mg este utilizat în timpul primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza
trebuie să fie cât mai mică şi dura ta tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios,

inclusiv mama şi nou- născutul, la sfârşitul sarcinii la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi la doze
foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, Ibuvalen 200 mg este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
8

Alăptare

Ibuprofen este excretat în laptele matern în concentraţii mici, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului
de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Până în prezent nu sunt cunoscute efecte
nocive la nou- născuţi, astfel că, în cazul tratamentului pe termen scurt cu doza recomandată pentru durere şi
febră, în general, nu este necesară întreruperea alăptării. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de
lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Fertilitatea

Utilizarea ibuprofenul ui poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
gravide (vezi punctual 5.3).
La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în
considerare întreruperea tr atamentului cu ibuprofen.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

În general, ibuprofenul nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, întrucât la doze mar i, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt
oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin frecvente),
capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afec tată.

Acest efect este potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.


4.8 Reacţii adverse

Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt de natură gastro -intestinală. Pot apărea ulcere gastro -
duodenale, perforaţie sau hemoragie gast ro-intestinală, uneori letală, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză,
stomatită ulcerativă, exacerbarea colitei şi boala Crohn (vezi pct. 4.4) au fost r aportate după administrarea
ibuprofenului. Gastrita a fost observată mai puţin frecvent.

Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro -
intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400
mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10 000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000),
C u frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Investigaţii diagnostice
Rare : creştere a uremiei, a valorilor serice ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, scădere a valorilor
hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetare, timp de sângerare prelungit, scădere a
calcemiei, creştere a uricemiei
9
Tulburări cardiace
Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, edem pulmonar acut.

Tul burări hematologice şi limfatice
Foarte rare : tulburări de hematopoieză (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză).
Primele simptome sau semne pot include: febră, angină, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, simptome
asemănătoa re gripei, fatigabilitate severă, hemoragie nazală şi cutanată
Cu frecvență necunoscută: neutropenia

Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee, somnolenţă, vertij, fatigabilitate, agitaţie, ameţeli, insomnie, iritabilitate
Foarte rare: meningi tă aseptică
Cu frecvență necunoscută: nevrită optică, parestezie

Tulburări oculare
Mai puţin frecvente : tulburări vizuale
Rare : ambliopie toxică

Tulburări acustice şi vestibulare
Foarte rare : tinitus
Cu frecvență necunoscută: tulburări de auz

Tulb urări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm

Tulburări gastro -intestinale
Foarte frecvente: tulburări gastro -intestinale, cum sunt pirozis, dispepsie, durere abdominală şi greaţă,
vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie
Frecvente: ulcere gastro -intestinale, uneori complicate cu hemoragie şi perforaţie (vezi pct. 4.4), pierdere
ocultă de sânge care poate duce la anemie, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, colită, exacerbare a
afecţiunii intestinale infla matorii, complicaţii ale diverticulitei colonice (perforaţie, fistulă)
Mai puţin frecvente: gastrită
Foarte rare: esofagită, pancreatită, strictură intestinală

Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: apariția de edeme, în special l a pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă
renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială care poate fi asociată cu insuficienţă renală
Foarte rare: necroză papilară renală la utilizarea de lungă durată (vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate ş i ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente : fotosensibilitate
Foarte rare: forme severe de reacţii cutanate (eritem polimorf, dermatită exfoliativă, reacţii buloase,
incluzând sindromul Stevens -Johnson şi necroliza epidermică toxică , alopecie, fasceita necrozantă).

Tulburări vasculare
Foarte rare: hipertensiune arterială

Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente : reacţii de hipersensibilitate, cum sunt urticarie, prurit, purpură şi exantem, precum şi
crize de astm bronşic (uneori cu hi potensiune arterială)
Rare: sindrom de lupus eritematos
Foarte rare : reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele pot include: edem facial, edem al limbii, edem
laringial intern cu constricţie a căilor aeriene, dispnee, tahicardie, scădere a tensiuni i arteriale până la şoc cu
potenţial letal.
10

Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special la utilizarea de lungă durată, insuficienţă
hepatică, hepatită acută, icter

Tulburări psihice
Rare: depresie, confuz ie, halucinaţii
Cu frecvență necunoscută: anxietate

Tulburări generale și la nivelul locului de administrare
Cu frecvență necunoscută: stare generală de rău

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web -site -ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.


