XEFO RAPID 8 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Xefo Rapid 8 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine lornoxicam 8 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare albă până la slab gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ameliorarea pe termen scurt a durerii acute uşoară până la moderată
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru toţi pacienţii, regimul de dozaj adecvat trebuie să se bazeze pe răspunsul individual la tratament.
Durere acută
8-16 mg lornoxicam în doze de 8 mg. În prima zi de tratament se poate administra o doză de 16 mg,
urmată de 8 mg după 12 ore. După prima zi de tratament, doza zilnică maximă recomandată este de 16
mg.
Comprimatele filmate de Xefo Rapid sunt destinate administrării orale şi trebuie luate cu o cantitate
suficientă de lichid.
Informaţii suplimentare privind grupurile speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Lornoxicam nu este recomandat pentru utilizare la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani, datorită
lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
Vârstnici
Nu sunt necesare modificări speciale de dozaj pentru pacienţii cu vârsta peste 65 ani, cu excepţia cazului
de insuficienţă renală sau hepatică. Lornoxicamul trebuie administrat cu precauţie, deoarece reacţiile
adverse gastro-intestinale sunt mai puţin bine tolerate la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.4.).
2
Insuficienţa renală
Se recomandă reducerea frecvenţei de administrare a dozei de Xefo Rapid la o dată pe zi, în cazul
pacienţilor cu insuficienţă renală.
Insuficienţa hepatică
Se recomandă reducerea frecvenţei de administrare a dozei de Xefo Rapid la o dată pe zi, în cazul
pacienţilor care suferă de insuficienţă hepatică.
Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea dozei minime eficace pe cea mai scurtă perioadă
necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la lornoxicam sau la oricare dintre excipienţi
- Trombocitopenie
- Hipersensibilitate (manifestări cum sunt astm bronşic, rinită, edem angioneurotic sau urticarie) la alte
antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic
- Insuficienţă cardiacă severă
- Sângerare gastro-intestinală, sângerare cerebro-vasculară sau alte tulburări de sângerare
- Antecedente de sângerare sau perforaţie gastro-intestinală legate de terapia anterioară cu
antiinflamatoare nesteroidiene
- Ulcer peptic/hemoragie activ(ă) sau recurentă (două sau mai multe episoade dovedite de ulcerare sau
sângerare)
- Insuficienţă hepatică severă
- Insuficienţă renală severă (creatinină serică > 700 μmol/l)
- Al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Lornoxicamul trebuie administrat numai după o atentă evaluare a riscului în raport cu beneficiile, în cazul
următoarelor tulburări:
- Insuficienţa renală: lornoxicamul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă
renală uşoară (creatinină serică 150-300 μmol/l) până la moderată (creatinină serică 300-700 μmol/l)
deoarece menţinerea fluxului sanguin renal este dependentă de prostaglandine. Tratamentul cu lornoxicam
trebuie întrerupt în cazul în care funcţia renală se deteriorează în timpul tratamentului.
- Funcţiile renale trebuie monitorizate la pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale majore, la
cei cu insuficienţă cardiacă, la cei trataţi cu diuretice, la cei trataţi concomitent cu medicamente despre
care se presupune sau se ştie că pot provoca afectarea rinichilor.
- Pacienţi cu tulburări de coagulare a sângelui: Sunt recomandate monitorizarea clinică atentă şi
teste de laborator (de exemplu APTT - timp de tromboplastină parţial activată).
- Insuficienţa hepatică (de exemplu ciroză hepatică): Trebuie luate în considerare monitorizarea
clinică şi evaluarea de laborator la intervale regulate în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică, deoarece
poate apărea acumularea de lornoxicam (creştere a ASC) după tratamentul cu doze zilnice de 12-16 mg. În
afară de aceasta, insuficienţa hepatică nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai lornoxicamului în
comparaţie cu subiecţii sănătoşi.
- Tratamentul de lungă durată (peste 3 luni): se recomandă efectuarea regulată de analize de
laborator hematologice (hemoglobină), ale funcţiilor renale (creatinină) şi ale enzimelor hepatice.
- Vârstnicii peste 65 ani: este recomandată monitorizarea funcţiilor renale şi hepatice.
Postoperator se recomandă precauţie la pacienţii vârstnici.
Trebuie evitată utilizarea lornoxicamului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2.
3
Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea dozei minime eficace, cea mai scurtă perioadă
necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovascular şi gastro-intestinal
prezentate mai jos).
Sângerare, ulcerare şi perforare gastro-intestinală: sângerarea, ulcerarea şi perforarea gastro-intestinală,
care pot fi letale, au fost raportate în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene, în orice moment al
tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastro-intestinală este mai mare la doze crescute de
antiinflamatoare nesteroidiene, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă
complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3) şi la persoanele vârstnice. Aceşti pacienţi trebuie să
înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare
asocierea terapiei cu medicamente protectoare (de exemplu misoprostol sau inhibitori de pompă de
protoni), precum şi la pacienţii care necesită concomitent doze mici de acid acetilsalicilic sau alte
substanţe active care pot creşte riscul gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5). Este recomandată
monitorizarea clinică la intervale regulate.
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, mai ales cei în vârstă, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastro-intestinală) mai ales în etapele iniţiale ale
tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care ar putea mări riscul de
ulcerare sau sângerare, cum sunt corticosteroizi orali, anticoagulante cum este warfarina, inhibitorii
selectivi ai recaptării serotoninei sau antiagregante plachetare cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare sângerarea sau ulcerarea gastro-intestinală la pacienţii trataţi cu lornoxicam, tratamentul
trebuie întrerupt.
Antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de boală
gastro-intestinală (colită ulceroasă, boala Crohn), deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).
Persoanele vârstnice au o frecvenţă mai mare de reacţii adverse la antiinflamatoarele nesteroidiene, mai
ales sângerări şi perforări gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.3).
Este necesară prudenţă la pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă,
deoarece s-au raportat retenţie de fluide şi edeme legate de terapia cu antiinflamatoare nesteroidiene.
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până
la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece s-au raportat retenţie lichidiană
şi edeme în asociere cu terapia cu AINS.
Studiile clinice şi epidemiologice sugerează faptul că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi
în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu o mică creştere a riscului de evenimente trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Există insuficiente date pentru
excluderea unui asemenea risc pentru lornoxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, cardiopatie ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală vasculară cerebrală trebuie trataţi cu lornoxicam numai
după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă
durată la pacienţi cu factori de risc pentru cardiopatii (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie,
diabet zaharat, fumat).
Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi heparină în contextul unei rahianestezii sau
a unei anestezii epidurale creşte riscul de hematom spinal/epidural (vezi pct. 4.5).
4
S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatită exfoliativă,
sindrom Stevens-Johnson şi necroliză toxică epidermică, în legătură cu utilizarea de antiinflamatoare
nesteroidiene (vezi pct. 4.8). Pacienţii prezintă cel mai mare risc al acestor reacţii la începutul terapiei,
debutul reacţiei apărând, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Administrarea de lornoxicam
trebuie întreruptă la prima apariţie de erupţie cutanată tranzitorie, de leziuni ale mucoasei sau la oricare alt
semn de hipersensibilitate.
Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţii care suferă de, sau cu antecedente de, astm
bronşic, deoarece AINS au fost raportate să precipite bronhospasmul la aceşti pacienţi.
La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv poate exista un risc
crescut de meningită aseptică.
Lornoxicamul reduce agregarea plachetelor şi prelungeşte timpul de sângerare; ca urmare, este necesară
prudenţă la administrare în cazul pacienţilor cu tendinţă crescută la sângerare.
Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi tacrolimus poate creşte riscul de
nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. Ca urmare, funcţia renală trebuie
monitorizată îndeaproape la pacienţii care se află sub terapie asociată.
Similar majorităţii antiinflamatoarelor nesteroidiene, s-au raportat creşterea ocazională a concentraţiei
serice de transaminaze, creşterea bilirubinei serice sau creşterea altor parametri ai funcţiei hepatice,
precum şi creşteri ale creatininei serice şi azotului ureic din sânge, precum şi alte valori anormale ale
analizelor de laborator. În cazul în care asemenea valori anormale sunt semnificative sau persistă,
administrarea de lornoxicam trebuie oprită şi trebuie prescrise investigaţii diagnostice adecvate.
Utilizarea lornoxicamului, la fel ca a oricărui alt medicament cunoscut pentru efectul său de inhibare a
sintezei de ciclooxigenaze/prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femeile care
încearcă să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu lornoxicam la
femeile care întâmpină dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate.
În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi.
Contribuţia AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclusă.
De aceea este recomandat a se evita utilizarea lornoxicam în caz de varicelă.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă de lornoxicam şi
- Cimetidină: Concentraţii plasmatice crescute de lornoxicam. (Nu s-au demonstrat interacţiuni între
lornoxicam şi ranitidină sau lornoxicam şi antiacide).
- Anticoagulante: antiinflamatoarele nesteroidiene pot mări efectul anticoagulantelor, cum este warfarina
(vezi pct. 4.4). Trebuie efectuată monitorizarea atentă a INR.
- Fenprocumonă: efect scăzut al tratamentului cu fenprocumonă.
- Heparină: antiinflamatoarele nesteroidiene cresc riscul de hematom spinal/epidural când sunt
administrate concomitent cu heparină în contextul unei rahianestezii sau al unei anestezii epidurale (vezi
pct. 4.4).
- Inhibitori ECA: efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA poate scădea.
- Diuretice: efect diuretic şi antihipertensiv scăzut al diureticelor de ansă, diureticelor tiazidice şi diuretice
care economisesc potasiu.
- Blocante beta-adrenergice: eficacitate antihipertensivă scăzută.
- Blocant de receptori de angiotensină II: eficacitate antihipertensivă scăzută.
5
- Digoxină: clearance-ul renal al digoxinei scăzut.
- Corticosteroizi: risc crescut de ulcerare sau sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).
- Antibiotice chinolonice: risc crescut de crize convulsive.
- Antiagregante plachetare: risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).
- Alte antiinflamatoare nesteroidiene: risc crescut de sângerare gastro-intestinală.
- Metotrexat: concentraţie serică crescută a metotrexatului. Poate rezulta o toxicitate crescută. Dacă
trebuie utilizată terapie concomitentă, se va efectua o monitorizare atentă.
- Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): Risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct.
4.4).
- Litiu: antiinflamatoarele nesteroidiene inhibă clearance-ul renal al litiului şi, ca urmare, concentraţia
serică a litiului poate creşte peste limitele toxice. De aceea, concentraţiile serice de litiu necesită
monitorizare, mai ales în timpul iniţierii, ajustării şi întreruperii tratamentului.
- Ciclosporină: concentraţie serică crescută a ciclosporinei. Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi
mărită prin efectele renale mediate ale prostaglandinei. În timpul tratamentului asociat, trebuie
monitorizată funcţia renală.
- Sulfonilureice (de exemplu glibenclamid): risc crescut de hipoglicemie.
- Inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9: lornoxicamul (similar altor antiinflamatoare
nesteroidiene care depind de citocromul P450 2C9 (izoenzima CYP2C9)) are interacţiuni cu inductori şi
inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9 (vezi pct. 5.2 Biotransformare).
- Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. În timpul
tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4).
- Pemetrexed: AINS pot reduce clearance-ul renal al pemetrexed, rezultând creşterea toxicităţii renale şi
gastrointestinale şi mielosupresie.
Xefo comprimate filmate are o absorbţie întârziată a lornoxicam atunci când se administrează cu alimente.
De aceea Xefo comprimate filmate nu trebuie administrat cu alimente atunci când este cerută obţinerea
rapidă a eficacităţii (ameliorarea durerii).
Alimentele pot scădea absorbţia cu aproximativ 20% şi pot creşte Tmax.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Lornoxicamul este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi nu trebuie utilizat în timpul primului şi
al doilea trimestru de sarcină şi în timpul naşterii, deoarece nu sunt disponibile date clinice referitoare la
expunerea în timpul sarcinii.
