LERCANIDIPINA JENSON 10 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Lercanidipina Jenson 10 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de lercanidipină 10 mg, echivalent la lercanidipină 9,4 mg.
Excipienţi: Conţine lactoză monohidrat 25 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galben-brun, cu o linie mediană pe una din feţe. Linia
mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în
doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Lercanidipina Jenson este indicată pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, forme uşoare până
la moderate.
4.2 Doze şi mod de administrare
Mod de administrare:
Administrare orală.
Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar de apă).
Doza recomandată este de 10 mg, administrată oral, o dată pe zi, cu cel puţin 15 minute înainte de mese;
doza poate fi crescută la 20 mg, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.
Stabilirea dozei se face treptat, deoarece pot fi necesare aproximativ 2 săptămâni până când efectul
antihipertensiv maxim devine evident.
Anumiţi pacienţi, la care tensiunea arterială nu este controlată adecvat prin administrarea unui singur
medicament antihipertensiv, potbeneficia de asocierea de Lercanidipina Jenson la tratamentul cu un
medicament blocant al receptorilor beta-adrenergici (atenolol), un diuretic (hidroclorotiazidă) sau un
inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (captopril sau enalapril).
2
Deoarece curba doză-răspuns este ascendentă, cu un platou atins la doze cuprinse în intervalul 20 – 30 mg,
este improbabil ca eficacitatea tratamentului să crească la administrarea de doze mai mari, în timp ce
reacţiile adverse pot fi mai accentuate.
Administrare la vârstnici: deşi datele de farmacocinetică şi experienţa clinică arată că nu este necesară
ajustarea dozei zilnice, se recomandă precauţie specială la iniţierea tratamentului la vârstnici.
Administrare la copii şi adolescenţi: Lercanidipina Jenson nu este recomandată pentru utilizare la copii şi
adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea la acest grup
de vârstă.
Administrarea în condiţii de insuficienţă renală sau hepatică: trebuie acordată o atenţie deosebită în
perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la
moderate. Deşi schema terapeutică uzuală recomandată poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de
pacienţi, o creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi
amplificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a
dozei.
Lercanidipina Jenson nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau
cu insuficienţă renală severă (Rata de Filtrare Glomerulară (RFG)< 30 ml/min).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă „lercanidipină” sau la orice alte dihidropiridine sau la oricare dintre
excipienţii medicamentului.
Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6)
Femei aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode de contracepţie eficace
Obstrucţia tractului de ejecţie al ventriculului stâng
Insuficienţă cardiacă congestivă netratată
Angină pectorală instabilă
Insuficienţă renală sau hepatică severă
În prima lună după un infarct miocardic
Administrarea concomitentă cu:
• inhibitori puternici ai CYP 3A4 (vezi pct. 4.5)
• ciclosporină (vezi pct. 4.5)
• suc de grapefruit (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În cazul utilizării de Lercanidipină Jenson la pacienţii diagnosticaţi cu boala nodului sinusal (dacă nu s-a
implantant un pacemaker) trebuie luate masuri speciale de precauţie. Deşi studiile controlate privind
hemodinamica nu au evidenţiat perturbări ale funcţiei ventriculare, este necesară prudenţă la pacienţii cu
disfuncţie ventriculară stângă. S-a sugerat faptul că utilizarea unor dihidropiridine cu acţiune de scurtă
durată poate fi asociată cu risc cardiovascular crescut la pacienţii cu cardiopatie ischemică. Deşi
lercanidipinaeste o dihidropiridină cu acţiune de lungă durată, se recomandă utilizarea cu precauţie la
aceşti pacienţi.
Rareori, unele dihidropiridine pot determina durere precordială sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii
cu angină pectorală preexistentă pot prezenta aceste episoade cu frecvenţă, durată sau severitate crescute.
Pot fi observate cazuri izolate de infarct miocardic (vezi pct. 4.8).
Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică:trebuie acordată o atenţie deosebită în
perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la
moderate. Deşi schema terapeutică uzuală poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de pacienţi, o
3
creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi amplificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a dozei.
Lercanidipina Jenson nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau
la cei cu insuficienţă renală severă (RFG< 30 ml/min) (vezi pct. 4.2).
Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.5).
Inductorii enzimatici ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi
rifampicina pot să scadă concentraţiile plasmatice ale lercanidipinei şi, ca urmare, eficacitatea
Lercanidipinei Jenson poate fi mai mică decât este de aşteptat (vezi pct. 4.5).
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, cu deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de
malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Este cunoscut faptul că lercanidipina este metabolizată prin intermediul izoenzimelor CYP3A4 şi, ca
urmare, medicamentele care au efect inhibitor sau inductor asupra CYP3A4, administrate concomitent, pot
interacţiona cu metabolizarea sau eliminarea lercanidipinei.
Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inhibitori ai CYP3A4 (de exemplu, ketoconazol,
itraconazol, ritonavir, eritromicină, troleandomicină) trebuie evitată (vezi pct. 4.3).
Un studiu efectuat cu un inhibitor puternic al CYP3A4, ketoconazol, a demonstrat o creştere considerabilă
a concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei (o creştere de 15 ori a ASC şi de 8 ori a Cmax pentru
eutomerul S-lercanidipină).
Ciclosporina şi lercanidipinanu trebuie administrate concomitent (vezi pct. 4.3).
După administrarea concomitentă a lercanidipinei şi ciclosporinei au fost observate concentraţii
plasmatice crescute ale ambelor medicamente. Un studiu efectuat la voluntari sănătoşi tineri a demonstrat
că, în cazul administrării ciclosporinei la 3 ore după administrarea lercanidipinei, concentraţiile plasmatice
ale lercanidipinei nu au fost modificate, în timp ce ASC a ciclosporinei a crescut cu 27%. Cu toate acestea,
administrarea concomitentă a lercanidipinei cu ciclosporină a determinat o creştere de 3 ori a
concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei şi o creştere cu 21% a ASC a ciclosporinei.
Lercanidipina nu trebuie administrată cu suc de grapefruit (vezi pct. 4.3).
Similar altor dihidropiridine, lercanidipina este sensibilă la acţiunea sucului de grapefruit de inhibare a
metabolizării, cu o creştere consecutivă a biodisponibilităţii sale şi o accentuare a efectului de scădere a
tensiunii arteriale.
În cazul administrării concomitente pe cale orală a unei doze de 20 mg lercanidipină cu midazolam la
voluntari vârstnici, absorbţia lercanidipinei a crescut (cu aproximativ 40%) şi viteza de absorbţie a scăzut
(Tmax a fost prelungit de la 1,75 ore la 3 ore). Concentraţiile plasmatice ale midazolamului nu au fost
modificate.
Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente de lercanidipină cu alte substrate ale
CYP3A4, cum sunt terfenadina, astemizolul, medicamente antiaritmice din clasa III, cum este
amiodarona, chinidina.
Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inductori ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de
exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi rifampicina trebuie efectuată cu prudenţă, deoarece efectul
antihipertensiv al lercanidipinei poate fi redus, iar tensiunea arterială trebuie monitorizată mai frecvent
decât în mod obişnuit.
Când lercanidipina este administrată concomitent cu metoprolol, un beta-blocant eliminat în principal pe
cale hepatică, biodisponibilitatea metoprololului nu a fost modificată, în timp ce biodisponibilitatea
lercanidipinei s-a redus cu 50%. Acest efect se poate datora reducerii fluxului sanguin hepatic determinat
de beta-blocante, şi de aceea, poate să apară şi în cazul altor medicamente din această clasă. În concluzie,
lercanidipina poate fi administrată în condiţii de siguranţă concomitent cu medicamente blocante ale
receptorilor beta-adrenergici, dar poate fi necesară ajustarea dozei.
4
Un studiu privind interacţiunile medicamentoase ale lercanidipinei cu fluoxetina (un inhibitor al CYP2D6
şi CYP3A4) efectuat la voluntari cu vârsta de 65 ± 7 ani (media ± deviaţia standard) nu a evidenţiat
modificări semnificative clinic ale parametrilor farmacocinetici ai lercanidipinei.
Administrarea concomitentă cu cimetidină, în doză de 800 mg zilnic, nu a determinat modificări
semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei, dar pentru doze mai mari se recomandă
prudenţă, deoarece biodisponibilitatea şi efectul de scădere a tensiunii arteriale ale lercanidipinei pot fi
crescute.
Administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanipină la pacienţii trataţi cronic cu b-metildigoxină
nu a evidenţiat interacţiuni farmacocinetice. La voluntari sănătoşi trataţi cu digoxină, administrarea
lercanidipinei în doză de 20 mg, în condiţii de repaus alimentar, a evidenţiat o creştere medie de 33% a
Cmax a digoxinei, în timp ce ASC şi clearance-ul renal nu au fost modificate semnificativ. Pacienţii trataţi
concomitent cu digoxină trebuie monitorizaţi clinic atent, în ceea ce priveşte semnele de intoxicaţie
digitalică.
Atunci când o doză de 20 mg lercanidipină a fost administrată repetat concomitent cu o doză de 40 mg
simvastatină, ASC a lercandipinei nu a fost modificată semnificativ, în timp ce ASC a simvastatinei a
crescut cu 56% iar cea a metabolitului său activ β-hidroxi-simvastatina cu 28%. Este improbabil ca
asemenea modificări să aibă relevanţă clinică. Nu sunt de aşteptat interacţiuni între aceste medicamente,
atunci când lercanidipina este administrată dimineaţa şi simvastatina este utilizată seara, aşa cum este
recomandat pentru acest medicament.
La voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanidipină cu warfarină, în
condiţii de repaus alimentar, nu influenţează farmacocinetica warfarinei.
Lercanidipina a fost administrată în condiţii de siguranţă cu diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie
a angiotensinei.
Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.4).
4.6 Sarcina şi alăptarea
Datele non-clinice nu au evidenţiat efecte teratogene la şobolan şi iepure, iar funcţia de reproducere la
şobolan nu a fost afectată. Deoarece nu există date adecvate privind utilizarea lercanidipinei în timpul
sarcinii şi alăptării şi în cazul utilizării altor substanţe dihidropiridinice au fost evidenţiate efecte
teratogene la animale, lercanidipina nu trebuie administrată în timpul sarcinii sau la femeile aflate la vârsta
fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode contraceptive eficace.
Nu există date adecvate privind utilizarea lercanidipinei la gravide. Datorită liposolubilităţii mari a
lercanidipinei, este de aşteptat ca aceasta să se excrete în laptele matern. Ca urmare, lercanidipina nu
trebuie administrată la mamele care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Experienţa clinică referitoare la lercanidipina arată că aceasta este puţin probabil să afecteze capacitatea
de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie luate măsuri de precauţie deoarece
pot să apară ameţeli, astenie, fatigabilitate şi rareori somnolenţă.
4.8 Reacţii adverse
Aproximativ 1,8% dintre pacienţi prezintă reacţii adverse.
Tabelul de mai jos arată incidenţa reacţiilor adverse, cel puţin cu relaţie cauzală posibilă, grupate după
clasificarea MedDRA pe aparate, sisreme și organe şi în funcţie de frecvenţă (mai puţin frecvente, rare).
Următoarea convenţie a fost utilizată pentru clasificarea frecvenţei reacţiilor adverse:
Foarte frecvente: ( ≥1/10)
Frecvente: (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente: (≥1/1000 şi <1/100)
5
Rare: (≥1/10000 şi <1/1000)
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată folosind datele disponibile).
După cum este prezentat în tabel, cele mai frecvente reacţii adverse raportate în studiile clinice controlate
au fost cefalee, ameţeli, edeme periferice, tahicardie, palpitaţii, hiperemie facială tranzitorie, fiecare
apărând la mai puţin de 1% dintre pacienţi.