4.9 Supradozaj

Simptome

Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult greaţă,
vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeli, vertij şi
hemoragie gastro -intestinală.
În cazuri de intoxicare gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului nervos central prin somnolenţă şi
episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă. Episodic, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea,
copiii pot dezvolta convulsii mioclonice.
În intoxicaţia gravă poate apărea acid oză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit, posibil
datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune
arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bron şic, există posibilitatea exacerbării
astmului bronşic.

Tratament
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor
respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizar ea acestora. Lavajul gastric
sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de o oră de la
ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă Ibuvalen 200 mg a fost deja absorbit, trebuie administrate
substanţe a lcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină.
Dacă convulsiile sunt frecvente sau prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.
Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specifi c.



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene; derivaţi de acid propionic.
c odul ATC: M01AE01

Mecanism de acţiune
Modelele convenţionale de durere şi inflam aţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă
eficace sinteza de prostaglandine.
Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de prostaglandine prin inhibarea activităţii
ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP (adenozin
difosfat) sau colagen.
11

Efecte farmacodinamice
La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau conexă acesteia, edemul şi febra.
Date experimentale sugerează că ibuprofenul, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate
inhiba efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într -un studiu, în care s -a
administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doz ă de acid
acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra
formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a
incertitudinii legată de extr apolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă
privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională de
ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.

Eficacitate şi sigur anţă
Ibuprofenul este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică.
Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus şi
activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se presupune că
aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofenul inhibă sinteza renală de prostaglandine
care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă la pacienţii cu risc (vezi
pct. 4.3).
Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale sintezei de
prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

A bsorbţie
Ibuprofenul este absorbit rapid din tractul gastro- intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice maxime fiind
atinsă la 1 -2 ore de la administrare.

Distribuţie
Ibuprofenul este rapid distribuit în întregul organism. Legarea de proteinele pla smatice este de aproximativ
99%. Ibuprofenul trece în laptele matern în concentraţii mici.

Metabolism
Ibuprofenul este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare).

Eliminare
La indivizii sănătoşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore.
Metaboliţii farmacologic inactivi sunt excretaţi, în principal, pe cale renală (90%), dar şi prin bilă.


5.3 Date preclinice de siguranţă

Ibuprofenul fiind un medicament cunoscut şi larg utilizat, siguranţa preclinică a acestuia este bine
documentată.
În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofenului, a demonstrat, în principal, leziuni şi
ulcere la nivelul tractului gastro -intestinal.
Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnifi cative clinic privind mutagenitatea ibuprofenului.
Mai mult, nu s -au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.
Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi
şoarece). În testele de rep roducere efectuate la şobolani şi iepuri, ibuprofenul traversează placenta. Când este
utilizat în doze toxice la mamă, malformaţiile apar mai frecvent (de exemplu, defecte septale ventriculare).






6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
12

6.1 Lista excipienţilor

P olivinilpirolidona
Laurilsulfat de sodiu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Gelatină
Dioxid de titan ( E171)
Eritrozina (E 127)
Albastru patent V (E 131)


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani


6.4 Precauţii special e pentru păstrare

A se păstra în ambalajul original.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister din PVC /PVDC -Al a 10 capsule.
Cutie cu 2 blistere din PVC /PVDC -Al a câte 10 capsu le.
Cutie cu 3 blistere din PVC /PVDC -Al a câte 10 capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilo r

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în c onformitate cu reglementările locale.


7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

POLISANO PHARMACEUTICALS S.R.L.
Șos. Alba Iulia nr. 156, 550052 Sibiu, România


8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7808/2015/01- 02-03


9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări : Iunie 2015

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2015

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro .