LERCANIDIPINA TORRENT 20 mg


Substanta activa: LERCANIDIPINUM
Clasa ATC: C08CA13
Forma farmaceutica: COMPR. FILM.
Prescriptie: P6L
Tip ambalaj: Cutie cu blist. PVC/Al x 100 compr. film.
Producator: TORRENT PHARMA GMBH - GERMANIA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Lercanidipină Torrent 10 mg comprimate filmate
Lercanidipină Torrent 20 mg comprimate filmate



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Lercanidipină Torrent 10 mg comprimate filmate
Un comprimat filmat conţine clorhidrat de lercanidipină 10 mg, echivalent cu lercanidipină 9,4 mg.

Lercanidipină Torrent 20 mg comprimate filmate
Un comprimat filmat conţine clorhidrat de lercanidipină 20 mg, echivalent cu lercanidipină 18,8 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Lercanidipină Torrent 10 mg comprimate filmate
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, biconvexe, cu linie mediană pe o faţă şi netede pe
cealaltă faţă având diametrul de 6,5 mm.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de
divizare în părţi egale.

Lercanidipină Torrent 20 mg comprimate filmate
Comprimate filmate de culoare roz, rotunde, biconvexe, cu linie mediană pe o faţă şi netede pe
cealaltă faţă având diametrul 8,5 mm.
Linia imprimată are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de
divizare în părţi egale.



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Lercanidipină Torrent este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale uşoare până la
moderate.


4.2 Doze şi mod de administrare

Doze
Doza recomandată este 10 mg administrată oral o dată pe zi, cu cel puţin 15 minute înainte de masă;
doza poate fi crescută la 20 mg, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.
2
Creşterea treptată a dozei trebuie făcută treptat, deoarece pot fi necesare aproximativ 2 săptămâni până
când efectul antihipertensiv maxim devine evident.

Mod de administrare
Pentru administrare orală.
Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă).
La anumiţi pacienţi, la care tensiunea arterială nu este controlată adecvat prin administrarea unui
singur medicament antihipertensiv, poate fi benefică asocierea lercanidipinei la tratamentul cu un
medicament beta-blocant, un diuretic (hidroclorotiazidă) sau un inhibitor al enzimei de conversie a
angiotensinei (captopril sau enalapril).
Deoarece curba doză-răspuns este ascendentă, cu un platou atins la doze cuprinse în intervalul 20 – 30
mg, este improbabil ca eficacitatea tratamentului să crească la administrarea de doze mai mari, în timp
ce reacţiile adverse pot fi mai intense.

Utilizarea la pacienţii vârstnici:
Deşi datele de farmacocinetică şi experienţa clinică arată că nu este necesară ajustarea dozei zilnice, se
recomandă precauţie specială la iniţierea tratamentului la vârstnici.

Utilizarea la copii şi adolescenţi:
Lercanidipină Torrent nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani,
deoarece nu există experienţă clinică la acest grup de vârstă.

Utilizarea în insuficienţa renală sau hepatică:
Trebuie acordată o atenţie deosebită în perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă
renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate. Cu toate că schema terapeutică uzuală
recomandată poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de pacienţi, o creştere a dozei la 20 mg
zilnic trebuie efectuată cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi amplificat la pacienţii cu
insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a dozei.
Lercanidipina nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi la
pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min).



4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanţa activă lercanidină, la orice alte dihidropiridine sau la oricare
dintre excipienţii acestui medicament.
- Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6)
- Femei aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode de contracepţie
eficace.
- Obstrucţia ejecţiei sângelui din ventriculul stâng
- Insuficienţă cardiacă congestivă netratată
- Angină pectorală instabilă
- Insuficienţă renală sau hepatică severă
- În interval de o lună după un infarct miocardic
- Administrare concomitentă cu:
● inhibitori puternici ai CYP3A4 (vezi pct. 4.5),
● ciclosporină (vezi pct. 4.5),
● suc de grepfrut (vezi pct. 4.5).