Tulburări ale sistemului imun Foarte rare Hipersensibilitate
Tulburări psihice Rare Somnolenţă
Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente Cefalee, ameţeli
Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Tahicardie; palpitaţii
Rare Angină pectorală
Tulburări vasculare Mai puţin frecvente Hiperemie facială
tranzitorie
Foarte rare Sincopă
Tulburări gastrointestinale Rare Greaţă, dispepsie,
diaree, durere
abdominală, vărsături
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Rare Erupţii cutanate
tranzitorii
Tulburări musculoscheletale şi
ale ţesutului conjunctiv
Rare Mialgie
Tulburări renale şi ale căilor
urinare
Rare Poliurie
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare
Mai puţin frecvente Edeme periferice
Rare Astenie, fatigabilitate
Din experienţa de după punerea pe piaţă, din raportările spontane, foarte rar au fost raportate următoarele
reacţii adverse (<1/10000): hipertrofie gingivală, creştere reversibilă a valorilor serice ale transaminazelor
hepatice, hipotensiune arterială, micţiuni frecvente şi dureri toracice.
Rareori, lercanidipina poate determina dureri precordiale sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii cu
angină pectorală pre-existentă pot să prezinte creşterea frecvenţei, duratei sau severitaţii episoadelor de
angină pectorală. Se pot observa cazuri izolate de infarct miocardic.
Lercanidipina nu pare să influenţeze negativ glicemia sau valorile concentraţiilor plasmatice ale
lipidelor.
4.9 Supradozaj
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate două cazuri de supradozaj (150 mg şi respectiv,
280 mg de lercanidipină ingerate în scopul tentativei de suicid). Primul pacient a prezentat somnolenţă şi a
fost tratat prin lavaj gastric. Al doilea pacient a dezvoltat şoc cardiogenic cu ischemie miocardică severă şi
insuficienţă renală uşoară şi a fost tratat cu doze mari de catecolamine, furosemid, digitală şi administrarea
parenterală de substituenţi polimerici de plasmă. Ambele cazuri au fost rezolvate fără sechele restante.
Este de aşteptat ca supradozajul să determine vasodilataţie periferică excesivă cu hipotensiune arterială
marcată şi tahicardie reflexă. În caz de hipotensiune arterială severă, bradicardie şi pierderea conştienţei
poate fi util un tratament de susţinere a funcţiei cardiovasculare, pentru bradicardie administrându-se
intravenos atropină.
6
Având în vedere efectul farmacologic prelungit al lercanidipinei, în caz de supradozaj, este esenţială
monitorizarea funcţiei cardiovasculare a pacientului timp de cel puţin 24 de ore. Nu există informaţii
privind eficacitatea dializei. Datorită liposolubilităţii mari a substanţei active este foarte probabil ca
valorile concentraţiei plasmatice să nu fie un indicator al duratei perioadei de risc şi dializa poate fi
ineficace.
Doză Semne/Simptome Abordare terapeutică Rezultat
150 mg+ o
cantitate
neprecizată de
alcool etilic
Somnolenţă Lavaj gastric
Cărbune activat
Recuperare
280 mg + 5,6 mg
moxonidină
Şoc cardiogen
Ischemie miocardică severă
Insuficienţă renală uşoară
Doze mari de catecolamine
Furosemid
Digitalice
Administrarea parenterală
de substituenţi polimerici de
plasmă
Recuperare
800 mg Vărsături
Hipotensiune arterială
Cărbune activat
Purgative
Dopamină administrată
intravenos
Recuperare
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: blocante selective ale canalelor de calciu de tipul derivaţilor de
dihidropiridină, cu efect preponderent vascular
Codul ATC: C08CA13
Lercanidipina este un antagonist al canalelor de calciu, care face parte din grupa farmacoterapeutică a
dihidropiridinelor şi inhibă influxul transmembranar de calciu la nivelul miocardului şi musculaturii
netede. Mecanismul acţiunii sale antihipertensive este reprezentat de efectul relaxant direct la nivelul
musculaturii netede vasculare, care determină scăderea rezistenţei periferice totale. Deşi prezintă un timp
de înjumătăţire plasmatică mic, lercanidipina are o acţiune antihipertensivă prelungită, datorită
coeficientului mare de partiţie membranară şi nu prezintă efecte inotrop negative datorită selectivităţii sale
vasculare crescute.
Deoarece vasodilataţia indusă de lercanidipină se realizează treptat, hipotensiunea arterială acută cu
tahicardie reflexă a fost rareori observată la pacienţii hipertensivi.
Similar altor 1,4 - dihidropiridine asimetrice, acţiunea antihipertensivă a lercanidipinei este datorată, în
principal, enantiomerului S.
Suplimentar faţă de studiile clinice conduse pentru a susţine indicaţiile terapeutice ale lercanidipinei, a fost
realizat un studiu mic necontrolat, dar randomizat, la pacienţi cu hipertensiune arterială severă (tensiunea
diastolică medie ± DS de 114,5 ± 3,7 mmHg) care a arătat că tensiunea arterială s-a normalizat la 40%
dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză zilnică de 20 mg lercanidipină administrată în priză unică şi la
56% dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză de 10 mg lercanidipină, administrată de două ori pe zi. Într-
un studiu clinic dublu-orb, randomizat, placebo-controlat, efectuat la pacienţi cu hipertensiune sistolică
7
izolată, lercanidipina a fost eficace în scăderea tensiunii arteriale sistolice de la valoarea medie iniţială de
172,6± 5,6 mmHg la 140,2±8,7 mmHg.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală a unor doze de 10 – 20 mg, lercanidipina este complet absorbită, concentraţiile
plasmatice maxime fiind de 3,30 ± 2,09 ng/ml DS, respectiv 7,66 ± 5,90 ng/ml DS şi au fost atinse în
aproximativ 1,5 – 3 ore de la momentul administrării.