Nu există date adecvate privind utilizarea lornoxicamului la femeile gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea reacţii adverse asupra sarcinii şi/sau asupra dezvoltării
embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţii
cardiace după utilizarea inhibitorului sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Se presupune că
riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de
prostaglandine a determinat creşterea numărului de avorturi pre- şi post- implantare şi mortalitate embrio-
fetală. Inhibitorii sintezei de prostaglandine nu trebuie administraţi în timpul primului şi celui de al doilea
trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Inhibitorii sintezei de prostaglandine administraţi în timpul celui de al treilea trimestru de sarcină pot
expune fătul la toxicitate cardiopulmonară (închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară) şi la disfuncţii renale care pot duce la insuficienţă renală şi, deci, la o cantitate redusă de lichid
amniotic. La sfârşitul sarcinii, inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune mama şi fătul la timp
crescut de sângerare şi inhibarea contracţiilor uterine, care pot întârzia sau prelungi travaliul. Ca urmare,
utilizarea lornoxicamului în al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3).
6
Alăptarea
Nu există date referitoare la excreţia lornoxicamului în laptele matern. Lornoxicamul este excretat în
concentraţii relativ mari în lapte la şobolanii femele care alăptează. Ca urmare, lornoxicam nu trebuie
utilizat la femeile care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Pacienţii care prezintă ameţeli şi/sau somnolenţă sub tratamentul cu lornoxicam trebuie să nu conducă
vehicule sau să folosească utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Cele mai frecvente evenimente adverse observate în cazul antiinflamatoarelor nesteroidiene sunt de natură
gastro-intestinală. Pot apărea ulcere peptice, perforaţii sau sângerări gastro-intestinale, uneori letale, în
special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Ca urmare a administrării de antiinflamatoare nesteroidiene, s-au
raportat greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă,
hematemeză, stomatită ulceroasă, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita s-a observat mai
puţin frecvent.
La aproximativ 20% din pacienţii trataţi cu lornoxicam este de aşteptat apariţia reacţiilor adverse. Cele
mai frecvente reacţii adverse ale lornoxicamului includ greaţă, dispepsie, indigestie, durere abdominală,
vărsături şi diaree. În general, aceste simptome au apărut la mai puţin de 10% din pacienţii care au
participat la studiile disponibile.
Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu
AINS.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale
(de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
În mod excepţional pot apare complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi in timpul
varicelei.
Se enumără mai jos reacţiile adverse care au apărut, în general, la peste 0,05% din cei 6417 pacienţi trataţi
în cadrul studiilor clinice de faze II, III şi IV.
Foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100); rare
(1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Infecţii şi infestări
Rare: faringită.
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare: anemie, trombocitopenie, leucopenie, timp de sângerare prelungit
Foarte rare: echimoză. S-a raportat faptul că grupa de medicamente AINS poate cauza tulburări
hematologice potenţial severe ca neutropenia, agranulocitoza, anemia aplastică şi anemia hemolitică ca
efecte de clasă.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: hipersensibilitate, reacţie anafilactică şi anafilaxie.
7
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: anorexie, modificări ale greutăţii corporale.
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: insomnie, depresie.
Rare: confuzie, nervozitate, agitaţie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee şi ameţeli uşoare şi trecătoare.
Rare: somnolenţă, parestezie, disgeuzie, tremor, migrenă.
Foarte rare: Meningită aseptică la pacienţi cu LES şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv (vezi pct. 4.4).
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: conjunctivită
Rare: tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij, tinitus.
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: palpitaţii, tahicardie, edem, insuficienţă cardiacă.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: eritem, edem.
Rare: hipertensiune arterială, bufeuri, hemoragie, hematom.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: rinită.
Rare: dispnee, tuse, bronhospasm.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, durere abdominală, dispepsie, diaree, vărsături.
Mai puţin frecvente: constipaţie, flatulenţă, eructaţii, gură uscată, gastrită, ulcer gastric, durere în partea
superioară a abdomenului, ulcer duodenal, ulceraţii ale cavităţii bucale.
Rare: melenă, hematemeză, stomatită, esofagită, reflux gastroesofagian, disfagie, stomatită aftoasă, glosită
(limbă dureroasă sau umflată), ulcer peptic perforat, hemoragie gastrointestinală.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: creşteri ale valorilor testelor funcţiei hepatice, SGPT (ALT) sau SGOT (AST).
Foarte rare: Hepatotoxicitate rezultând în, de exemplu: insuficienţă hepatică, hepatită, icter şi colestază.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată eritematoasă,
urticarie şi angioedem, alopecie.
Rare: dermatită şi eczemă, pupură.
Foarte rare: edem şi reacţii pustuloase, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică
Tulburări musculoscheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgie.
Rare: dureri ale oaselor, spasme musculare, mialgie.
8
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare: nicturia, tulburări de micţiune, creşteri ale azotului ureic din sânge şi ale concentraţiilor de
creatinină.
Foarte rare: Lornoxicam poate precipita insuficienţa renală acută la pacienţi cu insuficienţa renală pre-
existentă, care sunt dependenţi de prostaglandine renale pentru mentinerea fluxului de sânge renal (vezi
pct. 4.4). Nefrotoxicitatea, în forme variate incluzând nefrita şi sindromul nefrotic, a fost asociată cu AINS
ca efect de clasă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: stare generală de rău, edem facial.
Rare: astenie.
4.9 Supradozaj
Până în present nu s-a raportat niciun caz de supradozaj care să permită definirea consecinţelor acestuia
sau care să sugereze o abordare terapeutică specifică. Totuşi, se poate preconiza că după un supradozaj cu
lornoxicam se pot observa următoarele manifestări: greaţă, vărsături, simptome cerebrale (ameţeală,
tulburări de vedere). Manifestările severe sunt ataxia cu evoluţie spre comă şi crampe, afectări ale ficatului
şi rinichilor şi, probabil, tulburări de coagulare.
În cazul unui supradozaj real sau suspectat, administrarea medicamentului trebuie întreruptă. Datorită
timpului scurt de înjumătăţire plasmatică, lornoxicamul este excretat rapid. Lornoxicamul nu poate fi
eliminat prin dializă. Până în present, nu se cunoaşte niciun antidot specific. Trebuie luate în considerare
măsurile obişnuite de urgenţă, precum spălătura gastrică. Pe baza principiilor, numai administrarea de
cărbune activat imediat după lornoxicam poate duce la diminuarea absorbţiei medicamentului. Tulburările
gastro-intestinale pot fi tratate, de exemplu, cu analog de prostaglandine sau ranitidină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de oxicami
Codul ATC: M01AC05
Lornoxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice şi aparţine clasei
derivaţilor de oxicam. Modul de acţiune al lornoxicam este în principal legat de inhibarea sintezei de
prostaglandine (inhibarea enzimei ciclooxigenază), ducând la desensibilizarea nociceptorilor periferici şi,
ca urmare, la inhibarea inflamaţiei. S-a sugerat şi un efect central asupra nocicepţiei, care pare a fi
independent de efectele antiinflamatoare.
Lornoxicamul nu are efect asupra semnelor vitale (de exemplu temperatura corpului, frecvenţa
respiratorie, ritmul cardiac, presiunea arterială, ECG, spirometrie).
Proprietăţile analgezice ale lornoxicamului au fost demonstrate cu succes în mai multe studii clinice, în
timpul dezvoltării medicamentului.
Datorită efectului iritant local gastro-intestinal şi unui efect ulcerogen sistemic legate de inhibarea sintezei
de prostaglandine, sechelele gastro-intestinale sunt reacţii adverse frecvente după tratamentul cu
lornoxicam, similar altor antiinflamatoare nesteroidiene.
9
Într-un studiu clinic efectuat la pacienţi suferind de durere după extracţia unui al treilea molar lovit,
comprimatele filmate de lornoxicam cu eliberare rapidă au prezentat un debut mai rapid al acţiunii în
comparaţie cu comprimatele filmate de lornoxicam.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Lornoxicamul este absorbit rapid şi aproape complet din tractul gastro-intestinal. Concentraţiile
plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 30 de minute. Cmax pentru comprimatele filmate de Xefo
Rapid este mai mare decât Cmax pentru comprimatele filmate de Xefo şi echivalent cu Cmax pentru forma
parenterală a lornoxicamului. Biodisponibilitatea absolută a comprimatelor filmate de Xefo Rapid este de
90-100 %, echivalentă cu cea a comprimatelor filmate de Xefo. Nu s-a observat metabolizare la primul
pasaj hepatic. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 3-4 ore.
Nu sunt disponibile date privind ingestia de comprimate filmate de Xefo Rapid în timpul meselor dar, pe
baza datelor disponibile pentru comprimatele filmate de Xefo, sunt de aşteptat o reducere a Cmax, o
creştere a Tmax şi o reducere a absorbţiei (ASC) lornoxicamului.
Distribuţie
Lornoxicamul se găseşte în plasmă în formă neschimbată şi sub formă de metabolitul său hidroxilat.
Legarea lornoxicamului la nivelul proteinelor din plasmă este de 99% şi nu depinde de concentraţie.
Biotransformare
Lornoxicam este metabolizat în proporţie mare în ficat, mai întâi în 5-hidroxilornoxicam inactiv, prin
hidroxilare. CYP2C9 este implicată în această biotransformare a lornoxicamului. Datorită polimorfismului
genetic, pentru această enzimă există persoane care metabolizează lent sau rapid, fapt care poate duce la
concentraţii plasmatice semnificativ crescute de lornoxicam la cei cu metabolizare lentă. Metabolitul
hidroxilat nu prezintă activitate farmacologică. Lornoxicamul este metabolizat complet şi aproximativ 2/3
sunt eliminate prin ficat şi 1/3 prin rinichi sub formă de substanţă inactivă.
Testat în modelele la animale, lornoxicamul nu a avut efect inductor asupra enzimelor hepatice. Din datele
din studiul clinic, nu există nici o evidenţă a acumulării de lornoxicam după administrări repetate, când
este administrat conform dozelor recomandate. Acest rezultat a fost sprijinit de datele de monitorizare a
medicamentului din studiile cu durata de un an.
Eliminare
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al medicamentului nemodificat este de 3 până la 4
ore. După administrare orală, aproximativ 50% este excretat în fecale şi 42% prin rinichi, în principal sub
formă de 5-hidroxilornoxicam. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al 5-
hidroxilornoxicam este de aproximativ 9 ore după o doză parenterală unică sau de două ori pe zi.
La vârstnicii peste 65 de ani, clearance-ul este redus cu 30-40%. În afară de un clearance redus, nu există
modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii vârstnici.
Nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii cu insuficienţă renală sau
hepatică, cu excepţia acumulării în cazul pacienţilor cu boală hepatică cronică după 7 zile de tratament cu
doze zilnice de 12 şi 16 mg.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
10
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul
carcinogen.
Lornoxicamul a provocat toxicitate renală şi ulcere gastro-intestinale în studiile de toxicitate după doză
unică şi după doze repetate, desfăşurate la mai multe specii.
La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a determinat creşterea avorturilor
pre- şi post- implantare şi mortalitate embrio-fetală. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor
malformaţii congenitale diverse, inclusiv cardiovasculare, la animale cărora li s-a administrat un inhibitor
de sinteză de prostaglandine, în perioada organogenetică.
La şobolan, lornoxicamul a afectat fertilitatea (efecte asupra ovulaţiei şi implantării) şi a afectat sarcina şi
naşterea. La iepure şi şobolan, lornoxicamul a provocat închiderea prematură a canalului arterial, datorită
inhibării ciclooxigenazei.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Hidrogencarbonat de sodiu
Hidrogenofosfat de calciu anhidru
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Hidroxipropilceluloză
Stearat de calciu
Film:
Dioxid de titan (E171)
Talc
Propilenglicol
Hipromeloză
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
OPA-Al-PVC/Al blister.
Mărimea ambalajelor: 6, 10, 20, 30, 50, 100, 250 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
11
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Nycomed Austria GmbH
St. Peter Strasse 25, A-4020 Linz,
Austria
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3732/2011/01-02-03-04-05-06-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei Septembrie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2011
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Xefo Rapid 8 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine lornoxicam 8 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare albă până la slab gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ameliorarea pe termen scurt a durerii acute uşoară până la moderată
4.2 Doze şi mod de administrare
Pentru toţi pacienţii, regimul de dozaj adecvat trebuie să se bazeze pe răspunsul individual la tratament.
Durere acută
8-16 mg lornoxicam în doze de 8 mg. În prima zi de tratament se poate administra o doză de 16 mg,
urmată de 8 mg după 12 ore. După prima zi de tratament, doza zilnică maximă recomandată este de 16
mg.
Comprimatele filmate de Xefo Rapid sunt destinate administrării orale şi trebuie luate cu o cantitate
suficientă de lichid.
Informaţii suplimentare privind grupurile speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Lornoxicam nu este recomandat pentru utilizare la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani, datorită
lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
Vârstnici
Nu sunt necesare modificări speciale de dozaj pentru pacienţii cu vârsta peste 65 ani, cu excepţia cazului
de insuficienţă renală sau hepatică. Lornoxicamul trebuie administrat cu precauţie, deoarece reacţiile
adverse gastro-intestinale sunt mai puţin bine tolerate la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.4.).
2
Insuficienţa renală
Se recomandă reducerea frecvenţei de administrare a dozei de Xefo Rapid la o dată pe zi, în cazul
pacienţilor cu insuficienţă renală.
Insuficienţa hepatică
Se recomandă reducerea frecvenţei de administrare a dozei de Xefo Rapid la o dată pe zi, în cazul
pacienţilor care suferă de insuficienţă hepatică.
Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea dozei minime eficace pe cea mai scurtă perioadă
necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la lornoxicam sau la oricare dintre excipienţi
- Trombocitopenie
- Hipersensibilitate (manifestări cum sunt astm bronşic, rinită, edem angioneurotic sau urticarie) la alte
antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic
- Insuficienţă cardiacă severă
- Sângerare gastro-intestinală, sângerare cerebro-vasculară sau alte tulburări de sângerare
- Antecedente de sângerare sau perforaţie gastro-intestinală legate de terapia anterioară cu
antiinflamatoare nesteroidiene
- Ulcer peptic/hemoragie activ(ă) sau recurentă (două sau mai multe episoade dovedite de ulcerare sau
sângerare)
- Insuficienţă hepatică severă
- Insuficienţă renală severă (creatinină serică > 700 μmol/l)
- Al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Lornoxicamul trebuie administrat numai după o atentă evaluare a riscului în raport cu beneficiile, în cazul
următoarelor tulburări:
- Insuficienţa renală: lornoxicamul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă
renală uşoară (creatinină serică 150-300 μmol/l) până la moderată (creatinină serică 300-700 μmol/l)
deoarece menţinerea fluxului sanguin renal este dependentă de prostaglandine. Tratamentul cu lornoxicam
trebuie întrerupt în cazul în care funcţia renală se deteriorează în timpul tratamentului.
- Funcţiile renale trebuie monitorizate la pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale majore, la
cei cu insuficienţă cardiacă, la cei trataţi cu diuretice, la cei trataţi concomitent cu medicamente despre
care se presupune sau se ştie că pot provoca afectarea rinichilor.
- Pacienţi cu tulburări de coagulare a sângelui: Sunt recomandate monitorizarea clinică atentă şi
teste de laborator (de exemplu APTT - timp de tromboplastină parţial activată).
- Insuficienţa hepatică (de exemplu ciroză hepatică): Trebuie luate în considerare monitorizarea
clinică şi evaluarea de laborator la intervale regulate în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică, deoarece
poate apărea acumularea de lornoxicam (creştere a ASC) după tratamentul cu doze zilnice de 12-16 mg. În
afară de aceasta, insuficienţa hepatică nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai lornoxicamului în
comparaţie cu subiecţii sănătoşi.
- Tratamentul de lungă durată (peste 3 luni): se recomandă efectuarea regulată de analize de
laborator hematologice (hemoglobină), ale funcţiilor renale (creatinină) şi ale enzimelor hepatice.
- Vârstnicii peste 65 ani: este recomandată monitorizarea funcţiilor renale şi hepatice.
Postoperator se recomandă precauţie la pacienţii vârstnici.
Trebuie evitată utilizarea lornoxicamului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2.
3
Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea dozei minime eficace, cea mai scurtă perioadă
necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovascular şi gastro-intestinal
prezentate mai jos).
Sângerare, ulcerare şi perforare gastro-intestinală: sângerarea, ulcerarea şi perforarea gastro-intestinală,
care pot fi letale, au fost raportate în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene, în orice moment al
tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastro-intestinală este mai mare la doze crescute de
antiinflamatoare nesteroidiene, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă
complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3) şi la persoanele vârstnice. Aceşti pacienţi trebuie să
înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare
asocierea terapiei cu medicamente protectoare (de exemplu misoprostol sau inhibitori de pompă de
protoni), precum şi la pacienţii care necesită concomitent doze mici de acid acetilsalicilic sau alte
substanţe active care pot creşte riscul gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5). Este recomandată
monitorizarea clinică la intervale regulate.
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, mai ales cei în vârstă, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastro-intestinală) mai ales în etapele iniţiale ale
tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care ar putea mări riscul de
ulcerare sau sângerare, cum sunt corticosteroizi orali, anticoagulante cum este warfarina, inhibitorii
selectivi ai recaptării serotoninei sau antiagregante plachetare cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare sângerarea sau ulcerarea gastro-intestinală la pacienţii trataţi cu lornoxicam, tratamentul
trebuie întrerupt.
Antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de boală
gastro-intestinală (colită ulceroasă, boala Crohn), deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).
Persoanele vârstnice au o frecvenţă mai mare de reacţii adverse la antiinflamatoarele nesteroidiene, mai
ales sângerări şi perforări gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.3).
Este necesară prudenţă la pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă,
deoarece s-au raportat retenţie de fluide şi edeme legate de terapia cu antiinflamatoare nesteroidiene.
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până
la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece s-au raportat retenţie lichidiană
şi edeme în asociere cu terapia cu AINS.