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

În cazul utilizării lercanidipinei la pacienţii diagnosticaţi cu boala nodului sinusal (dacă nu s-a
implantant un pacemaker) trebuie luate măsuri speciale de precauţie. De asemenea, cu toate că studiile
controlate privind hemodinamica nu au evidenţiat perturbări ale funcţiei ventriculare, este necesară
prudenţă la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă. S-a sugerat că unele dihidropiridine cu acţiune
de scurtă durată pot fi asociate cu un risc cardiovascular crescut la pacienţii cu boală cardiacă
ischemică. Cu toate că lercanidipina are acţiune de lungă durată, este necesară precauţie la aceşti
pacienţi.
3
Rar, unele dihidropiridine pot determina durere precordială sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii
cu angină pectorală preexistentă pot prezenta aceste episoade cu frecvenţă, durată sau severitate
crescute. Pot fi observate cazuri izolate de infarct miocardic (vezi pct. 4.8).

Utilizarea în insuficienţa renală sau hepatică:
Trebuie acordată o atenţie deosebită în perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă
renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate. Cu toate că schema terapeutică uzuală poate fi
tolerată de către aceste grupe speciale de pacienţi, o creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată
cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi amplificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în
consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a dozei.

Lercanidipina nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi la
pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min) (vezi pct. 4.2).
Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.5).
Inductorii enzimatici ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de exemplu, fenitoină,
carbamazepină) şi rifampicina pot să scadă concentraţiile plasmatice ale lercanidipinei şi, ca urmare,
eficacitatea lercanidipinei poate fi mai mică decât este de aşteptat (vezi pct. 4.5).


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Este cunoscut faptul că lercanidipina este metabolizată prin intermediul izoenzimelor CYP3A4 şi, ca
urmare, medicamentele care au efect inhibitor sau inductor asupra CYP3A4, administrate concomitent,
pot interacţiona cu metabolizarea sau eliminarea lercanidipinei.
Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inhibitori ai CYP3A4 (de exemplu, ketoconazol,
itraconazol, ritonavir, eritromicină, troleandomicină) trebuie evitată.
Un studiu efectuat cu un inhibitor puternic al CYP3A4, ketoconazol, a demonstrat o creştere
considerabilă a concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei (o creştere de 15 ori a ASC şi de 8 ori a
C
max pentru eutomerul S-lercanidipină).

Ciclosporina şi lercanidipina nu trebuie administrate concomitent (vezi pct. 4.3).
După administrarea concomitentă a lercanidipinei şi ciclosporinei au fost observate concentraţii
plasmatice crescute ale ambelor medicamente. Un studiu efectuat la voluntari sănătoşi tineri a
demonstrat că, în cazul administrării ciclosporinei la 3 ore după administrarea lercanidipinei,
concentraţiile plasmatice ale lercanidipinei nu au fost modificate, în timp ce ASC a ciclosporinei a
crescut cu 27%. Cu toate acestea, administrarea concomitentă a lercanidipinei cu ciclosporină a
determinat o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei şi o creştere cu 21% a
ASC a ciclosporinei.
Lercanidipina nu trebuie administrată cu suc de grepfrut (vezi pct. 4.3).
Lercanidipina este sensibilă la acţiunea sucului de grepfrut de inhibare a metabolizării, cu o creştere
consecutivă a biodisponibilităţii sale şi o accentuare a efectului de scădere a tensiunii arteriale.
În cazul administrării concomitente pe cale orală a unei doze de 20 mg lercanidipină cu midazolam la
voluntari vârstnici, absorbţia lercanidipinei a crescut (cu aproximativ 40%) şi viteza de absorbţie a
scăzut (T
max a fost prelungit de la 1,75 ore la 3 ore). Concentraţiile plasmatice ale midazolamului nu
au fost modificate.

Este necesară prudenţă la prescrierea concomitentă a lercanidipinei cu alte substraturi ale CYP3A4,
cum sunt terfenadina, astemizolul, antiaritmicele din clasa III, cum sunt amiodaronă, chinidină.

Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inductori ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de
exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi rifampicina trebuie efectuată cu prudenţă, deoarece efectul
antihipertensiv al lercanidipinei poate fi redus, iar tensiunea arterială trebuie monitorizată mai frecvent
decât în mod obişnuit.