Cei doi enantiomeri ai lercanidipinei au un profil al concentraţiilor plasmatice similar: timpul până la
realizarea concentraţiei plasmatice maxime este acelaşi, concentraţia plasmatică maximă şi ASC sunt, în
medie, de 1,2 ori mai mari pentru enantiomerul (S) şi timpul de înjumătăţire plasmatică al celor doi
enantiomeri este acelaşi. Nu s-au observat interconversiuni„in vivo”ale celor doi enantiomeri.
Datorită metabolizării crescute la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea absolută a
lercanidipinei administată oral la pacienţi, în timpul mesei, este de aproximativ 10%, deşi se reduce până
la 1/3 atunci când este administrată la voluntari sănătoşi în condiţii de repaus alimentar.
Biodisponibilitatea orală a lercanidipinei creşte de 4 ori atunci când aceasta este administrată cu până la 2
ore după o masă cu conţinut mare de lipide. În consecinţă, lercanidipina trebuie administrată înainte de
masă.
Distribuţie
Distribuţia de la nivel plasmatic la nivelul ţesuturilor şi organelor este rapidă şi extensivă.
Gradul de legare al lercanidipinei de proteinele plasmatice depăşeşte 98%. Deoarece valorile proteinelor
plamatice sunt reduse la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică severă, fracţia
liberă a medicamentului poate fi crescută la aceste grupe speciale de pacienţi.
Metabolizare
Lercanidipina este metabolizată în proporţie mare prin intermediul izoenzimelor CYP3A4; nu a fost
identificată prezenţa substanţei active netransformate în urină sau fecale. Ea este transformată în principal
la metaboliţi inactivi şi aproximativ 50% din doză este excretată în urină.
Studiile experimentale in vitrorealizate pe microzomi hepatici umani au demonstrat că lercanidipina are un
grad de inhibare asupra CYP3A4 şi CYP2D6, la concentraţii de 160 de ori mai mari, respectiv de 40 de ori
mai mari decât concentraţiile plasmatice maxime măsurate la om după administrarea unei doze de 20 mg.
Mai mult, studiile privind interacţiunile medicamentoase la om, au arătat că lercanidipina nu influenţează
concentraţiile plasmatice ale midazolamului, un substrat tipic pentru CYP3A4 sau ale metoprololului, un
substrat tipic pentru CYP2D6. Ca urmare, nu este de aşteptat inhibarea de către lercanidipină, administrată
la doze terapeutice, a metabolizării medicamentelor prin intermediul CYP3A4 şi CYP2D6.
Eliminare
Eliminarea lercanidipinei se realizează în principal prin metabolizare.
A fost calculat un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 8 – 10 ore, iar durata de acţiune
este de cel puţin 24 de ore, datorită gradului mare de legare de lipidele membranare. Nu s-a observat
acumularea medicamentului după administrare repetată.
8
Cinetică liniară/ neliniară
Administrarea orală a lercanidipinei determină concentraţii plasmatice ale acesteia care nu sunt direct
proporţionale cu doza administrată (cinetică neliniară). După administrarea a 10 mg, 20 mg sau 40 mg,
raportul concentraţiilor plasmatice maxime a fost de 1:3 :8 iar cel al ariilor de sub curba concentraţiilor
plasmatice în funcţie de timp (ASC) de 1: 4: 18, sugerând o saturare progresivă a metabolizării la nivelul
primului pasaj hepatic. În mod corespunzător, biodisponibilitatea creşte proporţional cu creşterea dozei.
Grupe speciale de pacienţi
La pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate, profilul
farmacocinetic al lercanidipinei s-a dovedit a fi similar cu cel observat în populaţia generală de pacienţi;
pacienţii cu insuficienţă renală severă sau pacienţii care efectuează şedinţe de dializă au prezentat
concentraţii plasmatice mai mari ale medicamentului (cu aproximativ 70%). La pacienţii cu insuficienţă
hepatică, forma moderată până la severă, biodisponibilitatea sistemică a lercanidipinei este probabil
crescută, datorită faptului că, în mod normal, medicamentul este metabolizat în proporţie mare la nivelul
ficatului.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile farmacologice de siguranţă efectuate la animale nu au evidenţiat efecte asupra sistemului nervos
vegetativ, sistemul nervos central sau asupra funcţiei gastro-intestinale la doze antihipertensive.
Efectele semnificative care au fost observate în studiile de lungă durată la şobolani şi câini au fost legate,
direct sau indirect, de efectele cunoscute ale dozelor mari de antagonişti ai canalelor de calciu, care
reflectă, în principal, o activitate farmacodinamică exagerată.
Lercanidipina nu a fost genotoxică şi nu a demonstrat potenţial carcinogen.
La şobolani, fertilitatea şi funcţia reproductivă în ansamblu nu au fost influenţate de către tratamentul cu
lercanidipină.
Nu au fost evidenţiate efecte teratogene la şobolani şi iepuri; cu toate acestea, la şobolani, dozele mari de
lercanidipină determină pierderi embrionare pre- şi post- implantare şi întârzierea dezvoltării fetale.
Administrarea dozelor mari de clorhidrat de lercanidipină (12 mg/kg şi zi) în timpul travaliului induce
distocie.
Distribuţia lercanidipinei şi/sau a metaboliţilor săi la animalele gestante şi excreţia lor în lapte nu au fost
investigate.
Metaboliţii nu au fost evaluaţi separat în studiile de toxicitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleul comprimatului:
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Crospovidonă (tip A)
Povidonă K30
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E 171)
Oxid galben de fer ( E172)
Macrogol 8000
Oxid roşu de fer ( E172)
Oxid negru de fer ( E172)
9
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere opace din Aluminium/ PVC.
Cutii a câte 7, 14, 28, 35, 50, 56, 98 şi 100 comprimate filmate.*
*Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Flacon din PEÎD cu capac opac din polipropilenă prevăzut cu silicagel ca desicant a câte 500 şi 1000
comprimate filmate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Jenson Pharmaceutical Services Ltd
Carradine House, 237 Regent’s Park Road, N3 3 LF, Londra, Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3886/2011/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare Octombrie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Octombrie 2011
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Lercanidipina Jenson 10 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de lercanidipină 10 mg, echivalent la lercanidipină 9,4 mg.