Studiile clinice şi epidemiologice sugerează faptul că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi
în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu o mică creştere a riscului de evenimente trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Există insuficiente date pentru
excluderea unui asemenea risc pentru lornoxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, cardiopatie ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală vasculară cerebrală trebuie trataţi cu lornoxicam numai
după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă
durată la pacienţi cu factori de risc pentru cardiopatii (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie,
diabet zaharat, fumat).
Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi heparină în contextul unei rahianestezii sau
a unei anestezii epidurale creşte riscul de hematom spinal/epidural (vezi pct. 4.5).
4
S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatită exfoliativă,
sindrom Stevens-Johnson şi necroliză toxică epidermică, în legătură cu utilizarea de antiinflamatoare
nesteroidiene (vezi pct. 4.8). Pacienţii prezintă cel mai mare risc al acestor reacţii la începutul terapiei,
debutul reacţiei apărând, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Administrarea de lornoxicam
trebuie întreruptă la prima apariţie de erupţie cutanată tranzitorie, de leziuni ale mucoasei sau la oricare alt
semn de hipersensibilitate.
Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţii care suferă de, sau cu antecedente de, astm
bronşic, deoarece AINS au fost raportate să precipite bronhospasmul la aceşti pacienţi.
La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv poate exista un risc
crescut de meningită aseptică.
Lornoxicamul reduce agregarea plachetelor şi prelungeşte timpul de sângerare; ca urmare, este necesară
prudenţă la administrare în cazul pacienţilor cu tendinţă crescută la sângerare.
Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi tacrolimus poate creşte riscul de
nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. Ca urmare, funcţia renală trebuie
monitorizată îndeaproape la pacienţii care se află sub terapie asociată.
Similar majorităţii antiinflamatoarelor nesteroidiene, s-au raportat creşterea ocazională a concentraţiei
serice de transaminaze, creşterea bilirubinei serice sau creşterea altor parametri ai funcţiei hepatice,
precum şi creşteri ale creatininei serice şi azotului ureic din sânge, precum şi alte valori anormale ale
analizelor de laborator. În cazul în care asemenea valori anormale sunt semnificative sau persistă,
administrarea de lornoxicam trebuie oprită şi trebuie prescrise investigaţii diagnostice adecvate.
Utilizarea lornoxicamului, la fel ca a oricărui alt medicament cunoscut pentru efectul său de inhibare a
sintezei de ciclooxigenaze/prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femeile care
încearcă să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu lornoxicam la
femeile care întâmpină dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate.
În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi.
Contribuţia AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclusă.
De aceea este recomandat a se evita utilizarea lornoxicam în caz de varicelă.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă de lornoxicam şi
- Cimetidină: Concentraţii plasmatice crescute de lornoxicam. (Nu s-au demonstrat interacţiuni între
lornoxicam şi ranitidină sau lornoxicam şi antiacide).
- Anticoagulante: antiinflamatoarele nesteroidiene pot mări efectul anticoagulantelor, cum este warfarina
(vezi pct. 4.4). Trebuie efectuată monitorizarea atentă a INR.
- Fenprocumonă: efect scăzut al tratamentului cu fenprocumonă.
- Heparină: antiinflamatoarele nesteroidiene cresc riscul de hematom spinal/epidural când sunt
administrate concomitent cu heparină în contextul unei rahianestezii sau al unei anestezii epidurale (vezi
pct. 4.4).
- Inhibitori ECA: efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA poate scădea.
- Diuretice: efect diuretic şi antihipertensiv scăzut al diureticelor de ansă, diureticelor tiazidice şi diuretice
care economisesc potasiu.
- Blocante beta-adrenergice: eficacitate antihipertensivă scăzută.
- Blocant de receptori de angiotensină II: eficacitate antihipertensivă scăzută.
5
- Digoxină: clearance-ul renal al digoxinei scăzut.
- Corticosteroizi: risc crescut de ulcerare sau sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).
- Antibiotice chinolonice: risc crescut de crize convulsive.
- Antiagregante plachetare: risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).
- Alte antiinflamatoare nesteroidiene: risc crescut de sângerare gastro-intestinală.
- Metotrexat: concentraţie serică crescută a metotrexatului. Poate rezulta o toxicitate crescută. Dacă
trebuie utilizată terapie concomitentă, se va efectua o monitorizare atentă.
- Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): Risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct.
4.4).
- Litiu: antiinflamatoarele nesteroidiene inhibă clearance-ul renal al litiului şi, ca urmare, concentraţia
serică a litiului poate creşte peste limitele toxice. De aceea, concentraţiile serice de litiu necesită
monitorizare, mai ales în timpul iniţierii, ajustării şi întreruperii tratamentului.
- Ciclosporină: concentraţie serică crescută a ciclosporinei. Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi
mărită prin efectele renale mediate ale prostaglandinei. În timpul tratamentului asociat, trebuie
monitorizată funcţia renală.
- Sulfonilureice (de exemplu glibenclamid): risc crescut de hipoglicemie.
- Inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9: lornoxicamul (similar altor antiinflamatoare
nesteroidiene care depind de citocromul P450 2C9 (izoenzima CYP2C9)) are interacţiuni cu inductori şi
inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9 (vezi pct. 5.2 Biotransformare).
- Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. În timpul
tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4).
- Pemetrexed: AINS pot reduce clearance-ul renal al pemetrexed, rezultând creşterea toxicităţii renale şi
gastrointestinale şi mielosupresie.
Xefo comprimate filmate are o absorbţie întârziată a lornoxicam atunci când se administrează cu alimente.
De aceea Xefo comprimate filmate nu trebuie administrat cu alimente atunci când este cerută obţinerea
rapidă a eficacităţii (ameliorarea durerii).
Alimentele pot scădea absorbţia cu aproximativ 20% şi pot creşte Tmax.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Lornoxicamul este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi nu trebuie utilizat în timpul primului şi
al doilea trimestru de sarcină şi în timpul naşterii, deoarece nu sunt disponibile date clinice referitoare la
expunerea în timpul sarcinii.