Când lercanidipina a fost administrată concomitent cu metoprolol, un beta-blocant care se elimină în
principal prin ficat, biodisponibilitatea metoprololului a rămas nemodificată, în timp ce
biodisponibilitatea lercanidipinei a scăzut cu 50%. Acest efect se poate datora scăderii fluxului
4
sanguin hepatic, determinat de beta-blocante şi ca atare poate să apară şi la alte medicamente din
această clasă. În consecinţă, lercanidipina poate fi administrată în siguranţă concomitent cu beta-
blocante, dar poate fi necesară o ajustare a dozei.

Un studiu privind interacţiunile medicamentoase ale lercanidipinei cu fluoxetina (un inhibitor al
CYP2D6 şi CYP3A4) efectuat la voluntari cu vârsta de 65 ± 7 ani (media ± deviaţia standard) nu a
evidenţiat modificări semnificative clinic ale parametrilor farmacocinetici ai lercanidipinei.

Administrarea concomitentă de cimetidină, 800 mg zilnic, nu a determinat apariţia unor modificări
semnificative ale concentraţiilor plasmatice de lercanidipină, dar pentru doze mai mari se recomandă
prudenţă, deoarece biodisponibilitatea şi efectul de scădere a tensiunii arteriale ale lercanidipinei pot fi
crescute.

Administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanipină la pacienţii trataţi cronic cu
b-metildigoxină nu a evidenţiat interacţiuni farmacocinetice. La voluntarii sănătoşi trataţi cu digoxină,
administrarea lercanidipinei în doză de 20 mg, în condiţii de repaus alimentar, a evidenţiat o creştere
medie de 33% a C
max a digoxinei, în timp ce ASC şi clearance-ul renal nu au fost modificate
semnificativ. Pacienţii trataţi concomitent cu digoxină trebuie monitorizaţi clinic atent, în ceea ce
priveşte semnele de intoxicaţie digitalică.

Când o doză de 20 mg lercanidipină a fost administrată repetat concomitent cu 40 mg simvastatină,
ASC a lercanidipinei nu a fost modificată semnificativ, în timp ce ASC a simvastatinei a crescut cu
56%, iar cea a metabolitului său activ, ß-hidroxiacid, cu 28%. Este improbabil ca asemenea modificări
să aibă relevanţă clinică. Nu sunt de aşteptat interacţiuni între aceste medicamente, atunci când
lercanidipina este administrată dimineaţa şi simvastatina este utilizată seara, aşa cum este recomandat
pentru acest medicament.

Administrarea concomitentă a 20 mg lercanidipină, la voluntari sănătoşi, în condiţii de repaus
alimentar, nu a modificat farmacocinetica warfarinei.

Lercanidipina a fost administrată în condiţii de siguranţă împreună cu diuretice şi inhibitori ai ECA.

Trebuie evitat consumul de alcool, deoarece poate potenţa efectul antihipertensivelor vasodilatatoare
(vezi pct. 4.4).


4.6 Sarcina şi alăptarea

Datele privid lercanidipina nu au evidenţiat efecte teratogene la şobolan şi iepure, iar funcţia de
reproducere la şobolan nu a fost afectată. Cu toate acestea, deoarece nu sunt disponibile date clinice
privind efectul lercanidipinei în timpul sarcinii şi alăptării, iar pentru alţi compuşi dihidropiridinici s-
au dovedit efecte teratogene la animale, lercanidipina nu trebuie administrată în timpul sarcinii sau
femeilor aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode contraceptive eficace.
Din cauza liposolubilităţii mari a lercanidipinei, este de aşteptat ca aceasta să se excrete în laptele
matern. Ca urmare, lercanidipina nu trebuie administrată la mamele care alăptează.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Experienţa clinică cu lercanidipină sugerează că este puţin probabilă afectarea capacităţii unui pacient
de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie luate măsuri de precauţie
deoarece pot să apară ameţeli, astenie, oboseală şi rareori somnolenţă.


4.8 Reacţii adverse

Aproximativ 1,8% din pacienţii trataţi au prezentat reacţii adverse.
Tabelul de mai jos arată incidenţa reacţilor adverse, care prezintă cel puţin o posibilă relaţie cauzală,
clasificate în conformitate cu convenţia MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi pe intervale de
frecvenţă (mai puţin frecvente, rare).
5
Următoarea terminologie a fost utilizată pentru a clasifica apariţia reacţiilor adverse:
Foarte frecvente ( 1/10)
Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000)
Foarte rare (< 1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

După cum se arată în tabel, reacţiile adverse raportate cel mai frecvent în studiile clinice controlate
sunt cefalee, ameţeli, edem periferic, tahicardie, palpitaţii, eritem facial tranzitoriu, fiecare dintre
acestea apărând la mai puţin de 1% dintre pacienţi.

Clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi
organe
Frecvență Reacții adverse
Tulburări ale sistemului imunitar Foarte rare Hipersensibilitate
Tulburări psihice Rare Somnolenţă
Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente Cefalee; ameţeli
Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Tahicardie, palpitaţii
Rare Angină pectorală
Tulburări vasculare Mai puţin frecvente Eritem facial
tranzitoriu
Foarte rare Sincopă
Tulburări gastro-intestinale Rare Greaţă; dispepsie;
diaree; durere
abdominală,
vărsături
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Rare Erupţii cutanate
tranzitorii
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului
conjunctiv Rare Mialgie
Tulburări renale şi ale căilor urinare Rare Poliurie
Tulburări generale şi la nivelul locului de
administrare Mai puţin frecvente Edem periferic
Rare Astenie; oboseală

Din raportările spontane rezultate din experienţa după punerea pe piaţă s-au raportat foarte rar
următoarele reacţii adverse : hipertrofie gingivală, creşteri reversibile ale valorilor serice ale
transaminazelor hepatice, hipotensiune arterială, creşterea frecvenţei urinărilor şi durere toracică.
Lercanidipina poate determina, rar, durere localizată precordial sau angină pectorală. Foarte rar,
pacienţii cu angină pectorală preexistentă pot prezenta astfel de crize cu o frecvenţă, durată sau
severitate crescută. Pot să apară cazuri izolate de infarct miocardic.
Lercanidipina nu pare să aibă nicio influenţă adversă asupra valorii glicemiei sau lipidemiei.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
6

4.9 Supradozaj

În experienţa după punerea pe piaţă, au fost raportate trei cazuri de supradozaj (150 mg, 280 mg,
respectiv 800 mg lercanidipină care au fost ingerate în scopul tentativei de suicid). Primul pacient a
prezentat somnolenţă şi i s-a efectuat lavaj gastric. Al doilea pacient a prezentat şoc cardiogen, cu
ischemie miocardică severă şi insuficienţă renală uşoară şi a fost tratat cu catecolamine în doză mare,
furosemidă, digitală şi substituenţi de plasmă administraţi parenteral. Al treilea pacient a avut vărsături
şi hipotensiune arterială şi a fost tratat prin administrarea de cărbune activat, laxativ şi dopamină în
perfuzie intravenoasă. Toţi trei pacienţii s-au recuperat fără sechele.
Se poate aştepta ca supradozajul să determine vasodilataţie periferică excesivă cu hipotensiune
accentuată şi tahicardie reflexă. În caz de hipotensiune arterială severă, bradicardie şi pierderea
conştienţei, poate fi utilă susţinerea funcţiilor cardiovasculare, cu administrare intravenoasă de
atropină, în cazul bradicardiei.
Având în vedere efectul farmacologic prelungit al lercanidipinei, în caz de supradozaj, este esenţială
monitorizarea funcţiei cardiovasculare a pacientului timp de cel puţin 24 de ore. Nu există informaţii
privind eficacitatea dializei. Din cauza liposolubilităţii mari a substanţei active este foarte probabil ca
valorile concentraţiei plasmatice să nu fie un indicator al duratei perioadei de risc şi dializa poate fi
ineficace.



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: blocante selective ale canalelor de calciu cu efecte preponderent vasculare,
codul ATC: C08CA13

Lercanidipina este un antagonist al canalelor de calciu, din grupa dihidropiridinelor şi inhibă influxul
transmembranar al calciului la nivelul muşchiului cardiac şi al musculaturii netede. Mecanismul
acţiunii sale antihipertensive este reprezentat de efectul relaxant direct la nivelul musculaturii netede
vasculare, care determină scăderea rezistenţei periferice totale. Cu toate că prezintă un timp de
înjumătăţire plasmatică mic, lercanidipina are o acţiune antihipertensivă prelungită, datorită
coeficientului mare de partiţie membranară şi nu prezintă efecte inotrop negative datorită selectivităţii
sale vasculare crescute.