Excipienţi: Conţine lactoză monohidrat 25 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galben-brun, cu o linie mediană pe una din feţe. Linia
mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în
doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Lercanidipina Jenson este indicată pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, forme uşoare până
la moderate.
4.2 Doze şi mod de administrare
Mod de administrare:
Administrare orală.
Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar de apă).
Doza recomandată este de 10 mg, administrată oral, o dată pe zi, cu cel puţin 15 minute înainte de mese;
doza poate fi crescută la 20 mg, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.
Stabilirea dozei se face treptat, deoarece pot fi necesare aproximativ 2 săptămâni până când efectul
antihipertensiv maxim devine evident.
Anumiţi pacienţi, la care tensiunea arterială nu este controlată adecvat prin administrarea unui singur
medicament antihipertensiv, potbeneficia de asocierea de Lercanidipina Jenson la tratamentul cu un
medicament blocant al receptorilor beta-adrenergici (atenolol), un diuretic (hidroclorotiazidă) sau un
inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (captopril sau enalapril).
2
Deoarece curba doză-răspuns este ascendentă, cu un platou atins la doze cuprinse în intervalul 20 – 30 mg,
este improbabil ca eficacitatea tratamentului să crească la administrarea de doze mai mari, în timp ce
reacţiile adverse pot fi mai accentuate.
Administrare la vârstnici: deşi datele de farmacocinetică şi experienţa clinică arată că nu este necesară
ajustarea dozei zilnice, se recomandă precauţie specială la iniţierea tratamentului la vârstnici.
Administrare la copii şi adolescenţi: Lercanidipina Jenson nu este recomandată pentru utilizare la copii şi
adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea la acest grup
de vârstă.
Administrarea în condiţii de insuficienţă renală sau hepatică: trebuie acordată o atenţie deosebită în
perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la
moderate. Deşi schema terapeutică uzuală recomandată poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de
pacienţi, o creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi
amplificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a
dozei.
Lercanidipina Jenson nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau
cu insuficienţă renală severă (Rata de Filtrare Glomerulară (RFG)< 30 ml/min).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă „lercanidipină” sau la orice alte dihidropiridine sau la oricare dintre
excipienţii medicamentului.
Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6)
Femei aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode de contracepţie eficace
Obstrucţia tractului de ejecţie al ventriculului stâng
Insuficienţă cardiacă congestivă netratată
Angină pectorală instabilă
Insuficienţă renală sau hepatică severă
În prima lună după un infarct miocardic
Administrarea concomitentă cu:
• inhibitori puternici ai CYP 3A4 (vezi pct. 4.5)
• ciclosporină (vezi pct. 4.5)
• suc de grapefruit (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În cazul utilizării de Lercanidipină Jenson la pacienţii diagnosticaţi cu boala nodului sinusal (dacă nu s-a
implantant un pacemaker) trebuie luate masuri speciale de precauţie. Deşi studiile controlate privind
hemodinamica nu au evidenţiat perturbări ale funcţiei ventriculare, este necesară prudenţă la pacienţii cu
disfuncţie ventriculară stângă. S-a sugerat faptul că utilizarea unor dihidropiridine cu acţiune de scurtă
durată poate fi asociată cu risc cardiovascular crescut la pacienţii cu cardiopatie ischemică. Deşi
lercanidipinaeste o dihidropiridină cu acţiune de lungă durată, se recomandă utilizarea cu precauţie la
aceşti pacienţi.
Rareori, unele dihidropiridine pot determina durere precordială sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii
cu angină pectorală preexistentă pot prezenta aceste episoade cu frecvenţă, durată sau severitate crescute.
Pot fi observate cazuri izolate de infarct miocardic (vezi pct. 4.8).
Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică:trebuie acordată o atenţie deosebită în
perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la
moderate. Deşi schema terapeutică uzuală poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de pacienţi, o
3
creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi amplificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a dozei.
Lercanidipina Jenson nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau
la cei cu insuficienţă renală severă (RFG< 30 ml/min) (vezi pct. 4.2).
Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.5).
Inductorii enzimatici ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi
rifampicina pot să scadă concentraţiile plasmatice ale lercanidipinei şi, ca urmare, eficacitatea
Lercanidipinei Jenson poate fi mai mică decât este de aşteptat (vezi pct. 4.5).
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, cu deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de
malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Este cunoscut faptul că lercanidipina este metabolizată prin intermediul izoenzimelor CYP3A4 şi, ca
urmare, medicamentele care au efect inhibitor sau inductor asupra CYP3A4, administrate concomitent, pot
interacţiona cu metabolizarea sau eliminarea lercanidipinei.
Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inhibitori ai CYP3A4 (de exemplu, ketoconazol,
itraconazol, ritonavir, eritromicină, troleandomicină) trebuie evitată (vezi pct. 4.3).
Un studiu efectuat cu un inhibitor puternic al CYP3A4, ketoconazol, a demonstrat o creştere considerabilă
a concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei (o creştere de 15 ori a ASC şi de 8 ori a Cmax pentru
eutomerul S-lercanidipină).
Ciclosporina şi lercanidipinanu trebuie administrate concomitent (vezi pct. 4.3).
După administrarea concomitentă a lercanidipinei şi ciclosporinei au fost observate concentraţii
plasmatice crescute ale ambelor medicamente. Un studiu efectuat la voluntari sănătoşi tineri a demonstrat
că, în cazul administrării ciclosporinei la 3 ore după administrarea lercanidipinei, concentraţiile plasmatice
ale lercanidipinei nu au fost modificate, în timp ce ASC a ciclosporinei a crescut cu 27%. Cu toate acestea,
administrarea concomitentă a lercanidipinei cu ciclosporină a determinat o creştere de 3 ori a
concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei şi o creştere cu 21% a ASC a ciclosporinei.