Nu există date adecvate privind utilizarea lornoxicamului la femeile gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea reacţii adverse asupra sarcinii şi/sau asupra dezvoltării
embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţii
cardiace după utilizarea inhibitorului sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Se presupune că
riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de
prostaglandine a determinat creşterea numărului de avorturi pre- şi post- implantare şi mortalitate embrio-
fetală. Inhibitorii sintezei de prostaglandine nu trebuie administraţi în timpul primului şi celui de al doilea
trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Inhibitorii sintezei de prostaglandine administraţi în timpul celui de al treilea trimestru de sarcină pot
expune fătul la toxicitate cardiopulmonară (închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară) şi la disfuncţii renale care pot duce la insuficienţă renală şi, deci, la o cantitate redusă de lichid
amniotic. La sfârşitul sarcinii, inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune mama şi fătul la timp
crescut de sângerare şi inhibarea contracţiilor uterine, care pot întârzia sau prelungi travaliul. Ca urmare,
utilizarea lornoxicamului în al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3).
6
Alăptarea
Nu există date referitoare la excreţia lornoxicamului în laptele matern. Lornoxicamul este excretat în
concentraţii relativ mari în lapte la şobolanii femele care alăptează. Ca urmare, lornoxicam nu trebuie
utilizat la femeile care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Pacienţii care prezintă ameţeli şi/sau somnolenţă sub tratamentul cu lornoxicam trebuie să nu conducă
vehicule sau să folosească utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Cele mai frecvente evenimente adverse observate în cazul antiinflamatoarelor nesteroidiene sunt de natură
gastro-intestinală. Pot apărea ulcere peptice, perforaţii sau sângerări gastro-intestinale, uneori letale, în
special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Ca urmare a administrării de antiinflamatoare nesteroidiene, s-au
raportat greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă,
hematemeză, stomatită ulceroasă, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita s-a observat mai
puţin frecvent.
La aproximativ 20% din pacienţii trataţi cu lornoxicam este de aşteptat apariţia reacţiilor adverse. Cele
mai frecvente reacţii adverse ale lornoxicamului includ greaţă, dispepsie, indigestie, durere abdominală,
vărsături şi diaree. În general, aceste simptome au apărut la mai puţin de 10% din pacienţii care au
participat la studiile disponibile.
Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu
AINS.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale
(de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
În mod excepţional pot apare complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi in timpul
varicelei.
Se enumără mai jos reacţiile adverse care au apărut, în general, la peste 0,05% din cei 6417 pacienţi trataţi
în cadrul studiilor clinice de faze II, III şi IV.
Foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100); rare
(1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Infecţii şi infestări
Rare: faringită.
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare: anemie, trombocitopenie, leucopenie, timp de sângerare prelungit
Foarte rare: echimoză. S-a raportat faptul că grupa de medicamente AINS poate cauza tulburări
hematologice potenţial severe ca neutropenia, agranulocitoza, anemia aplastică şi anemia hemolitică ca
efecte de clasă.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: hipersensibilitate, reacţie anafilactică şi anafilaxie.
7
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: anorexie, modificări ale greutăţii corporale.
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: insomnie, depresie.
Rare: confuzie, nervozitate, agitaţie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee şi ameţeli uşoare şi trecătoare.
Rare: somnolenţă, parestezie, disgeuzie, tremor, migrenă.
Foarte rare: Meningită aseptică la pacienţi cu LES şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv (vezi pct. 4.4).
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: conjunctivită
Rare: tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij, tinitus.
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: palpitaţii, tahicardie, edem, insuficienţă cardiacă.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: eritem, edem.
Rare: hipertensiune arterială, bufeuri, hemoragie, hematom.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: rinită.
Rare: dispnee, tuse, bronhospasm.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, durere abdominală, dispepsie, diaree, vărsături.
Mai puţin frecvente: constipaţie, flatulenţă, eructaţii, gură uscată, gastrită, ulcer gastric, durere în partea
superioară a abdomenului, ulcer duodenal, ulceraţii ale cavităţii bucale.
Rare: melenă, hematemeză, stomatită, esofagită, reflux gastroesofagian, disfagie, stomatită aftoasă, glosită
(limbă dureroasă sau umflată), ulcer peptic perforat, hemoragie gastrointestinală.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: creşteri ale valorilor testelor funcţiei hepatice, SGPT (ALT) sau SGOT (AST).
Foarte rare: Hepatotoxicitate rezultând în, de exemplu: insuficienţă hepatică, hepatită, icter şi colestază.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată eritematoasă,
urticarie şi angioedem, alopecie.
Rare: dermatită şi eczemă, pupură.
Foarte rare: edem şi reacţii pustuloase, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică
Tulburări musculoscheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgie.
Rare: dureri ale oaselor, spasme musculare, mialgie.
8
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare: nicturia, tulburări de micţiune, creşteri ale azotului ureic din sânge şi ale concentraţiilor de
creatinină.
Foarte rare: Lornoxicam poate precipita insuficienţa renală acută la pacienţi cu insuficienţa renală pre-
existentă, care sunt dependenţi de prostaglandine renale pentru mentinerea fluxului de sânge renal (vezi
pct. 4.4). Nefrotoxicitatea, în forme variate incluzând nefrita şi sindromul nefrotic, a fost asociată cu AINS
ca efect de clasă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: stare generală de rău, edem facial.
Rare: astenie.
4.9 Supradozaj
Până în present nu s-a raportat niciun caz de supradozaj care să permită definirea consecinţelor acestuia
sau care să sugereze o abordare terapeutică specifică. Totuşi, se poate preconiza că după un supradozaj cu
lornoxicam se pot observa următoarele manifestări: greaţă, vărsături, simptome cerebrale (ameţeală,
tulburări de vedere). Manifestările severe sunt ataxia cu evoluţie spre comă şi crampe, afectări ale ficatului
şi rinichilor şi, probabil, tulburări de coagulare.