Deoarece vasodilataţia indusă de lercanidipină se realizează treptat, hipotensiunea arterială acută cu
tahicardie reflexă a fost rareori observată la pacienţii hipertensivi.

Similar altor 1,4 - dihidropiridine asimetrice, acţiunea antihipertensivă a lercanidipinei este datorată, în
principal, enantiomerului S.
Suplimentar faţă de studiile clinice conduse pentru a susţine indicaţiile terapeutice ale lercanidipinei, a
fost realizat un studiu mic necontrolat, dar randomizat, la pacienţi cu hipertensiune arterială severă
(tensiunea diastolică medie ± DS de 114,5 ± 3,7 mmHg) care a arătat că tensiunea arterială s-a
normalizat la 40% dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză zilnică de 20 mg lercanidipină
administrată în priză unică şi la 56% dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză de 10 mg lercanidipină,
administrată de două ori pe zi. Într-un studiu clinic dublu-orb, randomizat, placebo-controlat, efectuat
la pacienţi cu hipertensiune sistolică izolată, lercanidipina a fost eficace în scăderea tensiunii arteriale
sistolice de la valoarea medie iniţială de 172,6± 5,6 mmHg la 140,2±8,7 mmHg.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie
După administrarea orală a unor doze de 10 – 20 mg, lercanidipina este complet absorbită,
concentraţiile plasmatice maxime fiind de 3,30 ± 2,09 ng/ml DS, respectiv 7,66 ± 5,90 ng/ml DS şi au
fost atinse în aproximativ 1,5 – 3 ore de la momentul administrării.
7
Cei doi enantiomeri ai lercanidipinei au un profil al concentraţiilor plasmatice similar: timpul până la
realizarea concentraţiei plasmatice maxime este acelaşi, concentraţia plasmatică maximă şi ASC sunt,
în medie, de 1,2 ori mai mari pentru enantiomerul S şi timpul de înjumătăţire plasmatică al celor doi
enantiomeri este acelaşi. Nu s-au observat interconversiuni in vivo ale celor doi enantiomeri.

Din cauza metabolizării crescute la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea absolută a
lercanidipinei administată oral la pacienţi, în timpul mesei, este de aproximativ 10%, cu toate că se
reduce până la 1/3 atunci când este administrată la voluntari sănătoşi în condiţii de repaus alimentar.
Biodisponibilitatea orală a lercanidipinei creşte de 4 ori atunci când aceasta este administrată cu până
la 2 ore după o masă cu conţinut mare de lipide. În consecinţă, lercanidipina trebuie administrată
înainte de masă.

Distribuţie
Distribuţia de la nivel plasmatic la nivelul ţesuturilor şi organelor este rapidă şi largă.
Gradul de legare al lercanidipinei de proteinele plasmatice depăşeşte 98%. Deoarece valorile
proteinelor plamatice sunt reduse la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică
severă, fracţia liberă a medicamentului poate fi crescută la aceste grupe speciale de pacienţi.

Metabolizare
Lercanidipina este metabolizată în proporţie mare prin intermediul izoenzimelor CYP3A4; nu a fost
identificată prezenţa substanţei active netransformate în urină sau materii fecale. Ea este transformată
în principal la metaboliţi inactivi şi aproximativ 50% din doză este excretată în urină.

Studiile experimentale in vitro realizate pe microzomi hepatici umani au demonstrat că lercanidipina
are un grad de inhibare asupra CYP3A4 şi CYP2D6, la concentraţii de 160 de ori mai mari, respectiv
de 40 de ori mai mari decât concentraţiile plasmatice maxime măsurate la om după administrarea unei
doze de 20 mg.
Mai mult, studiile privind interacţiunile medicamentoase la om, au arătat că lercanidipina nu
influenţează concentraţiile plasmatice ale midazolamului, un substrat tipic pentru CYP3A4 sau ale
metoprololului, un substrat tipic pentru CYP2D6. Ca urmare, nu este de aşteptat inhibarea de către
lercanidipină, administrată la doze terapeutice, a metabolizării medicamentelor prin intermediul
CYP3A4 şi CYP2D6.