Lercanidipina nu trebuie administrată cu suc de grapefruit (vezi pct. 4.3).
Similar altor dihidropiridine, lercanidipina este sensibilă la acţiunea sucului de grapefruit de inhibare a
metabolizării, cu o creştere consecutivă a biodisponibilităţii sale şi o accentuare a efectului de scădere a
tensiunii arteriale.
În cazul administrării concomitente pe cale orală a unei doze de 20 mg lercanidipină cu midazolam la
voluntari vârstnici, absorbţia lercanidipinei a crescut (cu aproximativ 40%) şi viteza de absorbţie a scăzut
(Tmax a fost prelungit de la 1,75 ore la 3 ore). Concentraţiile plasmatice ale midazolamului nu au fost
modificate.
Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente de lercanidipină cu alte substrate ale
CYP3A4, cum sunt terfenadina, astemizolul, medicamente antiaritmice din clasa III, cum este
amiodarona, chinidina.
Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inductori ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de
exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi rifampicina trebuie efectuată cu prudenţă, deoarece efectul
antihipertensiv al lercanidipinei poate fi redus, iar tensiunea arterială trebuie monitorizată mai frecvent
decât în mod obişnuit.
Când lercanidipina este administrată concomitent cu metoprolol, un beta-blocant eliminat în principal pe
cale hepatică, biodisponibilitatea metoprololului nu a fost modificată, în timp ce biodisponibilitatea
lercanidipinei s-a redus cu 50%. Acest efect se poate datora reducerii fluxului sanguin hepatic determinat
de beta-blocante, şi de aceea, poate să apară şi în cazul altor medicamente din această clasă. În concluzie,
lercanidipina poate fi administrată în condiţii de siguranţă concomitent cu medicamente blocante ale
receptorilor beta-adrenergici, dar poate fi necesară ajustarea dozei.
4
Un studiu privind interacţiunile medicamentoase ale lercanidipinei cu fluoxetina (un inhibitor al CYP2D6
şi CYP3A4) efectuat la voluntari cu vârsta de 65 ± 7 ani (media ± deviaţia standard) nu a evidenţiat
modificări semnificative clinic ale parametrilor farmacocinetici ai lercanidipinei.
Administrarea concomitentă cu cimetidină, în doză de 800 mg zilnic, nu a determinat modificări
semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei, dar pentru doze mai mari se recomandă
prudenţă, deoarece biodisponibilitatea şi efectul de scădere a tensiunii arteriale ale lercanidipinei pot fi
crescute.
Administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanipină la pacienţii trataţi cronic cu b-metildigoxină
nu a evidenţiat interacţiuni farmacocinetice. La voluntari sănătoşi trataţi cu digoxină, administrarea
lercanidipinei în doză de 20 mg, în condiţii de repaus alimentar, a evidenţiat o creştere medie de 33% a
Cmax a digoxinei, în timp ce ASC şi clearance-ul renal nu au fost modificate semnificativ. Pacienţii trataţi
concomitent cu digoxină trebuie monitorizaţi clinic atent, în ceea ce priveşte semnele de intoxicaţie
digitalică.
Atunci când o doză de 20 mg lercanidipină a fost administrată repetat concomitent cu o doză de 40 mg
simvastatină, ASC a lercandipinei nu a fost modificată semnificativ, în timp ce ASC a simvastatinei a
crescut cu 56% iar cea a metabolitului său activ β-hidroxi-simvastatina cu 28%. Este improbabil ca
asemenea modificări să aibă relevanţă clinică. Nu sunt de aşteptat interacţiuni între aceste medicamente,
atunci când lercanidipina este administrată dimineaţa şi simvastatina este utilizată seara, aşa cum este
recomandat pentru acest medicament.
La voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanidipină cu warfarină, în
condiţii de repaus alimentar, nu influenţează farmacocinetica warfarinei.
Lercanidipina a fost administrată în condiţii de siguranţă cu diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie
a angiotensinei.
Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.4).
4.6 Sarcina şi alăptarea
Datele non-clinice nu au evidenţiat efecte teratogene la şobolan şi iepure, iar funcţia de reproducere la
şobolan nu a fost afectată. Deoarece nu există date adecvate privind utilizarea lercanidipinei în timpul
sarcinii şi alăptării şi în cazul utilizării altor substanţe dihidropiridinice au fost evidenţiate efecte
teratogene la animale, lercanidipina nu trebuie administrată în timpul sarcinii sau la femeile aflate la vârsta
fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode contraceptive eficace.
Nu există date adecvate privind utilizarea lercanidipinei la gravide. Datorită liposolubilităţii mari a
lercanidipinei, este de aşteptat ca aceasta să se excrete în laptele matern. Ca urmare, lercanidipina nu
trebuie administrată la mamele care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Experienţa clinică referitoare la lercanidipina arată că aceasta este puţin probabil să afecteze capacitatea
de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie luate măsuri de precauţie deoarece
pot să apară ameţeli, astenie, fatigabilitate şi rareori somnolenţă.
4.8 Reacţii adverse
Aproximativ 1,8% dintre pacienţi prezintă reacţii adverse.
Tabelul de mai jos arată incidenţa reacţiilor adverse, cel puţin cu relaţie cauzală posibilă, grupate după
clasificarea MedDRA pe aparate, sisreme și organe şi în funcţie de frecvenţă (mai puţin frecvente, rare).
Următoarea convenţie a fost utilizată pentru clasificarea frecvenţei reacţiilor adverse:
Foarte frecvente: ( ≥1/10)
Frecvente: (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente: (≥1/1000 şi <1/100)
5
Rare: (≥1/10000 şi <1/1000)
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată folosind datele disponibile).
După cum este prezentat în tabel, cele mai frecvente reacţii adverse raportate în studiile clinice controlate
au fost cefalee, ameţeli, edeme periferice, tahicardie, palpitaţii, hiperemie facială tranzitorie, fiecare
apărând la mai puţin de 1% dintre pacienţi.