În cazul unui supradozaj real sau suspectat, administrarea medicamentului trebuie întreruptă. Datorită
timpului scurt de înjumătăţire plasmatică, lornoxicamul este excretat rapid. Lornoxicamul nu poate fi
eliminat prin dializă. Până în present, nu se cunoaşte niciun antidot specific. Trebuie luate în considerare
măsurile obişnuite de urgenţă, precum spălătura gastrică. Pe baza principiilor, numai administrarea de
cărbune activat imediat după lornoxicam poate duce la diminuarea absorbţiei medicamentului. Tulburările
gastro-intestinale pot fi tratate, de exemplu, cu analog de prostaglandine sau ranitidină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de oxicami
Codul ATC: M01AC05
Lornoxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice şi aparţine clasei
derivaţilor de oxicam. Modul de acţiune al lornoxicam este în principal legat de inhibarea sintezei de
prostaglandine (inhibarea enzimei ciclooxigenază), ducând la desensibilizarea nociceptorilor periferici şi,
ca urmare, la inhibarea inflamaţiei. S-a sugerat şi un efect central asupra nocicepţiei, care pare a fi
independent de efectele antiinflamatoare.
Lornoxicamul nu are efect asupra semnelor vitale (de exemplu temperatura corpului, frecvenţa
respiratorie, ritmul cardiac, presiunea arterială, ECG, spirometrie).
Proprietăţile analgezice ale lornoxicamului au fost demonstrate cu succes în mai multe studii clinice, în
timpul dezvoltării medicamentului.
Datorită efectului iritant local gastro-intestinal şi unui efect ulcerogen sistemic legate de inhibarea sintezei
de prostaglandine, sechelele gastro-intestinale sunt reacţii adverse frecvente după tratamentul cu
lornoxicam, similar altor antiinflamatoare nesteroidiene.
9
Într-un studiu clinic efectuat la pacienţi suferind de durere după extracţia unui al treilea molar lovit,
comprimatele filmate de lornoxicam cu eliberare rapidă au prezentat un debut mai rapid al acţiunii în
comparaţie cu comprimatele filmate de lornoxicam.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Lornoxicamul este absorbit rapid şi aproape complet din tractul gastro-intestinal. Concentraţiile
plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 30 de minute. Cmax pentru comprimatele filmate de Xefo
Rapid este mai mare decât Cmax pentru comprimatele filmate de Xefo şi echivalent cu Cmax pentru forma
parenterală a lornoxicamului. Biodisponibilitatea absolută a comprimatelor filmate de Xefo Rapid este de
90-100 %, echivalentă cu cea a comprimatelor filmate de Xefo. Nu s-a observat metabolizare la primul
pasaj hepatic. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 3-4 ore.
Nu sunt disponibile date privind ingestia de comprimate filmate de Xefo Rapid în timpul meselor dar, pe
baza datelor disponibile pentru comprimatele filmate de Xefo, sunt de aşteptat o reducere a Cmax, o
creştere a Tmax şi o reducere a absorbţiei (ASC) lornoxicamului.
Distribuţie
Lornoxicamul se găseşte în plasmă în formă neschimbată şi sub formă de metabolitul său hidroxilat.
Legarea lornoxicamului la nivelul proteinelor din plasmă este de 99% şi nu depinde de concentraţie.
Biotransformare
Lornoxicam este metabolizat în proporţie mare în ficat, mai întâi în 5-hidroxilornoxicam inactiv, prin
hidroxilare. CYP2C9 este implicată în această biotransformare a lornoxicamului. Datorită polimorfismului
genetic, pentru această enzimă există persoane care metabolizează lent sau rapid, fapt care poate duce la
concentraţii plasmatice semnificativ crescute de lornoxicam la cei cu metabolizare lentă. Metabolitul
hidroxilat nu prezintă activitate farmacologică. Lornoxicamul este metabolizat complet şi aproximativ 2/3
sunt eliminate prin ficat şi 1/3 prin rinichi sub formă de substanţă inactivă.
Testat în modelele la animale, lornoxicamul nu a avut efect inductor asupra enzimelor hepatice. Din datele
din studiul clinic, nu există nici o evidenţă a acumulării de lornoxicam după administrări repetate, când
este administrat conform dozelor recomandate. Acest rezultat a fost sprijinit de datele de monitorizare a
medicamentului din studiile cu durata de un an.
Eliminare
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al medicamentului nemodificat este de 3 până la 4
ore. După administrare orală, aproximativ 50% este excretat în fecale şi 42% prin rinichi, în principal sub
formă de 5-hidroxilornoxicam. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al 5-
hidroxilornoxicam este de aproximativ 9 ore după o doză parenterală unică sau de două ori pe zi.
La vârstnicii peste 65 de ani, clearance-ul este redus cu 30-40%. În afară de un clearance redus, nu există
modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii vârstnici.
Nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii cu insuficienţă renală sau
hepatică, cu excepţia acumulării în cazul pacienţilor cu boală hepatică cronică după 7 zile de tratament cu
doze zilnice de 12 şi 16 mg.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
10
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul
carcinogen.
Lornoxicamul a provocat toxicitate renală şi ulcere gastro-intestinale în studiile de toxicitate după doză
unică şi după doze repetate, desfăşurate la mai multe specii.
La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a determinat creşterea avorturilor
pre- şi post- implantare şi mortalitate embrio-fetală. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor
malformaţii congenitale diverse, inclusiv cardiovasculare, la animale cărora li s-a administrat un inhibitor
de sinteză de prostaglandine, în perioada organogenetică.
La şobolan, lornoxicamul a afectat fertilitatea (efecte asupra ovulaţiei şi implantării) şi a afectat sarcina şi
naşterea. La iepure şi şobolan, lornoxicamul a provocat închiderea prematură a canalului arterial, datorită
inhibării ciclooxigenazei.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Hidrogencarbonat de sodiu
Hidrogenofosfat de calciu anhidru
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Hidroxipropilceluloză
Stearat de calciu
Film:
Dioxid de titan (E171)
Talc
Propilenglicol
Hipromeloză
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
OPA-Al-PVC/Al blister.
Mărimea ambalajelor: 6, 10, 20, 30, 50, 100, 250 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
11
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Nycomed Austria GmbH
St. Peter Strasse 25, A-4020 Linz,
Austria
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3732/2011/01-02-03-04-05-06-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei Septembrie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2011