Eliminare
Eliminarea are loc în principal prin metabolizare.
A fost calculat un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 8 – 10 ore, iar durata de
acţiune este de cel puţin 24 de ore, datorită gradului mare de legare de lipidele membranare. Nu s-a
observat acumularea medicamentului după administrare repetată.

Liniaritate/non-liniaritate
Administrarea de lercanidipină pe cale orală determină concentraţii plasmatice care nu sunt direct
proporţionale cu doza (cinetică non-liniară). După administrarea unor doze de 10, 20 sau 40 mg,
concentraţiile plasmatice maxime au fost în proporţie de 1:3:8, iar ariile de sub curbele concentraţie
plasmatică în funcţie de timp, în proporţie de 1:4:18, sugerând o saturare progresivă, prin metabolizare
la nivelul primului pasaj hepatic. În mod corespunzător, disponibilitatea creşte odată cu creşterea
dozei.

Caracteristici la pacienţi
La pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate,
profilul farmacocinetic al lercanidipinei s-a dovedit a fi similar cu cel observat în populaţia generală
de pacienţi; pacienţii cu insuficienţă renală severă sau pacienţii care efectuează şedinţe de dializă au
prezentat concentraţii plasmatice mai mari ale medicamentului (cu aproximativ 70%). La pacienţii cu
insuficienţă hepatică, forma moderată până la severă, biodisponibilitatea sistemică a lercanidipinei este
probabil crescută, datorită faptului că, în mod normal, medicamentul este metabolizat în proporţie
mare la nivelul ficatului.


5.3 Date preclinice de siguranţă
8
Studiile farmacologice de siguranţă la animale nu au evidenţiat niciun efect asupra sistemului nervos
vegetativ, asupra sistemului nervos central sau asupra funcţiei gastrointestinale la doze cu efect
antihipertensiv.

Efectele semnificative care au fost observate în studiile de lungă durată la şobolani şi câini au fost
legate, direct sau indirect, de efectele cunoscute ale dozelor mari de antagonişti ai canalelor de calciu,
care reflectă, în principal, o activitate farmacodinamică exagerată.

Lercanidipina nu a fost genotoxică şi nu a demonstrat potenţialul carcinogen.
La şobolani, fertilitatea şi funcţia reproductivă în ansamblu nu au fost influenţate de către tratamentul
cu lercanidipină.

Nu au fost evidenţiate efecte teratogene la şobolani şi iepuri; cu toate acestea, la şobolani, dozele mari
de lercanidipină determină pierderi embrionare pre- şi post- implantare şi întârzierea dezvoltării fetale.

Administrarea dozelor mari de clorhidrat de lercanipină (12 mg/kg şi zi) în timpul travaliului induce
distocie.
Distribuţia lercanidipinei şi/sau a metaboliţilor săi la animalele gestante şi excreţia lor în lapte nu au
fost investigate.

Metaboliţii nu au fost evaluaţi separat în studiile de toxicitate.



6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Lercanidipină Torrent 10 mg
Nucleu:
Amidon de porumb
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Celuloză microcristalină pH 113
Poloxamer 188
Stearilfumarat de sodiu
Macrogol 6000

Film:
Hipromeloză
Macrogol 6000
Oxid galben de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)

Lercanidipină Torrent 20 mg
Nucleu :
Celuloză microcristalină pH 113
Amidon de porumb
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Povidonă K 30
Stearilfumarat de sodiu

Film:
Hipromeloză
Macrogol 6000
Oxid roşu de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
9


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Lercanidipină Torrent 10 mg comprimate filmate
Blister din PVC/Al sau PVC-PVDC/Al în cutie pliantă
Ambalaje cu 28, 50, 98 şi 100 comprimate filmate.

Lercanidipină Torrent 20 mg comprimate filmate
Blister din PVC/Al sau PVC-PVDC/Al în cutie pliantă
Ambalaje cu 28, 50, 98 şi 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Torrent Pharma SRL
Str. Ştirbei Vodă, Nr. 36, Etaj 2, Biroul A.
Sector 1, Bucureşti, România


8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

9807/2017/01-08
9808/2017/01-08



9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare- Decembrie 2009
Data reînnoirii autorizaţiei - Martie 2017


10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Martie 2017