Tulburări ale sistemului imun Foarte rare Hipersensibilitate
Tulburări psihice Rare Somnolenţă
Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente Cefalee, ameţeli
Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Tahicardie; palpitaţii
Rare Angină pectorală
Tulburări vasculare Mai puţin frecvente Hiperemie facială
tranzitorie
Foarte rare Sincopă
Tulburări gastrointestinale Rare Greaţă, dispepsie,
diaree, durere
abdominală, vărsături
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Rare Erupţii cutanate
tranzitorii
Tulburări musculoscheletale şi
ale ţesutului conjunctiv
Rare Mialgie
Tulburări renale şi ale căilor
urinare
Rare Poliurie
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare
Mai puţin frecvente Edeme periferice
Rare Astenie, fatigabilitate
Din experienţa de după punerea pe piaţă, din raportările spontane, foarte rar au fost raportate următoarele
reacţii adverse (<1/10000): hipertrofie gingivală, creştere reversibilă a valorilor serice ale transaminazelor
hepatice, hipotensiune arterială, micţiuni frecvente şi dureri toracice.
Rareori, lercanidipina poate determina dureri precordiale sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii cu
angină pectorală pre-existentă pot să prezinte creşterea frecvenţei, duratei sau severitaţii episoadelor de
angină pectorală. Se pot observa cazuri izolate de infarct miocardic.
Lercanidipina nu pare să influenţeze negativ glicemia sau valorile concentraţiilor plasmatice ale
lipidelor.
4.9 Supradozaj
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate două cazuri de supradozaj (150 mg şi respectiv,
280 mg de lercanidipină ingerate în scopul tentativei de suicid). Primul pacient a prezentat somnolenţă şi a
fost tratat prin lavaj gastric. Al doilea pacient a dezvoltat şoc cardiogenic cu ischemie miocardică severă şi
insuficienţă renală uşoară şi a fost tratat cu doze mari de catecolamine, furosemid, digitală şi administrarea
parenterală de substituenţi polimerici de plasmă. Ambele cazuri au fost rezolvate fără sechele restante.
Este de aşteptat ca supradozajul să determine vasodilataţie periferică excesivă cu hipotensiune arterială
marcată şi tahicardie reflexă. În caz de hipotensiune arterială severă, bradicardie şi pierderea conştienţei
poate fi util un tratament de susţinere a funcţiei cardiovasculare, pentru bradicardie administrându-se
intravenos atropină.
6
Având în vedere efectul farmacologic prelungit al lercanidipinei, în caz de supradozaj, este esenţială
monitorizarea funcţiei cardiovasculare a pacientului timp de cel puţin 24 de ore. Nu există informaţii
privind eficacitatea dializei. Datorită liposolubilităţii mari a substanţei active este foarte probabil ca
valorile concentraţiei plasmatice să nu fie un indicator al duratei perioadei de risc şi dializa poate fi
ineficace.
Doză Semne/Simptome Abordare terapeutică Rezultat
150 mg+ o
cantitate
neprecizată de
alcool etilic
Somnolenţă Lavaj gastric
Cărbune activat
Recuperare
280 mg + 5,6 mg
moxonidină
Şoc cardiogen
Ischemie miocardică severă
Insuficienţă renală uşoară
Doze mari de catecolamine
Furosemid
Digitalice
Administrarea parenterală
de substituenţi polimerici de
plasmă
Recuperare
800 mg Vărsături
Hipotensiune arterială
Cărbune activat
Purgative
Dopamină administrată
intravenos
Recuperare
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: blocante selective ale canalelor de calciu de tipul derivaţilor de
dihidropiridină, cu efect preponderent vascular
Codul ATC: C08CA13
Lercanidipina este un antagonist al canalelor de calciu, care face parte din grupa farmacoterapeutică a
dihidropiridinelor şi inhibă influxul transmembranar de calciu la nivelul miocardului şi musculaturii
netede. Mecanismul acţiunii sale antihipertensive este reprezentat de efectul relaxant direct la nivelul
musculaturii netede vasculare, care determină scăderea rezistenţei periferice totale. Deşi prezintă un timp
de înjumătăţire plasmatică mic, lercanidipina are o acţiune antihipertensivă prelungită, datorită
coeficientului mare de partiţie membranară şi nu prezintă efecte inotrop negative datorită selectivităţii sale
vasculare crescute.
Deoarece vasodilataţia indusă de lercanidipină se realizează treptat, hipotensiunea arterială acută cu
tahicardie reflexă a fost rareori observată la pacienţii hipertensivi.
Similar altor 1,4 - dihidropiridine asimetrice, acţiunea antihipertensivă a lercanidipinei este datorată, în
principal, enantiomerului S.
Suplimentar faţă de studiile clinice conduse pentru a susţine indicaţiile terapeutice ale lercanidipinei, a fost
realizat un studiu mic necontrolat, dar randomizat, la pacienţi cu hipertensiune arterială severă (tensiunea
diastolică medie ± DS de 114,5 ± 3,7 mmHg) care a arătat că tensiunea arterială s-a normalizat la 40%
dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză zilnică de 20 mg lercanidipină administrată în priză unică şi la
56% dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză de 10 mg lercanidipină, administrată de două ori pe zi. Într-
un studiu clinic dublu-orb, randomizat, placebo-controlat, efectuat la pacienţi cu hipertensiune sistolică
7
izolată, lercanidipina a fost eficace în scăderea tensiunii arteriale sistolice de la valoarea medie iniţială de
172,6± 5,6 mmHg la 140,2±8,7 mmHg.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală a unor doze de 10 – 20 mg, lercanidipina este complet absorbită, concentraţiile
plasmatice maxime fiind de 3,30 ± 2,09 ng/ml DS, respectiv 7,66 ± 5,90 ng/ml DS şi au fost atinse în
aproximativ 1,5 – 3 ore de la momentul administrării.
Cei doi enantiomeri ai lercanidipinei au un profil al concentraţiilor plasmatice similar: timpul până la
realizarea concentraţiei plasmatice maxime este acelaşi, concentraţia plasmatică maximă şi ASC sunt, în
medie, de 1,2 ori mai mari pentru enantiomerul (S) şi timpul de înjumătăţire plasmatică al celor doi
enantiomeri este acelaşi. Nu s-au observat interconversiuni„in vivo”ale celor doi enantiomeri.
Datorită metabolizării crescute la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea absolută a
lercanidipinei administată oral la pacienţi, în timpul mesei, este de aproximativ 10%, deşi se reduce până
la 1/3 atunci când este administrată la voluntari sănătoşi în condiţii de repaus alimentar.
Biodisponibilitatea orală a lercanidipinei creşte de 4 ori atunci când aceasta este administrată cu până la 2
ore după o masă cu conţinut mare de lipide. În consecinţă, lercanidipina trebuie administrată înainte de
masă.
Distribuţie
Distribuţia de la nivel plasmatic la nivelul ţesuturilor şi organelor este rapidă şi extensivă.
Gradul de legare al lercanidipinei de proteinele plasmatice depăşeşte 98%. Deoarece valorile proteinelor
plamatice sunt reduse la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică severă, fracţia
liberă a medicamentului poate fi crescută la aceste grupe speciale de pacienţi.
Metabolizare
Lercanidipina este metabolizată în proporţie mare prin intermediul izoenzimelor CYP3A4; nu a fost
identificată prezenţa substanţei active netransformate în urină sau fecale. Ea este transformată în principal
la metaboliţi inactivi şi aproximativ 50% din doză este excretată în urină.
Studiile experimentale in vitrorealizate pe microzomi hepatici umani au demonstrat că lercanidipina are un
grad de inhibare asupra CYP3A4 şi CYP2D6, la concentraţii de 160 de ori mai mari, respectiv de 40 de ori
mai mari decât concentraţiile plasmatice maxime măsurate la om după administrarea unei doze de 20 mg.
Mai mult, studiile privind interacţiunile medicamentoase la om, au arătat că lercanidipina nu influenţează
concentraţiile plasmatice ale midazolamului, un substrat tipic pentru CYP3A4 sau ale metoprololului, un
substrat tipic pentru CYP2D6. Ca urmare, nu este de aşteptat inhibarea de către lercanidipină, administrată
la doze terapeutice, a metabolizării medicamentelor prin intermediul CYP3A4 şi CYP2D6.
Eliminare
Eliminarea lercanidipinei se realizează în principal prin metabolizare.
A fost calculat un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 8 – 10 ore, iar durata de acţiune
este de cel puţin 24 de ore, datorită gradului mare de legare de lipidele membranare. Nu s-a observat
acumularea medicamentului după administrare repetată.
8
Cinetică liniară/ neliniară
Administrarea orală a lercanidipinei determină concentraţii plasmatice ale acesteia care nu sunt direct
proporţionale cu doza administrată (cinetică neliniară). După administrarea a 10 mg, 20 mg sau 40 mg,
raportul concentraţiilor plasmatice maxime a fost de 1:3 :8 iar cel al ariilor de sub curba concentraţiilor
plasmatice în funcţie de timp (ASC) de 1: 4: 18, sugerând o saturare progresivă a metabolizării la nivelul
primului pasaj hepatic. În mod corespunzător, biodisponibilitatea creşte proporţional cu creşterea dozei.
Grupe speciale de pacienţi
La pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate, profilul
farmacocinetic al lercanidipinei s-a dovedit a fi similar cu cel observat în populaţia generală de pacienţi;
pacienţii cu insuficienţă renală severă sau pacienţii care efectuează şedinţe de dializă au prezentat
concentraţii plasmatice mai mari ale medicamentului (cu aproximativ 70%). La pacienţii cu insuficienţă
hepatică, forma moderată până la severă, biodisponibilitatea sistemică a lercanidipinei este probabil
crescută, datorită faptului că, în mod normal, medicamentul este metabolizat în proporţie mare la nivelul
ficatului.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile farmacologice de siguranţă efectuate la animale nu au evidenţiat efecte asupra sistemului nervos
vegetativ, sistemul nervos central sau asupra funcţiei gastro-intestinale la doze antihipertensive.
Efectele semnificative care au fost observate în studiile de lungă durată la şobolani şi câini au fost legate,
direct sau indirect, de efectele cunoscute ale dozelor mari de antagonişti ai canalelor de calciu, care
reflectă, în principal, o activitate farmacodinamică exagerată.
Lercanidipina nu a fost genotoxică şi nu a demonstrat potenţial carcinogen.
La şobolani, fertilitatea şi funcţia reproductivă în ansamblu nu au fost influenţate de către tratamentul cu
lercanidipină.
Nu au fost evidenţiate efecte teratogene la şobolani şi iepuri; cu toate acestea, la şobolani, dozele mari de
lercanidipină determină pierderi embrionare pre- şi post- implantare şi întârzierea dezvoltării fetale.
Administrarea dozelor mari de clorhidrat de lercanidipină (12 mg/kg şi zi) în timpul travaliului induce
distocie.
Distribuţia lercanidipinei şi/sau a metaboliţilor săi la animalele gestante şi excreţia lor în lapte nu au fost
investigate.
Metaboliţii nu au fost evaluaţi separat în studiile de toxicitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleul comprimatului:
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Crospovidonă (tip A)
Povidonă K30
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E 171)
Oxid galben de fer ( E172)
Macrogol 8000
Oxid roşu de fer ( E172)
Oxid negru de fer ( E172)
9
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere opace din Aluminium/ PVC.
Cutii a câte 7, 14, 28, 35, 50, 56, 98 şi 100 comprimate filmate.*
*Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Flacon din PEÎD cu capac opac din polipropilenă prevăzut cu silicagel ca desicant a câte 500 şi 1000
comprimate filmate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Jenson Pharmaceutical Services Ltd
Carradine House, 237 Regent’s Park Road, N3 3 LF, Londra, Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3886/2011/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare Octombrie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Octombrie 2011
